ICCJ. Decizia nr. 58/2013. Penal
Comentarii |
|
Prin încheierea din 9 august 2012 Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, investită cu soluționarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați .împotriva sentinței penale nr. 374 din 06 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Galați în dosar, în baza art. 3002, cu referire la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpaților M.P. (fiul lui P. și G.), M.I. (fiul lui N. și I.) și B.D. (fiul lui V. și V.).
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că din probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă, existând indicii temeinice că inculpații M.P., M.I. și B.D. au comis infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr 99/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - serviciul Teritorial Galați.
S-a reținut că, în cursul lunii noiembrie 2009, inculpații M.P., M.I. și B.D. au constituit un grup infracțional organizat, în scopul obținerii de importante foloase materiale din contrabanda cu țigări, prejudiciul total cauzat bugetului de stat fiind în cuantum de 4.183.790 lei, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
Fapta inculpatului M.P., care, acționând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, prin mai multe acțiuni repetate desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada mai 2010 - octombrie 2011, a instigat alte persoane ori Ie-a ajutat prin supravegherea zonei de traversare, la introducerea în țară din Republica Moldova a unui număr de peste 144.158 pachete de țigări, prin trecerea frontierei pe raza județului Vaslui, prin alte puncte decât cele destinate controlului vamal, participând în mod direct, ori ajutând, totodată, prin supravegherea ca antemergător și la transportul acestor cantități de țigări provenind din contrabandă, țigări pe care Ie-a preluat și vândut altor persoane prejudiciul total cauzat prin aceasta bugetului de stat fiind de peste 4.183.790 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă în formă continuată, prevăzută de art. 270 alin. (1) și (3) din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reținut că în cauză se mențin în continuare temeiurile legale de la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților M.P., M.I. și B.D., respectiv, cele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedepsele prevăzute de lege sunt mai mari de 4 ani închisoare, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din gravitatea ridicată a infracțiunilor, împrejurările în care au fost comise, numărul mare al persoanelor implicate, nivelul ridicat de organizare, folosind inclusiv elemente din structurile statului pentru o mai mare eficiență și valoarea ridicată a prejudiciului, precum și starea de insecuritate socială care s-ar crea în rândul comunității dacă persoanele acuzate de asemenea fapte ar fi lăsate în libertate.
S-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților, chiar cu respectarea unor condiții restrictive de drepturi, ar crea un efect negativ în comunitate din perspectiva protejării acesteia de persoanele care obțin venituri uriașe din asemenea activități ilicite și care implică și un consum mare de resurse din partea organelor statului pentru destructurărea unor astfel de grupuri infracționale.
Circumstanțele personale ale celor trei inculpați și comparația cu situația juridică a celorlalți inculpați din dosar nu sunt în măsură să modifice aspectele de fapt și de drept arătate, argumentele și rațiunea care pledează pentru menținerea arestării preventive fiind independente de respectivele susțineri în apărare.
împotriva acestei încheieri inculpații M.I. și B.D. au declarat recursurile de față.
Recursurile declarate de inculpați sunt inadmisibile.
Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., încheierea dată în prima instanță sau în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum și încheierea prin care se dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, petru cei lipsă.
Din analiza textului de lege mai sus arătat rezultă că încheierile pronunțate de instanța de recurs, prin care se dispune menținerea arestării preventive, nu sunt supuse nici unei căi de atac.
Față de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpații M.I. și B.D.
în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., fiecare dintre recurenții inculpați a fost obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, s-a avansat din fondul M.J.
← ICCJ. Decizia nr. 56/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 57/2013. Penal → |
---|