ICCJ. Decizia nr. 3841/2013. Penal
| Comentarii |
|
RO M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3841/2013
Dosar nr. 7687/110/2012
Şedinţa publică din 4 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 55/D/2013 din 26 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Bacău, inculpatul G.P.C. (fiul lui P. şi E., studii 8 clase şi şcoala profesională, domiciliat în Buhuşi, jud. Bacău) a fost condamnat, pentru săvârşirea infracţiunilor:
a) tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i), cu art. 73 lit. b) C. pen. şi cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.;
b) port ilegal de armă albă, prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare;
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 4 (patru) ani închisoare şi 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada reţinerii de 24 ore şi arestul preventiv, începând cu data de 12 septembrie 2012, până la data de 3 octombrie 2012.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unui cuţit, aflat la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Bacău.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2500 RON despăgubiri civile, către partea civilă G.A., sumă la care s-a achiesat.
De asemenea, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 366,79 RON despăgubiri civile, către partea civilă Spitalul Orăşenesc Buhuşi şi suma de 163,3 RON către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Bacău, reprezentând 1/2 din cheltuielile de spitalizare şi cheltuieli de transport a părţii vătămate G.A.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales, iar în baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 12 septembrie 2012, în jurul orei 18:00, inculpatul G.P.C., în vârstă de 33 de ani, s-a deplasat la magazinul aparţinând A.F. Z.C., situat în oraşul Buhuşi, în vecinătatea locuinţei sale, de unde a cumpărat o sticlă de vin din care a început să consume împreună cu martorii P.C. şi P.V., oprindu-se în prealabil pe un teren viran situat în apropierea magazinului. Pe acelaşi teren, în apropiere, se aflau şi partea vătămată G.A., de aceeaşi vârstă cu inculpatul, împreună cu martorii D.C. şi A.N.A., care de asemenea, consumau băuturi alcoolice.
La un moment dat, în jurul orei 18:20, partea vătămată şi inculpatul, fiind sub influenţa alcoolului, au început să se certe, iar partea vătămată i-a aruncat inculpatului în faţă o parte din conţinutul unei sticle de bere pe care o avea în mână. Inculpatul s-a retras în curtea locuinţei sale, însă partea vătămată s-a apropiat de gardul locuinţei, începând să adreseze injurii şi ameninţări cu acte de violenţă inculpatului şi să arunce cu pietre înspre curtea locuinţei acestuia.
Atunci, inculpatul a luat un cuţit de bucătărie cu lama de 13 cm, aflat pe o masă din curte, a ieşit în stradă, reîncepând altercaţia cu victima. Inculpatul a ridicat cuţitul şi a lovit victima de aproximativ 2 - 3 ori în direcţia toracelui. Aceasta din urmă a ridicat mâna dreaptă pentru a se apăra, însă a fost lovită cu cuţitul la a doua falangă a degetului arătător de la mâna dreaptă, care a fost retezată.
Inculpatul a continuat să ameninţe victima cu moartea, iar aceasta din urmă a aruncat cu pietre în direcţia inculpatului, după care cele două părţi s-au retras, iar victima a sunat la 112, anunţând ambulanţa şi organele de poliţie.
Partea vătămată a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Orăşenesc Buhuşi, fiind internată în perioada 13 - 18 septembrie 2012, cu diagnosticul "amputaţie posttraumatică FII DII, plagă tăiată torace anterior".
Din concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 2.437 din 20 septembrie 2012, emis de S.J.M.L. Bacău, rezultă că partea vătămată G.A. prezintă diagnosticul de: "amputaţie posttraumatică FII DII. Plagă tăiată torace anterior stâng şi plăci excoriate. Leziunile necesită 23 - 24 de zile de îngrijiri medicale, fiind produse prin lovirea victimei cu un obiect tăios, (posibil sabie), date ce vor fi stabilite şi pe cale de anchetă. Pierderea falangei II deget II mâna dreaptă îi conferă infirmitate fizică permanentă cu incapacitate totală de muncă, conform barem ASIROM în procente de 15%. Leziunile nu au fost de natură să-i pună în primejdie viaţa victimei. Leziunile pot data din 12 septembrie 2012".
De asemenea, cu ocazia examinării medico-legale a victimei, au mai fost relevate o plagă suturată de 5 cm oblică de la dreapta la stânga pansată, pe hemitoracele stând treimea medie anterioară; o plagă excoriată de 7 cm lungime cu cruste hematice detaşabile, în treimea superioară a hemitoracelui stâng anterior; precum şi o excoriaţie de 3 cm lungime în zona epigastrică.
