ICCJ. Decizia nr. 588/2013. Penal

Prin decizia penală nr. 2721 din 7 septembrie 2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta I.I. împotriva deciziei penale nr. 218/R din 8 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

A fost obligată recurenta revizuenta la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare contestatoarea I.I., aceasta fiind înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală la data de 18 septembrie 2012.

Pe această cale, contestatoarea și-a exprimat nemulțumirea față de hotărârea pronunțată în cauză, fără a indica în concret motivele ce stau la baza promovării contestației.

Examinând contestația în anulare formulată de contestatoare, sub aspectul admisibilității în principiu, înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.

Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

în conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege.

Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-11), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.

Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive.

în prezenta cauză, se constată că a fost promovată calea extraordinară de atac a contestației în anulare împotriva unei decizii prin care înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta I.I. împotriva deciziei penale nr. 218/R din 8 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, iar criticile invocate în cuprinsul cererii formulate de contestatoare nu pot fi calificate și încadrate în niciuna dintre dispozițiile art. 386 C. proc. pen.

Astfel fiind, contestația în anulare apare ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează admiterea în principiu a acesteia.

Pentru aceste considerente, înalta Curte constată că în cauză se impune adoptarea unei soluții sprijinite pe dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată contestatoarea la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 588/2013. Penal