ICCJ. Decizia nr. 3815/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3815/2013

Dosar nr. 3092/120/2013

Şedinţa publică din 3 decembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 217 din 27 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Dâmbovita, în baza disp. art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea disp. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., inculpatul I.M., domiciliat în com. Voineşti, satul Onceşti, judeţul Dâmbovita, aflat în Penitenciarul Mărgineni, a fost condamnat la o pedeapsă de 11 ani închisoare.

Potrivit disp. art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, inculpatului i s-au interzis drepturile prevăzute de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În conformitate cu disp. art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la disp. art. 175 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, care va începe după executarea pedepsei principale.

În baza disp. art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, iar în conformitate cu disp. art. 88 alin. (1) C. pen., s-a computat din durata pedepsei închisorii timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, de la 08 aprilie 2013 la zi.

În conformitate cu disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sistemul sanitar inculpatul a fost obligat la plata sumei de 205,500 lei cu titlu de despăgubiri civile către S.J.U. Târgovişte, urmare a internării victimei I.P., în Secţia Neurologie 2, în perioada 17 ianuarie - 26 ianuarie 2012.

În conformitate cu disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sistemul sanitar acelaşi inculpat a fost obligat la plata sumei de 6.825,60 lei cu titlu de despăgubiri civile către S.C.U. B.A. Bucureşti, cu sediul ales la SC P.A.P.B. SA BUCUREŞTI, urmare a internării victimei I.P., în Secţia Neurochirurgie V/6, în perioada 01 ianuarie -17 ianuarie 2012.

În baza disp. art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea S.N.D.G.J., s-a dispus prelevarea de la inculpat a unor probe biologice la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza disp. art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat (în care sunt incluse şi cheltuielile în sumă de 645,4 lei efectuate la urmărirea penală, precum şi onorariile apărătorilor desemnaţi acestuia din oficiu, în cuantum de 300 de lei, sumă care va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Dâmbovita).

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovita nr. 180/P/2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.M., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de disp. art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c) C. pen., în actul de sesizare a instanţei reţinându-se că în după-amiaza de 31 decembrie 2011 inculpatul s-a întors sub influenţa băuturilor alcoolice la domiciliul său din comuna Voineşti, judeţul Dâmbovita unde a locuit alături de cei doi părinţi.

S-a menţionat că în ultimii ani s-au înregistrat între inculpat şi tatăl său mai multe incidente aproape întotdeauna generate de consumul exagerat de băuturi alcoolice al celor doi.

În condiţiile pregătirilor pentru sărbătoarea de Anul Nou, inculpatul a pus în funcţiune televizorul cu sonorul aproape la maxim, împrejurare care l-a determinat pe I.P. să reacţioneze şi să-i ceară să respecte liniştea căminului.

Alături de cei doi în locuinţă se mai afla şi mama inculpatului I.A. care atunci când fiul său a declanşat disputa, a intervenit cerându-i să se potolească.

Deşi aparent s-a conformat cererii inculpatul a revenit brusc în camera în care se găsea în faţa televizorului tatăl său şi pe un ton ameninţător s-a adresat acestuia cu vorbele „când te-oi încinge acum".

Când mama sa a încercat să-i vorbească despre sărbătoarea Revelionului, inculpatul s-a arătat indiferent şi la fel de nervos s-a repezit spre patul în care se afla partea vătămată, a apucat-o pe aceasta cu mâinile de piept şi a început să o tragă pentru a o scoate afară din casă.

Deşi I.A. a încercat la rândul său să intervină în sprijinul soţului, inculpatul a reuşit să înfrângă opoziţia părinţilor, şi-a tras tatăl pe scări şi apoi în curte unde remarcând o prăjină cu care era fixată culmea de rufe, a apucat bucata din lemn având lungimea de 3,4 metri cu ambele mâini şi i-a aplicat mai multe lovituri tatălui său în zona spatelui şi mai apoi a capului.

