ICCJ. Decizia nr. 246/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 246 /2014
Dosar nr. 5835/85/2012
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2014
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 69/A din 16 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.L.M. împotriva sentinţei penale nr. 11 din 04 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia penală, cu obligrea apelantului la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea deciziei s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 11 din 04 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia penală, în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 a fost condamnat inculpatul A.L.M., la pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 pct. 1 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 2 luni.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, prev. de art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. a fost admisă acţiunea formulată de partea civilă Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 12.910 RON, despăgubiri civile şi penalităţi de întârziere către partea civilă.
În baza art. 353 C. proc. pen. a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din 27 iunie 2011 asupra autoturismului marca B.
În baza art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea cantităţii de 1130 pachete de ţigarete mărcile M., V., C. şi W., precum şi a cantităţii de 10 l alcool, menţionate în dovada din 04 octombrie 2010 emisă de I.P.J. Sibiu.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca la data rămânerii definitive a hotărârii, o copie a dispozitivului sentinţei să se comunice Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu întocmit în data de 11 iulie 2012, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului A.L.M. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
În fapt, în actul de sesizare s-a reţinut că la data de 28 octombrie 2009, în jurul orei 18.40, inculpatul a fost depistat în Sibiu la volanul autoturismului marca B. în care deţinea, în vederea vânzării, în patru saci de polietilenă de culoare neagră (în portbagajul autoturismului), cantitatea de 1130 pachete de ţigarete (22.600 ţigarete) mărcile M., V., C. şi W. şi 10 I alcool, neintroduse în sistemul legal de accizare valabil pe teritoriul României, cantităţi pentru care nu a putut face dovada plăţii accizei şi pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă, deţinute clandestin, fără întocmirea documentelor legislative şi fără achitarea taxelor datorate bugetului de stat, prin ascunderea sursei impozabile, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 12.910 RON.
Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, a precizat că prin activitatea infracţională a inculpatului A.L.M. s-a cauzat bugetului de stat un prejudiciu total în valoare de 12.910 RON, plus penalităţi de întârziere, sumă cu care s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de sesizare din oficiu, planşele foto, procesul-verbal de predare-primire încheiat de Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu, procesul-verbal încheiat de lucrători din cadrul I.P.J. Sibiu la data de 28 octombrie 2009, procesul-verbal de constatare a contravenţiei, procesul-verbal de percheziţie informatică, filele din agenda mai sus menţionată, constituirea de parte civilă în cauză, ordonanţa prin care s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător şi procesul-verbal de aplicare al acestuia, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor, cazierul judiciar.
În faza de cercetare judecătorească au fost audiaţi martorii C.M.Ş., P.C.G., iar faţă de conţinutul proceselor-verbale de neîndeplinire a mandatelor de aducere, Parchetul - în baza art. 329 C. proc. pen. - a renunţat la audierea martorului A.D.; de asemenea, au fost ataşate copiile sentinţei civile nr. 1544/2010 a Judecătoriei Sibiu, ale deciziei nr. 640/CA/2010 a Tribunalului Sibiu, partea civilă a înaintat mai multe adrese, iar inculpatul a depus înscrisuri.
Inculpatul nu s-a prezentat în faţa instanţei.
Examinând actele şi lucrările dosarului, T ribunalul a reţinut în fapt următoarele:
La data de 28 octombrie 2009, în jurul orei 18.40, lucrători din cadrul I.P.J. Sibiu - Serviciul de Investigare a Fraudelor s-au deplasat în Sibiu în vederea efectuării de verificări, în condiţiile în care existau informaţii că anumite persoane transportă şi comercializează bunuri ce nu au fost introduse în sistemul legal de accizare.
Pe str. T.C. a fost identificat autoturismul marca B. de culoare neagră, staţionat, la volanul căruia se afla inculpatul A.L.M., proprietarul autoturismului, iar pe scaunul din dreapta, fratele acestuia, martorul A.D.
