ICCJ. Decizia nr. 905/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 905/2013

Dosar nr. 11496/105/2011

Şedinţa publică din 15 martie 2013

Asupra recursurilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată şi reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 156 din 27 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova s-au hotărât următoarele:

1. A fost condamnat inculpatul P.B., rezident în România la adresa din jud. Prahova, cetăţean bulgar, studii 12 clase, student, necăsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplic. art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74, 76 lit. b) C. pen., fapte din anul 2011; art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplic. art. 320¹ C. proc. pen., şi art. 74, 76 lit. d) C. pen., fapte din datele de 28 iunie 2011, 12 iulie 2011 şi 14 octombrie 2011, 04 noiembrie 2011; art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., şi art. 74, 76 lit. e) C. pen., fapte din anul 2011.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, pe perioada executării pedepsei.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 86² C. pen. termenul de încercare format din durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de instanţă de 3 ani, va fi de 6 ani.

În baza art. 86³ C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul urmează să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, desemnat cu supravegherea sa; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare din mun. Ploieşti, care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la data de 04 noiembrie 2011 - la zi.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 273/U/2011 din 05 noiembrie 2011, emis de Tribunalul Prahova, dacă nu e reţinut sau arestat în altă cauză.

2. A fost condamnat inculpatul E.G.A., cu reşedinţa în mun. Ploieşti, jud. Prahova, cetăţean român, studii 12 clase, student, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, la pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare şi 1 (un) an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 74, 76 lit. c) C. pen., fapte din anul 2011; art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74, 76 lit. e) C. pen., fapte din anul 2011.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, pe perioada executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus perioada reţinerii inculpatului din data de 04 noiembrie 2011.

În baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei.

În baza art. 82 C. pen., termenul de încercare, format din durata pedepsei la care s-a adăugat un interval de timp de 2 (doi) ani, va fi de 4 (patru) ani.

3. A fost condamnat inculpatul E.M.B., cu reşedinţa în mun. Ploieşti, jud. Prahova, cetăţean român, studii 12 clase, student, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, la pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare şi 1 (un) an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 74, 76 lit. c) C. pen., fapte din anul 2011; art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74, 76 lit. e) C. pen., fapte din anul 2011.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, pe perioada executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus perioada reţinerii inculpatului din data de 04 noiembrie 2011.

În baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei.

În baza art. 82 C. pen., termenul de încercare, format din durata pedepsei la care s-a adăugat un interval de timp de 2 (doi) ani, va fi de 4 (patru) ani.

În baza art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea cantităţii de 42, 66 gr. cannabis ca bunuri a căror deţinere este interzisă de lege.

În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus distrugerea cantităţii de 42, 66 grame cannabis, ridicată în vederea confiscării.

Au fost obligaţi inculpaţii E.M.B. şi E.G.A. la câte 2.000 RON, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

A fost obligat inculpatul P.B. la 3.300 RON, la cheltuieli judiciare către stat din care suma de 1250, 31 RON, onorariu traducător autorizat de limba bulgară şi cheltuielile de transport ale acestuia.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 237/D/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Serviciul Teritorial Ploieşti s-a dispus trimiterea în judecată a celor trei inculpaţi, după cum urmează:

- P.B. - pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplic. finală a art. 33 lit. a) C. pen., şi constând în aceea că a deţinut în vederea consumului propriu diferite cantităţi de droguri (cannabis), iar la datele de 28 iunie 2011, 12 iulie 2011 şi 14 octombrie 2011 a vândut cantitatea de 1, 44 grame cannabis, 0, 20 grame cannabis, respectiv 0, 58 grame cannabis, colaboratorului investigatorului sub acoperire cu numele de cod "P.G.", o parte din droguri, le vindea şi în incinta campusului universitar care aparţine de Universitatea de petrol şi gaze din Ploieşti, către diferiţi consumatori, iar cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 04 noiembrie 2011 a fost găsită în camera sa de cămin cantitatea de 42, 98 grame cannabis.

- E.G.A. - pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplic. finală a art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că a deţinut în vederea consumului propriu diferite cantităţi de droguri (cannabis) iar începând cu anul 2011, a vândut sau a oferit, în incinta Campusului Universităţii "Petrol şi Gaze" Ploieşti, către diferite persoane, o parte dintre aceştia fiind studenţi cazaţi în campus, droguri (cannabis), procurate de la inculpatul P.B., zis "B.".

- E.M.B. - pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplic. finală a art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că a deţinut în vederea consumului propriu diferite cantităţi de droguri (cannabis) iar începând cu anul 2011, a vândut sau a oferit, în incinta Campusului Universităţii "Petrol şi Gaze" Ploieşti, către diferite persoane, o parte dintre aceştia fiind studenţi cazaţi în campus, droguri (cannabis), procurate de la inculpatul P.B., zis "B.".

În faza de urmărire penală s-au administrat următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu, ordonanţă de autorizare investigator sub acoperire, proces-verbal, planşe fotografice, procese-verbale, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţii colaborator sub acoperire, procese-verbale de redare interceptări telefonice, autorizaţie de percheziţie, procese-verbale de percheziţie domiciliară, procese-verbale de ascultare: S.C.O., M.A., (...), au fost luate declaraţii inculpaţilor: E.G.A., E.M.B. şi P.B.

În faza de cercetare judecătorească, înainte de citirea actului de sesizare al instanţei, inculpatul P.B. a declarat că înţelege să fie judecat conform art. 320¹ C. proc. pen., şi a dat declaraţii în faţa instanţei conform dispoziţiilor prevăzute de textul de lege sus-menţionat.

În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi doi inculpaţi, întrucât aceştia nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, după audierea lor s-au administrat probe constând în audierea martorilor G.D.M., T.M.A., (...).

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că la data de 03 iunie 2011, lucrători de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti - Serviciul Antidrog, s-au sesizat din oficiu în legătură cu faptul că începând cu anul 2011, inculpatul P.B. zis "B.", cetăţean bulgar, comercializează pe raza municipiului Ploieşti, jud. Prahova, droguri de risc, sub formă de materie vegetală, pe care le-a introdus în România, aducându-le din Bulgaria.

Astfel, în urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că inculpatul P.B. - student în cadrul Universităţii de Petrol şi Gaze din Ploieşti a introdus în ţară în mod repetat droguri de risc (cannabis) pe care le vindea în incinta campusului universitar către diferiţi consumatori.