Urmare a acestor lovituri, partea vătămată s-a prăbuşit la sol fără să mai reacţioneze, moment în care I.A. a plecat la domiciliul unei vecine, după ce a strigat fiului său că şi-a omorât tatăl.

Inculpatul a abandonat prăjina şi fără a fi preocupat de situaţia în care se găsea victima, a mers şi el la domiciliul unui văr relatându-i că şi-a omorât tatăl.

Intervenţia organelor de ordine s-a realizat alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Dâmbovita, iar partea vătămată în vârstă de 65 de ani a fost transportată la S.J.U. Dâmbovita şi ulterior transferată la S.C.U. B.A. Bucureşti cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral mediu în condiţii neprecizate - găsit căzut; fractură cominutivă fronto-parietală dreaptă; fină lamă hematică extradural fronto-parietal stângă; contuzii cerebrale hemoragice fronto-parietale bilateral; afazie expresivă; fractură cominutivă corp vertebral L. 1".

Pacientul parte vătămată a fost externat la 17 ianuarie 2012 când prin transfer a fost internat în S.J.U. Dâmbovita până la 26 ianuarie 2012.

Decesul părţii vătămate a survenit la 25 februarie 2012 şi a fost generat conform concluziilor raportului medico-legal de necropsie de bronhopenumonie, complicaţie survenită în evoluţia unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă craniană şi dilacerare cerebrală, confirmate histopatologic.

S-a apreciat că leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire cu corp dur alungit, cu lăţimea activă a suprafeţei de contact de 3 - 4 cm, fiind aplicată o singură lovitură, după o direcţie obligă de la dreapta la stânga şi dinspre anterior spre posterior, agresorul putând fi situat faţă de victimă ori anterior şi lateral dreapta, ori posterior şi lateral stânga.

În cuprinsul concluziilor raportului medico-legal de necropsie s-a mai consemnat că între leziunile produse şi deces există legătură de cauzalitate indirectă.

S-a apreciat de către procuror că fapta inculpatului I.M. de a aplica o lovitură cu o prăjină tatălui său I.P. provocându-i un traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă craniană şi dilacerare ce a generat ulterior bronhopneumonie urmată de decesul părţii vătămate, întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

Chiar dacă rezultatul letal s-a produs ca urmare a evoluţiei necorespunzătoare a stării de boală, aceasta a fost generată în mod indirect de traumatismul cranio-cerebral produs victimei prin agresiune.

S-a mai menţionat în actul de sesizare a instanţei că, deşi practica judiciară este contradictorie în ceea ce priveşte raportul de cauzalitate în cazul infracţiunilor de omor, a fost unanim admis că în această materie se impune a fi examinate acţiunea sau inacţiunea săvârşită de autor, manifestarea victimei precum şi factorii externi antrenaţi în producerea rezultatului.

În materialitatea lor, acţiunile inculpatului, prin instrumentul folosit, intensitatea loviturii şi orientarea acesteia spre o regiune vitală a corpului, fac dovada unei intenţii specifice de a ucide.

În plan subiectiv, poziţia autorului faţă de rezultatul letal poate fi caracterizată în aceiaşi termeni specifici, chiar dacă decesul s-a produs prin intervenţia unor factori externi, aceştia nu sunt străini inculpatului, fiind în bună măsură legaţi de alte acte de violenţă săvârşite anterior de cel în cauză asupra tatălui său.

S-a mai arătat că aproape toate incidentele care au avut loc între cei doi au generat urmări asupra stării de sănătate a părţii vătămate.

În faza urmăririi penale I.F. a declarat că nu se constituie parte civilă, neavând nici un fel de pretenţii de la fratele său.

Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore la data de 8 aprilie 2013 şi arestat preventiv la data de 9 aprilie 2013, prin încheierea pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. 2850/120/2013.

Situaţia de fapt a fost stabilită prin: procesul-verbal de consemnare a denunţului, concluziile preliminare medico-legale şi raportul medico-legal de necropsie, foaia de observaţie clinică neuro-chirurgicală, foaia de observaţie clinică generală şi biletul de ieşire din spital, declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor şi ale inculpatului.

