ICCJ. Decizia nr. 3712/2013. Penal. Prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Încheierea nr. 3712/2013

Dosar nr. 7548/2/2013

Şedinţa publică din 26 noiembrie 2013

Asupra recursului penal de faţă:

Prin încheierea din data de 19 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 155 şi urm. C. proc. pen. a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. şi a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului B.T., pe o durată de 30 de zile, de la 23 noiembrie 2013, până la 22 decembrie 2013, inclusiv.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin referatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală din 18 noiembrie 2013, s-a învestit instanţa cu propunerea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23 noiembrie 2013 până la data de 22 decembrie 2013, a inculpatului B.T., arestat preventiv în baza încheierii nr. 30/MP/2013 din 24 octombrie 2013 a Curţii de Apel Alba-Iulia.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 155 şi urm. C. proc. pen.

Conform dispoziţiilor legale sus menţionate, arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice această măsură.

În esenţă, Parchetul a susţinut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă iniţială a inculpatului B.T. subzistă, ceea ce impune în continuare privarea sa de libertate, din următoarele considerente:

- există în continuare date că inculpatul ar încerca să zădărnicească, în mod direct sau indirect, aflarea adevărului, prin influenţarea unor martori ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă (cum ar fi înscrisuri, oficiale sau nu, medii de stocare şi altele, ce nu se regăsesc încă în custodia organelor judiciare).

Aflarea adevărului ar putea fi influenţată în prezenta cauză penală inclusiv prin ameninţările publice adresate de către inculpat participanţilor la procesul penal, căutând să determine pe unii martori să îşi schimbe declaraţiile date iniţial în faţa organelor de urmărire penală, cum este situaţia numiţilor R.G. şi U.I.V.

S-a mai constatat că inculpatul B.T., conştient de faptul că exista posibilitatea de a fi cercetat în legătură cu faptele săvârşite, a întocmit anterior înscrisuri cuprinzând diverse date şi informaţii, cu scopul de a prezenta o posibilă situaţie conflictuală între instituţii ale statului cu atribuţii pe linia combaterii criminalităţii organizate, şi anume D.I.I.C.O.T. şi Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, prezentând, cu caracter generic, anumite situaţii particulare în care a fost implicat personal, tocmai pentru a preconstitui probe în favoarea sa.

- există probe certe că inculpatul B.T. a săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta cercetarea în stare de libertate a inculpatului rezidă din însăşi calitatea avută de acesta la momentul săvârşirii infracţiunilor, şi anume şeful unei structuri de poliţie specializate în prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, ceea ce a creat un sentiment de insecuritate în rândul cetăţenilor.

Parchetul a învederat că, după momentul arestării preventive a inculpatului în cauză, au mai fost efectuate acte de urmărire penală şi verificări. Astfel:

- s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice cu privire la sistemele informatice ridicate în urma percheziţiilor domiciliare din data de 23 octombrie 2013 de la inculpatul B.T. (medii de stocare), cu donarea (copierea identică a acestora), raportul de constatare nefiind întocmit până în prezent datorită volumului considerabil de date existent;

- au fost delegaţi lucrători de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Alba în vederea efectuării unor acte de urmărire penală, precum audierea numitei P.A.C. referitor la depunerile efectuate în contul bancar aparţinând inculpatului, deschis la Banca C.I.S.P.R. SA Deva;

- au fost audiaţi martorii U.I.V., R.G., R.A., P.G. şi alţii;

- au fost obţinute verificările efectuate la Serviciul Teritorial Alba-Iulia cu privire la o parte din documentele clasificate ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare, cauzele penale în care inculpatul a întocmit sesizări din oficiu cât şi soluţiile dispuse de către unitatea de parchet în cauzele respective;

- au fost obţinute documentele ce au stat la baza vânzării şi schimbului de autovehicule aparţinând inculpatului;

- au fost obţinute şi alte copii ale unor acte de urmărire penală relevante din Dosarele penale nr. 71D/P/2011, nr. 100/D/P/2012 ale D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Alba;

- au fost solicitate relaţii referitoare la situaţia contractelor de sponsorizare încheiate cu B.C.C.O.Alba;

- au fost identificate şi alte persoane care pot da relaţii cu privire la aspecte legate de activitatea infracţională a inculpatului B.T., persoane ce urmează a fi ascultate în calitate de martori.

Astfel, la data de 14 noiembrie 2013 la sediul D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Alba a fost depus memoriul numitului M.M., deputat în Parlamentul României, în cuprinsul căruia sunt sesizate infracţiuni similare cu cele care fac obiectul cauzei penale, ce ar fi fost săvârşite de către inculpatul B.T. S-a învederat că aspectele menţionate în cuprinsul acestui memoriu urmează a fi verificate.

De asemenea, au fost identificate persoane care au arătat că au cunoştinţă despre săvârşirea altor infracţiuni precum favorizarea infractorului şi sprijinirea unui grup infracţional organizat de către acelaşi inculpat, persoane ce vor fi audiate în conformitate cu normele procesual penale.