La solicitarea lucrătorilor de poliţie s-a procedat la verificarea bunurilor transportate, ocazie cu care s-a constatat că în portbagajul autoturismului se aflau un număr de 4 saci din polietilenă de culoare neagră, fiind identificată cantitatea de 1130 pachete de ţigări (22.600 ţigarete şi anume ţigări M. - pachet roşu cu timbru fiscal de culoare verde (posibil de Ucraina) - cantitatea totală de 980 pachete a câte 20 ţigarete fiecare; ţigări V. - pachet alb cu emblemă roşu - albastru (timbru fiscal posibil de Ucraina - cantitatea de 40 pachete a câte 20 ţigarete; ţigări W. - pachet alb cu emblemă albastră (timbru fiscal de Republica Moldova) - cantitate de 70 pachete a câte 70 pachete de ţigarete; ţigări C. - pachet culoare roşie cu inscripţii cu auriu cu menţiunea „For duty free sale only” - fără nici un timbru aplicat - cantitatea de 40 pachete a câte 20 ţigarete), precum şi 10 sticle a câte 1 I fiecare, conţinând alcool dublu rafinat, neintroduse în sistemul legal de accizare valabil pe teritoriul României.
La acel moment, ofiţerii de poliţie au sesizat lucrătorii vamali care au ridicat bunurile şi le-au depozitat la sediul Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu, fiind întocmit procesul-verbal de contravenţie din 28 octombrie 2009.
Inculpatul A.L.M. a contestat însă procesul-verbal de contravenţie încheiat de lucrătorii vamali, iar Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin decizia nr. 640/CA din 23 septembrie 2010, a anulat procesul-verbal de contravenţie emis la 28 octombrie 2009.
La data de 01 octombrie 2010, lucrători din cadrul Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu au procedat la predarea inculpatului A.L.M., a cantităţilor de ţigări, a celor 10 l de alcool şi a autoturismului marca B. de culoare neagră.
La aceeaşi dată de 01 octombrie 2010, urmare a sesizării reprezentanţilor Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu, lucrători din cadrul I.P.J. Sibiu au oprit în trafic autoturismul marca B. condus de inculpatul A.L.M., ocazie cu care s-a constatat că acesta transporta cantitatea de 1130 pachete de ţigarete (22.600 ţigarete) mărcile M., V., C. şi W. neintroduse în sistemul legal de accizare valabil pe teritoriul României.
Cu privire la fapta din data de 01 octombrie 2010, a fost începută urmărirea sub aspectul comiterii de către inculpatul A.L.M. a infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, a infracţiunii de contrabandă faptă prev. de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 şi a infracţiunii prev. de art. 2961lit. l) din Legea nr. 571/2003.
Faţă de faptele imputate inculpatului A.L.M. pentru data de 01 octombrie 2010, procurorul a apreciat însă că nu se poate reţine existenţa elementelor constitutive ale infracţiunilor de mai sus, atât raportat la latura obiectivă, cât şi subiectivă, întrucât bunurile i-au fost predate de către o autoritate a statului, respectiv reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu, procedându-se la punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti.
Pe de altă parte, prin ordonanţa procurorului din data de 10 martie 2010, au fost extinse cercetările şi începută urmărirea penală şi faţă de infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 săvârşită de inculpatul A.L.M. la data de 28 octombrie 2009, la momentul la care a fost identificat de lucrători din cadrul I.P.J. Sibiu pe str. T.C. din Sibiu, deţinând în vederea comercializării alcool şi 22.600 ţigarete mărcile M., V., C. şi W., neintroduse în sistemul legal de accizare valabil pe teritoriul României.
Privitor la această faptă (pentru care a şi fost trimis în judecată), în faţa instanţei, prin apărătorul ales, inculpatul A.L.M. a solicitat achitarea întrucât nu a avut intenţia de a comercializa bunurile pentru uzul propriu, iar în faza de urmărire penală inculpatul, personal, a susţinut că ţigările au fost achiziţionate pentru a fi oferite spre consum invitaţilor la nunta sa, că nu a cunoscut că ţigările erau netimbrate, iar alcoolul a fost procurat de la o persoană necunoscută.
Tribunalul a considerat însă că vinovăţia inculpatului la comiterea faptei a fost dovedită, luând în considerare procesul-verbal întocmit la data de 28 octombrie 2009, în care s-a consemnat că bunurile identificate nu aveau aplicate timbre fiscale valabile pe teritoriul României, că inculpatul A.L.M. a declarat că pentru ţigările şi alcoolul depistat în autovehiculul marca B. nu poate prezenta documente de provenienţă, declaraţiile martorului P.C.G., care a relatat susţinerea inculpatului din momentul depistării, şi anume că bunurile descoperite în maşina sa erau destinate livrării unor alte persoane, dar şi cantitatea mare de ţigări transportată (22.600 ţigarete, cantitate ce relevă scopul achiziţionării lor - de revânzare - întrucât numărul este prea mare chiar şi pentru a oferite invitaţilor la o nuntă care, de altfel, după cum a precizat însuşi inculpatul, nici nu a avut loc).
