ICCJ. Decizia nr. 1060/2014. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1060/2014
Dosar nr. 3857/83/2013
Şedinţa publică din 25 martie 2014
Deliberând asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Revizuentul C.Z.M. a formulat cerere de revizuire a sentinţei penale nr. 170 din 2006 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 3061/2004, definitivă prin Decizia penală nr. 6611/2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat.
Prin sentinţa penală nr. 156 din 25 iunie 2013, Tribunalul Satu Mare în baza art. 403 alin. (1) şi (3) coroborat cu art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către revizuientul condamnat C.Z.M.
S-a reţinut, prin prisma motivele invocate de revizuent, a prevederilor legale în vigoare precum şi a parcursului procesual al cauzei, că aceasta este inadmisibilă, întrucât, în speţă, motivele invocate de condamnat nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile de revizuire limitativ prevăzute de art. 394 Cod de procedură penală, pe de o parte, iar pe de altă parte revizuientul a mai formulat anterior şi alte cereri de revizuire pentru aceleaşi motive, cereri ce au fost soluţionate în mod definitiv de către instanţe prin respingerea acestora.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel revizuientul C.Z.M. solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii atacate şi admiterea cererii de revizuire reiterând argumentele pe care le-a făcut în faţa instanţei de fond.
Prin Decizia penală nr. 112/A din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Oradea în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul penal declarat de revizuientul C.Z.M. împotriva sentinţei penale nr. 156 din 25 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menţine în întregime.
S-a reţinut că din analiza motivelor pe care s-a întemeiat cererea de revizuire formulată de revizuientul C.Z.M. rezultă că acesta nu a învederat nicio împrejurare care să facă admisibilă cererea de revizuire şi s-a constatat că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, revizuientul nefăcând dovada existenţei vreunuia dintre cazurile prevăzute de articolul 394 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, la data 29 octombrie 2013, revizuientul C.Z.M., în termen legal, a declarat recurs, (fila 3), cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 4 noiembrie 2013. Au fost depuse concluzii scrise (fila 20) şi s-a solicitat, în esenţă, admiterea recursului si admiterea cererii de revizuire, cu motivarea, în esenţă, că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat.
Examinând recursul declarat de revizuientul C.Z.M., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Conform art. 12 alin. (10 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii este limitată de legiuitor în mod expres doar la cinci cazuri prevăzute de art. 394 C. proc. pen. :
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasa în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penala a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când doua sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Revizuirea este reglementată de legiuitor ca mijloc procesual de remediere a erorilor judiciare ce ar putea fi cuprinse într-o hotărâre penală rămasă definitivă. Eroarea judiciară implică existenţa unei netemeinice judecăţi de fapt, revizuirea având caracterul unei căi de atac de fapt, întrucât generează o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Fiind o cale de atac extraordinară şi care pune în discuţie autoritatea unor hotărâri penale definitive/ folosirea cererii de revizuire este limitată de legiuitor la anumite cazuri în care presupunerea că s-a comis o eroare judiciară prezintă serioase aparenţe de temeinicie.
Se constată că motivul invocate de recurent respectiv faptul că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat, nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire limitativ şi expres prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. şi în mod legal şi temeinic prima instanţă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul C.Z.M., soluţie menţinută şi de instanţa de apel.
În raport cu cele arătate, constatând că hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul C.Z.M.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.Z.M. împotriva Deciziei penale nr. 112/A din 17 octombrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 25 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1059/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1118/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
