ICCJ. Decizia nr. 3701/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3701/2013
Dosar nr. 12066/107/2012
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2013
Deliberând asupra recursului declarat de de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia şi de către inculpatul P.B.V. împotriva Deciziei penale nr. 57/ A din 18 martie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 18 din 21 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 12066/107/2012, s-au hotărât următoarele:
A fost condamnat inculpatul P.B.V., domiciliat în Alba lulia, jud. Alba, la pedepsele de:
- 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prev. de art. 2151 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen.;
- 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.
I s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni şi i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Pe aceeaşi durată, de 2 ani şi 8 luni, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor, conform art. 71 alin. ultim C. pen.
S-a constatat că prejudiciul cauzat părţii vătămate I.P.J. Alba a fost integral recuperat.
În baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 445 C. proc. pen. s-a dispus anularea înscrisurilor întocmite în fals de către inculpat, respectiv a chitanţelor.
În baza art 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă pr mia instanţă a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul emis în Dosar nr. 1066/ P din data de 07 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului P.B.V., pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale) şi a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale).
În motivarea actului de sesizare a instanţei se arată, în esenţă, că inculpatul, în perioada februarie 2012 - mai 2012, în calitate de agent de poliţie şi-a însuşit şi a folosit în interes personal suma de 4.060 lei rezultată din încasarea de la persoane ce au comis contravenţii a contravalorii amenzilor aplicate.
S-a reţinut totodată că, în aceeaşi calitate, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu a falsificat mai multe chitanţe în vederea producerii de consecinţe juridice.
Din actele şi lucrările existente la dosar, prima instanţă a reţinut că în fapt, inculpatul P.B.V. are gradul profesional de agent principal de poliţie, iar în perioada 15 septembrie 2009 - 09 septembrie 2012 şi-a desfăşurat activitatea profesională în cadrul Poliţiei Municipiului Alba lulia - Biroul Rutier.
Conform fişei postului, inculpatul are ca îndatoriri constatarea infracţiunilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale pentru nerespectarea normelor rutiere de către participanţii la trafic, transmiterea documentelor reţinute, a proceselor verbale cu puncte de penalizare şi a celorlalte documente de serviciu, cu respectarea procedurilor şi dispoziţiilor care reglementează activitatea de secretariat.
În temeiul art. 12 din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor din 28 noiembrie 2006 pentru aprobarea „Normelor metodologice privind utilizarea chitanţelor de amenzi contravenţionale privind circulaţia pe drumurile publice" s-a procedat la verificarea registrului în care se ţine evidenţa sumelor încasate de la agenţii constatatori şi a documentelor justificative primite de la casieriile instituţiilor abilitate să administreze veniturile bugetelor locale pe raza teritorială în care unitatea de poliţie îşi desfăşoară activitatea.
S-a constatat că sumele de bani încasate de gestionarul de chitanţe, martora M.A.C. de la agenţii constatatori, corespund cu sumele depuse la casieriile acestor instituţii şi sunt respectate termenele de depunere prevăzute în normele metodologice.
Cu ocazia controlului efectuat în cazul agentului principal de poliţie P.B.V. s-a constata că acesta a ridicat la data de 30 ianuarie 2012 de la gestionarul de chitanţe din cadrul Serviciului Rutier Alba, agent principal de poliţie D.I., carnetul de chitanţe pe care l-a folosit în perioada 30 ianuarie 2012-03 mai 2012.
La data de 04 septembrie 2012, inculpatul P.B.V. s-a prezentat la Serviciul Rutier Alba pentru a-i preda gestionarului D.I. carnetul de chitanţe folosite.
Procedându-se la verificarea acestuia cu ocazia mtocmirii procesului verbal de predare - primire, martora D.I. a observat că nu există chitanţe lipsă şi nici chitanţe anulate, însă semnătura de primire a sumelor de bani încasate de inculpatul P.B.V. i s-a părut că este contrafăcută.
