ICCJ. Decizia nr. 107/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 107/2013
Dosar nr. 7411/1/2012
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2013
Asupra cererii de strămutare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 9 noiembrie 2011 petentul D.I.C. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1226/314/2012 al Curţii de Apel Suceava, apreciind că nu va avea parte de o judecată dreaptă, întrucât imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei şi calităţii părţilor, invocând disp. art. 55 C. proc. pen. şi art. 37 C. proc. civ., fără să motiveze care sunt în concret împrejurările care ar conduce la lipsa de imparţialitate a judecătorilor.
Cererea de strămutare este nefondată.
Curtea constată că în informaţiile primite de la Ministerul Justiţiei se apreciază că nu există niciun motiv care să conducă la existenţa unor indicii că judecătorul nu a fost imparţial în soluţionarea cauzei, la instanţa menţionată fiind asigurate toate condiţiile pentru buna desfăşurare a procesului penal şi respectarea tuturor garanţiilor procesuale.
Ca atare, se constată că, în cauză, motivele invocate de petent nu se regăsesc în cazurile menţionate în prevederile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, şi, în consecinţă, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, cererea de strămutare formulată de petentul D.I.C. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1226/314/2012 al Curţii de Apel Suceava.
Obligă petentul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 ianuarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 106/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 109/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi... → |
---|