ICCJ. Decizia nr. 2609/2013. Penal. Prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 2609/2013
Dosar nr. 5916/2/2013
Şedinţa publică din 5 septembrie 2013
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, s-a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 155 şi urm. C. proc. pen., prelungirea arestării preventive a inculpatului M.C.I., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 10 septembrie 2013 până la data de 8 octombrie 2013 inclusiv, motivat de aspectul că temeiurile care au stat la baza arestării preventive persistă, fiind necesară prezentarea materialului de urmărire penală şi întocmirea rechizitoriului în vederea sesizării instanţei de judecată.
În susţinerea propunerii s-a arătat că, faţă de inculpat, s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat în scopul de a ajuta, în orice mod, la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani în formă continuată, fapte prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat Ia art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 (republicată), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Cu privire la situaţia de fapt, Parchetul a reţinut că, în perioada ianuarie 2008-decembrie 2011, inculpatul a aderat şi sprijinit grupul infracţional organizat ai cărui lideri erau: N.A., director comercial al Băncii R.D.G. D. şi C.V., prin intermediul lui R.C., a fost racolat în scopul de a induce şi menţine în eroare în vederea obţinerii unor importante sume de bani în mod ilicit Banca R.D.G. D., ca urmare a semnării în calitate de garant ipotecar, mandatar şi proprietar al garanţiilor aduse la SC I.O. SRL. A semnat contracte de creditare, în calitate de administrator-mandatar Ai garanţiIor la SC A.M.B.P. SRL şi în calitate de mandatar-mandatar al garanţilor ipotecari la SC I.O. SRL. A întocmit în fals facturile ce aveau să justifice retragerile de numerar din liniile de credit şi a dispus transferarea sumelor de bani din linia de credit în conturile unor societăţi comerciale, care nu au avut niciodată relaţii comerciale cu societatea la care era împuternicit şi despre care ştia că nu desfăşoară activitate. A dispus transferul unor sume de bani în conturile unor societăţi comerciale din Bulgaria, în scopul de a-i ajuta pe membrii grupării infracţionale, de a-i retrage şi reintroduce în circuitul legal. Prejudiciul cauzat Băncii R.D.G. D. şi U. a fost estimat la suma de 4.500.000 euro.
Prin rezoluţia nr. 263 din data de 7 decembrie 2012, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de mai multe persoane, printre care şi faţă de inculpatul M.C.I., pentru infracţiunile menţionate mai sus.
Ulterior, prin ordonanţe, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, iar, ulterior, iar prin încheierea de şedinţă pronunţată în Camera de Consiliu din data de 17 decembrie 2012 (Dosar nr. 9387/2/2012), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile a inculpaţilor: R.C., M.C.I. şi C.V., de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 14 mai 2013, pronunţată (Dosar nr. 9387/2/2012), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a constatat îndeplinită condiţia prevăzută de art. 150 alin. (2) C. proc. pen., şi a dispus punerea în executare a mandatului de arestare preventivă din 17 decembrie 2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (Dosar nr. 9387/2/2012), pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 14 mai 2013 până la data de 11 iunie 2013, inclusiv.
Măsura arestării preventive a fost prelungită faţă de inculpatul M.C.I. prin încheierea din data de 6 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penala, în Dosarul nr. 4063/2/2013, prin încheierea din 9 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 4724/2/2013 şi prin încheierea din data de 6 august 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, în Dosarul nr. 5509/2/2013.
În şedinţa de judecată din data de 2 septembrie 2013, reprezentantul Ministerului Public a precizat că se solicita prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului M.C.I., pentru 29 de zile, începând cu data de 10 septembrie 2013 până la data de 8 octombrie 2013 inclusiv.
Prin încheierea din 2 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală s-a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului M.C.I., formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, astfel cum aceasta a fost precizată de reprezentantul Ministerului Public în şedinţa de judecată din data de 2 septembrie 2013.
