ICCJ. Decizia nr. 875/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 875/2013

Dosar nr. 12843/99/2011

Şedinţa publică din 13 martie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 56 din 09 februarie 2012 a Tribunalului Iaşi s-au dispus următoarele:

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat. A fost condamnat inculpatul M.P., cetăţean român, pensionar, căsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a doua, b) şi e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. şi ped. de art. 197, alin. (1), alin. (3), teza I C. pen.

Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64, lit. a), teza a doua, b) şi e) C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă P.I.P. a sumei de 323 RON cu titlu de daune materiale şi 25000 RON cu titlu de daune morale.

În baza art. 163, alin. (2) şi (6), lit. b) C. proc. pen. s-a instituit sechestru asigurător asupra imobilului casă de locuit, situat în sat R., jud. Iaşi şi asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente sau viitoare, ale inculpatului, în vederea reparării pagubei cauzate părţii civile şi în limita sumei de 25.323 lei.

În temeiul art. 191, alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 RON cheltuieli judiciare avansate de către stat.

S-a luat act ca inculpatul a fost asistat de apărător ales.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi dat în Dosarul nr. 1058/P/2011, înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi, la data de 19 octombrie 2011, cu numărul de dosar mai sus indicat, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului M.P. pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. şi ped. de art. 197, alin. (1), alin. (3), teza I C. pen.

În actul de sesizare al instanţei s-a reţinut, în esenţă ca, în seara zilei de 21 mai 2011, prin ademenire a adus-o în locuinţa sa pe partea vătămată P.I.P., în vârstă de 12 ani, plasând-o astfel în situaţia de a nu mai putea opune rezistenţă şi apoi profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra a obligat-o pe minoră să suporte un raport sexual atipic, constând în mişcări specifice raportului sexual normal, dar fără penetrare intra-vaginală, finalizat prin eliberarea lichidului spermatic.

PROBE

În cursul urmăririi penale au fost administrate proba cu martori, a fost audiată partea vătămată şi inculpatul, s-a întocmit proces-verbal de cercetare la faţa locului, însoţit de planşe foto, certificate medico-legale, foaie matricolă, anchetă socială, fişa de examinare psihologică, certificat medico-legal, raport de expertiză serologică. În cursul judecăţii au fost reaudiaţi martorii audiaţi în cursul urmăririi penale, a fost audiată partea vătămată, inculpatul uzând de dreptul la tăcere.

ALTE ASPECTE PROCESUALE

Inculpatul a beneficiat de asistenţa unui apărător ales, conform dispoziţiilor art. 171 C. proc. pen., art. 6 din C. proc. pen. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Analizând actele şi lucrările dosarului precum şi întreg materialul probator administrat în cauză, reţine următoarele:

