ICCJ. Decizia nr. 3700/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3700/2013
Dosar nr. 7469/88/2012
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2013
Deliberând asupra recursului declarat de către inculpata C.V. împotriva Deciziei penale nr. 80/ P din 24 mai 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 7 din 29 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul penal nr. 7469/88/2012, între altele, s-a hotărât:
În temeiul art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) C. pen., cu aplic, art. 73 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpata C.V., domiciliată în localitatea Luncaviţa, jud.Tulcea la o pedeapsă de 6 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 175 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A luat act că partea vătămată C.G. nu s-a constituit parte civilă.
A admis acţiunea civilă a Spitalului judeţean de urgenţă Tulcea şi a obligat inculpata la plata sumei de 3.153,33 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul judeţean de urgenţă Tulcea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 636/ P din 20 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei C.V. pentru comiterea unei tentative la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 - 174 -175 lit. c) C. pen.
Prin actul de sesizare s-a reţinut că la data de 28 septembrie 2012, imediat după ce a fost lovită de către soţul său, partea vătămată C.G., s-a înarmat cu un cuţit şi l-a înjunghiat pe acesta în abdomen, creându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 de zile de îngrijiri medicale, leziuni incompatibile cu viaţa ce au pus în primejdie viaţa victimei, salvată doar datorită intervenţiei chirurgicale de urgenţă.
Prezentă în faţa instanţei, inculpata nu a dorit să dea declaraţie şi nu a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen.
Partea vătămată C.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Analizând cauza, Tribunalul a reţinut, în fapt, că în după-amiaza zilei de 28 septembrie 2012, inculpata C.V. a revenit de la câmp la locuinţa sa din com. Luncaviţa, jud. Tulcea, unde locuieşte împreună cu soţul său, partea vătămată C.G. şi cu 3 dintre cei 4 copii ai lor. Constatând că soţul său, care nu are serviciu, se află vizibil sub influenţa băuturilor alcoolice şi nu făcuse nimic de mâncare, inculpata, aflată şi ea sub influenţa alcoolului, a început să-i reproşeze acest lucru. Spre seară, după ce inculpata a gătit şi au mâncat cu toţii, cearta a reizbucnit între soţii Cojocaru, amploarea acesteia fiind direct proporţională cu cantitatea de alcool consumată, victima continuând să bea bere, iar inculpata dintr-o sticlă de 2 l cu vin, adusă de la câmp. Deşi din alte probe reiese că scandalul a fost început şi realimentat chiar de către ea, în declaraţiile sale C.V. a arătat că a evitat cât a putut şi l-a ignorat, dar soţul său devenea tot mai agresiv şi, la un moment dat, mai pe seară, a început să o şi lovească, să o tragă de păr, speriind şi copiii. înainte ca inculpata să ia cuţitul din bucătărie, soţul său a „măturat" cu ea pe jos prin toată curtea, iar ea nu a mai putut suporta şi 1-a lovit o dată în burtă cu cuţitul.
Momentul refugierii părţilor în bucătăria locuinţei comune, al luării cuţitului de către inculpată şi al înjunghierii victimei, a fost perceput nemijlocit de către martora minoră C.E.D., una din fiicele părţilor, care a anuntat-o despre cele întâmplate pe numita M.M., o vecină. La rândul său, aceasta l-a sunat pe numitul C.C., fiul părţilor, aflat.la discoteca din localitate, care a venit la domiciliul comun împreună cu doi prieteni, A.D. şi D.A.. Aceştia au transportat victima la dispensarul comunal cu maşina ultimului şi au apelat serviciul medical de urgenţă 112.
Din declaraţia minorei C.E.D. mai reiese că, în bucătăria locuinţei comune, tatăl său a lovit-o cu pumnii şi picioarele pe mama sa, că a tras-o de păr şi a trântit-o pe jos imediat înainte ca aceasta să ia cuţitul de pe masă şi să-l înjunghie, ceea ce probează provocarea inculpatei, aşa cum a susţinut şi aceasta în declaraţiile sale.
Deşi prin declaraţia dată în faţa instanţei partea vătămată a încercat să atenueze răspunderea inculpatei, precizând că el este principalul vinovat şi că inculpata a introdus doar foarte puţin vârful cuţitului în abdomenul său, instanţa nu va reţine această declaraţie, deoarece ea nu corespunde adevărului, din probele administrate în cauză rezultând că inculpata a înjunghiat practic partea vătămată, lama cuţitului atingând organe importante din abdomen, fapt ce a pus în pericol viaţa victimei.
