ICCJ. Decizia nr. 3839/2013. Penal
| Comentarii |
|
RO M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3839/2013
Dosar nr. 2625/30/2013
Şedinţa publică din 4 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 151/PI din 22 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 2625/30/2013, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul O.H.
Inculpatul O.H. a fost condamnat la:
- 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, faptă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) cu aplicarea art. 2.1 alin. (2) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, faptă prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen.;
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă letală, fără drept, faptă prevăzută de art. 133 din Legea nr. 295/2004.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani şi 6 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. şi art. 15 din Legea nr. 302/2004 s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv de la data de 29 iulie 2012 la zi.
În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. s-a luat act că partea vătămată C.M.F. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) şi f) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui pistol marca B. cu seria x, unui încărcător armă ce conţine trei cartuşe cu glonţ inscripţionate cu "nny-380 AUTO" şi "nny-90-9-K", unui cartuş de pistol cu glonţ inscripţionat cu "nny - 380 AUTO" şi unui tub cartuş inscripţionat cu "nny - 380 AUTO" .
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 7.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
S-a dispus plata sumei de 38 RON din fondurile Ministerului Justiţiei către IML Timişoara reprezentând contravaloarea expertizei medico-legale efectuată în cauză.
În baza art. 4 şi art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Timiş a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 09 decembrie 2011, în jurul orei 05:00, partea vătămată C.M.F. se afla în localul L.B. din Timişoara, fiind însoţit de martorul S.L.L., în acelaşi local făcându-şi apariţia şi inculpatul, care a venit însoţit de martorii B.A. şi G.C.
La un moment dat martorul S.L.L. a ieşit din local pentru a vorbi la telefon, fiind urmat de partea vătămată. La scurt timp a ieşit şi inculpatul, care, trecând pe lângă cei doi i-a înjurat, după care a încercat să se îndepărteze în fugă. În acest context, partea vătămată a fugit după inculpat, iar în momentul în care s-a apropiat de acesta O.H. a scos un pistol din haină şi l-a împuşcat, focul de armă fiind auzit de o patrulă de poliţie care se afla în apropierea localului L.B. Poliţiştii au observat că focul de armă a fost executat de către inculpat, motiv pentru care au pornit în urmărirea lui, inculpatul fiind somat să se oprească, inclusiv prin tragerea a două focuri de avertisment. Inculpatul nu s-a oprit, continuându-şi deplasarea în fugă pe str. Orăştie, unde a aruncat atât pistolul, cât şi încărcătorul, care au fost ulterior găsite şi ridicate de organele de cercetare penală. Poliţiştii nu au reuşit să-l prindă pe inculpat întrucât acesta a ajuns într-o zonă împădurită şi a profitat de întuneric pentru a dispărea.
Prima instanţă a reţinut din raportul de constatare medico-legală întocmit în faza de urmărire penală că partea vătămată C.M.F. a prezentat o plagă împuşcată la nivelul toracelui anterior, pentru vindecare necesitând 15 zile de îngrijire medicală.
Instanţă a reţinut că în faza de urmărire penală inculpatul a refuzat să dea vreo declaraţie, iar în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a negat săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, arătând că la data de 09 decembrie 2011 s-a deplasat în localul L.B. împreună cu prietenii săi G.S. şi B.A. şi că ajungând în interiorul localului, el a observat că acolo se găsea şi partea vătămată, care era însoţit de martorul S.L.L., adăugând totodată că cei doi sunt prieteni cu numitul H.A., persoană cu care a avut mai multe conflicte de-a lungul timpului.
Prima instanţă a constatat că împrejurarea potrivit căreia pistolul purtat de către inculpat s-a descărcat accidental a fost infirmată de persoanele prezente la faţa locului. În acelaşi sens prima instanţă a observat şi procesul-verbal de constatare şi raportul întocmite la data de 09 decembrie 2011 de către organele de cercetare penală, în cuprinsul cărora s-a consemnat că în dimineaţa zilei de 09 decembrie 2011, în jurul orei 05:10, în timp ce poliţiştii se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost dirijaţi prin staţie să se deplaseze spre o staţie peco în vederea legitimării şi identificării unui grup de persoane suspecte. Ajunşi la faţa locului, în momentul în care au coborât din autoturism, poliţiştii au auzit un foc de armă, care a fost executat de către un bărbat (inculpatul). În acest context, poliţiştii au fugit către inculpat, care a alergat pe o stradă lăturalnică. inculpatul a fost somat verbal să se oprească, fiind executate în urma sa şi două focuri de armă în plan vertical, dar acesta şi-a continuat deplasarea pe str. Orăştie, unde a scos încărcătorul din pistol, după care a aruncat atât pistolul, cât şi încărcătorul, inculpatul traversând str. Calea Dorobanţilor, după care a sărit un gard şi a intrat în pădure, unde urmărirea a fost abandonată.