Parchetul a invocat faptul că prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului B.T. este necesară pentru: efectuarea expertizei criminalistice referitoare la înscrisurile sub semnătură privată ridicate de la inculpat; declasificarea raportului de filaj din data de 5 octombrie 2012 şi 7 octombrie 2012 şi ataşarea fotografiilor/video, filmărilor ce au fost realizate cu acel prilej; audierea a noi martori; reaudierea inculpatului şi a martorilor şi confruntarea acestora în situaţia în care există neconcordanţe între declaraţii.

Din analiza actelor dosarului, Curtea a considerat că există dovezi suficient de convingătoare, în sensul cerut de art 68¹ C. proc. pen., care menţin la un nivel rezonabil bănuiala legitimă că inculpatul B.T. a săvârşit faptele pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva sa, şi anume:

- infracţiunea de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat sau aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.;

- favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.;

- favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- sprijinirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.;

- favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.;

- omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen.;

- mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.

În fapt, i se impută inculpatului, în esenţă, că acesta, prin prisma atribuţiilor sale de serviciu, şef al B.C.C.O. Alba, cu grad de comisar şef, deşi a avut cunoştinţă de săvârşirea de fapte de natură penală de către diverse persoane din raza sa de competenţă, nu şi-a îndeplinit obligaţiile de serviciu, folosind informaţiile obţinute în interes propriu sau în interesul unor persoane aflate în atenţia organelor de urmărire penală.

În acest sens, inculpatul a înţeles să-şi asigure apartenenţa într-un cerc economico-financiar-politic menit să-i asigure continuitatea în fruntea instituţiei respective, inclusiv prin sponsorizări primite de la acest cerc pentru Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba şi Inspectoratul Şcolar Hunedoara.

Un alt capăt de acuzare vizează implicarea inculpatului B.T. în Dosarul înregistrat sub nr. 38DP/2013 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Alba Iulia în sensul că, prin intermediul inculpatului R.G., l-a atenţionat pe inculpatul C.D. cu privire la percheziţiile ce urmau a se efectua în lunile mai şi octombrie 2012 atât la domiciliul acestuia din urmă şi la societatea sa, cât şi a altor persoane implicate.

Mai mult, în ziua percheziţiei din octombrie 2012, maşina inculpatului B.T. a fost observată de dispozitivul de supraveghere instalat pe strada A. din Deva, unde se afla sediul societăţii aparţinând inculpatului C.D., SC C. SRL, staţionând, fără un motiv anume, aproximativ o jumătate de oră în capătul străzii vizavi de intrarea în sediul acestei firme.

Al treilea tip de acuzaţie se referă la ajutorul pe care inculpatul l-a dat grupului infracţional a cărui lider era L.C.C. şi S.A., primul fiind folosit de inculpat în interes propriu pentru a controla grupurile infracţionale.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate, s-a identificat şi un înscris intitulat „contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 22 iulie 2011 în Deva”, prin care se realiza practic un schimb între două autoturisme X1, deţinut de inculpatul B.T. şi unul de fabricaţie mai recentă, tip X2., achiziţionat de aproximativ un an, aparţinând numitei R.A., administrator la SC U.J. SRL, schimb în urma căruia autoturismul mai nou era luat de inculpatul B.T., care ar fi plătit o diferenţă de 10.000 euro.

Aceast înscris este însă infirmat de documentele financiar contabile justificative întocmite de SC U.J. SRL, societate administrată şi la care sunt asociaţi soţii R.G. şi R.A., din care reiese că:

La data de 20 iulie 2010 prin factura cu numărul Y1, SC U.J. SRL a plătit avansul pentru achiziţionarea în leasing a autoturismului marca X2 la valoarea de 62.366,28 RON din care 12.070,89 RON reprezintă TVA. Autoturismul a fost înregistrat la data de 20 iulie 2010 în registrul de evidenţă a mijloacelor fixe ale SC U.J. SRL, la valoarea rămasă de amortizat de 95.830 RON, urmând ca întreaga sumă să fie amortizată pe o perioadă de 60 de luni.

La data de 30 iunie 2011, autoturismul marca X2, figura în contabilitatea SC U.J. SRL, cu valoarea rămasă în sold de 78.261,13 RON. În data de 31 iulie 2011 s-a modificat însă valoarea de inventar al autoturismul marca X2, fiind scăzută de la valoarea de 78.261,13 RON la valoarea de 47.915,07 RON (cu 30.346,06 RON).

Ulterior, la data de 17 august 2011 autoturismul marca X2 figurează în fişa de evidenţă a mijloacelor fixe a SC U.J. SRL, ca vândut la valoarea de 41.935 RON (probabil fără TVA). Astfel la data de 17 august 2011, autoturismul marca X2 este vândut către inculpatul B.T., cu suma de 52.000 RON (sumă care include TVA), fiind emisă în acest scop factura fiscală cu numărul Y2 din 17 august 2011 la valoarea de 52.000 RON. Chitanţa prin care se atestă primirea sumei de 52.000 RON de la B.T., de către SC U.J. SRL, este înregistrată cu nr. Y3 şi este datată 12 septembrie 2011 (după o lună).

În data de 17 august 2011, prin factura cu numărul Y4 SC U.J. SRL a plătit însă către P.L. restul sumei datorată pentru achitarea integrală a autoturismul marca X2, respectiv 49.994,80 RON. Anterior s-a plătit de către societate un avans de 62.366 RON şi s-au achitat ratele lunare de leasing.