După ce a fost înjunghiat, victima, sângerând abundent, a ieşit din bucătărie şi s-a aşezat pe prispa casei, iar inculpata a aruncat la întâmplare cuţitul în curte, acesta fiind găsit ulterior de către numitul C.C., care l-a înfipt într-un gard şi l-a arătat şi predat apoi organelor de poliţie cu ocazia cercetării la faţa locului.
Victima, transportată, internată şi operată de urgenţă la S.J.U. Tulcea în noaptea de 28/29 septembrie 2012 nu a dorit să fie reexaminată medico-legal şi nici să dea declaraţii după externarea sa. în procesul-verbal întocmit la 22 octombrie 2012, cu privire la aceste aspecte, în prezenţa martorului asistent M.I., s-a consemnat că partea vătămată C.G. a declarat verbal că nu are nicio pretenţie faţă de soţia sa, asumându-şi partea sa de vină pentru reacţia acesteia, că au împreună 4 copii, din care două fete minore şi că nu doreşte să mai fie examinat medico-legal deoarece se simte bine. în acelaşi act s-a consemnat, deopotrivă, că soţii C. convieţuiesc actualmente în bune condiţii împreună, motivându-şi violenţele fără precedent din 28 septembrie 2012 pe fondul greutăţilor şi lipsurilor materiale.
Pentru partea vătămată C.G., concluziile medico-legale provizorii din 29 septembrie 2012 au confirmat atât data comiterii faptei - 28 septembrie 2012, înjunghierea sa cu un corp tăietor-înţepător precum şi punerea în primejdie a vieţii sale, cu 25-30 de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării.
Constatându-se existenţa unor semne de violenţă pe corpul său şi fiind examinată medico-legal la 29 septembrie 2012, s-a concluzionat că şi inculpata C.V. prezenta leziuni traumatice, produse la aceeaşi dată, prin lovirea sa activă cu un corp dur de formă alungită, pentru a căror vindecare a necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale, fără punerea în primejdie a vieţii sale.
Cu ocazia cercetării la faţa locului a fost găsit cuţitul corp delict, cu care inculpata C.V. a recunoscut în cursul audierilor că şi-a înjunghiat soţul. De asemenea, în curtea şi casa (bucătăria) părţilor din com. Luncaviţa, jud. Tulcea, au fost găsite şi fixate fotografic mai multe pete şi urme de culoare brun-roşcate, care s-au dovedit ulterior a fi de sânge uman, cu aceeaşi grupă sanguină ca şi a părţii vătămate - 01. Totodată, de la locul faptei au fost ridicate mai multe obiecte de uz casnic şi de îmbrăcăminte care prezentau acelaşi tip de pete şi urme; supuse apoi unor analize bio - criminalistice, şi aceste probe au confirmat apartenenţa lor la aceeaşi grupă sanguină ca a părţii vătămate şi au dat o serie de elemente asupra stării de fapt.
Privitor la consecinţele asupra vieţii şi sănătăţii părţilor, concluziile medico-legale definitive, finalizate prin rapoartele medico-legale nr. 1024 şi, respectiv, 1025, ambele din 01 octombrie 2012 ale S.M.L. Tulcea, nu au diferit de cele preliminarii, în plus însă, în rapoartele întocmite, concluzionându-se şi asupra alcoolemiei părţilor care aveau 1,50 gr.%o - victima C.G. şi, respectiv, 1,25 gr.%o, inculpata C.V., recoltarea probelor biologice pentru aceasta efectuându-se ambilor la data de 29 septembrie 2012.
Este totodată de precizat faptul că partea vătămată C.G. a fost internat şi tratat la S.J.U. Tulcea - Secţia chirurgie, în perioada 29 septembrie - 08 octombrie 2012 şi nu a dorit să fie reexaminat medico-legal după externare, concluziile medico-legale definitive fiind formulate după obţinerea, analizarea şi interpretarea înscrisurilor întocmite în cadrul unităţii medicale de internare şi tratament. De asemenea inculpata C.V. nu a formulat plângere împotriva soţului său pentru lovire.
S.J.U. Tulcea a comunicat c/val. cheltuielilor ocazionate de internarea şi tratamentul sus-numitului, în cuantum de 3.153,33 lei, sumă cu care această entitate juridică s-a constituit parte civilă în cauză, conform adresei din 06 noiembrie 2012.
În drept, fapta inculpatei C.V. care, la data de 28 septembrie 2012, imediat după ce a fost lovită de către soţul său, partea vătămată C.G., s-a înarmat cu un cuţit şi l-a înjunghiat pe acesta în abdomen, creându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 de zile de îngrijiri medicale, incompatibile cu viaţa, pusă în primejdie în lipsa îngrijirilor medicale şi salvată numai datorită intervenţiei chirurgicale de urgenţă, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, comisă în stare de provocare, în condiţiile prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. c) cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Din fişa de cazier judiciar a inculpatei C.V. rezultă că aceasta nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind anterior sancţionată administrativ pentru un furt calificat.
