ICCJ. Decizia nr. 1121/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1121/2014
Dosar nr. 7061/62/2012
Şedinţa publică din 28 martie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 103 din 05 aprilie 2013 a Tribunalului Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 7061/62/2012, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2), a fost condamnat inculpatul P.C.T. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complimentară prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. (respectiv dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată - 42 acte materiale, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. în baza art. 861 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpatului.
În baza art. 862 C. pen. s-a stabilit un termen de încercare 5 ani. În baza art. 863 C. pen. a fost obligat inculpatul să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov,
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea,
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă,
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 1349 C. civ. a fost obligat inculpatul P.C.T. să plătească părţii civile Statul Român, prin A.N.A.F., reprezentată prin D.G.F.P. Braşov, suma de 31.854,48 RON plus majorări şi penalităţi de întârziere de la data săvârşirii faptei şi până la data recuperării integrale a prejudiciului conform art. 119 şi urm. din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. Au fost respinse restul pretenţiilor. Au fost respinse pretenţiile părţii civile formulate împotriva părţii responsabile civilmente SC T.P. SRL Braşov (radiată prin sentinţa civilă nr. 2101/SIND din 29 noiembrie 2010). În baza art. 353 C. proc. pen. s-a dispus luarea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului până la concurenţa sumei de 31.854,48 RON plus majorările şi penalităţile de întârziere de la data săvârşirii faptei şi până la data recuperării integrale a prejudiciului conform art. 119 şi urm. din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. În baza O.G. nr 75/2001 şi H.G. nr 742/2008 s-a dispus comunicarea hotărârii după rămânerea definitivă la D.G.F.P. Braşov pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni în cazierul fiscal. În baza art. 21, 22 din Legea nr 26/1990 republicată s-a dispus comunicarea hotărârii după rămânerea definitivă la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul P.C.T. să plătească statului suma de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti din data de 25 iunie 2012 întocmit în dosarul penal nr. 190/P/2010 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în lipsă a inculpatului P.C.T., cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată în modalitatea prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (42 acte materiale).
În fapt s-a reţinut în esenţă că în calitate de administrator al SC T.P. SRL Râşnov , în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale , în perioada 26 octombrie 2006 - 26 aprilie 2007 inculpatul a emis un număr de 42 de facturi către SC E.M.S. SRL Rucăr în valoare totală de 199.091 RON, pe care nu le-a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii pe care o administra, sustrăgându-se în acest mod de la plata impozitului pe profit datorat bugetului de stat în sumă de 31.854,48 RON. Infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită de către învinuitul P.T.C. a fost săvârşită în formă continuată, pentru fiecare factură emisă identificată şi neînregistrată având corespondenţa unui act material din conţinutul formei continuate. Privitor la fapta de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005 relativ la prejudiciul în sumă de 204.020,36 RON reprezentând impozitul pe profit estimat stabilit în baza art. 67 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., s-a constatat că aceasta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, lipsindu-i latura subiectivă devenind incidente prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., astfel că prin actul de sesizare s-a dispus n eînceperea urmăririi penale faţă de P.C.T. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005 relativ la prejudiciul în sumă de 204.020,36 RON reprezentând impozitul pe profit estimat stabilit în baza art. 67 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
Pe parcursul urmăririi penale partea vătămată Statul Român, prin A.N.A.F., prin A.F.P. Braşov, prin adresa din 04 martie 2010 A.N.A.F. - D.G.F.P. Braşov a comunicat faptul că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 403.303 RON ce se constituie din impozit pe profit la care s-au calculat accesorii cu titlu de majorări de întârziere dar şi prejudiciul estimat. Din cuprinsul adresei din 28 octombrie 2011, A.N.A.F. - D.G.F.P. Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul Inspecţie Fiscală 4 a comunicat faptul că prejudiciul adus bugetului de stat aferent facturilor fiscale/facturi cu regim intern de numerotare, identificate efectiv este în sumă totală de 44.323 RON, compus din suma de 31.854 RON impozit pe profit, majorări de întârziere în sumă de 12.469 RON.
