ICCJ. Decizia nr. 1132/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia penală nr. 1132/2014

Dosar nr. 6735/40/2011

Şedinţa publică din 31 martie 2014

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul P.V. şi partea civilă I.C. împotriva Deciziei penale nr. 19 din 12 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 229 din 30 octombrie 2012 Tribunalul Botoşani, secţia penală, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice.

L-a condamnat pe inculpatul P.V. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

A constatat că inculpatul a achitat către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă "P.D.N.O." Iaşi suma de 5.655,83 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

A obligat inculpatul să plătească părţii civile Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani suma de 1.605,2 RON, reprezentând contravaloare transport şi asistenţă medicală, iar părţii civile Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi suma de 529 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare, la care s-a adăugat dobânda de referinţă a B.N.R. calculată până la achitarea integrală.

A obligat inculpatul să plătească părţii civile I.C. următoarele sume cu titlu de despăgubiri civile: 30.000 RON cu titlu de daune morale; 38.102 RON cu titlu de daune materiale; 100 RON lunar, începând cu data de 6 iulie 2010 şi până la restabilirea capacităţii de muncă a părţii civile.

A respins celelalte pretenţii civile formulate de partea civilă I.C.

A obligat inculpatul să plătească părţii civile I.C. suma de 6.046 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

A obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani nr. 628/P/2010 din 27 iunie 2011, a fost trimis în judecată inculpatul P.V., pentru săvârşirea infracţiunii de "tentativă de omor calificat" prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că în seara de 7 iulie 2010 a lovit-o pe partea vătămată I.C. cu un băţ peste cap, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 75 - 80 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că probatoriul administrat în cauză confirmă situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare.

Astfel, la începutul lunii iulie 2010, din cauza ploilor abundente care au provocat inundarea mai multor comune din judeţul Botoşani, a fost deschis barajul de pe iazul Hăneşti şi ca urmare, peştele din acest iaz a ajuns în pârâul Başeu pe raza comunei Ştiubieni şi în prima săptămână a lunii iulie 2010 zeci de oameni au pescuit în acest pârâu.

În seara zilei de 6 iulie 2010, în jurul orei 20.30, a venit la pescuit şi partea vătămată I.C., care după ce a parcat maşina a luat crâsnicul şi s-a deplasat pe malul apei. În timp ce monta plasa crâsnicului pe scheletul din lemn, a simţit în spatele său prezenţa unei persoane şi în momentul când a întors capul l-a văzut pe inculpatul P.V., zis P. Acesta avea un băţ asupra sa, cu care a lovit partea vătămată o singură dată peste cap. Urmare a acestei lovituri, partea vătămată a căzut la pământ, moment în care a fost lovită cu picioarele de numiţii C.C. şi T.C.

După acest episod, inculpatul P.V. şi numiţii C.C. şi T.C. au urcat în faetonul în care se mai aflau şi numiţii H.M. şi C.R.A. şi au plecat spre sat. Partea vătămată a fost ajutată să se ridice de martorul A.D. care l-a dus la domiciliu, cu maşina acestuia. Văzând că starea părţii vătămate s-a înrăutăţit, martorul A. a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a pornit spre Botoşani cu partea vătămată, pe drum fiind transferată din maşina sa în ambulanţă.

Partea vătămată a fost internată în Spitalul Clinic de Urgenţă "P.D.N.O." Iaşi I în perioada 7 - 16 iulie 2010 cu diagnosticul "Hematomextradural temporo-parietal drept, dilacerare cerebrală cortico-subcorticală frontal dreapta şi prerolandică dreapta, fractură temporo-parţială cu multiple traiecte hemiplegie stângă, comă gr. II, agresiune".

Ulterior, în perioada 16 - 28 iulie 2010 partea vătămată a fost internată la Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi - Clinica de recuperare medicală neurologie cu diagnosticul "îngrijiri de recuperare, hematom intradural temporo-parietal drept (operat), monopareză brahială stângă spastică".

Potrivit certificatului medico-legal din 2 august 2010 emis de Serviciul de medicină legală Botoşani, partea vătămată a necesitat pentru vindecarea leziunilor sus-menţionate un număr de 75 - 80 zile îngrijiri medicale.

S-a concluzionat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu obiect contondent, pot data din data de 6 iulie 2010 şi a pus în primejdie viaţa părţii vătămate, iar prezenţa orificiului de craniectomie constituie un deficit anatomic ce se încadrează în noţiunea de infirmitate, chiar şi în eventualitatea unei protezări.

În cursul judecăţii s-a efectuat o expertiză medico-legală, care a concluzionat că partea vătămată prezintă diagnosticul de sechele TCC cu hematom extradural operat, lipsă de substanţă osoasă regiunea parietală dreaptă, sindrom cefalalgic şi vertiginos, crize anamnestice de pierderea cunoştinţei fără aspect de epilepsie. Ca urmare a acestor afecţiuni capacitatea de muncă a părţii vătămate este pierdută în proporţie de 50%, acesta fiind încadrabil în gradul III de invaliditate.

Inculpatul a negat că ar fi aplicat acea lovitură părţii vătămate şi a susţinut că evenimentele s-ar fi desfăşurat cu totul altfel. Inculpatul arată că a solicitat părţii vătămate să nu mai pescuiască în locul respectiv, însă aceasta, pe lângă faptul că nu s-a conformat solicitării, l-a atacat cu o bărdiţă. Drept urmare, a avut loc o încăierare, în timpul căreia partea vătămată s-ar fi dezechilibrat şi s-ar fi lovit cu capul de cadrul metalic al autoturismului său. Ulterior, partea vătămată ar fi avut un alt conflict cu alte persoane, acestea din urmă fiind cele care l-au agresat. în susţinerea acestei variante sunt declaraţiile martorilor I.G., M.G., I.D. şi S.A., toţi propuşi de inculpat în faza cercetării judecătoreşti.