S-a stabilit că inculpatul P.B.V. nu a predat sumele încasate.
Din dinamica anchetei penale a rezultat că inculpatul şi-a însuşit şi a folosit în interesul său suma de 4.060 lei, rezultată din sancţiunile contravenţionale pe care le-a aplicat conducătorilor auto.
În acest sens, activitatea infracţională a inculpatului a constat în aceea că pe un număr de 7 şapte chitanţe, în perioada 21 februarie 2012 - 03 mai 2012 a contrafăcut semnătura pretins autentică a gestionarei M.A.C., inserând faptul că i-ar fi predat suma de 4.060 lei, folosind sintagma „amprimit suma de (...) lei".
Prin raportul de expertiză grafică din data de 24 octombrie 2012 s-a concluzionat că scrisul olograf pe reversul chitanţelor a fost executat de P.V.B. Semnăturile de pe reversul celor şapte chitanţe enumerate mai sus nu au fost executate de către M.A.C.
Inculpatul recunoaşte că a contrafăcut semnătura de pe chitanţele din data de 21 februarie 2012 cu suma de 420 lei, din data de 27 februarie 2012 cu suma de 980 lei, din data de 04 martie 2012 cu suma de 700 lei, din data de 07 martie 2012 cu suma de 280 lei, din data de 09 aprilie 2012 cu suma de 770 lei, din data de 23 aprilie 2012 cu suma de 280 lei şi din data de 03 mai 2012 cu suma de 630 lei.
Inculpatul nu a respectat dispoziţiile art. 8 din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor din 28 noiembrie 2006 care stipulează „Sumele încasate de la contravenient, se predau de agenţii constatatori în aceeaşi zi sau, cel mai târziu, în ziua lucrătoare următoarei zile de încasare, gestionarului de chitanţe sau, după caz, înlocuitorul acestuia".
La data de 11 septembrie 2012, inculpatul a recuperat prejudiciul integral, eliberându-se chitanţă.
Starea de fapt reţinută mai sus a reieşit din coroborarea întregului material probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, respectiv: procesul - verbal încheiat la data de 07 septembrie 2012 de către organele de poliţie din cadrul I.P.J. Alba, prin care s-a procedat la verificarea modului de utilizare a chitanţelor de amenzi contravenţionale privind circulaţia pe drumurile publice de către lucrătorii de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Alba Iulia; raportul întocmit de inculpatul P.B.V. la data de 06 septembrie 2012; raportul întocmit de agentul principal de poliţie D.I. la data de 04 septembrie 2012; copia filei din registrul de evidenţă nominală a carnetelor de chitanţe; copia chitanţei prin care s-a procedat la recuperarea sumei de 4.060 lei; raportul de expertiză grafică din data de 24 octombrie 2012; extrasul din fişa postului inculpatului P.B.V.; declaraţia martorei M.A.C., agent şef principal în cadrul Poliţiei municipiului Alba Iulia, în care relatează că i s-au prezentat un număr de 7 chitanţe, iar semnăturile de pe acestea nu-i aparţin; declaraţia martorei D.I., agent principal de poliţie în cadrul I.P.J. Alba - Serviciul Rutier în care menţionează că la data de 30 ianuarie 2012 i-a predat inculpatului P.B.V. blocul de chitanţe (martora precizează că la data de 04 septembrie 2012 când i-a restituit blocul de chitanţe, i s-a părut suspectă semnătura şi menţiunile cu privire la predarea unor sume de bani gestionarei M.A.C.;declaraţia martorului D.M.I.); dovada prin care s-a procedat la ridicarea blocului de chitanţe; blocul de chitanţe; declaraţiile inculpatului P.B.V.
Audiat fiind, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti la prima instanţă, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor, însă a invocat lipsa de pericol social a infracţiunilor comise.
