ICCJ. Decizia nr. 397/2013. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 397/2013
Dosar nr. 84/42/2013
Şedinţa publică din 4 februarie 2013
Asuprea recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 1 februarie 2013 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor P.P.A. şi F.G.S., formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti dispunând luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, faţă de inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 1 februarie 2013 până la data de 2 martie 2013 inclusiv.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că: Prin rezoluţia nr. 212/P/2012 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti în data de 31 ianuarie 2013, ora 09.00, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de P.P.A. sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, precum şi faţă de F.G.S., pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar în baza ordonanţei cu acelaşi număr din aceeaşi dată s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de aceştia şi ulterior reţinerea lor pe o durată de 24 ore cu începere de la ora 18.45 (inculpat P.P.A.) respectiv 19.00 (inculpat F.G.S.).
S-a reţinut în cuprinsul ordonanţei că sunt probe privind săvârşirea de către inculpatul P.P.A., magistrat judecător în cadrul Tribunalul Prahova, a infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, infracţiune pedepsită cu închisoarea de la 2- 12 ani, constând în aceea că în calitatea sus-menţionată, în cursul lunii decembrie 2012 a acceptat promisiunea primirii sumei de 3.000 lei de la F.G.S., persoană fără calitate specială, pentru sine sau pentru altul, lăsând să se creadă că are influenţă pe lângă magistratul judecător Z.A.C. din cadrul Judecătoriei Ploieşti care avea spre judecare Dosarul nr. 39598/281/2012, având ca obiect cererea de liberare condiţionată formulată de B.N. (fost contabil la firma administrată de F.G.S.), încarcerat în Penitenciarul Ploieşti, cu termen de judecată la data de 27 decembrie 2012, în scopul pronunţării unei soluţii favorabile.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul F.G.S. s-a reţinut în sarcina sa comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, faptă pedepsită cu închisoarea de la 2-10 ani, constând în aceea că în cursul lunii decembrie 2012 i-a promis magistratului judecător P.P.A. din cadrul Tribunalului Prahova suma de 3.000 lei pentru a interveni la magistratul judecător Z.A.C. din cadrul Judecătoriei Ploieşti, pe lângă care a lăsat să se creadă că are influenţă, şi căreia îi fusese repartizat spre soluţionare dosarul având ca obiect cererea de liberare condiţionată formulată de numitul B.N. (fost contabil la societatea administrată de către inculpatul F.), în scopul adoptării unei soluţii favorabile.
Dată fiind calitatea unuia dintre subiecţii activi ai infracţiunii în legătură cu care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, prin Hotărârile nr. 95 şi 96 din 31 ianuarie 2013 adoptate de Consiliul Superior a! Magistraturii - Secţia pentru judecători, a fost încuviinţată luarea măsurii preventive a reţinerii şi respectiv a măsurii arestării preventive a inculpatului P.P.A., judecător în cadrul Tribunalului Prahova.
Verificând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, Curtea a constatat că propunerea se întemeiază pe dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., potrivit cărora „măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen., iar inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică ” .
Curtea analizând propunerea de arestare preventivă în raport de dispoziţiile art. 143 C. proc. pen. a reţinut că măsura arestării poate fi dispusă în situaţia în care sunt probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, astfel cum rezultă din înţelesul art. 681 C. proc. pen., care justifică presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârşit fapta.
Analizând materialul probator existent la dosar respectiv denunţul formulat de Z.A.C., judecător în cadrul Secţiei Penale a Judecătoriei Ploieşti şi înregistrat la Direcţia Naţională anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti în data de 18 decembrie 2012 în care aceasta a învederat că a fost contactată la 13 decembrie 2012 de inculpatul P.P.A. din cadrul Tribunalului Prahova care i-a solicitat să admită o cerere de eliberare condiţionată formulată de petentul B.N., cu termen de soluţionare la 27 decembrie 2012 precum şi din transcrierile înregistrărilor în mediu ambiental a discuţiilor purtate între inculpatul P.P.A. şi denunţătoarea Z.A.C., Curtea a constatat că nu sunt indicii suficient de temeinice care să contureze existenţa unor acţiuni ce compun elementul material în forma acceptării de promisiuni ale primirii unei sume de bani, atâta timp cât din conţinutul înregistrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că inculpatul P.P.A. neagă în repetate rânduri că nu îl interesează şi nu doreşte primirea vreunei sume de bani.
S-a reţinut de către Curte că în cadrul infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen., elementul material constă în „primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul", iar ansamblul mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale nu au putut pune în evidenţă existenţa unei înţelegeri între cei doi inculpaţi, în legătură cu primirea, pretinderea ori acceptarea de promisiuni vizând sume de bani, în scopul obţinerii unei soluţii favorabile în cauza având ca obiect soluţionarea cererii de punere în libertate condiţionată.