S-a reţinut că poliţiştii au consemnat faptul că atât pistolul, cât şi încărcătorul au fost abandonate de către inculpat, din cuprinsul procesului-verbal de cercetare la faţa locului întocmit la data de 09 decembrie 2011, rezultând faptul că pistolul folosit la săvârşirea faptei, precum şi încărcătorul acestuia, au fost descoperite în curţile imobilelor cu nr. 6 şi 6A situate pe str. Orăştie din Timişoara.
S-a constatat că atât arma, cât şi încărcătorul şi muniţia aferentă au fost supuse unei constatări tehnico-ştiinţifice, din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 128666 din 06 aprilie 2012 întocmit de IGPR Serviciul de Expertize Criminalistice, reţinându-se că arma folosită de inculpat este în stare de funcţionare şi nu se poate declanşa accidental. Declanşarea percuţiei se realizează numai după introducerea încărcătorului în crosa armei şi prin apăsarea pârghiei de pe crosă concomitent cu acţionarea către înapoi a trăgaciului.
Tribunalul Timiş a apreciat că existenţa infracţiunii de tentativă de omor şi împrejurarea că focul de armă a fost executat de către inculpat este confirmată şi de raportul de expertiză medico-legală - examen ADN şi completarea acestuia. După cum rezultă din concluziile raportului de expertiză medico-legală - examen ADN al INML M.M. întocmit la data de 03 septembrie 2012, raport completat la data de 28 ianuarie 2013, analiza genetică a urmelor biologice prelevate de pe tubul de cartuş ridicat de la locul incidentului a pus în evidenţă un profil genetic perfect corespondent cu profilul de referinţă al inculpatului.
Totodată, s-a reţinut şi analiza genetică a urmelor biologice ridicate de pe suprafaţa pistolului şi încărcătorului care a pus în evidenţă un profil genetic mixt, ce provine din amestecul de material biologic de la minim două persoane, din care cel puţin una este de sex masculin, caracterele genetice din profilul de referinţă al inculpatului regăsindu-se integral la nivelul acestor probe.
La stabilirea vinovăţiei inculpatului prima instanţă a ţinut seama şi de împrejurarea că între activitatea desfăşurată de acesta şi leziunile cauzate victimei există un raport de cauzalitate, fiind evident că fără executarea focului de armă de către inculpat, aceste leziuni nu s-ar fi produs. În acest sens pot fi observate concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 3.049 din 09 decembrie 2011 al IML Timişoara din care rezultă că în momentul examinării medico-legale numitul C.M.F. prezenta leziuni care puteau fi rezultatul lovirii cu un corp contondent, posibil prin împuşcare cu armă de foc cu glonţ, leziunile putând data din ziua de 09 decembrie 2011 şi necesitând pentru vindecare 15 zile de îngrijiri medicale, fără însă ca aceste leziuni să pună în pericol viaţa victimei.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, considerându-se că inculpatul a avut reprezentarea socialmente periculoasă a faptei sale, în condiţiile în care a executat un foc de armă letală în direcţia unei persoane. În acest sens, s-a reţinut că inculpatul a cunoscut împrejurarea că prin actele sale poate provoca moartea victimei şi chiar dacă este posibil să nu fi urmărit producerea acestui rezultat, totuşi el a acceptat posibilitatea apariţiei sale, motiv pentru care prima instanţă a reţinut intenţia indirectă ca modalitate a vinovăţiei.
Din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 128.666 din 06 aprilie 2012 întocmit de IGPR Serviciul de Expertize Criminalistice, prima instanţă a reţinut arma folosită de inculpat la săvârşirea faptei este un pistol marca B. de calibrul 9 mm, pistol care face parte din categoria armelor de foc scurte, letale.