În cauză nu se poate reţine lipsa de pericol social ale infracţiunilor comise de inculpat, a arătat prima instanţă, pentru următoarele considerente:
Caracterizarea unei fapte ca infracţiune presupune întrunirea celor trei trăsături esenţiale consacrate de art. 17 C. pen.: pericolul social, vinovăţia şi prevederea în legea penală.
Pericolul social al infracţiunii trebuie să se verifice prin fapta săvârşită pentru a o caracteriza ca infracţiune, fiind posibil ca, în concret, pericolul social să nu evidenţieze o periclitare a valorilor sociale ocrotite, să fie minim, să nu fie suficient pentru a caracteriza fapta ca infracţiune.
Astfel, potrivit art. 181 C. pen. nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă, prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
De asemenea, în alin. (2) se prevede că „la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului".
Analizând aceste criterii legale de stabilire a pericolului social concret în raport cu faptele săvârşite de inculpat, prima instanţă a apreciat că faptele acestuia prezintă gradul de pericol social concret al infracţiunii, inculpatul, raportat la funcţia deţinută, avea obligaţia să apere şi să aplice corect legea şi nu să se preteze la săvârşirea unor fapte de natură penală.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor manifestând pe parcursul cercetărilor o atitudine de regret şi colaborând cu organele judiciare în vederea aflării adevărului în cauză.
În drept, fapta inculpatului P.B.V. care în calitate de agent de poliţie, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, în perioada februarie 2012- mai 2012 şi-a însuşit şi a folosit în interes personal suma de 4.060 lei rezultată din încasarea de la persoane ce au comis contravenţii a contravalorii amenzilor aplicate, la intervale diferite de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale), a reţinut prima instanţă.
Fapta aceluiaşi inculpat, care în calitate de agent de poliţie, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a falsificat înscrisurile intitulate chitanţe, prin contrafacerea scrierii şi subscrierii în vederea producerii de consecinţe juridice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1), (2) C. pen., a mai reţinut prima instanţă.
In faţa primei instanţe inculpatul a declarat că recunoaşte în totalitate săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu doreşte administrarea de probe noi, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Având în vedere această declaraţie şi dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., constatând că din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor pe care le-a aplicat inculpatului, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare consacrate de art. 71 C. pen., respectiv limitele pedepsei reduse conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, precum şi persoana inculpatului, care se află la prima confruntare cu legea penală.
Pentru toate aceste considerente expuse, prima instanţă l-a condamnat pe inculpat astfel cum mai sus s-a arătat.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a executării pedepsei rezultante, prima instanţă a apreciat că, raportat la persoana inculpatului, scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie, argument pentru care în baza art. 81, 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, atrăgând atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Pe aceeaşi durată, de 2 ani şi 8 luni, prima instanţă a suspendat şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor, conform, art. 71 alin. ultim C. pen.
Pronunţându-se în conformitate cu art. 14 alin. (3) C. proc. pen., prima instanţă a dispus anularea înscrisurilor întocmite în fals de către inculpat, respectiv chitanţele.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen, apel inculpatul, solicitând desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, a se dispune achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. b)1 C. proc. pen.
Inculpatul nu şi-a motivat în scris apelul dar, prezent fiind în faţa instanţei de apel, personal şi prin apărător ales, a susţinut că faptele sale nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni. Apărările inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Procurorul şi-a exprimat punctul de vedere în sensul respingerii apelului.
Instanţa de apel, din oficiu, a pus în discuţie aplicabilitatea dispoziţiilor art. 741 C. pen., cu referire la infracţiunea de delapidare, cu privire la care inculpatul şi procurorul şi-au exprimat opinia în sensul neaplicării dispoziţiilor respective.
Prin Decizia penală nr. 57/ A din 18 martie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul P.B.V. împotriva sentinţei penale nr. 18 din 21 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 12066/107/2012, pe care a desfiinţat-o, în parte, numai sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea prev. de art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi, rejudecând în aceste limite:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare în pedepsele componente de:
- 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prev. de art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen.;
- 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 2 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i)1 C. proc. pen., art. 741 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prev. de art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 741 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 91 lit. c) C. pen. a aplicat inculpatului sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 500 lei, care se va înscrie în cazierul judiciar.