Instanţa mai reţine că inculpata are cu victima 4 copii, din care 2 minori.
Având în vedere pericolul social ridicat al faptei comise, rezultat din încercarea de suprimare a vieţii unei persoane apropiate, modul şi împrejurările comiterii faptei, persoana inculpatei, care a recunoscut comiterea faptei, dar a încercat, împreună cu partea vătămată, să ignore gravitatea ei, ţinând cont şi de starea de provocare în care s-a aflat inculpata, instanţa, în temeiul art. 20 raportat la art. 174-175 lit. c) cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., va condamna pe inculpata C.V. la o pedeapsă de 6 ani închisoare.
Împotriva sentinţei penale nr. 7 din 29 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul penal nr. 7469/88/2012, în termen legal, a declarat apel inculpata C.V., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul laturii penale a cauzei. Apelul a vizat individualizarea pedepsei, inculpata solicitând reducerea cuantumului pedepsei, având în vedere atitudinea procesuală manifestată pe parcursul procesului penal şi situaţia familială a inculpatei.
Inculpata C.V. a fost audiată la instanţa de apel, declaraţia acesteia fiind consemnată si ataşată la dosar.
Prin Decizia penală nr. 80/ P din 24 mai 2013, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata C.V. împotriva sentinţei penale nr. 7 din 29 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul penal nr. 7469/88/2012.
S-a constatat că prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, confirmată de probe, încadrarea juridică a faptei şi vinovăţia inculpatei, pronunţând în mod judicios o soluţie de condamnare, fiind îndeplinite cerinţele art. 345 alin. (2) C. proc. pen.
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală şi pe parcursul cercetării judecătoreşti (procesul-verbal de cercetare la faţa locului, raportul de constatare medico-legală din 01 octombrie 2012, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică din 17 octombrie 2012, declaraţiile părţii vătămate C.G., declaraţiile martorilor C.E., A.D., C.C. şi M.M., declaraţiile inculpatei) rezultă că la data de 28 septembrie 2012, după ce a fost lovită de către soţul său, partea vătămată C.G., în cursul unui conflict declanşat pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpata C.V. s-a înarmat cu un cuţit şi l-a înjunghiat pe acesta în abdomen, creându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 de zile de îngrijiri medicale, incompatibile cu viaţa, pusă în primejdie în lipsa îngrijirilor medicale şi salvată numai datorită intervenţiei chirurgicale de urgenţă.
Situaţia de fapt nu a fost contestată în prezenta cale de atac, astfel că nu se impun precizări suplimentare cu privire la împrejurările în care a avut loc incidentul din data de 28 septembrie 2012.
Curtea a constatat că prima instanţă a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispoziţiile art. 72 C. pen., evidenţiind gradul de pericol social al faptei comise, prin prisma circumstanţelor reale, dar şi a circumstanţelor personale ale inculpatei, atât a celor legate de comportamentul procesual, cât şi a celor ce vizează strict persoana acesteia, aprecierea fiind făcută fără o preeminenţă a vreunuia din criteriile arătate, precum şi consecinţele pedepsei şi a modalităţii de executare privative de libertate, prin prisma funcţiilor unei asemenea sancţiuni.
S-a apreciat că pentru a-şi îndeplini funcţiile, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul duratei şi naturii (privativă sau neprivativă de libertate), atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei. Funcţiile de constrângere şi reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o individualizare care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Curtea, în baza propriei analize, faţă de critica formulată de inculpată în sensul reducerii pedepsei, a considerat că nu se impune a se da curs celor susţinute, în cadrul procesului de individualizare a pedepsei instanţa urmând să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă şi, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conţinut, în vederea stabilirii pedepsei corespunzătoare pentru reeducarea inculpatei.
S-a subliniat că, în contextul în care se reţine comiterea infracţiunii deduse judecăţii (pe fondul unei situaţii conflictuale, generată de consumul de băuturi alcoolice, inculpata a aplicat victimei lovituri cu un cuţit într-o zonă vitală), faţă de relaţiile sociale lezate, ce privesc dreptul la viaţă şi integritate corporală, urmările produse, impactul negativ al faptei asupra opiniei publice, denotă un grad ridicat de pericol social al faptei, dar fireşte, în lumina criteriile reglementate de art. 72 C. pen., trebuie acordată aceeaşi valenţă datelor personale ale inculpatei.