S-a mai reţinut şi declaraţia inculpatului F.G.S. care a arătat în cursul urmăririi penale că, urmare insistenţei surorii condamnatului, numita B.R., i-a precizat acesteia că a discutat cu inculpatul P., cu toate că în realitate, după discuţia iniţială ce abordase doar aspecte generale vizând modul de soluţionare al unor astfel de cereri, inculpatul F. nu a mai purtat vreo discuţie cu celălalt inculpat.
Mai mult decât atât, inculpatul F. recunoaşte că, deşi nu a mai discutat ulterior cu coinculpatul P., totuşi ca să scape de insistenţele surorii condamnatului i-a precizat acesteia că ar trebui să dea suma de 3.000 lei, însă că el va suporta suma respectivă, pe care intenţiona să o recupereze de la condamnat şi de la sora lui, cu intenţia însă de a şi-o însuşi.
Audiat fiind în cursul soluţionării propunerii de arestare preventivă, inculpatul F.G.S. s-a prevalat de dreptul la tăcere, poziţia procesuală a inculpatului fiind apreciată de Curte prin prisma dispoziţiilor legale naţionale şi internaţionale conform principiului „ orice acuzat are dreptul la tăcere şi de a contesta faptele care îi sunt reproşate, neputându-se fundamenta menţinerea în detenţie numai pe faptul că acesta neagă orice vinovăţie sau refuză să răspundă întrebărilor care îi sunt puse, fiind prezumat nevinovat de-a lungul procesului” (cauza Gerard Bernard contra Franţei - hotărârea din 26 septembrie 2006).
Separat de aceste aspecte, Curtea a mai reţinut şi că, simpla participare a inculpatului P.P.A. la soluţionarea recursului formulat de condamnatul B.N. nu poate pune în evidenţă intenţia sa de a soluţiona favorabil cauza condamnatului respectiv, atâta timp cât, pe de o parte, în speţă nu s-a făcut dovada certă a unei încercări de eludare a dispoziţiilor legale vizând repartizarea aleatorie a cauzei, iar pe de altă parte, hotărârea pronunţată de către instanţa de recurs a reprezentat, potrivit datelor existente până la acest moment, rezultatul unanimităţii de opinii a membrilor completului de judecată respectiv.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Curtea a apreciat că toate faptele şi informaţiile reţinute şi care ar trebui să convingă asupra existenţei bănuielilor legitime în legătură cu săvârşirea infracţiunilor, pentru care se solicită luarea măsurii arestării preventive, nu conţin indicii temeinice suficient de clare şi indubitabile privitor la săvârşirea acestor fapte astfel că măsura arestării preventive apare ca fiind disproporţionat raportat la cerinţele bunei desfăşurări ale procesului penal, astfel cum acestea sunt definite în art. 136 alin. (1) C. proc. pen.
Analizând propunerea de arestare preventive în raport de dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Curtea a reţinut că adoptarea măsurii arestării preventive nu este oportună, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara este suficientă în considerarea faptului că prin mecanismul* instituirii obligaţiilor şi măsurilor impuse de lege în această materie, se poate asigura prezervarea ordinii publice, prin evitarea sustragerii inculpaţilor de la urmărire penală şi eventual de ia judecată, neexistând niciun fel de probe în sensul că, în cazul punerii în libertate a presupuşilor autori ai faptelor, aceştia ar putea influenţa cursul urmăririi penale, ori eventual al judecăţii, cu atât mai mult cu cât desfăşurarea unor astfel de acţiuni atrage consecinţa legală a privării de libertate.
În concluzie, raportat la ansamblul circumstanţelor cauzei, instanţa a apreciat că în speţă se impune adoptarea măsurii preventive prev. de art. 1451 C. proc. pen., aceasta fiind oportună şi adecvată faţă de toate elementele expuse, astfel încât, în baza art. 1491 alin. (2) şi alin. (9) C. proc. pen., a respins propunerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii P.P.A. şi F.G.S.
În baza art. 1491 alin. (12) rap la art. 146 alin. (11) C. proc. pen. şi art. 1451 C. proc. pen. a dispus luarea faţă de fiecare din inculpaţii P.P.A. şi F.G.S., a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, fără încuviinţarea instanţei de judecată, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 01 februarie 2013 şi până la data de 02 martie 2013, inclusiv.
În baza art. 1451 alin. (2) rap. la art. 145 alin. (11) C. proc. pen., pe durata acestei măsuri preventive, a impus inculpaţilor respectarea următoarelor obligaţii:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi.