În faţa instanţei partea civilă a precizat că-şi menţine constituirea de parte civilă în totalitate respectiv pentru fapta de evaziune fiscală pentru care s-a dispus trimiterea în judecată cu suma de 31.854,48 RON reprezentând impozit pe profit calculat efectiv plus majorări şi penalităţi de întârziere de la data epuizării faptei (26 aprilie 2007) şi până la data recuperării integrale a prejudiciului, dar şi cu suma de 204.020,36 RON plus majorări şi penalităţi de întârziere în cuantum de 149.456 RON, prejudiciu estimat conform O.G. nr. 92-2003 privind C. proc. fisc., faptă pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Analizând actele şi lucrările dosarului şi mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale pe care le constată legale, instanţa a reţinut că SC T.P. SRL a fost înfiinţată în anul 1997, cu sediul în oraşul Râşnov, judeţul Braşov, având ca administrator pe inculpatul P.C.T. şi ca obiect de activitate „exploatare forestieră”. SC T.P., S.R.L s-a înregistrat în evidenţa A.F.P. Râşnov ca fiind plătitoare de impozit pe profit începând cu data de 01 ianuarie 2003. Prin adresa din 11 noiembrie 2009 transmisă de către A.F.P. Râşnov s-a constat că SC T.P. S.R.L a depus ultimul bilanţ contabil anual la 31 decembrie 2005 şi cel semestrial la 30 iunie 2006, rezultatul exerciţiului fiind unul de pierdere, nedepunându-se bilanţurile contabile şi raportările semestriale pentru perioada 2006, 2007 şi 2008. Reprezentanţii D.G.F.P. Braşov au efectuat o verificare asupra activităţii desfăşurate de către SC T.P. SRL, la solicitarea reprezentanţilor D.G.F.P. Argeş, concretizată în procesul-verbal din 29 ianuarie 2010 şi raportul de inspecţie fiscală din 29 ianuarie 2010. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că pe perioada supusă inspecţiei, respectiv 01 ianuarie 2005 - 28 ianuarie 2008, inculpatul P.C.T. a deţinut calitatea de administrator la SC T.P. SRL, iar din data de 28 ianuarie 2008 s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă şi intrare în faliment, dizolvarea societăţii, ridicarea dreptului de administrare şi numirea lichidatorului judiciar R.I.S. SPRL.
Această societate a colaborat cu mai multe societăţi comerciale cu sediul în România printre care şi SC E.M.S. SRL cu sediul social în localitatea Rucăr, judeţul Argeş, constând în livrarea de material lemnos, fiind achitată contravaloarea mărfii cu file cec, bilete la ordin sau numerar. În perioada 2006-2007, SC T.P. SRL a livrat către SC E.M.S. SRL material lemnos, realizând venituri în valoare totală de 199.091 RON, ce nu au fost înregistrate în contabilitatea firmei astfel sustrăgându-se de la plata impozitului pe profit în valoare de 31.854 RON. Din conţinutul facturilor fiscale transmise de către D.G.F.P. Argeş s-a constatat că societatea a obţinut venituri din vânzări de bunuri, în medie pe factură în sumă de 5.641 RON, veniturile obţinute nefiind declarate, respectiv a obligaţiilor neachitate la bugetul de stat. În urma calculării veniturilor aferente facturilor identificate ca nefiind înregistrate a rezultat un impozit în sumă de 31.854,48 RON. În vederea efectuării inspecţiei fiscale au fost transmise mai multe invitaţii prin care s-a solicitat prezenţa reprezentantului legal la sediul A.F.P. Braşov. Din fişa documentelor emisă de Serviciul Administrativ, Arhivă şi Gestionarea Formularelor a rezultat că societatea în cauză a ridicat un număr total de 300 facturi fiscale echivalentul a 6 topuri.