S-a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului M.C.I. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 10 septembrie 2013 până la data de 8 octombrie 2013 inclusiv.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat, în sumă de 50 RON, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit art. 155 alin. (1) C. proc. pen., arestarea inculpatului dispusă de instanţă poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Conform dispoziţiei legale anterior enunţate, ceea ce este de analizat de către judecătorul învestit cu soluţionarea unei propuneri privind prelungirea duratei măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale este împrejurarea dacă temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării se menţin şi impun în continuare privarea de libertate sau dacă au intervenit temeiuri noi care să impună în continuare cercetarea inculpatului în stare de arest preventiv.
În cauză, instanţa a constatat faptul că, atât în momentul luării măsurii privative de libertate, cât şi pe parcursul acesteia indiciile temeinice, în sensul art. 681 C. proc. pen., privind săvârşirea de către inculpat a infracţiunilor imputate existau şi persistă.
S-a arătat că indiciile temeinice privind comiterea de către inculpat a faptelor pentru care este cercetat rezultă din declaraţiile martorilor V.D. şi D.M., coroborate cu documentele bancare, actele notariale şi verificarea situaţiei societăţilor comerciale în numele cărora inculpatul a acţionat, percheziţia domiciliară, efectuată la adresa din Râmnicu Vâlcea, B-dul T., unde inculpatul M.C.I. locuia fără forme legale, soţia acestuia declarând că soţul său este plecat de două săptămâni în Germania, iar de la adresa menţionată au fost ridicate următoarele: două telefoane mobile, unul marca X1 şi un X2, declaraţie de revocare încheiată la notarul public A.L.L., încheiere nr. 1953/2011, două laptopuri, unul marca X3 şi unul marca X4.
Prin urmare, actele şi lucrările dosarului cauzei conturează în continuare presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul activităţii infracţionale pentru care este cercetat, activitate pe care a desfăşurat-o în strânsă colaborare cu inculpatul C.V. (unul dintre liderii grupării infracţionale) şi R.C.
S-a mai arătat că pe de altă parte, în cauză există situaţia prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv inculpatul a comis fapte pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani închisoare şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce priveşte teza finală a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Curtea a avut în vedere că natura, gravitatea deosebită a faptelor, împrejurările, modalitatea în care se reţine că ar fi fost comise, rezultatul produs, toate relevând pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar putea produce lăsarea inculpatului în libertate.
Acest pericol este evidenţiat de modul şi împrejurările săvârşirii faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, determinată de natura şi valorile sociale lezate, de caracterul organizat al activităţii pretins comise de inculpat, de durata mare de timp în care s-au desfăşurat activităţile irrfacţionale şi numărul actelor materiale, de existenţa concursului de infracţiuni, aspecte care, în mod evident, trezesc un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice, în ciuda faptului că activitatea inculpatului nu a fost una de violenţă fizică.
S-a arătat că dată fiind activitatea infracţională a inculpatului, amploarea acesteia, prejudiciul care s-a creat, numai prin cele două societăţi comerciale, în numele cărora a operat inculpatul şi pentru care a obţinut un credit de 4.500.000 euro, prezintă un pericol pentru ordinea publică, pericol care nu se raportează strict la persoana inculpatului ci, în principal, Ia natura şi gravitatea faptei, astfel cum este stipulat în dispoziţiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen.
De asemenea, prelungirea arestării preventive este necesară aşa cum se menţionează şi în conţinutul referatului cu propunere de prelungire, pentru prezentarea materialului de urmărire penală.
Cu privire la apărarea inculpatului referitoare la necesitatea asigurării egalităţii de tratament între situaţia sa şi situaţia altor inculpaţi cercetaţi în aceeaşi cauză penală în stare de libertate, s-a arătat că, Curtea nu poate efectua o aşa numită egalitate de tratament juridic, întrucât situaţiile inculpaţilor nu sunt identice, pe de o parte, iar pe de altă parte, răspunderea penală este personală.
Într-adevăr, astfel cum susţine apărarea inculpatului, nu ne aflăm în situaţia unor infracţiuni de violenţă, ci a unora de prejudiciu, însă acesta este unul foarte ridicat şi a fost produs unor instituţii bancare, iar până în prezent, inculpatul nu a făcut măcar un început de dovadă, în sensul recuperării.
