ICCJ. Decizia nr. 110/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 110/2013
Dosar nr. 7243/1/2012
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2013
Asupra cererii de strămutare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 15 noiembrie 2012, petiţionarul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1540/1/2012 al Tribunalului Timiş, apreciind că desfăşurarea normală a procesului nu mai este posibilă, întrucât imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită influenţelor locale şi a persoanelor implicate direct sau indirect în cauză.
În motivarea cererii de strămutare Ministerul Public a arătat că magistratul procuror Z.C.C. a fost prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, funcţie deţinută până în momentul arestării sale în Dosarul nr. 94/P/2010, iar soţia acestuia, doamna Z.L. este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.
A mai arată că magistratul procuror Z.C.C. a fost coleg cu o parte dintre magistraţii judecători care judecă în materie penală, iar pe plan local este o intensă mediatizare a cauzei în care acesta are calitatea de inculpat.
Din informaţiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen. şi comunicate de către Curtea de Apel Timişoara, instanţă ierarhic superioară Tribunalului Timiş, pe rolul căreia se află dosarul a cărui strămutare se solicită, rezultă următoarele:
Pe rolul Tribunalului Timiş se află în curs de judecată Dosarul nr. 1540/1/2012, având ca obiect plângerea formulată de petentul Z.C.C. împotriva rezoluţiei nr. 286/P/2011 din 10 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu există.
Petentul Z.C.C. a fost prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, iar soţia sa este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, însă nu există nicio informaţie cu privire la o presupusă legătură între aceştia şi magistraţii Tribunalului Timiş de natură a influenţa cursul judecăţii.
În mass-media locală a existat un interes cu privire la o altă cauză în care magistratul procuror Z.C.C. a fost cercetat şi trimis în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, însă această cauză se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin încheierea din 12 decembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus respingerea cererii de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea cererii de strămutare.
Înalta Curte, examinând cererea de strămutare în raport cu motivele invocate şi cu informaţiile comunicate de Curtea de Apel Timişoara constată că în cauză, niciuna dintre cerinţele art. 55 alin. (1) din C. proc. pen. nu sunt întrunite.
În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar şi din perspectiva celui interesat.
La acest control, instanţa învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului şi justifică temerea celui interesat.
Curtea Europeană a hotărât că în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.
În raport de cele expuse se constată că nu au fost evidenţiate aspecte din care să rezulte că imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 1540/1/2012 al Tribunalului Timiş, că există duşmănii locale, că ar exista vreun pericol de tulburare a liniştii publice ori că una dintre părţi ar avea vreo rudă sau afin, până la gradul IV inclusiv, printre judecătorii, procurorii, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei şi în consecinţă, se apreciază că temerile petentului petiţionarul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara nu sunt justificate.
În speţă, Înalta Curte constată că motivele invocate de petiţionarul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara nu se regăsesc în prevederile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 şi neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, conform art. 60 alin. (1) C. proc. pen., cererea va fi respinsă ca nefondată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petiţionarul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara privind pe petiţionarul Z.C.C. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1540/1/2012 al Tribunalului Timiş.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cererii de strămutare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 109/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 111/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi... → |
|---|
