ICCJ. Decizia nr. 1133/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Favorizarea infractorului (art. 264 C.p.), infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1133/2014
Dosar nr. 5305/118/2012
Şedinţa publică din 31 martie 2014
Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi dinculpatul B.N. împotriva Deciziei penale nr. 90/P din 27 iunie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. nr. 543 din 07 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul penal nr. 5305/118/2012 Tribunalul Constanţa a hotărât:
În baza art. 302 C. proc. pen. raportat la art. 334 C. proc. pen. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a unei fapte reţinute în sarcina inculpatului B.N., din infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzute de art. 20 C. pen. -174 alin. (1) - art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală prevăzute de art. 181 C. pen.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.N. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.
Î n baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.N. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
C. proc. civ. în baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 C. pen. a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul B.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. -83 C. pen. a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr 957 din 19 august 2009 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr 1226 din 25 11 2009 a Tribunalului Constanţa, pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, dispunând ca inculpatul B.N. să execute în total pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. a scăzut din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 21 februarie 2012 la 27 februarie 2012 inclusiv.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut măsura preventivă a obligării inculpatului B.N. de a nu părăsi ţara, luată prin încheierea din 21 mai 2012 a Tribunalului Constanţa, în Dosarul penal nr. 5305/118/2012.
A luat act că măsura preventivă a încetat de drept la rămânerea definitivă a hotărârii.
In baza art. 11 pct. 2 lit. ;a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) şi d) C. proc. pen. a achitat pe inculpata L.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizare a infractorului, prevăzute de art. 264 C. pen.
A luat act că inculpata a fost reţinută şi arestată preventiv în perioada 21 februarie 2012 - 27 februarie 2012 inclusiv.
În baza art. 302 C. proc. pen. raportat la art. 197 C. proc. pen. a respins cererea inculpatei privind constatarea nulităţii ordonanţelor procurorului din 20 februarie 2012 privind - autorizarea provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor şi comunicărilor efectuate de la posturile telefonice utilizate de L.N., în perioada 20 februarie 2012 ora 18,00-22 februarie 2012 ora 18,00 şi respectiv în perioada 20 februarie 2012 ora 21,20-22 februarie 2012 ora 21,20.
A luat act că persoana vătămată B.E. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A luat act că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul B.N. să plătească statului suma de 1.700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a se pronunţa în sensul celor menţionate, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr 234/P/2012 din 07. mai 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
- B.N., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
- L.N., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.
S-au reţinut în actul de sesizare a instanţei următoarele: Fapta inculpatului B.N. care la data de 16 februarie 2012, a condus pe drumurile publice (aleea E. din municipiul Constanţa) autoturismul, fără a avea permis de conducere pentru nicio C. proc. civ. categorie de autovehicule întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
Fapta inculpatului B.N. care, la data de 16 februarie 2012, în timp ce se afla pe aleea Egretei, în apropierea pieţei din cartierul C.E.T. din Constanta, a lovit-o cu o bâtă în regiunea capului pe partea vătămată B.E., provocându-i acesteia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 50-55 de zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Fapta inculpatei L.N. care, fără o înţelegere prealabilă cu inculpatul B.N., în intervalul 19 februarie 2012 - 20 februarie 2012, a luat legătura cu partea vătămată pentru a-i propune acesteia să ajungă la o înţelegere frauduloasă cu inculpatul B.N., l-a ascuns pe inculpat, i-a dat acestuia sfaturi pentru a evita descoperirea şi tragerea sa la răspundere penală şi a efectuat demersuri pentru a înlesni plecarea acestuia din România, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.
În după amiaza de 15 februarie 2012 persoana vătămată B.E. şi martorul F.O. , ambii domiciliaţi în sat Băltăgeşti, comuna Crucea, jud Constanţa, s-au deplasat în municipiul Constanţa cu intenţia ca B.E. să-şi repare la un service auto autoturismul cu care venise şi să-şi procure unele piese de schimb, iar F.O. să încheie nişte acte. întrucât maşina persoanei vătămate nu a putut fi reparată la service în ziua respectivă, cei doi s-au hotărât să rămână peste noapte şi au dormit în apartamentul unui prieten, martorul A.C.l., situat la adresa C.E.T.
A doua zi dimineaţă, înjurai orei 08,50, B.E. şi F.O. au coborât din bloc cu intenţia de a cumpăra un pachet de ţigări din piaţa agroalimentară C.E.T. aflată în imediata apropiere -peste drum de blocul în care locuia martorul A.C.I. -în timp ce acesta din urmă pregătea cafeaua.
După ce au cumpărat pachetul de ţigări (acesta fiind în posesia lui B.) la întoarcere, B.E. şi F.O. au traversat carosabilul Aleii E. la intersecţia cu Aleea A. - în acest sens sunt edificatoare planşele foto efectuate cu ocazia conducerii în teren a martorului F.O.. La momentul începerii traversării, cei doi au observat că dinspre Aleea Albatrosului, din stânga lor (dinspre intersecţie) a apărut un autoturism de culoare argintie, cu număr de înmatriculare de Bulgaria, care vira stânga pentru a se încadra pe Aleea E., deci apropiindu-se de B. şi F.
Atât B.E. cât şi F.O. au arătat în declaraţiile lor, date la urmărirea penală, că au observat autoturismul Jeep rulând cu viteză normală, din acest motiv apreciind că au timp să traverseze înainte ca maşina să ajungă în locul prin care traversau. Astfel, cei doi au început traversarea, martorul F.O. fiind cu 1-2 paşi mai înaintea persoanei vătămate B.E., moment în care au observat că autoturismul a mărit viteza, apoi frânând brusc şi oprindu-se la distanţă foarte mică de B.E. (aproximată de persoana vătămată ca fiind de „câţiva centimetri"), aceasta şi datorită faptului că maşina a derapat din cauza carosabilului alunecos. Declaraţiile lui B.E. şi F.O. din cursul urmăririi penale sunt concordante şi pentru acest moment, ei relatând că şoferul autoturismului Jeep a coborât geamul portierei, dar până să spună ceva, B. l-a întrebat „Ce faci omule (nene), vrei să ne omori?".
Conform relatărilor celor doi, şoferul maşinii a deschis portiera, a coborât din maşină şi a răspuns pe un ton „flegmatic": „Lasă că vă omor eu acum", după care s-a îndreptat spre B.E., care se afla cel mai aproape de el şi care totodată îi pusese întrebarea ce l-a determinat să coboare din autoturism. In continuare, fără nicio avertizare, şoferul i-a aplicat lui B.E. o lovitură cu pumnul în faţă, în zona dintre nas şi buza superioară - astfel cum a precizat acesta în declaraţia dată la 18 februarie 2012 - doborându-l la pământ. Declaraţia lui B. referitoare la zona feţei lovită a fost confirmată prin constatarea medico-legală şi prin fotografiile judiciare efectuate, care evidenţiază o excoriaţie deasupra buzei superioare, în centru (fila 22 dup).
Observând agresiunea, martorul F.O. s-a întors şi s-a interpus între prietenul său şi agresor, împingându-l pe acesta din urmă pentru a-l îndepărta şi totodată protejându-se de eventuale lovituri prin ţinerea mâinilor în faţa/lateralul capului, şi capul aplecat.
Potrivit declaraţiei martorului, agresorul a încercat să-l lovească cu genunchiul în faţă, dar nu a reuşit, după care l-a tras de haine şi l-a proiectat în carosere, F.O. dezechilibrându-se şi căzând la pământ. După căderea la pământ, agresorul i-a aplicat martorului o lovitură puternică cu piciorul în cap, acesta din urmă având câteva momente o stare de semiconştienţă.
Martorul a auzit un zgomot metalic şi a observat cum agresorul a luat din interiorul maşinii o bâtă tip baseball, de culoare gri argintiu, cu care, din neatenţie şi din viteza mişcărilor, a lovit portiera deschisă a maşinii. Urmare a zgomotului metalic produs şi a culorii bâtei, martorul a perceput faptul că aceasta era confecţionată din metal.
F.O. şi-a dat seama că respectivul intenţionează să-l lovească cu acea bâtă şi a încercat să se ridice pentru a fugi, însă şoferul l-a lovit putermc cu bâta în zona gambei piciorului stâng, martorul căzând din nou la pământ. Imediat după aceasta, agresorul i-a aplicat lui F.O. o lovitură cu bâta în zona capului, provocându-i acestuia din nou o stare de semiconştienţă, în sensul că nu mai percepea întreaga desfăşurare a evenimentului. Conform declaraţiilor persoanei vătămate B.E., în aceste momente martorul F.O. a ţipat de durere, totodată solicitându-i agresorului să nu-l mai lovească.
Tribunalul a reţinut că, în acest moment, poziţia celor implicaţi în eveniment era următoarea: autoturismul e afla oprit pe partea dreaptă a Aleii E., în sensul său de mers; imediat lângă el, practic pe centrul aleii carosabile, a fost lovit martorul F.O., de către şoferul maşinii care, venind dinspre maşină după ce a luat bâta, se afla cu spatele/lateral de aceasta. Persoana vătămată B.E. se afla astfel pe carosabil, pe banda de mers opusă celei a Jeep-ului, mai departe de maşină decât F.O., din moment ce acesta se interpusese între B. şi agresor.
Observând că prietenul său F. a fost lovit şi se afla căzut la sol, la rândul său persoana vătămată B.E. s-a apropiat şi s-a aplecat spre acesta - fiind deci cu capul îndreptat spre maşină şi spre agresor -cu intenţia de a-l ajuta să se ridice şi de a se îndepărta de locul respectiv. în acest moment şoferul maşinii i-a aplicat lui B. o lovitură cu bâta, rotind-o din lateral dreapta, peste partea stângă a feţei, respectiv peste urechea stângă, maxilarul stâng, şi gât -latero-cervical. Urmele exterioare ale acestei lovituri sunt evidenţiate în fotografia judiciară fila 23 sus U.P., precum şi în raportul de constatare medico-legală din 20 februarie 2012 al S.J.M.L. Constanţa. Tribunalul a reţinut că în momentul lovirii, persoana vătămată se afla cu capul aplecat în jos, spre F.O., gâtul fiind flexat spre înainte, iar în aceste condiţii cele patru puncte de lovitură indicate în fotografia judiciară se aliniază şi se confirmă aplicarea loviturii cu un corp dur alungit, cu suprafaţă mare, astfel cum se concluzionează în raportul de constatare medico - legală coroborat cu procesul verbal de examinare medico-legală a martorului F.O.. Ca urmare a loviturii primite, persoana vătămată B.E. şi-a pierdut cunoştinţa pentru scurt timp, căzând la pământ. Rezultă din constatarea medico - legală că în cursul altercaţiei B.E. a suferit şi o entorsă la genunchiul drept, entorsă ce a putut fi cauzată în timpul căderii sale la sol.
În acest moment, martorul F.O. a reuşit să fugă într-un picior (celălalt fiind afectat de lovitura de bâtă) îndepărtându-se de locul agresiunii, în timp ce şoferul a continuat să mai aplice câteva lovituri cu bâta lui B.E. în diferite zone ale corpului (pe coapsa piciorului stâng, hemitorace stâng) după care s-a urcat în maşină şi a plecat.
