ICCJ. Decizia nr. 2274/2013. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 2274/2013
Dosar nr. 487/42/2013
Şedinţa publică din 26 iunie 2013
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin propunerea formulată de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. , Biroul Teritorial Dâmboviţa, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, s-a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. b) şi f) C. proc. pen. şi art. 1491 şi urm. din acelaşi cod, luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul N.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., pe o durată de 29 zile, începând cu data de 19 iunie 2013 până la 17 iulie 2013 .
S-a motivat că inculpatul, împreună cu alte persoane, a desfăşurat începând cu luna aprilie 2013 o activitate de trafic de droguri de risc, pe raza municipiului Târgovişte şi deţinând droguri de risc, pentru consumul propriu.
Pe baza unor probe evidenţiate de parchet, inclusiv, declaraţiile celorlalţi inculpaţi şi ale martorilor, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a considerat că s-au dovedit existenţa unor indicii privind comiterea infracţiunilor de care inculpatul este acuzat, considerând îndeplinite cumulativ cerinţele art. 143 raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi a pronunţat încheierea din 19 iunie 2013, prin care, în baza art. 1491 alin. (9)-(11) raportat la art. 148 alin. (1) C. proc. pen., a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. , Biroul Teritorial Dâmboviţa, privind luarea măsurii arestării preventive a inculpatului N.C. şi, în consecinţă, a dispus luarea acestei măsuri faţă de el pe o perioadă de 29 de zile, cu începere de la data de 19 iunie 2013 până la data de 17 iulie 2013, inclusiv.
Instanţa a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă privind pe inculpat.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, considerând că în raport cu probele din dosar, cu starea de sănătate precară pe are o are, atât el cât şi mama sa, dovedite cu actele medicale depuse la dosar, nu sunt îndeplinite condiţiile arestării preventive, admise de instanţă.
Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiat recursul declarat de inculpat.
Potrivit dispoziţiilor legale în materie cuprinse în Partea generală, Titlul IV al C. proc. pen. rezultă că pentru a se dispune arestarea preventivă a unei persoane, este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiţii: să se constate întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen., respectiv existenţa probelor sau a indiciilor temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală, să existe vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen., iar măsura preventivă să fie necesară pentru atingerea scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază că sunt probe şi indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul, avocat în Baroul Dâmboviţa începând cu luna aprilie 2013 s-a ocupat cu traficul de droguri de mare risc pe raza Municipiului Târgovişte şi a deţinut droguri în vederea consumului propriu, săvârşind faptele pentru care este cercetat, aşa cum s-a reţinut în expunerea propunerii de arestare preventivă formulată de către parchet şi acceptată de instanţa de fond.
În ceea ce priveşte existenţa în cauză al unui temei din cele menţionate în art. 148 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că această condiţie nu este îndeplinită, neexistând probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Tulburarea ordinii publice invocat ca şi temei al arestării preventive este suficient, în jurisprudenţa C.E.D.O., doar în situaţia în care s-ar baza pe fapte de natură să demonstreze că lăsarea în libertate a inculpatului ar tulbura realmente liniştea publică [Degeratu c. României, 35104/02, 6 iulie 2010; Scundeanu c. României, 10193/02, 2 februarie 2010; Yuriy c. Rusiei, 5453/08, 29 aprilie 2010; I.A. c. Franţei (1/1998/904/1116), 23 septembrie 1998].
Ori, în aprecierea acestui criteriu, instanţa de judecată nu trebuie să se limiteze numai la gravitatea faptelor în abstract, ci trebuie să arate în mod concret, cu referire la datele speţei, caracterul cert şi actual al atingerii aduse ordinii publice şi totodată să precizeze în ce măsură punerea în libertate a inculpatului ar avea un asemenea efect.
În acest context, împrejurările arătate în referatul cu propunere de arestare preventivă sunt elemente ce ţin mai mult de pericolul social al faptei. Aceste elemente nu demonstrează caracterul cert al pericolului pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului.
Pe de altă parte, împrejurările concrete în care se reţine ca s-au desfăşurat faptele imputate inculpatului relevă o implicare redusă a acestuia în grupul infracţional, generată de consumul propriu de droguri.
În concluzie, Înalta Curte constată că nu s-au probat elemente concrete din care să rezulte că ordinea publică ar fi tulburată de starea de libertate în care s-ar afla inculpatul.
În ceea ce priveşte scopul instituirii măsurilor preventive, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen. au în vedere buna desfăşurare a procesului penal sau împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau executarea pedepsei.
În aceste condiţii, având în vedere şi criteriile menţionate în jurisprudenţa C.E.D.O. referitoare la justificarea măsurii arestării preventive, Înalta Curte constată că nu există date că inculpatul intenţionează să se sustragă procedurilor penale, că va influenţa buna desfăşurare a procesului penal, sau pericolul comiterii altor infracţiuni.
În acelaşi timp, prevederile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului obligă instanţele naţionale să ia în considerare posibilitatea luării unor măsuri alternative privării de libertate (Tarău c. României, 3584/02, 24 februarie 2009; Matyush c. Rusiei, 14850/03, 9 decembrie 2008; Galuashvili c. Georgiei, 40008/04, 17 iulie 2008) care să asigure prezentarea inculpatului la procesul penal.
Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte apreciază că nu se justifică luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat, pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fiind suficientă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara. Totodată, prin instituirea obligaţiilor inerente măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara se asigură desfăşurarea în bune condiţii a urmăririi penale.
În consecinţă, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpat şi va casa încheierea recurată.
Rejudecând, va respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatului N.C., formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Dâmboviţa.
Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 1491 alin. (12) raportat la art. 146 alin. (111) cu referire la art. 1451 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., dispune luarea faţă de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 de zile de la data punerii efective în libertate a acestuia.
Potrivit art. 1451 raportat la art. 145 alin. (11) şi (12) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpatul va respecta următoarele obligaţii:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
- să nu ia legătura cu numiţii C.A.C., M.D. şi Z.C.R.
Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 145 alin. (22) C. proc. pen., în sensul că, în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva încheierii din 19 iunie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 487/42/2013.
Casează încheierea atacată şi, rejudecând:
Respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatului N.C. formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Dâmboviţa.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului N.C. de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 19 iunie 2013 emis de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 487/42/2013, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 1491 alin. (12) raportat la art. 146 alin. (111) cu referire la art. 1451 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., dispune luarea faţă de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 de zile de la data punerii efective în libertate a acestuia.
Potrivit art. 1451 raportat la art. 145 alin. (11) şi (12) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpatul va respecta următoarele obligaţii:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
- să nu ia legătura cu numiţii C.A.C., M.D. şi Z.C.R.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 145 alin. (22) C. proc. pen., în sensul că, în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
Dispune efectuarea cuvenitelor comunicări conform art. 1451 raportat la art. 145 alin. (21) C. proc. pen.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2064/2013. Penal. Prelungirea duratei... | ICCJ. Decizia nr. 2609/2013. Penal. Prelungirea duratei... → |
|---|