Astfel, concluzionând SC U.J. SRL, a achiziţionat în autoturismul, a plătit pentru acesta firmei de leasing peste 110.000 RON, fără ratele de leasing plătite aproximativ un an şi a vândut autoturismul în cauză, la 17 august 2011 inculpatul B.T. cu valoarea de 52.000 RON, mai puţin de jumătate din valoarea iniţială, sumă pe care a încasat-o scriptic numai în 12 septembrie 2013. Ulterior, aşa cum reiese din înscrisurile ridicate la percheziţie, B.T. a vândut autoturismul în 2012 cu o sumă mai mare, în condiţiile în care l-a utilizat aproximativ 2 ani.

Cu ocazia percheziţiilor efectuate în data de 15 noiembrie 2012 la sediul SC U.J. SRL, s-a ridicat însă contractul de vânzare-cumpărare precizat anterior, redactat olograf, încheiat între inculpatul B.T. şi R.A., contract datat 22 iulie 2011.

Prin acest contract inculpatul B.T. vindea către SC U.J. SRL, societate reprezentată de către numita R.A. în calitatea acesteia de administrator, autoturismul vechi deţinut de el, tot marca X1, în schimbul sumei de 7.000 de euro. Prin acelaşi contract SC U.J. SRL societate reprezentată de către R.A. în calitate de administrator vindea către B.T. autoturismul marca X2 pentru suma de 17.000 de euro. Cele două părţi mai fac precizarea că în fapt au convenit să facă schimb de autoturisme, B.T. urmând să plătească către SC U.J. SRL, doar diferenţa de preţ dintre cele două autoturisme, respectiv suma de 10.000 de euro. Se mai face menţiunea în contract că suma de 10.000 de euro s-a plătit integral cu ocazia încheierii respectivului contract. Contractul este semnat atât de către R.A. în calitate de administrator al SC U.J. SRL cât şi de către B.T.

În realitate, autoturismul marca X2 figura înmatriculat în data de 2 septembrie 2010 pe P.L. România. În data de 16 septembrie 2011, autoturismul a fost radiat şi în aceeaşi dată a fost înmatriculat pe numele inculpatului B.T., fiindu-i atribuite numerele pe care le deţinuse anterior pe maşina aparent schimbată.

Ulterior, la data de 19 februarie 2013, autoturismul achiziţionat de la SC U.J. SRL, respectiv X2, este radiat, fiind vândut de inculpatul B.T. şi tot în data de 19 februarie 2013, este reînmatriculat pe numele de P.T.A.

În realitate autoturismul marca X1 (cel vechi), a fost înmatriculat prima data la data de 26 august 2002, radiat la data de 7 august 2005, înmatriculat pe SC S.E. SRL la data de 19 septembrie 2005, radiat la data de 28 octombrie 2005, înmatriculat pe V.D.A. la data de radiat la data de 5 octombrie 2006, înmatriculat pe M.M.A. la data de radiat la data de 2 noiembrie 2010, înmatriculat pe B.T. la data de 2 noiembrie 2010, radiat la data de 16 septembrie 2011.

Din data 16 septembrie 2011 autoturismul marca X1, figurează înmatriculat pe U.I.V., finul lui B.T.

SC U.J. SRL nu deţine şi nu a deţinut niciodată în propietate ca mijloc fix autoturismul marca X1, aşa cum ar trebui să reiasă din contractul de schimb.

În declaraţiile de avere formulate de inculpatul B.T., din 25 mai 2012 pentru anul 2011, apare autorurismul X2 din 2010 achiziţionat de la SC U.J. SRL, dar nu apare înregistrată vânzarea autoturismului X1, din 2002, către cine s-a efectuat, cu ce valoare şi data înstrăinării, aspect solicitat la pct. III din formular, intitulat „bunuri mobile a căror valoare depăşeşte 3.000 euro fiecare şi bunuri imobile înstrăinate, în ultimele 12 luni”.

Apărarea inculpatului s-a axat pe invocarea necredibilităţii martorilor care, în mare parte, ar proveni din mediul infracţional sau care au afaceri judiciare pe rol în diverse stadii şi, deci, sunt interesaţi să răspundă „ofertelor” organelor de urmărire penală de a-l incrimina pe acesta în vădită antiteză cu activitatea profesională excepţională a acestuia evidenţiată de multiplele diplome de excelenţă şi titlu de „poliţistul anului”.

Or, fără a contesta aceste merite, care l-au şi menţinut la conducerea instituţiei atâta timp (2005-2013), trebuie remarcată şi apartenenţa sa la un grup de interese format din viceprimarul Devei, M.O., senatorul N., procurorii C. şi G. care-i puteau asigura „spatele”.

Elocventă în acest sens este declaraţia martorului cu identitate atribuită „I.P.”: „Aceste persoane se întâlneau frecvent şi constant iniţial la Motelul S. a lui B.T.A., ulterior la Motelul lui L. (...)” susţinută şi de declaraţia martorului cu identitate atribuită „I.D.”.

Or, vizavi de credibilitatea acestor martori, apărarea nu explică de ce aceştia ar face astfel de declaraţii, unele dintre ele autoincriminatorii (declaraţiile lui L.C.C., S.D., U.C., B.D.).

De altfel, relaţia inculpatului cu L.C.C. era de notorietate, ceea ce înlătură calitatea de informator atribuită acestuia de inculpat. De fapt, L.C.C. era folosit de inculpat pentru reglări de conturi între grupurile infracţionale şi pentru recuperarea de bani pentru prietenii săi (a se vedea declaraţiile soţilor B.).

Trebuie subliniat şi faptul că din cele trei declaraţii date de inculpat, acesta şi-a modificat sau nuanţat afirmaţiile în funcţie de probatoriul administrat.

Astfel, dacă într-o primă declaraţie inculpatul a afirmat că i-a cunoscut pe soţii R. prin intermediul finului său, U.I.V., mecanic auto, care i-a pus în legătură pentru perfectarea schimbului de maşini, pentru că a aflat că inculpatul R.G. a declarat că „l-am cunoscut cu puţin timp înainte de a-i vinde acest autoturism (...)” şi-a schimbat declaraţia în acest sens.

Inculpatul a declarat iniţial că relaţiile cu familia R. erau „întâmplătoare” pentru că R.A. a declarat că „după ce am cunoscut familia B.T., cu diferite ocazii (zile onomastice, zile de naştere), am participat la grătare sau diverse mici petreceri împreună cu acesta (...)

Menţionez că am participat la două petreceri ocazionate de ziua de naştere a lui B.G. şi a fiului acesteia la o cabană lângă casa părinţilor lui B.T.” pentru ca în declaraţia ulterioară să catalogheze relaţia cu familia R. ca fiind una „amicală”, dar nu de prietenie pentru că nu se vizitau.

Apărarea inculpatului invocă ca temei al schimbării temeiurilor care au determinat arestarea preventivă iniţială şi disjungerea dată în Dosarul nr. 13D/P/2011 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Alba, care îi privea pe coinculpaţii B.T.A. şi B.R. considerând că acest lucru nu putea fi făcut decât dacă s-ar fi renunţat la acuzaţiile de sprijinire a unui grup infracţional, întrucât este vorba de un caz de indivizibilitate, prevăzut de art. 33 lit. a) C. proc. pen.

Or, în acest stadiu procesual disjungerea cauzei faţă de unii inculpaţi este atributul exclusiv al procurorului şi ţine de tactica anchetei penale.

În acelaşi sens se invocă de apărarea inculpatului şi declaraţia din 13 noiembrie 2013 a numitului R.G., din care rezultă că B.T. nu-l cunoştea pe C.D., împrejurare necontestată şi nesusţinută însă de Parchet care pretinde că acesta era atenţionat de inculpat prin intermediul lui R.G.

În ceea ce priveşte percheziţia din 8 octombrie 2013, s-a susţinut de apărare că supoziţiile făcute nu sunt conforme cu realitatea, invocând distanţa mare de la poarta de acces până la intrarea în casă.

Or, din declaraţiile lucrătorilor de poliţie angrenaţi în acea activitate, reiese că, de când s-a sunat la sonerie, uşa de la casă s-a deschis relativ repede şi era lumină la parter la ora 6 (declaraţiile lui L.C., G.P.) întărite şi de remarca inculpatului „ăştia nu dorm, parcă ne aşteaptă”.

Un alt element de noutate învederat de apărare priveşte prezenţa inculpatului pe strada A. în ziua ultimei percheziţii la C.D., motivată de ridicarea unor obiecte de la o firmă de curierat cu sediul pe aceeaşi stradă.

S-a observat că inculpatului i-a trebuit o lună să-şi amintească acest detaliu fără să aducă nicio probă în acest sens.

Cât priveşte pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta pentru societate cercetarea în stare de libertate a inculpatului, s-a considerat că evaluarea acestuia are la bază o analiză strict criminologică a datelor deja existente la dosar, nefiind necesară efectuarea unui probatoriu separat doar sub acest aspect, lucru de altfel inadmisibil, pentru că ar avea în vedere un comportament viitor, imprevizibil şi incert al acestuia.

Or, dacă rezonabilitatea motivului de a bănui că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat există, de aici rezultă şi periculozitatea faptelor şi, implicit funcţie de natura normelor legale ocrotite, şi periculozitatea persoanei care le-a săvârşit, judecătorul făcând o predicţie a comportamentului său vizavi de aceste date. Din această perspectivă, nu se poate susţine că, săvârşirea acestui gen de fapte de către persoane care reprezintă statul şi care, ca în cauza pendinte, sunt chemate tocmai să vegheze la respectarea legii, sunt cele care le încalcă, nu are un puternic impact asupra opiniei publice, organele abilitate fiind chemate tocmai să restabilească încrederea în autorităţile statului.

Este de remarcat că acest caz a fost mediatizat, unii dintre cei angrenaţi în anchetă fiind defăimaţi public (procurorul şef D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Alba-lulia solicitând C.S.M.-ului chiar apărarea reputaţiei sale).

Trebuie subliniat că inculpatul nu a dat declaraţii în faţa instanţei, înţelegând însă să-şi exprime poziţia printr-o scrisoare publică adresată colegilor.

Acest demers mediatic nu îi este străin inculpatului care, prin intermediul prietenului D., proprietarul farmaciilor „Z.”, i-a propus lui C.A., care gestionează Q. Deva, să-i vândă afacerea, lucru confirmat de acesta şi de martorul cu identitate atribuită „I.P.”.

De asemenea, s-a apreciat că subzistă şi temeiul prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen., există date că inculpatul încearcă să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi sau a unui martor, aspect reliefat de mesajul de ameninţare primit de martorul I.O.P. la o zi după rămânerea definitivă a propunerii de arestare preventivă a inculpatului.

Conchizând, modul în care au fost săvârşite faptele pentru care există indicii temeinice şi probe ce conduc la o atare presupunere, constituie în sine un pericol deosebit pentru ordinea publică prin gravitatea extremă intrinsecă a acesteia.

Pe de altă parte, prelungirea acestei măsuri este clamată şi de actele de urmărire penală ce urmează a fi efectuate în cauză şi care sunt menţionate în referatul Parchetului.

În raport de aceste consideraţii, care răspund şi cererii subsidiare a apărării de înlocuire a măsurii arestării preventive cu una din măsurile preventive prevăzute de art. 145 şi 145¹ C. proc. pen., Curtea a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în temeiul art. 155 şi urm. C. proc. pen., a prelungit cu 30 de zile măsura arestării preventive a inculpatului B.T., de la 23 noiembrie 2013 până la 22 decembrie 2013.

Împotriva încheierii a formulat recurs inculpatul B.T. care a solicitat, în principal, respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive şi, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara.

S-a susţinut, în esenţă, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat, atât în ceea ce priveşte existenţa probelor şi a indiciilor temeinice, cât şi în ceea ce priveşte cazurile de arestare preventivă prevăzute de art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen.

Analizând recursul declarat de inculpatul B.T. prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu conform art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este întemeiat, în parte, pentru următoarele argumente:

Preparator, Înalta Curte constată că instanţa de fond a prezentat într-un mod succint situaţia de fapt, precum şi faptele reţinute în sarcina inculpatului, punând, însă, un accent deosebit pe infracţiunea de fals în declaraţii prevăzute de art. 292 C. pen. Totodată, a făcut trimiteri la unele dintre actele procedurale efectuate de organele de urmărire penală ce materializează, în opinia instanţei de fond, probele şi indiciile temeinice existente în cauză, dar fără o referire concretă la acuzaţiile ce i se aduc inculpatului, ci în contextul apărărilor făcute de acesta cu ocazia dezbaterilor din data de 19 noiembrie 2013.

Având în vedere motivarea lacunară expusă în considerentele încheierii recurate, împrejurarea că referatul procurorului supus cenzurii instanţei de fond relevă o presupusă activitate infracţională a inculpatului de o amploare deosebită, prin trimitere expresă la probele şi indiciile temeinice şi, având în vedere şi obligativitatea instituită prin prevederile art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen. instanţei de recurs, de a examina întreaga cauză sub toate aspectele, Înalta Curte urmează să verifice necesitatea prelungirii măsurii arestării preventive a inculpatului B.T. analizând referatul cu propunere de prelungire a măsurii preventive, prin prisma actelor aflate la dosarul de urmărire penală, complinind astfel motivarea instanţei de fond.

Astfel, s-au reţinut în sarcina inculpatului comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 264 alin. (1) C. pen. întrucât a divulgat soţilor B. date conspirative privind existenţa Dosarului nr. 13D/P/2011 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Alba-Iulia privind pe inculpaţii B.T.A., B.R. ş.a., cercetaţi sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală cu produse petroliere, a procedurilor, respectiv a actelor procesuale din acesta, favorizându-i şi sprijinind, în acest fel, gruparea infracţională.

În sprijinul acuzaţiilor se invocă afirmaţiile comisarului şef M.V. făcute în prezenţa subcomisarului M.A. şi consemnate de acesta din urmă, în mai multe procese-verbale, din care rezultă legătura dintre soţii B. şi inculpat, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică (poligraf) din care a rezultat că inculpatul B.T.A. a prezentat modificări ale comportamentului simulat, declaraţiile martorilor L.C.C. şi L.C., declaraţiile martorilor cu identitate protejată I.P., I.D. şi C.E., care confirmă aspectele relatate anterior, declaraţiile martorilor G.I.P., D.D., V.T., martori indirecţi ce confirmă relaţiile inculpatului cu familia B., procesele-verbale aflate la dosar, din care rezultă că inculpatul a fost informat de către subalterni despre cauza în care erau cercetaţi soţii B.

Verificând conţinutul actelor procedurale menţionate anterior, dar şi al altora, aflate la dosar (proces-verbal din data de 17 octombrie 2013 privind redarea discuţiilor telefonice ale procurorului de caz cu numitul V.C.) se constată că pretinsele discuţii ale comisarului şef M.V. au fost redate de către subcomisarul M.A. (în condiţiile în care acesta a participat la efectuarea de acte de urmărire penală în prezenta cauză) în procese-verbale de investigaţii întocmite ulterior decesului comisarului şef, iar declaraţiile martorilor se referă fie la aspecte despre care aceştia susţin că le ştiu de la alte persoane, fie se contrazic cu privire la data la care se pretinde că soţii B. au aflat despre existenţa dosarului în care sunt cercetaţi, toamna anului 2011, respectiv toamna anului 2012, fie relatează aspecte vagi, lipsite de concreteţe, fără relevanţă la nivel probator.

De asemenea, s-a mai reţinut în sarcina inculpatului comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen., art. 260 alin. (1) C. pen. şi art. 292 C. pen., arătându-se că acesta a divulgat, prin R.G. şi/sau M.O., datele efectuării percheziţiilor domiciliare din cauza 71D/P/2011, cu referire la percheziţiile din 10 mai 2012 şi 8 octombrie 2012 de la domiciliile inculpaţilor C.D., B.D., U.C. şi S.D., precum şi alte date conspirate privind obiectul şi existenţa dosarului. Totodată, inculpatul a făcut afirmaţii mincinoase cu ocazia audierii ca martor la data de 6 decembrie 2012 în Dosarul nr. 71D/P/2011 şi, cu intenţie, nu a făcut menţiunile necesare privind vânzarea autoturismului său către alte persoane, autoturism care figura dat la schimb către SC U.J. SRL, unde acesta nu a fost înregistrat niciodată.

În sprijinul acuzaţiilor, se invocă declaraţiile numiţilor B.D., U.C., S.D., B.L., N.V.I., P.A., P.C., din care reiese că inculpatul B.D. a fost anunţat de către inculpatul C.D. despre prima percheziţie, acesta din urmă având cunoştinţă şi despre efectuarea celei de a doua percheziţii, procese-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice ale inculpatului C.D. şi ale învinuitului R.G. (prieten al inculpatului), listingurile convorbirilor telefonice obţinute pentru C.D., R.G., M.O. şi inculpat, video filmările efectuate la domiciliul inculpatului C.D. cu ocazia celei de a doua percheziţii din 8 octombrie 2012, rapoartele de filaj, înscrisuri şi acte financiar contabile ale SC U.J. SRL. S-a omis a se face trimitere la concluzia testării poligraf a numitului R.G., aşa cum s-a procedat cu privire la celelalte testări la poligraf efectuate în cauză, testare care nu a evidenţiat modificări psihofiziologice specifice comportamentului simulat.

Analizând actele procedurale menţionate anterior, Înalta Curte constată că din declaraţia numitului B.D., audiat ca martor în prezenta cauză, rezultă că inculpatul C.D. l-a anunţat în ziua de 9 mai 2012 că în cursul dimineţii următoare se vor face nişte percheziţii ce îi viza, cerându-i să ia legătura, în acest sens, şi cu cei doi copii ai lui, U.C. şi S.D., spunându-i totodată că „informaţiile i-au fost date de către o persoană care este tot timpul cu D.I.I.C.O.T.-ul”. În ceea ce priveşte listingurile convorbirilor telefonice, se prezintă o succesiune cronologică a apelurilor telefonice, respectiv perioadele cuprinse între 8 şi 12 mai 2012 dintre R.G. şi C.D., între 3 şi 9 mai 2012 dintre C.D. şi M.O., fiind intercalate şi două convorbiri ale numitului M.O. cu inculpatul din datele de 5 şi 9 mai 2012. Supravegherile operative efectuate în cauza ce-l privea pe inculpatul C.D. au identificat la data de 5 octombrie 2012, în apropierea sediului societăţii comerciale aparţinând persoanei vizate autoturismul condus de inculpat, fără însă a se preciza vreun detaliu legat de activitatea acestuia.

Din dosarul de urmărire penală nu rezultă, însă, relaţionarea elementelor precizate în referat cu privire la: întâlnirea dintre C.D. şi M.O. în data de 6 octombrie 2012, comunicările prin telefon a acestuia din urmă cu inculpatul la datele de 6 şi 7 octombrie (chiar în referat arătându-se că inculpatul şi M.O. sunt cunoştinţe vechi) şi staţionarea autoturismului inculpatului în parcarea magazinului P. în ziua de 7 octombrie 2012, perioadă care s-a suprapus cu venirea autoturismului condus de C.D. la complexul M., întâlnire cu privire la care se afirmă că exista posibilitatea ca inculpatul să fi realizat că în zonă se executau activităţi de supraveghere operativă şi a renunţat să se întâlnească cu acesta. Ori, aceste elemente prezentate de organele de urmărire penală fără o legătură între ele nu sunt apte să conducă la reţinerea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de favorizare a infractorului pretins comisă de inculpat.

Se constată că întreaga construcţie a acuzării se bazează pe supoziţii decurgând din demonstrarea relaţiilor apropiate ale inculpatului cu familia R., U.I.V. (finul inculpatului) şi M.O. (prieten din copilărie al inculpatului), declaraţiile unor persoane cercetate într-o cauză penală în sensul că au fost anunţaţi anterior de efectuarea unor percheziţii domiciliare şi pe prezenţa, apreciată ca fiind suspectă, a autoturismului condus de inculpat la data de 5 octombrie 2012 în apropierea sediului societăţii inculpatului C.D. şi la data de 7 octombrie 2012 în parcarea magazinului P., perioadă care s-a suprapus cu venirea autoturismului condus de C.D. la complexul M.

Ori, existenţa acestor elemente de natură a conduce la suspiciunea implicării inculpatului în pretinsa activitate infracţională nu a fost concretizată suficient de către organele de urmărire penală prin efectuarea unor acte procedurale care să dea consistenţă acuzaţiilor aduse inculpatului.

Aşa cum s-a arătat şi în jurisprudenţa C.E.D.O., nu este suficient ca bănuiala să se bazeze pe buna credinţă a autorităţilor (Gusinskiy c. Rusiei, 70276/01, 19 mai 2004). Caracterul plauzibil al bănuielii presupune existenţa unor fapte sau informaţii apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârşit infracţiunea (Shannon c. Letoniei, 32214/03, 24 noiembrie 2009; Varga c. României, 73957/01, 11 martie 2008; Imakayeva c. Rusiei, 7615/02, 9 noiembrie 2006; Iliev c. Bulgariei, 48870/99, 22 noiembrie 2004; Calleja c. Maltei, 5274/01, 7 aprilie 2005). Aceasta, în condiţiile în care plauzibilitatea motivelor, care conduce la caracterul rezonabil al bănuielii, pe care trebuie să se bazeze orice arestare, constituie un element esenţial al protecţiei oferite de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia europeană a drepturilor omului împotriva privărilor arbitrare de libertate.

Referitor la infracţiunea de mărturie mincinoasă pretins comisă de inculpat cu ocazia audierii în Dosarul nr. 71D/P/2011, când a afirmat că nu era în relaţii apropiate cu R.G. şi s-a întâlnit cu acesta la câteva zile sau la o săptămână după percheziţia efectuată la domiciliul acestuia, aspecte care ar fi infirmate de procesul-verbal din data de 7 decembrie 2012 privind redarea interceptării din data de 15 noiembrie 2012 a convorbirii telefonice purtate de R.A. cu inculpatul, din care rezultă că la momentul efectuării percheziţiei menţionate aceasta l-a sunat prima oară pe inculpat şi de raportul de filaj din care rezultă că inculpatul s-a întâlnit în seara zilei de 15 noiembrie 2012 cu R.G. la domiciliul lui U.I.V., urmează a se aprecia, la momentul soluţionării cauzei pe fond, asupra întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii, din perspectiva unei eventuale încălcări ale dreptului martorului de a nu se autoincrimina, în condiţiile în care ulterior recurentului i s-a reţinut în sarcină infracţiunea de favorizare a infractorului cu privire la persoana cercetată în dosarul în care se apreciază că acesta a dat declaraţii mincinoase.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în declaraţii, singura expusă, pe larg, în încheierea recurată, este de constatat că, prin limitele de pedeapsă aceasta nu poate face obiectul singular al luării măsurii arestării preventive.

Instanţa de recurs mai constată că s-a reţinut în sarcina inculpatului comiterea infracţiunilor prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 264 alin. (1) C. pen. şi art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen. întrucât a favorizat şi sprijinit gruparea L./S. prin încurajarea, sfaturile şi ascunderea informaţiilor deţinute cu privire la comiterea infracţiunilor de către aceste grupări şi a omis sesizarea organelor judiciare, încercând doar să provoace grupările infracţionale rivale pentru a produce între acestea „un măcel”.

Acuzarea se bazează pe declaraţiile martorilor L.C.C. şi L.S., precum şi ale martorului cu identitate protejată C.E. din care ar rezulta că inculpatul era informat cu privire la tot ce L.C.C. comitea împreună cu membrii grupării sale, ori, conform atribuţiilor de serviciu, inculpatul ar fi trebuit să ia măsuri pentru cercetarea grupului infracţional şi stoparea infracţiunilor comise; tot astfel, l-a convins pe L.C.C. să nu renunţe la calitatea sa de lider al grupării infracţionale şi să lanseze mesaje de natură a crea disensiuni între grupările infracţionale din Hunedoara, aspecte confirmate şi de testarea lui L.C.C. cu aparatul poligraf, declaraţiile martorului V.C., care arătat că inculpatul nu a luat nicio măsură faţă de L.C.C. deşi i-au fost aduse la cunoştinţă fapte de înşelăciune, şantaj şi cămătărie ale acestuia, fiind nevoit să se mute cu familia o perioadă în Grecia, respectiv să muncească în Libia pentru a-şi plăti datoria către L.C.C., declaraţiile martorului I.O.P., care a arătat că după ce L.C.C. a fost arestat, i-a comunicat inculpatului că şi el fusese victima unor infracţiuni comise de acesta, dar inculpatul nu a luat nicio măsură, motiv pentru care s-a prezentat singur la D.I.I.C.O.T. pentru a formula plângere, declaraţiile martorului cu identitate protejată G.M., procesele-verbale ale înregistrărilor din mediul ambiental, listingurile telefonice, respectiv declaraţiile numiţilor M.L., V.C., A.S., S.A.

Analizând actele procedurale cu privire la existenţa indiciilor temeinice privind activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului, se constată că acuzaţiile aduse acestuia se bazează exclusiv pe declaraţiile unor persoane cercetate de către inculpat, în calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară, în condiţiile în care declaraţiile martorilor cu identitate protejată menţionaţi anterior conţin elemente extrem de vagi, ce nu pot conduce la reţinerea unei situaţii concrete din punct de vedere faptic, iar înregistrările din mediul ambiental reprezintă convorbiri telefonice ale organelor de urmărire penală tot cu persoane care au avut calitatea de inculpaţi în dosarele aflate în instrumentarea inculpatului.

Concluzionând, Înalta Curte constată că actele de urmărire penală şi verificările efectuate în cauză de către organele de urmărire penală nu au adus elemente care să concretizeze acuzaţiile aduse inculpatului şi care să dea credibilitate afirmaţiilor cuprinse în referatul cu propunere de prelungire a măsurii preventive, de natură a justifica menţinerea, în continuare, în stare de arest preventiv a acestuia.

Având în vedere împrejurarea că materialul probator administrat până la acest stadiu procesual nu conferă suficiente indicii temeinice care să justifice menţinerea în continuare a celei mai grave dintre măsurile preventive, Înalta Curte consideră că acest aspect conduce la inutilitatea verificării existenţei vreunui temei din cele prevăzute în art. 148 C. proc. pen. Din interpretarea dispoziţiilor legale în materie rezultă că verificarea cazurilor enumerate în art. 148 C. proc. pen. este o operaţiune juridică ulterioară constatării existenţei probelor şi a indiciilor temeinice care să susţină în continuare măsura preventivă.

În consecinţă, faţă de cele menţionate anterior în considerentele prezentei încheieri, Înalta Curte apreciază că pentru a se asigura prezenţa inculpatului în faţa organelor judiciare, se impune luarea faţă de acesta a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara. Totodată, pentru buna desfăşurare a procesului penal se impune obligarea sa la respectarea mai multor obligaţii prin care să se asigure prezenţa sa în faţa autorităţilor judiciare, localizarea imediată a locuinţei sale, interdicţia de a purta, deţine sau folosi orice categorie de arme, de a lua legătura, în orice modalitate, cu persoanele cercetate şi/sau audiate în cauză şi să nu desfăşoare activităţi în exercitarea cărora a săvârşit presupusele fapte penale, respectiv activităţi specifice organelor de cercetare ale poliţiei judiciare.

Pentru aceste motive, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul B.T. împotriva încheierii din 19 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va casa, în parte, încheierea recurată şi rejudecând:

În baza art. 139 alin. (1) raportat la art. 145¹ coroborat cu art. 145 C. proc. pen. va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului B.T., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 de zile, de la 26 noiembrie 2013 la 25 decembrie 2013 inclusiv.

În baza art. 145¹ alin. (2) raportat la art. 145 alin. (1¹) şi (1²) C. proc. pen., va dispune ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpatul să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la Poliţia municipiului Deva, desemnată de către instanţă cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie menţionate sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organelor judiciare;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;

e) să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect cu următoarele persoane: B.T.A., B.R., D.M.R., D.A., T.C., D.L.D., L.C.C., L.C., L.S., S.A., V.C., M.O., D.G.T., G.I.P., V.T., D.D., R.G., R.A., C.D., C.M., B.D., U.C., S.D., B.L., N.V.I., P.A., P.C., U.I.V., M.L., I.O.P., A.S., P.G., M.M., I.G., P.A.C., G.P.M., L.C., B.C.M., D.M.O., M.F.V., G.I., D.T.I., M.I., H.H.H., L.I., Z.M. şi P.N.D.

f) să nu desfăşoare activităţi de ofiţer de poliţie.

În temeiul art. 145¹ alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (2²) şi alin. (3) C. proc. pen., va atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor şi obligaţiilor ce îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.

Măsura dispusă va fi comunicată, conform art. 145 alin. (2) C. proc. pen. inculpatului, Poliţiei municipiului Deva, Jandarmeriei, Poliţiei locale Deva, organelor competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră.

Va dispune, punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii recurate, referitoare la cheltuielile judiciare.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursul declarat de inculpatul B.T. împotriva încheierii din 19 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Casează, în parte, încheierea recurată şi rejudecând:

În baza art. 139 alin. (1) raportat la art. 145¹ coroborat cu art. 145 C. proc. pen. dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului B.T., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 de zile, de la 26 noiembrie 2013 la 25 decembrie 2013 inclusiv.

În baza art. 145¹ alin. (2) raportat la art. 145 alin. (1¹) şi (1²) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat;

c) să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organelor judiciare;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;

f) să nu desfăşoare activităţi de ofiţer de poliţie.

În temeiul art. 145¹ alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor şi obligaţiilor ce îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.

Măsura dispusă va fi comunicată, conform art. 145 alin. (2¹) C. proc. pen. inculpatului, Poliţiei municipiului Deva, Jandarmeriei, Poliţiei locale Deva, organelor competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră.

Dispune, punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii recurate, referitoare la cheltuielile judiciare.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 26 noiembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 2609/2013. Penal. Prelungirea duratei...		ICCJ. Decizia nr. 868/2013. Penal. Conflict de competenţă... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3712/2013. Penal. Prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.). Recurs