SITUAŢIA DE FAPT

Inculpatul M.P., în vârstă de 68 de ani este vecin cu partea vătămată P.I.P., în vârstă de 12 ani, aflată în plasament familial la mătuşa sa L.A., aşa cum rezultă din ancheta socială efectuată în cauză. Partea vătămată obişnuia să se joace în apropierea locuinţei inculpatului, deseori primind dulciuri sau haine de la soţia inculpatului, martora M.M. Totodată partea vătămată obişnuia să se joace, în curtea locuinţei inculpatului, cu nepoatele acestuia, atunci când acestea îl vizitau, aspect relatat atât de martora M.M., în cursul urmăririi penale cât şi de partea vătămată, de martora L.A. dar şi de inculpat. În seara zilei de 21 mai 2011 partea vătămată se juca împreună cu alţi copii chiar în faţa locuinţei inculpatului, aflat singur acasă, soţia sa, martora M.M. fiind plecată în vizită la unul dintre fiii săi. La un moment dat inculpatul a invitat-o pe partea vătămata în locuinţa sa sub pretextul de a-i oferi dulciuri. Având în vedere încrederea dobândită anterior în faţa părţii vătămate dar şi faptul ca nu era prima oară când partea vătămată primea dulciuri de la familia M. aceasta l-a urmat pe inculpat în casă, unde s-a aşezat pe marginea unui pat, aşteptând ca inculpatul să-i aducă dulciurile promise, aşa cum rezultă atât din declaraţia părţii vătămate, cât şi din declaraţiile inculpatului din cursul urmăririi penale. Inculpatul s-a aşezat lângă partea vătămată şi a început să o mângâie fără ca aceasta, dată fiind vârsta şi inocenţa sa, să sesizeze iniţial intenţia inculpatului şi să reacţioneze în vreun fel. În acest context inculpatul şi-a desfăcut şliţul pantalonilor, şi-a exhibat organul sexual pe care a început să-l manipuleze pentru obţinerea erecţiei. În acest moment partea vătămata s-a speriat şi a încercat să reacţioneze însă inculpatul i-a cerut să se ridice, i-a dat jos colanţii şi lenjeria intimă după care a aşezat-o pe covor cu faţa în sus şi s-a urcat peste minoră încercând sa realizeze un raport sexual normal. Din cauza disfuncţiilor erectile, dar şi a conformaţiei infantile a organelor genitale ale minorei inculpatul nu a realizat intromisiunea vaginală ci a continuat să realizeze mişcările de frecare specifice raportului sexual până în momentul în care a reuşit să obţină satisfacţia sexuală, ignorând teama şi lacrimile minorei. Întrucât era destul de târziu, aproximativ ora 21 şi a auzit câinii lătrând, de teamă ca soţia să nu revină în locuinţă, inculpatul a permis părţii vătămate să plece avertizând-o să nu povestească despre cele petrecute. Partea vătămată, aflată în stare de şoc a mers acasă, întâlnindu-se pe drum cu soţia inculpatului. Ajunsă acasă a izbucnit în lacrimi şi a mers direct la mătuşa sa căreia i-a relatat, în limbajul specific vârstei, cele petrecute. Văzând starea de şoc şi tulburare în care se afla minora, martora L.A. a plecat să alerteze autorităţile, apelând la martorul F.D., pe care l-a întâlnit în drum şi care i-a oferit telefonul mobil pentru a suna la 112.

Având în vedere natura faptei şi împrejurările săvârşirii sale, instanţa a reţinut că principiul probei certe aptă să dovedească dincolo de orice dubiu existenţa faptei şi vinovăţia inculpatului nu echivalează cu existenţa unor probe directe, ci a unor probe, chiar indirecte, care coroborându-se sunt de natură să stabilească dincolo de orice dubiu rezonabil situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului.

În acest sens instanţa a constatat că declaraţiile părţii vătămate sunt constante pe tot parcursul procesului penal, asupra aspectelor esenţiale ale faptei. Împrejurarea că există o serie de nuanţări sau faptul ca iniţial partea vătămată a relatat actul sexual ca fiind un raport sexual complet nu pot fi apreciate ca indicii ale nesincerităţii sale, ci sunt justificate de vârsta fragedă a acesteia (12 ani), lipsa oricărei experienţe sexuale (partea vătămata fiind virgină) şi de imperiul şocului sub care s-a aflat şi a perceput cele petrecute. Potrivit fişei de examinare psihologică, partea vătămată prezintă simptomatologie de stres posttraumatic. De altfel, actul sexual fără intromisiune, aşa numit "ante portas" este recunoscut de către inculpat atât în declaraţiile date în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecaţii, prin apărările formulate. Mai mult, potrivit expertizei urmelor biologice de pe corpurile delicte (obiectele vestimentare ale parţii vătămate) atestă prezenţa lichidului spermatic atât pe şerveţelul cu care s-a şters victima cât şi pe chiloţii acesteia. În acest context, contrar susţinerilor apărării instanţa a constatat că atitudinea inculpatului a fost parţial nesinceră şi declaraţiile sale au prezentat contradicţii flagrante şi evidente, nejustificate în niciun fel. Astfel iniţial inculpatul a negat în faţa organelor de urmărire penală orice act sexual cu minora (declaraţia din 22 mai 2011) pentru ca apoi să-l recunoască, susţinând ba ca partea vătămată l-a provocat ba că aceasta a fost de acord cu propunerea sa. În ceea ce priveşte exercitarea constrângerii fizice asupra părţii vătămate prin legarea mâinilor acesteia cu o sfoară instanţa nu a reţinut această împrejurare întrucât nu a fost susţinută de probatoriul administrat în cauza, declaraţia părţii vătămate având caracter singular sub acest aspect, iar examenul medico-legal nu a obiectivat nici un semn de violenţă.