În opinia instanţei de fond, tot acest suport probator nu este apt să conducă la reţinerea unei alte situaţii de fapt decât cea descrisă anterior, având în vedere următoarele împrejurări. Conform cercetării efectuate la locul faptei (amănunţit analizată în rechizitoriu), conflictul dintre cele două părţi nu a avut loc în apropierea autoturismului părţii vătămate, ci în apropierea unui pod ce traversează râul Başeu, aflat la o distanţă de 80 m de locul în care s-a aflat autoturismul. Pe de altă parte, lucrările medico-legale efectuate în cauză atestă că leziunile suferite de partea vătămată au fost cauzate prin lovire directă. Împrejurarea că leziunile nu se datorează unui conflict ulterior este dovedită prin declaraţiile martorului A.D., care, la foarte scurt timp după plecarea inculpatului, a întâlnit-o pe partea vătămată plină de sânge şi a transportat-o la spital.

Modalitatea de producere a leziunilor este diferit motivată de martorii audiaţi în cauză. Astfel, în declaraţiile date în faza de urmărire penală, martorii C.M. şi U.D. arată că inculpatul a lovit partea vătămată cu un băţ/obiect lung, iar alte două persoane au lovit-o pe aceasta cu picioarele. Aceste aspecte se coroborează atât cu cele constatate la faţa locului (unde a fost identificat un fragment de lemn cu lungimea de 43 cm şi diametrul de 3 cm, ce prezenta la unul din capete urme recente de rupere din întreg), cât şi cu concluziile medicilor legişti, care au identificat cicatrice în zona abdominală a părţii vătămate. Cei doi martori au revenit asupra acestor declaraţii în faţa instanţei, însă această modificare a poziţiei procesuale nu poate fi primită. De observat că martorul C.M. pune prime relatări pe seama consumului de băuturi alcoolice oferite de partea vătămată, susţinere total neverosimilă, având în vedere atât complexitatea şi precizia datelor oferite iniţial, cât şi faptul că audierea s-a realizat nemijlocit de către procurorul de caz. Revenirea martorului U.D. este ulterior explicată de acelaşi martor prin teama pe care inculpatul o inspiră la nivelul comunităţii din care face parte.

După cum s-a menţionat în cele ce preced, inculpatul a propus în apărarea sa proba cu martorii I.G., M.G., I.D. şi S.A. Aceştia susţin varianta prezentată de inculpat, reieşind din declaraţiile lor că partea vătămată ar fi fost agresată de alte persoane din comuna Vorniceni, pe fondul unui conflict legat de furtul unei cantităţi de peşte. Pe lângă faptul că existenţa acestui conflict este exclusă (după cum s-a demonstrat mai sus), însăşi prezenţa martorilor în apropierea locului faptei este serios pusă sub semnul îndoielii. Astfel, martorul H. declară că nu se mai aflau alte persoane pe lângă locul în care pescuia partea vătămată, lucru explicabil dacă avem în vedere că celelalte persoane care pescuiau în locul respectiv s-au conformat solicitării inculpatului de a se deplasa în josul apei. Martorul I.G. susţine că s-a aflat la o distanţă de aproximativ 20 m de acel loc; cu toate acestea prezenţa sa nu a fost anterior semnalată nici de către părţi şi nici de către ceilalţi martori din lucrări. Martorul M.G. este cel care relatează cum anume a fost lovit partea vătămată, şi anume cu biciul în cap. Amănuntele oferite de acest martor nu apar a fi convingătoare, atât timp cât lovirea părţii vătămate cu un bici, fie şi cu partea de lemn a acestuia, nu era aptă să producă leziuni cu morfologia şi de gravitatea celor constatate prin lucrările medico-legale.

Un alt argument pentru înlăturarea ca nesincere a acestor declaraţii este extras din însăşi cronologia evenimentelor, aşa cum a fost descrisă de inculpat. Astfel, instanţa de fond apreciază că, acceptând cele declarate de inculpat şi martori, s-ar ajunge la concluzia absurdă că, după ce prin cădere partea vătămată s-ar fi lovit în zona capului de cadrul metalic al autoturismului său şi în pofida faptului că i-a fost luat crâsnicul, aceasta ar fi rămas în locul respectiv, având totodată resurse fizice şi pentru conflictul cu alte persoane.

Prin urmare, în sarcina inculpatului instanţa a reţinut săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. În stabilirea formei de vinovăţie specifice s-a avut în vedere obiectul folosit pentru lovire (apt de a produce decesul), intensitatea deosebită a loviturii aplicate (clar dovedită de natura leziunilor produse) şi zona vitală vizată.

Cu toate că inculpatul a motivat conflictul cu partea vătămată prin prezenţa acesteia într-un loc în care nu avea permisiunea de a pescui, în speţă nu poate fi reţinută circumstanţa provocării conform art. 73 lit. b) C. pen. Avem în vedere că nu se poate reţine săvârşirea unei fapte ilicite grave, atât din perspectiva naturii activităţii desfăşurată de partea vătămată, cât şi datorită faptului că aceeaşi activitate era efectuată de multe alte persoane.

Reprezentantul Parchetului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul reţinerii recidivei postexecutorii prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. Examinând fişa de cazier judiciar a inculpatului, s-a constatat că acesta a suferit trei condamnări: la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen., prin Sentinţa penală nr. 4 din 12 ianuarie 1995 a Tribunalului Botoşani; la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., prin Sentinţa penală nr. 122 din 1 iunie 1999 a Judecătoriei Darabani, respectiv la pedeapsa de 1.000 RON amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin Sentinţa penală nr. 206 din 27 iunie 2006 a Judecătoriei Darabani. Prin cuantumul pedepsei, ultimele două condamnări nu pot constitui primul termen al recidivei. În ce priveşte prima condamnare, ţinând seama şi de perioada de întrerupere a executării pedepsei, s-a constatat că aceasta a fost considerată executată la data de 30 mai 1998 (inculpatul fiind arestat la 1 mai 1994, eliberat la 21 aprilie 1995, reîncarcerat la 20 mai 1995 şi liberat condiţionat la 24 octombrie 1995, cu un rest de 2 ani, 7 luni şi 6 zile închisoare). Cum de la această dată şi până la cea a comiterii prezentei infracţiuni a trecut cu mult peste 6 ani [termenul calculat potrivit art. 135 alin. (1) lit. a) C. pen.], devin incidente prevederile art. 38 alin. (2) C. pen. teza a II-a, astfel încât nici această condamnare nu atrage starea de recidivă. Prin urmare, instanţa de fond a fost. respins cererea de schimbare a încadrării juridice.

