ICCJ. Decizia nr. 597/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 7 februarie 2013 a Curții de Apel București - secția I penală, în baza art. 3002raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a apelantului inculpat R.V.M.
Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că prin rechizitoriul nr. 1818/P/2012 din data de 01 octombrie 2012 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov și verificat sub aspectul legalității și temeiniciei, conform art. 264 C. proc. pen., de prim-procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului R.V.M., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen.
în fapt, prin actul de sesizarea a instanței s-a reținut, în esență, că în seara de 05 august 2012, în jurul orelor 23:00, la intersecția Drumul Isărescu cu Șos. Pădurea Snagov, pe fondul unui conflict spontan, determinat de consumul de băuturi alcoolice, R.V.M. a avut o altercație cu I.A., context în care inculpatul l-a înjunghiat pe I.A. cu un cuțit într-o zonă cu caracter vital a părții vătămate (hemitorace stâng-zona inimii).
S-a constatat că față de inculpatul R.V.M., prin încheierea nr. 89 din 07 august 2012 dată de Tribunalul Ilfov - secția penală, definitivă prin încheierea nr. 294/R din 14 august 2012 dată de Curtea de Apel București - secția a II-a penală, a fost admisă propunerea formulata de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov și, în temeiul art. 136 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen., art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și art. 149x C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului R.V.M. pe o durată de 29 de zile, cu începere de la 07 august 2012 și până la data de 04 septembrie 2012, inclusiv.
Ulterior, măsura a fost pusă în executare, pe numele inculpatului R.V.M. fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 25/U.P. din 07 august 2012 eliberat de Tribunalul Ilfov - secția penală.
S-a mai reținut că prin sentința penală nr. 46/2012, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.V.M. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, împotriva acestei sentințe inculpatul declarând recurs.
Analizând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, curtea de apel a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. întrucât fapta reținută în sarcina acestuia constituie infracțiune pedepsită de lege cu închisoare mai mare de 4 ani, existând probe că lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. A fost avut în vedere că fapta cu privire la care există presupunerea rezonabilă că a săvârșit-o este o infracțiune cu impact psihologic puternic asupra victimei și asupra comunității, în rândul căreia se naște un puternic sentiment de oprobriu.
Prin urmare, s-a apreciat că doar detenția preventivă este aptă a asigura realizarea scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.
împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul R.V.M., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.
în cauză, Curtea de Apel București - secția I penală a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.
Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.
în acord cu prima instanță, înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 3002coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
în același sens, înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziția de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 540/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 593/2013. Penal → |
|---|