În plus, unii dintre inculpaţii cauzei în care este cercetat inculpatul M.C.I. sunt arestaţi în alte cauze, astfel încât situaţia lor este una diferită.
Curtea a reamintit că, spre deosebire de ceilalţi inculpaţi, în cazul inculpatului M.C.I., mandatul de arestare preventivă emis în baza încheierii de şedinţă pronunţată în Camera de Consiliu de Curtea de Apel Bucureşti la data de 17 decembrie 2012 a fost pus în executare abia la data de 14 mai 2013.
S-a arătat că pentru a răspunde exigenţelor art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului, precum şi solicitării formulate de inculpat, prin apărător, instanţa trebuie să analizeze şi posibilitatea luării unor măsuri alternative întrucât numai dacă acestea nu se justifică în cazul concret se poate proceda la prelungirea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi (cauza McKay c Regatului Unit).
În acest sens, atingerea-scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. şi înlăturarea stării concrete de pericol pentru ordinea publică, nu pot fi realizate doar prin luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, ci numai prin înlăturarea temporară a inculpatului din comunitatea afectată de ecoul presupuselor fapte penale.
Conform art. 136 alin. (8) C. proc. pen., instanţa ţine seama şi de gradul de pericol social al infracţiunilor, unul ridicat, faţă de modalitatea de săvârşire a faptelor şi mobilul care a stat la baza acestora.
În ce priveşte respectarea dreptului Ia libertate al inculpatului este adevărat că detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală, nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile, independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudenţa constantă a C.E.D.O., aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”.
S-a mai arătat că prin prisma dispoziţiilor art. 6 şi art. 5 parag. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului termenul rezonabil de soluţionare a unei cauze trebuie apreciat nu doar prin prisma perioadei petrecute de inculpat în arest preventiv şi prin prisma principiului conform căruia, până la pronunţarea unei hotărâri de condamnare cu caracter definitiv, o persoană este prezumată nevinovată, dar şi prin prisma criteriilor cum sunt natura cauzei deduse judecăţii, complexitatea acesteia, numărul părţilor implicate în cauză, natura probelor ce se impun a fi administrate ş.a.
Prin urmare, instanţa este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte şi interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave, dedus din modul de săvârşire al faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea inculpatului şi din consecinţele acestora.
Curtea a apreciat că şi în prezent infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul, prin gravitatea lor şi reacţia publicului, creează o stare de nelinişte capabilă să justifice prelungirea arestării preventive, fiind satisfăcute şi cerinţele art. 5 parag. 1 lit. c) şi parag. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului.
S-a arătat că în condiţiile speţei, la acest moment când au trecut aproximativ 107 de zile de la arestarea preventiva a inculpatului, interesul general prevalează în raport cu interesul acestuia de a fi pus în stare de libertate, astfel ca nu se identifică vreun motiv întemeiat pentru lăsarea acestuia în libertate şi nu se justifică, în raport, cele mai sus expuse, înlocuirea măsurii arestării preventive cu una dintre măsurile neprivative de libertate, respectiv măsura de nu părăsi localitatea sau ţara.
Susţinerile inculpatului referitoare Ia situaţia familială şi lipsa antecedentelor penale reprezintă aspecte ce sunt legate de individualizarea unei eventuale pedepse, ele nefiind în măsură, în raport cu aspectele anterior menţionate, să estompeze rezonanţa socială negativă a faptelor presupus a fi fost comise şi să justifice respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive sau luarea unei alte măsuri preventive neprivative de libertate.
Faţă de aceste considerente, Curtea a constatat că singura măsură care se impune, în vederea bunei desfăşurări a procesului penal, o constituie arestarea preventivă, astfel că cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu oricare dintre măsurile preventive mai puţin restrictive nu poate fi primită.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul M.C.I., solicitând revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Recursul declarat este nefondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul M.C.I. este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat în scopul de a ajuta, în orice mod, la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani în formă continuată, fapte prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 (republicată), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, s-a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 155 şi urm. C. proc. pen., prelungirea arestării preventivei inculpatului M.C.I., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 10 septembrie 2013 până la data de 8 octombrie 2013 inclusiv, motivat de aspectul că temeiurile care au stat la baza arestării preventive persistă, fiind necesară prezentarea materialului de urmărire penală şi întocmirea rechizitoriului în vederea sesizării instanţei de judecată.
