ICCJ. Decizia nr. 571/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 571/2013
Dosar nr. 2946/1/2013
Şedinţa publică din 22 mai 2013
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 17 mai 2013 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, petiţionarii M.G. Şi M.C.M. au solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 320/105/2013 al Tribunalului Prahova.
Având în vedere modificările Codului de procedură penală aduse prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013 şi în raport de data introducerii cererii de strămutare, respectiv 17 mai 2013, se constată că, potrivit normelor ce reglementează competenţa în materie, cererea se soluţionează de curtea de apel în a cărei circumscripţie teritorială se află tribunalul ori judecătoria pe rolul căruia a fost înregistrat dosarul a cărui strămutare s-a solicitat.
Astfel, potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători ori procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei. ”
Întrucât cererea prin care petiţionarii M.G. şi M.C.M. au solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 320/105/2013 al Tribunalului Prahova a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 17 mai 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 - 15 februarie 2013 - competenţa de soluţionare revine, potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate, Curţii de Apel Ploieşti, instanţa în circumscripţia căreia se află tribunalul pe rolul căruia se află dosarul a cărui strămutare se solicită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Trimite cererea formulată de petenţii M.G. şi M.C.M. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 320/105/2013 al Tribunalului Prahova, la Curtea de Apel Ploieşti, spre competentă soluţionare.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de câte 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 mai 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 548/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 60/2013. Penal. Conflict de competenţă... → |
---|