După plecarea autoturismului, martorul F.O. s-a întors şi l-a ajutat pe B.E. să se ridice şi să se deplaseze către bloc. Cei doi au observat mai multe persoane în apropiere care asistaseră la altercaţie şi care i-au sfătuit să sune la poliţie, care le-au indicat numele agresorului şi anume „B.". în această modalitate B. şi F. au luat cunoştinţă despre numele celui care îi lovise.
Conform declaraţiilor concordante din cursul urmăririi penale ale celor doi - B. şi F. - după ce au urcat în apartamentul martorului A.C.P. care a văzut cei doi au fost bătuţi şi prezintă leziuni, aceştia au -observat de la fereastră mașina implicată în altercaţie venind pe alee şi oprind în zona blocului, iar A.C. a confirmat că acea maşină aparţine lui B.N., pe care îl cunoştea din cartier ca fiind o persoană violentă. în declaraţiile sale, martorul A.C. confirmă că B. şi F. i-au relatat în acele momente, la foarte scurt timp de la incident, că au fost bătuţi de şoferul unui Jeep cu număr de Bulgaria.
Ulterior, după sesizarea organului de urmărire penală, atât persoana vătămată B.E. cât şi martorul F.O. l-au identificat pe inculpatul B.N. dintr-o planşă foto cuprinzând 6 persoane cu semnalmente faciale asemănătoare, ca fiind agresorul care i-a lovit în împrejurările şi locul reţinute mai sus.
De asemenea, în cursul urmăririi penale s-a stabilit că inculpatul B.N. a deţinut până la data de 19 02 2012 (altercaţia a avut loc la data de 16 februarie 2012) un autoturism de culoare argintie, cu nr de Bulgaria, dată la care l-a încredinţat spre folosinţă martorului G.D. Acelaşi aspect, în sensul că inculpatul B.N. a deţinut în perioada ce a cuprins şi ziua incidentului un autoturism, este confirmat prin declaraţiile inculpatei L.N. şi martorei S.L.M.
Având în vedere probele analizate, tribunalul a reţinut că inculpatul B.N. este persoana care a aplicat lovituri în dimineaţa zilei de 16 februarie 2012 pe Aleea E, în zona Pieţei C.E.T., lui B.E. şi lui F.O.
În ce priveşte împrejurarea că inculpatul B.N. a condus pe Aleea A şi apoi pe Aleea E autoturismul marca Jeep, cu nr de înmatriculare B 0135 PP, acest fapt este dovedit prin următoarele mijloace de probă:
- plângerea prealabilă orală consemnată de organul de urmărire penală la data de 17 februarie 2012, în care persoana vătămată B.E. declară că „am fost loviţi.de şoferul unui autoturism care a oprit lângă noi". Prin urmare, în această primă informaţie dată organelor de urmărire penală a doua zi după incident, B.E. arată că a perceput vizual că cel care i-a lovit era, în acel moment, la volanul unui autoturism care se afla în mişcare şi care a oprit.
- declaraţia, persoanei vătămate B.E., consemnată de organul de urmărire penală, în care relatează cu detalii că a observat un autoturism de teren Jeep apropiindu-se de ei cu viteză normală apoi accelerând, a observat autoturismul punând frână şi alunecând (deci în esenţă a observat o maşină rulând pe carosabil) după care a observat că şoferul a tras frâna de mână, a coborât geamul portierei sale, a coborât din maşină, şi i-a ameninţat pe cei doi, lovindu-i apoi inclusiv cu o bâtă pe care a luat-o din maşină.
- declaraţiile -olografă şi consemnată de organul de urmărire penală - ale martorului F.O., în acelaşi sens cu ale lui B.E..
- declaraţiile celor doi, în sensul că după ce au fost loviţi, agresorul a urcat la volan şi a pus maşina în mişcare, plecând de la faţa locului. De asemenea, declaraţiile lui B. şi F. în sensul că, la câteva minute după aceea, au văzut acelaşi Jeep deplasându-se pe aleea de lângă bloc.
- declaraţiile martorului A.C., care arată că cei doi i-au precizat că au fost loviţi de şoferul unei maşini.
C. proc. civ. - datele din care rezultă că inculpatul B.N. îşi avea domiciliul în acelaşi cartier, la distanţă mică de locul altercaţiei, deci se justifică prezenţa sa în zonă şi se confirmă verosimilitatea declaraţiilor lui B. şi F., cu atât mai mult cu cât aceştia nu-l cunoşteau în momentul respectiv.
De asemenea, tribunalul a reţinut că din ansamblul probelor dosarului rezultă cu certitudine faptul că în ziua de 16 februarie 2012 inculpatul B.N. avea în posesie un autoturism marca Jeep, înmatriculat în Bulgaria, pe care l-a înstrăinat abia în seara de 19 februarie 2012, scopul înstrăinării fiind tocmai acela de a nu se putea face legătura între autoturism şi persoana sa.
Astfel, conform declaraţiilor martorei S.L.M. din cursul urmăririi penale, în momentul în care aceasta şi inculpata L.N. s-au deplasat la spital pentru a-l vizita pe B.E. (deci ulterior evenimentului), s-au folosit de un autovehicul Jeep de culoare gri înmatriculat în Bulgaria, condus de B.N.
Chiar dacă în cursul judecăţii cele două persoane audiate au susţinut că nu B. este cel care a condus autovehiculul către spital,, ci L.N., rămâne în continuare susţinerea că acest autovehicul a fost pus la dispoziţie de B.N.
Conform declaraţiilor martorilor C.G., M.R. şi G.D., coroborate şi cu actele de înmatriculare; şi înstrăinare succesivă a autoturismului Jeep, înmatriculat în Bulgaria, a rezultat că anterior şi ulterior datei de 16 februarie 2012 acest autoturism s-a aflat în posesia inculpatului B.N. Autoturismul a fost cumpărat de M.R. de la cetăţeanul bulgar I.S.I. la data de 23 decembrie 2010, M.R. l-a încredinţat spre vânzare vărului său „U." din municipiul Constanţa, Km 4-5 ştiind apoi că acesta l-a vândut, dar fără încheierea de acte legale.
Martorul G.D. a declarat că a intrat în posesia autoturismului la data de 19 februarie 2012, fiindu-i încredinţat de către inculpatul B.N. şi urmând a se încheia acte de vânzare cumpărare. Prin urmare, acest martor a confirmat că la data de 19 februarie 2012, deci ulterior evemmentului, inculpatul se afla în posesia acestei maşini.
La data de 21 februarie 2012, martorul C.G. a fost contactat de partenera de viaţă a inculpatului, care i-a solicitat să-l identifice pe proprietarul din acte al autovehiculului (şi anume M.R.) Prin urmare, a rezultat din declaraţia acestui martor că partenera inculpatului cunoştea despre existenţa acestei maşini, şi mai mult, avea un interes special referitor la aceasta, lucru care poate fi explicat verosimil, în contextul probator, numai prin aceea că acest autovehicul este unul şi acelaşi cu cel folosit până la momentul respectiv de B.N.
Conform procesului verbal de percheziţie a autoturismului menţionat mai sus, în torpedoul acestuia s-au găsit printre altele, trei facturi emise de SC A.I. SRL, în care, la rubrica „delegat" era menţionat numele inculpatului B.N. Astfel, găsirea acestor facturi care au legătură directă cu inculpatul în maşina vizată, fac o dată în plus legătura între aceasta şi inculpat, în sensul că autovehiculul este cel utilizat de inculpat.
Având în vedere că inculpatul B.N. a fost recunoscut cu certitudine ca fiind persoana care i-a lovit pe B.E. şi F.O., şi cum în acelaşi timp a fost identificat ca fiind şoferul Jeep-ului, şi de asemenea având în vedere că s-a făcut dovada că inculpatul s-a aflat în posesia unui Jeep înmatriculat în Bulgaria, de culoare gri argintiu, tribunalul reţine că inculpatul B.N. a condus în dimineaţa zilei de 16 februarie 2012, orele 8,50 - 9,00, un autoturism pe drumurile publice din mumcipiul Constanţa (aleile A. şi E.).
Conform adresei din 23 aprilie 2012 a S.P.C.R.P.C.Î.V. Constanţa, inculpatul B.N. nu este deţinător de permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În consecinţă, tribunalul a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art 86 alin. (1) din O.U.G. nr 195/2002 republicată.
În ce priveşte împrejurarea că inculpatul B.N. a folosit o bâtă metalică tip baseball pentru a-i lovi pe B.E. şi F.O., aceasta rezultă cu certitudine din declaraţiile precise ale celor două persoane lovite, întrucât amândoi au avut aceeaşi percepţie, au remarcat în primul rând forma -tip bâtă de baseball, ce nu poate fi confundată cu o creangă sau un alt băţ cu formă neregulată, au remarcat culoarea acesteia, şi au explicat în mod credibil motivul pentru care au ajuns la concluzia că bâta respectivă era din metal (lovirea acesteia din greşeală de caroseria maşinii, zgomotul produs în aer de mişcarea bâtei). De altfel, este neesenţial, în contextul cauzei de faţă, a se stabili cu certitudine dacă bâta tip baseball era confecţionată din metal sau din lemn, deoarece efectele lovirii cu o astfel de bâtă, indiferent de materialul din care sunt confecţionate, sunt similare.
De asemenea, existenţa bâtei rezultă din constatările medico-legale, acestea în esenţă semnalând că persoanele vătămate au fost lovite cu un obiect alungit, cu suprafaţă mare, caracteristici ce descriu un astfel de obiect.
În ce priveşte susţinerile lui B.E. din declaraţia dată în cursul judecăţii, potrivit cărora inculpatul B. ar fi luat la un moment dat o creangă din apropiere, cu care l-ar fi lovit, tribunalul le-a înlăturat ca fiind neadevărate, pentru următoarele considerente:
- din desfăşurarea incidentului, astfel cum a fost descrisă, rezultă că B.N. nu avea timpul necesar, interesul sau oportunitatea de a traversa strada şi de a căuta o bucată de lemn (eventual o creangă) cu care să-i lovească pe cei doi;
- relatările lui B. şi F. sunt concordante, în sensul că actele de lovire s-au succedat continuu, fără întreruperi determinate de eventuala căutare a unei crengi de copac. Tot în acest sens, cei doi nu au semnalat nici un moment în care B. s-ar fi îndepărtat de ei, trecând strada către zona verde;
- B. nu avea nevoie să caute vreun eventual obiect cu care să-i lovească pe cei doi, câtă vreme rezultă că oricum putea să-i lovească şi cu pumnii şi picioarele.
- un alt aspect care contrazice susţinerea lui B. a fost acela că, din fotografiile judiciare de la faţa locului, nu rezultă că în apropierea locului incidentului s-ar fi putut afla crengi de copac abandonate cu care inculpatul s-ar fi putut înarma.