ÎNCADRAREA JURIDICĂ

Probatoriul administrat şi analizat mai sus a demonstrat dincolo de orice dubiu rezonabil ca fapta imputată inculpatului există şi a fost săvârşită de acesta cu vinovăţie, întrunind elementele constitutive, atât pe latura obiectivă cât şi pe latura subiectivă, ale infracţiunii de viol prev. şi ped. de art. 197, alin. (1), alin. (3), teza I C. pen. Potrivit Deciziei nr. 3/2005 pronunţate în soluţionarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că "prin act sexual de orice natură, susceptibil de a fi încadrat în infracţiunea de viol prev. de art. 197 C. pen. se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului", intromisiunea vaginală nefiind o condiţie sine qua non pentru reţinerea elementului material specific infracţiunii de viol. În acest context instanţa a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin apărător în sensul reţinerii infracţiunii de act sexual cu un minor prev. de art. 198 C. pen.

Deosebirea esenţială dintre infracţiunea de viol şi infracţiunea de act sexual cu un minor o reprezintă lipsa consimţământului victimei. Or, în contextul în care inculpatul a ademenit cu dulciuri partea vătămată în locuinţa sa, în contextul vârstei fragede a acesteia, a lipsei oricărei experienţe sexuale sau chiar sentimentale, văzând dezvoltarea fizică a părţii vătămate, instanţa a constatat că nu a existat consimţământul victimei la realizarea actului sexual, ci aceasta s-a aflat în imposibilitatea de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa.

Faptul ca aceasta nu a opus rezistenţă fizică nu echivalează cu un consimţământ tacit la actul sexual, ci este urmarea şocului trăit de aceasta, a disproporţiei vădite de forţă între inculpat, bărbat în vârstă de 68 de ani şi partea vătămată, o copilă în vârstă de 12 ani, aflată singură în locuinţa inculpatului şi surprinsă de atitudinea acestuia. De altfel cerinţa constrângerii la care face referire legiuitorul în cuprinsul art. 197 C. pen. este îndeplinită chiar şi atunci când nu există o rezistenţă efectivă a victimei, date fiind circumstanţele săvârşirii sale, câtă vreme atitudinea acesteia este evidentă în sensul opunerii la act sexual. În ceea ce priveşte latura subiectivă, instanţa a constatat că inculpatul a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe prevăzând urmarea faptei sale şi urmărind producerea acelui rezultat câtă vreme a ademenit victima cu dulciuri în locuinţa sa, profitând de faptul că este singur acasă şi că victima are încredere în el, a perseverat în realizarea actului sexual chiar şi în contextul în care avea disfuncţii erectile, a adoptat o atitudine oscilantă ulterior săvârşirii faptei de la negarea actului sexual la recunoaşterea sa. Deşi inculpatul nu a invocat acest aspect, în analiza vinovăţiei sale, instanţa a subliniat că inculpatul nu se poate prevala de faptul ca nu ar fi cunoscut vârsta victimei, având în vedere dezvoltarea fizică a acesteia, dar mai ales faptul că erau vecini, locuind în apropiere şi cunoştea situaţia familială a acesteia.