A menţinut dispoziţiile privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201C. proc. pen. şi a redus durata termenului de încercare de la 2 ani şi 8 luni, la 2 ani şi 4 luni.
A menţinut, în rest dispoziţiile sentinţei penale atacate, în măsura în care nu contravin deciziei.
Analizând sentinţa apelată prin prisma motivelor invocate si a motivului pus în discuţie din oficiu, Curtea a apreciat că prima instanţă a reţinut o corectă stare de fapt, astfel cum aceasta rezultă din probele administrate în faza de urmărire penală, pe care inculpatul şi le-a însuşit în totalitate prin declaraţia de recunoaştere şi de solicitare a aplicării procedurii simplificate prev. de art. 3201 C. proc. pen.
S-a considerat că respectiva stare de fapt, constând în aceea că inculpatul, în calitate de agent de poliţie, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, în perioada februarie 2012- mai 2012 şi-a însuşit şi a folosit în interes personal suma de 4.060 lei rezultată din încasarea de la persoane ce au comis contravenţii a contravalorii amenzilor aplicate, la intervale diferite de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, precum şi în faptul că inculpatul, în aceeaşi calitate de agent de poliţie, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a falsificat înscrisurile intitulate chitanţe, prin contrafacerea scrierii şi subscrierii în vederea producerii de consecinţe juridice întruneşte elementele constitutive a două infracţiuni, respectiv delapidare, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale) şi fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., săvârşite în condiţiile concursului real de infracţiuni prev. de art. 33 lit. a) C. pen.
Cu privire la infracţiunea de delapidare, Curtea a apreciat că, dat fiind faptul că inculpatul a achitat în întregime prejudiciul de 4.060 lei, cum corect a reţinut şi prima instanţă, în speţă devin incidente prevederile art. 741 alin. (2) C. pen.
Deşi prin Decizia nr. 573/2011 Curtea Constituţională a declarat că dispoziţiile art. 741 sunt neconstituţionale, instanţa de apel consideră că respectivele dispoziţii sunt aplicabile speţei, pentru următoarele argumente:
Conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de-zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale fiind suspendate de drept.
Curtea a arătat că dispoziţiile art. 741 C. pen. nu au fost puse în acord cu dispoziţiile constituţionale, dar ele continuă să fiinţeze în corpul Codului penal.
Acest din urmă aspect, constând în existenţa într-o lege penală, care este una din categoria legilor organice, conform art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, a unui text de lege declarat neconstituţional este de natură a crea o confuzie în rândul persoanelor cărora legea respectivă li se adresează, determinându-i la o conduită bazată pe acel text de lege.
S-a mai apreciat şi faptul că acelaşi aspect reprezintă şi o încălcare a art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, între altele şi prin impunerea în sarcina statelor a obligaţiei de a avea o legislaţie clară şi accesibilă oricărui individ.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că, în ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatului îi sunt aplicabile dispoziţiile de favoare ale art. 741 alin. (2) C. pen.
Cu privire la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., Curtea a considerat că prima instanţă a stabilit, în mod corect, că nu se impune aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen.
Gradul de pericol social al faptei este de natură să atingă nivelul caracteristic unei infracţiuni mai ales prin prisma funcţiei de poliţist a inculpatului, în exercitarea căreia inculpatul a săvârşit fapta.
Astfel, prima instanţă a realizat şi o justă individualizare judiciară a pedepsei pentru respectiva faptă de fals, cu respectarea criteriilor prev. de art. 72 C. pen., aplicând o pedeapsă just dozată la minimul special obţinut prin aplicarea reducerii prev. de art. 3201alin. (7) C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi de către inculpatul P.B.V.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C proc. pen. în raport de greşita aplicare a dispoziţiilor legale ale art. 741 C .pen., susţinând că în mod greşit a fost considerat acest text legal ca fiind prevedere legală mai favorabilă, întrucât la 25 mai 2011 a fost publicată Decizia nr. 573/2011 a Curţii Constituţionale, care a statuat că aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale.