- declaraţia din cursul judecăţii a lui B. este contrazisă de declaraţiile date în cursul urmăririi penale. Or, aceste prime declaraţii, atât ale lui B. cât şi ale lui F., au fost date la scurt timp de la eveniment, înainte ca cei doi să poată fi influenţaţi în declaraţii, în timp ce declaraţia dată în cursul judecăţii a survenit după ce faţă de B. au fost exercitate mai multe forme de influenţare sau încercare de influenţare în declaraţii: intervenţia telefonică a prietenului său M. de la Nicolae Bălcescu, care a susţinut că este rudă cu B., deplasările inculpatei L.N. la spital şi la domiciliul lui B. spre a discuta cu acesta, discuţiile lui B. cu verişoara sa S.L.M. (aceasta acţionând tot într-un sens favorabil lui B.), faptul că B. a depus un înscris notarial -extrajudiciar - în care susţine că nu ar fi fost lovit decât cu pumnii şi picioarele, susţinere pe care el însuşi o infirmă în cursul judecăţii, rezultând deci că a fost determinat să dea în mod mincinos acea declaraţie notarială; informaţiile obţinute pe parcurs despre B.N., de natură a-l determina să dea declaraţii care să nu-l „deranjeze" pe acesta, din teama proprie de a nu suporta repercusiuni ulterioare.
Cu privire la susţinerile persoanei vătămate B.E. potrivit cărora ar fi suferit leziunea la nivelul maxilarului ca urmare a loviturii de pumn a lui B.N., susţinere preluată ca apărare de inculpat, tribunalul a înlăturat-o ca nesinceră pentru următoarele considerente:
- C. proc. civ. rezultă din constatarea medico-legală şi din fotografiile judiciare că lovitura iniţială de pumn aplicată de B. lui B. a produs consecinţe minore, şi anume o excoriaţie între buza superioară şi nas, aşa cum de altfel a şi indicat persoana vătămată. Astfel poziţionată, lovitura a fost frontală de dinainte spre înapoi, aşa încât nu avea cum să provoace o deplasare în lateral a maxilarului.
- rezultă din relatările lui B. şi lui F. că, ulterior acestei prime lovituri, B. s-a ridicat şi s-a deplasat pentru a-şi retrage prietenul din faţa loviturilor cu bâta ale lui B., prin urmare la acel moment nu primise o lovitură puternică care să-i provoace deplasarea mandibulei. Dacă ar fi fost astfel lovit, nu ar mai fi avut forţa şi echilibrul de a încerca salvarea lui F. De altfel, B. nu a semnalat că după lovitura de pumn ar fi avut dureri deosebit de mari, cum au fost acelea cauzate de lezarea mandibulei.
Toate aceste constatări coroborate, întăresc declaraţiile date la urmărirea penală, potrivit cărora B. a fost lovit în zona laterală a capului, cuprinzând şi mandibula, în partea a doua a altercaţiei, şi anume când s-a apropiat pentru a-l ajuta pe F. să se îndepărteze de B.. Or, în această a doua parte a altercaţiei, rezultă că B. a fost lovit nu cu pumnul, ci cu bâta de baseball, de către B.N.
Cu privire la efectele şi consecinţele juridice pe care le-au avut loviturile aplicate persoanei vătămate B.E. de către inculpatul B.N., tribunalul a reţinut următoarele:
Conform raportului de constatare medico-legală din 25 februarie 2012 al S.M.L. Constanţa, B.E. a suferit următoarele leziuni traumatice în cursul altercaţiei din 16 februarie 2012, care au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii:
- fractură de unghi mandibular stâng cu deplasare de 1,5 cm, ce a determinat asimetrie facială; tumefiere genio-parotidiană dureroasă la palpare. Această lezionare a necesitat intervenţie cliirurgicală la datele de 17 februarie şi 18 februarie 2012.
- entorsă genunchi drept, ce a necesitat imobilizare gipsată;
- marcă traumatică hemitorace stâng posterior şi coapsa stângă (se observă şi în fotografii);
- plagă confuză superficială buza superioară.
Coroborarea constatării medico-legale cu probele din care rezultă dinamica evenimentului conduc la concluzia certă că inculpatul B.N. a aplicat persoanei vătămate B.E. o lovitură cu o bâtă cu textură rigidă şi greutate relativ mare, în zona capului acestuia. Lovitura a fost suficient de puternică pentru a cauza persoanei lovite o fractură a mandibulei şi o deplasare importantă a oaselor acesteia, de 1,5 cm. De asemenea, lovitura a cuprins, ca suprafaţă lovită, atât mandibula cât şi zona temporală a capului (zona tâmplei stângi), prin urmare, craniul propriu-zis.
Tribunalul a reţinut că obiectul vulnerant folosit de inculpat este apt, prin folosire cu forţă, de a produce lovituri tanatogeneratoare, întrucât este vorba despre un obiect contondent conceput special pentru a fi mânuit în vederea lovirii, greutatea la capătul liber este mai mare decât la cel al mânerului, ceea ce face ca forţa de lovire să crească, iar duritatea unei astfel de bâte -indiferent că ar fi confecţionată din metal sau din lemn - este suficient de mare pentru a rezista contactului cu corpul şi oasele umane.
De asemenea, tribunalul a mai reţinut că inculpatul B.N. are o constituţie atletică, astfel cum s-a constatat prin verificarea datelor sale antropometrice, are deci o forţă mare a braţelor, iar modul în care a aplicat lovitura -prin rotire a bâtei din lateral, deci cu energie cinetică mare -combinat cu efectele produse asupra oaselor persoanei vătămate demonstrează că a aplicat o lovitură puternică. Aceeaşi concluzie este susţinută şi de declaraţia martorului F.O., care a remarcat că mânia şi enervarea inculpatului au crescut progresiv atunci când martorul i s-a împotrivit, aceste emoţii negative fiind un factor care l-au determinat pe inculpat să aplice lovituri cu forţă mare.
Lovitura a vizat în mod direct zona capului persoanei vătămate şi a fost aplicată într-un moment în care acesta nu se putea apăra, deoarece atenţia sa era concentrată către prietenul său căzut la pământ, era aplecat cu capul către în faţă, iar mâinile erau ocupate pentru a-l ridica pe F.O. de jos.
Faţă de aceste elemente, tribunalul a reţinut că inculpatul B.N. a prevăzut faptul că aplicarea unei lovituri puternice directe la nivelul capului cu o bâtă poate avea ca efect inclusiv decesul acesteia, întrucât capul este un organ vital esenţial al omului, traumatismele importante ale acestuia pot conduce la fracturi, la infiltraţii sanguine intracraniene, la alte complicaţii meningeale etc, oricare dintre acestea putând conduce la deces.
Faptul că inculpatul a prevăzut (a conştientizat) cele de mai sus rezultă dintr-o multitudine de informaţii de notorietate, astfel:
- informaţiile publice referitoare la diferitele lovituri la cap suferite de persoane, fie în accidente fie în altercaţii, care au condus la decesul acestora;
- informaţiile publice referitoare la trimiterea în judecată a unor persoane cu acuzaţia de omor sau după caz tentativă la omor, ca urmare a unor fapte de lovire în zona capului a unor victime;
- inculpatul B.N. a participat la săvârşirea unei fapte pentru care a fost condamnat, împreună cu alte persoane care au fost trimise în judecată sub acuzaţia de tentativă la omor calificat, fapta referindu-se tocmai la lovituri cu bâta în zona capului; - instinctul şi durerile resimţite de orice persoană atunci când se loveşte din greşeală la cap, sau când este lovit intenţionat, care formează convingerea intimă oricărei persoane că o lovitură puternică la cap poate conduce inclusiv la deces;
- experienţa personală a inculpatului în acte de lovire cu corpuri contondente, astfel cum rezultă din înscrisurile privind antecedentele sale penale, care demonstrează că acesta a avut posibilitatea anterioară de a reflecta şi de a discuta despre efectele loviturilor cu bâta, de a mânui o bâtă, etc.
Conştientizarea posibilităţii suprimării vieţii ca urmare a unor lovituri cu bâta este evidenţiată în declaraţiile sale şi de martorul F.O., atunci când afirmă că „Am reuşit să mă ridic, şi de frică să nu fiu omorât, pentru că bărbatul lovea cu bâta la cap, am fugit într-un picior." Prin urmare, se corrfirmă prin declaraţia acestui martor că orice om îşi reprezintă instinctiv şi instantaneu posibila consecinţă a decesului datorat unor lovituri cu bâta în cap.
Având în vedere că inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu bâta, cu intensitate mare, mai întâi martorului F.O. în zona gambei şi capului, apoi lui B.E. în zona capului şi hemitoracelui stâng-coapsa stângă, după care, fără a se preocupa de starea acestora, a plecat de la locul altercaţiei cu maşina, Tribunalul a reţinut că B.N. a acceptat posibilitatea producerii decesului persoanei vătămate ca urmare a loviturii sale cu bâta în cap, fiîndu-i deci indiferent dacă această consecinţă se va produce sau nu.
Pentru considerentele expuse, Tribunalul a reţinut că sunt întrunite condiţiile intenţiei indirecte asociate faptei de lovire intenţionată aptă de a produce decesul unei persoane, prin urmare sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor, săvârşită de către inculpatul B.N. Având în vedere că fapta s-a produs într-un loc public prin destinaţie, iar din probe rezultă că au asistat la aceasta şi mai multe persoane aflate în apropiere, s-a reţinut forma calificată a tentativei la omor, indicată de art. 175 lit. i) C. pen.
Considerentele de mai sus exclud, totodată, posibilitatea ca fapta astfel reţinută să fie încadrată juridic ca infracţiune de vătămare corporală. Diferenţa esenţială dintre tentativa la omor care nu a pus în pericol viaţa victimei (ca în cazul de faţă) şi vătămarea corporală este dată de poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de prevederea şi urmărirea sau acceptarea posibilităţii producerii decesului victimei lovite. Or, probele prezentului dosar stabilesc că C. proc. civ. inculpatul B.N. a prevăzut eventuala consecinţă a decesului, şi cu toate acestea a continuat actele de lovire, acceptând deci posibilitatea producerii acestei consecinţe. Ca urmare, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă ca nefondată.
În continuarea situaţiei de fapt, tribunalul a reţinut că, după lovirea lui B.E. şi F.O., aceştia au reuşit să urce în apartamentul martorului A.C.l., şi având în vedere durerile mari resimţite de B.E., s-au deplasat la Spitalul Judeţean Constanţa, unde B.E. a fost internat în aceeaşi zi de 16 februarie 2012.
Ca urmare a constatărilor medicale referitoare la cauza leziunilor, a exista o sesizare din oficiu, urmată de deplasarea organelor judiciare la spital în dimineaţa de 17 februarie 2012 (conform procesului verbal încheiat) şi contactarea victimei B.E., înainte.ca acesta să intre în operaţia programată în acea zi, pentru fractura şi deplasarea mandibulei.
Ulterior, s-a luat o declaraţie amănunţită persoanei vătămate la data de 18 februarie 2012 şi a efectuat fotografii judiciare ale leziunilor existente pe corpul acestuia.
În consecinţă, a fost apreciată neîntemeiată apărarea inculpatului B.N. potrivit căreia declaraţia dată în spital de B.E. nu poate fi luată în considerare întrucât a fost dată într-o stare de confuzie datorată anestezierii în vederea operaţiei. Se dovedeşte că anestezierea s-a realizat cu o zi mai înainte de data luării declaraţiei, iar conţinutul cursiv, lucid şi amănunţit al declaraţiei dovedeşte că B.E. se afla în deplinătatea facultăţilor sale intelectuale, de memorare şi redare a unor evenimente. Aceeaşi concluzie rezultă şi din faptul că persoana vătămată a fost capabilă fără sprijin să se ridice şi să stea în picioare pentru a expune leziunile de violenţă de pe corpul său, în vederea fotografierii.
