ICCJ. Decizia nr. 934/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 934/2013
Dosar nr. 2917/1/2013
Şedinţa publică din 31 octombrie 2013
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 212/P/2011 din 6 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în temeiui art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii S.G., G.A., L.M., C.G., Z.L., N.S., P.N., K.V., P.C., P.S. şi P.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 249, art. 289, art. 288, art. 25 raportat la art. 288, art. 25 raportat la art. 289, art. 240, art. 281, art. 215 C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, petenta a formulat plângere la procurorul şef, al secţiei de urmărire penală şi criminalistică, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 729/II-2/2013 din 11 aprilie 2013.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, în baza art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. a formulat plângere petenta C.A.
Conform art. 281 pct. 1 lit. b2) C. proc. pen., Curtea de Apel judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că intimata P.C., împotriva căruia a făcut plângere petenta C.A. este procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
Prin urmare, în temeiul art. 281 pct. 1 lit. b2) C. proc. pen., Înalta Curte va trimite plângerea formulată de petenta C.A. împotriva rezoluţiei din 6 februarie 2013 dispusă în Dosarul nr. 212/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Trimite plângerea formulată de petenta C.A. împotriva rezoluţiei din 6 februarie 2013 dispusă în Dosarul nr. 212/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Braşov.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 933/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 935/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... → |
---|