S-a mai constatat că inculpatul E.G.A. şi E.M.B. se aprovizionau cu droguri de risc (cannabis) de la inculpatul P.B., după care vindeau şi ei drogurile altor persoane, de regulă studenţi, la diferite preţuri.

Prin Adresa nr. P/AC/475446 din 06 iunie 2011, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate - Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, a solicitat autorizarea folosirii investigatorului sub acoperire, cu nume de cod "D.B." şi a colaboratorului acestuia "P.G.", în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunilor şi identificării persoanelor faţă de care există presupunerea că le-ar fi săvârşit.

S-a mai stabilit că inculpatul P.B. vindea droguri de risc şi de mare risc sub formă de materie vegetală, la preţul de 40 de lei/gram, droguri de risc şi de mare risc sub formă de prafuri, la preţul de 60 de lei/gram, respectiv droguri de risc şi de mare risc sub formă de comprimate, la preţul de 70 de lei comprimatul.

La data de 14 iunie 2011 Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti, a emis ordonanţa de autorizare a investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului acestuia pentru a procura droguri de la făptuitorul "B." (adică inculpatul P.B.) şi de la persoane din anturajul acestuia.

În baza acestei ordonanţe, la data de 28 iunie 2011, colaboratorul acoperit cu nume de cod "P.G." a cumpărat de la inculpatul P.B., o cantitate de materie vegetală de culoare verde-oliv, ambalată într-o hârtie de culoare albă, în schimbul sumei de 100 de lei.

Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 143489 din 30 iunie 2011 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, s-a concluzionat că proba înaintată în cauza este constituită din cantitatea de 1, 44 grame cannabis.

De asemenea, în proba înaintată s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de plantă Cannabis care face parte din Tabelul-anexă nr. III al Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare.

În baza aceleiaşi ordonanţe, la data de 12 iulie 2011, colaboratorul acoperit cu nume de cod "P.G." a cumpărat de la inculpatul P.B. o cantitate de materie vegetală de culoare verde-oliv, ambalată într-un plic autosigilant din material plastic transparent, în schimbul sumei de 50 de RON.

Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 143686 din 25 iulie 2011 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, s-a concluzionat că proba înaintată este constituită din cantitatea de 0, 20 grame cannabis - care a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

În proba înaintată s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis, care face parte din Tabelul-anexă nr. III al Legii nr. 143/2000.

La data de 14 octombrie 2011 Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti, a emis ordonanţă de prelungire de autorizare a investigatorului sub acoperire, a colaboratorului acestuia şi de procurare de droguri de la inc. P.B. şi de la persoane din anturajul acestuia, printr-o singură acţiune sau mai multe, ordonanţă care cuprinde autorizaţia nr. 23/A/2011 din aceeaşi dată.

În baza acestei ordonanţe, la data de 14 octombrie 2011, colaboratorul acoperit cu nume de cod "P.G.", a cumpărat de la inculpatul P.B., o cantitate de materie vegetală de culoare verde-oliv, ambalată în două plicuri autosigilante în schimbul sumei de 100 de lei.

Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 144529 din 20 noiembrie 2011 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate s-a concluzionat că proba înaintată este constituită din 0, 58 grame cannabis care a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

Din proba înaintată s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta Cannabis, care face parte din Tabelul-anexă nr. III al Legii nr. 143/2000.

La data de 04 noiembrie 2011, în baza autorizaţiei de percheziţie domiciliară nr. 164 din 03 noiembrie 2011 a Tribunalului Prahova, a fost efectuată o percheziţie domiciliară în camera de cămin ocupată de inculpatul P.B., aflată în incinta campusului universitar, nefiind găsită nicio cantitate de cannabis, iar ulterior cu ocazia percheziţiei efectuate în camera de cămin a lui Z.C. unde uneori locuia şi inculpatul P.B. a fost găsită cantitatea de 42, 98 grame cannabis şi un fragment de ţigaretă confecţionată artizanal, despre care inculpatul P.B. a afirmat că ar conţine marijuana şi îi aparţin.

Probele au fost analizate la Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate care prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 144698 din 04 noiembrie 2011 a concluzionat că în proba nr. 4 constituită din 42, 98 grame fragmente vegetale de culoare verde-oliv, inflorescenţe, şi proba nr. 3 constituită dintr-o ţigaretă constituită artizanal, s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta Cannabis.

Fiind audiat, inculpatul P.B. a declarat că începând cu anul 2010, fiind consumator de droguri de risc, a început să aducă din Bulgaria în România cannabis, adică un drog de risc, pe care îl transporta în bagajul său personal. O parte din cannabis îl consuma, iar cealaltă parte o vindea la diferite persoane din incinta campusului universitar. Preţul cu care vindea cannabisul era de 50 de RON pentru un gram.

A mai declarat că era ajutat să vândă droguri de către coinculpaţii E.M.B., E.G.A. şi martorul C.M.A., zis "T.", care la rândul lor erau consumatori de astfel de droguri.

A precizat că nu cunoaşte dacă aceştia vindeau drogurile cu un preţ mai mare, dar el primea câte 50 RON pentru fiecare gram vândut de ei. De asemenea, a recunoscut că inculpaţii E.M.B. şi E.G.A. vindeau drogurile atât unor persoane din incinta campusului universitar cât şi unor persoane din municipiul Ploieşti iar martorul C.M.A., vindea drogurile pe raza oraşului Vălenii de Munte.

La data de 08 decembrie 2011, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul P.B., a declarat că începând cu anul 2010 şi până în luna octombrie 2011, a consumat, în repetate rânduri cannabis împreună cu coinculpaţii E.M.B. şi E.G.A.

În legătură cu drogurile găsite cu ocazia percheziţiei, inculpatul a declarat că au fost introduse în România în luna octombrie 2011 şi le-a ascuns în incinta Hipodromului din Ploieşti în perioada 21 octombrie 2011 - 01 noiembrie 2011, cât a fost plecat în Bulgaria, fiind recuperate cu puţin timp înainte de efectuarea percheziţiei din data de 04 noiembrie 2011.

Instanţa de fond a reţinut că aceste declaraţii ale inculpatului P.B. se coroborează cu interceptările telefonice realizate autorizat din care rezultă că inculpaţii E.M.B. şi E.G.A. erau implicaţi în mod activ în traficul şi consumul ilicit de droguri.

Au fost exemplificate în acest sens convorbirile telefonice din datele de 15 octombrie 2011, 20 octombrie 2011 purtate de P.B. cu E.G.A. şi cea din 18 octombrie 2011 orele 14, 00 purtată cu E.M.B.