După internarea sa în spital, persoana vătămată şi-a contactat rudele anunţând situaţia sa, iar în acest context a fost anunţată şi martora S.L.M., o rudă mai îndepărtată ce locuia în municipiul Constanţa pentru a urma cursurile unui liceu. Martora l-a vizitat la spital pe B.E. în ziua de sâmbătă 19 februarie 2012, după ce acesta fusese contactat de către organele de poliţie, ocazie cu care B. i-a relatat împrejurările în care a suferit leziunile datorită cărora s-a internat.
Între informaţiile pe care i le-a comunicat, B. i-a precizat şi numele agresorului, şi nume B., S.L.M. cunoscându-l pe acesta personal întrucât era prietenă şi venea în vizită la fiica inculpatei L.N., aceasta din urmă fiind naşa lui B.N.
Martora S.L.M. a informat-o telefonic pe L.N. despre eveniment şi despre implicarea lui B.N. în acesta, iar ulterior, în aceeaşi zi de 19 februarie 2012 s-au deplasat împreună la spital pentru ca inculpata să discute cu B.E.
În ce priveşte conţinutul acestei discuţii şi a altora legate de acelaşi subiect, cele trei persoane implicate au relatat următoarele:
- B.E., declaraţia dată la urmărire penală: „S.L.M. mi-a spus că (...) naşa lui B.N. a intervenit pe lângă ea ca eu să nu depun plângere, el (B.) fiind dispus să îmi dea şi o sumă de bani în acest sens. Ieri 19 februarie 2012 la spital a venit verişoara mea însoţită de o femeie care s-a prezentat ca fiind naşa lui B.N. (recunoscută din fotografii ca fiind L.N.). Această femeie mi-a spus că va vorbi ea cu finul ei astfel încât să ne împăcăm în sensul că finul ei să îmi dea o sumă de bani pentru a acoperi cheltuielile de spitalizare. Am refuzat-o (...) i-am spus că a venit poliţia la mine şi am dat declaraţii, să nu mă sune pentru că am telefonul ascultat, iar la domiciliul meu voi fi păzit de poliţie. După aceasta, ea a plecat rămânând să vadă cum voi rezolva eu cu poliţia. Verişoara mea m-a sunat astăzi (20 02 2012) şi mi-a spus că B. a venit la ea la liceu, şi m-a întrebat dacă m-am hotărât să mă împac cu el".
- B.E., declaraţia instanţă: „Cât am fost în spital (...) am fost vizitat de o nepoată de-a mea şi cred că, la un moment dat, am fost vizitat şi de o altă persoană, dar nu mai reţin exact pentru că nu prea am stat la discuţii. Cred că era o fată sau o femele, eu am sesizat-o de la depărtare .nu-mi aduc aminte să fi vorbit direct cu această persoană. Când eram în spital nu am purtat discuţii cu nici o persoană din partea lui B.N., în scopul de a ne împăca.Nu am vorbit cu L.N. şi nu mi-a făcut propuneri de împăcare".
- S.L.M., declaraţie UP: „Am vorbit cu L.N. care s-a interesat de soarta lui E. spunând că vrea ca cei doi să se împace (...). I-am spus lui E. de împăcare, iar el a spus iniţial că vrea să se împace dacă i se achită cheltuielile de spitalizare, după care s-a răzgândit, rămânând să se mai gândească. în seara zilei respective am fost la (L.) N. acasă, i-am spus că E. are 55 zile de îngrijiri medicale şi se fac cercetări pentru tentativă la omor (...). Eu cu N. am urcat în salon la E. Acesta din urmă i-a povestit cele întâmplate mai pe scurt. Atât s-a discutat în prezenţa mea, după care eu am ieşit din salon şi am intrat imediat înapoi. Nu s-a discutat în prezenţa mea de bani sau de împăcare."
- S.L.M., declaraţie instanţă: „Am vorbit cu doamna N. să mergem la spital să vedem cum se simte B., am mers acolo şi s-a purtat o discuţie în care s-a vorbit şi despre numărul de zile de spitalizare şi despre lucrurile care se vorbesc în general cu această ocazie. Cu doamna L.N. am vorbit în sensul că i-am comunicat că B. a fost examinat medical, că s-au stabilit un număr de zile de îngrijiri medicale, însă nu reţin dacă i-am spus că s-ar face cercetări pentru tentativă la omor. Am asistat la discuţia dintre L.N. şi B.E. la spital, aceasta constând în faptul că l-a întrebat să relateze cum s-a întâmplat, să spună cum se simte. In seara respectivă nu a fost nici o discuţie referitoare la împăcarea celor doi. D-na L.şi-a justificat demersul în sensul că a spus că este naşa lui B. şi a venit să vadă ce s-a întâmplat (...). Când B. i-a relatat lui L.N. la spital evenimentul, el nu prea putea să vorbească şi nu i-a dat detalii, rezumându-se la esenţial, mai ales că nu am stat foarte mult acolo."
- inculpata L.N., declaraţie din faza de urmărire penală: „Duminică seara în jurul orei 20,00 am plecat împreună cu L.M. la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa unde am vizitat-o pe partea vătămată. Arăt că am mers acolo pentru ca inculpatul să se împace cu partea vătămată. Precizez că iniţiativa mi-a aparţinut şi nu inculpatul a fost cel care mi-a cerut să mă deplasez la spital, deşi ştia că mă voi duce. Am discutat cu partea vătămată care mi-a spus că vrea să se împace cu inculpatul dar că se teme de poliţie. Partea vătămată spunea că vrea să se împace cu inculpatul pentru ca acesta să îi repare dantura şi eventual să rămână cu bani. De asemenea, partea vătămată mi-a spus că poliţia îi ceruse să nu ia legătura cu nimeni. Partea vătămată mi-a spus să-l mai las 2-3 zile şi să îl caut acasă după ce se externează. Revin şi arăt că duminică pe 19 februarie 2012 am aflat de la partea vătămată că inculpatul era cercetat pentru tentativă la omor". Tribunalul reţine că inculpata a dat această declaraţie asistată de avocat.
- inculpata L.N., declaraţie instanţă:„Am mers împreună (cu L.M.) la spital. Acolo, în esenţă, l-am cunoscut pe B.E., în discuţia dintre noi nu a fost nici un moment vorba despre remiterea unei sume de bani, ci doar acesta mi-a spus că a dorit să mă cunoască şi a dorit să pună condiţia de a sta de vorbă cu mine după ce iese din spital, în sensul că dacă rămâne cu probleme la maxilar, finul meu (B.) să suporte cheltuieli legate de operaţiile medicale ale maxilarului. Eu am observat că B.E. se afla într-o stare relativ bună, iar discuţia noastră a durat foarte puţin, în cursul acestei discuţii B. spunându-mi că urmează să mai stea câteva zile în spital şi avansând propunerea ca după ce iese din spital eu să mă deplasez la el acasă pentru a purta o discuţie cu acesta, întrucât motiva că în acele momente se făceau presiuni de poliţie asupra lui şi dorea să vorbească cu mine într-un loc în care se simţea în siguranţă, şi anume acasă. Eu am acceptat această propunere întrucât nu mi s-a părut nimic nelalocul lui. Revin şi precizez că în discuţia cu B. la spital acesta mi-a relatat textual că „ne-am bătut, ne-am tăvălit puţin", referindu-se la el şi la B. Eu nu am vorbit despre încadrarea juridică a faptei la spital cu partea vătămată B.E., nici cu L.M. nu am vorbit despre o asemenea informaţie, respectiv a încadrării juridice a faptei".
Din toate aceste declaraţii tribunalul a reţinut că singura discuţie directă dintre inculpata L.N. şi persoana vătămată B.E. s-a referit la posibilitatea generică a împăcării dintre B. şi B., împăcare care ar fi cuprins şi obligaţia pentru B. de a suporta cheltuielile medicale pentru reabilitarea maxilarului persoanei vătămate, şi eventual, plata unei sume de bani în plus acestuia. Este esenţial de reţinut că din nici un mijloc de probă nu rezultă că inculpata a solicitat ca împăcarea să presupună ca B.E. să facă declaraţii rnincinoase la organul de urmărire penală, care să-l disculpe pe B.N.
Discuţia astfel relatată s-a putut referi prin urmare la despăgubirile civile pe care le pretindea B.E., în schimbul cărora era de acord să se împace cu B.N.; semnificaţia cuvântului „împăcare", în situaţia dată, poate fi aceea de renunţare la acţiunea civilă în procesul penal sau de renunţare la calitatea de parte vătămată în cauza penală. Probele administrate nu au conturat un alt sens, ilicit, al intenţiei de împăcare.
Potrivit art 161 C. proc. pen., „în tot cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul, partea civilă (...) pot încheia o tranzacţie sau un acord de mediere, potrivit legii."
Tribunalul a reţinut că inculpata L.N. a cunoscut, anterior deplasării la spital, de la S.L.M., că în cauză se fac cercetări pentru infracţiunea de tentativă la omor, în orice caz chiar ea însăşi confirmând, asistată fiind de avocat, că B. a înştiinţat-o despre încadrarea juridică preconizată, de tentativă la omor.
S-a arătat că această situaţie de fapt nu este însă relevantă în cauză pentru a stabili existenţa infracţiunii de favorizare a infractorului în sarcina inculpatei, .câtă vreme, chiar în prezenţa unei infracţiuni care se urmăreşte din oficiu şi exclude plângerea prealabilă, părţile pot ajunge la înţelegere cu privire la latura civilă a cauzei. Or, în cauză nu s-au acrministrat probe din care să reiasă în mod cert că inculpata a urmărit un alt scop decât acela al intermedierii împăcării „civile" a lui B. cu B.
Potrivit art. 264 C. pen., constituie infracţiunea de favorizare a infractorului, „ajutorul dat unui infractor (...) pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei (...)".
În speţă, pe de o parte nu s-a putut susţine că legea este contradictorie şi că mcriminează ca infracţiune activitatea de împăcare pe latură civilă a părţilor, pe care o prevede şi o încuviinţează expres în art. 161 C. proc. pen.
Pe de altă parte, demersurile făcute de părţi -şi implicit de interpuşii acestora -pentru a rezolva amiabil situaţia din punct de vedere al acţiunii civile, nu echivalează cu o îngreunare sau zădărnicire a urmăririi penale sau judecăţii, câtă vreme împăcarea nu maschează o convenţie ilicită de denaturare a probelor. Or, în cursul urmăririi penale nu s-au administrat probe directe - în sensul unor întrebări punctuale puse lui B.E. şi S.L.M., şi a unor lămuriri explicite ale acestora - care să lămurească sensul demersurilor de împăcare în care s-a implicat inculpata L.N. la spital. Tribunalul a constatat că toate cele trei declaraţii date în cursul judecăţii de persoanele implicate (B., S. şi L.N.) conţin afirmaţii vădit rnincinoase şi denaturări evidente ale adevărului - analizând chiar şi numai comparativ susţinerile fiecăreia dintre aceste persoane la urmărirea penală/judecată-iar în lipsa unor măsuri procesuale adecvate care să preîntâmpine aceste denaturări şi puneri de acord în declaraţii (dispuse de tribunal dar înlăturate de instanţa de control judiciar), instanţa s-a aflat în imposibilitate de a putea lămuri aspectul respectiv.