Recurentul P.B.V. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susţinând că în speţă, lipseşte latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 288 C. pen., în sensul inexistenţei intenţiei explicite a inculpatului de a săvârşi faptele pentru care a fost trimis în judecată. A solicitat aplicarea prevederilor art. 181 C. pen., considerând că faptei săvârşite îi lipseşte gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Analizând decizia atacată, atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia este fondat, în timp ce recursul declarat de către inculpatul P.B.V. este nefondat
Potrivit art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 din acelaşi cod. Astfel, recurenţii şi instanţa se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale decât acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
În cauză, decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia la 18 martie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 385 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. se constată că atât recursul parchetului (motivele fiind depuse la dosarul cauzei în scris, la 19 aprilie 2013) cât şi recursul inculpatului (a cărui motive s-au depus la 21 octombrie 2013 şi au fost completate la 23 octombrie 2013) au fost motivate în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
I. Asupra criticii invocate de către parchet:
Instanţa de recurs constată că aceasta se subsumează cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., aspectul învederat fiind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 741 C. pen. ca lege penală mai favorabilă, în ciuda faptului că prin Decizia nr. 573/2011 a Curţii Constituţionale, publicată la 25 mai 2011, textul menţionat a fost declarat neconstituţional.
În analiza acestei critici, înalta Curte porneşte de la definirea conceptului de lege mai favorabilă şi reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) C. pen., în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
Pentru ca acest articol să-şi găsească o corectă aplicare, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: i) fapta să fie prevăzută ca infracţiune de legea sub incidenţa căreia s-a consumat; ii) după săvârşirea infracţiunii, dar înainte de judecarea definitivă a cauzei, să se fi succedat una sau mai multe legi penale care prevăd şi pedepsesc aceeaşi faptă şi iii) dintre legile penale menţionate, una să conţină dispoziţii mai favorabile.
Regulile aplicării legii penale mai favorabile sunt incidente şi în cazul prevederilor legale declarate neconstituţionale dacă, în timpul când acestea s-au aflat în vigoare, au cuprins dispoziţii penale mai favorabile (având în vedere că efectele deciziilor Curţii Constituţionale se produc numai pentru viitor).
Textul art. 741 C. pen. a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 573/2011, publicată în M. Of. la 25 mai 2011, iar potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, dispoziţiile declarate neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
În cauză, se constată că fapta de delapidare săvârşită de inculpatul P.B.V. s-a desfăşurat între lunile februarie 2012 - mai 2012, cu mult după ieşirea din vigoare a dispoziţiei de favoare a art. 741 C. pen.
Ca atare, condiţia obligatorie a succesiunii uneia sau mai multor legi penale mai favorabile după săvârşirea infracţiunii, dar înainte de judecarea definitivă a cauzei nu este îndeplinită în cauză, nefiind aplicabil textul art. 13 alin. (1) C. pen.
În atare situaţie, achitarea integrală a prejudiciului nu constituie o împrejurare căreia să i se poată da semnificaţia prev. de art. 741 alin. (2) teza ultimă C. pen., în sensul incidenţei unei cauze de nepedepsire, cu consecinţa încetării procesului penal, astfel cum a dispus instanţa de apel.
Aşadar, în cauză nu se pune problema aplicabilităţii art. 7 parag. 1 din Convenţia din 4 noiembrie 1950 pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv a „condamnării inculpatului pentru o faptă care, în momentul săvârşirii nu mai constituia infracţiune, potrivit dreptului naţional" sau a aplicării unei „pedepse mai severe decât aceea care era în vigoare la momentul săvârşirii" ci, dimpotrivă, devine incident parag. 2 al aceluiaşi articol, care prevede necesitatea judecării şi condamnării persoanelor vinovate de o „acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii, este considerată infracţiune, potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate".
