ICCJ. Decizia nr. 3715/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3715/2013

Dosar nr. 635/116/2013

Şedinţa publică din 26 noiembrie 2013

Deliberând asupra recursului declarate de, inculpatul A.I., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 58 din data de 11 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Călăraşi s-a dispus următoarele:

A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpatul A.I. prin apărătorul său, din art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 alin. (1) lit. a), lit. i) C. pen., în art. 181 alin. (1) C. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 174-art. 175 alin. (1) lit. a), lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A.I., la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 8 luni închisoare.

În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. inculpatul A.I. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

A menţinut starea de arest inculpatului şi conform art. 88 C. pen. a dedus prevenţia de la 10 ianuarie 2013 la zi.

A luat act că latura civilă a cauzei a fost disjunsă.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus confiscarea specială în folosul statului, a unei macete şi a unei scrumiere sparte, obiecte ce se află depuse la Tribunalul Călăraşi şi înregistrate în Registrul Corpuri delicte.

A obligat inculpatul la 800 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi din 5 martie 2013, înregistrat la Tribunalul Călăraşi sub nr. 635/116/2013, a fost trimis în judecată inculpatul A.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 alin. (1) lit. a), lit. i) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri, prevăzut de art. 321 alin. (1) C. pen. şi port fără drept de sabie în locuri publice, prevăzut de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a reţinut că, în seara zilei de 29 decembrie 2012, în timp ce se afla în barul SC D.P.C. SRL din satul P., cu premeditare, i-a aplicat părţii vătămate M.I. mai multe lovituri cu tăişul unei săbii tip macetă cu lama de aproximativ 60 cm, într-o zonă vitală, în zona capului, în regiunea parietală şi frontală stângă, provocandu-i fractură de boltă craniană, punându-i viaţa în primejdie, gesturile făcute provocând indignare şi temere în rândul persoanelor din bar.

La termenul de judecată din data de 4 aprilie 2013, inculpatul A.I. a învederat că înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

Totodată, acesta a mai precizat că recunoaşte faptele aşa cum au fost reţinute în rechizitoriu, însă apreciază că încadrarea juridică corectă ar fi art. 181 alin. (1) C. pen. şi nu art. 20 C. pen., raportat la art. 174-art. 175 alin. (1) lit. a), lit. i) C. pen., solicitând astfel schimbarea de încadrare juridică, iar judecata să se facă pe baza probelor existente la dosar.

De asemenea, inculpatul a mai declarat că pe latură civilă nu este de acord cu pretenţiile civile formulate de partea civilă M.I., motiv pentru care cauza a fost disjunsă, urmând a fi administrate probatorii în ceea ce priveşte latura civilă.

În ceea ce priveşte latura penală cauzei, instanţa de fond, având în vedere precizările inculpatului A.I., referitoare la faptul că solicită schimbarea de încadrare juridică din tentativă la omor calificat în art. 181 alin. (1) C. pen., înţelegând să se prevaleze de dispoziţiile art. 320¹C. proc. pen., a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul A.I. este cunoscut pe raza comunei V. ca o persoană consumatoare de alcool şi care provoacă scandal.

În seara zilei de 29 decembrie 2012 inculpatul A.I. a consumat băuturi alcoolice la domiciliu, după care s-a deplasat la barul SC D.P.C. SRL, unde a continuat să consume băuturi alcoolice.

Între inculpatul A.I. şi partea vătămată M.I., aflată şi ea la o masă de pe terasa barului, s-a iscat o discuţie provocată de faptul că partea vătămată M.I. nu ştie să joace cărţi.

Inculpatul A.I. a plecat din bar, dar după aproximativ 20 de minute s-a întors având asupra sa o sabie tip macetă cu o lamă de aproximativ 60 cm, mergând la partea vătămată şi solicitându-i să părăsească împreună barul.

Partea vătămată M.I. a refuzat şi faţă de acest refuz, inculpatul A.I. i-a aplicat acestuia o lovitură cu pumnul în zona feţei.

De frica inculpatului, partea vătămată a intrat sub masă, însă inculpatul a ridicat masa şi a trântit-o peste partea vătămată, M.I.