Faţă de considerentele de mai sus, tribunalul a făcut aplicaţia principiului „in dubio pro reo", reţinând că faptei inculpatei L.N. de a intermedia împăcarea inculpatului B.N. cu persoana vătămată B.E. îi lipseşte un element constitutiv al infracţiunii, şi anume intenţia ca prin această împăcare să se urmărească denaturarea mijloacelor de probă şi deci favorizarea inculpatului.
În continuarea situaţiei de fapt, tribunalul a reţinut că, la data de 20 februarie 2012 persoana vătămată B.E. a fost externat din spital, iar după ce a formulat, în această zi, o completare a declaraţiei la organul de urmărire penală şi s-au stabilit datele sale antropometrice pentru a fi comparate cu ale inculpatului, s-a deplasat la domiciliul aflat în satul Băltăgeşti, comuna Crucea.
În aceeaşi zi, inculpata L.N. a fost înştiinţată de S.L.M. despre externarea lui B., şi a luat hotărârea de a se deplasa împreună cu aceasta în localitatea Băltăgeşti, la domiciliul persoanei vătămate.
În acest sens, la ora 17,15 martora S.L.M. i-a transmis un S.M.S. lui B., în care i-a spus „Vezi că o să venim, că a spus că o să-ţi facă ea o ofertă". In contextul dat, rezultă că martora s-a referit la deplasarea la Băltăgeşti, şi la o „ofertă" ce urma a fi făcută de inculpata L.N. (ea). Nu s-a putut stabili în cursul procesului ce cuprindea în concret oferta ce urma a fi făcută.
Inculpata şi martora s-au deplasat cu un autoturism condus de un prieten al lui B.N., în timp ce acest inculpat a rămas la domiciliul lui L.N. În afara autoturismului de teren în care s-au aflat cele două, s-a mai deplasat un autoturism cu mai mulţi bărbaţi, prieteni ai lui B.N.. în acest sens, instanţa a reţinut ca fiind veridice informaţiile oferite de martora S.L.M. date la urmărirea penală, rezultând, printre altele, că le-a perceput personal şi nu le-a inventat (de altfel, nu ar fi avut nici un motiv) datorită faptului că a relatat inclusiv propria stare de teamă la vederea acelor persoane, iar inculpata i-a dat asigurări că nu trebuie să-I fie frică. De asemenea, în cursul convorbirii telefonice dintre S.L.M. (care se afla în maşină) şi L.N. (care se afla într - un local din apropiere) se aude o discuţie colaterală dintre mai mulţi bărbaţi care se referă la situaţia lui B.N., astfel confirmându-se că L.N. se afla în momentul ; convorbirii în compania mai multor bărbaţi, şi deci confirmându-se declaraţia martorei S. în sensul că au fost însoţite, într-o altă maşină, de alte persoane.
În localitatea Nicolae Bălcescu cele două maşini au oprit, iar persoanele din cealaltă maşină l-au contactat pe un anume „M.", care îl cunoştea pe B., acesta deplasându-se în continuare împreună cu ei.
Numitul M. i-a telefonat lui B.E. la ora 17,55, şi a susţinut că este văr cu B.N. Din contextul convorbirii interceptate a rezultat că B. şi M. se cunosc foarte bune şi sunt prieteni.
M. a propus să se întâlnească cu B., pentru a discuta despre incidentul petrecut, oferindu-se să se deplaseze chiar în seara respectivă, însă B. nu a acceptat, motivând în esenţă că este supravegheat, că telefonul este ascultat („telefonul ăsta-i ascultat (...), nu ştiu care-i treaba şi nu vreau să cădeţi în altceva" - adică să fie surprinşi, descoperiţi, ceea ce presupune că existau în apropiere persoane ce îi puteau surprinde).
Din conţinutul acestei discuţii a rezultat că M. îl cunoştea pe naşul lui B. („îţi dau eu un semn, sau lui naşu" - ceea ce presupune că naşul lui B. ţinea legătura cu M.).
De asemenea, tribunalul a reţinut că B. i-a comunicat lui M. despre încadrarea juridică de tentativă la omor. Or, aşa cum rezultă dintr-o convorbire ulterioară dintre S. şi B., M. se afla împreună cu L.N., fiind astfel evident că şi pe această cale i s-a confirmat inculpatei despre încadrarea juridică dată în cauză.
Totodată, din conţinutul convorbirii cu M., cât şi din convorbirea ulterioară cu S., rezultă că B. manifesta intenţia de a colabora în favoarea inculpatului B. şi împotriva organelor de urmărire penală, dar se temea că se va descoperi acest lucru.
Astfel, B. afirmă că „dacă ştiam (că "B. este văr cu M.) luam atitudine de prima oară" - în sensul că dădea alte declaraţii. Mai afirmă că „am zis pe faţă şi multe c.uri", în sensul că a declarat explicit aspecte care afectează situaţia lui B.
Mai târziu, în discuţia cu S., B. cere ca întâlnirea cu L.N. să se amâne pentru a doua zi, iar motivul neprecizat „nu pot, nu e bine în seara asta" nu poate fi decât în legătură cu teama persoanei vătămate de a nu fi surprins sau interceptat de organele de urmărire penală că are o mtâlnire cu inculpata. Or, această teamă, la rândul ei, nu poate avea legătură decât cu sentimentul de vinovăţie al persoanei vătămate că se implică în ceva ilicit. În fine, continuând raţionamentul, aspectul ilicit din întâlnirea dintre L.N. şi B.E., referitor la „o ofertă", nu poate fi decât punerea de acord în declaraţii în favoarea lui B., şi retractarea, în schimbul unui beneficiu material.
Inculpata, martora S., numitul M. şi alte persoane neidentificate s-au deplasat în continuare până în localitatea Crucea, unde l-au contactat la domiciliu pe martorul P.C.C., agent al postului de poliţie local, acesta fiind naşul lui B. Identitatea „naşului" a fost clarificată în cursul judecăţii, martorul fiind audiat de. instanţă.
Martorul P.C., S.L.M. şi inculpata L.N., precum şi numitul M. s-au deplasat de la Crucea la Băltăgeşti cu maşina martorului poliţist, au ajuns în faţa locuinţei persoanei vătămate, în locuinţă intrând numai poliţistul.
Conţinutul discuţiei dintre B.E. şi P.C. este incert şi din acest motiv nu poate fi interpretat decât în favoarea inculpatei L.N. Astfel, în esenţă, chiar dacă contextul general al faptelor conduce către o astfel de aparenţă, din declaraţiile acestor trei persoane nu se poate stabili concluzia certă că martorul poliţist a intrat şi a discutat cu B. (pentru a intermedia o înţelegere ilicită în raport cu urmărirea penală ce se desfăşura), în locul inculpatei care ar fi evitat să intre personal pentru a nu fi acuzată. Există şi posibilitatea ca inculpata să se fi abţinut să vorbească direct cu martorul poliţist despre intenţiile sale - tocmai în considerarea calităţii de poliţist a acestuia -şi să fi dorit să vorbească numai cu B.E., „între patru ochi".
Conform declaraţiei martorei S.L.M., la ieşirea din locuinţa persoanei vătămate, P. ar fi spus că „este încă speriat, dar dă semne de împăcare", sensul declaraţiei fiind că P. a încercat să-l convingă pe B. să se împace, dar acesta încă nu s-a hotărât. Nu este însă exclusă nici posibilitatea ca P. să fi spus cuvintele respective doar pentru a-i induce în eroare pe L. şi pe M. cu privire la intenţiile lui. B., iar în realitate să-l fi sfătuit pe acesta să nu se împace, astfel cum a declarat martorul în instanţă.
În continuare, rezultă din declaraţiile tuturor persoanelor ce au participat nemijlocit la activitatea respectivă că, după ce P.C. a ieşit de la B.E., cei patru s-au întors cu maşina la Crucea, fără ca inculpata să fi putut vorbi cu B.E.
La Crucea, martorul P. a rămas la domiciliu, iar inculpata, martora S., numitul M. şi ceilalţi însoţitori s-au deplasat la Nicolae Bălcescu (unde a coborât M.) şi apoi la Năvodari, unde L.N. a intenţionat să se întâlnească cu un avocat (conform declaraţiilor ei, s-a şi întâlnit). De la Năvodari martora S. s-a deplasat la locuinţa sa din Constanţa cu un taxi.
Pe drumul de întoarcere, rezultă că inculpata L.N. a purtat mai multe convorbiri telefonice, ce au fost interceptate şi înregistrate, astfel:
- a ora 19,58 a vorbit cu B.N., întrebându-l dacă se află acasă la ea şi spunându-i să rămână acolo şi să-l sune pe numitul M. de pe telefonul fix. Din probe a rezultat că M. este soţul inculpatei, care se afla în Germania.
- la ora 20,59 a fost apelată de un număr cu prefix de ţară străină şi a vorbit cu M., spunându-i că se preocupă de situaţia „finului", care este la ea acasă. Din context rezultă că inculpata considera că M. nu cunoaşte situaţia „finului"(să-ţi spună el, nu e bine, e rău), dar rezultă că M. de fapt o cunoştea (ştiu, ştiu, ştiu). Dintr-o convorbire ulterioară rezultă că M. cunoştea chiar şi despre deplasarea inculpatei, dar nu de la aceasta (Ştiam că te-ai dus acolo singură (...)Nu, nu-s singură.).
- la ora 20,03 B.N. o sună şi o întreabă pe L.N. în ce loc este, dar aceasta îi cere să nu mai vorbească la telefon, să închidă telefonul.
- la ora 20,04 inculpata a fost apelată de M., din convorbire rezultând că acesta a sunat acasă dar nu a vorbit cu B. pentru că acesta nu urcase în casă.
M. o întreabă pe inculpată dacă B. trebuie să plece, aceasta răspunzându-i că „da, urgent", pentru că sunt ,,ăia" (poliţiştii) în zonă.
Mai rezultă că M. intenţionează să îi spună lui B. despre această opţiune a plecării, pentru că inculpata nu a apucat să vorbească cu el, şi de asemenea, rezultă că L.N. l- a întrebat pe M. dacă B. va merge la acesta, M. confirmând că este singura opţiune (întrebând retoric „Are unde să se ducă?").
- la ora 20,10 inculpata vorbeşte cu fiica ei, aceasta confirmând că B.N. este în apartament, rezultând şi că la un moment dat acesta a vorbit cutaţi (M.).
- la ora 20,14 inculpata a fost apelată de B.N. şi i-a spus acestuia să să o aştepte până vine, pentru că merge să stea de vorbă cu cineva (din susţinerile ulterioare ale inculpatei rezultă că este vorba despre discuţia cu un avocat).
În ce priveşte încadrarea juridică a acestor convorbiri în conţinutul constitutiv al infracţiunii de favorizare a infractorului, tribunalul a reţinut următoarele:
- în primul rând, toate convorbirile se referă la intenţii ale inculpatei în vederea unor posibile acţiuni viitoare, dar nici una nu confirmă materializarea acestor intenţii.
- discuţiile inculpatei cu B.N. în care îi cere să rămână în apartamentul - ei au fost interpretate de parchet ca fiind dovada intenţiei inculpatei de a-l ascunde pe B. acolo, însă există şi o altă posibilitate la fel de verosimilă,, neinfirmată de probe, şi anume aceea că inculpata dorea ca B. să rămână pentru a-i relata ce a făcut la Băltăgeşti, ce a discutat cu avocatul, şi pentru a evalua situaţia.
- faptul că inculpata i-a cerut lui B. să nu mai vorbească la telefon nu poate constitui o acţiune ilicită circumscrisă infracţiunii de favorizare a infractorului, deoarece în esenţă i-a recomandat să rămână pasiv şi să nu se autoincrirnineze prin convorbiri interceptate; or, această pasivitate a inculpatului, de a nu mai vorbi la telefon, nu constituie în sine o îngreunare sau zădărnicire a urmăririi penale;- ca atare, nici solicitarea inculpatei L.N. în acelaşi sens nu poate constitui un ajutor dat pentru îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale.
- din discuţiile cu M. (soţul inculpatei) rezultă că acesta era informat dintr-o altă sursă despre mersul evenimentelor, şi rezultă că tot M. este cel care a decis ca B. să meargă la el -inculpata doar întrebând despre această posibilitate. Mai rezultă că, ulterior, M. a vorbit el însuşi cu B.N. despre opţiunea plecării din ţară.
- în ce priveşte demersul inculpatei de a vorbi cu un avocat, acesta se circumscrie dreptului la apărare recunoscut de legislaţie, nerezultând că inculpata a încercat să găsească căi ilegale de îmbunătăţire a situaţiei lui B., prin consultaţia avocaţială.
În noaptea de 20/21 februarie 2012, la ora 23,45, organele de urmărire penală s-au deplasat la apartamentul inculpatei L.N., solicitând ca inculpatul :B.N., ce se afla înăuntru, să-i însoţească la sediul poliţiei, lucru cu care acesta a fost de acord. Rezultă astfel că inculpatul B.N. nu dăduse curs până la acel moment variantei discutate între L.N. şi M., de a pleca la L. M. în Germania. Din probe nu rezultă nici că inculpata i-a adus la cunoştinţă lui B. despre această variantă, că l-a îndemnat să plece sau că l-a ajutat să facă pregătiri efective în vederea plecării în străinătate spre a se sustrage de la urmărirea penală.
Faptul că B.N. se afla la acea oră în apartamentul inculpatei nu este o dovadă certă că se ascundea acolo, din moment ce L.N. se întorsese acasă de cea 2 ore, fiind deci posibil ca în acest timp cei doi să fi stat de vorbă, urmând ca inculpatul să plece ulterior la locuinţa concubinei sale.
Având în vedere situaţia de fapt astfel cum a fost expusă, tribunalul a reţinut că activităţile inculpatei referitoare la încercarea de a vorbi cu B.E. pentru a-i face o ofertă, şi referitoare la discuţiile despre plecarea lui B. în Germania, la rămânerea acestuia pe moment în apartamentul ei, fără a fi fost concretizate într-o activitate efectivă care să aibă drept rezultat un ajutor dat inculpatului pentru îngreunarea urmăririi penale, constituie o tentativă la infracţiunea de favorizare a infractorului, care însă nu este prevăzută de C. pen., deoarece legea sancţionează numai infracţiunea consumată.
Faţă de aceste considerente, tribunalul a dispus achitarea inculpatei L.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizare a infractorului, în temeiul art. 10 lit. b) şi d) C. proc. pen.
A luat act că inculpata a fost reţinută şi arestată preventiv în perioada 21 februarie 2012 - 27 februarie 2012 inclusiv.
În ce priveşte solicitarea inculpatei de a se constata nulitatea mijloacelor de probă constând în convorbirile telefonice interceptate şi înregistrate cu autorizarea provizorie a procurorului şi confirmarea ulterioară a instanţei, tribunalul a respins-o ca nefondată, pentru considerentele următoare:
- cele trei ordonanţe ale procurorului, date în ziua de 20 februarie 2012, conţin în cuprinsul lor menţiunile că:
- din actele de urmărire penală rezultă indicii temeinice privind săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat;
- în lipsa unor probe cu caracter obiectiv privind activitatea infracţională a inculpatului s- ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire penală;
- există indicii că se încearcă influenţarea părţii vătămate pentru a se ajunge la o înţelegere frauduloasă cu aceasta;
- interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice sunt necesare în vederea stabilirii corecte şi complete a situaţiei de fapt;
- întârzierea obţinerii autorizării din partea judecătorului ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire penală.
Rezultă din toată această motivaţie, înserată în toate cele trei ordonanţe, că interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice a fost dispusă în considerarea dovedirii şi constituirii mijloacelor de probă referitoare la infracţiunea de tentativă la omor calificat. Or, această infracţiune este prevăzută, la art. 911 C. proc. pen. coroborat cu art. 2 din Legea nr 39/2003, printre cele care permit folosirea acestui procedeu probatoriu al interceptării convorbirilor telefonice.
Este de menţionat, în acest context, că demersul principal al procurorului nu a fost acela de a dovedi infracţiunea de favorizare a infractorului, pentru care nu se poate autoriza interceptarea convorbirilor, ci de a strânge probe care să nu permită inculpatului sustragerea de la răspundere penală pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat (cu alte cuvinte pentru a dovedi cert în instanţă infracţiunea gravă). Faptul că în cazul concret ordonanţele menţionează un dublu scop -probarea tentativei la omor şi prevenirea unei infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei - nu conduce la concluzia că interceptările au fost obţinute cu încălcarea legii, ci că în cuprinsul ordonanţelor procurorul a adăugat, în plus faţă de condiţiile suficiente ce justificau măsura interceptării, şi elemente care nu pot fi avute în vedere la dispunerea acesteia şi anume „pentru împiedicarea săvârşirii unor noi infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei".
Situaţia este similară celei a unei arestări preventive luate în temeiul a două sau mai multe din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen., dintre care unul este neîntemeiat şi înlăturat de instanţa de control judiciar; acest aspect totuşi nu atrage netemeinicia arestării preventive în sine, câtă vreme există alte temeiuri suficiente ce o justifică.
C. proc. civ. In ce priveşte condiţia urgenţei, s-a constatat că aceasta se confirmă, din moment ce este vorba despre ordonanţe date în aceeaşi zi în care s-au purtat convorbirile interceptate, la ore foarte apropiate de cele ale acestor convorbiri: ordonanţă de interceptare începând cu ora 16,00, iar convorbirile şi comunicările s-au purtat la ora 17,15, 17,55; ordonanţă de interceptare începând cu ora 18,00, iar convorbirile s-au purtat la ora 19,59, 20,04, etc; ordonanţă de interceptare începând cu ora 21,20, care nu avut efecte practice, în sensul că nu au fost interceptate convorbiri în baza acestei ordonanţe. Urgenţa se referea nu la descoperirea unei viitoare infracţiuni de favorizare a infractorului, ci la descoperirea faptelor de preconstituire de probe false care ar fi pus în pericol demonstrarea realităţii infracţiunii de tentativă la omor calificat.
Este de menţionat că temeinicia ordonanţei provizorii se apreciază prin evaluarea indiciilor temeinice iniţiale ca ea să-şi producă efectul util, neavând relevanţă dacă în final au fost obţinute într-adevăr interceptări utile în cauză, sau nu. Cu alte cuvinte, faptul că prin ultima ordonanţă nu s-au obţinut interceptări ale convorbirilor telefonice relevante în cauză, nu înseamnă că ordonanţa a fost dispusă neîntemeiat, câtă vreme existau toate premisele ca astfel de convorbiri relevante să se poarte de la posturile telefonice interceptate.
În final, odată ce interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice a fost obţinută în mod legal, mijlocul de probă existent în (acelaşi) dosar nu poate produce efecte juridice . diferenţiate, în sensul de a fi folosit pentru situaţia de fapt referitoare la tentativa la omor, şi de a.fi ignorat pentru situaţia referitoare la favorizarea infractorului. In acest sens este şi interpretarea per a contrario a art. 912 alin. (5) C. proc. pen.
Din analiza mijloacelor de probă, tribunalul a reţinut că declaraţia persoanei vătămate B.E. din cursul judecăţii (audiat ca martor) conţine, în toate aspectele esenţiale, afirmaţii mincinoase evidente, din acest motiv neputând fi avută în vedere la stabilirea situaţiei de fapt, după cum urmează:
- declaraţia este contradictorie cu cea din cursul urmăririi penale, precum şi cu cea a martorului F.O.; or, declaraţiile celor doi din cursul urmăririi penale sunt concordante, şi de asemenea se susţin prin probele obiective - constatările medico - legale, leziunile suferite de B. şi F. precum şi prin celelalte probe colaterale -declaraţii de martori, încercarea inculpatului de a înstrăina autoturismul, etc. De asemenea, declaraţiile date la urmărirea penală au o cursivitate firească a evenimentului, fiecare acţiune fiind explicată în raport de celelalte, astfel prezentând verosimilitate.
Nu mai puţin, declaraţia din cursul urmăririi penale a fost dată înainte ca persoana vătămată să ştie cine este B.N., şi înainte de a se încerca influenţarea sa în declaraţii -prin verişoara S.L.M., prin numitul M., prin deplasarea inculpatei L.N. la Băltăgeşti. Altfel spus, nu rezultă nici un interes al lui B.E. de a declara mincinos imediat după altercaţie, dar se confirmă această intenţie în cursul judecăţii, începând chiar de la declaraţia notarială depusă la dosar, pe care persoana vătămată o infirmă parţial prin declaraţia sa, în elementele esenţiale ale celor două infracţiuni cercetate -acela dacă inculpatul a avut sau nu un corp contondent cu care a lovit, şi acela dacă conducea un autoturism sau nu.
Conţinutul primei părţi a declaraţiei lui B. din cursul judecăţii, cea în care a fost lăsat să relateze liber, până la fraza de încheiere a acestei relatări libere („Consider că aceasta este relatarea a ceea ce s-a întâmplat") relevă cu evidenţă că de fapt martorul a încercat să nu spună nimic care să poată fi folosit împotriva inculparului-în primul rând nu se referă deloc la identitatea agresorului şi relatează totul la modul impersonal. Abia după ce i s-au pus întrebări precise de către instanţă a admis că este vorba despre B.N., şi a început să-şi „amintească"unele amănunte relevante. Această atitudine în sine este relevantă pentru a concluziona lipsa de obiectivitate şi sinceritate a martorului.
