ICCJ. Decizia nr. 868/2013. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 868/2013
Dosar nr. 2962/2/2013
Şedinţa publică din 9 octombrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 3171 din 5 august 2012 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind cererea de exequator formulată de reclamanta B.A.R. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală, reţinând, în esenţă, că s-a solicitat recunoaşterea unei sentinţe penale şi instanţa din România care poate dispune asupra unei astfel de cereri este exclusiv Curtea de Apel Bucureşti conform Legii nr. 302/2004, art. 141-152.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 2982/2/2013.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 259 din 23 mai 2013 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe B.A.R., în favoarea Tribunalului Constanţa şi constatând ivirea conflictului negativ de competenţă, a dispus trimiterea cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea rezolvării conflictului.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a reţinut, în esenţă, că Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a fost în eroare atunci când a stabilit că obiectul cauzei l-ar constitui recunoaşterea unei hotărâri privind transferul unei persoane condamnate în străinătate, pentru executarea unei pedepse în ţară, ci obiectul cu care a fost sesizat Tribunalul Constanţa este cu totul altul, dat de procedura exact folosită de partea civilă, cea de exequator, în faţa Tribunalului Constanţa, competent atât material cât şi teritorial, pentru rezolvarea cererii.
Înalta Curte apreciază că opinia Curţii de Apel este cea corectă, iar competent să soluţioneze cererea petentei este Tribunalul Constanţa.
Din actele dosarului rezultă că prin sentinţa civilă nr. 5938 din 17 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul civil nr. 13116/118/2011, a fost admisă cererea reclamantei B.A.R. şi dispusă recunoaşterea pe teritoriul României a sentinţei nr. 449 din 7 octombrie 2008, dată de Tribunalul de Instrucţie Madrid, Spania, privind condamnarea numitului N.I. la despăgubiri, către petentă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare condamnatul N.I., cerere admisă de Tribunalul Constanţa, care a reţinut că dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. prevăd faptul ca hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când procedura de citare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Astfel, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, admisibilă numai în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, care tinde la anularea unei hotărâri judecătoreşti definitive, nu numai în situaţia vreunei erori de judecată, ci şi pentru erori constatate, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor procedurale privind judecata cauzei.
În speţă, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare de drept comun, situaţie în care s-a admis aşa cum a fost formulată şi s-a dispus anularea sentinţei civile nr. 5938 din 17 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul civil nr. 13116/118/2011.
În rejudecare cererii petentei B.A.R. s-a apreciat asupra competenţei în sensul că aceasta ar reveni Curţii de Apel, care, la rândul său, şi-a declinat competenţa în favoarea tribunalului, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă.
Înalta Curte reţine că prin sentinţa nr. 449 din 7 octombrie 2008, Tribunalul de Instrucţie Madrid, Spania, l-a condamnat pe N.I., în calitate de autor responsabil pentru:
a) Infracţiunea în formă continuată de abuz sexual cu pedeapsă de 7 ani şi o zi de închisoare cu incapacitatea de a vota pasiv pe durata ispăşirii pedepsei.
S-au aplicat prevederile art. 48 şi 57 C. pen., interdicţia de a se apropia de B.A.R., oriunde s-ar afla, de domiciliul ei, de locurile de muncă şi de orice alt loc frecventat de ea la mai puţin de 500 m şi interdicţia de a comunica cu ea, prin orice mijloc de comunicare, sau mijloc informatic sau telematic, contact scris, verbal sau vizual, ambele interdicţii timp de 10 ani.
b) Infracţiune de violenţă în familie, cu circumstanţa de exonerare incompletă de intoxicare, la pedepsele de 4 luni de închisoare cu interdicţia dreptului de a vota pasiv pe durata pedepsei, şi privarea dreptului de deţinere şi port de arme timp de 1 an şi o zi.
S-au aplicat prevederile art. 48 şi 57 C. pen., interdicţia de a se apropia de B.A.R., oriunde s-ar afla, de domiciliul ei, de locurile de muncă şi de orice alt loc frecventat de ea la mai puţin de 500 m şi interdicţia de a comunica cu ea, prin orice mijloc de comunicare, sau mijloc informatic sau telematic, contact scris, verbal sau vizual, ambele interdicţii timp de 15 luni. Costurile procesuale incluse de acuzarea particulară. S-a dispus că inculpatul va plăti B.A.R. suma de 30.000 euro pentru daunele morale şi 150 euro pentru leziuni.
Competent să soluţioneze cauza de faţă care are ca obiect cererea părţii civile dintr-o cauză penală soluţionată de o instanţă din Spania de a se pune în executare dispoziţiile civile ale sentinţei penale este tribunalul.
Astfel, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că dispoziţiile invocate de instanţa civilă Tribunalul Constanţa nu sunt incidente în cauza de faţă, art. 141-152 având în vedere transferul de persoane condamnate, or, în speţă, s-a solicitat doar punerea în executare a dispoziţiilor civile din sentinţa penală a instanţei spaniole, cererea fiind formulată de partea civilă din acea cauză, nu de inculpatul care a fost condamnat.
Potrivit Legii nr. 302/2004, recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale şi a altor acte judiciare este guvernată de Titlul V, iar art. 132, 133 şi 134 arată care este procedura de recunoaştere, aceste texte prevăzând pe de altă parte, în mod explicit şi o altă condiţie referitoare la recunoaştere, în afara condiţiilor prevăzute la art. 131 şi calificate ca atare de legiuitor.
Fiecare dintre textele anterior menţionate se referă în mod prioritar la persoanele care pot formula o asemenea cerere de recunoaştere, art. 132 prevăzând procedura în cazul cererii formulate de statul străin, competenţa de judecată aparţinând în acest caz Curţii de Apel în circumscripţia căreia domiciliază sau îşi are reşedinţa condamnatul, art. 133 are în vedere situaţia cererii pe cale principală cerere care poate fi formulată doar de condamnat sau de procuror, cererile în aceste cazuri fiind de competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială se află condamnatul, respectiv art. 134 are în vedere situaţia în care cererea se formulează pe cale incidentală în cadrul unui proces penal în curs de către procuror în cursul urmăririi penale sau de instanţa de judecată în cursul procesului, cererea fiind formulată de către aceleaşi persoane ca în cazul anterior şi fiind de competenţa instanţelor în faţa cărora procesul se află pendinte.
Aşadar, în cauza de faţă, cererea a fost formulată de o altă persoană decât cele care, potrivit legii speciale, pot formula astfel de cereri, respectiv de partea civilă din cauza respectivă.
Or, în atare situaţie, Înalta Curte apreciază că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 446 C. proc. pen. care prevăd că dispoziţiile din hotărârea penală privitoare la despăgubiri civile şi la cheltuieli judiciare cuvenite părţilor se execută potrivit legii civile, adică procedura de urmat este exact cea de care partea civilă a uzat, cea de exequator în faţa Tribunalului Constanţa, competent atât material cât şi teritorial să soluţioneze cererea sa.
Reţinând toate aceste considerente, Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Constanţa, secţia civilă, instanţă competentă să soluţioneze cererea petentei B.A.R.
Cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta B.A.R. în favoarea Tribunallui Constanţa, secţia civilă, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3712/2013. Penal. Prelungirea duratei... | ICCJ. Decizia nr. 998/2013. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
