ICCJ. Decizia nr. 587/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin decizia penală nr. 932 din 20 septembrie 2012 a Curții de Apel Bacău - secția penală, cauze minori și familie, în temeiul art. 391 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de contestatorul D.D. împotriva deciziei penale nr. 185 din data de 16 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Bacău.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul să plătească statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bacău a reținut împrejurarea potrivit căreia condamnatul D.D., s-a adresat Judecătoriei Bacău cu o contestație în anulare cu privire la decizia penală nr. 185 din data de 16 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în motivarea cererii susținând că nu a fost audiat de instanța investită cu soluționarea recursului declarat împotriva sentinței penale nr. 1855 din data de 22 noiembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Bacău și invocând ca temei în drept dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 1855 din 22 noiembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Bacău, a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice și, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei de înșelăciune pentru care inculpatul D.D. a fost trimis în judecată, din art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., în art. 215 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) și b) C. pen. și condamnarea inculpatului D.D., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. și art. 3201C. proc. pen., la o pedeapsă de 7 (șapte ) ani închisoare.
Conform art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată dispusă cu privire la restul de pedeapsa de 1767 zile închisoare, din pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 437 din 17 februarie 2011 a Judecătoriei Botoșani și s-a dispus contopirea acestui rest cu pedeapsa de mai sus, aplicându-i-se inculpatului pedeapsa cea mai grea, cea de 7 (șapte) ani închisoare.
Conform art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și arestării preventive, cu începere de la 22 septembrie 2011 la zi.
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească daune materiale în cuantum de 700 lei părții civile Z.S.L., 710 lei părții civile J.M., 1100 lei părții civile C.M. și 820 lei părții civile I.T.
în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul D.D. să plătească statului suma de 900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul D.D., criticând modalitatea de individualizare a pedepsei, apreciind că pedeapsa închisorii aplicate de prima instanță este prea severă în raport de pericolul social al faptelor, de circumstanțele concrete de comitere, de atitudinea de recunoaștere a faptelor și de disponibilitatea de a repara prejudiciile produse prin comiterea acestora adoptată de inculpat în cursul procesului penal, precum vârsta sa înaintată și starea de sănătate precară.
în considerarea acestor susțineri, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței primei instanțe și reducerea pedepsei.
Prin decizia penală nr. 185 din data de 16 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva sentinței penale nr. 1855 din 22 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Bacău.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Bacău a constatat că probele administrate pe parcursul procesului penal dovedesc dincolo de orice dubiu că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond și, de asemenea, că sub aspectul individualizării pedepsei principale aplicate inculpatului, pentru fapta comisă, precum și a modalității de executare a acesteia, prima instanță a făcut o corectă adecvare a criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dând relevanță gradului de pericol social în concret al faptelor comise, circumstanțelor reale în care acestea au fost săvârșite săvârșit-o, precum și circumstanțelor personale ale inculpatului, care este cunoscut cu numeroase antecedente penale tot pentru infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, instanța de fond reținând în favoarea inculpatului și dispozițiile art. 3201, care reglementează judecata în cazul recunoașterii vinovăției.
Prin urmare, s-a apreciat că pedeapsa principală stabilită de către prima instanță pentru inculpatul D.D., cu executare în regim de detenție, este legală, justificată și proporțională, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut în art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Examinând cauza în raport de motivele contestației în anulare formulate, curtea de apel a constatat că cererea este inadmisibilă.
S-a reținut că prin decizia penală nr. 185 din data de 16 februarie 2012 a Curții de Apel Bacău s-a respins recursul declarat de inculpat, iar hotărârea de condamnare a rămas definitivă, intrând în puterea lucrului judecat. în acest sens, a fost avut în vedere că autoritatea de lucru judecat împiedică atacarea pe căi obișnuite a hotărârilor judecătorești care au această putere, admițându-se ideea că numai o împrejurare excepțională poate permite supunerea hotărârii definitive unei examinări și numai printr-o procedură având caracter excepțional.
Totodată, s-a reținut, în ceea ce privește contestația în anulare, că aceasta este o cale de atac extraordinară, având o natură juridică mixtă, de anulare și de retractare și, fiind o cale de atac extraordinară, nu lasă la libertatea părților să invoce orice motiv care, după aprecierea lor, ar afecta legalitatea și temeinicia hotărârii rămase definitivă, fiind prevăzute în mod expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen. cazurile în care se poate uza de această cale extraordinară de atac.
în conformitate cu prevederile art. 391 C. proc. pen., curtea de apel a examinat admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.
în ceea ce privește motivele contestației, s-a constatat că au fost indicate ca temei în drept dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen.
S-a reținut, așa cum rezultă din preambulul deciziei penale nr. 185 din 16 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, că instanța de control judiciar i-a prezentat inculpatului învinuirile care i se aduc prin actul de sesizare al instanței și infracțiunea pentru care a fost condamnat de instanța de fond, precum și prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., respectiv faptul că are dreptul să nu facă nici o declarație la instanța de control judiciar, că tot ce declară poate fi folosit și împotriva sa, iar dacă acceptă să dea declarații are obligația să spună tot ce știe cu privire la învinuirea care i se aduce, iar inculpatul nu a fost de acord să dea declarație, prevalându-se de dreptul la tăcere.
în aceste condiții, s-a reținut că susținerile contestatarului din prezenta cauză, în sensul că nu a fost audiat de instanța de recurs, sunt nereale deoarece acesta s-a prevalat de dreptul al tăcere și, în plus, a solicitat ca judecarea cauzei să se facă potrivit procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, prevăzută de art. 3201C. proc. pen., cerere admisă de instanța de fond.
De asemenea, s-a reținut că inculpatul nu a susținut în fața instanței de fond și nici la instanța de control judiciar că nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, iar hotărârea de condamnare a criticat-o doar sub aspectul cuantumului pedepsei principale aplicate, apreciind că pedeapsa de 7 ani închisoare este mult prea mare, în condițiile în care s-a făcut aplicarea și a dispozițiilor art. 3201C. proc. pen.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 391 C. proc. pen., a fost respinsă contestația în anulare, ca inadmisibilă.
împotriva deciziei penale nr. 932 din 20 septembrie 2012 a Curții de Apel Bacău - secția penală, cauze minori și familie, contestatorul D.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
înalta Curte, examinând recursul declarat de contestator, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele care urmează.
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Dispozițiile art. 3851C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești nedefinitive, fiind indicate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
în speță, contestatorul a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 932 din 20 septembrie 2012 a Curții de Apel Bacău - secția penală, cauze minori și familie, hotărâre care, însă, este definitivă.
Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul D.D.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul conte stator a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care s-a inclus și onorariul pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 590/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 588/2013. Penal → |
|---|