Prin adresa transmisă de D.G.F.P. Argeş din 20 octombrie 2009 au fost transmise 42 de bucăţi facturi, din care 321 de facturi fiscale şi 11 bucăţi facturi cu regim intern de numerotare. Având în vedere lipsa celor 269 de facturi fiscale, precum şi lipsa registrelor jurnal, a registrului Cartea mare, a registrelor auxiliare: jurnale de vânzări, jurnalul operaţiunilor de bancă, registrul de casă, a fişelor de cont analitice pentru veniturile realizate, respectiv nedepunerea declaraţiilor de impozite şi taxe şi a declaraţiilor anuale de impozit pe profit, organele fiscale au procedat la stabilirea veniturilor realizate prin estimare şi a rezultat un impozit total în sumă de 204.020 RON. Impozitul pe profit datorat bugetului de stat s-a stabilit prin aplicarea cotei de 16%, conform prevederilor art. 17 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. cu modificările şi completările ulterioare, asupra profitului impozabil, rezultat ca diferenţă dintre venituri şi cheltuieli, reîntregit cu veniturile estimate. La calculul profitului impozabil s-au luat în calcul atât veniturile înscrise în facturile fiscale puse la de D.G.F.P. Argeş, facturile fiscale/facturi cu regim intern de numerotare, cât şi veniturile estimate din facturile considerate folosite. Întrucât organele fiscale nu au putut intra în posesia documentelor justificative de achiziţie a mărfurilor sau alte cheltuieli, acestea s-au aflat în imposibilitatea stabilirii cheltuielilor aferente veniturilor realizate. Cheltuielile trebuie justificate cu documente, în absenţa documentelor acestea sunt nedeductibile, astfel profitul impozabil stabilindu-se la nivelul veniturilor.
Situaţia privind calculul impozitului pe profit aferent facturilor găsite conform recapitulaţiei a relevat următoarele valori: anul 2006: impozit în sumă de 15.927,24 RON, anul 2007: impozit în sumă de 15.927, 24 RON. Astfel, valoarea totală a impozitului pe profit stabilit suplimentar de către organele fiscale în sumă totală de 235.874,84 RON este compusă din: - suma de 31.854,48 RON reprezentând impozitul pe profit stabilit în baza facturilor fiscale, respectiv în baza facturilor cu regim intern de numerotare transmise de către D.G.F.P. Argeş - Activitatea de Inspecţie Fiscală.
Starea de fapt astfel prezentată a fost reţinută pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale respectiv:
- proces-verbal constatare a efectuării actelor premergătoare,
- sesizarea A.N.A.F. - D.G.F.P. Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul de Inspecţie Fiscală,
- raportul de inspecţie fiscală,
- proces-verbal din 29 ianuarie 2010 al organelor fiscale şi anexele,
- informaţii comunicate de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov,
- acte comunicare şi demersuri în vederea efectuării inspecţiei fiscale la SC T.P. SRL,
- adresă A.N.A.F. - D.G.F.P. - A.F.P. Râşnov către D.G.F.P. Braşov - Serviciul Control Fiscal nr. 4 privind copii ale declaraţiilor, bilanţurilor depuse de către SC T.P. SRL în perioada 01 ianuarie 2004 - 30 octombrie 2009 şi centralizatorul acestora,
- 31 facturi fiscale, în copie, emise în perioada 26 octombrie 2006 - 15 februarie 2007 de către SC T.P. SRL către SC E.M.S. SRL,
- 11 facturi cu regim intern de numerotare, în copie, emise în perioada 03 aprilie 2007 - 26 aprilie 2007 de către SC T.P. SRL către SC E.M.S. SRL,
- declaraţie olografă a făptuitorului dată la data de 26 aprilie 2010 în care acesta a recunoscut neînregistrarea facturilor emise către SC E.M.S. SRL Rucăr în perioada 2006-2007, însă a susţinut că nu a avut intenţia de a se sustrage de la plata impozitului datorat statului, ci situaţia a scăpat de sub control şi nu a mai putut ţine evidenţele contabile în condiţiile în care contabilul societăţii P.M. s-a îmbolnăvit grav şi ulterior a decedat.