În acest timp, alertat de zgomotul produs şi de injuriile adresate de inculpat tuturor consumatorilor pe terasa barului, a venit barmanul V.M.M. şi i-a cerut inculpatului să se liniştească, însă acesta i-a comandat o bere. În timp ce barmanul se îndrepta spre camera alăturată în care se afla barul pentru a aduce berea, partea vătămată M.I. a încercat să se ridice de sub masă şi când a ajuns cu capul în dreptul mesei inculpatul a ridicat sabia şi cu lama i-a aplicat o lovitură puternică în zona capului, în regiunea parietală şi frontală stângă. Din lovitură sabia a ricoşat într-o masă alăturată, unde a spart o scrumieră.

În conflict a intervenit nepotul inculpatului, martorul N.M. şi a reuşit să-l scoată pe inculpat din bar.

După plecarea inculpatului, partea vătămată M.I. a ieşit de sub masă şi mergând în genunchi şi cu capul plin de sânge, a intrat în camera alăturată, unde a cerut ajutor barmanului.

Barmanul i-a dat acestuia un prosop şi gheaţă pentru a şi le pune în zona capului pentru a opri sângerarea.

Partea vătămată M.I. a fost transportată cu autoturismul unui consătean până în satul N., de unde a fost preluată de ambulanţă care a transportat-o la Spitalul „D.B.A.” Bucureşti, pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

Partea vătămată M.I. a prezentat o fractură parietal stânga cu eschilă uşoară intracraniană, o fractură frontal stâng minim intruzivă, contuzie regiunea zigomatică stânga.

Astfel, partea vătămată a fost internată în Spitalul Clinic de Urgenţă D.B.A., în perioada 30 decembrie 2012-3 ianuarie 2013 cu diagnosticul: „Traumatism cranio-cerebral minor grad I ECS-15 p. Fractură frontală stângă minim intruzivă. Plagă contuză frontal stângă suturată. Contuzie regiunea zigomatică stângă”.

Din raportul de constatare medico-legală din 8 ianuarie 2013 a rezultat că partea vătămată M.I. prezintă leziuni ce pot data din 29 decembrie 2012 produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător (posibil sabie). A necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale de la data producerii dacă nu survin complicaţii. S-a apreciat că leziunile de violenţă nu au pus în primejdie viaţa victimei.

Faţă de solicitarea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor calificat în art. 181 alin. (1) C. pen., instanţa de fond a apreciat că nu poate fi primită această solicitare, probatoriile administrate demonstrând faptul că este vorba de infracţiunea de tentativă la omor calificat, indiferent de precizarea din raportul de constatare medico-legal, că leziunile de violenţă nu au pus în primejdie viaţa victimei.

Partea vătămată a fost lovită cu un corp tăietor, sabie tip macetă apt să producă leziuni, loviturile vizând regiunea parietală stângă şi prin urmare o zonă vitală, astfel că numai întâmplarea a făcut ca rezultatul agresiunii să nu fie unul grav.

Instanţa de fond a apreciat că premeditarea este evidentă şi a rezultat din faptul că inculpatul a plecat acasă cu copilul său, dar s-a întors înarmat în bar, i-a cerut victimei să iasă afară, iar după ce acesta l-a refuzat, l-a lovit cu pumnul în zona feţei, victima a căzut sub masă şi în momentul când s-a ridicat de sub masă, i-a aplicat o lovitură cu macetă în zona capului.

Din toate acestea a rezultat intenţia directă de a lovi victima, premeditarea fiind evidentă şi având în vedere zona vitală, lovitura cu o intensitate deosebită, o armă aptă să suprime viaţa, sunt elemente care dau încadrarea juridică a faptei, respectiv tentativă la omor calificat.

Prin urmare, instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice.

Recunoaşterea inculpatului s-a coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv declaraţii parte vătămată, declaraţii martori, respectiv C.G., C.M., M.V., M.M., care au învederat că l-au văzut pe inculpatul A.I. când a părăsit clădirea barului, şi la un interval destul de scurt timp a revenit ţinând în mâna o sabie tip macetă, oprindu-se lângă masa părţii vătămate, unde a început să adreseze injurii şi cuvinte vulgare tuturor persoanelor din bar.

