ICCJ. Decizia nr. 3850/2013. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
RO M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3850/2013
Dosar nr. 4221/105/2013
Şedinţa publică din 4 decembrie 2013
Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 359 din 09 august 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova, au fost condamnaţi inculpaţii:
1.N.C. (fiul lui D. şi M., născut în Bucureşti, cetăţean român, studii 8 clase, căsătorit, doi copii minori, domiciliat în Bucureşti, sector 4, recidivist) la:
- 1(un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7). C. proc. pen., infracţiunea de dare de mită (fapta din 27 martie 2012);
- 6 (şase) luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 742 alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., instigare la infracţiunea de introducere de bunuri şi obiecte interzise în penitenciar (fapt din 27 martie 2012).
Conform art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (un) an închisoare.
Potrivit art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an aplicată prin Sentinţa penală nr. 807 din 8 decembrie 2010 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 705 din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, pedeapsă pe care o va executa alături de pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 2(doi) ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege.
Conform art. 350 C. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 14 aprilie 2013 la zi;
2. P.V.A. (fiul lui I. şi M., născut în Bucureşti, cetăţean roman, studii medii, necăsătorit, fără copii, domiciliat în Bucureşti, sector 4, recidivist) la:
- 1 (un) an închisoare, pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 26, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., complicitate la infracţiunea de dare de mită (fapta din 27 martie 2011);
- 3(trei) luni închisoare, în baza art. 26, raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 742 alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi 3201 alin. (7) C. proc. pen. prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 742 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 275/2006, complicitate la tentativă de introducere de bunuri interzise în penitenciar, faptă din 27 martie 2013.
Conform art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 1(un) an închisoare.
Potrivit art. 864, coroborat cu art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 680 din 14 martie 2012 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2.407 din 13 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, pedeapsă pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, astfel că, în final inculpatul va executa pedeapsă de 4(patru) ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege.
Conform art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestarea preventivă de la 14 aprilie 2013 la zi.
Potrivit art. 255 alin. (4) C. pen. coroborat cu art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 100 euro consemnată la C.B. Sucursala Ploieşti conform recipisei nr. 1078352/1 din 29 aprilie 2013, aflată la dosarul de urmărire penală.
Conform art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea bunurilor interzise în spaţiul de detenţie şi aflate în cadrul Camerei de Corpuri Delicte din cadrul Tribunalului Prahova, conform procesului-verbal încheiat în 29 aprilie 2013 şi aflat la dosarul de urmărire penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ziua de 11 martie 2013 în jurul orelor 12:30 în timp ce se afla în curtea de plimbare inculpatul N.C. l-a abordat pe agentul şef de penitenciar L.C. căruia i-a promis suma de 50 euro pentru a-i aduce săptămânal câte un telefon mobil. Inculpatul N.C. a mai solicitat şi alte obiecte şi bunuri interzise arătând că în acest fel L.C. ar mai putea obţine un salariu în fiecare lună.
Lucrătorul de penitenciar a declinat oferta şi a raportat imediat situaţia administraţiei iar în ziua de 12 martie 2013 a formulat denunţ la procuror.
Urmare a acestei situaţii şi în condiţiile autorizării instanţei de judecată L.C. a continuat convorbirile cu N.C. dându-i de înţeles că ar accepta oferta acestuia.
Astfel, în data de 15 martie 2013 când a fost din nou abordat de deţinutul N.C. care i-a solicitat numărul de telefon pentru a-l pune în legătură cu "un tovarăş" care să aducă bunurile interzise şi banii, L.C. a comunicat numărul personal.
N.C. a luat legătura cu inculpatul P.V.A. din Bucureşti şi l-a rugat să-i procure un telefon mobil şi alte bunuri interzise şi să le aducă în Ploieşti unde să le înmâneze lucrătorului de penitenciar căruia, pentru serviciul ce urma să-l facă să-i dea suma de 100 euro.
P.V.A. s-a conformat solicitării, a cumpărat bunurile solicitate şi în data de 26 martie 2013 l-a contactat telefonic pe L.C. şi l-a rugat să-l aştepte a doua zi la ieşirea din serviciu pentru a-i înmâna bunurile pentru inculpatul N.C. şi banii promişi.
La data de 27 martie 2013 agentul şef de penitenciar L.C. a ieşit din serviciu la ora 19:00 şi în uniformă a mers la întâlnirea cu inculpatul P.V.A. în imediata vecinătate a Penitenciarului Ploieşti.