Cu adresa din 17 mai 2013 S.C.U. „B.A. Bucureşti" prin SC P.A.P.B. SA cu sediul în Bucureşti, sector 1, s-a constituit parte civilă cu suma de 6825,60 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea victimei I.P., în secţia Neurochirurgie V/VI, în perioada 01 ianuarie - 17 ianuarie 2013.

Cu adresa din 11 ianuarie 2013 S.J.U. Târgovişte s-a constituit parte civilă cu suma de 205,50 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea victimei I.P. în secţia Neurologie 2 în perioada 17 ianuarie - 26 ianuarie 2013.

La termenul din 20 mai 2013, inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc potrivit procedurii prevăzute de disp. art. 320¹ C. proc. pen.

Fiind ascultat în conformitate cu disp. art. 320¹ alin. (3) C. proc. pen., inculpatul a recunoscut că la data de 31 decembrie 2011 i-a aplicat o lovitură cu o prăjină tatălui său I.P., provocându-i un traumatism cranio - cerebral cu fractură de boltă craniană şi dilacerare ce a generat ulterior bronhopneumonie urmată de deces şi a învederat instanţei că înţelege să beneficieze de disp. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., că nu solicită administrarea altor probe, înţelegând să se judece pe baza probelor deja existente la dosarul cauzei, fiind de acord să plătească cheltuielile ocazionate de spitalizarea victimei I.P.

Examinând actele şi lucrările Dosarului nr. 180/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, precum şi declaraţia dată de către inculpat înainte de începerea cercetării judecătoreşti, potrivit disp. art. 320¹alin. (3) C. proc. pen., instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Atât declaraţia dată în faţa instanţei în baza disp. art. 320¹ alin. (3) C. proc. pen., cât şi cele date de către inculpat la urmărirea penală, se coroborează cu fapte sau împrejurări care rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, în sensul disp. art. 69 C. proc. pen.

Inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii de omor calificat împotriva tatălui său, în modalitatea reţinută de către procuror în cuprinsul actului de sesizare a instanţei, arătând că la data de 31 decembrie 2011 i-a aplicat o lovitură cu o prăjină tatălui său I.P., provocându-i un traumatism cranio - cerebral cu fractură de boltă craniană şi dilacerare ce a generat ulterior bronhopneumonie urmată de deces şi că îşi însuşeşte toate probele administrate la urmărirea penală, pe care le cunoaşte, neînţelegând să administreze alte probe.

În declaraţiile anterioare datei de 20 mai 2013 susţinute în Dosarul nr. 180/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, au existat unele nuanţări la care inculpatul a renunţat ulterior, arătând inclusiv la prezentarea materialului de urmărire penală o evoluţie a evenimentelor din după - amiaza zilei de 31 decembrie 2011, care se regăseşte în cuprinsul rechizitoriului, reluată şi în faţa tribunalului.

Că în succesiunea lor, faptele s-au derulat în acest fel, o confirmă mama inculpatului I.M., singurul martor care a fost de faţă în timpul desfăşurării activităţii infracţionale şi care chiar a intervenit în disputa dintre acesta şi tatăl său.

Martorul I.I. a relatat că în după amiaza zilei de 31 decembrie 2011, inculpatul I.M., vărul său, a venit la locuinţa sa şi i-a solicitat să ia legătura cu organele de poliţie întrucât l-ar fi lovit pe tatăl său I.P. cu o prăjină în cap, omorându-l.

În condiţiile în care în declaraţiile inculpatului etapele incidentului sunt aceleaşi cu cele descrise de către mama sa, singurul martor ocular la desfăşurarea acestuia, reţinute, de altfel, şi în cuprinsul actului de sesizare a instanţei, tribunalul constată că în după-amiaza zilei de 31 decembrie 2011, faptele s-au petrecut, după cum urmează:

După ce s-a întors la domiciliul său din com. Voineşti, judeţul Dâmboviţa, unde locuia împreună cu părinţii, inculpatul I.M., aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, în condiţiile pregătirilor pentru sărbătoarea de Anul Nou, a pus în funcţiune televizorul cu sonorul aproape. de maxim, împrejurare care l-a determinat pe I.P., tatăl său, să reacţioneze, să-i ceară să respecte liniştea căminului.