Reţinându-se disp. art. 4 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 potrivit cărora armele de foc letale pot fi deţinute, purtate sau folosite de persoanele fizice numai în baza permisului de armă, dar şi conţinutul adresei nr. 130793 din 09 decembrie 2011 a IPJ Timiş - Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, din care rezultă că numitul O.H. nu figurează în evidenţele autorităţilor ca fiind deţinător legal de arme sau muniţii, el nefiind posesor de permis de armă, prima instanţă a constatat că deţinerea şi purtarea armei indicate mai sus de către inculpat s-a făcut fără drept, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen., reţinându-se că, de altfel inculpatul a recunoscut săvârşirea acestei infracţiuni şi a precizat că a deţinut şi purtat acea armă fără drept, nefiind posesorul unui permis de armă.
Sub aspectul laturii subiective, prima instanţă a reţinut că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, el având reprezentarea faptului că nu era îndreptăţit să deţină sau să poarte o armă de foc letală şi că prin astfel de acţiuni creează o stare de pericol pentru ordinea publică, rezultat pe care l-a acceptat.
Nu în ultimul rând, s-a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 133 din Legea nr. 295/2004, infracţiune care se poate realiza prin uzul de armă letală, fără drept, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. l) pct. 7 din Legea nr. 295/2004 reţinându-se că prin uz de armă se înţelege executarea tragerii cu o armă.
Pe de altă parte, din prevederile art. 10, 22 şi 23 din Legea nr. 295/2004, prima instanţă a reţinut că dreptul de a folosi o armă letală poate fi exercitat doar de către titularul permisului de armă şi se dobândeşte doar de la data emiterii de către autorităţile competente a permisului de armă. Constatându-se că inculpatul nu este deţinător al unui permis de armă, pistolul folosit la săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat fiind deţinut ilegal, s-a considerat că executarea unui foc de armă în direcţia părţii vătămate poate fi circumscrisă noţiunii de uz de armă, fără drept, inculpatul nefiind îndreptăţit să folosească o armă letală, reţinându-se totodată ca săvârşirea acestei infracţiuni a fost recunoscută de inculpatul O.H.
La stabilirea pedepselor instanţa de fond a luat în considerare şi persoana inculpatului, precum şi împrejurările în care s-a produs incidentul. Astfel, s-a reţinut că inculpatul a adoptat un comportament oscilant în faţa organelor judiciare, după săvârşirea faptelor fugind din ţară, încercând să se sustragă de la urmărire penală, iar după extrădarea sa din Spania inculpatul a refuzat să colaboreze cu organele de urmărire penală, dar în faţa instanţei de judecată a adoptat un comportament relativ sincer, recunoscând săvârşirea a două dintre infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Pe de altă parte, prima instanţă a reţinut că inculpatul, în trecut, a mai fost sancţionat pentru comiterea infracţiunii de furt (50 RON amendă administrativă în cursul anului 2006), ceea ce evidenţiază perseverenţa sa în comiterea unor fapte antisociale.
Nu în ultimul rând, instanţa de fond a luat în considerare şi referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, care a evidenţiat faptul că inculpatul este cunoscut ca o persoană sociabilă, respectuoasă, o fire altruistă, el prezentând şanse crescute de a se reintegra în societate, toate aceste aspecte fiind de natură a imprima faptelor comise o periculozitate mai redusă.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel, în termen legal, inculpatul O.H., criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
Apelul nu a fost motivat în scris, iar în concluziile orale ale inculpatului şi apărătorului său ales s-a invocat faptul că inculpatul nu ar fi vinovat de comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, că arma s-a descărcat accidental, solicitându-se schimbarea încadrării din 20 raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 180 C. pen. şi reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.; s-a mai solicitat reducerea pedepsei şi stabilirea unei modalităţi de executare neprivative de libertate.
Prin Decizia penale nr. 149/A din 24 iulie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul O.H. împotriva Sentinţei penale nr. 151 din 22 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 2625/30/2013.
În temeiul art. 383 alin. (11) raportat la art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. a fost dedusă în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la data de 22 aprilie 2013.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat în apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar apreciat că starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, respectiv: raportul de constatări preliminare nr. A15/13028/2011/2012 al INML M.M., raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 128.666 din 06 aprilie 2012, raportul de constatare medico-legală nr. 3.049 din 09 decembrie 2011 întocmit de IML Timişoara, raportul de expertiză medico-legală - examen ADN nr. AT5/13028/2011/2012 al INML M.M., declaraţiile martorului S.L. şi părţii vătămate, declaraţiile inculpatului.