Având în vedere că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat cu vinovăţie, în baza art. 345, alin. (2) C. proc. pen. instanţa a dispus condamnarea inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepsei, s-a ţinut seama de limitele de pedeapsă prevăzute de textele de incriminare, de gravitatea faptei, prin care se aduce atingere relaţiilor sociale privind dreptul fundamental şi absolut de a dispune în mod liber de propriul corp, de împrejurările săvârşirii faptelor, prin mijloace şi măsuri de natură să pună în primejdie integritatea fizică şi psihică a unui copil de 12 ani, de atitudinea inculpatului oscilantă pe parcursul procesului penal, lipsa conştientizării gravităţii faptei săvârşite, dedusă din modul în care a încercat să justifice fapta, plasând vina asupra părţii vătămate minoră.

Totodată instanţa a ţinut seama de lipsa antecedentelor penale şi de faptul că inculpatul este integrat social, însă a constatat că în favoarea inculpatului nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante, câtă vreme lipsa antecedentelor penale constituie un aspect de normalitate în orice societate şi este fără relevanţă raportat la gravitatea prezentei fapte şi atitudinea adoptată de inculpat post factum. În ceea ce priveşte argumentul vârstei inculpatului instanţa a apreciat că, în contextul faptei săvârşite, profitând de încrederea victimei, acest aspect constituie un argument pentru agravarea pedepsei fără ca instanţa să îi dea eficienţa unei circumstanţe agravante. În consecinţă, la stabilirea pedepsei instanţa s-a orientat la un cuantum peste limita minimă prevăzută de lege.

Ţinând cont de gravitatea faptei, de cuantumul pedepsei, de impactul în cadrul comunităţii a activităţii infracţionale a inculpatului, de urmările faptelor sale, faţă de necesitatea reeducării şi formării unei atitudini corecte faţă de relaţiile sociale lezate, instanţa a apreciat că doar executarea în regim privativ de libertate satisface finalitatea sancţionatorie şi preventivă a pedepsei, conform art. 52 C. pen.

În baza art. 35, alin. (3) C. pen. instanţa a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. şi ped. de art. 64, lit. a), teza a doua, b) şi e) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi tutore sau curator ţinând cont de natura infracţiunii săvârşite, gravitatea faptei, conduita inculpatului ulterior săvârşirii faptei.

Având în vedere faptul că inculpatul nu are calitatea de părinte, neavând copii minori în întreţinere şi nu s-a folosit de această împrejurare pentru săvârşirea prezentei fapte, instanţa nu a interzis acestuia drepturile părinteşti. Pentru aceleaşi considerente antemenţionate instanţa a apreciat că se impune interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a fi tutore sau curator, incompatibile cu condamnarea pentru infracţiuni îndreptate împotriva integrităţii fizice şi psihice a unui minor.

Având în vedere cauza Hirst contra Marii Britanii, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că nu este acceptabil ca un deţinut să fie decăzut din drepturile sale garantate de Convenţie (drepturi electorale) pentru simplul fapt că el se găseşte închis ca urmare a unei condamnări, iar interdicţia absolută de a vota impusă tuturor deţinuţilor nu intră în marja de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei, instanţa a apreciat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege, ca drept democratic universal.

LATURA CIVILĂ

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei instanţa a constatat că partea vătămată, prin reprezentant legal, s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând 2000 RON daune materiale şi 25000 RON daune morale. Instanţa a reţinut că, în privinţa daunelor materiale, părţii vătămate, prin reprezentant legal, îi revenea sarcina probei. În acest sens, instanţa a constatat că au fost depuse la dosar chitanţele nr. 0013558/2011 şi 0012973/2011, emise de IML Iaşi pe numele parţii vătămate în cuantum de 323 RON, fără să fi fost probate restul cheltuielilor cuprinse în cuantumul daunelor materiale. În privinţa daunelor morale instanţa a subliniat că stabilirea cuantumului daunelor morale, procesul de apreciere ce caracterizează prejudiciul nepatrimonial, nu este expresia unei realităţi materiale. În raport de natura infracţiunii, împrejurările săvârşirii sale, profitând de încrederea victimei, faţă de vârsta acesteia, de suferinţele psihice inerente infracţiunii al cărei subiect pasiv a fost, suferinţe demonstrate şi de raportul de evaluare psihologică a acesteia, faţă de consecinţele produse în plan social pentru partea vătămată, expusă dispreţului şi batjocurii publice, instanţa a apreciat că suma de 25.000 RON echivalează cu un cuantum rezonabil şi suficient, proporţional şi adecvat scopului preventiv-educativ, dar şi reparator al răspunderii civile delictuale, în această modalitate specifică.