- să se prezinte la organele de poliţie desemnate cu supravegherea lor, respectiv Poliţia Oraşului Urlaţi, în ce-l priveşte pe inculpatul P.P.A. şi Poliţia Municipiului Ploieşti, în ce-l priveşte pe inculpatul F.G.S., conform programului de supraveghere întocmit de către acestea, sau ori de câte ori sunt chemaţi;
- să nu-şi schimbe locuinţele fără încuviinţarea instanţei de judecată care a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poate nicio categorie de arme.
În baza art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (12) lit. c) C. proc. pen., a impus inculpaţilor pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara să nu ia contact unul cu celălalt, să nu se apropie de denunţătoare, de martorii din cauză şi de membrii familiilor acestora şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect.
În baza art. 145 alin. (22) C. proc. pen. a atras atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurilor şi obligaţiilor impuse, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, criticând-o pe motive de ne/egalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei respingeri de către instanţa de fond a propunerii de arestare preventivă a inculpaţilor P.P.A. şi H.G.S.
S-a arătat, în esenţă, că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi cele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că, există probe că inculpaţii au săvârşit o faptă prevăzută de legea penală iar lăsarea acestora în libertate, prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Recursul declarat nu este întemeiat.
Examinând actele dosarului, înalta Curte constată că, în cauză, există motive verosimile de a bănui că inculpaţii au comis faptele penale sub aspectul cărora sunt cercetaţi, în sensul art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Cercetările efectuate în cauză au dus la constatarea existenţei unor indicii temeinice că inculpaţii P.P.A. şi F.G.S. au comis faptele reţinute în sarcina lor, respectiv, inculpatul P.P.A. în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Prahova i-a solicitat martorului denunţător Z.A.C., judecător în cadrul Secţiei Penale a Judecătoriei Ploieşti, să admită cererea de liberare condiţionată formulată de B.N. iar inculpatul F.G.S. a promis inculpatului P.P.A. suma de 3.000 lei pentru ca acesta să intervină pe lângă judecătorul Z.A.C., asupra căreia a lăsat să se creadă că are influenţă, în vederea soluţionării favorabile a cererii de liberare condiţionată formulată de B.N.
Urmărirea penală desfăşurată până la acest moment a permis strângerea probelor care dovedesc presupusa contribuţie a fiecărui inculpat la activitatea infracţională, în acest sens reţinând transcrierile interceptărilor în mediul ambiental a discuţiilor dintre inculpatul P.P.A. şi martorul denunţător, declaraţia inculpatului F.G.S., toate aceste probe oferind indicii cu privire la modalitatea în care s-a încercat cumpărarea de influenţă.
Aprecierile instanţei de fond privind activităţile ce compun elementul material al faptelor pretins a fi comise de către inculpatul P.P.A. sunt premature şi nu au o justificare în analizarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen., întrucât în jurisprudenţa C.E.D.O. s-a arătat că dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. c) nu impun ca autorităţile să dispună de probe suficiente pentru formularea de acuzaţii la momentul luării unei măsuri privative de libertate, roiul măsurii preventive fiind tocmai aceia de a permite clarificarea sau dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor.
Prin urmare, Înalta Curte constată că, în raport de faptele pentru care sunt cercetaţi inculpaţii şi pentru care s-a formulat propunerea de arestare preventivă, există indiciile temeinice prevăzute de art. 143 C. proc. pen. cu referire ia art. 681 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit presupusele fapte pentru care sunt cercetaţi.
Sub aspectul condiţiilor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată, că în cauză nu este îndeplinită una dintre cerinţele a cărei respectare este necesară pentru luarea măsurii arestării preventive, şi anume aceea a existenţei la dosar a unor probe că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, deşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestora este închisoarea mai mare de 4 ani.
Chiar dacă este rezultatul unei aprecieri subiective, evaluarea acestui pericol se realizează în baza unor criterii obiective care nu sunt cuantificate într-un mod abstract.
Dispoziţiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen. în acord cu dispoziţiile art. 5 din C.E.D.O. stabilesc cu titlu de generalitate criteriile de alegere a măsurii preventive care reprezintă totodată şi criterii de apreciere a pericolului pentru ordinea publică. în alegerea măsurii care ar putea fi luată, se ţine seama de scopul acesteia, gradul de pericol social al infracţiunii, vârsta, starea de sănătate, antecedentele penale şi alte circumstanţe privind persoana faţă de care se ia măsura.