De asemenea, au mai declarat că l-au văzut pe inculpat când a ridicat sabia, cu intenţia de a o lovi pe partea vătămată, care de frică a intrat sub masă, având doar capul la exterior. Datorită faptului că acesta s-a ferit sabia a lovit iniţial marginea mesei, după care, capul părţii vătămate şi din capul acesteia sabia a ricoşat într-o masă alăturată unde s-a spart o scrumieră.

Partea vătămată a ieşit de sub masă cu capul plin de sânge fiind transportată la spital.

Prima instanţă a apreciat că în drept, faptele inculpatului A.I., care în seara zilei de 29 decembrie 2012, în timp ce se afla în barul SC D.P.C. SRL din satul P., cu premeditare, i-a aplicat părţii vătămate M.I. mai multe lovituri cu tăişul unei săbii tip macetă cu lama de aproximativ 60 cm, într-o zonă vitală, în zona capului, în regiunea parietală şi frontală stângă, provocându-i fractură de boltă craniană, punându-i viaţa în primejdie şi gesturile făcute au provocat indignare şi temere în rândul persoanelor din bar, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 alin. (1) lit. a), lit. i) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri, prevăzut de art. 321 alin. (1) C. pen. şi port fără drept de sabie în locuri publice, prevăzut de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere circumstanţele reale în care au fost săvârşite faptele, modalitatea şi împrejurările comiterii acestora (inculpatul acţionând cu premeditare, a lovit pe partea vătămată cu o sabie în zona capului, zonă vitală), circumstanţele personale ale inculpatului, atitudinea de recunoaştere şi regret, dar şi faptul că acesta este cunoscut pe raza comunei ca o persoană violentă, fiind un obicei de a adresa injurii şi cuvinte vulgare persoanelor din jur, precum şi criteriile generale de individualizarea pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.

Faţă de aceste circumstanţe, prima instanţă a apreciat că scopul pedepsei şi reeducarea inculpatului nu se pot realiza decât prin executarea acesteia în regim de detenţie. Infracţiunile sunt catalogate ca infracţiuni cu un grad sporit de pericol social şi prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudinii corecte faţă de muncă, faţă de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, pentru motive de netemeinicie, apreciind că, în raport de gravitatea faptei, se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului şi inculpatul A.I., acesta din urmă fără a preciza motivele de apel.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală la data de 27 mai 2013, sub nr. 635/116/2013.

Prin decizia penală nr. 187 A din 20 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi împotriva sentinţei penale nr. 58 din data de 11 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, în Dosarul nr. 635/116/2013.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând,

În baza art. 20 raportat la art. 174-art. 175 alin. (1) lit. a), lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320¹C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A.I. la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an închisoare.

În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. s-a dispus ca inculpatul A.I. va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II -a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 383 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest inculpatului şi s-a dedus prevenţia de la 10 ianuarie 2013 la zi.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului şi îl obligă la 400 RON cheltuieli judiciare către stat.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate, în raport de criticile formulate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în temeiul dispoziţiilor art. 371 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat apelul Parchetului ca fiind întemeiat, iar cel al inculpatului neîntemeiat, pentru considerentele următoare:

S-a constatat că prima instanţă a analizat corespunzător materialul probator din cauză, reţinând corect situaţia de fapt, în baza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale. Inculpatul a recunoscut în faţa primei instanţei săvârşirea infracţiunilor, cauza fiind judecată în baza art. 320¹ C. proc. pen.

În drept, în acord cu prima instanţă, instanţa de apel a constatat că faptele inculpatului A.I., care în seara zilei de 29 decembrie 2012, în timp ce se afla în barul SC D.P.C. SRL din satul P., cu premeditare, i-a aplicat părţii vătămate M.I. mai multe lovituri cu tăişul unei săbii tip macetă cu lama de aproximativ 60 cm, într-o zonă vitală, în zona capului, în regiunea parietală şi frontală stângă, provocându-i fractură de boltă craniană, punându-i viaţa în primejdie şi gesturile făcute au provocat indignare şi temere în rândul persoanelor din bar, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 alin. (1) lit. a), lit. i) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri, prevăzut de art. 321 alin. (1) C. pen. şi port fără drept de sabie în locuri publice, prevăzut de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen.

Cu privire la criticile apelantului, instanţa de apel a apreciat că acestea nu sunt întemeiate, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârşite din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., nefiind fondată.