Faptul că inculpatul. E.M.B. vindea droguri a mai rezultat şi din declaraţiile martorilor S.V.R. şi C.M.A.

Cel dintâi martor - S.V.R. - care era şi coleg de cameră cu inculpatul E.M.B., a declarat în faţa procurorului printr-o declaraţie scrisă personal că inculpatul E.M.B. vindea cannabis adus de inculpatul P.B. dar în faţa instanţei a revenit susţinând că nu l-a văzut vânzând efectiv astfel de droguri.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la data de 04 noiembrie 2011, din camerele de cămin ocupate de inculpaţii E.M.B. şi E.G.A., nu au fost ridicate substanţe stupefiante sau psihotrope.

Cu privire la inc. P.B., la dosarul cauzei au fost depuse şi copii ale declaraţiilor date de inc. G.A.G., zis "G.", S.C.O., zis "F." şi M.A., zis "C.", care sunt arestaţi preventiv în dosarul penal cu nr. 15/D/P/2011, aflat pe rolul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti, declaraţii luate cu prilejul arestării preventive a acestor făptuitori, în care aceştia indică drept una dintre sursele lor de aprovizionare cu droguri (cannabis) pe inculpatul P.B.

Printre cei care se aprovizionau cu droguri (cannabis) de la inculpatul P.B. sau cărora acesta le-a oferit cannabis în vederea consumului propriu, începând cu anul 2011 şi până la depistarea sa, au fost identificate următoarele persoane: S.V.R., A.C.L. zis "L.", B.G.O., C.M.A., Zis "T." T.D.N., G.A.G., S.C.O., M.A., M.L.A., T.V.M. care au fost audiaţi ca martori în acest proces penal.

Faţă de acest inculpat, prima instanţă a reţinut că dincolo de atitudinea sinceră avută de la începutul urmăririi penale şi ulterior în faţa instanţei, referitor la săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, trebuie remarcată şi contribuţia sa esenţială la depistarea tuturor persoanelor vinovate de săvârşirea aceluiaşi gen de infracţiuni în scopul tragerii la răspundere penală a acestora.

În acest sens, principalul mijloc de acuzare al organelor de urmărire penală referitor la activitatea de vânzare şi respectiv, oferire de cannabis şi de consum de droguri în privinţa coinculpaţilor E.M.B. şi E.G.A., l-au reprezentat chiar declaraţiile date de inculpatul P.B. încă de la începutul declanşării cercetărilor penale.

Aceste declaraţii coroborate cu unele convorbiri telefonice care demonstrează că ceilalţi doi inculpaţi au fost implicaţi în vânzarea de cannabis, chiar dacă niciunul dintre martorii audiaţi nu au recunoscut că ar fi cumpărat vreo cantitate de droguri de la aceştia, au permis instanţei de fond să stabilească răspunderea lor penală pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.

La individualizarea judiciară a pedepselor prima instanţă a reţinut pentru inculpatul P.B. atitudinea sinceră şi contribuţia activă la aflarea adevărului, vârsta sa şi faptul de a nu avea antecedente penale, reţinând în favoarea acestuia circumstanţe atenuante cu caracter personal conform art. 74, 76 C. pen. pentru fiecare dintre infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, cu efectul aplicării unor pedepse raportate la limitele speciale reduse ca urmare aplicării procedurii simplificate de judecată.

Instanţa fondului a considerat că scopul preventiv-educativ al pedepsei poate fi atins şi fără executarea pedepsei rezultante în regim de detenţie, motiv pentru care în baza art. 86¹ C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare stabilit potrivit art. 86² C. pen.

Au fost stabilite obligaţiile impuse acestui inculpat pe durata termenului de încercare ca măsuri de supraveghere conform art. 86³ C. pen. astfel: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, desemnat cu supravegherea sa; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare din municipiul Ploieşti, care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege pe perioada termenului de încercare, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului P.B., de la data de 04 noiembrie 2011 - la zi.

În conformitate cu art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. acest inculpat a fost pus de îndată în libertate de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 273/U/2011 din 05 noiembrie 2011, emis de Tribunalul Prahova, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

Faţă de ceilalţi doi inculpaţi: E.G.A. şi E.M.B. în sarcina cărora a fost stabilită răspunderea penală pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 14 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), instanţa de fond la individualizarea judiciară a pedepselor faptul că aceştia sunt studenţi, că nu au antecedente penale, că au avut o participare redusă la săvârşirea infracţiunilor, elemente în raport de care a stabilit pedepse coborâte sub minimul special legal, conform art. 74 - 76 C. pen.

Ţinând seama că faptele au fost săvârşite în concurs real, instanţa a făcut aplicarea art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., stabilind pedepsele principale cele mai grele, la care a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, după executarea pedepselor principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis ambilor inculpaţi drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, pe perioada executării pedepsei iar în temeiul art. 88 din acelaşi cod, a dedus perioada reţinerii ambilor inculpaţi de la 4 noiembrie 2011.

Prima instanţă a apreciat că scopul preventiv-educativ al pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim de detenţie, motiv pentru care în baza art. 81 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepselor rezultante aplicate inculpaţilor E.G.A. şi E.M.B. pe durata câte unui termen de încercare stabilit conform art. 82 din acelaşi cod.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege pe perioada termenelor de încercare.

În conformitate cu art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea cantităţii de 42, 66 gr. canabis ca bun a cărui deţinere este interzisă de lege, iar în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus distrugerea cantităţii de 42, 66 grame cannabis, ridicată în vederea confiscării.

Au fost obligaţi inculpaţii E.M.B. şi E.G.A. la câte 2.000 RON, fiecare cheltuieli judiciare către stat iar inculpatul P.B. la 3.300 RON cu acelaşi titlu din care suma de 1250, 31 RON reprezentând onorariu traducător autorizat de limba bulgară şi cheltuielile de transport ale acestuia.

Împotriva sentinţei au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti, inculpaţii E.G.A. şi E.M.B.

1. În apelul său, apelantul-parchet a criticat netemeinicia sentinţei în privinţa pedepsei aplicate inculpatului P.B. atât sub aspectul cuantumului acesteia cât şi al modalităţii de executare, susţinând în rezumat că aceasta este disproporţionat de redusă faţă de gravitatea activităţii infracţionale, de caracterul continuat al acesteia şi că se impunea a fi executată în detenţie faţă de pericolul social ridicat pe care introducerea în ţară de droguri de risc îl reprezintă.