La individualizarea pedepsei, conform art. 72 C. pen., instanţa a ţinut seama de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de forma în care a fost comisă infracţiunea, de gradul concret de pericol social al acesteia şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului. Gradul concret de pericol social al infracţiunii este conturat de modul de acţiune, instrumentul folosit pentru lovire, intensitatea deosebită a loviturii aplicate, urmările produse (invaliditate permanentă, cu pierderea în proporţie de 50% a capacităţii de muncă), urmările mult mai grave (incluzând decesul) care se puteau produce şi conduita ulterioară nepăsătoare a inculpatului, care a lăsat partea vătămată la locul faptei fără a-i oferi vreun ajutor.

În ce priveşte persoana inculpatului, s-a constatat că acesta prezintă antecedente penale, fiind sancţionat în repetate rânduri, a adoptat o conduită procesuală nesinceră, a încercat influenţarea martorilor (a se vedea declaraţia martorului U.D.) şi nu a depus niciun efort pentru despăgubirea părţii vătămate. Toate aceste criterii au condus la concluzia că doar sancţionarea aspră a inculpatului ar atinge scopul arătat la art. 52 C. pen., motiv pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

Pe timpul şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, au formulat constituire de parte civilă:

1) Spitalul Clinic de Urgenţă "P.D.N.O." Iaşi, pentru suma de 5.655,83 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate.

Inculpatul a achitat această sumă, dovadă fiind chitanţa de la dosar.

2) Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani, pentru suma de 1.605, 2 RON reprezentând contravaloare transport şi asistenţă sanitară acordată părţii vătămate în data de 6 şi 7 iulie 2010.

Cum efectuarea acestor cheltuieli este urmarea faptei ilicite comise de inculpat, în baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. (în vigoare la acea dată) şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, inculpatul a fost obligat la plata sumei solicitate.

3) Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi, pentru suma de 529 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate, la care se adaugă dobânda de referinţă a B.N.R. până la achitarea integrală.

Pentru aceleaşi considerente expuse la pct. 2 şi în baza aceloraşi texte de lege, s-a dispus obligarea inculpatului şi la plata acestei sume.

4) Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 91.602 RON cu titlu de daune materiale şi cu suma de 80.000 RON cu titlu de daune morale.

Prin aceeaşi cerere, partea vătămată a solicitat şi instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului. Această din urmă solicitare a fost respinsă prin încheierea din 14 februarie 2012.

Ulterior, partea vătămată a solicitat obligarea inculpatului şi la plata unei contribuţii lunare, atât pentru sine, cât şi pentru minorul pe care îl are în întreţinere. În pofida datei la care au fost formulate, instanţa a analizat pe fond aceste pretenţii, având în vedere, pe de o parte, că sunt consecinţa constatării reducerii capacităţii de muncă (constatare ulterioară constituirii iniţiale de parte civilă), iar pe de altă parte că încă din timpul urmăririi penale partea vătămată a solicitat tragerea la răspundere a inculpatului inclusiv pentru faptul că nu poate munci şi are un copil minor în întreţinere. În consecinţă, aceste din urmă solicitări au fost privite ca o precizare a constituirii de parte civilă, şi nu ca o completare.

Analizând probatoriul administrat în dovedirea pretenţiilor formulate de partea vătămată, instanţa a constatat că, sub aspectul daunelor materiale, acestea sunt întemeiate doar în limita sumei de 38.102 RON. Au fost avute în vedere declaraţiile martorilor S.P. şi J.E., aceasta din urmă indicând şi câştigul pe care l-ar fi realizat partea vătămată dacă nu ar fi fost nevoită să-şi vândă oile pentru a acoperi cheltuielile necesare pentru îngrijirea sa, precum şi înscrisurile depuse la dosar. Dintre sumele solicitate de partea vătămată instanţa a exclus contribuţia CAS, cheltuielile efectuate în legătură cu un alt dosar penal şi cele efectuate pentru îngrijirea fiului său minor, niciuna dintre aceste cheltuieli nefiind urmarea faptei ce formează obiectul prezentului dosar. Cheltuielile efectuate în cadrul examinărilor medico-legale urmează a fi avute în vedere la calculul cheltuielilor judiciare cuvenite părţii vătămate.

Partea vătămată a solicitat obligarea inculpatului şi la plata unei contribuţii periodice de 100 RON lunar, ca urmare a reducerii capacităţii sale de muncă. Luând în considerare cuantumul veniturilor pe care partea vătămată le putea realiza anterior faptei şi procentul în care i-a fost redusă capacitatea de muncă, această solicitare este pe deplin îndreptăţită.

În schimb, având în vedere că prestaţia periodică are menirea de a întregi veniturile lunare ale părţii vătămate, instanţa de fond nu a admis solicitarea de a se dispune obligarea inculpatului şi la plata unei pensii de întreţinere către copilul minor al părţii vătămate. De altfel, la plata unei asemenea pensii a fost deja obligată mama minorului (Decizia civilă nr. 173 din 19 octombrie 2009 a Tribunalului Botoşani).

În ce priveşte prejudiciul moral suferit de partea vătămată, s-au avut în vedere suferinţa fizică intensă suportată, perioadele îndelungate de tratament, afectarea semnificativă a modului de viaţă (examinările medico-legale consemnează persistenţa unor simptome posttraumatice), pierderea parţială a capacităţii de muncă şi efortul depus pentru a participa în proces. Ţinând seama şi de faptul că însăşi condamnarea inculpatului constituie o reparaţie morală, instanţa de fond a considerat că se justifică acordarea unor daune morale în cuantum de 30.000 RON.

Prin urmare, în baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998, 999 din C. civ. în vigoare la momentul producerii prejudiciului, inculpatul a fost obligat la plata sumelor arătate, în cazul prestaţiei periodice începând cu data de 6 iulie 2010 şi până la restabilirea capacităţii de muncă a părţii civile. Celelalte pretenţii formulate de partea vătămată vor fi respinse ca nefondate.