În faţa instanţei la cererea apărătorului ales instanţa a încuviinţat în apărare audierea a 2 martori - contabilul şi gestionarul societăţii, fără date de stare civilă şi depunerea de înscrisuri contabile, însă în condiţiile în care apărătorul nu a putut comunica datele de stare civilă şi nu a depus aceste înscrisuri, deşi s-au acordat mai multe termene de judecată în acest scop justificând că inculpatul nu i-a comunicat aceste date şi înscrisuri, instanţa a constatat imposibilitatea obiectivă de administrare a acestor probe în apărare.
În drept, s-a apreciat că f apta inculpatului P.T.C. care, în calitate de administrator al SC T.P. SRL Râşnov , în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale , în perioada 26 octombrie 2006 - 26 aprilie 2007 a emis un număr de 42 de facturi către SC E.M.S. SRL Rucăr în valoare totală de 199.091 RON, pe care nu le-a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii pe care o administra, sustrăgându-se în acest mod de la plata impozitului pe profit datorat bugetului de stat în sumă de 31.854,48 RON întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (42 de acte materiale). Infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită de către învinuitul P.T.C. a fost săvârşită în formă continuată, pentru fiecare factură emisă identificată şi neînregistrată având corespondenţa unui act material din conţinutul formei continuate.
În legătură cu încadrarea juridică dată faptei şi cu stabilirea vinovăţiei se fac următoarele precizări: potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. În ceea ce priveşte „obligaţiile fiscale” ce sunt definite în art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 ca fiind obligaţiile prevăzute de C. fisc. şi C. proc. fisc. este de menţionat faptul că societatea administrată de către inculpat datora ca principale impozite directe - impozit pe profit. În sistemul fiscal românesc baza de calcul sau materia impozabilă reprezintă elementul pe care se fundamentează calculul impozitului, astfel că, uneori obiectul impozabil reprezintă şi baza de calcul. În cazul veniturilor- salarii, profit, TVA, baza de calculare în vedere determinarea acestui obiect impozabil, iar în alte cazuri, baza de calcul diferă de obiectul impozabil şi apare sub forma unui element distinct (în cazul impozitului pe clădiri obiectul impozabil este imobilul iar baza de calcul este valoarea impozabilă a clădirii). Datorită caracterului extrem de divers al materiei impozabile, se folosesc mai multe metode de evaluare printre care amintim evaluarea directă - pe baza declaraţiilor contribuabililor şi evaluarea indirectă (prin prezumţie) - pe baza declaraţiilor terţilor, pe baza semnelor exterioare sau forfetară, prima dintre aceste metode impunându-se în faţa celorlalte care fie au fost abandonate, fie reduse ca pondere. Metoda de evaluare a bazei de calcul prin intermediul declaraţiei de impunere a contribuabililor (autoimpunere) se bazează pe onestitatea acestora. Contribuabilii au rolul central în activitatea de gerare a obligaţiilor fiscale, astfel că evaluarea materiei impozabile se realizează cu participarea directă a acestora pe baza declaraţiilor lor, considerent pentru care contribuabilii au obligaţia de a evidenţia strict toate veniturile susceptibile de a fi obiect al impunerii, de a întocmi şi de a înainta la organelor fiscale declaraţii fidele ale acestora. Analiza actelor existente la dosar demonstrează faptul că inculpatul are calitatea de subiect activ al acestei infracţiuni, întrucât acesta a fost administrator al SC T.P. SRL Râşnov , iar potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 82/1991 răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) - (4) din acelaşi act normativ revine administratorului. De asemenea, inculpatul, în această calitate, cunoştea foarte bine obligativitatea legală impusă de prevederile Legii nr. 571/2007 privind C. fisc. de relevare a veniturilor obţinute de societate, de