ICCJ. Decizia nr. 60/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 19 decembrie 2012, Curtea Apel București, secția l-a penală, investită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații P.A.l.F., B.C.Ș., l.A.G. și C.l.A., împotriva sentinței penale nr. 772 din 06 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 3002, rap. la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a inculpaților P.A.I.F., B.C.Ș., I.A.G. și C.I.A.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulate de inculpații P.A.l.F. și C.l.A. și cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de nu părăsi localitatea, formulate de inculpații B.C.Ș. și l.A.G.
Onorariile avocaților din oficiu, în cuantum de câte 100 RON pentru fiecare inculpat, s-a dispus a fi avansate din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța investită cu judecarea cauzei în apel a reținut că măsura arestării preventive este legală și temeinică și că temeiurile care au determinat luarea acesteia subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților P.A.l.F., B.C.Ș., l.A.G. și C.l.A.
Astfel, Curtea a constatat că, la acest moment procesual, există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care a fost trimiși în judecată, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât pentru faptele deduse judecății legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, și există probe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică avându-se în vedere natura presupuselor fapte, precum și împrejurările și modalitatea concretă în care se reține săvârșirea acestora, caracterul transfrontalier al activității infracționale și cantitatea mare de droguri traficată.
Totodată, Curtea a constatat că durata arestării preventive a inculpaților nu a depășit limitele unui termen rezonabil, în condițiile în care s-a pronunțat deja în primă instanță o hotărâre de condamnare împotriva acestora, atât urmărirea penală, cât și judecata desfășurându-se până în prezent cu celeritate.
împotriva acestei încheieri, inculpații P.A.l.F., B.C.Ș. și l.A.G. au declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărători, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara (inculpatul P.A.l.).
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit art. 3002C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instața dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Din examinarea actelor dosarului se constată că temeiul de drept al arestării preventive l-au constituit dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel:
1. P.A.I.F., zis "P.", este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor continuate de organizare și finanțare a faptei de trafic de droguri de mare risc și complicitate la săvârșirea infracțiunii de introducere de droguri de mare risc pe teritoriul României prev. de art. 10, rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și, respective, de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), fapte pentru care a fost condamnat de prima instanță la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare.
2. B.C.Ș., zis "F.", este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și introducere de droguri de mare risc pe teritoriul României, în formă continuată, fapte prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv și de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fapte pentru care a fost condamnat de prima instanță la o pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.
3. I.A.G., zis "C.", este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și introducere de droguri de mare risc pe teritoriul României, fapte prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și, respectiv, de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fapte pentru care a fost condamnat de prima instanță la o pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.
4. C.I.A., zis "I.", este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și introducere de droguri de mare risc pe teritoriul României, fapte prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și respective, de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) și a art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fapte pentru care a fost condamnat de prima instanță la o pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.
în cauza de față, Curtea a reținut că infracțiunile pentru care inculpații sunt judecați prezintă o gravitate concretă sporită, în raport cu toate elementele anterior analizate, faptele săvârșite având o rezonanță deosebită în rândul opiniei publice, măsura arestării preventive corespunzând scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.
în concret, pericolul pentru ordinea publică, la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., fără a se identifica sau suprapune cu pericolul social al faptei penale, presupune, pe de o parte, o rezonanță a faptei respectiv în comunitate, o reacție colectivă față de o stare de lucruri negativă, iar pe de altă parte, o sumă de elemente care vădesc necesitatea izolării inculpatului de comunitate, elemente ce rezidă din natura și modalitatea concretă de săvârșire a activității infractiunionale.
Măsura lipsirii de libertate a unei persoane, potrivit stipulațiilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituția României, se poate dispune atunci când există motive verosimile pentru a se presupune că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice pentru a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Curtea mai constată că măsura arestării preventive a inculpaților se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată, pe de o parte, de scopul derulării în condiții bune a procesului penal, iar pe de altă parte, de necesitatea izolării inculpaților de comunitatea din care fac parte.
în același timp, Curtea apreciază că durata arestării preventive a inculpaților, în raport cu toate fazele procesuale parcurse, respectiv, urmărire penală, judecata în fond și, în prezent, în derularea apelului, se situează în limitele guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, așa cum se desprinde din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie.
Raportat la baza factuală reținută, necesitatea realizării unei protecții reale și eficiente a ordinii de drept justifică în continuare plasarea în detenție a inculpaților, pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaților l-ar prezenta este actual, real și precis, evidențiat prin fapte, date și indicii puternice.
Recursurile declarate învederându-se, așadar, nefondate, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați au fost obligați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 59/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 355/2013. Penal → |
|---|