Deşi aparent, conflictul a fost stins datorită intervenţiei mamei inculpatului I.A., ulterior acesta s-a repezit spre patul în care se afla partea vătămată I.P., a apucat-o cu mâinile de piept şi a scos-o afară din casă, în curte, unde remarcând o prăjină cu care era fixată culmea de rufe, a luat-o şi i-a aplicat mai multe lovituri tatălui său în zona spatelui şi mai apoi a capului, partea vătămată prăbuşindu-se la sol inconştientă. Fără a încerca să-i acorde vreun ajutor, inculpatul a părăsit domiciliul ducându-se la vărul său I.I. pentru a-i solicita să anunţe organele de poliţie şi Serviciul de Ambulanţă Dâmboviţa, întrucât l-a omorât pe tatăl său.

Victima I.P. a fost internată la S.C.U. B.A. din Bucureşti în perioada 01 ianuarie - 17 ianuarie 2012, ulterior fiind transferată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte până la data de 26 ianuarie 2012, decesul intervenind la 25 februarie 2012.

Prin raportul medico-legal de necropsie din 28 februarie 2012 întocmit de către S.M.L. Dâmboviţa s-a concluzionat că moartea victimei I.P. a fost violentă şi s-a datorat bronhopneumoniei, complicaţie survenită în evoluţia unui traumatism cranio - cerebral cu fractură de boltă craniană şi dilacerare cerebrală.

Prin acelaşi raport, s-a relevat că leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire cu un corp alungit, cu lăţimea activă a suprafeţei de contact de 3-4 cm, fiind aplicată o singură lovitură.

Chiar dacă rezultatul letal s-a produs ca urmare a evoluţiei necorespunzătoare a stării de boală, instanţa a apreciat că acesta a fost generat în mod indirect de traumatismul cranio - cerebral produs victimei prin agresiune, existând raport de cauzalitate dintre fapta autorului şi moartea victimei.

Pe baza probelor administrate în cauză, instanţa de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului I.M. care în după amiaza zilei de 31 decembrie 2011 în timpul unui conflict cu tatăl său I.P. i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu o prăjină, dintre care una în cap provocându-i un traumatism cranio cerebral cu fractură de boltă craniană şi dilacerare ce a generat ulterior bronhopneumonie urmată de deces, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prev. de disp. art. 174 alin. (1) -175 alin. (1) lit. c) C. pen.

La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de disp. art. 72 C. pen. -dispoziţiile părţii generale a codului, limitele pedepselor fixate în partea specială a codului, gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În primul rând, potrivit disp. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., limitele pedepsei prevăzute de norma de incriminare s-au redus cu o treime, urmare a solicitării inculpatului ca judecata să aibă loc în procedura simplificată, instituită prin disp. art. 320¹ alin. (1) C. proc. pen., ceea ce în concret înseamnă fixarea cuantumului sancţiunii între 10 ani şi 16 ani şi 8 luni.

Fapta comisă de către inculpat este caracterizată de un grad ridicat de pericol social care reclamă o sancţiune adecvată în vederea corectării comportamentului său şi prevenirii săvârşirii unor alte infracţiuni, atât de către el, cât şi de către alte persoane.

În acelaşi timp, s-a reţinut că inculpatul nu are antecedente penale, obţinându-şi veniturile în mod onest, conştientizând între timp gravitatea acţiunii sale şi regretând modul în care s-a comportat faţă de propriul său tată.

Dând eficienţă disp. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., instanţa s-a orientat la o pedeapsă de 11 ani închisoare, pe care inculpatul o va executa în regim privativ de libertate, faţă de împrejurarea că în concret fapta prezintă o gravitate deosebită, care reclamă cea mai potrivită reacţie din partea organelor judiciare.