Din dosar a mai rezultat că în cursul cercetărilor, pentru cantităţile de ţigări şi alcool identificate, inculpatul nu a putut prezenta documente de provenienţă şi nu a putut face dovada plăţii accizelor, a taxei pe valoarea adăugată şi a taxelor vamale aferente acestor cantităţi, neputând face dovada introducerii bunurilor în sistemul de accizare valabil pe teritoriul României.
Totodată, potrivit art. 2 din Legea nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală, prin contribuabil se înţelege „orice persoană fizică sau juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică, care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului consolidat al statului”.
De asemenea, art. 2069alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 (C. fisc.) stipulează că „persoana plătitoare de accize este persoana care deţine produsele accizabile sau orice altă persoană implicată în deţinerea acestora” dacă nu poate face dovada plăţii anterioare a accizei, iar inculpatul nu a putut prezenta documente care să ateste plata accizelor în condiţiile în care, potrivit art. 20621 alin. (7) din Legea nr. 571/2003: „deţinerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal pentru care nu se poate face dovada perceperii accizelor, atrage plata acestora”, iar alin. (10) al aceluiaşi articol prevede că „este interzisă deţinerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost percepută”.
Pe de altă parte, nici apărarea inculpatului că ţigările au fost primite de la numitul B.F.C. (persoană ce a fost trimisă în judecată pentru acelaşi gen de infracţiuni, în Dosarul nr. 4370/85/2011 al Tribunalului Sibiu) nu are relevanţă juridică în speţa de faţă, în condiţiile în care în mod clar, la data de 28 octombrie 2009, bunurile au fost depistate la inculpatul A.L.M.
În aceste condiţii şi pentru toate considerentele expuse, instanţa a apreciat că mijloacele de probă administrate în cauză au confirmat întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală.
În drept, instanţa a constatat că fapta inculpatului A.L.M. care în data de 28 octombrie 2009 a fost depistat în Sibiu la volanul autoturismului marca B., în portbagajul căruia deţinea în vederea vânzării, cantitatea de 10 l alcool şi de 1130 pachete de ţigarete (22.600 ţigarete) mărcile M., V., C. şi W., neintroduse în sistemul legal de accizare valabil pe teritoriul României, cantităţi pentru care nu a putut face dovada plăţii accizei şi pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă, deţinute clandestin, fără întocmirea documentelor legislative şi fără achitarea taxelor datorate bugetului de stat, prin ascunderea sursei impozabile, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 12.910 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
În ceea ce priveşte apărarea inculpatului că faţă de amenda contravenţională aplicată prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor din 28 octombrie 2009, se impune achitarea sa întrucât nu se poate realiza o dublă sancţionare - şi în materie contravenţională şi penală - Tribunalul a considerat că aceasta nu este fondată. În acest sens, s-a evidenţiat că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie nu este incidentă, întrucât - raportat la considerentele hotărârii pronunţate în cauza Tsonyo Tsonev contra Bulgariei - în speţa de faţă nu este aplicabil principiul non bis in idem, inculpatul neavând nicio condamnare contravenţională pentru fapte similare, dat fiind şi împrejurarea că prin decizia nr. 640/CA/2010, Tribunalul Sibiu a anulat în mod irevocabil procesul-verbal de contravenţie sus-indicat.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanţa a ţinut seama de dispoziţiile art. 52 C. pen. privind scopul pedepsei şi de prevederile art. 72 C. pen. privind criteriile generale de individualizare a pedepsei, şi anume: limitele pedepsei închisorii prevăzută de legea specială, gradul mediu de pericol social al faptei comise, scopul urmărit (de a câştiga bani în mod ilicit), elementele ce caracterizează persoana inculpatului (împrejurarea că este tânăr, se află la prima încălcare a legii penale, dar care nu a recunoscut comiterea faptei).