declarare, de reţinere şi plată a impozitelor datorate pentru acestea, însă nu a făcut acest lucru cu scopul cert de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat. Orice persoană juridică implicată în activităţi de natură comercială are obligaţia de a evidenţia şi declara veniturile obţinute indiferent de natura activităţilor prestate ori împrejurărilor concrete de desfăşurare a activităţii. Pornind de la premisa că obiectul material îl reprezintă bunul împotriva căruia se îndreaptă nemijlocit acţiunea sau inacţiunea incriminată, infracţiunea prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 nu are obiect material. Bunul sau sursa impozabilă asupra căreia se exercită acţiunea de ascundere nu reprezintă obiectul material al infracţiunii, întrucât acestea nu sunt lezate în integritatea lor prin executarea infracţiunii. În această modalitate, infracţiunea este o infracţiune la asietă, ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile înseamnă sustragerea inculpatului de la stabilirea impunerii, cauzând un prejudiciu bugetului general consolidat faţă de care obligaţia fiscală există. Infracţiunea de evaziune fiscală în oricare dintre modalităţile prevăzute de Legea nr. 241/2005 la art. 9 este o infracţiune care se săvârşeşte cu intenţie directă calificată prin scop.
Ceea ce subzistă în mod lipsit de echivoc a rezultat doar în privinţa prejudiciului în valoare de 31.854,48 RON reprezentând valoarea impozitului pe profit stabilit în baza facturilor fiscale, respectiv în baza facturilor cu regim intern de numerotare transmise de către D.G.F.P. Argeş - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi anume: 21 facturi fiscale emise în perioada 26 octombrie 2006 - 30 decembrie 2006 de către SC T.P. SRL către SC E.M.S. SRL, 10 facturi fiscale emise în perioada 04 ianuarie 2007 - 15 februarie 2007 de către SC T.P. SRL către SC E.M.S. SRL, 11 facturi emise în perioada 03 aprilie 2007 - 26 aprilie 2007 de către SC T.P. SRL către SC E.M.S. SRL. Cu prilejul singurei ocazii în care a putut fi ascultat, respectiv la 26 aprilie 2010 în faza actelor premergătoare, ulterior nemaiputând fi contactat, sustrăgându-se urmăririi penale şi judecăţii la fond, existând indicii că a părăsit ţara, aflându-se în Franţa, inculpatul P.C.T. a menţionat că veniturile realizate nu au fost înregistrate în contabilitate din cauza contabilului P.M., a cărui sănătate precară nu i-a mai permis să-şi desfăşoare activitatea, precizând că ulterior a şi decedat. Sediul legal al răspunderii administratorilor se găseşte în dispoziţiile normative consacrate prin Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, coroborate cu cele prevăzute în Legea nr. 82/1991 . Astfel, art. 73 alin. ( 1 ) din Legea nr. 31/1990 stabileşte că „ Administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru: (...) c) existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere; ( …) e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun”, iar art. 10 din Legea nr. 82/1991 stabileşte la alin. ( 1) că „Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionarii unităţii respective”. În lumina celor expuse, s-a apreciat că în cauză este dovedită intenţia inculpatului de a nu înregistra veniturile obţinute în scopul de a nu achita către bugetul general consolidat al statului obligatiile fiscale aferente a impozitului pe profit în cuantum de 31.854,48 RON aferent anilor fiscali 2006 şi 2007.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului au fost avute în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. respectiv pericolul social relativ moderat al faptei, împrejurările săvârşirii acesteia, numărul relativ mare al actelor materiale, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului. Acesta era în vârstă de 50 ani la data epuizării infracţiunii, fără antecedente penale , care s-a sustras urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, fiind reprezentat în faza de judecată de apărător ales.
