ICCJ. Decizia nr. 630/2013. Penal
| Comentarii |
|
La 14 noiembrie 2012, a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cererea de contestație în anulare formulată contestatorii M.A.L.N. și M.A.A.S. împotriva deciziei penale nr. 3561 din 2 noiembrie 2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosar.
în motivarea demersului lor, contestatorii , învocând ca temei de drept dispozițiile art. 386 lit. c) din C. proc. pen., au arătat că instanța de recurs în mod greșit nu a pronunțat încetarea procesului penal în baza art. 10 alin. (1) lit. i1) din C. proc. pen. cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, întrucât faptele constituie contravenții.
Totodată contestatorii au solicit at, în temeiul art. 390 din C. proc. pen. suspendarea executării pedepsei până la soluționarea cauzei.
înalta Curte, examinând motivele invocate prin prisma dispozițiilor art. 386 și urm. din C. proc. pen., constată că prezenta contestație în anulare , formulată contestatorii M.A.L.N. și M.A.A.S., este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.
Potrivit dispozițiilor art. 386 din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;
c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1) din C. proc. pen., contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a)-c) și e) din C. proc. pen. este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
în această etapă procesuală, instanța verifică dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 din C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 din C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal.
în raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.
Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.
Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau a unei căi de atac formulate, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.
Conform dispozițiilor art. 391 alin. (2) din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 din C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
înalta Curte, analizând cererea de față, constată că primul motiv al cererii de contestație în anulare indicat de contestatori, cel prevăzut de art. 386 lit. c) din C. proc. pen. potrivit cu care instanța de recurs în mod greșit nu a pronunțat încetarea procesului penal în baza art. 10 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen., nu este incident în speță.
Analizând actele și lucrările din dosar înalta Curte constată că aceste aspecte au fost invocate de către inculpați în recurs și respinse cu justificat temei, de instanță: "în mod temeinic prima instanță a stabilit vinovăția în ceea ce privește pe inculpații M.A.L.N. și M.A.A.S. pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, arătând că problema încadrării juriidce a fost rezvoltată cu acuratețe de instanța de fond , criticile privind aplicarea legii penale mai favorabile fiind respinse de instanță.
în consecință, înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de contestație în anulare formulată de contestatorii M.A.L.N. și M.A.A.S. împotriva deciziei penale nr. 3561 din 2 noiembrie 2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosar, împrejurare în care examinarea cererii de suspendare a executării pedepsei cu închisoare nu este posibilă.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorii au fost obligați la plata sumei de câte 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON pentru fiecare contestator, reprezentând onorariile parțiale pentru apărătorii desemnați din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 247/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 59/2013. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