În temeiul art. 71 C. pen., ţinând seama de valorile sociale lezate, de natura faptelor comise (infracţiuni de natură economică, cu un grad mediu de pericol social), luând în considerare şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie (cu referire la cauzele Hirst contra Marii Britanii, Cumpănă şi Mazăre, Sabău şi Pârcălab contra României), instanţa a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., considerându-le măsuri de limitare a acestor drepturi, proporţionale şi justificate. Aceleaşi criterii au fost avute în vedere de instanţă şi la aplicarea pedepsei complementare.
Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, ţinând cont de cuantumul pedepsei aplicate, de absenţa antecedentelor penale, de împrejurarea că inculpatul are un loc de muncă, cu detaşări şi în străinătate, instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim de detenţie. Instanţa a considerat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea a cărei executare să fie suspendată condiţionat, este suficientă pentru realizarea scopului legii penale.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, tribunalul a constatat că A.N.A.F. - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, s-a constituit parte civilă în cauză.
Constatând prin hotărârea de faţă că prin fapta săvârşită inculpatul s-a sustras de Ia plata accizelor datorate statului, fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale, în raport şi de dispoziţiile art. 14, 346 C. proc. pen., instanţa a admis acţiunea civilă şi a obligat inculpatul la plata sumei de 12.910 RON cu titlu de despăgubiri civile. în temeiul prevederilor art. 119-120 C. proc. fisc., instanţa a dispus şi acordarea a penalităţilor de întârziere solicitate de partea civilă.
Referitor la aserţiunea apărătorului inculpatului că pretenţiile formulate de partea civilă în cauza de faţă au fost solicitate de aceeaşi parte civilă şi în dosarul Tribunalului Sibiu nr. 4370/85/2011, faţă de inculpatul B.F.C., în raport de actele depuse la dosar, Tribunalul nu a considerat-o întemeiată. Astfel, atât adresele părţii civile, cât şi înscrisurile depuse în apărare, nu au confirmat susţinerea inculpatului, pretenţiile părţii civile din Dosarul nr. 4370/85/2011 raportându-se la faptele imputate inculpatului B., la ţigările achiziţionate de acesta, ţigări ce au fost de altfel confiscate şi nu puteau face obiectul material al faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A.L.M. în prezenta cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 118 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea cantităţii de 1130 parchete de ţigarete mărcile M., V., C. şi W., precum şi a cantităţii de 10 l alcool, menţionate în dovada din 04 octombrie 2010 emisă de l.P.J. Sibiu.
Pentru asigurarea recuperării prejudiciului, în baza art. 353 rap. la art. 163 C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din 27 iunie 2011 asupra autoturismului marca B.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A.L.M.
Prin apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul apelant a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi rejudecând, achitarea sa pentru infracţiunea ce i s-a reţinut în sarcină, deoarece din toate probele administrate nu a rezultat că poate fi antrenată răspunderea penală. Se susţine că acele ţigări nu au fost ale inculpatului, dar a fost sancţionat contravenţional şi în cauză nu a existat vinovăţie. Inculpatul nu a avut intenţia de a vinde ţigările, nu s-a făcut dovada că a cumpărat ţigările pentru a le vinde, acesta nu cunoştea că ţigările proveneau din contrabandă. Cu privire la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, există dublă sancţionare dacă aceeaşi faptă este prevăzută şi ca infracţiune şi ca contravenţie.
Curtea de Apel, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu, a constatat că apelul este nefondat, din următoarele considerente:
Pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi a cercetării judecătoreşti instanţa de fond a reţinut o corectă stare de fapt, iar încadrarea juridică dată faptelor este legală.
Aşa cum a arătat instanţa de fond, potrivit art. 2 din Legea nr. 241/2005, inculpatul este contribuabil, prin contribuabil înţelegându-se „orice persoană fizică sau juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică, care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului consolidat al statului”.
De asemenea, potrivit art. 2069alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 (C. fisc.) „persoana plătitoare de accize este persoana care deţine produsele accizabile sau orice altă persoană implicată în deţinerea acestora” dacă nu poate face dovada plăţii anterioare a accizei.
Inculpatul a fost depistat cu cantitatea de 1130 pachete de ţigarete (22.600 ţigarete) mărcile M., V., C. şi W. neintroduse în sistemul legal de accizare valabil pe teritoriul României şi nu a putut prezenta documente din care să ateste plata accizelor în condiţiile în care, potrivit art. 20621 alin. (7) din Legea nr. 571/2003: „deţinerea de,produse accizabile în afara antrepozitului fiscal pentru care nu se poate face dovada perceperii accizelor, atrage plata acestora”, iar alin. (10) al aceluiaşi articol prevede că „este interzisă deţinerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu â fost percepută”.