Înalta Curte consideră că în mod greşit a apreciat Curtea că inculpatului îi sunt aplicabile dispoziţiile de favoare ale art. 741 alin. (2) C. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare, în cauză nefiind incidente prevederile art. 13 alin. (1) C. pen. şi ale art. 7 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu a existat o succesiune de legi penale, în înţelesul conturat de textul menţionat.
Mai mult, în cazul de faţă nu se poate vorbi nici despre o lipsă de claritate a legii, având în vedere condiDiile concrete de comitere a faptei, respectiv calitatea inculpatului de agent de poliţie, ce implică cunoaDterea legii penale.
II. Asupra criticilor formulate de către inculpatul P.B.V.:
Se constată că acesta a invocat, iniţial, cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 17 C. proc. pen.
În şedinţa publică din 25 noiembrie 2013, recurentul inculpat, prin intermediul apărătorului său ales, a renunţat în mod expres la susţinerea criticii circumscrise prevederilor art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., în temeiul căreia solicitase aplicarea unei sancţiuni dintre cele ce se încadrează în prevederile art. 181 C. pen.
Prin urmare, faţă de manifestarea de voinţă a apărătorului ales al recurentului, instanţa nu va mai analiza această critică, în raport şi de împrejurarea că aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen. reprezintă o chestiune de apreciere a instanţei de judecată referitor la gradul de pericol social al faptei săvârşite, aspect ce nu se mai circumscrie cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Referitor la critica subsumată cazului de casare prev. art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prin prisma faptului că aspectele de fapt au fost deja stabilite de către instanţele de fond şi apel, în baza unei analize a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, precum şi a împrejurării că situaţia de fapt a fost însuşită în totalitate de către inculpat prin declaraţia de recunoaştere şi de solicitare a aplicării procedurii simplificate prev. de art. 3201 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că susţinerea recurentului, în sensul că în cauză nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 288 C. pen., lipsind intenţia explicită a inculpatului de a săvârşi faptele pentru care a fost trimis în judecată, este neîntemeiată.
În plus, precizările apărării, în sensul că inculpatul ar fi comis fapta constrâns de o situaţie materială precară, dorind „să compenseze parteneriatul cu Ministerul de Interne" şi încălcându-şi atribuţiile cu intenţia de a restitui integral suma însuşită, pe lângă faptul că nu sunt dovedite, nu sunt nici de natură a atrage concluzia inexistenţei laturii subiective a infracţiunii, ci de a produce efectul contrar, avându-se în vedere şi recunoaşterea de către acesta, în integralitate, a faptelor săvârşite.
Date fiind considerentele ce preced, instanţa de recurs urmează a respinge recursul formulat de către inculpat, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.
În concluzie, având în vedere toate aspectele anterior menţionate, în baza art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia împotriva Deciziei penale nr. 57/ A din 18 martie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va casa, în totalitate, decizia menţionată şi va menţine sentinţa penală nr. 18 din 21 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Alba.
Totodată, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de către inculpatul P.B.V. împotriva aceleiaşi decizii.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchet rămân în sarcina statului.
În baza art. 192 alin. (2) din acelaşi Cod, va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, sens în care instanţa va face aplicarea Protocolului încheiat între U.N.B.R. şi Ministerul Justiţiei privind plata onorariilor apărătorilor din oficiu, în considerarea activităţilor desfăşurate, anume studierea dosarului şi asigurarea asistenţei juridice a inculpatului la două termene de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia împotriva Deciziei penale nr. 57/ A din 18 martie 2013 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în totalitate decizia menţionată şi menţine sentinţa penală nr. 18 din 21 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Alba.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către inculpatul P.B.V. împotriva aceleiaşi decizii.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchet rămân în sarcina statului.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3700/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3715/2013. Penal → |
|---|