Instanţa de fond a reţinut această situaţie de fapt ca rezultând din următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto, dovadă de predare-primire a cuţitului folosit la săvârşirea faptei, raport de constatare medico-legală nr. 2.437 din 20 septembrie 2012, emis de S.J.M.L. Bacău, declaraţia părţii vătămate G.A., declaraţiile martorilor: Z.V.S., D.C., A.N.A., P.C. şi P.V., coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Prezent în instanţă, înainte de începerea cercetării judecătoreşti inculpatul a declarat că recunoaşte faptele reţinute prin actul de sesizare şi a solicitat potrivit art. 3201 C. proc. pen., ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cerere care a fost admisă de către instanţa de judecată, întrucât din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei, inculpatul prin apărător, a solicitat a se dispune schimbarea încadrării juridice, din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 din C. pen., avându-se în vedere că intenţia nu a fost aceea de a ucide partea vătămată, ci de a aplica o corecţie faţă de atitudinea violentă a acesteia.
Relevante pentru caracterizarea juridică a unei fapte ca tentativă la infracţiunea de omor sau ca vătămare corporală, sunt împrejurările în care a fost comisă, natura instrumentului cu care a fost lovită victima, intensitatea loviturii şi regiunea spre care a fost îndreptată aceasta.
În speţă, fapta s-a produs pe fondul unui conflict anterior între inculpat şi partea vătămată, prin deplasarea inculpatului la locuinţa sa în vederea luării şi folosirii unui obiect apt a produse moartea (cuţit) prin aplicarea unor lovituri care au vizat o zonă anatomică vitală (zona toracică), lovituri puternice de mare intensitate, care au avut consecinţe grave - având în vedere că în momentul aplicării loviturilor pentru a se apăra partea vătămată a ridicat mâna dreaptă şi pentru contracararea uneia din loviturile puternice în zona toracică, i-a fost retezată a doua falangă a degetului arătător, care îi conferă o infirmitate fizică permanentă.
Rezultă, aşadar, că inculpatul a acţionat cu intenţia de ucide partea vătămată, leziunile produse nefiind rezultatul intenţiei depăşite, care caracterizează fapta prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.
Instanţa de fond a apreciat că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, texte de lege în baza cărora se va dispune condamnarea sa.
S-a motivat că în sarcina inculpatului urmează a se reţine pentru fapta prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) din C. pen., circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., fiind neîndoielnic că acesta a acţionat sub stăpânirea unei puternice emoţii, determinată de atitudinea violentă a părţii vătămate, prin aruncarea în faţă inculpatului a conţinutului unei sticle de bere, iar la retragerea inculpatului în curtea locuinţei sale, parte vătămată s-a apropiat de gard începând să adreseze injurii şi ameninţări, aruncări de pietre înspre curtea acestuia împrejurări care au dus ulterior la reacţia violentă a inculpatului prin aplicarea loviturii de cuţit.
Instanţa de fond a arătat că la individualizarea pedepsei a avut în vedere criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen., respectiv: gradul de pericol social al faptei comise, condiţiile şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită infracţiunea, consecinţele produse asupra integrităţii fizice a părţii vătămate, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut o poziţie sinceră pe parcursul procesului penal de recunoaştere şi regret.
Pe latură civilă s-a constat că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.500 RON daune materiale, reprezentând c/val medicamentelor şi hranei suplimentare ocazionate de internarea în spital şi tratamentul ulterior care a fost necesar pentru vindecarea leziunilor cauzate.
Având în vedere că inculpatul a achiesat la cuantumul acestor despăgubiri solicitate de partea vătămată, tribunalul a obligat la plata acestora în totalitate chiar dacă în cauză s-au reţinut dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
În ceea ce privesc despăgubirile civile solicitate de Spitalul Orăşenesc Buhuşi şi Serviciul de Ambulanţă Bacău, instanţa a obligat inculpatul la plata a 1/2 din c/val acestor despăgubiri, avându-se în vedere reţinerea în sarcina inculpatului a circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul, prin care a solicitat:
În principal, schimbarea încadrării juridice în vătămare corporală gravă - art. 182 alin. (2) C. pen., încadrare juridică dată iniţial faptei (în faza de urmărire penală) şi corectă, raportat la realitatea obiectivă şi la probele administrate în cauză.
În subsidiar, în situaţia în care se va considera că încadrarea juridică corectă a faptei este aceea de tentativă la omor calificat s-a solicitat, ţinând cont şi dând eficienţă maximă circumstanţelor atenuante, o redozare a pedepsei aplicate, în sensul aplicării unei pedepse de 3 ani, compatibilă cu suspendarea executării sub supraveghere, urmând a se face aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 92 din 27 mai 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a fost admis apelul declarat de apelantul-inculpat G.P.C. împotriva Sentinţei penale nr. 55/D/2013 din 26 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Bacău, numai cu privire la soluţionarea laturii civile a cauzei, privindu-le pe părţile civile Spitalul Orăşenesc Buhuşi şi Serviciul de Ambulantă Judeţean Bacău.
A fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată, doar sub acest aspect, şi în rejudecare:
S-a constatat achitat de inculpat, cu Chitanţa nr. 036619 din data de 08 aprilie 2013, respectiv cu chitanţa nr. 335 din data de 10 aprilie 2013, prejudiciile cauzate părţilor civile Spitalul Orăşenesc Buhuşi şi Serviciul de Ambulantă Judeţean Bacău.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că în cauză, instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptelor săvârşite de apelantul-inculpat o corectă încadrare juridică şi a dat dovadă de înţelegere, prin aplicarea unei pedepse principale, pentru infracţiunea cea mai gravă, cea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii, minim redus, desigur, cu 1/3 în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Ori, în raport de obiectul vulnerant folosit, cuţit cu lungimea de 33 de cm, din care 13 cm mânerul şi 20 cm lama şi cu o lăţime a lamei în punctul cei mai gros de 4,5 cm, regiunea corpului lovită, respectiv torace, regiune vitală a organismului, aplicarea mai multor lovituri şi cu o mare intensitate, din lovitura cu cuţitul aplicată de inculpat, fiindu-i pur şi simplu retezat degetul arătător de la mâna dreaptă de la a doua falangă şi apoi, din aceeaşi lovitură provocându-i părţii vătămate o plagă tăiată hemitorace anterior stg., atitudinea apelantului-inculpat, care după săvârşirea infracţiunii a lăsat victima în starea în care a adus-o tocmai prin violenţele exercitate şi nu i-a acordat primul ajutor şi comiterea faptei din dorinţa de a se răzbuna, rezultă că fapta săvârşită de inculpat constituie infracţiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., iar nu infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., aşa cum s-a susţinut de apelantul-inculpat.
În raport de gravitatea infracţiunii săvârşite, de consecinţele faptei comise, partea vătămată suferind leziuni, inclusiv o infirmitate fizică permanentă cu incapacitate totală de muncă, conform barem ASIROM în procente de 15%, Curtea a constat că nu se impune reducerea pedepselor principale aplicate sub cuantumul stabilit de instanţa de fond.
S-a reţinut că, având în vedere faptul că în cauză au fost săvârşite două infracţiuni, instanţa de fond făcând aplicarea dispoziţiilor art. 33 şi art. 34 C. pen., faţă de cuantumul pedepsei principale rezultante, respectiv, 4 (patru) ani închisoare, s-a constatat că nu se poate dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale rezultante aplicate, deoarece nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 861 alin. (2) Cod.penal.
Sub aspectul laturii civile, în faţa instanţei de apel, inculpatul a depus chitanţele prin care a făcut dovada achitării acestor despăgubiri civile, motiv pentru care a fost admis apelul declarat de apelantul-inculpat, numai cu privire la soluţionarea laturii civile a cauzei, privindu-le pe părţile civile Spitalul Orăşenesc Buhuşi şi Serviciul de Ambulantă Judeţean Bacău.
Împotriva acestei decizii inculpatul G.P.C. a declarat, în termen legal, recursul de faţă şi invocând ca temei legal cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., a solicitat casarea ambelor hotărâri şi în rejudecare, în principal, schimbarea încadrării juridice, din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 2 C. pen., iar în raport cu această încadrare stabilirea unei pedepse care să poată fi suspendată condiţionat în condiţiile art. 861 C. pen. . Tot în cadrul aceluiaşi caz de casarea s-a mai criticat neacordarea circumstanţelor atenuate precum şi nereţinerea art. 73 lit. b) C. pen. în raport cu infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
Examinând recursul declarat de inculpatul G.P.C. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea Apel Bacău, secţia penală cauze minori şi familie, la data de 27 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (pe 15 februarie 2013), situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o însemnată limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva deciziilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Aşa fiind, se constată că, printre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013, a fost şi cel reglementat anterior art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., situaţie în care criticile susţinute de inculpat care se subsumează acestor prevederi legale, nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, recursul limitându-se, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege, între care nu se mai regăseşte greşita încadrare juridică a faptei invocate de inculpat.
În plus, se conturează că, prin motivul de recurs privind greşita încadrare juridică a faptei, se tinde, în realitate, spre modificare situaţiei de fapt reţinute prin decizia atacată, context în care această critică nu poate fi examinată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Totodată, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege,ceea ce, în mod evident în speţă nu s-a întâmplat.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată pe de o parte că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, iar pe de altă parte, că finalitatea vizată de inculpatul recurent prin invocarea acestui temei de drept este, în realitate, reducerea pedepsei, ceea ce este inadmisibil /întrucât ceea ce nu se poate obţine direct, sub incidenţa cazului de casare prevăzut de pct. 14, nu poate fi obţinut nici indirect prin "deturnarea "de la finalitatea sa reală a cazului de casare prevăzut de pct. 172 (ambele de sub art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.).
În fine, Înalta Curte observă că nici neacordarea de circumstanţe atenuante judiciare (art. 74 C. pen.) şi nici pretinsa omisiune a aplicării art. 73 lit. b C. pen. (privind scuza provocării) nu pot fi valorificate în recurs, deoarece aceasta ar presupune examinarea deciziei atacate sub aspectul temeiniciei iar nu sub acela al legalităţii.
Faţă de considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul G.P.C. împotriva Deciziei penale nr. 92 din 27 mai 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.P.C. împotriva Deciziei penale nr. 92 din 27 mai 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 decembrie 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3839/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3842/2013. Penal → |
|---|