Astfel, instanţa de apel a avut în vedere criteriile consacrate de jurisprudenţă cu privire la diferenţa ce există între infracţiunea de tentativă de omor şi cea de vătămare corporală, respectiv elementele ce pun evidenţă intenţia de a ucide a autorului faptei, şi anume obiectul vulnerant folosit, zona corporală vizată, intensitatea loviturii.

În acest sens s-a reţinut că în speţă, inculpatul a folosit un obiect cu potenţial tanatogenerator extrem de ridicat, respectiv o sabie (macetă), a lovit victima în zona capului, o zonă vitală a corpului (o lovitură chiar de intensitate medie aplicată în zona capului poate conduce la moartea victimei, uneori), cu intensitate ridicată, sabia folosită ricoşând din calota craniană a victimei şi masa sub care aceasta încerca să se ascundă într-o masă alăturată, unde a spart o scrumieră (conform declaraţiei victimei, viaţa i-a fost salvată de faptul că s-a aplecat pentru a intra sub masă, astfel încât lovitura aplicată de inculpat, deşi i-a atins capul, s-a oprit în marginea mesei, după care a ricoşat). Victima a suferit leziuni serioase, respectiv o fractură parietal stânga şi o fractură frontal stânga (anterior, inculpatul mai aplica o lovitură puternică cu pumnul victimei, tot în zona capului victimei).

Toate aceste elemente, la care se adaugă şi împrejurarea că anterior inculpatul avusese un conflict verbal cu victima, după care a plecat, s-a înarmat, s-a întors şi a lovit victima în modul arătat mai sus, s-a apreciat că acestea pun în evidenţă intenţia directă a inculpatului A.I. de a suprima viaţa victimei M.I.

Tot cu privire la infracţiunea de tentativă la omor, instanţa de apel a constatat că în mod corect a reţinut prima instanţă forma calificată a acestei infracţiuni, fapta fiind săvârşită în public (într-un bar, în timpul programului de funcţionare, în prezenţa mai multor martori), şi cu premeditare (inculpatul a pregătit săvârşirea infracţiunii, în sensul că după ce a plecat din bar, în urma conflictului verbal cu victima, acesta s-a înarmat şi s-a întors după aproximativ 30 de minute în bar, fiind evident că a avut răgazul necesar să mediteze asupra hotărârii infracţionale luate şi să conceapă planul de acţiune, după care, ajuns la bar, imediat a atacat victima).

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa de prim control judiciar a apreciat că este întemeiat apelul parchetului, în mod greşit prima instanţă neaplicând în mod corespunzător criteriile art. 72 C. pen., stabilind pedeapsa la minimul special redus ca urmare a aplicării art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

Astfel, instanţa de apel, având în vedere gravitatea deosebită a faptei şi împrejurarea că inculpatul şi-a premeditat fapta, pregătind uciderea victimei în contradictoriu cu care avusese un simplu conflict verbal (provocat tot de inculpat), înarmându-se cu un obiect vulnerant cu potenţial tanatogenerator mare, respectiv o sabie.

Totodată, s-a constatat că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor în cursul urmăririi penale, limitându-se să arate că nu a lovit cu sabia partea vătămată, după care, în momentul prezentării materialului de urmărire penală, să arate că victima s-a lovit din greşeală în sabia inculpatului.

S-a mai reţinut că de asemenea, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală, inculpatul a arătat că, deşi recunoaşte formal fapta, nici în acest moment procesual nu a admis că a avut intenţia de a suprima viaţa victimei, ci doar de a o răni, instanţa de apel apreciind că această împrejurare naşte serioase dubii cu privire la motivaţia inculpatului în momentul solicitării de a i se aplica procedura prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., punând în evidenţă şi lipsa de remuşcări a acestuia în legătură cu fapta comisă.