În baza art. 193 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., instanţa l-a obligat pe inculpat să plătească părţii vătămate şi suma de 6.046 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, compusă din sumele plătite în vederea examinărilor medico-legale (38 RON, 63 RON, 25 RON, 15 RON, 905 RON) şi cu titlu de onorariu al apărătorului angajat (5.000 RON).

Împotriva sentinţei sus-menţionate, au declarat apel inculpatul P.V., partea civilă I.C. şi avocat L.D., pentru motivele expuse în încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 28 ianuarie 2013.

Prin Decizia penală nr. 19 din 12 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a hotărât următoarele:

Au fost admise apelurile declarate de inculpatul P.V. şi de către avocat L.D. împotriva Sentinţei penale nr. 229 din 30 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia penală, în Dosarul nr. 673 5/40/2011.

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare:

A fost condamnat inculpatul P.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (2) C. pen.

În baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen., a scutit avocatul L.D. de la plata amenzii judiciare în sumă de 1.000 RON aplicată de instanţa de fond prin încheierea din data de 5 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 6735/40/2011.

A menţinut celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 229 din 30 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia penală, în Dosarul nr. 6735/40/2011, care nu sunt contrare prezentei decizii.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă I.C. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că tribunalul a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză. Inculpatul apelant P.V. a comis fapta dedusă judecăţii în împrejurările reţinute de prima instanţă şi arătate în considerentele sentinţei atacate, vinovăţia sa fiind în mod corect stabilită.

Curtea de apel şi-a însuşit în întregime situaţia de fapt reţinută, a cărei argumentaţie a fost redată în considerentele hotărârii apelate, astfel încât urmează să fie subliniate doar aspectele relevante vizând criticile formulate prin motivele de apel.

Astfel, din întregul material probator administrat în cauză, rezultă că la începutul lunii iulie 2010, din cauza ploilor abundente care au provocat inundarea mai multor comune din judeţul Botoşani, a fost deschis barajul de pe iazul Hăneşti şi ca urmare, peştele din acest iaz a ajuns în pârâul Başeu pe raza comunei Ştiubieni şi în prima săptămână a lunii iulie 2010 zeci de oameni au pescuit în acest pârâu.

În seara de 6 iulie 2010, în jurul orei 20.30, a venit la pescuit şi partea vătămată I.C., care după ce a parcat maşina, a luat crâsnicul şi s-a deplasat pe malul apei. În timp ce monta plasa crâsnicului pe scheletul din lemn, a simţit în spatele său prezenţa unei persoane şi în momentul când a întors capul, l-a văzut pe inculpatul P.V., zis P. Acesta avea un băţ asupra sa, cu care a lovit partea vătămată o singură dată peste cap. Urmare a acestei lovituri, partea vătămată a căzut la pământ, moment în care a fost lovită cu picioarele de numiţii C.C. şi T.C. După acest episod, inculpatul P.V. şi numiţii C.C. şi T.C. au urcat în faetonul în care se mai aflau şi H.M. şi C.R.A. şi au plecat spre sat. Partea vătămată a fost ajutată să se ridice de martorul A.D., care l-a dus la domiciliu, cu maşina acestuia. Văzând că starea părţii vătămate s-a înrăutăţit, martorul A. a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a pornit spre Botoşani cu partea vătămată, pe drum fiind transferată din maşina sa în ambulanţă.

Partea vătămată a fost internată în Spitalul Clinic de Urgenţă "P.D.N.O." Iaşi în perioada 7 - 16 iulie 2010 cu diagnosticul "Hematomextradural temporo-parental drept, dilacerare cerebrală cortico-subcorticală frontal dreapta şi prerolandică dreapta, fractură temporo-parţială cu multiple traiecte hemiplegie stângă, comă gr. II, agresiune".

Ulterior, în perioada 16 - 28 iulie 2010, partea vătămată a fost internată la Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi - Clinica de recuperare medicală neurologie cu diagnosticul "îngrijiri de recuperare, hematom intradural temporo-parietal drept (operat), monopareză brahială stângă spastică".

S-a concluzionat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu obiect contondent, pot data din data de 6 iulie 2010 şi au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, iar prezenţa orificiului de craniectomie constituie un deficit anatomic ce se încadrează în noţiunea de infirmitate, chiar şi în eventualitatea unei protezări.

În cauză s-a efectuat o expertiză medico-legală, care a concluzionat că partea vătămată prezintă diagnosticul de sechele TCC cu hematom extradural operat, lipsă de substanţă osoasă regiunea parietală dreaptă, sindrom cefalalgic şi vertiginos, crize anamnestice de pierderea cunoştinţei fără aspect de epilepsie. Ca urmare a acestor afecţiuni capacitatea de muncă a părţii vătămate este pierdută în proporţie de 50%, acesta fiind încadrabil în gradul III de invaliditate.

Curtea constată că în mod corect prima instanţă a înlăturat apărările formulate de către inculpat, în sensul că i-a solicitat părţii vătămate să nu mai pescuiască în locul respectiv, însă aceasta, pe lângă faptul că nu s-a conformat solicitării, l-a atacat cu o bărdiţă, având loc o încăierare, în timpul căreia partea vătămată s-ar fi dezechilibrat şi s-ar fi lovit cu capul de cadrul metalic al autoturismului său, iar ulterior, partea vătămată ar fi avut un alt conflict cu alte persoane, acestea din urmă fiind cele care l-au agresat.

Astfel, din cercetarea efectuată la locul faptei, rezultă că acel conflict dintre părţi nu a avut loc în apropierea autoturismului părţii vătămate, ci în apropierea unui pod ce traversează râul Başeu, aflat la o distanţă de 80 m de locul în care s-a aflat autoturismul, iar din actele medico-legale întocmite în cauză, rezultă că leziunile suferite de partea vătămată au fost cauzate prin lovire directă.

Împrejurarea că leziunile nu se datorează unui conflict ulterior este dovedită prin declaraţiile martorului A.D. care, la foarte scurt timp după plecarea inculpatului, a întâlnit-o pe partea vătămată plină de sânge şi a transportat-o la spital.

Ulterior, în faţa instanţei de fond, cei doi martori sus-menţionaţi au revenit asupra acestor declaraţii, fără însă a oferi explicaţii plauzibile cu privire la revenirea de la declaraţiile date în cursul urmăririi penale, din cuprinsul cărora rezultă că aceştia au fost audiaţi sub prestare de jurământ şi că martorii au susţinut şi au semnat cele declarate. Or, schimbarea poziţiei procesuale din perspectiva abordată, nu trebuie acceptată necritic, întrucât prin asemenea îndepărtări de la cele declarate iniţial se divizează în mod artificial procesul penal şi se minimalizează importanţa urmăririi penale. Instanţa de apel reţine că, de regulă, declaraţiile care reflectă cel mai exact adevărul, sunt cele date la începutul instrucţiei penale, când martorul a relatat liber faptele într-un moment cât mai apropiat de cel al perceperii acestora, iar pentru a putea produce efecte juridice, revenirea asupra depoziţiilor date anterior în cauză trebuie să fie temeinic motivată şi convingător dovedită, or în speţă, revenirea martorilor C.M. şi U.D. de la declaraţiile date în cursul urmăririi penale este neîntemeiată.

Principiile oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii şedinţei de judecată, prevăzute de art. 289 C. proc. pen., nu trebuie înţelese ca pe o obligaţie a organelor judiciare de a ţine cont doar de declaraţiile date în condiţii de publicitate şi de contradictorialitate. De altfel, inclusiv în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se menţionează în mod expres că nu poate fi estimat în abstract că declaraţiile făcute de către un martor (în sensul autonom, al Convenţiei, al termenului) în şedinţă publică şi sub jurământ trebuie întotdeauna să prevaleze faţă de alte declaraţii, făcute de către acelaşi martor în cursul procedurii, chiar şi atunci când există contradicţii între cele două tipuri de declaraţii (cauza Doorson contra Olandei, parag. 78).

Or, declaraţiile martorilor C.M. şi U.D., din cursul urmăririi penale se coroborează atât cu declaraţiile martorului A.D., cât şi cu declaraţiile părţii vătămate, precum şi cu actele medico-legale aflate la dosar, neexistând niciun motiv întemeiat pentru a fi înlăturate de la soluţionarea cauzei.

Deşi inculpatul a propus în apărarea sa proba cu martorii I.G., M.G., I.D. şi S.A., din declaraţiile cărora rezultă că partea vătămată ar fi fost agresată de alte persoane din comuna Vorniceni, pe fondul unui conflict legat de furtul unei cantităţi de peşte, Curtea constată că din declaraţiile martorului H.M. rezultă că nu se mai aflau alte persoane pe lângă locul în care pescuia partea vătămată, iar deşi martorul I.G. a susţinut că s-a aflat la o distanţă de aproximativ 20 m de acel loc, este de observat că prezenţa acestuia nu a fost anterior semnalată nici de către părţi şi nici de către ceilalţi martori din lucrări. De asemenea, deşi martorul M.G. a relatat că partea vătămată a fost lovită de către două persoane pe care nu le cunoaşte cu biciul peste spate şi în cap, această declaraţie nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

În consecinţă, Curtea apreciază că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care inculpatul P.V. a fost trimis în judecată şi condamnat de către prima instanţă, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.

Astfel, referitor la cererile formulate de inculpat, prin apărător, în sensul de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei deduse judecăţii, din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., cu reţinerea circumstanţei legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., iar în subsidiar, de schimbare a încadrării juridice a faptei deduse judecăţii, din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., cu reţinerea circumstanţei legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., Curtea apreciază că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Prin fapta săvârşită, inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă de a ucide, având în vedere obiectul vulnerant folosit, respectiv un corp contondent, intensitatea loviturii, zona corpului vizată - cea a capului, precum şi leziunile cauzate, chiar dacă rezultatul prevăzut şi acceptat ca posibil nu s-a produs din cauze independente de voinţa sa, viaţa părţii vătămate fiind salvată doar ca urmare a ajutorului de specialitate primit cu ocazia internărilor sale în spital şi a tratamentului medical ce i-a fost administrat.

Astfel, în practica judiciară s-a decis că intenţia de a ucide se stabileşte în funcţie de materialitatea actului care evidenţiază poziţia psihică a făptuitorului şi de împrejurările în care s-a produs actul de violenţă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să confirme sau să infirme intenţia de ucidere, apreciindu-se că există intenţia de a ucide în funcţie de intensitatea loviturii, zona anatomică vitală vizată, aptitudinea de a leza a obiectului cu care s-a acţionat.

Prin urmare, în vederea delimitării infracţiunii de vătămare corporală gravă de tentativa la infracţiunea de omor, în stabilirea laturii subiective, trebuie să se ţină seama de toate datele situaţiei de fapt, începând cu obiectul folosit la agresarea victimei, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, zona corpului uman spre care au fost îndreptate acestea, precum şi urmările ce se puteau produce.

Examinând împrejurările concrete ale comiterii faptei deduse judecăţii, respectiv lovirea părţii vătămate I.C. cu un corp contondent, cu intensitate deosebită într-o zonă vitală, cum este cea a capului, cu cauzarea unor leziuni, grave ce i-au pus viaţa în primejdie, acestea conduc la concluzia că inculpatul P.V. a avut reprezentarea rezultatului acţiunii sale pe care l-a acceptat, chiar dacă nu l-a urmărit, ceea ce caracterizează intenţia indirectă de a ucide.

În ceea ce priveşte agravanta prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., respectiv în public, aceasta a fost în mod corect reţinută prin actul de sesizare a instanţei şi prin sentinţa penală apelată, având în vedere că fapta s-a petrecut pe malul unui pârâu, accesibil publicului în orice moment, neavând relevanţă dacă a fost noapte sau zi. Astfel, în conformitate cu disp. art. 152 lit. a) C. pen., fapta se consideră săvârşită în public atunci când a fost comisă într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană.

Referitor la reţinerea circumstanţei legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., Curtea constată că în cauză nu se impune reţinerea acesteia, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text de lege. Astfel, constituie circumstanţa atenuantă legală prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., "săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă." Prin urmare, pentru a se putea reţine circumstanţa legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unei anumite activităţi de provocare din partea persoanei vătămate, actul provocator al victimei să determine o puternică tulburare sau emoţie infractorului, existenţa unei surescitări nervoase care să îi răpească acestuia posibilitatea de control asupra acţiunilor sale, săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea acestei tulburări sau emoţii, iar infracţiunea să se îndrepte împotriva provocatorului. Or, în speţă, nu s-a dovedit că ar fi existat vreun act provocator din partea părţii vătămate, produs prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, care să fi determinat o puternică tulburare sau emoţie inculpatului, sub imperiul căreia acesta să fi săvârşit fapta dedusă judecăţii, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că partea vătămată pescuia pe malul unui râu care nu era proprietatea inculpatului, iar refuzul acesteia de a pleca din acel loc nu poate fi încadrat în circumstanţa legală a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Relativ la pedepsele aplicate inculpatului apelant (principală şi complementară), Curtea constată că acestea sunt prea aspre în raport cu gravitatea faptei comise, apreciind că pedeapsa principală de doar 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de doar 2 ani, stabilite în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., sunt în măsură să răspundă cerinţelor de sancţionare, coerciţie şi reeducare prevăzute de art. 52 C. pen., fiind atât necesare, cât şi suficiente pentru ca inculpatul să-şi formeze o atitudine corectă faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea constată că, având în vedere dispoziţiile art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. (în vigoare la data săvârşirii faptei deduse judecăţii) şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, în mod corect prima instanţă l-a obligat pe inculpat la plata către partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani a sumei de 1.605,2 RON, reprezentând contravaloare transport şi asistenţă medicală, la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi, a sumei de 529 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare, la care se va adăuga dobânda de referinţă a B.N.R. calculată până la achitarea integrală, precum şi la plata către partea civilă I.C. a sumei de 30.000 RON cu titlu de daune morale, a sumei de 38.102 RON cu titlu de daune materiale şi a sumei de 100 RON lunar, începând cu data de 6 iulie 2010 şi până la restabilirea capacităţii de muncă a părţii civile.

Astfel, izvorul răspunderii civile îl reprezintă acele principii de echitate socială, consacrate în art. 998 din vechiul C. civ. (în vigoare la data săvârşirii faptei deduse judecăţii), potrivit căruia "Orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara". Din prevederile legale sus-menţionate, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiţii, şi anume: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat, precum şi existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

Curtea constată că în speţă sunt îndeplinite condiţiile sus-menţionate pentru a fi antrenată răspunderea civilă în persoana inculpatului P.V., întrucât prin acţiunea săvârşită cu intenţie de către acesta, inculpatul le-a cauzat fiecăreia dinte părţile civile sus-menţionate, câte un prejudiciu material, iar părţii civile I.C. şi un prejudiciu moral, între cele două elemente existând legătură de cauzalitate.

Prejudiciul patrimonial cauzat părţii vătămate I.C. a fost cauzat prin achitarea unor sume de bani în vederea procurării medicamentaţiei şi a efectuării tratamentelor de recuperare într-o perioadă lungă de timp, în scopul refacerii sănătăţii, astfel după cum rezultă din declaraţiile martorilor S.P. şi J.E., aceasta din urmă indicând şi câştigul pe care l-ar fi realizat partea vătămată dacă nu ar fi fost nevoită să-şi vândă oile pentru a acoperi cheltuielile necesare pentru îngrijirea sa, precum şi înscrisurile depuse la dosarul de fond, fiind de notorietate faptul că, pentru restabilirea sănătăţii, o persoană este nevoită să achite diferite sume de bani în vederea efectuării tratamentului necesar pentru vindecare şi asigurării unei alimentaţii corespunzătoare.

În ceea ce priveşte despăgubirile periodice în cuantum de 100 RON/lună, solicitate de către partea vătămată I.C. şi acordate de prima instanţă de la data naşterii prejudiciului - 6 iulie 2010 şi până la restabilirea capacităţii de muncă a părţii civile, în mod corect acestea au fost apreciate de prima instanţă ca fiind justificate, având în vedere că în urma faptei comise de către inculpat, capacitatea de muncă a părţii vătămate a fost pierdută în proporţie de 50%, aceasta fiind încadrabilă în gradul III de invaliditate, necesitând, deci, o îngrijire atentă şi susţinută, fiind împiedicată să realizeze câştiguri din muncă la nivelul propriilor nevoi, având în vedere faptul că i-a fost redusă capacitatea de muncă.

Având în vedere însă faptul că prestaţia periodică are menirea de a întregi veniturile lunare ale părţii vătămate, în mod corect prima instanţă a respins solicitarea de a se dispune obligarea inculpatului şi la plata unei pensii de întreţinere către fiul minor al părţii vătămate, întrucât la plata pensiei de întreţinere în cuantum de 100 RON lunar, stabilit în raport de salariul minim brut garantat pe economie, a fost deja obligată mama minorului prin Decizia civilă nr. 173 A din 19 octombrie 2009 a Tribunalului Botoşani, pronunţată în Dosarul nr. 995/297/2008.

Or, faptul că reparaţia trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite, dar şi că aceasta nu se poate constitui în temei al îmbogăţirii fără justă cauză, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării acestei prestaţii periodice în favoarea fiului minor al părţii vătămate, care, aşa după cum s-a precizat, a fost deja stabilită prin hotărârea judecătorească sus-menţionată.

De altfel, în cauză apare ca fiind neîntemeiat motivul de apel formulat de partea vătămată I.C., prin care solicită obligarea inculpatului la plata despăgubirilor periodice în cuantum de 500 RON/lună şi din perspectiva faptului că această cerere echivalează cu majorarea pretenţiilor civile direct în calea de atac, ceea ce nu poate fi admis.

Referitor la prejudiciul moral, acesta a fost cauzat prin internarea în spital a părţii vătămate I.C., prin traumele fizice şi psihice ce au fost resimţite atât pe perioada spitalizării, cât şi ulterior, aceasta fiind nevoită să se supună procedurilor de recuperare, sechelele postraumatice afectând în continuare negativ participarea sa la viaţa socială şi de familie, comparativ cu situaţia anterioară vătămării produse prin fapta inculpatului, care au condus în mod semnificativ la alterarea condiţiilor de viaţă.

Prin urmare, cuantumul daunelor morale se stabileşte în raport cu consecinţele negative suferite de către partea vătămată, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării şi măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, Curtea apreciind că, în speţă, condamnarea inculpatului şi obligarea acestuia la plata sumei de 30.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă I.C., sunt în măsură să repare prejudiciul moral suferit de către aceasta.

În ceea ce priveşte solicitarea părţii vătămate de instituire a unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că, pe de o parte, nu s-a dovedit existenţa vreunui indiciu, în sensul că inculpatul ar intenţiona să se sustragă de la plata despăgubirilor civile, iar pe de altă parte, partea vătămată nu a individualizat bunurile aparţinând inculpatului, pentru ca instanţa să procedeze în consecinţă.

De asemenea, în cauză nu s-a dovedit calitatea de proprietar al inculpatului asupra unor bunuri imobile/mobile, neexistând probe care să ateste că bunurile enumerate de către partea vătămată (un imobil din satul Negreni, un iaz concesionat, un grajd fost C.A.P., 800 de oi şi 50 vaci şi viţei) aparţin în vreun fel inculpatului sau vreunei alte persoane fizice sau juridice. Or, în conformitate cu disp. art. 163 alin. (6) C. proc. pen., luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie doar în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, ceea ce nu este cazul în speţă, întrucât partea vătămată I.C. are capacitate de exerciţiu deplină, astfel încât nu se impunea ca instanţa, din oficiu, să facă demersuri în vederea instituirii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului.

Împotriva Deciziei penale nr. 19 din 12 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au formulat recurs inculpatul P.V. şi partea civilă I.C.

Faţă de poziţia procesuală a recurentului parte civilă I.C., exprimată în scris şi în şedinţă publică la termenul dezbaterilor orale, Înalta Curte va lua act de retragerea recursului declarat de partea civilă I.C. împotriva Deciziei penale nr. 19 din 12 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În ceea ce priveşte normele de procedură incidente cu privire la prezentul recurs, în cursul soluţionării prezentei cauze a intrat în vigoare noul C. proc. pen. Conform normelor tranzitorii, respectiv art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 13 5/2010 privind C. proc. pen., recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În speţă, faţă de data deciziei din apel pronunţată la 12 februarie 2012, vor fi incidente cazurile de casare în vigoare anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 2/2013 publicată în M. Of. la 12 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010.

Recurentul inculpat P.V. a invocat în termen, faţă de motivele scrise, cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17, 17² şi 14 C. proc. pen. anterior, iar în scris cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

S-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat în cea de tentativă la infracţiunea de omor, având în vedere dispoziţiile art. 5 din noul C. pen. şi înlăturarea din noua lege a circumstanţei agravante cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor în loc public.

S-a menţinut critica cu privire la omisiunea reţinerii în cauză a circumstanţei atenuante a provocării, faţă de probatoriu şi faţă de poziţia părţii vătămate, care s-a împăcat cu inculpatul.

Faţă de împrejurările concrete ale cauzei şi faţă de atenuantele deja reţinute la apel, s-a apreciat că poate fi reţinută ca circumstanţă atenuantă judiciară poziţia procesuală a inculpatului, care s-a împăcat cu partea vătămată, obligându-se în continuare la contribuţia de 100 RON lunar, apreciind şi că, legea mai favorabilă, în această privinţă, este noul C. pen., cu limite de la 10 la 20 de ani, decât cea veche, cu pedepse de la 15 la 25 de ani în raport de care să se dispună ca modalitatea de executare a pedepsei să fie una cu suspendare, respectiv prevederile art. 86¹ C. pen., reducându-se cu până la o treime din cuantumul pedepsei, adică sub patru ani închisoare, apreciind că individualizarea pedepsei reprezintă o instituţie autonomă.

În final, s-a solicitat a se lua în considerare circumstanţele intervenite de la ultimul termen de judecată, ca circumstanţe atenuante potrivit art. 75 alin. (2) lit. a) din noul C. pen. sau potrivit art. 74 lit. b) din C. pen. anterior, fiind dovedit că partea civilă nu mai are niciun fel de pretenţii cu privire la latura civilă.

Examinând cauza prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că este fondat recursul promovat de inculpatul P.V., pentru cele ce succed.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., când faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică

Critica a avut în vedere reţinerea săvârşirii faptei în loc public în raport de modificările intervenite prin noul C. pen. Faţă de conţinutul criticii aceasta va fi analizată în cadrul secţiunii ce vizează aplicarea legii penale mai favorabile.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., gravă eroare de fapt.

Critica recurentului a avut în vedere omisiunea reţinerii în cauză a circumstanţei atenuante a provocării, faţă de probatoriu şi faţă de poziţia părţii vătămate, care s-a împăcat cu inculpatul.

Elementul de fapt considerat a fi fost reţinut greşit de instanţa de fond şi cea de apel este legat de scuza provocării. Recurentul consideră că sursa conflictului cu partea vătămată şi atitudinea părţii vătămate se încadrează în art. 73 lit. b) C. pen. anterior.

Sursa conflictului, prezenţa victimei la pescuit, într-un loc aparţinând inculpatului, ca şi pierderile financiare ce puteau fi cauzate de pescuitul în acel loc, a fost reţinută corect de ambele instanţe. Nu poate fi analizată, în cadrul acestui caz de casare, semnificaţia juridică a elementului de fapt reţinut în motivarea instanţei de apel şi a celei de fond. Critica are în vedere o greşită aplicare a legii şi va fi evaluată în cadrul art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

În ceea ce priveşte faptul că partea vătămată l-ar fi lovit pe inculpat, motivele de recurs critică soluţia instanţelor de judecată cu privire la respingerea acestei apărări, dar se întemeiază pe elemente de fapt deja analizate de instanţe şi înlăturate motivat. În consecinţă nici această critică nu se încadrează în noţiunea de gravă eroare de fapt.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii

Critica recurentului a avut în vedere omisiunea reţinerii în cauză a circumstanţei atenuante a provocării, faţă de probatoriul administrat şi faţă de poziţia părţii vătămate, care s-a împăcat cu inculpatul.

Circumstanţa atenuantă a provocării are în vedere atât în codul actual cât şi în codul anterior săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă.

În cazul săvârşirii tentativei la infracţiunea de omor, acţiunea persoanei vătămate de a pescui într-un loc interzis, prin care se poate cauza inculpatului un prejudiciu nu constituie act de provocare, de natură să-i producă inculpatului o puternică tulburare sau emoţie. În cauză, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa circumstanţei atenuate a provocării, având în vedere faptul că atitudinea părţii vătămate nu constituie un act de provocare de natură să determine inculpatului o puternică tulburare sau emoţie, care să-i inducă acestuia imposibilitatea de control asupra acţiunilor sale, cu atât mai mult cu cât inculpatul avea posibilităţi legale de a determina partea vătămată să-i plătească suma despăgubiri pentru actul de a pescui într-un loc interzis.

Pentru a se reţine circumstanţa atenuantă a provocării, nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă, ameninţătoare sau contrară legii; se cere ca victima aibă o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată ca gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoţie, încât să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă prin săvârşirea de infracţiuni. Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii se presupune, de regulă, ca faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificaţie (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 4038/2005).

Relaţiile conflictuale dintre inculpat şi victimă, circumstanţele generale ale comiterii infracţiunii nu pot fundamenta concluzia existenţei provocării chiar dacă ele sugerează momente de încordare şi enervare, condiţiile scuzei provocării sunt foarte exact reglementate de lege, nefiind suficient ca inculpatul să fi fost sub imperiul unei tulburări în momentele critice, cerându-se ca aceste tulburări să fie puternice şi determinate de acţiuni concret şi clar definite prin lege, întreprinse de victimă.

În consecinţă critica este nefondată.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 din C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege

Recurentul a solicitat aplicarea de circumstanţe atenuante decurgând din faptul că s-a împăcat cu victima.

Critica este fondată.

Instanţa de apel a reţinut deja o circumstanţă atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen. Datele cauzei indică stăruinţa inculpatului în a repara paguba pricinuită, care au condus la retragerea căii de atac declarate de partea vătămată.

Faţă de cele ce preced va reţine incidenţa art. 74 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen. anterior, cu consecinţa aplicării art. 76 alin. (2) C. pen. anterior. Reţinerea unei circumstanţe atenuante suplimentare în raport de cea deja reţinută de instanţa de apel conduce la stabilirea unei pedepse sub cea deja individualizată prin decizie.

Reţinerea circumstanţelor atenuante în cauză pune în discuţie şi modalitatea de individualizare a executării pedepsei. Caracterizarea depusă din partea preotului paroh cu privire la inculpat indică date favorabile cu privire la persoana recurentului care conduc la alegerea unei modalităţi de executare neprivative de libertate.

În ceea ce priveşte retroactivitatea legii noi, instanţa de recurs constată că este în prezenţa situaţiei descrise de art. 5 C. pen. şi anume - aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

Analizând sub acest aspect recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurent, instanţa urmează să analizeze:

a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat. În examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. În examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Examinarea încadrării juridice dată faptei, ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă, pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune. În acelaşi timp pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege, cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Din această perspectivă, efectele circumstanţelor atenuante în C. pen. anterior cu referire la infracţiunile contra vieţii [art. 76 alin. (2) C. pen. anterior] sunt mai favorabile (reducerea până la o treime din minimul special) faţă de efectele circumstanţelor în C. pen. actual (reducerea cu o treime a limitelor).

De asemenea efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere sunt mai favorabile în C. pen. anterior (deoarece conduc la reabilitarea de drept) faţă de C. pen. actual care nu mai prevede aceeaşi consecinţă. Având în vedere semnificaţia dată de C. pen. anterior expirării termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere fără să se fi săvârşit o infracţiune, instanţa de recurs apreciază că acest efect dă legii vechi un caracter mai favorabil faţă de legea nouă.

Conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă, în speţă legea veche.

În consecinţă, va admite recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva Deciziei penale nr. 19 din 12 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va casa, în parte, decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 229 din 30 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia penală şi, rejudecând:

În baza art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., va condamna pe inculpatul P.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. anterior va interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 86¹ şi art. 86² C. pen. anterior, va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 9 ani, constituind termen de încercare.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen. anterior, va obliga inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani la datele care se vor stabili de consilierul de probaţiune din cadrul acestui serviciu;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare a domiciliului, reşedinţei sau locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

Va încredinţa supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. anterior rap. la art. 83 şi art. 84 C. pen. anterior, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei penale atacate.

Pentru faptul că s-a dovedit achitarea prejudiciului de către inculpat, Înalta Curte va lua act de renunţarea părţii vătămate I.C. la pretenţiile civile referitoare la daunele materiale şi daunele morale. Având în vedere însă şi acordul inculpatului, se va menţine obligarea acestuia la plata sumei de 100 RON lunar, începând cu data de 6 iulie 2010 şi până la restabilirea capacităţii de muncă a părţii civile I.C.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei penale atacate.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva Deciziei penale nr. 19 din 12 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 229 din 30 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia penală şi, rejudecând:

În baza art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul P.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. anterior interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 86¹ şi art. 86² C. pen. anterior, suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe o.perioadă de 9 ani, constituind termen de încercare.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen. anterior, obligă inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani la datele care se vor stabili de consilierul de probaţiune din cadrul acestui serviciu;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare a domiciliului, reşedinţei sau locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. anterior rap. la art. 83 şi art. 84 C. pen. anterior, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.

Ia act de renunţarea părţii vătămate I.C. la pretenţiile civile referitoare la daunele materiale şi daunele morale, ca urmare a achitării prejudiciului de către inculpat.

Menţine obligarea inculpatului la plata sumei de 100 RON lunar, începând cu data de 6 iulie 2010 şi până la restabilirea capacităţii de muncă a părţii civile I.C.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei penale atacate.

Ia act de retragerea recursului declarat de partea civilă I.C. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursului declarat de inculpatul P.V. rămân în sarcina statului, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta parte civilă la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1123/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 1121/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

ICCJ. Decizia nr. 1132/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1132/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs