ICCJ. Decizia nr. 2064/2013. Penal. Prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 2064/2013
Dosar nr. 1428/46/2013
Şedinţa publică din 12 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin încheierea nr. 4 F/CC din data de 9 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 1428/46/2013, privind pe inculpaţii D.G., B.G. şi E.V. a fost respinsă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Piteşti, având ca obiect prelungirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii B.G., D.G. şi E.V., toţi deţinuţi în prezent în C.R.A.P.-I.P.J. Argeş.
În baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 145 C. proc. pen. a fost înlocuită măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii E.V., D.G. şi B.G. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, fără încuviinţarea instanţei, pe o durată de 30 de zile începând cu data punerii în libertate.
În baza art. 145 alin. (11) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpaţii E.V., D.G. şi B.G. au fost obligaţi să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;
- inculpaţii D.G. şi B.G. să se prezinte la Postul de Poliţie al comuna C., judeţul Dâmboviţa, iar inculpatul E.V. la Poliţia oraşului T., judeţ Argeş, organe de poliţie desemnate cu supravegherea inculpaţilor, conform programului de supraveghere ce va fi întocmit de către organele de poliţie sau ori de câte ori vor fi chemaţi;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art 145 alin. (12) C. proc. pen. s-a interzis inculpaţilor,.pe durata măsurii "obligării de a nu părăsi localitatea, să se apropie de ceilalţi inculpaţi, învinuiţi şi de martorii din această cauză şi să comunice cu aceştia direct sau indirect.
În baza art. 145 alin. (3) C. proc. pen., s-a pus în vedere inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor stabilite, se va lua faţă de ei măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpaţilor, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, de sub puterea mandatelor de arestare preventivă nr. X1 din 29 mai 2013 pentru inculpatul E.V., X2 din 29 mai 2013 pentru inculpatul D.G. şi X3 din 29 mai 2013 pentru inculpatul B.G. emise de Curtea de Apel Piteşti, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.
În baza art. 145 alin. (21) C. proc. pen., încheierea a fost comunicată inculpaţilor, poliţiei de domiciliu, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că prin propunerea înregistrata pe rolul Curţii de Apel Piteşti s-a solicitat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Piteşti să se dispună prelungirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii E.V., D.G. şi B.G., pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 12 iunie 2013.
În motivarea propunerii, întemeiată pe dispoziţiile art. 155 alin. (1), art. 156 alin. (1) şi art. 159 C. proc. pen., s-a arătat că prin rezoluţia nr. 164/P/2010 din 23 mai 2013, ora 10:00, a fost începută urmărirea penală faţă de A.R., E.V., D.G., pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 61 din Legea nr. 78/2000, precum şi faţă de B.G. şi M.I., acesta din urmă având calitatea de preşedinte al Tribunalului Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Prin ordonanţele nr. 164/P/2010 din data de 28 mai 2013, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii E.V., D.G. şi B.G., pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor. De asemenea, prin ordonanţa nr. 164/P/2010 din 5 iunie 2013, ora 15:30, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de M.I. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În referatul cu propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive s-a reţinut că din actele de urmărire penală efectuate în cauză rezultă că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.
În esenţă, în referatul parchetului s-a arătat că începând cu a doua jumătate a lunii octombrie 2010, inculpatul E.V., împreună cu inculpaţii D.G. şi B.G., au efectuat demersuri pentru a-l ajuta pe învinuitul A.R., judecat la acel moment în stare de arest preventiv de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. 6446/120/2008, să fie pus în libertate sau să obţină o condamnare cu suspendarea executării pedepsei, prin folosirea influenţei preşedintelui Tribunalului Dâmboviţa, inculpatul M.I.
În urma discuţiei purtate de inculpatul B.G. cu inculpatul M.I., acesta din urmă i-a pretins suma de 6.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra completului de judecată care judeca cauza privind pe învinuitul A.R., judecat în dosarul menţionat.
După ce inculpatul M.I. a pretins suma de 6.000 euro, oferită de către inculpatul E.V. şi de învinuitul A.R., inculpatul B.G., prin intermediul inculpatului D.G., a şi făcut demersuri pentru strângerea acestei sume pe care trebuia să o ducă inculpatului M.I. pe data de 6 sau 7 noiembrie 2010. Totodată, şi inculpatul E.V. a făcut demersuri pentru a obţine suma de bani, gajând autoturismul marca Y1 numitei C.C. pentru suma de 12.500 RON, echivalentul a 3.000 euro, sumă remisă de inculpatul E.V. inculpatului D.G., care la rândul său a remis-o inculpatului B.G.
Din supravegherea operativă şi înregistrarea de imagini efectuată de D.G.I.P.I., Diviziunea Supravegheri Operative şi Investigaţii, rezultă că în seara zilei de 7 noiembrie 2010, începând cu ora 19:45, inculpatul B.G. s-a deplasat cu autoturismul fiului său la domiciliul inculpatului M.I., situat la ieşirea din municipiul Târgovişte în apropierea localităţii A., ducând acestuia din urmă suma de bani ce fusese ridicată de la domiciliul inculpatului D.G.
Inculpatul B.G. i-a comunicat învinuitului A.R. faptul că va fi pus în libertate şi va primi o condamnare cu suspendare, însă pronunţarea va avea loc în 2-3 zile, după data de 8 noiembrie 2010, afirmând faţă de acesta faptul că această amânare a pronunţării este condiţionată de remiterea diferenţei de bani pretinsă. Din actele existente la Dosarul nr. 6446/120/2008 rezultă că la termenul din 8 noiembrie 2010, completul de judecată a amânat pronunţarea în ceea ce priveşte cererile formulate de către învinuitul A.R., stabilindu-se termen data de 22 noiembrie 2010.
Întrucât, învinuitul A.R. nu mai putea fi pus în libertate şi nici condamnat cu suspendarea executării pedepsei, hotărăşte să i se restituie banii de către magistratul judecător, inculpatul M.I., sens în care poartă discuţii telefonice, atât cu inculpatul B.G., cât şi cu inculpaţii D.G. şi E.V. Din convorbirile telefonice interceptate a rezultat faptul că inculpatul B.G. a urmărit recuperarea cât mai rapidă a sumei de 12.500 RON, de la inculpatul M.I., efectuând multiple deplasări, atât anunţate, cât şi neanunţate , la domiciliul acestuia, cât şi la locul de muncă (Tribunalul Dâmboviţa). Tot din convorbirile şi comunicările telefonice purtate între inculpaţi şi învinuitul A.R. rezultă că suma de 12.500 RON remisă inculpatului M.I. a fost restituită de acesta la data de 12 noiembrie 2010, ca urmare a discuţiilor purtate de către inculpatul B.G. cu inculpatul M.I. la data de 11 noiembrie 2010 într-o staţie PECO de pe raza municipiului Târgovişte.
Restituirea sumei de bani nu s-a putut face însă la data de 11 noiembrie 2010, deoarece inculpatul M.I. nu a putut fi găsit, fiind în şedinţă în sala de judecată, dar suma de bani s-a restituit pe data de 12 noiembrie 2010, aşa cum rezultă şi din convorbirile telefonice.
În referatul cu propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a celor 3 inculpaţi, s-a mai arătat că în cauză există probe certe că inculpaţii au săvârşit faptele de corupţie pentru care s-a început urmărirea penală şi pentru care s-a dispus mai apoi punerea în mişcare a acţiunii penale.
S-a mai arătat că, pe parcursul urmăririi penale, inculpaţii au avut o atitudine nesinceră şi de nerecunoaştere a faptelor, cu toate că există probe concludente din care rezultă activitatea infracţională a acestora.
De asemenea, pe parcursul urmăririi penale, inculpaţii au încercat să zădărnicească aflarea adevărului, punându-se de acord ce declaraţii trebuie să facă în faţa organului de urmărire penală. Astfel, inculpaţii, pe parcursul urmăririi penale, au declarat că nu s-au întâlnit şi nu au purtat discuţii referitoare la demersurile efectuate pentru punerea în libertate a învinuitului A.R., iar sumele de bani aveau cu totul o altă destinaţie, respectiv pentru avocatul P.N. sau pentru plata unor datorii către firma inculpatului B.G., contrar probelor administrate la dosar.
De altfel, pe parcursul urmăririi penale, după ce inculpatul D.G. a fost audiat la D.N.A., Serviciul Teritorial Piteşti, în data de 19 octombrie 2011, acesta, luând la cunoştinţă de anumite interceptări efectuate în cauză de organul de urmărire penală, a comunicat aceste aspecte şi inculpatului B.G., care a căutat să-şi ia măsuri de precauţie, punându-se de acord asupra aspectelor care trebuie declarate în faţa organului de urmărire, fapt ce rezultă şi din lecturarea declaraţiilor date de aceştia în calitate de învinuiţi.
Mai mult decât atât, cu toate că în faţa organului de urmărire penală inculpatul B.G. nu a recunoscut fapta de trafic de influenţă săvârşită pentru a ajuta pe cumpărători, de influenţă, învinuitul A.R. şi inculpaţii E.V. şi D.G., la data de 20 noiembrie 2011, după audierea la D.N.A., Serviciul Teritorial Piteşti a inculpatului D.G., acesta a transmis un mesaj tip sms către o persoană neidentificată , cu următorul conţinut: „M-am băgat sa-l ajut pe unu arestat, şi au avut telefoanele înregistrate, la chemat D.N.A. pe ăla care m-a rugat i-a pus casete şi cu mine şi cred că mă cheamă, s-au interesat de mine”, mesaj din care rezultă în mod indubitabil că fapta de trafic de influenţă săvârşită de către inculpatul B.G. a fost la rugămintea inculpatului D.G. Interesul în cauză l-au avut şi inculpatul E.V., cât şi învinuitul A.R., care au gajat un autoturism proprietatea la acea vreme a învinuitului A.R., pentru a face rost de suma de bani ce trebuia remisă magistratului care avea influenţă sau a lăsat să se creadă că are influenţă pentru ca învinuitul A.R. să fie pus în libertate din starea de arest preventiv şi să fie condamnat la o pedeapsă cu suspendarea executării.
La data de 30 mai 2013, după ce s-a dispus arestarea preventivă de către Curtea de Apel Piteşti, inculpatul B.G. a revenit asupra declaraţiilor sale şi a recunoscut săvârşirea infracţiunii. Astfel, acesta a susţinut că la data de 7 noiembrie 2010 a remis inculpatului M.I. suma de 12.500 RON, acesta lăsând să se înţeleagă că ar avea o influenţă reală asupra magistratului-judecător care judeca cauza cu nr. 6446/120/2008 a Tribunalului Dâmboviţa pentru punerea în libertate a învinuitului A.R. şi condamnarea acestuia cu suspendarea executării pedepsei.
Conform declaraţiei inculpatului, suma de 12.500 RON i-a fost restituită de inculpatul M.I., motivul fiind acela că, la data de 8 noiembrie 2010, învinuitul A.R. nu a fost pus în libertate, constatându-se starea de recidivă a acestuia şi implicit neîndeplinirea condiţiilor legale în vederea condamnării acestuia la o pedeapsă cu suspendare.
De asemenea, la data de 5 iunie 2013, inculpatul E.V. a recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale, susţinând că la data de 7 noiembrie 2010 a remis suma de 12.500 RON inculpatului M.I. prin intermediul inculpaţilor D.G. şi B.G., suma de bani fiind remisă pentru ca fratele său, învinuitul A.R., încarcerat la Penitenciarul Mărgineni şi judecat în Dosarul nr. 6446/120/2008 al Tribunalului Dâmboviţa, să fie pus în libertate şi să primească o condamnarea cu suspendarea executării pedepsei.
Prin încheierea nr. 3/F/CC din 29 mai 2013 pronunţată în Dosarul nr. 1397/46/2013, Curtea de Apel Piteşti a admis propunerea formulată de D.N.A., Serviciul Teritorial Piteşti, şi în baza art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen., a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor E.V., D.G. şi B.G. pe o perioadă de 29 zile începând cu data de 29 mai 2013 până la data de 26 iunie 2013, inclusiv.
Prin încheierea nr. 1997 din data de 7 iunie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1397/46/2013, au fost admise recursurile declarate de cei 3 inculpaţi împotriva încheierii de şedinţă nr. 3/F/CC din 29 mai 2013 pronunţată de Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 1397/46/2013, s-a casat încheierea recurată numai sub aspectul duratei arestării preventive şi, reţinând cauza spre rejudecare, în fond s-a redus durata arestului preventiv a celor 3 inculpaţi de la 29 zile la 15 zile, respectiv de la 29 mai 2013 până la 12 iunie 20.13, inclusiv.
Din considerentele încheierii Curţii de Apel Piteşti, rezultă că la momentul arestării preventive a inculpaţilor pe durata de 29 de zile, judecătorul a reţinut că există suficiente indicii temeinice şi probe, cum sunt, în principal, interceptările şi înregistrările convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon, supravegherea operativă şi înregistrarea de imagini efectuată de D.G.I.P.I., Diviziunea Supravegheri Operative şi Investigaţii, declaraţii învinuiţi, inculpaţi, martori şi altele.
Situaţia de fapt vizând pretinsa activitate infracţională a inculpaţilor E.V., D.G. şi B.G. a fost, în opinia judecătorului, astfel confirmată de conţinutul multiplelor interceptări şi înregistrări de convorbiri sau comunicări telefonice autorizate de judecător în condiţiile art. 911 C. proc. pen., privind starea de fapt relevantă cu privire la infracţiunile ce pot fi reţinute în sarcina inculpaţilor, în succesiunea lor, convorbiri ce au avut loc în perioada 1 noiembrie 2010-7 noiembrie 2010, precum şi în perioada imediat următoare datei de 8 noiembrie 2010, când a avut loc judecarea cauzei în care învinuitul A.R. nu a fost pus în libertate, precum şi de mijloacele tehnice de supraveghere operativă prin organele specializate.
La acestea, s-a constatat că se adaugă şi declaraţiile învinuiţilor şi inculpaţilor, care au fost luate în cauză, cum sunt cele ale inculpaţilor D.G. şi B.G., D.G., care nu au recunoscut pretinsa activitate infracţională, aşa cum a fost descrisă mai sus, poziţie pe care au avut-o constant în cursul urmăririi penale, cât şi cu ocazia audierii la instanţă în vederea soluţionării propunerii de arestare preventivă, numai B.G. recunoscând, parţial, această pretinsă activitate infracţională şi numai în faţa instanţei, atunci când a fost audiat cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, anterior în cursul urmăririi penale având şi el aceeaşi poziţie de nerecunoaştere a faptei.
Aşadar, analizând propunerea de luare a măsurii arestării preventive, prin prisma celor arătate mai sus, judecătorul a constatat că este întrunită, în primul rând, condiţia legală a luării acestei măsuri, şi anume cea prevăzută de art. 148 alin. (1) C. proc. pen., care face trimitere la prevederile art. 143 C. proc. pen., şi anume existenţa de probe sau indicii temeinice vizând luarea măsurii arestării preventive, probe şi indicii despre care s-a apreciat că sunt cu prisosinţă, în această cauză, aşa cum rezulta din mijloacele de probă administrate, şi anume adaugă şi date ce rezultă din mijloacele tehnice vizând supravegherea operativă efectuată în cauză de organele abilitate.
S-a mai reţinut că este, totodată, îndeplinită şi cea de-a doua condiţie a luării măsurii arestării preventive, şi anume a cazurilor de arestare prevăzute la art. 148 alin. (1) lit. b) şi f) C. proc. pen.
Astfel, în legătură cu lit. b) ce vizează luarea măsurii arestării preventive şi în cazul în care există date că inculpaţii încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului în cauza dată, s-a constatat că în cursul urmăririi penale, după ce inculpatul D.G. a fost audiat la D.N.A., Serviciul Teritorial Piteşti la data de 19 octombrie 2011, acesta, luând cunoştinţă de anumite interceptări efectuate în cauză de organul de urmărire penală, i-a comunicat inculpatului B.G. să-şi ia măsuri de precauţie, punându-se de acord asupra aspectelor care trebuie declarate în faza organelor de urmărire penală.
De asemenea, s-a constatat că inculpatul B.G., care iniţial nu a recunoscut faptele, după audierea tot la D.N.A., Serviciul Teritorial Piteşti, la data de 20 noiembrie 2011, a transmis inculpatului D.G. un mesaj tip sms către o persoană neidentificată, cu următorul conţinut: „M-am băgat să-l ajut pe unu arestat, şi au avut telefoanele înregistrate, la chemat D.N.A. pe ăla care m-a rugat i-a pus casete şi cu mine şi cred ca mă cheamă, s-au interesat de mine”, pentru ca toţi inculpaţii să ştie să-şi ia măsuri de precauţie în acest sens.
În acelaşi timp, s-a mai constatat că subzistă şi alt caz al arestării preventive, şi anume cel prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constând în aceea că inculpaţii au săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, în legătură cu infracţiunea reţinută în sarcina fiecărui inculpat, s-a constatat că faptele pretins a fi comise de inculpaţii E.V., D.G., aşa cum au fost descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 61 din Legea nr. 78/2000, iar faptele pretinse a fi comise de inculpatul B.G. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
S-a menţionat că aceste fapte, incriminate potrivit prevederilor legale menţionate, sunt pedepsite cu închisoare de la 2 la 10 ani, astfel că este îndeplinită condiţia menţionată a pedepsei mai mare de 4 ani pentru a fi luată măsura arestării preventive.
În acelaşi timp, s-a constatat îndeplinită şi cealaltă condiţie cumulativă prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că există probe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Existenţa unui pericol pentru ordinea publică, reclamat de dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a precizat că trebuie analizat, pe de o parte, în funcţie de pericolul social al infracţiunii pentru care este urmărit acuzatul, de profilul personal al inculpatului, dar în funcţie şi de reacţia publică faţă de comiterea de infracţiuni şi de posibilitatea ca alte persoane să comită fapte similare în lipsa unei reacţii ferme împotriva unor persoane acuzate de asemenea fapte.
Or, în cauză, infracţiunile pretins a fi săvârşite de inculpaţi, respectiv de cumpărare de influenţă, reţinută în sarcina inculpaţilor E.V. şi D.G., precum şi de trafic de influenţă, reţinută în sarcina inculpatului B.G., s-a constatat că sunt infracţiuni de corupţie, de un pericol social extrem de ridicat, cu atât mai mult cu cât cumpărarea şi traficarea influenţei vizează magistraţi ce au rol esenţial în apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului cât şi ale cetăţenilor, corupţia fiind un fenomen grav care afectează astăzi în mod profund societatea.
S-a considerat că existenţa de probe vizând pericolul concret pentru ordinea publică, rezultă, implicit, şi prin raportare la natura infracţiunii de corupţie, la gravitatea acesteia, aşa cum sunt cele vizând cumpărarea şi traficarea influenţei.
Aşadar, s-a apreciat că sunt îndeplinite cele două condiţii pentru luarea măsurii arestării preventive a celor trei inculpaţi în această cauză, şi anume prevederile art. 148 alin. (1) care face trimitere la prevederile art. 143 C. proc. pen., vizând existenţa de probe şi de indicii temeinice, dar şi prevederile art. 148 alin. (1) lit. b) şi f) C. proc. pen., ca temei al arestării reţinute în această cauză.
În acelaşi timp, judecătorul a considerat că se impune măsura arestării preventive pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere faptul că inculpaţii au încercat influenţarea adevărului, atunci când s-au aflat în libertate, apreciind, astfel, că este în interesul urmăririi penale, potrivit art. 1491 alin. (1) C. proc. pen., arestarea acestora.
S-a precizat că este adevărat că măsura arestării preventive este o măsură de excepţie, dar în cauză nu s-a impus luarea unei alte măsuri, cum este măsura obligării de a nu părăsi localitatea, ca şi măsură alternativă, chiar dacă inculpatul B.G. a recunoscut fapta, nu are antecedente penale, la fel ca şi inculpatul D.G., iar inculpatul E.V. are o situaţie familială deosebită, având minori în întreţinere, iar starea de sănătate a lui şi a soţiei sale este precară.
Astfel, la alegerea oricărei măsuri preventive, trebuie avute în vedere criteriile prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen., care vizează, printre altele, scopul măsurii şi gradul de pericol social al infracţiunii, mai exact buna desfăşurarea procesului penal şi gravitatea unor asemenea fapte de corupţie, mai ales asupra magistraţilor, identificată şi prin gradul de pericol social al acestora, astfel că raportat la aceste criterii pe care le-a apreciat ca prioritare în raport de celelalte criterii, vizând persoana faţă de care se ia măsura, s-a considerat că alegerea măsurii arestării preventive, în această cauză, ce se impune a se lua împotriva inculpaţilor, este nu numai legală, dar şi justificată.
Analizând propunerea de prelungire a arestării preventive a inculpaţilor, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 155 C. proc. pen., prelungirea duratei arestării preventive în cursul urmăririi penale se poate dispune motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice această măsură.
În cauză, s-a reţinut că procurorul a propus prelungirea stării de arest preventiv a inculpaţilor cu încă 30 de zile, justificat de menţinerea temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării şi de necesitatea administrării în continuare a probatoriului şi a prezentării materialului de urmărire penală în dosar, conform celor expuse în finalul referatului (identificarea şi audierea altor martori care cunosc aspecte în legătură ci faptele comise; eventuale confruntări între inculpaţi, între aceştia şi martori; testarea la poligraf a martorului G.D., audierea martorei C.C.).
Prima instanţa a reţinut că, fără îndoială, în cauză sunt întrunite şi la acest moment condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., întrucât probele administrate până la acest moment în dosarul de urmărire penală constituie indicii temeinice, în sensul art. 681 C. proc. pen., cu privire la săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor pentru care s-a început urmărirea penală şi, respectiv, s-a pus în mişcare acţiunea penală în dosar.
Referitor la prevederile art. 148 alin. (1) lit. b) şi f) C. proc. pen., instanţa a apreciat că trebuie analizată şi la acest moment existenţa fiecărui caz în parte, în raport de două aspecte: pe de o parte, faptul că la momentul dispunerii măsurii arestării preventive a celor 3 inculpaţi pe o durată de 29 de zile, de către Curtea de Apel Piteşti, s-au reţinut ambele cazuri menţionate ca fiind incidente; pe de altă parte, situaţia deosebită a speţei la momentul actual, deoarece prin încheierea pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a casat încheierea Curţii de Apel Piteşti numai sub aspectul duratei pentru care s-a luat măsura arestării preventive (care a fost limitată la doar 15 zile, în loc de 29 de zile), fără posibilitatea redactării până la acest moment a motivelor pronunţării hotărârii în recurs şi, deci, fără a se putea cunoaşte dacă instanţa de control judiciar, reducând durata arestării preventive a inculpaţilor, a reţinut totuşi incidenţa ambelor cazuri pentru arestarea preventivă a inculpaţilor, respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen.
Aşadar, cu privire la cazul prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen., instanţa a constatat că în dosar nu mai sunt date de actualitate din care să rezulte că în prezent, în acest stadiu al procesului penal, inculpaţii ar încerca să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului, prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă, în sensul textului legal amintit.
În acest sens s-a menţionat că, în propunerea de prelungire a arestării preventive şi în încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă, menţionează faptul că inculpaţii D.G. şi B.G., care iniţial nu au recunoscut faptele, au comunicat între ei, după audierea lor în cursul urmăririi penale la D.N.A., Serviciul Teritorial Piteşti în datele, de 19 octombrie 2011, respectiv, 20 noiembrie 2011, punându-se de acord asupra aspectelor care trebuie declarate în faţa organelor de urmărire penală şi luându-şi astfel măsuri de precauţie în acest sens.
Or, s-a observat că după datele menţionate, deşi inculpaţii s-au aflat, până la data de 28 mai 2013, în stare de libertate, actele de cercetare efectuate nu au mai relevat niciun fel de date din care să rezulte că vreunul dintre cei trei inculpaţi din cauză ar prezenta riscul zădărnicirii în vreun fel a aflării adevărului în cauză prin influenţarea celorlalţi inculpaţi/învinuiţi ori a martorilor sau prin alte mijloace din cele prevăzute de art. 148 lit. b) C. proc. pen.
De altfel, a arătat instanţa, şi poziţia fiecărui inculpat cu privire la fapta reţinută în sarcina fiecăruia s-a modificat, sens în care s-a constatat că, deşi iniţial inculpaţii au negat săvârşirea faptelor obiect al cauzei penale, pe parcursul cercetărilor şi, apoi, după privarea de libertate, au înţeles să adopte o atitudine sinceră, arătând în final şi în faţa instanţei învestite cu soluţionarea prezentei propuneri că recunosc săvârşirea faptelor. Instanţa a reţinut că în aceste condiţii, doar pe baza poziţiei şi conduitei lor iniţiale, adoptate în faza actelor premergătoare, şi a unor date existente la nivelul anului 2011, nu se poate deduce că la acest moment inculpaţii încearcă zădărnicirea aflării adevărului ori că se vor sustrage de la procesul având ca scop stabilirea răspunderii lor penale, câtă vreme au înţeles necesitatea adoptării unei asemenea conduite procesuale.
Totodată, se menţionează că, nu poate fi reţinut nici argumentul expus de reprezentantul parchetului, în sensul că, dacă ar fi puşi în libertate, inculpatul M.I. i-ar putea influenţa pe cei trei inculpaţi, după cum aceştia i-ar putea influenţa la rândul lor pe martorii din dosar.
S-a avut în vedere, în primul rând, că o posibilă influenţare a celor trei inculpaţi, dacă ar fi liberi, de către un alt inculpat din cauză cercetat în stare de libertate (cum este cazul inculpatului M.I.) reprezintă un fapt care nu ar putea atrage incidenţa cazului prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen. pentru cei trei inculpaţi, ci eventual doar pentru acel alt inculpat care ar încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influenţarea declaraţiilor altor părţi.
Totodată, riscul ca cei trei inculpaţi din cauză să influenţeze pe martorii din dosar ori, cum s-a susţinut, pe învinuitul A.R. este doar unul teoretic în acest stadiu al cercetărilor, nefiind susţinut de „date” în sensul art. 148 lit. b) C. proc. pen.
Astfel, riscul influenţării către cel acuzat există, în mod teoretic, în orice cauză penală, dar un astfel de risc nu poate sta la baza privării de libertate a celui acuzat, dispoziţia legală menţionată prevăzând expres necesitatea ca în cauză să existe date în sensul că cel acuzat încearcă să zădărnicească aflarea adevărului. Or, acest lucru presupune ca la momentul actual pentru fiecare din cei trei inculpaţi să existe date din care să rezulte că riscul influenţării martorilor ori altor părţi ar depăşi o simplă posibilitate teoretică, date despre care instanţa a susţinut că nu au fost relevate.
Cu privire la cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., prima instanţă a constatat că deşi în cauză limitele speciale ale pedepselor ce vizează infracţiunile pentru care sunt cercetaţi cei trei inculpaţi sunt mai mari de 4 ani închisoare, nu se constată existenţa şi în prezent a unor „probe”, în sensul textului legal analizat, pentru a se aprecia că urmărirea penală a inculpaţilor în stare de libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
S-a reţinut că, pentru a se justifica îndeplinirea şi la acest moment a acestei condiţii cerute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în referatul cu propunerea de prelungire a arestării preventive se porneşte de la pericolul social al infracţiunilor de a cărei comitere sunt acuzaţi inculpaţii, însă instanţa a considerat că apare imperios necesară şi existenţa unor probe care să convingă că, pentru siguranţa publică, se impune privarea de libertate a acestora în continuare.
De altfel, este evident că pericolul concret pentru ordinea publică prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. este distinct de pericolul social concret al faptelor sesizate ca fiind săvârşite. Pericolul social concret al infracţiunii este un element care se are în vedere, alături de altele, la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică şi poate justifica o detenţie iniţială, provizorie, a unei persoane, atunci când prin gravitatea deosebită şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice detenţia înainte de proces. Cu toate acestea, a precizat instanţa, pericolul social concret al infracţiunii nu poate constitui unicul temei al menţinerii în detenţie a unei persoane, chiar bănuite de comiterea unei infracţiuni foarte grave, mai ales după o perioadă îndelungată de la data comiterii faptelor, în care persoana acuzată a fost cercetată în stare de libertate, fără ca prin aceasta să fie pusă în pericol grav şi concret ordinea publică.
În aceste condiţii, în raport de adoptarea poziţiilor procesuale sincere cu privire la săvârşirea faptelor, cât şi în lipsa oricăror date din care să rezulte că inculpaţii ar putea încuraja şi alte persoane să comită fapte asemănătoare ori ar putea să săvârşească ei înşişi alte fapte penale de natură similară dacă s-ar afla în stare de libertate, prima instanţa a constatat că pericolul social concret al infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi, deşi este, într-adevăr, foarte mare prin prisma atât a naturii faptelor (de corupţie), cât şi a împrejurărilor concrete în care au fost săvârşite (prin cumpărarea, respectiv traficarea influenţei unui magistrat judecător, în scopul pronunţării unei soluţii favorabile unui inculpat dintr-o cauză penală), raportat şi la momentul săvârşirii faptelor, octombrie-noiembrie 2010, deci în urmă cu circa 2 ani şi jumătate, instanţa a constatat că prin lăsarea inculpaţilor în libertate nu se mai periclitează ordinea publică.
Cu privire la poziţia procesuală a inculpaţilor, prima instanţa nu a putut reţine argumentele expuse de reprezentantul parchetului, în esenţă în sensul că aceştia pot reveni asupra declaraţiilor de recunoaştere a săvârşirii faptelor şi că poziţiile lor de recunoaştere ar fi relative şi contradictorii, cu referire mai ales la declaraţia inculpatului B.G. dată cu ocazia soluţionării de către instanţă a propunerii de prelungire arestării preventive.
În acest sens, astfel cum s-a arătat şi în apărare, declaraţia acestui inculpat dată în faţa instanţei, în sensul că nu a pretins nimic pentru sine, s-a referit, în mod evident, la faptul că inculpatul în cauză nu a urmărit obţinerea unui folos personal prin săvârşirea faptei, iar nu la suma de 6.000 euro solicitată pentru a fi remisă inculpatului M.I. Prin urmare, această declaraţie s-a apreciat că nu poate fi contrară declaraţiilor anterioare de recunoaştere ale inculpatului B.G. sau ale celorlalţi 2 inculpaţi din această cauză.
Totodată, a precizat instanţa, posibilitatea ca inculpaţii să revină asupra declaraţiilor de recunoaştere a săvârşirii faptelor nu poate justifica menţinerea celei mai intruzive măsuri preventive, cea a lipsirii lor de libertate în continuare, atâta vreme cât măsura arestării preventive nu poate fi luată automat ca şi consecinţă a unei poziţii de negare cu privire la săvârşirea faptelor, ci trebuie să fie justificată de un întreg ansamblu de elemente, privind atât împrejurările săvârşirii faptei, cât şi circumstanţele care caracterizează persoana celui acuzat.
Aşadar, prima instanţă a reţinut că, în cauză, cerinţa de interes public, atrasă de periculozitatea faptelor deduse cercetării, nu mai poate sta ca temei al continuării detenţiei inculpaţilor până la epuizarea întregii proceduri judiciare, nici măcar a fazei urmăririi penale, fiind obligatorie analizarea posibilităţii instituirii măsurilor alternative detenţiei.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu jurisprudenţa C.E.D.O., instanţele naţionale sunt obligate să analizeze oportunitatea înlocuirii măsurii detenţiei cu o măsură neprivativă de libertate, în raport de garanţiile oferite de inculpaţi în legătură cu posibilitatea atingerii scopului măsurilor preventive prin astfel de măsuri preventive alternative.
În acest sens, prima instanţa a apreciat că trebuie avut în vedere scopul măsurilor preventive, prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., respectiv asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal ori împiedicarea sustragerii învinuitului-inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei.
În această situaţie, a considerat instanţa, nu s-a dovedit în cazul niciunuia dintre cei trei inculpaţi că prin luarea unei măsuri neprivative de libertate la acest moment, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, s-ar împiedica buna desfăşurare a procesului penal, câtă vreme se pot impune inculpaţilor restricţii în ce priveşte comunicarea între ei, între aceştia şi martori, alţi învinuiţi-inculpaţi şi nu s-a dovedit că s-ar sustrage de la efectuarea actelor procedurale de urmărire penală ori că ar încerca influenţarea aflării adevărului în cursul actelor care vor fi efectuate în completarea urmăririi penale.
Administrarea probatoriului menţionat expres în referatul cu propunerea de prelungire a arestării preventive este necesară instrucţiei penale, putând conduce în mod evident la stabilirea exactă şi completă a tuturor împrejurărilor în care s-au săvârşit faptele pentru care sunt acuzaţi inculpaţii.
Pe de altă parte, a mai reţinut prima instanţă, în dosar nu sunt date că inculpaţii, aflaţi în arest provizoriu sau în libertate, prezintă la acest moment riscul zădărnicirii în vreun mod a efectuării actelor de urmărire penală menţionate. În condiţiile adoptării unei poziţii procesuale sincere şi ale inexistenţei datelor din care să rezulte că vreunul dintre cei trei inculpaţi ar încerca să influenţeze martori sau alţi inculpaţi-învinuiţi, s-a precizat că nu rezultă în mod concret în ce modalitate ar putea inculpaţii să influenţeze identificarea şi audierea altor posibili martori ori efectuarea confruntărilor sau a testului poligraf cu privire la vreun martor sau, după caz, citarea cu mandat de aducere şi audierea martorei C.C., respectiv prezentarea materialului de urmărire penală.
S-a arătat că, riscul influenţării aflării adevărului în cauză trebuie să depăşească o simplă posibilitate teoretică la acest moment pentru a putea justifica prelungirea arestării preventive, ceea ce s-a apreciat că nu este cazul cu privire la inculpaţii E.V., D.G. şi B.G.
În plus, în ceea ce priveşte identificarea şi audierea altor martori care ar cunoaşte aspecte în legătură cu faptele comise, prima instanţa a constatat că nu se poate aprecia nici durata în timp a administrării probei testimoniale respective.
Împotriva încheierii nr. 4 F/CC din data de9 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 1428/46/2013, privind pe inculpaţii D.G., B.G. şi E.V. a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Piteşti.
În motivarea recursului, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Piteşti a susţinut, în esenţă, faptul că prima instanţă a apreciat în mod greşit că, în decurs de numai 10 zile, s-au schimbat temeiurile care au determinat aceeaşi instanţă să dispună luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii din prezenta cauză, iar în intervalul de timp ce s-a scurs de la data arestării preventive, respectiv 29 mai 2013, şi până la data înlocuirii arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi localitatea, respectiv 9 iunie 2013, nu au survenit elemente de noutate care să impună schimbarea temeiurilor iniţiale ce au fundamentat, la data de 29 mai 2013, luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte, examinând recursurile în conformitate cu dispoziţiile art. 3851 coroborat cu art. 159 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constata următoarele:
Potrivit art. 155 C. proc. pen., arestarea inculpatului, dispusă de instanţă poate fi prelungită în cursul urmăririi penale dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
În cauză, nu va fi analizată existenţa indiciilor şi probelor care creează presupunerea rezonabilă că intimaţii inculpaţi au comis infracţiunile reţinute în sarcina lor, întrucât şi prima instanţă a constatat că acestea există, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 143 C. proc. pen. care, de altfel, a şi permis luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, de către prima instanţă.
În dezacord însă cu instanţa de fond, se apreciază că la acest moment procesual subzistă şi condiţia că, prin lăsarea în libertate a intimaţilor inculpaţi, s-ar crea un pericol concret pentru ordinea publică.
Cu privire la această noţiune legea nu oferă o definiţie explicită, iar analiza reglementarii interne şi a jurisprudenţei instanţei europene conduce la concluzia că existenţa pericolului concret pentru ordinea publică se deduce în fiecare caz în parte, din examinarea circumstanţelor cauzei, prin raportare la natura faptelor pentru care există presupunerea rezonabilă că au fost comise, modul de săvârşire, persoana inculpatului, calitatea şi poziţia sa în societate.
Or, în cauză, gravitatea faptelor despre care există indicii că inculpaţii le-au comis, este de natură a produce un efect negativ asupra încrederii populaţiei în capacitatea de reacţie a autorităţilor faţă de faptele de corupţie.
Rezultă, aşadar, că lipsirea de libertate, prin dispunerea măsurii arestării preventive se impune, luându-se în considerare interesul public ce trebuie protejat cu prioritate, fără încălcarea prezumţiei de nevinovăţie a inculpaţilor, faţă de regula respectării libertăţii individuale, acest interes general al menţinerii ordinii sociale şi de drept trecând înaintea dreptului persoanei de a fi cercetată în stare de libertate şi justificând privarea de libertate inclusiv, din perspectiva desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Acţiunile descrise, despre care există bănuiala plauzibilă că au fost comise de către inculpaţi şi indiciile grave de vinovăţie constituie factori pertinenţi sub aspectul temeiniciei privării de libertate, cu atât mai mult cu cat acţiunile inculpaţilor au creat un prejudiciu grav de imagine instituţiilor statului, determinând o percepţie deformată şi o stare de neîncredere a societăţii în actul de justiţie.
Stadiul procesual al cauzei, aflată în faza de urmărire penală, perioada scurtă de timp scursă, de la, data luării măsurii arestării preventive şi actele de urmărire efectuate de la acel moment până în prezent nu pot justifica înlocuirea arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea care înseamnă, prin definiţie, schimbarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestării preventive.
În aprecierea instanţei de recurs, datele ce caracterizează favorabil persoana inculpaţilor şi trecerea unei anumite perioade de timp de la data la care se presupune că faptele au fost săvârşite, nu diminuează într-o asemenea măsură gravitatea concretă a acestora, ce rezultă din modalitatea de comitere şi urmările periculoase socialmente, astfel încât să se impună respingerea propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, ce puţin la acest moment procesual.
Pentru aceste considerente, instanţa apreciază că se justifică prelungirea măsurii arestării preventive pentru cei trei inculpaţi, motiv pentru care Înalta Curte va admite recursul formulat în cauză.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Piteşti împotriva încheierii nr. 4 F/CC din iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în Dosarul nr. 1428/46/2013, privind pe inculpaţii D.G., B.G. şi E.V.
Se va casa încheierea atacată şi, rejudecând:
Se va admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Piteşti şi va dispune prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaţilor D.G., B.G. şi E.V. pe o perioadă de 30 de zile, începând de la 13 iunie 2013 până la 12 iulie 2013, inclusiv.
Onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 25 RON pentru fiecare inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite recursul declarat de. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Piteşti împotriva încheierii nr. 4/F/CC din data de 9 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 1428/46/2013, privind pe inculpaţii D.G., B.G. şi E.V.
Casează încheierea atacată şi, rejudecând:
Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Piteşti şi dispune prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaţilor D.G., B.G. şi E.V. pe o perioadă de 30 de zile începând de Ia 13 iunie 2013 până la 12 iulie 2013, inclusiv.
Onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 25 RON pentru fiecare inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1015/2013. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Decizia nr. 2274/2013. Penal. Propunere de arestare... → |
|---|