Totodată, în baza art. 163, alin. (2) şi (6), lit. b) C. proc. pen. instanţa a instituit sechestru asigurător asupra imobilului casă de locuit, situat în sat R., jud. Iaşi şi a tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente sau viitoare, ale inculpatului, în vederea reparării pagubei cauzate parţii civile şi în limita sumei de 25.323 lei.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul M.P., care a invocat netemeinicia ei sub aspectul cuantumului pedepsei principale şi complementare şi faţă de cuantumul daunelor acordate de instanţa de fond, apreciate a fi prea mari, în raport de circumstanţele reale ale faptei şi cele personale. S-a arătat că pedeapsa aplicată este prea mare, relativ la vârsta sa, lipsa antecedentelor penale, faptul că are o familie închegată, caracterizări foarte bune din partea comunităţii, atitudine de regret, poziţie procesuală corectă, afecţiuni medicale atestate de înscrisurile depuse la dosar. În raport de toate acestea, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei principale şi complementare şi schimbarea modalităţii de executare.

S-a mai solicitat reducerea daunelor acordate de instanţa de fond, ţinându-se seama de posibilităţile materiale reduse pe care le are, dar şi de dorinţa de îmbogăţire a familiei părţii vătămate.

Examinând apelul declarat, sub aspectul motivelor invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea a constatat următoarele: Prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept a faptelor inculpatului, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză şi, ca urmare a coroborării acestuia, a statuat asupra vinovăţiei inculpatului M.P., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. şi ped. de art. 197, alin. (1), alin. (3), teza I C. pen., reţinând în sarcina acestuia că, în seara zilei de 21 mai 2011, prin ademenire, a adus-o în locuinţa sa pe partea vătămată P.I.P., în vârstă de 12 ani, plasând-o astfel în situaţia de a nu mai putea opune rezistenţă şi apoi, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, a obligat-o pe minoră să suporte un raport sexual atipic, constând în mişcări specifice raportului sexual normal, dar fără penetrare intra-vaginală, finalizat prin eliberarea lichidului spermatic.

Din analiza întreg materialului probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti asupra fondului, Curtea a constatat că instanţa de fond a reţinut o situaţie faptică fundamentată pe o amănunţită analiză a probatoriului administrat, expunând în detaliu elementele care au determinat reţinerea probelor coroborate ce au dus la concluzia reţinerii vinovăţiei inculpatului, precum şi motivele concrete care au justificat încadrarea juridică a faptelor acestuia.

Reevaluând probatoriul administrat, Curtea a constatat că reţinerea situaţiei faptice din prezenta cauză s-a realizat prin coroborarea unor probe directe şi indirecte, din a căror înlănţuire a rezultat cursivitatea argumentaţiei logice, care a dus la concluzia înlăturării oricăror dubii asupra vinovăţiei inculpatului.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, ca şi cuantum, Curtea a apreciat că instanţa de fond nu a evaluat corespunzător circumstanţele reale ale faptei şi cele personale ale inculpatului şi, în acest mod, nu a realizat un just echilibru între acestea. Fără putinţă de tăgadă faptei inculpatului îi corespunde un grad ridicat de periculozitate, dat de natura valorilor sociale încălcate, vârsta părţii vătămate, afectarea dezvoltării acesteia, aspecte pe care instanţa de fond le-a surprins în mod corespunzător în hotărârea apelată.