Din toate aceste elemente, instanţa de apel a apreciat că inculpatul are nevoie de un interval mai mare de timp pentru a-şi forma o atitudine corectă faţă de regulile de convieţuire socială şi ordinea de drept (în primul rând cu privire la regulile referitoare la respectarea vieţii omului, valoare fundamentală protejată şi de normele penale), dar şi pentru atingerea scopului pedepsei, prevenirea săvârşirii altor infracţiuni, drept pentru care va mări pedepsele pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina inculpatului, pe care le va contopi, fără a aplica vreun spor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul A.I., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi rejudecând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută de către instanţa de fond şi confirmată de către instanţa de apel, anume cea prevăzută de tentativă la infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., urmând a se avea în vedere împrejurarea că din probele administrate în cauză rezultă că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive, respectiv intenţia de a suprima viaţa victimei, în baza cazurilor de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 şi 17² C. proc. pen., susţinând că faptei îi lipseşte latura subiectivă caracteristică infracţiuni de omor, inculpatul acţionând cu intenţia de a aplica o corecţie corporală şi nu de a ucide victima.

În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate prin reţinera în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi lit. c) C. pen. şi de art. 73 lit. b) C. pen.

Analizând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunţată în cauză de către instanţa de apel este legală şi temeinică şi constată recursul declarat de către recurentul inculpat A.I. ca fiind nefondat.

Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se apreciază că recurentul inculpat a motivat în termen recursul, motivele fiind expuse, prin apărător, oral, în ziua judecăţii, cu respectarea obligaţiilor impuse de art. 385¹⁰alin. (2) C. proc. pen.

În legătură cu critica întemeiată pe dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. privind greşita încadrare juridică a faptei săvârşite de către recurent, care s-ar fi circumscris cazului de casarea prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. privind greşita încadrare juridică a faptei săvârşite, se reţine că prin textul art. I pct. 16 din Legea nr. 2/2013 aceste dispoziţii au fost abrogate în mod expres, astfel încât această critică nu ar mai trebui examinată în cadrul recursului promovat de către inculpat.

Cu toate acestea, având în vedere strânsa legătură cu cea de a doua critică susţinută de către inculpat, referitoare la incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., sub aspectul lipsei unuia dintre elementele constitutive ale infracţiuni pentru care a fost condamnat, respectiv latura subiectivă, constând în intenţia directă sau indirectă de a ucide victima, instanţa de recurs va examina, în mod unitar, ambele motive de recurs invocate, considerând critica recurentului privind greşita încadrare juridică a faptei ca fiind circumscrisă dispoziţiilor art. 385⁹alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., în raport şi de împrejurarea că ceea se tinde a fi modificat prin critica formulată nu este situaţia de fapt reţinută în speţă, ci norma de incriminare aplicabilă.

Susţinerea inculpatului privind greşita încadrare juridică a faptei pentru care a fost condamnat reprezintă o reiterare a cererilor de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., formulate de către recurent atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel şi care, în mod corespunzător au fost respinse de instanţe.

Se reţine că inculpatul a folosit un obiect cu potenţial tanatogenerator extrem de ridicat, respectiv o sabie (macetă), a lovit victima în zona capului, o zonă vitală, cu intensitate ridicată, sabia folosită ricoşând din calota craniană a victimei şi masa sub care aceasta încerca să se ascundă într-o masă alăturată, unde a spart o scrumieră (conform declaraţiei victimei, viaţa i-a fost salvată de faptul că s-a aplecat pentru a intra sub masă, astfel încât lovitura aplicată de inculpat, deşi i-a atins capul, s-a oprit în marginea mesei, după care a ricoşat). Victima a suferit leziuni serioase, respectiv o fractură parietal stânga şi o fractură frontal stânga (anterior, inculpatul mai aplica o lovitură puternică cu pumnul victimei, tot în zona capului victimei).

Totodată, se constată că în mod corect, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut forma calificată a acestei infracţiuni, fapta fiind săvârşită în public şi anume, într-un bar, în timpul programului de funcţionare, în prezenţa mai multor martori şi cu premeditare, inculpatul a pregătit săvârşirea infracţiunii, în sensul că după ce a plecat din bar, în urma conflictului verbal cu victima, acesta s-a înarmat şi s-a întors după aproximativ 30 de minute în bar, fiind evident că a avut răgazul necesar să mediteze asupra hotărârii infracţionale luate şi să conceapă planul de acţiune, după care, ajuns la bar, imediat a atacat victima.