Prin apelul declarat inculpatul A.L.M., a reiterat apărările din faţa instanţei de fond, respectiv că nu a avut intenţia de a comercializa bunurile supuse accizării, ele fiind destinate consumului propriu, nu s-a făcut dovada că a cumpărat ţigările pentru a le vinde, nu cunoştea că ţigările proveneau din contrabandă şi că există dublă sancţionare a faptei care este prevăzută şi ca infracţiune şi ca contravenţie.
Curtea, examinând actele existente la dosar constată că în cauză s-a dovedit vinovăţia inculpatului apelant. Astfel, inculpatul a fost depistat având asupra sa, respectiv în portbagajul autoturismului, cantitatea de 1130 pachete de ţigarete (22.600 ţigarete) mărcile M., V., C. şi W. şi 10 I alcool, neintroduse în sistemul legal de accizare valabil pe teritoriul României. Apărarea inculpatului cum că nu ar fi cunoscut că ţigările proveneau din contrabandă, este nefondată. Ţigările nu aveau timbru aplicat sau erau inscripţionate cu menţiunea „For duty free sale only”, astfel că inculpatul cunoştea că ele nu au fost introduse legal în ţară.
De asemenea, inculpatul nu a putut prezenta acte de provenienţă a ţigărilor şi nici nu a făcut dovada plăţii accizelor.
La fel, apărarea inculpatului că ţigările erau destinate consumului propriu şi nu vânzării este neverosimilă, fiind prea mare pentru o asemenea destinaţie care nici nu a fost dovedită şi nu excludea plata taxelor vamale. De altfel, legea prevede ca faptă prevăzută de legea penală ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de Ia îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi nu intenţia de vânzare a unor bunuri supuse accizării. Prin deţinerea unor bunuri supuse accizării pentru care nu s-a făcut dovada plăţii obligaţiilor către stat şi care în mod evident proveneau din contrabandă, ţigările fiind netimbrate, aspecte cunoscute de inculpat, acesta a săvârşit fapta cu vinovăţie.
Inculpatul a mai arătat că, fiind sancţionat contravenţional pentru această faptă, răspunderea penală este exclusă. Curtea a apreciat că instanţa de fond în mod corect a arătat că fapta săvârşită de inculpat constituie infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi nu o contravenţie, pentru care inculpatul nici nu a fost sancţionat contravenţional, neexistând astfel o dublă încriminare.
Instanţa de fond a individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatului, precum şi modalitatea de executare a acesteia, având în vedere toate criteriile generale de individualizare a pedepselor şi dublul scop al pedepsei, astfel cum sunt acestea prevăzute în disp. art. 72 C. pen. şi 52 C. pen. De altfel, pedeapsa aplicată de instanţa de fond este orientată spre minimul special, ţinându-se seama şi de circumstanţele personale ale inculpatului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul A.L.M., fără să expună motivele.
La termenul de soluţionare a recursului, apărătorul din oficiu desemnat pentru recurentul inculpat a invocat disp. art. 3859pct. 172 C. proc. pen., pe motiv că hotărârea este contrară legii şi prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, deoarece inculpatul şi-a susţinut de la început nevinovăţia afirmând că nu ştia de acel transport de ţigarete, fiind totuşi condamnat la o pedeapsă cu suspendare. A solicitat să se reţină şi cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni, şi, în consecinţă, să se dispună achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
De asemenea, apărătorul inculpatului şi-a însuşit cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen., pus în discuţie din oficiu, susţinând că fapta nu este prevăzută de legea penală, arătând că inculpatul a fost cercetat şi condamnat pentru o faptă care nu poate fi încadrată ca infracţiune, solicitând instanţei să aibă în vedere şi înscrisurile depuse în şedinţă de reprezentantul inculpatului, care dovedesc că procesul-verbal prin care inculpatul a fost amendat contravenţional a fost anulat definitiv şi irevocabil de instanţa civilă. În consecinţă, a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. Ia art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Deşi inculpatul nu a fost audiat de instanţa de fond sau de instanţa de apel, Înalta Curte nu a putut să procedeze la audierea acestuia în conformitate cu disp. art. 38514 alin. (11) C. proc. pen., având în vedere că recurentul inculpat nu s-a prezentat la soluţionarea recursului, fiind reprezentat de către mama sa în baza unei procuri autentificate.