Pe cale de consecinţă, în conformitate cu disp. art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, inculpatului i-au fost interzise drepturile prev. de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie - în opinia tribunalului - proporţională sub aspectul naturii acestora cu tipul şi gravitatea infracţiunii comise.

Totodată, potrivit disp. art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen., inculpatului i s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, care va începe după executarea pedepsei principale, urmărindu-se astfel ca cel sancţionat să resimtă şi aceste limitări de ordin cetăţenesc, urmare a înfrângerii într-un grad ridicat a normelor legii penale.

În baza disp. art. 88 alin. (1) C. pen. s-a computat din durata pedepsei la care inculpatul a fost condamnat, timpul reţinerii şi arestării preventive, de la 08 aprilie 2013 la zi, iar în conformitate cu disp. art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută arestarea sa preventivă, determinat de aceleaşi considerente pentru care măsura a fost dispusă - comiterea unei infracţiuni prevăzută de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, îndreptată împotriva celei mai importante dintre valorile sociale - dreptul la viaţă, şi existenţa unor probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Având în vedere adresele din 17 mai 2013 şi din 11 ianuarie 2013 prin care S.C.U. B.A. Bucureşti şi S.J.U. Târgovişte s-au constituit părţi civile, precum şi foile de observaţie clinică generală, neurochirurgicală, fişele de externare şi deconturile de cheltuieli ataşate, instanţa va admite acţiunile civile formulate şi în consecinţă potrivit dispoziţiilor art. 14, 15 alin. (1) şi 346 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sistemul sanitar, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 205,500 lei cu titlu de despăgubiri civile către Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, urmare a internării victimei I.P., în Secţia Neurologie 2, în perioada 17 ianuarie - 26 ianuarie 2012.

Totodată, inculpatul a fost obligat şi la plata sumei de 6.825,60 lei cu titlu de despăgubiri civile către S.C.U. B.A. Bucureşti, cu sediul ales la SC P.A.P.B. SA Bucureşti, urmare a internării victimei I.P., în Secţia Neurochirurgie V/6, în perioada 01 ianuarie - 17 ianuarie 2012.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi inculpatul I.M.

Apelantul-inculpat I.M., prezent personal în faţa instanţei şi în condiţiile asigurării asistenţei juridice, prin intermediul apărătorului din oficiu, explicându-i-se consecinţele retragerii căii de atac, şi-a manifestat voinţa neechivocă de retragere a apelului.

În calea de atac promovată de către Ministerul Public sentinţa a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În ceea ce priveşte netemeinicia sentinţei, s-a invocat greşita individualizare a pedepsei inculpatului, în sensul stabilirii unei durate insuficiente a pedepsei raportat la circumstanţele reale ale comiterii faptei, dar şi cele personale ale inculpatului.

Astfel, s-a arătat că între inculpat şi tatăl său au mai existat incidente violente anterior, în cadrul cărora, se presupune că, inculpatul a adoptat aceeaşi conduită agresivă, aceasta materializându-se în sancţionarea anterioară a inculpatului cu amendă administrativă în cuantum de 500 lei prin Ordonanţa 7129/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., aşa cum rezultă din filele de cazier judiciar al inculpatului.

În acelaşi sens, s-a mai invocat şi împrejurarea că potrivit declaraţiei dată de inculpat la 08 aprilie 2013, acesta nu a negat conduita violentă adoptată anterior împotriva tatălui său, inclusiv în urmă cu 3 sau 4 ani, când inculpatul l-a lovit pe tatăl său cu un băţ şi atunci a stat spitalizat o săptămână sau două.

În aceste condiţii s-a susţinut că instanţa de fond nu a ţinut cont la individualizarea judiciară a pedepsei de conduita violentă anterioară pe care inculpatul a avut-o faţă de tatăl său, iar sinceritatea sa la cercetarea judecătorească a fost motivată doar de beneficiul legal al reducerii limitelor de pedeapsă, solicitându-se admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.