Acest apelant a mai susţinut că sentinţa este nelegală în privinţa greşitei încadrări a infracţiunii de introducere în ţară de droguri de risc prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 care în realitate nu conţine un text incriminator.

O ultimă critică din apelul parchetului şi pe care acest apelant a adăugat-o oral, a vizat omisiunea instanţei de a aplica inculpatului P.B. şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pentru infracţiunea de trafic de droguri, în condiţiile în care, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 aceasta este obligatorie.

2. Apelantul-inculpat E.G.A. a susţinut că a fost greşit condamnat de instanţa fondului deoarece nu a comis infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, singura probă de natură a-l incrimina constituind-o declaraţia coinculpatului P.B. căruia în repetate rânduri i-a împrumutat telefonul său, astfel explicându-se conţinutul convorbirilor interceptate de parchet şi care ar constitui pretinse dovezi de vinovăţie.

Apelantul-inculpat E.G.A. a mai susţinut că niciunul din cei 20 de martori audiaţi şi nici cei doi agenţi sub acoperire nu au relatat a fi cumpărat droguri de la el sau că ar fi consumat împreună astfel de substanţe, iar în camera sa de cămin, care a fost percheziţionată, nu au fost găsite niciun fel de indicii sau probe care să confirme acuzarea, aşa încât a solicitat casarea sentinţei şi achitarea sa pe temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

3. Apelantul-inculpat E.M.B. a criticat greşita sa condamnare în condiţiile în care, la fel ca şi celălalt apelant-inculpat, a susţinut inexistenţa probelor de vinovăţie, argumentând că singura legătură cu coinculpatul P.B. se datorează împrejurării de a-l fi ajutat să înmatriculeze maşina părinţilor săi în Bulgaria; că niciunul din martorii audiaţi, inclusiv cei doi investigatori sub acoperire, nu l-au nominalizat că le-ar fi vândut canabis precum şi că cele 4 pliculeţe găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare au fost expertizate, stabilindu-se că nu conţin urme de materie interzisă de Legea nr. 143/2000.

Referitor la declaraţia coinculpatului P.B., singura dovadă existentă în dosar de natură a-l indica drept autor al infracţiunilor, apelantul-inculpat E.M.B. a susţinut că este lipsită de însemnătate juridică fiindcă nu se coroborează, în sensul art. 69 C. proc. pen. cu nicio altă probă, fiind nesinceră şi dată cu scopul obţinerii unei promisiuni de reducere de pedeapsă pentru inculpatul P.B., astfel că a cerut achitarea sa pe temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Acest apelant-inculpat a formulat şi depus concluzii scrise.

Prin Decizia penală nr. 177 din data de 30 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Ploieşti împotriva Sentinţei penale nr. 156 din 27 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova.

A fost desfiinţată în parte sentinţa, în latură penală, în sensul că:

S-a reţinut că temeiul juridic corect al infracţiunii de introducere de droguri de risc în ţară, pentru care a fost condamnat inculpatul P.B. prin sentinţa apelată este art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi nu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost sporită pedeapsa cea mai grea aplicată de prima instanţă acestui inculpat, de la 3 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale.

Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi.

Au fost obligaţi apelanţii-inculpaţi la câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Curtea, examinând hotărârea apelată, în raport de criticile formulate, constată că este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia pentru considerentele care succed:

Instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul procesului penal, din care rezultă atât existenţa faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, cât şi săvârşirea acestora cu vinovăţie, în forma cerută de lege.

Astfel, au fost valorificate preponderent mijloacele de dovadă strânse în cursul urmăririi penale şi constând în: procesele-verbale de percheziţie, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate autorizat, cele întocmite de investigatorul şi colaboratorul acoperit, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 143686/2011, nr. 144 529/2011, nr. 144696/2011, nr. 144697/2011, nr. 144698/2011, declaraţiile martorilor G.D.M., T.M.A., (...) precum şi declaraţiile inculpatului P.B.

Instanţa de fond a analizat în detaliu aceste probe care îi incriminează pe cei trei inculpaţi, pornind de la convorbirile telefonice purtate între aceştia sau între ei şi martorii cumpărători, inclusiv cei cu identitate protejată având numele de cod D.B. şi P.G. care confirmă că începând cu anul 2011, inculpatul P.B. zis "B.", cetăţean bulgar, a introdus în România, droguri de risc, sub formă de materie vegetală, dovedită a fi canabis, pe care le-a comercializat şi prin intermediul coinculpaţilor E.M.B. şi E.G.A., infirmându-se astfel prezumţia lor de nevinovăţie.

Numai negarea acestor infracţiuni şi contestarea unor mijloace de dovadă nu este suficientă pentru ca răspunderea penală a inculpaţi E.G.A. şi E.M.B. să fie înlăturată, în lipsa unor contraprobe care să dovedească contrariul celor strânse în acuzarea lor, aşa încât, în raport de argumentele reţinute în motivarea de fapt şi de drept a instanţei de fond, Curtea a constatat că stabilirea vinovăţiei celor trei inculpaţi pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată este legală şi temeinică şi nu există nicio justificare de natură a conduce la reformarea sentinţei apelate în sensul achitării apelanţilor-inculpaţi de sub învinuirea comiterii infracţiunilor prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 14 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), aşa cum aceştia au solicitat.

Astfel, deşi este real că la percheziţiile domiciliare efectuate în camerele de cămin ocupate de aceşti doi apelanţi-inculpaţi nu au fost găsite substanţe, bunuri, înscrisuri ori valori care să intereseze cauza, precum şi că cei doi agenţi care colaborat sub acoperire pentru a investiga cumpărarea de droguri de la inculpatul P.B., nu au reuşit să întreprindă acţiuni efective de surprindere a apelanţilor-inculpaţi E.M.B. şi E.G.A., dovezile de natură a-i incrimina constau în declaraţiile coinculpatului P.B., care în mod constant, în ambele faze procesuale ale cauzei, i-a indicat pe aceştia ca fiind persoanele prin intermediul cărora vindea drogurile aduse din Bulgaria cu termenii "m-au ajutat să vând drogurile E.M.B., E.G.A. atât în complexul universitar cât şi în afara campusului"; "m-am înţeles cu cei doi inculpaţi ca atunci când sunt plecat în Bulgaria, aceştia să vândă drogurile în locul meu"; "atât E.G.A. cât şi E.M.B. mi-au trimis şi cumpărători pentru a le vinde canabis"; "eu nu l-am obligat pe E.M.B. să îmi vândă droguri, el a vrut să facă acest lucru".