Inculpatul O.H. nu a contestat starea de fapt decât în ceea ce priveşte împrejurările în care s-a tras cu pistolul, respectiv că ar fi fost accidental, precum şi că ar fi fost agresat fizic de martorul S.L. Astfel, inculpatul a susţinut în faţa primei instanţe că a încercat să plece din bar fără a fi observat pentru a nu avea probleme cu partea vătămată şi martorul S.L.L., că a fost urmărit de cei doi, ajuns de martorul S. cu care s-a îmbrâncit, că pistolul s-a descărcat accidental în timpul acestei altercaţii. În faţa Instanţei de Apel, inculpatul a precizat că nu a susţinut că pistolul s-a descărcat accidental, ci că el a descărcat a descărcat accidental pistolul întrucât ţinea mâna pe acesta ca să nu-i cadă şi s-a lovit de martorul S.L., indicând că partea vătămată se afla la 20 - 30 metri în spatele său.
S-a arătat că apărarea inculpatului este contrazisă de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 128.666 din 06 aprilie 2012, raport care concluzionează că "arma în litigiu nu se poate declanşa accidental. Declanşarea percuţiei se realizează numai după introducerea încărcătorului în crosa armei şi prin apăsarea pârghiei de pe crosă concomitent cu acţionarea către înapoi a trăgaciului". Modalitatea în care se poate declanşa percuţia la arma respectivă infirmă varianta inculpatului că pistolul s-a descărcat pentru că ţinea mâna pe el şi a fost împins de martor.
Cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 180 C. pen. reiterată şi în faţa instanţei de apel, a fost găsită ca neîntemeiată.
Instanţa de apel a constatat că încadrarea juridică dată faptei este corectă, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. şi nu infracţiunea prevăzută de art. 180 C. pen.
Astfel, s-a arătat că ceea ce delimitează infracţiunea de tentativă de omor prev. de infracţiunea de lovire sau alte violenţe, constă în principal în latura subiectivă a faptei. În mod constant s-a stabilit că elementul subiectiv al infracţiunii de tentativă de omor, trebuie dedus din următoarele criterii obiective: împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, intensitatea loviturii, numărul loviturilor, regiunea corpului în care a fost aplicată lovitura precum şi aceea vizată de făptuitor, obiectul contondent, consecinţele cauzate şi raporturile dintre autor şi victimă. Analizarea laturii subiective, trebuie să aibă în vedere nu numai cadrul/contextul săvârşirii faptei, ci şi personalitatea inculpatului - aspectele ce ţin de cultura acestuia, ocupaţie, personalitate; pentru a se vedea ce stare psihică a determinat conduita inculpatului, mobilul acestuia, resortul faptei sale. Personalitatea inculpatului este un factor important în stabilirea stării psihice şi cognitive, întrucât aceasta se produce la nivel psihologic, instanţa trebuind să determine în ce mod a perceput inculpatul faptele sale şi eventualul rezultat al acestora. În speţă, se reţine că inculpatul a folosit un pistol, obiect apt prin el însuşi să suprime viaţa unei persoane, că după comiterea faptei nu numai că nu a fost preocupat de consecinţele acesteia, dar s-a şi sustras de la somaţia organelor de poliţie şi a aruncat arma. Astfel, sub raport subiectiv nu se poate trage altă concluzie decât aceea că a fost conştient de rezultatul care se putea produce şi l-a acceptat. Conform procesului-verbal din 09 decembrie 2011 întocmit de organele de poliţie, aceştia au auzit focul de armă executat de inculpatul aflat pe partea carosabilă, în faţa localului "L.B.", au fugit înspre acesta, l-au somat verbal, executând ulterior două focuri de armă în plan vertical, dar inculpatul şi-a continuat deplasarea în fugă, a scos încărcătorul din pistol şi le-a aruncat în curtea a două imobile, a sărit gardul în pădure. Chiar şi această conduită a inculpatului contrazice ipoteza unei declanşări accidentale a armei pentru că în această situaţie inculpatul avea tot interesul ca organele de poliţie să constate că a avut loc un incident neurmărit şi neacceptat de el.
Şi cererea inculpatului de a se face aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. a fost respinsă ca fiind nefondată.
