ICCJ. Decizia nr. 90/2013. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Încheierea nr. 90/2013

Dosar nr. 46138/3/2012

Şedinţa publică din 23 ianuarie 2013

Asupra cauzei penale de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 21 ianuarie 2013, Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă, ivit între această instanţă şi Tribunalul Bucureşti.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 1391/R din 3 decembrie 2012 a admis excepţia necompetenţei materiale şi, în baza art. 42 C. proc. pen. cu referire la art. 28 pct. 3 din Legea nr. 202/2010 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei penale - recurs formulat de inculpaţii I.M. şi D.I. împotriva încheierii din data de 24 septembrie 2012, pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în Dosarul nr. 15755/299/2012 în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

În motivarea sus-menţionatei decizii, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 281 pct. 3 C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti - ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului, precum şi alte cazuri prevăzute de lege.

S-a mai arătat că în competenţa tribunalului - ca instanţă de recurs - sunt date spre judecată recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii, privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 2451/R din 18 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 46138/3/2012 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. Constatând conflict de competenţă Curtea de Apel Bucureşti a înaintat cauza spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea sus-menţionatei decizii s-a reţinut că, potrivit art. 27 alin. (3) C. proc. pen. tribunalul este cel care ca instanţă de recurs judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia măsurilor preventive.

Examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti în conformitate cu prevederile art. 43 C. proc. pen., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti.

Din actele dosarului rezultă că prezenta cauză are ca obiect recursurile declarate de inculpaţii I.M. şi D.I. împotriva încheierii din data de 24 septembrie 2012, pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în Dosarul nr. 15755/299/2012, pronunţată în conformitate cu disp. art. 3002 C. proc. pen. rap. la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. prin care a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpaţilor în cursul judecăţii.

Prin Legea nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010 a fost modificat art. 27 pct. 3 C. proc. pen. prin care se reglementează competenţa tribunalului ca instanţă de recurs în sensul că tribunalul "ca instanţa de recurs, judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege".

Din interpretarea dispoziţiilor legale sus-menţionate rezultă că în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a recursurilor în materie penală, prin modificările aduse Codului de procedură penală, tribunalul a dobândit competenţa în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 27 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen.

Aşa fiind, în conformitate cu disp. art. 43 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii I.M. şi D.I. în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 50 RON, pentru fiecare inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii I.M. şi D.I. în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 50 RON, pentru fiecare inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 ianuarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 90/2013. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond