ICCJ. Decizia nr. 1123/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1123/2014
Dosar nr. 1346/98/2013
Şedinţa publică din 28 martie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 149/F din 14 iunie 2013, Tribunalul Ialomiţa, în temeiul art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul C.I. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată (în modalitatea omisiunii, în tot sau în parte, a evidenţierii în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate).
În temeiul art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată (în modalitatea reţinerii şi nevărsării, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă).
În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen., a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 194 din 28 februarie 2011 a Judecătoriei Slobozia, din Dosarul nr. 561/312/2010, astfel cum a fost modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1139 din 24 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
A constatat că infracţiunile din această cauză sunt concurente cu infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat anterior prin sentinţa penală nr. 194 din 28 februarie 2011 a Judecătoriei Slobozia din Dosarul nr. 561/312/2010.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi al art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele de 2 ani închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe timp de 1 an, şi de 1 an închisoare, aplicate în această cauză, cu pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 194 din 28 februarie 2011 a Judecătoriei Slobozia, din Dosarul nr. 561/312/2010, astfel cum a fost modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1139 din 24 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pedeapsă complementară.
În temeiul art. 71 C. pen., i-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 85 alin. (3) C. pen., raportat la art. 81 - art. 82 C. pen., precum şi al art. 71 alin. ultim C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare şi a pedepsei accesorii, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 194 din 28 februarie 2011 a Judecătoriei Slobozia, din Dosarul nr. 561/312/2010.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., i-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni, precum şi asupra dispoziţiilor art. 84 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate în cazul neexecutării obligaţiilor civile.
A admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Ialomiţa, şi, în consecinţă, l-a obligat pe inculpat să-i plătească suma de 327.449 RON, despăgubiri civile, contribuţii fiscale, şi dobânda legală, până la plata integrală a debitului, reprezentând suma de 158.732 RON impozit pe profit, suma de 165.379 RON T.V.A., iar suma de 3.338 RON impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, nevirate la bugetul general consolidat al statului, în termenul legal de 30 zile de la scadenţă.
În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005, a dispus ca, la data rămânerii definitive a acestei sentinţe penale, să fie comunicată o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
L-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.300 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministrului Justiţiei.
Instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul din data de 14 mai 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, din Dosarul nr. 1943/P/2010, s-a reţinut, pe situaţia de fapt, că inculpatul, în calitate de administrator al SC R. SRL Păltiniş, în perioada iulie 2008 - decembrie 2009, a efectuat lucrări de construcţie atât pentru SC P.G. SRL, Bucureşti, în prezent SC C.T.T. SRL, Bucureşti, cât şi pentru SC H.T.S. SA Bucureşti, către care a emis facturi fiscale, obţinând venituri din aceste activităţi, fără a înregistra documentele în evidenţa contabilă, prejudiciind, astfel, bugetul de stat cu suma totală de 324.111 RON, compusă din suma de 158.732 RON impozit pe profit şi suma de 165.379 RON T.V.A.; de asemenea, în aceeaşi calitate, în perioada 13 iunie 2008 - 30 iunie 2010, cu intenţie, a reţinut salariaţilor societăţii comerciale sumele reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, fără să le vireze la bugetul general consolidat al statului, în termenul legal de 30 zile de la scadenţă, prejudiciind, astfel, bugetul general consolidat al statului cu suma totală de 3.338 RON. A mai reţinut că pe data de 02 septembrie 2011 a fost închisă procedura falimentului SC R. SRL Păltiniş, dispunându-se radierea acesteia din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.
S-a arătat că, în cursul urmăririi penale, au fost administrate probe clare de vinovăţie, şi anume sesizarea D.G.F.P. Ialomiţa, proces-verbal din 10 august 2010 de inspecţie fiscală, întocmit de D.G.F.P. Ialomiţa, documente contabile, extrasele de cont ale SC R. SRL, procesul-verbal de constatare din data de 24 noiembrie 2011, întocmit de Garda Financiară Ialomiţa, cu documentele aferente, respectiv contractul de prestări servicii din 09 iunie 2008, încheiat între SC P.G. SRL, în calitate de beneficiar, şi SC R. SRL, în calitate de prestator, facturi fiscale emise de SC R. SRL către SC P.G. SRL, situaţia facturilor emise de SC R. SRL către SC C.T.T. SRL Bucureşti, fost SC P.G. SRL, extrase de cont ale SC R. SRL, de la Banca C.R., state de salarii de la SC R. SRL, adresa din 10 ianuarie 2011 a SC H.T.S. SRL Bucureşti, procesul-verbal din data de 19 aprilie 2013, întocmit de I.P.J. Ialomiţa - Serviciul de Investigare a Fraudelor, privind verificarea relaţiilor comerciale cu SC R. SRL, cu facturi fiscale şi chitanţe, deconturile de T.V.A., situaţiile privind impozitul de pe profit şi pe veniturile din salarii, balanţele de verificare ale SC R. SRL, adresa din 08 iulie 2012 a D.G.F.P. Ialomiţa, de constituire parte civilă, declaraţiile martorilor C.R.V., administrator la SC C.T.T. SRL, fost SC P.G. SRL, G.A.A., economist la SC P.G. SRL, G.C.A., asociat, împreună cu martorul C.R.V., la SC A.S. SRL, Bucureşti, P.N.F., director-adjunct pază la SC P.S. SRL, Bucureşti, G.G.V., economist la SC P.S. SRL, Bucureşti, C.N., angajat la SC R. SRL, C.D., angajat la SC R. SRL, şi G.F., administrator la vilelor nr. 1 şi nr. 2, aparţinând SC C.T.T. SRL, procese-verbale de confruntare între inculpat şi martorul C.R.V., între inculpat şi martorul G.A.A., procese-verbale din data de 19 martie 2013, de conducere în teren a inculpatului şi a martorului C.R.V., cu planşe fotografice.
La termenul de judecată din data de 07 iunie 2013, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul a formulat cerere de aplicare a disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cerere ce a fost admisă de instanţa de fond.
La individualizarea judiciară a pedepsei închisorii, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume limitele speciale ale pedepsei închisorii reduse cu o treime, potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut o conduită bună înainte de săvârşirea infracţiunilor, nu are antecedente penale, şi-a recunoscut vinovăţia.
A constatat că infracţiunile din această cauză sunt în concurs real cu infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa de 1 an închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat, prin sentinţa penală nr. 194 din 28 februarie 2011 a Judecătoriei Slobozia, din Dosarul nr. 561/312/2010, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1139 din 24 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, astfel că a făcut aplicarea art. 85 alin. (1) C. pen.
Sub aspectul modalităţii de executare, a făcut, din nou aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., privind suspendarea condiţionată, considerând că inculpatul are aptitudinea de a se reeduca fără executarea pedepsei rezultante a închisorii în regim de detenţie.
Pe latură civilă, reţinând că, prin adresa din 09 iulie 2012, partea civilă D.G.F.P. Ialomiţa a solicitat suma de 734.514 RON, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate până la data plăţii integrale a debitului, a arătat că nu acordă spezele accesorii (majorări şi penalităţi de întârziere) la debitul principal, deoarece, potrivit practicii judiciare, în special a d eciziei penale nr. 196 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 384 din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, în Dosarul penal nr. 2308/2005 al Judecătoriei Constanţa, prin care s-a stabilit că, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală, prejudiciul cauzat cuprinde echivalentul sumelor datorate bugetului de stat, cu excluderea creanţelor accesorii aferente impozitului, taxei sau oricărei alte contribuţii, s-ar ajunge la combinarea a două tipuri de răspundere, civilă delictuală şi fiscală, în condiţiile în care creanţele accesorii însoţesc numai o creanţă principală, datorată de contribuabilul fiscal, respectiv societatea comercială. Totodată, partea civilă nu se află în posesia unui titlu executoriu, asimilabil titlului de impunere fiscală, care să consfinţească o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, de natură a îndreptăţi la calcularea unor creanţe accesorii prin neplata cu întârziere, ori data la care o asemenea creanţă dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil este data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare, întrucât în procesul penal inculpatul se bucură de prezumţia de nevinovăţie şi, prin urmare, nu se poate accepta că până la acest moment acesta datorează vreun debit, căruia să i se alăture creanţe accesorii specifice răspunderii reglementate prin dreptul fiscal. În acelaşi timp, fiind reglementate de C. proc. fisc., creanţele accesorii nu ar putea fi solicitate decât în faza de executare silită, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, prevederile speciale în materie neputând fi extinse pe cale de analogie unui raport de conflict de natură penală. Aşadar, a apreciat că singurele sume care ar putea însoţi creanţa principală sunt dobânzile legale, în considerarea dispoziţiilor art. 1088 C. civ., potrivit cărora la obligaţiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală pentru care creditorul nu este ţinut a justifica vreo pagubă.
În termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, pentru nelegalitate, şi partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Ialomiţa, pentru nelegalitate şi netemeinice.
Ministerul Public a susţinut că, în mod nelegal, instanţa de fond nu a reţinut dispoziţiile art. 13 C. pen., avându-se în vedere modificările legislative în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, în sensul că aceasta a fost comisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 50/2013, prin care au fost majorate limitele speciale ale pedepsei închisorii.
A solicitat admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, desfiinţarea sentinţei penale şi, pe fond, reţinerea dispoziţiilor art. 13 C. pen.
În motivarea în scris a apelului, apelantul-parte civilă a susţinut că prejudiciul material cauzat este în sumă de 734.514 RON, compusă din suma de 194.462 RON TVA, suma de 1.962 RON impozit pe salarii, suma de 302.543 RON impozit pe profit, suma de 98.810 RON dividende persoană fizică, suma de 126.323 RON dobânzi TVA, 5.388 RON CAS angajator, suma de 1.937 RON CAS asiguraţi, suma de 80 RON accidente de muncă, suma de 130 RON şomaj angajator, suma de 100 RON şomaj angajat, suma de 68 RON fond garantare, suma de 1.347 RON sănătate angajator, suma de 1.144 RON sănătate asiguraţi, suma de 220 RON concedii şi indemnizaţii, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere, calculate până la data plăţii integrale a debitului, în baza art. 119 - art. 1201 alin. (1) C. proc. fisc. De asemenea, în mod nelegal, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de instituire a sechestrului asigurător, care este obligatorie.
Prin decizia penală nr. 230 din 30 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Ialomiţa împotriva sentinţei penale nr. 149/F din 14 iunie 2013 a Tribunalului Ialomiţa, din Dosarul nr. 1346/98/2013.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe timp de 1 an, în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.
În temeiul art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul C.I. la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi al art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., de 10 luni închisoare, aplicate în această cauză, cu pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 194 din 28 februarie 2011 a Judecătoriei Slobozia, din Dosarul nr. 561/312/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1.139 din 24 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pedeapsă complementară.
În temeiul art. 85 alin. (3) C. pen., raportat la art. 81 - art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat începând cu data de 24 mai 2011, precum şi executarea pedepsei de 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., începând cu data rămânerii definitiv a acestei hotărâri judecătoreşti.
A obligat pe inculpat să-i plătească părţii civile A.N.A.F., prin D.G.F.P. Ialomiţa suma de 471.821 RON, cu titlu de despăgubiri materiale, plus dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente acesteia, datorate conform art. 119 C. proc. fisc. şi calculate conform art. 120 şi art. 1201 C. proc. fisc., până la plata integrală a debitului.
În temeiul art. 163 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea părţii civile de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu pentru intimatul-inculpat, în sumă de 200 RON, s-a stabilit a fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva deciziei sus-menţionate a declarat recurs partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Ialomiţa, solicitând prin motivele scrise depuse la dosar, casarea deciziei atacate şi acordarea prejudiciului în sumă de 7.345,14 RON, cu dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate până la achitarea integrală a debitului inclusiv şi instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului până la concurenţa prejudiciului.
Examinând recursul declarat prin raportare la art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Este de remarcat, înainte de toate, că recurenta parte civilă nu a indicat expres nici un caz de casare prin motivele scrise de recurs.
Referitor la susţinerea reprezentantului Parchetului în sensul că pot fi invocate dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte aminteşte că decizia penală nr. 230 a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 30 septembrie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2 din 12 februarie 2013, astfel încât va supune analizei numai acele critici care se circumscriu cazurilor de casare în vigoare în forma stabilită de Legea nr. 2/2013.
Rezultă aşadar , că, în cazul recursul declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acelei încălcări ale legii ce se circumscriu unuia din motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodat ă, o altă limită a devoluţiei recursului art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul din aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată, aşa cum se prevede la alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu.
În cauz ă, se observă aşa cum s-a mai arătat, că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 20 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen., anterior modificării vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut în pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului prin amendarea cazurilor de casare fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut prin Legea nr. 2/2013 însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formule prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor condiţii se observă că recurenta parte civilă şi-a motivat recursul în scris în termenul prevăzut de lege, motivele regăsindu-se la dosar recurs.
Cu privire la solicitările recurentului de casare a deciziei atacate, apreciată ca fiind nelegală sub aspectul neacordării prejudiciului astfel cum s-a cerut şi respingerii cererii de instituire a sechestrului asigurător, asupra bunurilor inculpatului, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi, de altfel, niciunui alt caz de casare.
Pe de altă parte, analizând decizia penală atacată, Înalta Curte constată că aceasta este temeinică şi legală, inclusiv sub aspectul soluţionării laturii civile a cauzei.
Potrivit procesului-verbal din data de 10 august 2010, întocmit de D.G.F.P. Ialomiţa, în urma controlului efectuat la SC R. SRL, pentru perioada 13 iunie 2008 - 30 iunie 2010, s-a stabilit că nu au fost plătite suma de 158.732 RON impozit pe profit, suma de 73.534 RON majorări impozit pe profit, suma de 165.379 RON TVA, suma de 70.838 RON majorări TVA, suma de 1.257 RON CAS asiguraţi, suma de 761 RON sănătate asiguraţi, suma de 84 RON şomaj, precum şi suma de 1.236 RON impozit pe venit salarii, ceea ce înseamnă că prejudiciul material este în sumă totală de 471.821 RON. Totodată, răspunderea civilă delictuală presupune nu numai repararea prejudiciului material efectiv (damnum emergens), ci şi a beneficiului nerealizat (lucrum cessans), care, în situaţia infracţiunilor contra bugetului consolidat al statului, cunoaşte un regim special de reglementare, prin dispoziţiile C. proc. fisc. În cazul infracţiunii de evaziune fiscală, în modalitatea reţinerii şi nevărsării, în termenul legal de 30 zile, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, răspunderea civilă delictuală constă tocmai în neexecutarea obligaţiei fiscale, cu toate accesoriile sale, aşa cum sunt reglementate de C. proc. fisc., astfel că nu există nici o combinaţie de natură nelegală între răspunderea civilă delictuală şi răspunderea fiscală, după cum a înţeles instanţa de fond. Aşadar, accesoriile, respectiv dobânzile şi penalităţile de întârziere, prevăzute de art. 119 C. proc. fisc., vor fi calculate în faza executării hotărârii judecătoreşti, rămasă definitivă, în baza dispoziţiilor art. 120 şi art. 1201 C. proc. fisc., care reprezintă reguli speciale de natură fiscală, aplicabile în cazul infracţiunilor împotriva bugetului consolidat al statului.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Ialomiţa, împotriva deciziei penale nr. 230 din 30 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Ialomiţa, împotriva deciziei penale nr. 230 din 30 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C.I.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1218/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1132/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
