ICCJ. Decizia nr. 102/2013. Penal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 102/2013
Dosar nr. 6775/1/2012
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2013
Asupra cererii de strămutare de faţă;
în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 24 octombrie 2012, petenta A.C.M.E. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 20513/4/2012 al Judecătoriei Sector 4 Bucureşti apreciind că nu va avea parte de o judecată dreaptă, întrucât imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei şi calităţii părţilor, având în vedere că există motive de bănuială legitimă şi vrăjmăşie locală.
Cererea de strămutare este nefondată.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti se află dosarul ce se solicită a fi strămutat 20513/4/2012 al Judecătoriei Sector 4 Bucureşti cu termen de judecată la 26 noiembrie 2012
În informaţiile primite de la Tribunalul Bucureşti se arată că în urma examinării dosarului nu au fost identificate elemente care să justifice admiterea cererii de strămutare a judecării cauzei la o altă instanţă egală în grad. Totodată, s-a menţionat că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a aflat Dosarul nr. 5374/1/2012 ce a avut ca obiect ca şi cauza de faţă.
Ca atare, se constată că, în cauză, motivele invocate de petent nu se regăsesc în cazurile menţionate în prevederile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, şi, în consecinţă, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, cererea de strămutare formulată de petenta A.C.M.E. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 20513/4/2012 al Judecătoriei Sector 4 Bucureşti.
Obligă petenta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 ianuarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 101/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 103/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi... → |
---|