În acelaşi timp, lipsa antecedentelor penale, aspect corelat cu vârsta înaintată a inculpatului, respectiv faptul că până la 68 de ani nu a înregistrat niciun antecedent penal, că este integrat social, precum şi poziţia procesuală corectă, constând în prezentarea în faţa organelor de cercetare penală, a instanţelor de judecată, cooperarea cu acestea, recunoaşterea comiterii faptei, atitudinea de regret, s-a apreciat că, constituie elemente care, în ansamblul factual marcat de specificul activităţii infracţionale concrete, respectiv act sexual fără intromisiune, justifică reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., cu rezultatul stabilirii unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, dozată corespunzător atingerii scopurilor şi funcţiilor acesteia. În procesul de stabilire al cuantumului concret al pedepsei principale, sub minimul special prevăzut de lege, ca efect al circumstanţelor atenuante la care s-a făcut trimitere, Curtea a avut în vedere, şi afecţiunile medicale de care suferă inculpatul, pentru care s-au depus înscrisuri în apel.

Curtea a apreciat însă că schimbarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului nu este de natură a asigura reeducarea şi reinserţia socială a acestuia, faţă de toate elementele reţinute de către instanţa de fond în procesul de individualizare. Pe de altă parte, cuantumul pedepsei reduse, ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante, nu a permis stabilirea altei modalităţi de executare, în acord cu prevederile legale în materie, deoarece reducerea care s-a efectuat a păstrat corelarea cu gravitatea faptei şi a urmărilor produse.

Pentru aceleaşi considerente şi pedeapsa complementară a fost redusă într-o pondere egală cu cea principală.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că instanţa de fond a făcut o evaluare corectă a prejudiciului material şi moral produs părţii vătămate, acordând suma de 323 RON cu titlu de daune materiale, pentru care s-au depus chitanţele nr. 0013558/2011 şi 0012973/2011, emise de IML Iaşi.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, Curtea a apreciat că întinderea daunelor morale, în situaţia în care se apreciază că se impune acordarea lor, trebuie să păstreze echilibrul dintre necesitatea acoperirii pecuniare a prejudiciului moral provocat, pe de o parte, şi îmbogăţirea nejustificată a părţii civile, pe de altă parte.

Deşi nu există criterii legale de cuantificare a acestui tip de prejudiciu, întinderea lui fiind lăsată la aprecierea judecătorului cauzei, elementele concrete ale dosarului şi practica judiciară în materie, sunt factori care trebuie avuţi în vedere.

Instanţa de fond a apreciat corespunzător asupra elementelor care circumstanţiază acest aspect, concluzionând în sensul că valoarea prejudiciului moral, nu se rezumă la determinarea preţului suferinţei fizice şi psihice care, de altfel, sunt inestimabile, ci înseamnă o apreciere multilaterală a tuturor consecinţelor negative ale prejudiciului moral şi a implicaţiei acestuia pe toate planurile vieţii sociale ale părţii vătămate. Din aceste considerente s-a apreciat ca fiind întemeiată cererea de acordare a daunelor morale, valoarea solicitată reprezentând un cuantum apreciat ca fiind corespunzător acoperirii pecuniare a prejudiciului moral provocat părţii civile de acţiunea infracţională a inculpatului.

În raport şi de practica judiciară în materie, Curtea a apreciat că valoarea acordată de instanţa de fond, cu titlu de daune morale, este cea corectă, neexistând elemente care să justifice reducerea sumei stabilite cu acest titlu.

Faţă de cele mai sus expuse, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de inculpatul M.P. împotriva Sentinţei penale nr. 56 din 09 februarie 2012 a Tribunalului Iaşi, pe care o va desfiinţa, în parte, în latură penală. Rejudecând: a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului M.P. pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen. de la 12 ani închisoare la 8 (opt) ani închisoare, ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen.; a redus şi durata pedepsei complementare de la 6 ani la 4 (patru) ani.; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.; în baza art. 193 C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească părţii civile, prin reprezentantul său legal, suma de 228 RON, reprezentând cheltuieli de transport, conform înscrisurilor depuse la dosar; în baza art. 189 şi art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în care s-au inclus şi onorariul apărătorului din oficiu pentru partea civilă în sumă de 200 RON, au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.P., criticând decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând, prin apărătorul ales admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