Examinând cauza în temeiul art. 3856alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, respectiv 16 aprilie 2013, se constată aplicabile dispoziţiile C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Potrivit art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Conform art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., în cazul în care nu sunt respectate condiţiile de mai sus, instanţa de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859alin. (3) C. proc. pen., trebuie avute în vedere din oficiu.
În speţă, inculpatul nu a motivat recursul în termenul prevăzut de lege şi, aşa cum s-a reţinut, apărătorul acestuia a invocat cu ocazia dezbaterilor dispoziţiile art. 3859 pct. 12 şi pct. 172 C. proc. pen., ce vizează cazuri de casare care nu pot fi luate în considerare din oficiu, aşa încât criticile subsumate acestor cazuri nu pot fi analizate de către instanţa de recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus în discuţie cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen., care - conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen. - poate fi avut în vedere din oficiu, caz însuşit şi susţinut de apărătorul inculpatului.
Drept urmare, cauza va fi examinată numai în limitele stabilite de acest caz de casare, urmând a se verifica dacă fapta reţinută în sarcina inculpatului A.L.M. este prevăzută de legea penală.
Critica formulată sub acest aspect este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor ce reglementează soluţionarea recursului ca a doua cale ordinară de atac, instanţa de recurs nu are posibilitatea de a modifica situaţia de fapt stabilită de prima instanţă şi de către instanţa de apel şi nici posibilitatea de a reevalua probele administrate, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii decât cea avută în vedere de cele două instanţe.
În consecinţă, analiza incidenţei cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen. se realizează prin raportare la situaţia de fapt reţinută prin sentinţa şi decizia atacate.
Pornind de la aceste considerente, Înalta Curte reţine că potrivit art. 17 C pen., infracţiunea este „fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală”.
Conform art. 7 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: „Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional”.
În speţă, s-a stabilit că la data de 28 octombrie 2009, în jurul orei 18.40, inculpatul A.L.M. a fost depistat în Sibiu la volanul autoturismului marca B., în care deţinea în vederea vânzării, în patru saci de polietilenă de culoare neagră (în portbagajul autoturismului), cantitatea de 1130 pachete de ţigarete (22.600 ţigarete) mărcile M., V., C. şi W., precum şi 10 I alcool, neintroduse în sistemul legal de accizare valabil pe teritoriul României, produse pentru care nu a putut face dovada plăţii accizei şi pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă, deţinându-le clandestin, fără întocmirea documentelor legale şi fără achitarea taxelor datorate bugetului de stat, cauzând astfel, prin ascunderea sursei impozabile, un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 12.910 RON.
Această faptă este prevăzută de legea penală, constituind infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, text de lege în vigoare şi la data comiterii faptei.
Încă din primă instanţă, inculpatul a invocat că fapta nu constituie infracţiune, critica fiind formulată şi cu ocazia apelului, această apărare fiind analizată în mod temeinic atât de instanţa de fond, cât şi de către Curtea de Apel.
În completarea argumentelor invocate în motivarea celor două hotărâri atacate, ca fundament al prevederii faptei de către legea penală, instanţa de recurs are în vedere următoarele:
Potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiune de evaziune fiscală şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Obiectul juridic al acestei infracţiunii este reprezentat de colectarea taxelor şi impozitelor, prin încriminarea acestei infracţiuni legiuitorul urmărind să asigure îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Conform art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, prin obligaţii fiscale se înţelege „obligaţiile prevăzute de C. fisc. şi de C. proc. fisc.”.
Luând în considerare şi dispoziţiile art. 22 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., se constată că noţiunea de obligaţii fiscale are o sferă largă, incluzând toate impozitele, taxele ori contribuţiile datorate bugetului general consolidat, astfel cum este definit de art. 2 lit. a) din Legea nr. 241/2005, respectiv „ansamblul tuturor bugetelor publice componente ale sistemului bugetar, agregate şi consolidate pentru a forma un întreg”.
