ICCJ. Decizia nr. 51/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 338/ F din 25 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția l-a penală, în dosar, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 722 din 27 august 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, formulată de condamnatul B.V. (fiul din afara căsătoriei al M.).
în baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul-condamnat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat că prin adresa din 07 martie 2012, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București a trimis acestei instanțe spre competentă soluționare cererea de revizuire formulată de condamnatul B.V. împotriva sentinței penale nr. 722 din 27 august 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală.
în motivarea cererii de revizuire, condamnatul a arătat că pe parcursul cercetării judecătorești nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, însă cu ocazia judecării recursului la înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat să-i fie aplicate disp. art. 3201C. proc. pen. însă, recursul a fost respins ca fiind tardiv.
A mai arătat petentul că, față de dispozițiile Deciziei nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curții Constituționale, decizie prin care a fost admisă excepția de neconstitutionalitate, îi sunt aplicabile aceste dispoziții chiar dacă a solicitat aplicarea acestora după rămânerea definitivă a hotărârii.
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul a reținut că revizuientul B.V. a formulat cerere de revizuire a sentinței prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infr. prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, această sentință rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 798 din 02 martie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Potrivit disp. art. 408 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunțate în cauză în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstitutionalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe o dispoziție legală declarată neconstituțională, sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.
Pentru a fi incident cazul de revizuire invocat de către petent, respectiv art. 4082 C. proc. pen., este necesară întrunirea, în mod cumulativ a două condiții: pe de o parte, în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere să fi fost ridicată o excepție de neconstitutionalitate pe care Curtea Constituțională să o fi admis, iar pe de altă parte, soluția pronunțată în cauza respectivă să se fi întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională, sau pe alte dispoziții din actul care, în mod necesar, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare. Art. 4082 alin. (1) C. proc. pen. a fost introdus în Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a C. proc. civ. și a C. procedură penală. Prin această lege a fost abrogat alin. (5) din art. 29 din Legea nr. 47/1992, articol care prevedea suspendarea soluționării unei cauze în care se invocase excepția de neconstituționalitate pe perioada soluționării acesteia de către Curtea Constituțională.
în acest fel, cererea de revizuire întemeiată pe disp. art. 4082 alin. (1) C. proc. pen., apare ca un remediu aplicabil, evident, doar celor care au invocat o excepție de neconstituționalitate pentru nesuspendarea soluționării cauzei prev. de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Anterior abrogării art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, invocarea și admiterea unei excepție de neconstituționalitate nu producea efecte decât în cauza în care excepția fusese invocată și, în celelalte cauze doar pentru viitor. Admiterea unei excepții de neconstituționalitate nu producea efecte asupra altor cauze soluționate definitiv până în momentul publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of., în acest sens fiind și dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 în a doua republicare.
în ce privește prima condiție din conținutul dosarului rezultă cu certitudine că la niciunul dintre termenele de judecată acordate nici revizuientul, nici reprezentantul M.P., nici alte părți sau instanța din oficiu nu au ridicat excepția de neconstituționalitate a disp. art. 3201 C. proc. pen., invocate de revizuient în prezenta cauză.
în consecință, este lipsită de relevanță împrejurarea potrivit căreia prin Decizie nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate a textului de lege pe care revizuentul își întemeiază cererea,decizie a cărei aplicare o solicită în prezenta cauză.
Drept consecință, tribunalul a constatat că numai este necesar a fi analizată cea de-a doua condiție prevăzută de art. 4082 alin. (1) C. proc. pen. respectiv dacă soluția pronunțată în cauza respectivă s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.
împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul B.V. solicitând, admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și, rejudecând, admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată și susținută.
Prin Decizia penală nr. 211/ A din 28 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul B.V. împotriva sentinței penale nr. 338/ F din data de 25 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția l-a penală.
Revizuientul a fost obligat la 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu, s-a dispus a fi avansat din fondul M.J.
Pentru a adopta acesta soluție instanța de control judiciar a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 4082 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstitutionalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare".
Așadar, pentru ca o astfel de cerere de revizuire să fie admisibilă este necesar să fie îndeplinite, în mod cumulativ, trei condiții și anume:
1. în cauza în care s-a pronunțat hotărârea definitivă a cărei revizuire se cere să se fi invocat o excepție de neconstitutionalitate;
2. dispozițiile criticate să fi fost declarate neconstituționale și
3. soluția pronunțată în cauză să se fi întemeiat pe dispozițiile declarate neconstituționale sau pe alte dispoziții legate în mod necesar și evident de acestea.
Această concluzie derivă și din împrejurarea că, anterior abrogării art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, invocarea și admiterea unei excepții de neconstitutionalitate nu producea efecte decât în cauza în care excepția fusese invocată și, în celelalte cauze, doar pentru viitor.
Or, din considerentele sentinței penale nr. 722 din 27 august 2009 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, a cărei revizuire se solicită, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 798 din 02 martie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, rezultă că această cauză nu vizează o situație tranzitorie, întrucât hotărârea de condamnare a revizuentului a rămas definitivă înainte de introducerea art. 3201 C. proc. pen. prin dispozițiile Legii nr. 202/2010.
în mod evident, pe parcursul soluționării cauzei respective, nu a fost invocată niciodată o excepție de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., nefiind, astfel, îndeplinită, prima condiție prevăzută de textul legal sus menționat.
Mai mult, petentul nu a solicitat, pe parcursul judecării sale, aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., pentru că, de altfel, nici nu putea solicita aplicarea unor dispoziții legale viitoare, așa încât, hotărârea pronunțată în cauză nu s-a bazat pe dispoziții declarate neconstituționale, remarcându-se și faptul că poziția procesuală sinceră a inculpatului în cursul cercetării judecătorești nu a fost manifestată de la debutul cercetării penale.
în consecință, Curtea constată că nu este întrunită nici a treia cerință prevăzută de art. 4082 alin. (1) C. proc. pen.
Concluzionând, Curtea a reținut că motivul invocat de condamnat, constând în nevalorificarea atitudinii sale procesuale de recunoaștere, nu se regăsește printre cele expres și limitativ enumerate de codul de procedură penală.
împotriva acestei decizii, condamnatul B.V. a declarat în termen legal recursul de față.
La termenul de judecată din 9 ianuarie 2013, prezent în fața instanței personal și asistat de apărător desemnat din oficiu condamnatul B.V. a arătat că își retrage recusul.
Așa fiind și avându-se în vedere dispozițiile art. 3854alin. (2), cu referire la art. 369 C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat în condițiile arătate în textul de lege menționat, și constatând îndeplinite cerințele respective, înalta Curte urmează a lua act de voința recurentului valabil exprimată.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a avansat din fondul M.J.
| ← ICCJ. Decizia nr. 55/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 50/2013. Penal → |
|---|