Examinând temeinicia deciziei recurate, în raport de criticile formulate, prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul declarat de inculpatul M.P., ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta:

Astfel, în mod temeinic, instanţa de apel, în procesul de individualizare a pedepsei stabilite recurentului inculpat, a valorificat circumstanţele personale ale acestuia, şi urmare reţinerii dispoziţiilor art. 74 C. pen., a redus pedeapsa aplicată recurentului inculpat de către instanţa de fond, într-un cuantum situat sub limita minimă prevăzută de textele de lege care incriminează infracţiunile deduse judecăţii.

Cererea recurentului inculpat de a se reduce şi mai mult cuantumul pedepselor nu poate fi primită, neexistând suficiente garanţii că reeducarea acestuia şi scopul preventiv şi educativ al sancţiunilor pot fi atinse chiar şi prin reducerea cuantumului pedepselor aplicate.

Dimpotrivă, gradul ridicat de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, modul şi împrejurările în care a fost săvârşită, vârsta victimei (minoră în vârstă de 12 ani), impun menţinerea cuantumului pedepsei stabilită de către instanţa de apel.

Astfel, Înalta Curte apreciază că în raport de împrejurarea că, faptei inculpatului îi corespunde un grad ridicat de periculozitate, dat de natura valorilor sociale încălcate, vârsta părţii vătămate, afectarea dezvoltării acesteia, pedepsele aplicate de către instanţa de apel sunt de natură a corespunde periculozităţii sociale a faptei şi a inculpatului şi de a îndeplini funcţiile prev. de art. 52 C. pen., fără a se impune coborârea suplimentară sub cuantumul stabilit de către instanţa de apel.

Aşadar, în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, faţă de inculpatul M.P., Înalta Curte apreciază că au fost analizate riguros criteriile enumerate de art. 72 C. pen., care prevede că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înalta Curte adaugă analizei instanţei de apel pe aspectul individualizării judiciare, faptul că din perspectiva gradului de pericol social al faptei şi al făptuitorului acestea trebuie apreciate ca fiind deosebit de ridicate având în vedere modul de operare, descris anterior, urmările de natură fizică şi psihologică pe care această faptă le-au produs asupra victimei.

S-a evaluat şi faptul că în cursul judecăţii inculpatul a avut o atitudine oscilantă şi nu a uzat de dispoziţiile prev. de art. 3201 C. proc. pen.

Aceste criterii conduc la concluzia că pedeapsa principală, ca şi pedeapsa complementară, sunt corespunzătoare şi pot asigura atingerea scopurilor preventive şi educative ale sancţiunii. Circumstanţele personale referitoare la situaţia familială, respectiv că inculpatul are familie, că are caracterizări favorabile depuse la dosar de persoane din comunitatea din care provine, vârsta de aproape 70 de ani, starea medicală, trebuie analizate prin raportare la faptele deduse judecăţii care atestă o atitudine sfidătoare a inculpatului faţă de victimă, inculpatul a ignorat teama şi lacrimile minorei în vârstă de doar 12 ani, minoră care în urma acestui nefericit incident va rămâne traumatizată pe viaţă.

Aceste ultime criterii nu sunt apte să dovedească necesitatea reducerii şi mai mult a cuantumului pedepsei ori să impună reţinerea şi a altor circumstanţe atenuante.

De asemenea, instanţa reţine că, în cauză, în mod corect, a fost soluţionată şi latura civilă, instanţele de fond şi apel au făcut o evaluare corectă a prejudiciului material şi moral produs părţii vătămate, prin fapta inculpatului.

Faţă de cele ce preced, reţinând că decizia pronunţată de instanţa de apel este legală şi temeinică, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul M.P. se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.P. împotriva Deciziei penale nr. 141 din 02 octombrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat până la prezentarea apărătorului ales şi suma de 150 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată P.I.P., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 martie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 873/2013. Penal  ICCJ. Decizia nr. 876/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 875/2013. Penal