Înalta Curte susţine, în acord cu opinia judecătorului fondului, că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor P.P.A. şi F.G.S. sunt grave, în raport cu limitele de pedeapsă stabilite de lege (2-10 ani) iar activitatea lor de a încerca să influenţeze activitatea unui judecător, inculpatul P.P.A. folosindu-se la rândul său de calitatea de judecător, subliniază caracterul grav al acelor fapte.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen., se constată însă că gravitatea faptelor nu este singurul criteriu de apreciere a necesităţii arestării preventive, opinie susţinută constant şi de practica C.E.D.O. care a arătat că instanţele trebuie să respecte prezumţia de nevinovăţie atunci când dispun luarea sau menţinerea măsurii arestării preventive a unei persoane cercetate penal şi împrejurarea că menţinerea în detenţie a persoanelor cercetate nu poate fi folosită pentru a anticipa aplicarea unei pedepse privative de libertate, întemeindu-se în mod limitat şi abstract doar pe gravitatea faptelor (Letellier c Franţa).
Pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a unui inculpat nu poate fi presupus generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenţei şi nemijlocit dovedit, art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. impunând existenţa la dosarul cauzei a unor probe în sensul că o întreagă colectivitate ar fi pusă în primejdie dacă presupusul infractor este lăsat liber. în acelaşi sens, este de menţionat şi faptul că aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică nu se poate face doar prin raportare, în mod abstract, la gravitatea infracţiunii, ci trebuie constatat prin coroborare şi cu celelalte elemente de apreciere, cum ar fi datele care circumstanţiază persoana făptuitorului, comportamentul său social, timpul scurs de la săvârşirea faptelor cercetate, conduita persoanei bănuite de comiterea acestora pe parcursul investigaţiilor.
În speţă, din actele dosarului, rezultă că atât inculpatul P.P.A. cât şi inculpatul F.G.S., până la momentul comiterii presupuselor fapte penale de care sunt acuzaţi, au dat dovadă de un comportament ireproşabil în cadrul relaţiilor sociale, nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, inculpatul P.P.A. este fost judecător cu o activitate de 20 de ani în magistratură iar inculpatul F.G.S. conduce o firmă, ambii inculpaţi au familii organizate, astfel că profilul socio-moral şi profesional al acestora nu justifică în nici un fel temerea că, lăsaţi în libertate, ar periclita ordinea de drept sau ar crea disfuncţii în menţinerea acesteia.
De asemenea, Înalta Curte constată că, la dosarul cauzei nu există nici un indiciu că inculpaţii s-ar sustrage de la cercetări ori ar încerca să influenţeze mersul anchetei sau că ar săvârşi alte infracţiuni.
Previziunea asupra atitudinii viitoare a inculpaţilor trebuie circumscrisă unor aprecieri obiective, deoarece altfel, s-ar ajunge la o concluzie arbitrară, contrară principiilor de bază respectiv prezumţia de nevinovăţie şi al studierii faptelor pe bază de probe. Pe cale de consecinţă, orice persoană suspectată de comiterea unei fapte penale ar fi considerată ca prezentând pericolul de a săvârşi din nou asemenea fapte şi prin urmare, ar fi plasat în detenţie provizorie în mod automat, ajungându-se astfel la o anticipare a pedepsei.
În consecinţă, dat fiind timpul scurs de la săvârşirea presupuselor fapte, Înalta Curte constată că în acest interval de timp inculpaţii au dovedit că nu sunt persoane conflictuale, angrenate în anturaje ce acţionează violent şi că, de îndată ce au fost chemaţi ia organele de urmărire penală, aceştia s-au prezentat, nesustrăgându-se sau tergiversând cercetările.
Mai mult, este de menţionat că, în jurisprudenţa sa constantă (spre ex., cauza Caiinnovici contra României), C.E.D.O. a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracţiune, şi anume pericolul ca acesta să fugă, riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice administrarea justiţiei, să comită alte infracţiuni sau să tulbure ordinea publică.
Ca urmare, având în vedere aceste ascete, Înalta Curte apreciază că desfăşurarea în continuare a urmăririi penale cu inculpaţii în stare de libertate, nu ar putea fi afectată, realizarea scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen. nefiind condiţionată de privarea de libertate a acestora.
În consecinţă, în opinia Înaltei Curţi lăsarea în libertate a inculpaţilor P.P.A. şi F.G.S. nu este de natură să tulbure ordinea publică având în vedere şi situaţia individuală a inculpaţilor care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, astfel că luarea unei măsuri mai puţin restrictivă de libertate la care s-a oprit instanţa de fond, respective a obligării de a nu părăsi ţara prevăzută de art. 145 C. proc. pen. este întemeiată.
Aşa fiind, constatând neîntemeiate criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de acesta.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva încheierii din 1 februarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 84/42/2013, privind pe inculpaţii P.P.A. şi F.G.S.
Onorariile pentru apărarea din oficiu a intimaţilor inculpaţi până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 50 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3894/2013. Penal. Propunere de arestare... | ICCJ. Decizia nr. 87/2013. Penal. Prelungirea duratei arestării... → |
|---|