Faţă de cele expuse, Tribunalul a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată peste minimul special respectiv pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complimentară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale) pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată - 42 acte materiale, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b). Apreciind că scopul aflictiv şi moralizator al pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim de detenţie în temeiul art. 861 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen., instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului, stabilind un termen de încercare de 5 ani.
Sub aspectul laturii civile fundamentarea acţiunii civile exercitată în cadrul procesului penal se realizează pe dispoziţiile art. 14 C. proc. pen. şi art. 1349 din noul C. civ., respectiv pe răspunderea civilă delictuală. Aceasta presupune ca prejudiciul să fie cert şi nerecuperat, comiterea unei fapte ilicite şi legătura de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită. Prejudiciul cert presupune că este sigur în ce priveşte existenţa sa şi în privinţa posibilităţilor de evaluare. Potrivit dispoziţiilor art. 67 din O.G. nr. 92/2003, republicată, privind C. proc. fisc., dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze; în acest caz trebuie avute în vedere toate datele şi documentele care au relevanţă pentru estimare; estimarea constă în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale; iar, în situaţiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptăţite să estimeze baza de impunere, acestea vor avea în vedere preţul de piaţă al tranzacţiei sau bunului impozabil, astfel cum este definit de C. fisc. Prin urmare, chiar legiuitorul a menţionat că estimarea are rolul de a stabili elementele care să conducă la determinarea unei baze de impunere cât mai aproape de realitate, această operaţiune neputându-se transforma într-una bazată doar pe presupuneri şi aprecieri de ordin general cum este cazul în speţă. Astfel, estimarea efectuată de A.N.A.F se întemeiază pe presupunerea ca toate formulare fiscale achiziţionate de SC T.P. SRL Braşov ar fi fost folosite de aceasta şi ar fi avut aceeaşi valoare cu celelalte facturile fiscale identificate ca neînregistrate în evidentele fiscale ale societăţii, aspecte care nu pot fi apreciate ca îndeplinind exigenţele prevăzute de art. 67 din O.G. nr. 92/2003 şi art. 1349 din noul C. civ. Pe de altă parte, potrivit art. 14 alin. (2) C. proc. pen., în cadrul procesului penal acţiunea civilă poate fi doar alăturată acţiunii penale, ori atâta timp cât acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare relativ la infracţiunea fiscală prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 relativ la prejudiciul în sumă de 204.020,36 RON reprezentând impozitul pe profit estimat stabilit în baza art. 67 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., constatându-se că aceasta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, lipsindu-i latura subiectivă astfel că prin actul de sesizare s-a dispus n eînceperea urmăririi penale faţă de P.C.T. este evident că pretenţiile civile nu mai pot primi o rezolvare decât prin introducerea unei cereri pe cale separată, la instanţa civilă.
În consecinţă instanţa a constatat, raportat la materialul probator dezvoltat mai sus, că în condiţiile în care nu există date, documente şi informaţii în sensul că societatea ar fi desfăşurat şi alte activităţi neînregistrate în evidenţele fiscale, prejudiciul pe care partea civilă îl solicită în urma estimării - suma de 204.020,36 RON plus majorări şi penalităţi de întârziere în cuantum de 149.456 RON nu este cert în ce priveşte existenţa şi cuantumul său, astfel că s-a reţinut în sarcina inculpatului similar procurorului în rechizitoriu doar prejudiciul stabilit pe baza facturilor identificate ca neînregistrate, respectiv 31.854,48 RON impozit pe profit pentru perioada 26 octombrie 2006 - 26 aprilie 2007 la care se adaugă dobânzi şi majorări de întârziere până la data executării efective, acesta fiind prejudiciul cert în cauză.
