ICCJ. Decizia nr. 592/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 389/F din 5 octombrie 2012 a Curții de Apel București - secția a II-a penală, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
S-a dispus recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale din 18 octombrie 2010, privind pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată persoanei condamnate D.L.V.
S-a dispus transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare.
S-a dedus perioada executată de la 07 decembrie 2009 la zi.
S-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 320 lei, să se suporte din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rezoluția din 27 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, înregistrată pe rolul instanței la data de 09 iulie 2012 sub nr. 5416/2/2012, în conformitate cu dispozițiile art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a solicitat recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale din 18 octombrie 2010, rămasă definitivă, privind persoana condamnată D.L.V.
în motivarea sesizării s-a arătat că, prin adresa nr. 77707/SM/2012 din data de 20 aprilie 2012, Ministerul Justiției - Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală, a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 republicată, cererea nr. 599/201 l-MOT-T/27 formulată la data de 28 martie 2012 de autoritățile judiciare din Republica cehă, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate D.L.V. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicate de instanțele cehe.
Cererea formulată de autoritățile cehe a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, respectiv: copia certificată a sentinței din 18 octombrie 2010, decizia din 29 aprilie 2011 a Tribunalului din Praga 2, ordinul de executare a pedepsei închisorii emis la data de 29 aprilie 2011, copia de pe dispozițiile legale aplicabile, declarația privind consimțământul persoanei condamnate la transferarea sa într-un penitenciar din România.
S-a constatat ca fiind îndeplinită și condiția prev. de art. 3 lit. a) din convenția anterior menționată.
Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, a rezultat că prin sentința penală din 18 octombrie 2010, rămasă definitivă, numitul D.L.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt prev. de art. 247 alin. (1) lit. d), alin. (2) și alin. (3) lit. a) și posesie neautorizată a unui cârd de plăți, prev. de art. 249b C. pen. ceh.
Față de numitul D.L.V. s-a dispus prin sentința din 18 octombrie 2010 a Judecătoriei Sectorului Praga 2, măsura expulzării de pe teritoriul Republicii Cehe, pe o perioadă nedeterminată.
în fapt, s-a reținut că în perioada 18 septembrie - 04 decembrie 2009, numitul D.L.V., împreună cu alte persoane, a sustras de la mai multe părți vătămate, prin 9 acte materiale, unele în forma tentativei, din loc public, respectiv dintr-un mijloc de transport în comun, diverse sume de bani, acte de identitate, precum și un cârd bancar.
Din documentele transmise de autoritățile judiciare cehe a rezultat că persoana condamnată a fost arestată preventiv la data de 07 decembrie 2009, iar executarea pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare încetează la data de 07 iunie 2015, la momentul respectiv acesta aflându-se încarcerat în Penitenciarul Plzen Bori. Examinându-se materialul cauzei, s-a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări prev. de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, că faptele reținute în sarcina persoanei condamnate D.L.V. au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de art. 208 alin. (1) și (2) - art. 209 alin. (1) lit. a), e) și f) și alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
De asemenea, s-a constatat ca fiind îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 143 lit. a)-d) raportat la art. 2 lit. p) din Legea nr. 302/2004 rep. și a art. 3 lit. b), c) și d) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, obținându-se relații cu privire la cetățenia și domiciliul persoanei condamnate D.L.V., cetățean român, cu domiciliul în România, precum și cu privire la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și la restul de pedeapsă rămas neexecutat.
S-a reținut, de asemenea, că persoana condamnată D.L.V., la data de 23 mai 2011, și-a exprimat consimțământul în vederea transferării într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei pronunțate de autoritățile cehe.
Curtea de apel, examinând actele și lucrările dosarului, a constatat că în speță sunt îndeplinite cerințele legale prevăzute de art. 143 și urm. din Legea nr. 302/2004 modificată, considerente față de care, în baza art. 159 din această lege, a admis sesizarea de față și a dispus recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale pronunțată de autoritățile judiciare din Republica Cehă privind pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată persoanei condamnate D.L.V., dispunând totodată transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării acestei pedepse, cu deducerea din pedeapsă a perioadei executate, de la 07 decembrie 2009 la zi.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă D.L.V., prin motivele scrise de recurs depuse la dosar criticând-o pentru nelegalitate și ne temeinicie.
La termenul de judecată din data de 18 februarie 2013, recurentul condamnat persoană transferabilă, prezent în instanță, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, cu care a luat legătura, a învederat că înțelege să-și retragă recursul declarat în cauză.
Față de această împrejurare, concluziile reprezentantului Parchetului și ale apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat persoană transferabilă au fost în sensul de a se lua act de manifestarea de voință a acestuia.
Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor art. 3854alin. (2) raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., înalta Curte va lua act de declarația de retragere a recursului promovat de condamnatul persoană transferabilă D.L.V.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat persoană transferabilă a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care s-a inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 594/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 590/2013. Penal → |
|---|