Pe de altă parte, potrivit art. 2 lit. f) şi g) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., în categoria obligaţiilor fiscale se încadrează taxa pe valoare adăugată şi accizele, iar conform art. 206 alin. (1) din aceeaşi lege: „Accizele sunt venituri la bugetul de stat”. Potrivit art. 2062 din Legea nr. 571/2003, între produsele supuse accizării se numără şi tutunul prelucrat, alcoolul şi băuturile alcoolice.
În conformitate cu acelaşi act normativ, produsele accizabile sunt supuse accizelor la momentul importului lor, chiar neregulamentar, pe teritoriul României [art. 2065 lit. b)]; produsele accizabile pot fi eliberate pentru consum numai dacă sunt marcate prin timbre sau banderole [art. 20661alin. (3) şi art. 20663]; accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum, înţelegându-se prin aceasta inclusiv deţinerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute potrivit legii [art. 2066 şi art. 2067 alin. (1) lit. b)]; printre persoanele plătitoare de accize care au devenit exigibile se află şi cele care deţin produsele accizabile sau care sunt implicate în deţinerea acestora [art. 2069 pct. 2 lit. b)].
Din punct de vedere al laturii obiective, se constată că elementul material al infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 constă în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile şi are un caracter general, aşa încât modalitatea concretă de comitere a acestei infracţiuni poate prezenta diferite forme.
Acţiunea de „ascundere” a bunului implică efectuarea unor operaţiuni pentru a face ca bunul sau activităţile economice să nu fie cunoscute autorităţilor fiscale, fie prin ascunderea fizică (sustragerea de la vedere, punerea la adăpost a bunurilor pentru a nu fi găsite, descoperite sau constatate de organele fiscale) fie prin ascunderea lor scriptică (neînregistrarea bunurilor sau a activităţilor sau înregistrarea lor sub alte denumiri).
Noţiunea de „bun” are în vedere, pe de o parte, orice entitate care constituie baza de calcul pentru impozite sau taxe, iar pe de altă parte, desemnează un bun de orice natură (corporal sau incorporal), mobil sau imobil, precum şi acte juridice sau documente care atestă un drept.
Pentru a se putea reţine infracţiunea de evaziune fiscală, este necesar ca de bunul respectiv să fie legată o obligaţie fiscală. În speţă, aşa cum s-a arătat, tutunul şi alcoolul sunt supuse accizării, iar acciza face parte din categoria obligaţiilor fiscale.
Cât priveşte subiectului activ, se constată că dispoziţiile legale nu prevăd o calitate specială a autorului infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, care nu este circumstanţiat, putând fi orice persoană fizică ce răspunde penal, fără să fie necesar să aibă calitate de comerciant.
În acest sens, trebuie reamintite şi dispoziţiile art. 2069pct. 2 lit. b) raportat la art. 2067 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., potrivit cărora este plătitoare de accize care au devenit exigibile şi persoana care deţine produsele accizabile în afara unui regim suspensiv de accize, pentru care accizele nu au fost percepute potrivit legii, sau orice altă persoană implicată în deţinerea acestora, situaţie care se regăseşte şi în cauza de faţă.
Se constată, astfel, că inculpatul A.L.M. a comis infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, în modalitatea ascunderii bunurilor, cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, respectiv plata accizelor şi a taxei pe valoare adăugată. Aşa cum s-a reţinut prin hotărârile atacate, bunurile deţinute de inculpatul A.L.M. făceau parte din categoria produselor accizabile şi nu aveau aplicate timbre fiscale valabile pe teritoriul României; la momentul depistării, inculpatul a declarat că nu poate prezenta documente de provenienţă pentru ţigările şi alcoolul găsite în autovehiculul marca B. şi că bunurile erau destinate livrării unor alte persoane; cantitatea mare de ţigări deţinută de inculpat (22.600 ţigarete) relevă scopul achiziţionării lor, respectiv pentru revânzare, apărarea ulterioară a inculpatului în sensul că ţigaretele urmau a fi utilizate în interes personal (oferite invitaţilor la nunta sa), fiind înlăturată de instanţele de fond şi apel pe motiv că numărul ţigaretelor era prea mare, iar nunta la care inculpatul a făcut referire nici nu a avut loc; inculpatul nu a prezentat documente de provenienţă pentru cantităţile de ţigări şi alcool identificate şi nu a putut face dovada plăţii accizelor, a taxei pe valoarea adăugată şi a taxelor vamale aferente, respectiv dovada: introducerii bunurilor în sistemul de accizare valabil pe teritoriul României.
Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 încriminează ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile dacă s-a realizat în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Or, prin modalitatea în care a acţionat, inculpatul a urmărit să se sustragă de Ia plata obligaţiilor fiscale datorate corespunzător produselor accizabile, pe care Ie-a deţinut în contra dispoziţiilor legale.
Inculpatul a susţinut că fapta nu este prevăzută de legea penală din moment ce a fost sancţionat contravenţional chiar la data depistării sale. Este adevărat că prin procesul-verbal din 28 octombrie 2009, inculpatul a fost sancţionat contravenţional în temeiul art. 220 alin. (1) lit. a) şi b) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. Acuzaţia penală nu coincide însă cu fapta menţionată în procesul-verbal de contravenţie, după cum nu corespunde nici contravenţiei prev. de art. 220 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., ci infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Potrivit art. 220 alin. (1) lit. a), b) şi c) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată în M. Of. nr. 513 din 31 iulie 2007 (forma în vigoare la data comiterii faptelor reţinute în sarcina inculpatului, aceste dispoziţii fiind în prezent abrogate), constituie contravenţii următoarele fapte:
a) deţinerea de produse accizabile în afara regimului suspensiv, care nu au fost introduse în sistemul de accizare conform Titlului VII din C. fisc.;
b) neanunţarea autorităţii fiscale competente, în termenul legal, despre modificările aduse datelor iniţiale avute în vedere la eliberarea autorizaţiei;
c) deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit Titlului VII din C. fisc., fără a fi marcate sau marcate necorespunzator ori cu marcaje false.
Rezultă, astfel, că respectivele contravenţii, mai precis cele prevăzute de art. 220 alin. (1) lit. a) şi c) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. sancţionează doar faptul deţinerii pe când, indiferent de calitatea făptuitorului, infracţiunea de.evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului încriminează ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Fapta de natură penală reţinută în sarcina inculpatului A.L.M. este mai complexă, referindu-se nu doar la ascunderea bunului sau a sursei impozabile prin deţinerea clandestină a produselor accizabile, ci şi la scopul urmărit de către inculpat, constând în eludarea obligaţiei de plată a accizei şi a TVA-ului datorate statului.
Se impune astfel a evidenţia diferenţa referitoare la scopul urmărit de inculpat, care în cazul infracţiunii de evaziune fiscală este prevăzut în mod expres, cu valoarea unui element constitutiv al laturii subiective, fără a fi prevăzut în cazul contravenţiei.
Având în vedere şi natura subsidiară a răspunderii contravenţionale, se constată că, deşi între cele două contravenţii mai sus menţionate şi infracţiunea de evaziune fiscală există asemănări determinate de forma concretă a acţiunii ilicite (deţinere de produse accizabile), fapta inculpatului nu poate fi reţinută ca şi contravenţie deoarece a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune.
Acuzaţia penală a fost formulată de o manieră clară, ce atrage aplicabilitatea dispoziţiilor de încriminare a infracţiunii de evaziune fiscală, căci de la început s-a reţinut în sarcina inculpatului că a acţionat prin ascunderea bunurilor pentru care datora plata accizei şi a TVA-ului, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Drept urmare, fapta corespunde normei de încriminare a infracţiunii de evaziune fiscală, fiind plasată în sfera ilicitului penal şi nu constituie contravenţie, aşa încât nu sunt incidente disp. art. 3859alin. (1) pct. 13 C. proc. pen., neexistând temei de achitare a inculpatului în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen.
În speţă, nu se poate constata nici încălcarea principiului non bis in idem, căci, aşa cum au reţinut instanţa de fond şi cea de apel, inculpatul nu a fost sancţionat contravenţional pentru aceeaşi faptă ce face obiectul cauzei penale de faţă, căci procesul-verbal de aplicare a amenzii contravenţionale din 28 octombrie 2009 a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 1544/2010 a Judecătoriei Sibiu, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 640/CA/2010 a Tribunalului Sibiu.
Faţă de cele reţinute şi neidentificând niciuna din situaţiile încadrate în celelalte cazuri ce pot fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.L.M. împotriva deciziei penale nr. 69/A din 16 aprilie 2013 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1278/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 105/2014. Penal → |
|---|