În cel de-al doilea motiv de apel s-a susţinut că sentinţa este nelegală deoarece potrivit fişei de custodie întocmită de lucrătorul de poliţie, de la locuinţa victimei a fost ridicată o părjină de lemn la 31 decembrie 2012, iar corpul delict a fost predat la 14 ianuarie 2013 tehnicianului criminalist.

Având în vedere că din probele administrate nu a rezultat că menţinerea în custodia organelor judiciare a prăjinii din lemn cu care inculpatul a lovit victima mai este utilă soluţionării cauzei, instanţa de fond ar fi trebuit să restituie acest bun familiei victimei, conform art. 169 alin. (2) C. proc. pen..

Prin Decizia penală nr. 135 din 11 iulie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa împotriva sentinţei penale nr. 217 din 27 mai 2013 pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa.

A fost desfiinţată în parte, în latură penală, sentinţa penală apelată, în sensul majorării pedepsei principale aplicate inculpatului I.M., de la 11 ani închisoare, la 13 (treisprezece) ani închisoare.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.

S-a luat act de retragerea apelului declarat de către inculpatul I.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.

S-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi s-a computat din pedeapsa astfel majorată, durata reţinerii şi a arestării preventive a inculpatului, cu începere de la 08 aprilie 2013, la zi.

A fost obligat inculpatul apelant la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu ce se va avansa din fondurile Minsterului Justiţiei, în contul Baroului Prahova.

Pentru a decide astfel, examinând sentinţa apelată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., şi în limitele impuse de art. 372 şi art 373 C. proc. pen., instanţa de control judiciar a apreciat că apelul este fondat.

Astfel, s-a constatat că instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate în cele două faze ale procesului penal din care rezultă atât existenţa faptei pentru care apelantul a fost trimis în judecată, cât şi săvârşirea acesteia cu vinovăţie, în forma cerută de lege, de către inculpat.

Pe baza mijloacelor de probă, astfel cum au fost evidenţiate de către prima instanţă în considerentele sentinţei atacate, dar şi în raport de poziţia de recunoaştere a inculpatului, în mod corect s-a reţinut şi rezultă că inculpatul I.M. în după amiaza zilei de 31 decembrie 2011 în timpul unui conflict cu tatăl său I.P. i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu o prăjină, dintre care o lovitură în cap provocându-i un traumatism cranio cerebral cu fractură de boltă craniană şi dilacerare ce a generat ulterior bronhopneumonie urmată de deces.

Din coroborarea declaraţiilor inculpatului cu restul probatoriilor administrate în cauză şi anume : procesul-verbal de consemnare a denunţului, concluziile preliminare medico-legale şi raportul medico-legal de necropsie, foaia de observaţie clinică neuro-chirurgicală, foaia de observaţie clinică generală şi biletul de ieşire din spital, declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor, în mod corect s-a reţinut vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii.

Cu atât mai mult existenţa faptei şi vinovăţia inculpatului este confirmată de împrejurarea că, aşa cum s-a arătat, inculpatul a recunoscut şi regretat comiterea faptei aşa cum a fost descrisă în actul de sesizare al instanţei, declaraţia acestuia coroborându-se cu restul probatoriilor administrate în cauză, prima instanţă făcând în mod corect aplicarea disp. art. 320¹ C. proc. pen., în raport de poziţia exprimată personal de inculpat în faţa primei instanţe.

În ceea ce priveşte pedeapsa principală aplicată de instanţa de fond inculpatului, s-a apreciat că aceasta este insuficientă ca durată, în condiţiile în care, sunt certe actele anterioare violente exercitate de inculpat împotriva tatălui său, recunoscute chiar de inculpat în conţinutul declaraţiilor sale, confirmate de altfel de mama inculpatului şi soţia victimei, martora I.A., şi materializate în sancţionarea administrativă a inculpatului pentru comiterea infracţiunii de lovire îndreptată împotriva tatălui său.

