ICCJ. Decizia nr. 513/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASA ŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 513/2013
Dosar nr. 2637/1/2013
Şedinţa publică din 9 mai 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 26 aprilie 2013, petentul B.R.Ş. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3056/196/2013 al Judecătoriei Brăila.
Termenul pentru judecarea cererii de strămutare a fost fixat la data de 19 septembrie2013, iar potrivit rezoluţiei din data de 26 aprilie 2013 s-a dispus preschimbarea acestuia la data de 9 mai 2013.
Faţă de modificările Codului de procedură penală aduse prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă şi în raport de data introducerii cererii de strămutare, înalta Curte constată că cererea de strămutare a fost greşit îndreptată către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, şi urmează a dispune transmiterea acesteia instanţei competente a o soluţiona pentru următoarele motive:
„În temeiul art. 55 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători ori procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei. Strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă militară competentă la o altă instanţă militară de acelaşi grad se dispune de Curtea Militară de Apel, fiind aplicabile, în mod corespunzător, prevederile prezentei secţiuni privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel.”
Având în vedere prevederile art. 78 din Constituţia României şi dat fiind faptul că Legea nr. 2/2013, nu prevede un termen pentru intrarea în vigoare a modificărilor şi completărilor aduse Codului de procedură penală, acestea devin valabile şi deplin aplicabile începând cu data de 15 februarie 2013.
Cererea formulată de petentul B.R.Ş. a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 26 aprilie 2013, dată la care dispoziţiile art. 55 C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 erau în vigoare.
Faţă de aceste considerente, înalta Curte constată că nu este competentă să soluţioneze cererea de strămutare formulată de petent, aceasta vizând un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Brăila, şi în lumina prevederilor art. 55 C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, va trimite cererea de strămutare spre competentă soluţionare Curţii de Apel Galaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Trimite cererea formulată de petentul B.R.Ş. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3056/196/2013 al Judecătoriei Brăila, spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Galaţi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 mai 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 60/2013. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Decizia nr. 565/2013. Penal. Conflict de competenţă... → |
---|