Referitor la reţinerea în cuantumul prejudiciului a majorărilor de întârziere şi a penalităţilor de întârziere, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 care reglementează principiul acoperirii integrale a prejudiciului cauzat prin săvârşirea unei fapte de evaziune fiscală prevăzută în acesta lege. Infracţiunile de evaziune fiscală sunt reglementate prin art. 9 alin. (1) lit. a)-g), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005. Art. 9 alin. (1) sancţionează faptele de evaziune fiscală săvârşite într-una din variantele reglementate la lit. a)-g) săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Potrivit art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale obligaţiile fiscale reprezintă obligaţiile prevăzute de C. fisc. şi de C. proc. fisc. Art. 2 C. fisc. prevede că impozitele şi taxele reglementate prin prezentul cod sunt următoarele: impozitul pe profit, impozitul pe venit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, impozitul obţinut pe veniturile obţinute în România de nerezidenţi, impozitul pe reprezentanţe, taxa pe valoarea adăugată, accizele şi impozitele şi taxele locale. Potrivit art. 22 C. proc. fisc. „Prin obligaţii fiscale, în sensul prezentului cod, se înţelege: a) obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile, sau, după caz, impozitele,taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului consolidat de stat; b) obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi fiscale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat al statului; c) obligaţia de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; d) obligaţia de a plăti dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite în continuare obligaţii de plată accesorii. Având în vedere că dispoziţiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 fac referire expresă la obligaţiile fiscale prevăzute de C. fisc. şi la cele prevăzute de C. proc. fisc., iar art. 22 lit. d) din acest cod prevede că obligaţiile fiscale sunt dobânzile, penalităţile de întârziere sau majorările de întârziere şi văzând dispoziţiile art. 14 alin. (4) C. proc. pen. în sensul că se acordă despăgubiri băneşti pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă, instanţa a admis pretenţiile părţii civile şi l-a obligat pe inculpat la plata acestor obligaţii accesorii în cuantumul prejudiciului cauzat bugetului general consolidat al statului. În consecinţă în baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 1349 din noul C. civ. l-a obligat pe inculpatul P.C.T. să plătească părţii civile Statul Român, prin A.N.A.F., reprezentată prin D.G.F.P. Braşov, suma de 31.854,48 RON plus majorări şi penalităţi de întârziere de la data epuizării faptei (26 aprilie 2007) şi până la data recuperării integrale a prejudiciului, respingând restul pretenţiilor ca neîntemeiate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul P.C.T. şi partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Braşov.
Inculpatul P.C.T. solicită achitarea în baza art. 11 alin. (2) lit. a) coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. În motivarea apelului se arată că faptei îi lipseşte latura subiectivă şi anume intenţia, inculpatul având o persoană, expertul contabil P.M. care întocmea toate evidenţele contabile, că nu există o expertiză contabilă efectuată pe baza actelor contabile, existând doar probe indirecte care să demonstreze vinovăţia acestuia. În subsidiar se solicită schimbarea modului de executare, într-o pedeapsă cu suspendare condiţionată deoarece inculpatul se află în executarea unor contracte de muncă în Franţa care au ca obiect exploatări forestiere, unde îşi schimbă adresa în funcţie de fondul forestier pe care îl exploatează.
Partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Braşov, a formulat apel, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 204.020,36 RON reprezentând obligaţii fiscale, acestea fiind stabilite pe baza unui act administrativ fiscal necontestat şi având un caracter cert, lichid şi exigibil. În motivarea apelului se arată că atât timp cât legiuitorul a prevăzut posibilitatea estimării bazei de impunere, obligaţiile fiscale raportate la acestea sunt datorate la bugetul consolidat al statului, în conformitate cu art. 67 din O.G. nr. 92/2003, instanţa trebuind să observe vinovăţia administratorului societăţii care pe perioada efectuării inspecţiei fiscale nu a prezentat registrele contabile obligatorii, registrul jurnal, registrul inventar şi cartea mare conform Legii nr. 82/1991, balanţele de verificare, bilanţurile contabile, precum şi registrele auxiliare, astfel cum s-a reţinut în raportul de inspecţie fiscală din 29 ianuarie 2010 şi decizia de impunere din 29 ianuarie 2010. S-a mai arătat că şi dispoziţia privind instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului trebuie să se raporteze şi la prejudiciul în cuantum de 204.020,36 RON care este datorat părţii civile Statul Român, prin A.N.A.F.