Astfel, s-a reţinut că aşa cum reiese din fişa de cazier judiciar a inculpatului, aflată la fila 97 dosar urmărire penală, coroborată cu copia Ordonanţei nr. 7129/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte aflată la fila 119 dosar urmărire penală, inculpatului i-a fost aplicată prin această ordonanţă, emisă la 27 iunie 2011, sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 500 lei pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (1)¹ C. pen., constând în aceea că la 26 noiembrie 2010 în urma unui conflict spontan l-a lovit pe tatăl său I.P. cauzându-i suferinţe fizice.

Pe de altă parte, inculpatul nu a negat în declaraţiile sale date în cursul soluţionării prezentei cauze, că a mai avut conflicte violente cu tatăl său, iar mama inculpatului şi soţia victimei, martora I.A., a confirmat în declaraţia dată la 16 aprilie 2013 în faţa procurorului (filele 86-88 dosar urmărire penală) derularea anterioară a mai multor conflicte violente între inculpat şi tatăl său, consecinţele acestora fiind producerea unor leziuni serioase integrităţii corporale şi sănătăţii victimei, mai exact: producerea unei fracturi la mâna stângă, loc unde i-a fost introdusă o tijă metalică, internarea în spital în anul 2009 pentru producerea unei leziuni la bazin şi fracturarea unor coaste, iar în anul 2010 aplicarea unor lovituri cu pumnii, picioarele şi cu o curea, urmată de internarea pentru o noapte.

În această situaţie, s-a constatat că violenţele succesive anterioare, îndreptate împotriva propriului tată, confirmate de declaraţia unui membru al familiei, nu pot fi excluse din analiza elementelor de natură a fi avute în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei, în condiţiile în care acestea pun în evidenţă comportamentul constant agresiv al inculpatului îndreptat cu predilecţie împotriva tatălui său, constituind aşadar, un aspect ce caracterizează persoana inculpatului, în raport de care sancţionarea administrativă anterioară a rămas fără ecou.

Reevaluând coordonatele care guvernează procesul de individualizare a pedepsei, s-a apreciat că pedeapsa aplicată apelantului nu este optimă în vederea atingerii scopurilor şi funcţiilor pedepsei, care pot fi în mod eficient şi efectiv atinse doar prin majorarea duratei pedepsei întrucât potrivit dispoziţiilor art. 72 C. pen., text de lege care stipulează criteriile generale de individualizare a pedepselor, la stabilirea şi aplicarea acestora se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în textul incriminator, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a inculpatului, scopul acesteia fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Raportat la aceste prevederi, s-a reţinut că un rol primordial în aprecierea stabiliri şi aplicării pedepsei îl are pericolul social al faptelor, sens în care valorile ocrotite de legea penală trebuie evidenţiate atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât şi pentru reeducarea inculpatului. Pentru ca pedeapsa să-şi realizeze funcţiile şi scopul definite de legiuitor în cuprinsul art. 52 c.penal, aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei şi naturii sale, gravităţii faptei comise, potenţialului de pericol social, pe care, în mod real îl prezintă persoana inculpatului, precum şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală şi judiciară atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte similare.

Operaţiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tutor elementelor circumscrise faptei şi autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Ţinând seama de aceste criterii, instanţa de apel a constatat că, în primul grad de jurisdicţie nu s-a realizat o justă corelare a conduitei procesuale a inculpatului de recunoaştere a vinovăţiei sale, cu datele ce rezultă din analiza situaţiei de fapt şi a circumstanţelor personale ce caracterizează pe inculpat, conferindu-se preponderenţă atitudinii inculpatului de recunoaştere a vinovăţiei .şi simplificare a judecăţii, în detrimentul analizării gradului de pericol social concret al infracţiunii inclusiv din perspectiva comportamentului anterior al inculpatului împotriva victimei, aspecte în raport de care se apreciază că scopul preventiv educativ şi sancţionator avut în vedere de legiuitor poate fi atins în privinţa inculpatului numai prin majorarea duratei pedepsei principale.