C. proc. civ. In ce priveşte susţinerea acestuia că „la două ore de la internare şi după ce fusesem cusut cu sârmă la gură a venit poliţia", aceasta este un neadevăr demonstrabil; martorul a fost internat la data de 16 februarie 2012 către orele 10,00, dar intervenţia chirurgicală prin care i s-a fixat maxilarul cu sârme a avut loc a doua zi, pe 17 februarie 2012, cum rezultă din actele medicale. Mai rezultă că organele de poliţie s-au prezentat la spital în dimineaţa de 17 februarie 2012, înainte de operaţie, şi nu după operaţie, cum rezultă din procesul verbal încheiat în acest sens. Susţinerile martorului aşa cum au fost date nu constituie o simplă eroare de date, ci rezultă că urmăresc în mod precis apărarea inculpatului, care în esenţă pretinde că declaraţiile din spital ale persoanei vătămate nu pot fi luate în considerare, pentru că au fost date în stare de şoc şi anesteziere în urma operaţiei, şi astfel memoria şi conştiinţa acestuia au fost afectate.
Această apărare a inculpatului a fost apreciată ca fiind falsă, deoarece B.E. a fost audiat amănunţit de organele de urmărire penală abia la data de 18 februarie 2012, adică a doua zi după operaţie (şi anesteziere).
Susţinerea lui B. precum că nu ar fi vorbit deloc în spital cu inculpata L.N. , ci doar a văzut-o de la depărtare, s-a apreciat ca fiind contrazise flagrant chiar şi prin declaraţiile acestei inculpate şi ale verişoarei lui B.. Rezultă şi de aici că declaraţia de la urmărirea penală este cea care corespunde adevărului, şi nu cea de la instanţă.
Chiar şi susţinerea că naşul său a venit la Băltăgeşti „pentru că nu mă vizitase deloc, am vorbit lucruri banale" este incredibilă, având în vedere contextul în care fusese contactat P. de M., faptul că inculpata era la uşa casei, discuţiile telefonice, etc.
La fel de neconvingătoare a fost apreciată şi susţinerea că nu mai ştie dacă maşina din care a coborât agresorul era parcată şi urma să plece, sau venea pe alee, în condiţiile în care la urmărirea penală a relatat cu lux de amănunte de unde a venit Jeepul, cum a accelerat, cum a frânat, etc. Martorul mai susţine că nu a observat exact acest aspect pentru că,,era brambureală", adică activitate intensă de maşini, dar omite că altercaţia s-a petrecut pe carosabil - practic blocând ambele benzi -şi nu a pomenit nimic despre eventuale maşini (care se „brambureau") care să se fi oprit din această cauză, nemaiavând pe unde trece. Realitatea, astfel cum rezultă din probele de la urmărirea penală, a fost că în timpul altercaţiei nu a mai circulat nici o altă maşină în zona respectivă, şi deci martorul nu putea fi distras de o asemenea activitate, pentru a nu putea observa că Jeep-ul inculpatului este sau nu în mişcare pe alee.
Martorul nu a putut să explice, în dinamica acţiunilor de lovire, cum a fost posibil ca agresorul să-i lovească pe amândoi, pe rând, fără întrerupere, dar în acelaşi timp să aibă timp să se deplaseze câţiva metri în spaţiul verde şi să caute acolo un lemn (de altfel, improbabil de găsit) cu care să lovească.
Tribunalul a reţinut însă că prin probele dosarului nu se face dovada că această poziţie subiectivă pro-inculpat a persoanei vătămate B.E. a fost determinată de o acţiune a inculpatei L.N., acţiune care să poată fi încadrată ca o favorizare a infractorului. Declaraţia lui B. putea fi influenţată de prietenul său M., de S.L.M. (B. declarând în cursul urmăririi penale că această martoră i-a spus că B. a venit la ea la liceu), de inculpatul B.N. însuşi, direct sau prin prieteni ai acestuia, sau putea fi dată pentru evitarea unor posibile repercusiuni".
În termen legal, împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpatul B.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a vizat greşita achitare a inculpatei L.N., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat, la art. 10 lit. b) şi d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, prevăzute de art. 264 C. pen., motivând că probatoriul administrat dovedeşte vinovăţia inculpatei.
În susţinerile orale, apelantul inculpat B.N., prin apărător ales a criticat soluţia fondului sub următoarele aspecte:
- greşita condamnare a inculpatului de către instanţa fondului, invocând că, în cauză, nu există probe care să dovedească vinovăţia sa-motiv în raport de care a solicitat ca în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat, la art 10 lit. a) C. proc. pen. să se dispună achitarea sa, întrucât fapta nu există:
- greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice din art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în art. 181 C. pen., susţinând că faţă de concluziile raportului medico - legal efectuat în cauză, din care rezultă că victimei nu i-au fost aplicate mai multe lovituri de intensitate mare şi că inculpatul nu a avut intenţia de a ucide, se justifică admiterea cererii şi judecarea sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 181 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 90/P din 27 iunie 2013 Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondate apelurile formulate de apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi de apelantul inculpat B.N. împotriva sentinţei penale nr. 543 din 07 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 5305/118/2012.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelantul inculpat B.N. la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul parţial avocat oficiu, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul M.J.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În apel, inculpatul a uzat de dreptul la tăcere, nedorind să dea declaraţie în faţa instanţei de apel. Au fost audiaţi martorul din lucrări A.C.P. şi martorul B.F., încuviinţat în apărarea inculpatului.
În ceea ce priveşte apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, s-a apreciat că este întemeiat
Analizând judicios ansamblul probator adrninistrat atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti, prima instanţă a reţinut în mod corect că acuzarea nu a reuşit să răstoarne prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpata conform legii.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că într-adevăr probele existente la dosar nu dovedesc cu certitudine că inculpata L.N. a comis acte concrete de ajutorare a inculpatului B.N., fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală sau judecata acestuia.
Inculpata L.N., naşa inculpatului B.N. a fost informată telefonic despre eveniment şi despre implicarea lui B.N. în acesta, mergând în aceeaşi zi, 19 februarie 2012 împreună la spital la partea vătămată, de către martora S.L.M. - ruda părţii vătămate B.E., care o cunoştea pe inculpată întrucât era prietenă şi venea în vizită la fiica acesteia.
Din declaraţia dată în cursul urmăririi penale de partea vătămată B.E. reiese că, la spital, a fost vizitat de verişoara sa, martora S.L.M., însoţită de o femeie, care s-a prezentat ca fiind naşa lui B.N. şi care i-a spus că va vorbi cu finul ei, astfel încât să se împace, acordându-i o sumă de bani pentru acoperirea cheltuielilor de spitalizare. Mai rezultă că partea vătămată a refuzat-o, cerând-o să nu fie sunat la telefon, a doua zi fiind sunată de martoră, care i-a relatat că B.N. a venit la ea la liceu, întrebând-o dacă partea vătămată s-a hotărât să se împace cu el.
C. proc. civ. în faţa instanţei, aceeaşi parte vătămată a relatat că a fost vizitat de o nepoată şi crede că la un moment dat a fost vizitat şi de o altă persoană, nereţinând exact cine era, o fată sau femeie, sesizând-o din depărtare, invocând că nu-şi aminteşte să fi vorbit cu vreo. persoană din partea lui B.N. în scopul de a se împăca şi că L.N. nu i-ar fi făcut propuneri de împăcare.
S-a arătat că această declaraţie este contrazisă de martora S.L.M. atât prin depoziţiile date la urmărire penală, cât şi prin cea din faţa instanţei, prin care declară în sensul că a vorbit cu L.N. care s-a interesat de soarta lui E., spunând că doreşte ca cei doi să se împace, însă, E. a spus iniţial că vrea să se împace dacă i se plătesc cheltuielile de spitalizare, după care s-a răzgândit, rămânând să mai reflecteze. Mai relatează martora că, în seara zilei respective a fost la „N." acasă şi i-a comunicat că „E." are 55 zile de îngrijiri medicale şi că se fac cercetări pentru tentativă la omor.
La prima instanţă, aceeaşi martoră a recunoscut că s-a deplasat la spital la partea vătămată B. cu „ D-na N. „ unde s-a purtat o discuţie despre numărul de zile de spitalizare însă, nu reţine dacă i-ar fi spus că se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor. A mai arătat că aceasta şi-a justificat demersul la spital în sensul că este naşa lui B. şi a venit să vadă ce s-a întâmplat cu B. relatându-i acesteia despre eveniment fără însă a-i da prea multe detalii.
Prin declaraţia dată la urmărire penală inculpata L.N. a susţinut că duminică seara, în jurul orei 20,00, a plecat împreună cu S.L.M. la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, unde a vizitat-o pe partea vătămată pentru ca inculpatul să se împace cu acesta, iniţiativa aparţinându-i inculpatei. Susţine că partea vătămată i-ar fi spus că vrea să se împace cu inculpatul pentru ca acesta să-i repare dantura, cerându-i să-i lase un răgaz de 2 -3 zile, iar după externare să-l caute acasă. Arată că, a aflat de la partea vătămată că inculpatul era cercetat pentru tentativă la omor.
În faţa instanţei fondului, inculpata L.N. a confirmat că a mers, împreună cu L.M. la spital şi că partea vătămată i-ar fi spus că dorea să o cunoască întrucât avea de gând să ia legătura cu aceasta după externare pentru ca finul său să suporte cheltuielile legate de intervenţiile medicale la maxilar.
Cum bine a reţinut prima instanţă, din aceste declaraţii rezultă că singura discuţie directă dintre inculpata L.N. şi persoana vătămată B.E. s-a purtat asupra posibilităţii generice ca cei doi să se împace, împăcare care viza şi obligaţia pentru B.N. de a suporta cheltuielile medicale pentru reabilitarea maxilarului persoanei vătămate şi eventual plata unei sume de bani în plus acestuia.
În mod corect, prima instanţă a apreciat că discuţia relatată dintre inculpata L.N. şi partea vătămată B.E. s-a putut referi la despăgubirile civile pe care le pretindea acesta din urmă în schimbul cărora era de acord să se împace cu inculpatul B.N.
Câtă vreme art. 161 C. proc. pen. prevede că, în tot cursul procesului penal cu privire la pretenţiile civile inculpatul, partea civilă pot încheia o tranzacţie sau un acord de mediere potrivit legii, discuţiei prezentate anterior nu i se poate da un alt sens, unul ilicit al intenţiei de împăcare. în cauză, nu interesează dacă inculpata a ştiut sau nu ce infracţiune a săvârşit infractorul presupus a fi favorizat.
Instanţa de apel a apreciat că demersurile făcute de părţi şi de interpuşii acestora în scopul rezolvării amiabile a aspectului legat de acţiunea civilă nu poate fi interpretat ca o îngreunare sau zădărnicire a urmăririi penale sau judecăţii, cât timp împăcarea nu ascunde o înţelegere ilicită de denaturare a probelor.
S-a apreciat că în mod corect Tribunalul Constanţa a reţinut că, faţă de împrejurarea că, în cursul urmăririi penale nu au fost administrate probe directe, declaraţii lămuritoare, explicite cu privire la sensul demersurilor de împăcare, în care s-a implicat inculpata la spital, C. proc. civ. declaraţiile date în cursul judecăţii de partea vătămată B.E., martora S.L.M. şi inculpata L.N. cuprind afirmaţii nereale, în raport şi de susţinerile acestora din faza urmăririi penale, înlăturându-le ca nesincere. Curtea a reţinut că împrejurările relatate de martora S.L.M. la urmărire penală sunt relevante în cauză, percepute direct.
