ICCJ. Decizia nr. 50/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 13 din 16 mai 2012, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosar, în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul D.T. (fiul lui T. ?i S.) împotriva sentinței penale nr. 810 din 06 iunie 2011 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosar.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., revizuientul a fost obligat la plata sumei de 25 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 810/2011, pronunțată de Judecătoria Tulcea, revizuientul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 180 alin. (2)1 C. pen. și art. 197 alin. (1) - alin. (2) lit. b)1 C. pen., art. 203 C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
în motivarea cererii, revizuientul a arătat că în cauză sunt incidente dispoz.art. 394 lit. d) C. proc. pen., fără însă a arăta în ce constă infracțiunea săvârșită și cine este autorul acesteia.
Audiat pe parcursul cercetărilor efectuate de către procuror, în conformitate cu dispozițiile art. 399 C. proc. pen., revizuientul a arătat că solicită revizuirea hotărârii de condamnare întrucât există fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de către instanță la soluționarea cauzei și anume: expertiza tehnico-științifică nu a fost concludentă în sensul că nu l-a indicat pe el ca autor al faptei de viol, certificatul medico-legal obținut de partea vătămată nu constată urme de violentă la data la care s-a considerat ca fiind săvârșită fapta, declarațiile părții vătămate nu au fost sincere, martorii care au dat declarații în cauză sunt în relații de dușmănie cu el și plângerea prealabilă pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe a fost formulată ulterior începerii urmăririi penale.
Cazurile de revizuire a unei hotărâri judecătorești sunt expres și limitativ stabilite de art. 394 alin. (1) C. proc. pen. și anume când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.
S-a reținut că revizuientul susține că hotărârea prin care a fost condamnat se bazează pe o greșită administrare a probelor administrate, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, susțineri ce nu se circumscriu cazurilor de revizuire mai sus arătate.
împotriva sentinței primei instanțe, în termen legal, condamnatul revizuient D.T. a declarat recurs.
Prin Decizia penală nr. 688/ P din 6 septembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-revizuient Dobrea Tudorel împotriva sentinței penale nr. 13 din 16 mai 2012, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosar penal.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul-revizuient a fost obligat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile M.J.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că interpretarea probelor administrate și verificarea unor acte medico-legale existente la dosarul cauzei și care au fost cunoscute si analizate de instanță la soluționarea cauzei nu pot conduce la admiterea cererii de revizuire, întrucât este necesar ca faptele sau împrejurările invocate în susținerea cererii de revizuire, deci faptele probatorii, să fie noi, inexistente în materialul probator de la dosar, ceea ce înseamnă că, cu ocazia soluționării revizuirii, nu este posibilă readministrarea probelor sau prelungirea ori reinterpretarea probatoriului administrat.
împotriva acestei din urmă decizii condamnatul revizuient a declarat recursul de față.
Recursul este inadmisib, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, decizia recurată este definitivă.
Potrivit art. 3851C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.
Or, revizuentul D.T. a declarat recursul de față, împotriva unei hotărâri definitive încât, calea de atac exercitată nu întrunește cerințele textelor menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun, deoarece recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Așa fiind, excepția inadmisibilității recursului pusă în discuția părților din oficiu de către instanță, este întemeiată.
Pentru considerentele ce precedă, constatându-se că, în cauză, recurentul revizuent a formulat recurs împotriva unei decizii definitive, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respinsă, ca inadmisibil.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient a fost obligat la plata sumei 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a avansat din fondul M.J.
| ← ICCJ. Decizia nr. 51/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 40/2013. Penal → |
|---|