Inculpatul P.A. care s-a deplasat din Bucureşti la Ploieşti cu autoturismul marca L., culoare alb, împreună cu încă patru persoane ce nu au cunoscut demersul acestuia, a înmânat lucrătorului de penitenciar o geantă în care se aflau 4 cutii cu steroizi, o sticluţă cu parfum, 2 telefoane mobile, un încărcător telefon mobil, un pet cu ţuică, două perechi perdele transparente, o husă.
Aceste bunuri, interzise în spaţiul de detenţie conform Legii nr. 275/2006, urmau a fi introduse în Penitenciar de L.C., serviciu pentru care P.V.A., conform înţelegerii cu N.C. i-a dat suma de 100 euro (respectiv două bancnote cu valoare de 50 euro).
Bunurile şi banii au fost predate de L.C. procurorului de caz iar inculpatului N.C. i s-a spus că, momentan, urmare a unor schimbări în structura personalului nu pot fi introduse în spaţiul de detenţie.
Enervat că nu primeşte bunurile inculpatul N.C. a cerut restituirea acestora împreună cu suma de 100 euro. Cum L.C. a fost de acord, în data de 14 aprilie 2013 P.A. s-a deplasat din nou la Ploieşti unde a fost surprins de lucrătorii de poliţie şi procuror.
Inculpatul N.C. a cunoscut în mod evident atât faptul că bunurile cerute nu sunt permise în penitenciar, cât şi funcţia deţinută de L.C.
Situaţia este relativ identică şi pentru inculpatul P.V.A., care, anterior fusese reţinut pentru comiterea unei infracţiuni de furt şi cunoştea regulamentul penitenciar.
De altfel, modalitatea în care urma să introducă în spaţiul de detenţie bunurile nu lasă dubiu în ce priveşte conştiinţa acestuia că săvârşeşte un fapt ilicit.
În ce priveşte cunoaşterea funcţiei deţinute de L.C., din convorbirile cu N.C. rezultă fără dubiu că P.V.A. a cunoscut că este supraveghetor pe secţia de detenţie. De altfel s-a întâlnit cu L.C., îmbrăcat în uniformă imediat ce acesta a ieşit din serviciu în vecinătatea sediului Penitenciarului Ploieşti.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost expusă mai sus, rezultă fără putinţă de tăgadă din probele administrate în cauza, acestea coroborându-se şi cu declaraţiile inculpaţilor, care au recunoscut în totalitate săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, astfel cum acestea au fost descrise prin actul de sesizare.
În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului N.C. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită şi instigare la introducerea de bunuri interzise în penitenciar de o persoană din sistemul administraţiei penitenciare, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000; şi art. 25 C. pen. rap. la art. 742 alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006.
De asemenea, fapta comisă de inculpatul P.V.A., care în data de 27 martie 2013, la solicitarea inculpatului N.C., i-a remis agentului şef de penitenciar L.C. suma de 100 euro pentru ca acesta să introducă în locul de deţinere bunuri interzise conform Legii nr. 275/2006, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la dare de mită, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la introducerea de bunuri interzise în penitenciar de o persoană din sistemul administraţiei penitenciare prev. art. 26 C. pen. rap. la art. 742 alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, tribunalul apreciază că încadrarea juridică a faptei este de complicitate la tentativă de introducere de bunuri în penitenciar, având în vedere împrejurarea că bunurile interzise la deţinere nu au mai ajuns în Penitenciarul Ploieşti la inculpatul N.C., ci au fost predate de agentul de penitenciar procurorului, infracţiunea nefiind consumată.
În faza de cercetare judecătorească, la termenul de judecată din 11 iunie 2013, inculpaţii N.C. şi P.V.A. au declarat că recunosc în totalitate săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, solicitând judecarea potrivit procedurii prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. Au arătat inculpaţii că au cunoştinţă de probele administrate în cauza, îşi însuşesc probatoriile administrate şi nu doresc administrarea de alte probatorii.
Totodată, la individualizarea pedepselor instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., potrivit cărora în cazul urmării procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. pedepsele se reduc cu o treime.
În raport de criteriile arătate, instanţa a aplicat inculpaţilor pedepse cu închisoarea, într-un cuantum corespunzător, apt spre a atinge scopul preventiv-educativ şi sancţionator al pedepsei, apreciind totodată, în raport de circumstanţele personale ale inculpaţilor că scopul preventiv educativ nu poate fi atins decât prin privarea de libertate a acestora.
