ICCJ. Decizia nr. 422/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 422/2013
Dosar nr. 6524/236/2009
Şedinţa publică din 18 aprilie 2013
Prin Sentinţa penală nr. 1059 din 23 iunie 2011, Judecătoria Giurgiu, în baza art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpatul G.N., fiul lui N. şi I., născut la 20 februarie 1970 în comuna Singureni, judeţul Giurgiu, domiciliat în comuna Vidra, sat Sinteşti str. L.G. nr. 15, judeţul Ilfov, la 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, cu executarea în regim de detenţie.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen. A constatat achitat prejudiciul în cuantum de 4100 lei (RON). A admis în parte acţiunea civilă formulată de Ministerul Economiei şi Finanţelor - ANAF- DGFP Giurgiu.
A obligat pe inculpat la plata sumei de 8.965.424,86 lei (RON) despăgubiri civile către partea civilă Ministerul Economiei şi Finanţelor - ANAF- DGFP Giurgiu.
A dispus anularea a 287 facturi fiscale pretins emise şi a chitanţelor aferente, a borderourilor false de achiziţie deşeuri de la persoane fizice, corespunzătoare operaţiunilor de ridicare numerar aflate în documentele bancare ataşate la dosar.
A obligat pe inculpat la plata sumei de 35.000 lei (RON) cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că în perioada aprilie 2005 - decembrie 2007 inculpatul, în calitate de administrator al SC P.X. SRL care avea ca obiect de activitate colectarea deşeurilor metalice industriale reciclabile, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, a omis să înregistreze în evidenţa contabilă, în parte, operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile astfel realizate şi a înregistrat cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale. Astfel, inculpatul s-a sustras de la plata unor obligaţii fiscale faţă de bugetul general consolidat constând în impozit pe profit şi TVA în valoare totală de 8.969.524,86 lei.
Împotriva sentinţei a declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpatul G.N. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Giurgiu.
Prin Decizia penală nr. 168 A din 31 mai 2012 Curtea de Apel Bucureşti, a admis excepţia lipsei competenţei funcţionale a Curţii şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect apel, privind pe inculpatul G.N. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - D.G.F.P. Giurgiu, împotriva Sentinţei penale nr. 1059 din data de 23 iunie 2011 pronunţată de către Judecătoria Giurgiu la Tribunalul Giurgiu.
Pentru a reţine astfel, Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere că „potrivit art. XXIV alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2010, hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”.
Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, dispoziţiile referitoare la competenţa instanţelor C. proc. pen., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, aplicându-se numai cauzelor cu care instanţele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi.
În caz de desfiinţare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile prezentei legi privitoare la competenţă sunt aplicabile”.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, iar la termenul de judecată din data de 22 octombrie 2012, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, a ridicat excepţia de necompetenţă materială a tribunalului în soluţionarea cauzei de faţă.
Constatând că toate hotărârile pronunţate de judecătorii după data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 vor fi supuse numai căii de atac a recursului a cărei soluţionare este, potrivit art. 281 pct. 3 C. proc. pen., modificat prin legea menţionată, de competenţa Curţii de Apel, prin Decizia penală nr. 5 din 22 octombrie 2012, Tribunalul Giurgiu, secţia penală, în baza art. 39 alin. (1) C. proc. pen., art. 42 C. proc. pen. a admis excepţia de necompetenţă materială ridicată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de necompetenţă şi, în baza art. 43 alin. (1) C. proc. pen., a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Analizând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 1059 din 23 iunie 2011, Judecătoria Giurgiu, în baza art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpatul G.N., fiul lui N. şi I., născut la 20 februarie 1970 în comuna Singureni, jud. Giurgiu, domiciliat în comuna Vidra, sat Sinteşti str. L.G. nr. 15, jud. Ilfov, la 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, cu executarea în regim de detenţie.
Prin Legea nr. 202/2010, infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005 au fost trecute din competenţa de judecată în primă instanţă a judecătoriei în competenţa de judecată în primă instanţă a tribunalului, fiindu-le menţinute căile de atac ale apelului şi recursului.
Dispoziţiile legale în materie nu instituie competenţa materială a Curţilor de Apel pentru soluţionarea unui apel promovat împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii.
Prin urmare, nici înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, nici după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 sentinţele privind infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005 nu sunt supuse unei singure căi de atac (recursul), ci atât apelului, cât şi recursului, astfel că prin legea anterior menţionată nu s-a operat nicio modificare referitoare la numărul căilor de atac în cazul acestora.
Neoperând prin Legea nr. 202/2010 nicio modificare referitoare la numărul căilor de atac în cazul sentinţelor privind infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005, normele tranzitorii referitoare la numărul căilor de atac (art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 - din interpretarea căruia s-a desprins concluzia că sentinţele pronunţate de judecătorii după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse numai căii de atac a recursului) nu sunt incidente în cazul acestei categorii de sentinţe.
În ceea ce priveşte competenţa funcţională de a judeca apelurile aceasta va reveni fie tribunalului, fie curţii de apel, după cum în primă instanţă, în mod legal, sentinţa este pronunţată de judecătorie sau de tribunal. Sentinţa poate fi pronunţată în primă instanţă de judecătorie sau de tribunal având în vedere data sesizării, respectiv înainte ori după modificarea legislativă adusă prin Legea nr. 202/2010.
Prevederile art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010 - potrivit cărora, în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile acestei legi privitoare la competenţă sunt aplicabile - sunt incidente numai în ipoteza în care instanţa de recurs dispune, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, atât casarea hotărârii pronunţate de prima instanţă, cât şi casarea deciziei pronunţate în apel, cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă.
Aşa fiind, cum „potrivit art. XXIV alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2010, hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, iar dispoziţiile legale în materie nu instituie competenţa materială a Curţilor de Apel pentru soluţionarea unui apel promovat împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii”, în cauza de faţă, sentinţa penală atacată fiind pronunţată în primă instanţă de către Judecătoria Giurgiu şi fiind supusă atât apelului, cât şi recursului, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul G.N., în favoarea Tribunalului Giurgiu, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul G.N. în favoarea Tribunalului Giurgiu, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 100 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 904/2013. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 423/2013. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
