ICCJ. Decizia nr. 933/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
R O M Â M I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 933/2013
Dosar nr. 2853/1/2013
Şedinţa publică din 31 octombrie 2013
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 27/P/2013 din 19 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, s-a dispus, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) şi d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii G.A., B.S., C.T., B.N., A.A., G.B.A. şi G.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 250 alin. (3), art. 263 şi art. 196 C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, petenta a formulat plângere la procurorul militar şef al secţiei parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 91/II-2/2013 din 18 aprilie 2013.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, în baza art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. a formulat plângere petenta I.D.V.
Conform art. 26 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Tribunalul Militar judecă în primă instanţă infracţiunile prevăzute în art. 331-art. 352 C. pen., precum şi alte infracţiuni săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepţia celor date în competenţa altor instanţe.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că intimatul G.A., împotriva căruia a făcut plângere petenta I.D.V., are cel mai înalt grad dintre toţi intimaţii din cauză, acela de căpitan.
Prin urmare, în temeiul art. 26 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va trimite plângerea formulată de petenta I.D.V. împotriva rezoluţiei din 19 martie 2013 dispusă în Dosarul nr. 27/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, spre competentă soluţionare la Tribunalul Militar Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Trimite plângerea formulată de petenta I.D.V. împotriva rezoluţiei din 19 martie 2013 dispusă în Dosarul nr. 27/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, spre competentă soluţionare la Tribunalul Militar Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 887/2013. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 934/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
---|