ICCJ. Decizia nr. 101/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 101/2013
Dosar Nr. 5285/1/2012
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2013
Asupra cererii de strămutare de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 2 august 2012 petiţionarul G.F. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 5245/105/2012 al Tribunalului Prahova, apreciind că nu va avea parte de o judecată dreaptă, întrucât imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei şi calităţii părţilor, având în vedere că a constatat existenţa lipsei de obiectivitate, de imparţialitate atât împotriva sa cât şi a inculpaţilor din dosar, datorită influenţei exercitată de climatul în care se desfăşoară procesului penal, datorită mediatizării cazului şi al faptului că se vehiculează prejudicii exorbitante. A mai arătat că nu este dovedită existenţa prejudiciului şi implicit nu există plângeri pentru efectuarea niciunei infracţiuni.
Cererea de strămutare este nefondată.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că pe rolul Tribunalului Prahova se află dosarul ce se solicită a fi strămutat nr. 5245/105/2012 cu termen de judecată la data de 20 septembrie 2012.
În informaţiile primite de la Curtea de Apel Ploieşti se arată că susţinerile petentului nu reprezintă temeiuri de strămutare a judecării cauzei în sensul disp. art. 55 C. proc. pen.. S-a observat din lecturarea motivelor de strămutare că petentul nu invocă o cauză propriu-zisă ci a făcut afirmaţii generale cu privire la modul de administrare a probelor. Astfel, s-a apreciat că la instanţele din judeţul Buzău sunt îndeplinite toate condiţiile pentru ca această cauză să se soluţioneze cu respectarea dispoziţiilor incidente în materie şi a principiilor privind dreptul la apărare şi judecarea cauzei într-un termen rezonabil, în o conformitate cu disp. art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Ca atare, se constată că, în cauză, motivele invocate de petent nu se regăsesc în cazurile menţionate în prevederile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, şi, în consecinţă, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, cererea de strămutare formulată de petentul G.F. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 5245/105/2012 al Tribunalului Prahova.
Obligă petentul la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului de Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 ianuarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 100/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 102/2013. Penal → |
---|