ICCJ. Decizia nr. 100/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 100/2013
Dosar nr. 6116/1/2012
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2013
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 258/P/2012 din 28 august 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie Secţia de Combatere a Corupţiei s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (1) şi (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii L.L. şi O.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. şi 257 alin. (1) C. pen., faţă de numitul V.I. pentru infr. prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. şi faţă de numiţii O.O. şi a O.D. pentru cumpărare de influenţă, prev. de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi dare de mită, prev.- de art. 255 alin. (1) C. pen. în temeiul art. 45 raportat la art. 38 C. proc. pen. şi art. 42 cu aplicarea art. 29 pct. 1 lit. a) şi f) C. proc. pen. s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 246 - 248 C. pen. şi favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. de către procurorul L.L. (fosta H.) şi a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen. şi deturnare de fonduri prev. de art. 3021 alin. (1) C. pen. de către senatorul O.O.
S-a reţinut că la data de 29 iunie 2012, petentul B.G. a formulat plângere la parchet invocând săvârşirea de fapte de corupţie de către procurorul L.L. (fostă H.), din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Suceava, senatorul O.O. şi alte persoane, susţinând că a fost condamnat În baza unui dosar penai „fabricat" de procurorul menţionat mai sus, la comanda senatorului O.O. şi a fratelui său O.D. A mai menţionat petentul că aceste din urma două persoane ar fi dat bani poliţiştilor şi magistraţilor care au îndeplinit atribuţii de serviciu în dosarul în care acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru infracţiunea de înşelăciune, afirmând, totodată, că în acel dosar penal a fost favorizat numitul O.D. despre care precizează că ar fi comis infracţiunea pentru care el (petentul) a fost condamnat. în declaraţia dată în cauză petentul a precizat că nu are de furnizat alte date şi în plângere a descris complet infracţiunile învederate.
S-a constatat, faţă de actele dosarului că infracţiunile de corupţie invocate de petent nu există şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale, menţionându-se că nu sunt date că procurorul L.L. (fostă H.) ori comisarul de poliţie O.V. ar fi pretins sau primit bani în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. De asemenea, s-a reţinut că sunt lipsite de 5 orice bază faptică afirmaţiile petentului că numiţii O.O. şi a O.D. ar fi dat bani ori alte foloase procurorului ori poliţistului menţionaţi mai sus.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul B.G. şi prin rezoluţia nr. 647/II-2/2012 din 11 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulată de către petiţionarul B.G. împotriva ordonanţei emise la data de 28 august 2012 în Dosarul nr. 258/P/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei. S-a reţinut că petentul a făcut afirmaţii nefondate, lipsite de un suport probator, izvorâte dintr-o subiectivitate accentuată, iar observaţiile şi considerentele sale de ordin personal nu pot constitui date în sensul că au fost săvârşite infracţiuni de corupţie în cauză, opinându-se că, în faza investigativ-preliminară, procurorul de caz a strâns toate probele necesare şi suficiente, din evaluarea lor judiciară rezultând inexistenţa faptelor penale reclamate.
Împotriva acestor rezoluţii, la data de 19 septembrie 2012, petentul B.G. a formulat plângere, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 6116/1/2012 cu termen de judecată la data de 29 ianuarie 2013 şi a solicitat, în esenţă, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la parchet pentru administrarea de probatorii.
Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 2781 C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca, orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse să facă plângere împotriva acestora, ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive. Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dispusă se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum, de altfel, a procedat şi petentul, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de faţă.
În cauză, se constată că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă împotriva intimaţilor L.L. şi O.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. şi 257 alin. (1) C. pen., V.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. şi faţă de intimaţii O.O. şi a O.D. pentru infracţiunile prev. de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare administrate în cauză nu au rezultat indicii cu privire la săvârşirea infracţiunile reclamate.
Înalta Curte constată că în mod justificat, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie - constatându-se că presupusele fapte penale menţionate de petentul B.G. în plângerea sa, nu există în materialitatea lor.
Faptul că petentul B.G. în sesizarea sa prezintă nemulţumirile sale în legătură cu cercetarea şi condamnarea sa pentru infracţiunea pentru care se află în prezent în stare de deţinere, făcând afirmaţii care constituie doar păreri personale, nu poate să conducă la concluzia că au fost săvârşite fapte penale care să atragă răspunderea penală a intimaţilor sub aspectul săvârşirii presupuselor infracţiuni reclamate.
Înalta Curte constată că în considerentele rezoluţiei dispuse în cauză au fost analizate, în mod detaliat, aspectele invocate de petent cu privire la faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a intimaţilor, reţinându-se în mod corect că nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale petentului şi nu există infracţiunile reclamate.
De altfel, afirmaţiile, consideraţiile făcute de petent, în cuprinsul plângerii, nu prezintă vreun suport probator şi prin urmare, se constată, în esenţă, că nu se identifică vreun element care să determine concluzia că intimaţii ar fi săvârşit faptele pentru care organul de urmărire penală a fost sesizat, fapte ce nu există în materialitatea lor, iar actele premergătoare efectuate nu au relevat niciun indiciu în acest sens.
În consecinţă, respingând plângerea şi dispunând neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii L.L., O.V., V.I., O.O. şi O.D., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie DNA a emis o rezoluţie temeinică şi legală.
În baza art. 2781 alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.G. împotriva ordonanţei nr. 258/P/2012 din 28 august 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului prezentei sentinţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.G. împotriva Ordonanţei nr. 258/P/2012 din 28 august 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petentul la piaţa sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 995/2013. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Decizia nr. 101/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi... → |
|---|