Apelanţii-inculpaţi au susţinut că aceste declaraţii date de inculpatul P.B. nu se coroborează cu niciun alt mijloc de dovadă în sensul art. 69 C. proc. pen. şi de aceea nu sunt apte a constitui probe certe de vinovăţie, critică apreciată ca fiind neîntemeiată.

Sub un prim aspect, s-a arătat că nu rezultă din susţinerile inculpaţilor E.G.A. şi E.M.B. ce motive l-ar fi determinat pe coinculpatul P.B. să-i nominalizeze pe ei ca autori ai faptelor, dacă în realitate aceştia nu ar fi contribuit în nicio modalitate la desfăşurarea activităţii infracţionale, iar pe de alta, nu au arătat nici instanţei de fond nici celei de prim control judiciar cum explică conţinutul convorbirilor telefonice interceptate autorizat purtate cu inculpatul P.B. la datele de: 15 octombrie 2011, ora 20 februarie 28, 18 octombrie 2011, ora 14.00.52, 20 octombrie 2011, ora 16.52.36 şi ora 22.24.49; 22 octombrie 2011 ora 17.13.00 şi din care rezultă fără putinţă de tăgadă, că aceştia colaborau pentru găsirea de cumpărători şi vânzarea către aceştia a drogurilor, astfel "n-ai mai dat nimica"; "vezi că mai vine unu"; "mai întâi le iei banii şi dup-aia le dai"; "ai dat ceva azi? am dat ca lumea"; "din alea cu staniol".

Dimpotrivă, interogaţi despre existenţa şi conţinutul acestor convorbiri telefonice, cu ocazia audierii lor la data soluţionării propunerii de arestare preventivă în Dosarul nr. 10255/105/2011 cei doi apelanţi-inculpaţi au declarat că nu şi le explică aşa cum nu au putut explica nici din ce motiv, martorul S. a afirmat că ei vindeau droguri.

S-a mai arătat că, contrar susţinerilor celor doi apelanţi-inculpaţi, declaraţiile inculpatului P.B. se coroborează cu aceste convorbiri telefonice care nu s-a dovedit a fi "fabricate" pentru a li se înscena participarea la activitatea infracţională, aşa cum a afirmat apelantul-inculpat E.G.A. sau că "denotă nesinceritate" cum a afirmat apelantul-inculpat E.M.B.

De altfel, depoziţia martorului S.V.R., audiat iniţial în faza de urmărire penală, a confirmat activitatea infracţională a celor doi apelanţi-inculpaţi.

Faptul că în faţa primei instanţe acest martor şi-a nuanţat declaraţia, susţinând că doar ar fi auzit că inculpaţii E.G.A. şi E.M.B. ar fi vândut produse etnobotanice şi nu droguri, motivând că i s-a sugerat de procuror să spună că este vorba de canabis nu absolvă pe cei doi apelanţi-inculpaţi de vinovăţie, fiindcă martorul a semnat declaraţia scrisă personal în care a consemnat că este consumator de droguri de circa 2 ani, că îşi procură canabis de la B. bulgarul şi de la persoane din anturajul acestuia, cum ar fi E.M.B. care era colegul său de cameră, aşa încât orice confuzie între canabis şi produse etnobotanice este exclusă iar captarea sugestiei sale de către procuror nu este în niciun mod justificată de dovezi.

Drept consecinţă, Curtea a reţinut că prima instanţă a interpretat şi coroborat corect mijloacele de probă, stabilind în mod temeinic răspunderea penală a celor doi apelanţi-inculpaţi, vinovaţi pentru săvârşirea în concurs real de fapte penale a infracţiunilor prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 14 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), aşa încât ambele apeluri exercitate de inculpaţi urmează a fi respinse ca nefondate, în conformitate cu art. 379 alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Cu toate acestea, sentinţa apelată a fost apreciată ca nelegală şi netemeinică în sensul primelor două critici formulate de parchet, fiindcă în mod greşit instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul-intimat P.B. pentru comiterea infracţiunii de introducere de droguri de risc în ţară, recunoscută de acesta şi prevăzută de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, reţinând că temeiul juridic al acestei fapte penale îl constituie prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În realitate, acest ultim text legal nu reglementează infracţiunea de mai sus ci prevenirea criminalităţii organizate pentru care separat sau în cooperare, desfăşoară activităţi specifice autorităţile şi instituţiile publice (...).

Cum indicarea greşită a actului normativ care reprezintă fundamentul juridic al răspunderii penale ce a atras condamnarea inculpatului P.B., atât în minuta cât şi în dispozitivul sentinţei, constituie o greşeală de judecată, aceasta atrage nelegalitatea hotărârii astfel pronunţate.

Şi în privinţa temeiniciei, sentinţa apelată a fost parţial reformată deoarece pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului P.B., nu reflectă în mod judicios gravitatea activităţii sale infracţionale luate în ansamblu, în condiţiile în care acest făptuitor a fost sursa principală a aducerii în România în mod repetat, constant şi regulat pentru o perioadă îndelungată de timp, din Bulgaria - ţara sa de origine, a unei mari cantităţi de droguri - îndeosebi canabis - pe care a distribuit-o personal şi prin intermediari, multor tineri din campusul universitar, contribuind astfel în mod nemijlocit la răspândirea consumului periculos pentru sănătatea fizică şi mintală, canabisul fiind, potrivit statisticilor, cel mai abuzat drog.

Mecanismul de individualizare a pedepsei în cazul concursului de infracţiuni, având la bază sistemul cumulului juridic, operează în principal cu trei elemente: o pedeapsă globală - cea mai grea dintre pedepsele individuale şi care reprezintă sancţiunea unică ce urmează a fi executată pentru ansamblul infracţiunilor concurente - la care se adaugă ori se poate adăuga sporul; un spor de pedeapsă; o pedeapsă aplicată pentru întreaga pluralitate de infracţiuni.

Individualizarea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni se realizează, potrivit art. 34 C. pen. în doi timpi, prin efectuarea a două operaţii succesive: una de stabilire a pedepselor individuale, aferente fiecărei infracţiuni concurente şi, apoi o operaţie de aplicare a pedepsei globale pentru întregul concurs.