De asemenea, la individualizarea pedepselor instanţa de fond a ţinut seama şi de starea de recidivă a inculpaţilor şi care denotă perseverenţă infracţională şi periculozitate sporită.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe.lângă Tribunalul Prahova şi inculpatul P.A.V., care au criticat-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a apreciat că prin sentinţa penală pronunţată s-a dispus în mod greşit schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la introducerea de bunuri interzise în penitenciar prevăzuta de art. 26 C. pen. rap. la art. 742 alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006 în infracţiunea de complicitate la tentativa de introducere de bunuri interzise la deţinere în penitenciar prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. combinat cu art. 742 alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006.
Sub un alt aspect, în motivele de apel s-a invocat greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor. Cu privire la acest considerent, parchetul a arătat că, potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile pârtii generale ale C. pen., de limitele de pedeapsă din partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, criterii care demonstrează netemeinicia pedepselor aplicate celor 2 inculpaţi.
Prin Decizia penală nr. 214 din 4 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi de inculpatul P.V.A.
A fost menţinută arestarea preventivă a inculpaţilor P.V.A. şi N.C. şi a fost dedusă din pedepsele aplicate acestora durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 14 aprilie 2013, la zi.
Inculpatul P.V.A. a fost obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezintă onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.
S-a dispus ca suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului N.C., să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a apreciat că rezultatul socialmente periculos, incriminat de art. 741 din Legea nr. 275/2006, şi anume introducerea de bunuri interzise în penitenciar, nu s-a produs, deoarece, bunurile predate de inculpatul P. agentului-şef de penitenciar nu au ajuns în locul de detenţie, spre a fi folosite de condamnatul N.C. Prin urmare, s-a reţinut că nu pot fi avute în vedere susţinerile Ministerului Public, care a apreciat că la momentul predării bunurilor, fapta s-a consumat pentru inculpatul P., tocmai datorită considerentului că elementul obiectiv al infracţiunii reţinute (introducerea în penitenciar a acelor bunuri) nu s-a produs.
Mai mult, aşa cum în mod corect a constatat şi instanţa de fond, nu se pot aplica prevederile art. 20 C. pen. pentru autorul faptei (N.C.) şi să se reţină fapta consumată pentru complicele acestuia. Aceasta, întrucât modalitatea tentativei se analizează în funcţie de rezultatul produs, iar nu de circumstanţele şi activitatea participanţilor.
Nici ultimul argument adus de apelant s-a arătat că nu este relevant, sub acest aspect, deoarece prin schimbarea încadrării juridice nu s-a produs o înlăturare a caracterului penal al faptei inculpatului P., (tentativa fiind şi ea incriminată de C. pen.), iar inculpatului aplicându-i-se o pedeapsă pentru fapta sa.
În ce priveşte ce-a de-a doua critică referitoare la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, s-a observat că prima instanţă, cu ocazia individualizării şi dozării pedepselor aplicate pentru faptele de mai sus, a ţinut cont în primul rând de principiile şi criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., dar şi de gradul concret de pericol social al infracţiunilor săvârşite, evidenţiat prin prisma circumstanţelor reale - împrejurările şi modalităţile de comitere a acestora, săvârşirea faptelor de mai multe persoane împreună, cu participarea unei persoane ce deţinea calitatea de agent de penitenciar, precum şi de circumstanţele personale ale fiecărui inculpat.
Împotriva acestei decizii inculpaţii P.V.A. şi N.C. au declarat, în termen legal, recursul de faţă, prin care, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., au solicitat, o reindividualizare a pedepselor în sensul reducerii acestora.
1. Cu privire la recursul inculpatului P.V.A.;
Examinând recursul declarat de sus-numitul inculpat prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie la 4 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a evoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Critica inculpatului vizând reindividualizarea pedepselor în sensul reducerii cuantumului acestora nu intră sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiaşi articol, câtă vreme este evident că, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reglementându-se, aşadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate - sub singurul aspect al individualizării pedepsei - nu mai poate fi invocată în recurs.
Pentru considerentele expuse, avându-se în vedere şi faptul că, verificându-se decizia atacată în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat de inculpatul P.V.A. împotriva Deciziei penale nr. 214 din 4 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1, lit. b) C. proc. pen.
2. Cu privire la recursul inculpatului N.C.;
Potrivit art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute la art. 362 nu au folosit calea apelului.
Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţată în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, numai dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul N.C. este inadmisibil întrucât acesta nu a exercitat calea de atac a apelului, apel care a fost declarat numai de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi de coinculpatul P.V.A. şi care a fost respins prin Decizia penală nr. 214 din 4 noiembrie 2013, sentinţa fondului căpătând caracter definitiv.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul N.C.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V.A. împotriva Deciziei penale nr. 214 din 4 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive de la 14 aprilie 2013 la 4 decembrie 2013.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 decembrie 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3843/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 3856/2013. Penal → |
|---|
