ICCJ. Decizia nr. 590/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin decizia penală nr. 3557 din 2 noiembrie 2012, înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul M.D. și de partea civilă Uniunea Ucrainenilor din România București împotriva deciziei penale nr. 31 din data de 19 martie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.
A fost obligată recurenta parte civilă Uniunea Ucrainenilor din România București la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare contestatorul M.D., care a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 13 noiembrie 2012, în drept fiind invocate dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen.
Cu acest prilej, s-a solicitat și suspendarea executării sentinței penale nr. 233 din 10 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava, până la soluționarea cererii de contestație.
Ulterior, la data de 3 decembrie 2012, a fost depusă la dosarul cauzei o completare a cererii inițiale, fiind invocate în susținerea contestației și argumente circumscrise dispozițiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen.
Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul M.D., sub aspectul admisibilității în principiu, înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.
Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.
în conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu.
Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;
c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar,
d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă;
e) când la judecarea recursului sau ta rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive.
în prezenta cauză, se constată că a fost promovată contestația în anulare invocându-se dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen. Pe această cale, s-a solicitat admiterea în principiu a contestației, rejudecarea recursului și admiterea acestuia, cu consecința achitării inculpatului, având în vedere că fapta nu există.
A susținut contestatorul că, în condițiile în care împotriva sa fusese pronunțată o hotărâre de condamnare, se impunea ca instanța de recurs să procedeze la ascultarea sa, declarația fiind esențială în desfășurarea procesului penal. A menționat, de asemenea, că în virtutea respectării dreptului la apărare și a prezumției de nevinovăție, se impunea administrarea tuturor categoriilor de probe (inclusiv declarația inculpatului) înainte ca instanța să dispună respingerea recursului.
Cu prilejul completării cererii inițiale, au fost invocate în susținerea contestației dispozițiile art. 386 lit. c) și art. 10 lit. g) C. proc. pen., susținându-se că infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost săvârșită la data de 8 ianuarie 2004, moment de la care trebuie calculat termenul de prescripție, care, potrivit art. 122 lit. d) și art. 124 C. pen., s-ar fi împlinit la data de 7 iulie 2011.
Cu privire la criticile expuse, circumscrise prevederilor art. 386 lit. c) C. proc. pen., înalta Curte reține, însă, că a fost exercitată calea de atac a contestației în anulare la data de 3 decembrie 2012, rezultând în aceste condiții depășirea termenului de 10 zile stabilit de art. 388 C. proc. pen.
Referitor la susținerile încadrate în dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen., se reține că acestea nu corespund realității, din actele dosarului rezultând că la termenul de judecată din data de 19 octombrie 2012, înainte de a se acorda cuvântul la dezbateri, înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 38514 alin. (11) C. proc. pen., a adus la cunoștința inculpatului M.D. prevederile art. 322 C. proc. pen. privind dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, prilej cu care acesta a arătat că nu dorește să dea declarație și că le menține pe cele date anterior în cauză. Pe de altă parte, se constată că, în prezenta cauză, nu a fost pronunțată o soluție de achitare cu privire la inculpatul M.D., astfel încât ascultarea sa de către instanța de recurs nu era obligatorie.
Astfel fiind, din perspectiva ambelor cazuri invocate, contestația în anulare formulată de contestatorul M.D. apare ca fiind inadmisibilă, față de împrejurarea că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează admiterea în principiu a acesteia.
Pentru considerentele anterior expuse, înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.D. împotriva deciziei penale nr. 3557 din 2 noiembrie 2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
în ceea ce privește cererea formulată de contestator, de suspendare a executării sentinței penale nr. 233 din 10 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava, s-a constatat că aceasta nu mai poate fi supusă analizei instanței, în contextul în care contestația în anulare a fost privită ca fiind inadmisibilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 592/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 587/2013. Penal → |
|---|