Instanţa de judecată este obligată, potrivit art. 34 alin. (1) C. pen., să pronunţe câte o pedeapsă separată pentru fiecare infracţiune concurentă în parte. Individualizând aceste pedepse, instanţa trebuie să izoleze infracţiunile concurente şi la stabilirea pedepsei aferente fiecăreia, să facă abstracţie de existenţa celeilalte.

Aceasta înseamnă că, în operaţia de stabilire a fiecărei pedepse individuale, trebuie avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fără a se lua în considerare şi împrejurarea că inculpatul este subiectul unor infracţiuni multiple.

Faptul săvârşirii unei pluralităţi de infracţiuni, deşi este de natură să caracterizeze negativ persoana sa, îşi va răsfrânge efectele asupra tratamentului penal abia în etapa a doua, următoare, a aplicării pedepsei pentru întregul concurs.

În mod practic, după individualizarea pedepselor pentru infracţiunile concurente şi apoi determinarea pedepsei celei mai grele, urmează să se aprecieze dacă la această pedeapsă totală este sau nu cazul să se adauge un spor, care trebuie determinat în întinderea sa, în raport de natura, numărul şi gravitatea infracţiunilor aflate în concurs.

S-a apreciat că, aplicând acest mecanism, în mod corect prima instanţă a procedat mai întâi la individualizarea pedepselor pentru infracţiunile componente, stabilind pedepsele cu închisoarea în cuantum de 3 ani; 1 an şi 6 luni şi respectiv 3 luni - în raport de circumstanţele reale în care faptele au fost comise, de persoana inculpatului şi conduita sa pe parcursul judecăţii, dar şi de limitele de pedeapsă rezultate din reducerea cu o treime a celor prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni, aşa cum obligă art. 320¹ C. proc. pen.

După această primă etapă, constatând existenţa concursului de infracţiuni dintre faptele de mai sus, instanţa de fond a contopit prin cumul juridic cele trei pedepse, conform art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., determinând pedeapsa totală sau rezultantă cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare

Reţinând că această a doua etapă a mecanismului de individualizare a pedepsei proprie numai concursului de infracţiuni are menirea de a exprima raportul de gravitate dintre pedepsele concrete aplicate pentru infracţiunile concurente şi cel al pedepsei globale, ce reflectă pericolul social ridicat al pluralităţii de infracţiuni, instanţa de apel a considerat oportună sporirea pedepsei rezultante cu 6 luni, pentru a sancţiona judicios ansamblul activităţii infracţionale desfăşurate de acest inculpat.

Drept urmare, reţinând că mecanismul de individualizare a pedepsei în cazul concursului de infracţiuni arătat, a fost doar parţial corect aplicat de instanţa fondului, Curtea a constatat că apelul exercitat de parchet este justificat şi sub aspectul celei de a doua critici, astfel că pentru considerentele expuse, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis acest apel, a desfiinţat în parte în latură penală Sentinţa penală nr. 156 din 27 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova, reţinând că temeiul juridic corect al infracţiunii de introducere de droguri de risc în ţară, pentru care a fost condamnat inculpatul P.B. este art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi nu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pe de o parte iar pe de alta, în baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a sporit pedeapsa cea mai grea aplicată de prima instanţă acestui inculpat, de la 3 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare.

Critica parchetului referitoare la omisiunea instanţei de fond de a aplica inculpatului P.B. şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pentru infracţiunea de trafic de droguri, a fost apreciată ca neîntemeiată.

Este adevărat că art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 care incriminează această infracţiune, sancţionează fapta cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, însă pentru ca pedeapsa complementară obligatorie să fie efectiv aplicată, legiuitorul a impus condiţia unui anume cuantum minim al pedepsei principale.

Astfel, potrivit art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară, ea fiind obligatorie atunci când legea o prevede.

Alin. (3) al dispoziţiei legale sus-citate obligă la îndeplinirea condiţiei privind cuantumul pedepsei principale şi în situaţia în care aplicarea pedepsei complementare este obligatorie.

Aplicând aceste dispoziţii legale în cauza de faţă, Curtea a constatat că numai dacă pedeapsa principală stabilită pentru infracţiunea de trafic de droguri faţă de inculpatul P.B. este închisoarea de 2 ani sau mai mare, devine obligatorie aplicarea pedepsei complementare, însă instanţa de fond a stabilit pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 comisă de inculpat în condiţiile art. 14 lit. c) din acelaşi act normativ şi în formă continuată, conform art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, ca efect al incidenţei prevederilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi ale art. 74, 76 lit. d) C. pen., aşa încât cerinţa legală a cuantumului minim al pedepsei principale nefiind îndeplinită, nu impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.

Curtea a menţinut în rest toate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a obligat pe apelanţii-inculpaţi ale căror apeluri au fost respinse, la suportarea cheltuielilor avansate de stat conform dispoziţiilor art. 192(2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti şi recurenţii inculpaţi E.G.A. şi E.M.B.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism -Serviciul Teritorial Ploieşti a invocat incidenţa cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.B. referitor la greşita individualizare a pedepsei atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare, aplicarea greşită a unei pedepse rezultante de 3 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conform art. 86¹ C. pen., în cazul săvârşirii de către acesta a unui concurs de infracţiuni şi totodată greşita aplicarea a dispoziţiilor art. 34 lit. b) C. pen. - motiv de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17¹ C. proc. pen., respectiv "când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii".

Recurenţii inculpaţi E.G.A. şi E.M.B. au invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., şi au solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât instanţele au comis o gravă eroare de fapt şi au dispus condamnarea inculpaţilor doar în baza declaraţiei inculpatului P.B., niciunul din martorii audiaţi în cauză nu a confirmat situaţia de fapt reţinută în sarcina lor, iar agentul sub acoperire nu a cumpărat droguri de la ei.

Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate precum şi din oficiu, apreciază ca fondat doar recursul parchetului, însă prin prisma considerentelor ce vor fi expuse:

Decizia instanţei de apel este nelegală întrucât aplicarea unei pedepse rezultante de 3 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere în condiţiile art. 86¹ C. pen., nu este permisă în cazul existenţei unui concurs de infracţiuni, cum este şi cazul prezentei speţe.

Potrivit art. 86¹ pct. 2 C. pen. suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată şi în cazul concursului de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi c).