S-a arătat că pentru existenţa circumstanţei atenuante legale a provocării se cere întrunirea cumulativă a mai multor condiţii: infracţiunea să fie săvârşită sub stăpânirea unei puternice emoţii, starea aceasta să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate prin infracţiune, provocarea să fi fost săvârşită de victima infracţiunii printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, iar riposta la acţiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator. Pentru a putea fi reţinută circumstanţa atenuantă a provocării este necesar ca actul provocator, să aibă o anumită gravitate, de natură a determina o puternică tulburare sau emoţie în psihicul acestuia. Circumstanţa atenuantă a provocării vizează mobilul infracţiunii, latura subiectivă a acesteia, conducând la atenuarea gradului de pericol social al faptei şi de periculozitate a infracţiunii, presupunând că în alte condiţii acesta ar fi avut o conduită în limite legale, ceea ce nu se poate reţine în cauză. În cauză, probele administrate nu confirmă acest aspect. În speţă, ceea ce a declanşat evenimentele a fost conduita inculpatului care a ieşit din bar după ce partea vătămată şi martorul S.L. ieşiseră şi i-a înjurat. În condiţiile în care inculpatul avea asupra sa un pistol şi era conştient că prin adresarea de injurii celor două persoane va determina o reacţie din partea acestora, inculpatul şi-a asumat posibilitatea folosirii armei, ceea ce denotă că acţiunea sa nu a avut ca mobil conduita părţii vătămate. Spre această concluzie conduce şi referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, care a relevat ca factori de natură să accentueze dezvoltarea comportamentului infracţional al inculpatului: "starea conflictuală degenerativă, evitarea medierii conflictului pe calea legală, anturarea cu persoane expuse riscului de conflicte (oameni de ordine din diverse localuri) şi altruismul în a-şi ajuta prietenii; tendinţa de a brava; ignorarea consecinţelor negative ce pot decurge în urma propriilor alegeri şi conduite (deţinerea ilegală a unei arme, expunerea la riscuri prin prezenţa într-o zonă nerecomandată, rău-famată la un ceas neadecvat)". Aceste aspecte, tendinţa de a brava (are un pistol asupra sa şi adresează injurii unor persoane), starea conflictuală degenerativă (fuge şi foloseşte pistolul, apoi se sustrage somaţiei organelor de poliţie venite să aplaneze situaţia şi să dispună măsuri legale) se regăsesc şi în latura subiectivă a faptei, conturând intenţia indirectă în infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit i) C. pen.
În sarcina inculpatului s-a reţinut în mod corect şi comiterea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. şi de uz de armă letală fără drept prevăzută de art. 133 din Legea nr. 295/2004, având în vedere starea de fapt şi adresa nr. 130793 din 09 decembrie 2011 a IPJ Timiş - Serviciul Arme/Explozivi şi Substanţe Periculoase conform căreia inculpatul O.H. nu figurează în evidenţele autorităţilor ca fiind deţinător legal de arme sau muniţii, el nefiind posesor de permis de armă. De altfel, inculpatul nu a contestat nici în faţa tribunalului, nici a instanţei de apel comiterea acestor infracţiuni şi nici individualizarea pedepselor aplicate pentru acestea.
În ce priveşte cuantumul pedepselor aplicate inculpatului şi modalitatea de executare, instanţa de apel s-a constatat că s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 şi 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii inculpatul O.H. a declarat, în termen legal, recursul de faţă, prin care, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12, pct. 14 şi pct. 172 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare schimbarea încadrării juridice dată faptei din tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., precum şi reindividualizarea pedepsei, prin reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare precum şi a circumstanţei atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. - provocarea.
Examinând recursul declarat de inculpatul O.H. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Rezultă aşadar că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nu se pot analiza decât motivele de recurs care se circumscriu unuia dintre cazurile de casare limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Totodată, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
Verificându-se îndeplinirea acestor cerinţe, se observă că inculpatul şi-a motivat recursul în scris trimiţându-l prin fax la 3 decembrie 2013, orele 13:05, deci cu doar o zi înainte de şedinţa publică din data de 4 decembrie 2013, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor formulate de inculpat, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Instanţa de recurs mai constată totuşi, şi că motivele de recurs susţinute de recurentul inculpat nu se subsumează vreunui caz de casare dintre cele prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul O.H. împotriva Deciziei penale nr. 149/A din 24 iulie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.H. împotriva Deciziei penale nr. 149/A din 24 iulie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 iulie 2012 la 4 decembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 decembrie 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3726/2013. Penal. Trafic internaţional de... | ICCJ. Decizia nr. 3841/2013. Penal → |
|---|