De asemenea, Înalta Curte reţine că există legătură de cauzalitate între loviturile aplicate de inculpat şi leziunile suferite de victimă, aceasta rezultând din declaraţiile martorilor C.G., C.M., M.V. şi M.M., ale părţii vătămate M.I., din recunoaşterea recurentului în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată, dar şi din raportul de constatare medico-legală din 8 ianuarie 2013 al Serviciului de Medicină Legală judeţul Călăraşi în care se concluzionează că partea vătămată M.I. prezintă leziuni ce pot data din 29 decembrie 2012 produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător (posibil sabie). A necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale de la data producerii dacă nu survin complicaţii. S-a apreciat că leziunile de violenţă nu au pus în primejdie viaţa victimei.

Înalta Curte, faţă de împrejurarea că infracţiunea de omor se săvârşeşte cu intenţia de a ucide şi nu cu intenţia generală de a vătăma, observă că expresia „uciderea unei persoane” utilizată în textul art. 174 C. pen. corespunde unei îndreptări a acţiunii spre un rezultat specific, constând în moartea victimei.

În această lumină, se apreciază că îndreptarea conştientă a acţiunii violente a inculpatului spre diferite zone ale corpului, cu intensitate, în mod repetat, cu un corp tăietor-înţepător, relevă intenţia de ucidere prin prevederea şi acceptarea rezultatului decesului, element caracteristic laturii subiective a infracţiunii de omor şi nu celei de vătămare corporală.

Date fiind considerentele ce preced, instanţa de recurs apreciază că soluţiile pronunţate de instanţele anterioare referitoare la aspectele invocate sunt temeinice şi legale, sens în care urmează a respinge atât critica formulată de recurentul inculpat în baza cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. cât şi pe cea întemeiată pe dispoziţiile prevăzute de art. 385⁹pct. 17 C. proc. pen., constatându-se că susţinerile acestuia privind lipsa unui element constitutiv al infracţiunii pentru care a fost condamnat sau greşita încadrare juridică a faptei comise nu sunt întemeiate.

Referitor la critica adusă de inculpatul A.I. cu privire la individualizarea pedepsei, aceasta nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17²C. proc. pen. invocat de apărare, care se referă la aplicarea pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin modificările aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, legiuitorul a înlăturat dintre cazurile de casare, situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, astfel încât, după modificările intervenite, temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat numai când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că decizia atacată pronunţată la data de 20 iunie 2013, intră sub incidenţa noilor dispoziţii legale, nefiind posibilă individualizarea pedepselor prin reţinerea circumstanţelor atenuante, ci numai verificarea legalităţii pedepsei aplicate, respectiv dacă pedeapsa aplicată se situează între limitele minime şi maxime prevăzute de textul incriminator.

Cum instanţa de apel a aplicat inculpatului pedepsele de: 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, art. 20 raportat la art. 174-art. 175 alin. (1) lit. a), lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen.; 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 320¹C. proc. pen., se constată că sancţiunile stabilite se încadrează în limitele legale prevăzute de textele de lege incriminatoare.

Prin urmare, criticile privind individualizarea pedepselor nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen., din actuala reglementare, astfel că sunt nefondate.

Date fiind considerentele ce preced, instanţa de recurs apreciază că soluţiile pronunţate de instanţele anterioare referitoare la aspectele invocate sunt temeinice şi legale, sens în care urmează a respinge atât critica formulată de recurentul inculpat în baza cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. cât şi pe cea întemeiată pe dispoziţiile prevăzute de art. 385⁹pct. 17² C. proc. pen., constatându-se că susţinerile acestuia privind lipsa unui element constitutiv al infracţiunii pentru care a fost condamnat sau greşita încadrare juridică a faptei comise şi greşita individualizare a pedepselor aplicate, nu sunt întemeiate.

În consecinţă, în baza art. 385¹⁵pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva deciziei penale atacate.

În baza art. 383 alin. (2) raportat la art. 385¹⁷ alin. (4) C. proc. pen., va deduce din pedepsele aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 ianuarie 2013 la 26 noiembrie 2013.

Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul-declarat de inculpatul A.I. împotriva deciziei penale nr. 187.A din 20 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 ianuarie 2013 la 26 noiembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 noiembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3701/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3756/2013. Penal. Excepţie de... →

ICCJ. Decizia nr. 3715/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3715/2013. Penal