Or, în speţă instanţa de apel a majorat pedeapsa cea mai grea aplicată de către instanţa de fond prin aplicarea unui spor de la 3 ani la 3 ani şi 6 luni închisoare şi încălcând regulile privind aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere a menţinut aceste dispoziţii.

Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii prin raportare nu numai la maniera la care a adăugat sporul de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 ci şi prin faptul că a menţinut la această pedeapsă majorată într-o modalitate inedită dispoziţiile prevăzute de art. 86¹ C. pen.

Astfel, în mod nepermis, instanţa de apel majorează pedeapsa aplicată inculpatului P.B., prin raportare la dispoziţiile art. 34 lit. b) C. pen. care reglementează concursul de infracţiuni, fără a repune în individualitatea lor pedepsele aplicate de către prima instanţă; dacă considera că se impune majorarea pedepsei doar pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 aşa cum reiese din hotărâre, iar dacă considera că se impune majorarea pedepsei rezultante, aspect care nu este relevat urmare a analizei hotărârii recurate, avea această posibilitate prin aplicarea sporului de 6 luni la pedeapsa de 3 ani.

Totodată, Înalta Curte apreciază că, în raport de pedeapsa nou individualizată, dacă regulile de majorare a pedepsei ar fi fost corect aplicate, instanţa de apel nu avea posibilitatea să dispună suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei în raport de cuantumul nou aplicat.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca fiind incident pct. 17 al art. 385⁹ C. proc. pen., şi urmează a reforma hotărârea sub acest aspect.

Cât priveşte solicitarea de majorarea pedepsei aplicată inculpatului P.B., şi executarea acesteia în regim de detenţie, Înalta Curte apreciază că din acest punct de vedere incidenţa cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., nu-şi găseşte aplicabilitatea.

În consens cu instanţa fondului, Înalta Curte apreciază că s-a dat deopotrivă eficienţă atât funcţiei de reeducare cât şi celei de constrângere, s-a avut în vedere în mod corect poziţia procesuală a inculpatului care s-a judecat conform procedurii prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. şi mai mult decât atât în mod corect prima instanţă atunci când a individualizat pedepsele aplicate inculpatului precum şi modalitatea de executare a avut în vedere şi contribuţia sa esenţială la depistarea tuturor persoanelor vinovate de săvârşirea aceluiaşi gen de infracţiuni în scopul tragerii la răspundere penală a acestora şi nu în ultimul rând cantitatea redusă de droguri traficată de acesta.

Analizând considerentele hotărârii judecătoreşti pronunţată de prima instanţă cu privire la acest inculpat sub aspectul criteriilor de individualizare Înalta Curte constată că aceasta a făcut în mod pertinent aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) pedepsele sunt corect individualizate în raport de gradul de pericolul social concret şi toate celelalte circumstanţe de natură să caracterizeze faptele şi pe inculpat.

Modalitatea de executare aleasă şi cuantumul pedepsei aplicată pentru infracţiunile concurente sunt în acord cu principiul proporţionalităţii având în vedere infracţiunile comise şi urmările produse.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a acordat semnificaţie deosebită şi impactului social pe care le are săvârşirea în societate a unor astfel de infracţiuni, dar totodată nu a minimizat nici rolul inculpatului în soluţionare acestui proces penal şi a valorificat în favoarea inculpatului ca şi circumstanţe atenuante, circumstanţele personale ale acestuia şi a respectat principiul proporţionalităţii pedepselor.

La individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere principalul criteriu - gradul de pericol social al faptei săvârşite, urmând ca celelalte două criterii alăturate şi distincte, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, să fie avute în vedere după ce instanţa şi-a format opinia cu privire la gradul de pericol social concret al activităţii infracţionale ori gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite a fost apreciat în mod corespunzător de instanţă ca fiind ridicat în temeiul motivelor evidenţiate în expozitivul sentinţei penale recurate şi totodată trebuie luată în considerare rezonanţa socială a faptelor pentru care a fost condamnat inculpatul la nivelul întregii ordini sociale, aspecte care au fost avute în vedere pe deplin de instanţa de fond.

Atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii inculpatul a avut o poziţie constant sinceră, nu a denaturat adevărul juridic rezultat din materialul probator administrat în cauză şi care conturează în mod cert vinovăţia acestuia în raport cu infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi a contribuit şi la descoperirea şi tragerea la răspundere şi a celorlalţi inculpaţi implicaţi în fenomenul infracţional.

Din analiza considerentelor hotărârii judecătoreşti se desprinde concluzia potrivit căreia instanţa de fond a apreciat raportat la cele expuse în mod corect că se impune reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare.

În cazul concret faţă de toate aspectele expuse Înalta Curte apreciază că nu se impune reconsiderarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului P.B., sub niciun aspect, respectiv al majorării pedepselor sau al înlăturării instituţiei prevăzută de art. 86¹ C. pen. solicitată de parchet prin operaţiunea de individualizare în raport de criteriile expuse hotărârea pronunţată de instanţa de fond asigură sub acest aspect justul echilibru dintre gravitatea faptei şi pedeapsa aplicată aşa încât Înalta Curte constată că, pedepsele au fost corect individualizate motiv pentru care nu va da eficienţă sub acest aspect cazului de casare invocat.

Cât priveşte incidenţa cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. invocat de recurenţii inculpaţi E.G.A. şi E.M.B. şi care au solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât instanţele au comis o gravă eroare de fapt şi au dispus condamnarea lor doar în baza declaraţiei inculpatului P.B., raportat la faptul că niciunul din martorii audiaţi în cauză nu a confirmat situaţia de fapt reţinută în sarcina lor, iar agentul sub acoperire nu a cumpărat droguri de la ei, Înalta Curte apreciază că nu se regăseşte în speţa de faţă.

Astfel cu titlu de premisă se reţine că incidenţa pretinsului caz de casare indicat mai sus este generată de existenţa unei vădite erori de fapt şi că hotărârea de condamnare a celor doi inculpaţi nu rezultă din niciuna din probele dosarului.

Înalta Curte, analizând incidenţa acestui caz de casare prin prisma criticilor invocate de cei doi inculpaţi, apreciază ca acesta nu este incident în speţa de faţă şi că instanţele din acest punct de vedere au reţinut o corectă situaţie de fapt şi au pronunţat o soluţie în conformitate cu actele şi probele din dosar.

Este nefondată critica inculpaţilor că instanţa de fond nu a manifestat rol activ şi că astfel hotărârea de condamnare a lor nu este corectă şi de asemenea este subiectivă aprecierea cu privire la lipsa probelor.

În vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.

Potrivit art. 63 C. proc. pen., constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.

Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Analiza acestui text de lege relevă faptul că în vederea aflării adevărului, instanţelor le revine obligaţia de a depune toate diligenţele, în vederea pronunţării unei soluţii conforme cu legea şi adevărul, diligenţe care din punctul de vedere al Înaltei Curţi au fost respectate în totalitate.

Înalta Curte apreciază că ambele instanţe au apreciat în mod corect că la dosarul cauzei există suficiente probe care să ateste vinovăţia inculpaţilor cu privire la aceste fapte şi că nu se poate vorbi despre o condamnare bazată pe lipsă de probe sau exclusiv pe declaraţia inculpatului P.B.

Înalta Curte apreciază că, declaraţiile inculpatului P.B. se coroborează cu interceptările telefonice realizate autorizat din care rezultă că inculpaţii E.M.B. şi E.G.A. erau implicaţi mod activ în traficul şi consumul ilicit de droguri ori aceasta nu poate fi echivalată cu o lipsă de probe relevante în acest sens fiind convorbirile telefonice din datele de 15 octombrie 2011, 20 octombrie 2011 purtate de P.B. cu E.G.A. şi cea din 18 octombrie 2011 orele 14,00 purtată cu E.M.B. Faptul că inculpatul E.M.B. vindea droguri a mai rezultat şi din declaraţiile martorilor S.V.R. şi C.M.A. iar martorul S.V.R. care era şi coleg de cameră cu inculpatul E.M.B., a declarat în faţa procurorului printr-o declaraţie scrisă personal că inculpatul E.M.B. vindea cannabis adus de inculpatul P.B. şi deşi în faţa instanţei a revenit susţinând că nu l-a văzut vânzând efectiv astfel de droguri nu a avut nicio justificare pentru schimbarea atitudinii sale procesuale, astfel că este evidentă atitudinea sa disimulatorie.

Mijloacele de dovadă strânse în cursul urmăririi penale şi constând în: procesele-verbale de percheziţie, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate autorizat, cele întocmite de investigatorul şi colaboratorul acoperit, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 143686/2011, nr. 144 529/2011, nr. 144696/2011, nr. 144697/2011, nr. 144698/2011, declaraţiile martorilor G.D.M., T.M.A., (...) precum şi declaraţiile inculpatului P.B. relevă pe deplin activitatea infracţională desfăşurată de aceştia, iar analiza în detaliu a acestor probe dovedeşte fără putinţă de tăgadă implicarea infracţională şi a acestor doi inculpaţi, pornind de la convorbirile telefonice purtate între aceştia sau între ei şi martorii cumpărători, inclusiv cei cu identitate protejată având numele de cod D.B. şi P.G. şi care confirmă că începând cu anul 2011, inculpatul P.B. zis "B.", cetăţean bulgar, a introdus în România, droguri de risc, sub formă de materie vegetală, dovedită a fi canabis, pe care le-a comercializat şi prin intermediul coinculpaţilor E.M.B. şi E.G.A., infirmându-se astfel prezumţia lor de nevinovăţie.

Numai negarea acestor infracţiuni şi contestarea unor mijloace de dovadă nu este suficientă pentru ca răspunderea penală a inculpaţilor E.G.A. şi E.M.B. să fie înlăturată, în lipsa unor contraprobe care să dovedească contrariul celor strânse în acuzarea lor, aşa încât, în raport de argumentele reţinute în motivarea de fapt şi de drept a instanţei de fond şi apel şi care relevă clar vinovăţia acestora şi că aceştia colaborau pentru găsirea de cumpărători şi vânzarea către aceştia a drogurilor, (a se vedea convorbirilor telefonice interceptate autorizat: astfel "n-ai mai dat nimica"; "vezi că mai vine unu"; "mai întâi le iei banii şi dup-aia le dai"; "ai dat ceva azi? am dat ca lumea"; "din alea cu staniol"; conţinut ce nu a putut fi explicat în niciun mod de inculpaţi), Înalta Curte constată că stabilirea vinovăţiei şi a acestor doi inculpaţi pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată este legală şi temeinică şi nu există nicio justificare de natură a conduce la reformarea sentinţei apelate în sensul achitării recurenţilor ca urmare a unei vădite erori de fapt.

Nici critica referitoare la faptul că inculpaţii au fost condamnaţi în baza unor probe ilegal obţinute nu poate fi primită, faptul că inculpatului P.B. i s-a adus la cunoştinţă faptul că poate beneficia de reducerea la jumătate a pedepsei dacă ajută a demascarea şi a celorlalţi participanţi, nu echivalează cu noţiunea de probe ilegal obţinute; întrucât pe de o parte aducerea la cunoştinţă a unor drepturi nu face altceva decât să garanteze dreptul părţilor la un proces echitabil astfel cum prevede şi art. 6 din Convenţie iar pe de altă parte condamnarea celor doi inculpaţi nu a avut la bază declaraţia exclusivă a acestuia ci a fost coroborată cu alte probe legal administrate care i-au plasat pe aceştia în câmpul infracţional ca autori ai infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi, astfel că eroarea de fapt invocată de aceştia se circumscrie modului în care instanţele au interpretat probele şi nu-şi găseşte aplicabilitatea în speţa supusă judecăţii.

În raport de toate aceste aspecte, şi pentru toate considerentele arătate cu prilejul analizării fiecărui caz de casare invocat de fiecare recurent, Înalta Curte, va admite recursul parchetului numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.B., va casa în parte decizia penală atacată şi va menţine dispoziţiile din Sentinţa penală nr. 156 din 27 aprilie 2012 a Tribunalului Prahova referitor la condamnarea acestuia la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 86¹ C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii care nu contravin prezentei decizii.

Va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpaţii E.G.A. şi E.M.B., împotriva aceleiaşi decizii penale.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva Deciziei penale nr. 177 din 30 octombrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Casează în parte decizia penală atacată numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul P.B. şi menţine dispoziţiile din Sentinţa penală nr. 156 din 27 aprilie 2012 a Tribunalului Prahova referitoare la condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu aplicarea disp. art. 86¹ C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor care nu contravin prezentei decizii.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii E.G.A. şi E.M.B. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 RON, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat P.B., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul interpretului de limba bulgară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 martie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 928/2013. Penal. Iniţiere, constituire de...		ICCJ. Decizia nr. 711/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 905/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 905/2013. Penal