Instanţa de control judiciar s-a oprit şi asupra elementelor ce caracterizează persoana inculpatei, reţinând că aceasta este în vârstă de 43 de ani, este căsătorită are patru copii, nu are ocupaţie şi nici loc de muncă, a mai intrat în conflict cu legea penală, a manifestat o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal.
Astfel, poziţia procesuală adoptată de inculpată şi celelalte date ce caracterizează favorabil persoana acesteia au fost avute în vedere de prima instanţă, care a aplicat o pedeapsă redusă semnificativ sub minimul special prevăzut de norma de incriminare.
Pentru considerentele anterior arătate, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa de 6 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, reprezintă o pedeapsă proporţională şi va determina în conştiinţa inculpatei respectarea valorilor sociale şi a normelor de drept, în vederea unei reinserţii sociale reale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata C.V., susţinând cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
A considerat că, în mod eronat, instanţa de fond nu a aplicat dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. cu privire la reducerea limitelor de pedeapsă aplicabile, deşi inculpata ar fi dorit acest lucra.
In continuare, analizând cauza, atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte apreciază că hotărârea pronunţată în cauză de către instanţa de apel este legală şi temeinică şi constată recursul declarat de către inculpata C.F. ca fiind nefondat.
Potrivit art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 din acelaşi cod. Astfel, recurenţii şi instanţa se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale decât acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
În cauză, decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Constanţa la 24 mai 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. se constată că recursul inculpatei a fost motivat în termen, motivele fiind depuse la dosarul cauzei în scris, la 15 noiembrie 2013, cu respectarea obligaţiilor impuse de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
În legătură cu critica invocată, instanţa de recurs constată că aceasta se subsumează cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., ceea ce se învederează instanţei fiind neaplicarea a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., cu consecinţa greşitei stabiliri a cuantumului pedepsei.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Se constată că pentru a putea beneficia de dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., pe de o parte legiuitorul a impus condiţia manifestării de voinţă a inculpatei, fie personal, fie prin intermediul unui înscris autentic prin care acesta să îşi manifeste opţiunea în sensul aplicării prevederilor arătate, iar pe de altă parte, a condiţionat aplicarea procedurii simplificate a recunoaşterii vinovăţiei de exprimarea acestei poziţii procesuale până la momentul începerii cercetării judecătoreşti.
Din analiza actelor dosarului se constată că, în cauză, cercetarea judecătorească a început în faţa Tribunalului Tulcea la data de 29 ianuarie 2012, în prezenţa inculpatei C.V., care a fost asistată de apărătorul său ales, avocat T.C.
Aşa cum s-a consemnat în partea introductivă a sentinţei penale nr. 7, la termenul din 29 ianuarie 2012 instanţa de fond a făcut cunoscute inculpatei prevederile art. 320 C. proc. pen., iar aceasta a declarat, în mod expres, că nu doreşte aplicarea acestor dispoziţii.
În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu se poate susţine că inculpata ar fi dorit să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. în faţa instanţei de fond, sau că această instanţă ar fi putut, în contra manifestării de voinţă a recurentei, reţine prevederile menţionate, neexistând motive care să conducă la concluzia încălcării dreptului recurentei la un proces echitabil sau a nerespectării principiul rolului activ al instanţei.
Se reţine că în calea de atac a apelului, inculpata a formulat critici de netemeinicie a hotărârii pronunţate de către instanţa de fond, solicitarea în cadrul reindividualizării pedepsei aplicate reducerea cuantumului acesteia, fără a preciza că doreşte sabeneficiezede dispoziţiile art. 320 C. proc. pen.
Ca atare, solicitarea inculpatei la acest termen, adresată direct instanţei de recurs, ca judecata să se facă în procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. este tardivă, în raport de dispoziţiile imperative ale aceluiaşi articol.
În raport de aspectele menţionate, în baza art. 385 pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.V. împotriva deciziei penale atacate, criticile invocate de către inculpată neîncadrându-se în cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. şi, totodată, în niciun alt caz de casare ce se ia în examinare din oficiu.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., instanţa va obliga recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului parţial al apărătorului desemnat din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, făcând aplicarea Protocolului încheiat între U.N.B.R. şi Ministerul Justiţiei privind plata onorariilor apărătorilor din oficiu, în considerarea activităţilor desfăşurate, anume studierea dosarului şi asigurarea asistenţei juridice a inculpatului la acest termen de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.V. împotriva Deciziei penale nr. 80/ P din 24 mai 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă
Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3699/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3701/2013. Penal → |
|---|