În apel au fost depuse înscrisuri de către inculpatul P.C.T., constând în copia unui contract individual de muncă şi copia unui contract de exploatare a lemnului în limba franceză şi tradus, şi a fost ascultat inculpatul P.C.T. în conformitate cu art. 378 alin. (11) C. proc. pen., în condiţiile în care acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond.
Prin decizia penală nr. 102/Ap din 24 septembrie 2013, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul P.C.T., împotriva sentinţei penale nr. 103 din 05 aprilie 2013 a Tribunalului Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 7061/62/2012, pe care a desfiinţat-o în ceea ce priveşte modalitatea de executare a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului P.C.T., şi rejudecând:
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului P.C.T. pe durata termenului de încercare de 4 ani şi 6 luni.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului P.C.T. asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.
A respins apelul declarat de partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Braşov împotriva aceleiaşi hotărâri.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Braşov la plata sumei de 200 RON către stat cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.
Prin motivele de recurs depuse la dosar, recurenta parte civilă apreciază că decizia pronunțată de instanţa de apel este netemeinică şi nelegală întrucât în mod greşit s-a menţinut respingerea pretenţiilor civile cu titlu de prejudiciu, stabilite de organele fiscale în ce priveşte pe inculpatul P.C.T.
În susţinerea acestor critici, recurenta parte civilă nu a invocat nici un caz de casare, solicitând admiterea recursului şi să se reţină că prejudiciul reclamat este corect evidenţiat prin acte administrative fiscale temeinice şi legale şi că scot în evidenţă vinovăţia inculpatului cu privire la stabilirea impozitului pe profit în cuantum de 204.020,36 RON.
Analizând decizia penală atacată în raport de disp. art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora instanţa de recurs analizează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de partea civilă nu este întemeiat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Înalta Curte aminteşte că decizia penală nr. 102/Ap, împotriva căreia partea civilă a declarat recurs, a fost pronunţată la data de 24 septembrie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, lege prin care a fost modificat conţinutul art. 3859 C. proc. pen., prin abrogarea unor cazuri de casare şi prin modificarea conţinutului cazurilor de casare rămase în vigoare.
În caza dedusă judecăţii, deşi recurenta parte civilă nu a indicat expres cazul de casare pe care îl invocă, criticile formulate s-ar putea circumscrie doar cazului prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. care priveşte greşita aplicare a legii, însă Înalta Curte reţine că acest motiv de casare nu este incident în cauză.
Astfel, cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. se referă la situaţia în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Or, niciuna din aceste situaţii reglementate de dispoziţiile legale evocate nu se regăseşte în cauza dedusă judecăţii.
Recurenta parte civilă critică modul de soluţionare a cererii de constituire ca parte civilă în cauză, ori din acest punct de vedere, apreciază Înalta Curte că nu poate supune analizei aceste motive de recurs prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., caz de casare care se referă doar la „chestiuni de drept”, iar soluţionarea cererii de constituire ca parte civilă, ca atribut exclusiv al instanţei de judecată, nu constituie o astfel de chestiune de drept care să fie aptă să atragă incidenţa cazului de casare prev. de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen.
De altfel, din expunerea de motive a Legii nr. 2/2013 rezultă că una din necesităţile ce au determinat emiterea acestei legi a fost transformarea Înaltei Curţi de Casaţie, astfel încât este lipsit de sens de a proroga incidenţa unor cazuri de casare asupra unor probleme ce exced conţinutului acestora.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva deciziei penale nr. 102/Ap din 24 septembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 275 C. proc. pen., va fi obligată recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva deciziei penale nr. 102/Ap din 24 septembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul P.C.T.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1132/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 1122/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