Din cuprinsul referatului întocmit de parchet rezultă că în perioada ianuarie 2008-decembrie 2011, inculpatul a aderat şi sprijinit grupul infracţional organizat ai cărui lideri erau: N.A. director comercial al Băncii R.D.G. D. şi C.V., prin intermediul lui R.C., a fost racolat în scopul de a induce şi menţine în eroare în vederea obţinerii unor importante sume de bani în mod ilicit Banca R.D.G. D., ca urmare a semnării în calitate de garant ipotecar, mandatar şi proprietar al garanţiilor aduse la SC I.O. SRL.
A semnat contracte de creditare, în calitate de administrator-mandatar al garanţilor la SC A.M.B.P. SRL şi în calitate de mandatar, mandatar al garanţilor ipotecari la SC I.O. SRL.
A întocmit în fals facturile ce aveau să justifice retragerile de numerar din, liniile de credit şi a dispus transferarea sumelor de bani din linia de credit în conturile unor societăţi comerciale, care nu au avut niciodată relaţii comerciale cu societatea la care era împuternicit şi despre care ştia că nu desfăşoară activitate.
A dispus transferul unor sume de bani în conturile unor societăţi comerciale din Bulgaria, în scopul de a-i ajuta pe membrii grupării infracţionale, de a-i retrage şi reintroduce în circuitul legal. Prejudiciul cauzat Băncii R.D.G. D. şi U. a fost estimat la suma de 4.500.000 euro.
La luarea măsurii arestării preventive a inculpatului au fost avute în vedere dispoziţiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen. şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., temeiuri care se menţin în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. proc. pen. arestarea inculpatului dispusă de instanţă poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, având în vedere temeiurile iniţiale care au condus la privarea de libertate a inculpatului şi există date suficiente din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care este cercetat de organul de urmărire penală.
Ţinând cont de gradul ridicat al pericolului social al faptelor presupus a fi săvârşite de inculpat, Înalta Curte constată că în mod corect, instanţa de fond a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar pentru a împiedica sustragerea acestuia de la urmărirea penală, nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din gravitatea deosebită a infracţiunilor presupus a fi săvârşite de inculpat, împrejurările în care s-au comis, caracterul organizat al activităţii infracţionale şi amploarea acesteia precum şi prejudiciul mare creat.
Totodată, inculpatul a comis, fapte pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Deşi numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracţiunilor săvârşite de inculpat nu poate constitui temei pentru luarea sau menţinerea măsurii arestării preventive, s-a susţinut în doctrină că pentru infracţiuni deosebit de grave cum este aceea de constituire a unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii unor infracţiuni grave de corupţie, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani, probele referitoare la existenţa acestor infracţiuni şi identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică.
Există anumite tipuri de infracţiuni care prin natura lor conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracţional pe care îl presupun şi îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivităţi şi care justifică luarea şi menţinerea măsurii arestării preventive.
Din probele dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului M.C.I. s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale şi la cele ale Convenţiei europene a drepturilor omului.
Totodată, prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, există posibilitatea ca acesta să ia legătura cu ceilalţi inculpaţi sau cu martorii care urmează a fi audiaţi în cauză şi să tergiverseze soluţionarea cauzei, aşa încât pentru buna desfăşurare a urmăririi penale şi pentru aflarea adevărului, Înalta Curte apreciază că se impune cercetarea în continuare în stare de arest a inculpatului.
Având în vedere cele menţionate, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, iar în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a fi respins.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C.I. împotriva încheierii din data de 2 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 5916/2/2013 (2930/2013).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2274/2013. Penal. Propunere de arestare... | ICCJ. Decizia nr. 3712/2013. Penal. Prelungirea duratei... → |
|---|