În consecinţă, calea de atac promovată de Ministerul Public s-a apreciat ca fiind fondată, impunându-se majorarea pedepsei principale aplicate inculpatului I.M., de la 11 ani închisoare, la 13 (treisprezece) ani închisoare, acest cuantum fiind cel îndestulător raportat la pericolul social al faptei şi persoana autorului.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv care fundamentează calea de atac promovată de către Ministerul Public, instanţa a constatat că, într-adevăr, potrivit fişei de custodie a probei de la fila 135 dosar urmărire penală şi procesului-verbal din 14 ianuarie 2013 întocmit de procuror (fila 134 dosar urmărire penală), de la faţa locului a fost ridicată o prăjină din lemn care a fost predată tehnicianului criminalist.

Însă, în legătură cu acest bun, nu s-a dispus o altă măsură procesuală, nefiind predat, ca şi corp delict, astfel încât, nefiind individualizat bunul în niciun mod, prin indicarea vreunor caracteristici de natură a-l particulariza, nu s-a solicitat şi nu s-a aplicat măsura de siguranţă a confiscării speciale a acestuia, conform art. 118 alin. (1) lit. b) C.penal.

Pe cale de consecinţă, în absenţa unei cereri de restituire, instanţa a constatat că nu se poate face aplicarea în cauză a disp. art. 169 alin. (2) C. proc. pen..

În ceea ce priveşte apelul inculpatului I.M., raportat la manifestarea de voinţă a acestuia, exprimată personal în şedinţă publică, în condiţiile beneficierii de asistenţă juridică prin intermediul unui apărător din oficiu şi cu explicarea consecinţelor retragerii căii de atac, instanţa a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 369 C. proc. pen., se impune a se lua act de retragerea apelului declarat de către inculpat.

Împotriva deciziei menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.M., invocând dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi menţinerea pedepsei ce i-a fost aplicată de instanţa de fond.

Analizând hotărârea atacată, atât sub aspectul criticilor invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de către inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alineatul 2 că instanţa de recurs examinează cauza în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹ din acelaşi cod.

Astfel, recurenţii şi instanţa se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale decât acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹ C. proc. pen.

Legea nr. 2/2013 a impus o limitare a devoluţiei căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., scopul urmărit de legiuitor, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

În prezenta cauză, decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 11 iulie 2013, ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Verificând îndeplinirea cerinţelor formale, prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se constată că recursul a fost motivat în termen, motivele fiind depuse la dosarul cauzei în scris, la data 20 noiembrie 2013, cu respectarea obligaţiilor impuse de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Analizând recursul inculpatului, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., - incident când "hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii" - instanţa constată că, în realitate, criticile formulate nu se circumscriu cazului de casare invocat, întrucât aspectele învederate nu vizează aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate, ci de netemeinicie a acesteia, în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei inculpatului.

Astfel, individualizarea pedepsei este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare şi de stabilire a sancţiunii şi nu verificarea modalităţii în care instanţa de fond sau instanţa de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziţie legală.

Criticile recurentului inculpat ar fi putut fi examinate de către instanţa de recurs doar în cadrul cazului de casare prevăzut de textul art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. din vechea reglementare, care prevedea că hotărârile erau supuse casării „în cazul în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, textul anterior menţionat a fost modificat de art. 1 pct. 15 al Legii, în sensul că acest caz de casare a devenit aplicabil doar în situaţiei când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conţinutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţă.

În raport de aspectele anterior menţionate, se constată că susţinerile recurentului inculpat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. şi niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., întrucât, prin adoptarea Legii nr. 2/2013, sfera controlului judiciar exercitat în calea de atac a recursului declarat împotriva deciziilor pronunţate în apel a fost limitată doar la chestiuni ce privesc aspecte de drept.

În consecinţă, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva Deciziei penale nr. 135 din 11 iulie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 385¹⁷ alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reţinerii şi arestării preventive de la 08 aprilie 2013 la 03 decembrie 2013.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva Deciziei penale nr. 135 din 11 iulie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 08 aprilie 2013 la 03 decembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu tiltu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 03 decembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3803/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 3817/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

ICCJ. Decizia nr. 3815/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3815/2013. Penal