Din declaraţiile martorilor P.C., naşul părţii vătămate B.E., S.L.M., coroborate cu declaraţia părţii vătămate nu se poate reţine că martorul poliţist a discutat cu partea vătămată pentru a intermedia o înţelegere ilicită faţă de urmărirea penală care se desfăşura, când s-au prezentat cu toţii la locuinţa părţii vătămate, întrucât din probatoriu nu rezultă aceasta.
Instanţa a precizat că nici convorbirile telefonice pe care le-a purtat inculpata la data de 20 februarie 2012, ce au fost interceptate şi înregistrate între orele 19,58 şi 20,14 minute, nu pot constitui elemente care să fie incluse în conţinutul infracţiunii de favorizare a infractorului deoarece acestea vizează intenţii ale inculpatei cu privire la acţiunii viitoare fără însă, a fi confirmată materializarea vreuneia din ele.
De asemenea, discuţiile purtate de inculpată cu B.N. prin care i se cerea să rămână în apartamentul ei, precum şi faptul că B.N. a fost găsit în noaptea de 20/21 februarie 2012 la orele 23,45 de către organele de urmărire penală în apartamentul inculpatei nu reprezintă o dovadă certă că inculpata l-a ascuns acolo, ci că s-au întâlnit pentru a sta de vorbă, inculpatul urmând să plece ulterior la locuinţa partenerei sale.
Nu poate- constitui o acţiune ilicită circumscrisă infracţiunii de favorizare a infractorului nici faptul că inculpata i-a cerut lui B.N. să nu mai vorbească la telefon, aceasta neconstituind o îngreunare sau zădărnicire a urmăririi penale sau un ajutor dat în acest sens.
Demersul inculpatei de a lua legătura cu un avocat a fost interpretat corect de prima instanţă ca circumscriindu-se dreptului la apărare prevăzut de lege, având în vedere că nu rezultă că aceasta a încercat să găsească căi ilegale de îmbunătăţire a situaţiei inculpatului B.N. prin consultarea unui apărător.
Faţă de aspectele analizate, Curtea a constatat că, în cauză, inculpata L.N. nu a acordat ajutor inculpatului B.N. pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală sau judecata fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii. în lipsa îndeplinirii acestei cerinţe a legii, faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv latura obiectivă, deoarece ea indică destinaţia obiectivă a actului de favorizare.
Ca atare, s-a apreciat că în mod corect Tribunalul Constanţa a dispus achitarea inculpatei L.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizare a infractorului,
În ceea ce priveşte apelul formulat de inculpatul B.N., s-a apreciat că instanţa fondului a stabilit în mod corect starea de fapt, vinovăţia inculpatului, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică legală.
Astfel, din perspectiva situaţiei de fapt descrisă detaliat în considerentele hotărârii supusă controlului judiciar de faţă, s-a reţinut în mod corect, că la data de 16 februarie 2012 inculpatul B.N. a condus pe drumurile publice din Municipiul Constanţa, respectiv Aleea E., autoturismul înmatriculat în Bulgaria fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Instanţa de apel reţine că în apropierea pieţei din cartierul C.E.T. Constanţa, acesta a coborât din autoturism (după ce în prealabil le-a adresat injurii prin fereastra deschisă a autoturismului întrucât mergeau prea încet pe stradă), lovind iniţial cu pumnul pe partea vătămată B.E., după care s-a deplasat la autoturism, a luat o bâtă de baseball cu care l-a lovit pe martorul F.O. peste cap şi picioare determinând căderea acestuia la sol.
În momentul în care partea vătămată B.E. s-a aplecat pentru a-şi ajuta prietenul să se ridice, inculpatul i-a aplicat şi acestuia o lovitură cu acelaşi obiect contondent în regiunea capului, cauzându-i leziuni traumatice, printre care fractură de unghi mandibular stâng cu deplasare de 1,5 cm, ce a determinat asimetrie facială şi care a necesitat intervenţii chirurgicale la datele de 17 februarie şi 18 februarie 2012 - leziuni pentru care au fost necesare pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale.
Pentru stabilirea acestei stări de fapt, Curtea a avut în vedere următoarele mijloace de probă:
- plângerea prealabilă orală consemnată de organul de urmărire penală la data de 17 februarie 2012, în care persoana vătămată B.E. declară că,,am fost loviţi.de şoferul unui autoturism care a oprit lângă noi". Prin urmare, în această primă informaţie dată organelor de urmărire penală a doua zi după incident, B.E. arată că a perceput vizual că cel care i-a lovit era, în acel moment, la volanul unui autoturism care se afla în mişcare şi care a oprit.
- declaraţia consemnată de organul de urmărire penală a persoanei vătămate B.E., în care acesta relatează amănunţit că a văzut un autoturism de teren apropiindu-se de ei cu viteză normală apoi accelerând, a observat autoturismul punând frână şi alunecând (deci în esenţă a observat o maşină rulând pe carosabil) după care a observat că şoferul a tras frâna de mână, a coborât geamul portierei sale, adresând injurii celor două persoane vătămate care traversau strada indignat de faptul că merg prea încet, după care a coborât din maşină, şi i-a ameninţat pe cei doi, lovindu-i apoi inclusiv cu o bâtă pe care a luat-o din maşină.
- declaraţiile - olografă şi consemnată de organul de urmărire penală -ale martorului F.O., în acelaşi sens cu ale lui B.E..
- declaraţiile celor doi, în sensul că după ce au fost loviţi, agresorul a urcat la volan şi a pus maşina în mişcare, plecând de la faţa locului. De asemenea, declaraţiile lui B. şi F. în sensul că, la câteva minute după aceea, au văzut acelaşi Jeep deplasându-se pe aleea de lângă bloc.
- declaraţiile martorului A.C., care arată că cei doi i-au precizat că au fost loviţi de şoferul unei maşini.
- datele din care rezultă că inculpatul B.N. îşi avea domiciliul în acelaşi cartier, la distanţă mică de locul altercaţiei, deci se justifică prezenţa sa în zonă şi se confirmă verosimilitatea declaraţiilor lui B. şi F., cu atât mai mult cu cât aceştia nu-l cunoşteau în momentul respectiv.
În mod corect a reţinut prima instanţă că probele dosarului dovedesc cu certitudine că, în ziua de 16 februarie 2012 inculpatul B.N. avea în posesie exclusivă autoturismul, înmatriculat în Bulgaria, pe care l-a înstrăinat în seara de 19 februarie 2012 în scopul de a nu se face legătura între autoturism şi persoana sa.
Relevante în acest sens au fost apreciate declaraţiile martorei S.L.M. din cursul urmăririi penale, prin care relatează că, în momentul în care s-a deplasat împreună cu inculpată L.N. la spital pentru a o vizita pe partea vătămată s-au folosit de un autoturismul, jeep, de culoare gri, înmatriculat în Bulgaria, condus de B.N.
De altfel, în apel, inculpatul nu a negat faptul că, în ziua incidentului autoturismul jeep nu i-ar fi aparţinut ci, a susţinut că acesta ar fi fost condus de o altă persoană, martorul B.F., audiat în apărare pentru prima dată în faţa aceleiaşi instanţe.
Ţinând seama că inculpatul B.N. a fost recunoscut ca fiind persoana care i-a lovit pe B.E. şi F.O. fiind identificat în acelaşi timp ca şoferul care a condus autoturismul, înmatriculat în Bulgaria, de culoare argintiu, întemeiat, Tribunalul Constanţa a reţinut că inculpatul B.N. a condus în dimineaţa zilei de 16 februarie 2012 orele 08,50-9,00 un autoturism pe drumurile publice din Municipiul Constanţa, respectiv pe aleile A. şi E.
S-a apreciat ca fiind nesinceră declaraţia inculpatului B.N. care a negat că ar fi folosit o bâtă metalică „tip baseball" pentru a-l lovi pe partea vătămată B.E. şi având în vedere că din declaraţiile date în cursul urmării penale de către cele două persoane vătămate rezultă cu certitudine că acestea au fost lovite de inculpat, amândoi având aceeaşi percepţie şi identificând obiectul cu care au fost loviţi, respectiv forma tip a bâtei de baseball, culoarea acesteia, dând explicaţii credibile cu privire la motivul pentru care au realizat că bâta era din metal în raport de zgomotul produs de aceasta când s-a lovit din greşeală de caroseria maşinii.
De altfel, existenţa bâtei reiese şi din raportul de constatare medico-legală care consemnează că persoanele vătămate au fost lovite cu un obiect alungit cu suprafaţă mare, caracteristici care descriu obiectul folosit de. inculpat.
În mod just, au fost înlăturate susţinerile părţii vătămate din depoziţia dată în faţa instanţei fondului, potrivit cărora inculpatul l-ar fi lovit cu o creangă pe care a luat-o la un moment dat din apropiere, având în vedere că, pe de o parte, inculpatul nu avea nevoie să-1 lovească cu o creangă câtă vreme putea să-şi folosească mâinile şi picioarele având o constituţie atletică, că fotografiile judiciare de la faţa locului nu relevă că în apropierea locului incidentului s-ar fi putut afla crengi de copac abandonate, pe care inculpatul să le poată folosi la lovire.
Curtea a reţinut că declaraţia din cursul judecăţii a părţii vătămate B.E. este contrazisă de declaraţiile date de acesta şi de martorul F.O. în cursul urmăririi penale, imediat după eveniment, înainte ca cei doi să fie influenţaţi în declaraţii
Curtea a reţinut că faţă de B. au fost exercitate diferite forme de influenţare sau încercare de influenţare în declaraţii, respectiv intervenţia telefonică a prietenului M. de la Nicolae Bălcescu, care a susţinut că este rudă cu inculpatul B., deplasările inculpatei L.N. la spital şi la domiciliul acestuia, dar şi faptul că partea vătămată a depus un înscris notarial extrajudiciar prin care susţine că ar fi fost lovit cu pumnii şi picioarele.
S-a arătat că revenirea părţii vătămate asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale nefiind motivată, conduce la concluzia că aceasta este nesinceră, că a urmărit uşurarea situaţiei inculpatului, fiind înlăturată în mod corect de instanţa de fond.
Din coroborarea constatărilor medico-legale cu fotografiile judiciare existente la dosar rezultă că, iniţial, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu pumnul părţii vătămate B., care i-a cauzat o escoriaţie între buza superioară şi nas, având poziţie frontală de dinainte spre dinapoi, ceea ce nu putea provoca o deplasare în lateral a maxilarului.
De altfel, din relatările iniţiale ale persoanelor vătămate reiese că, ulterior acestei lovituri, partea vătămată B. s-a ridicat şi s-a deplasat pentru a-şi trage prietenul din faţa loviturilor cu bâta ale inculpatului, ceea ce denotă că la acel moment B. nu a primit o lovitură puternică care să-i deplaseze mandibula.
Aceste constatări sunt în sprijinul declaraţiilor date la urmărire penală, conform cărora partea vătămată B. a fost lovită în zona laterală a capului ce a cuprins şi mandibula în faza a doua a altercaţiei, atunci când s-a apropiat pentru a-l salva pe F., încercând să-l îndepărteze de inculpat.
Ca atare, în cauză, rezultă cu Certitudine că inculpatul a folosit bâta de baseball atunci când a lovit-o pe partea vătămată în zona capului, obiect vulnerabil, apt de a produce lovituri tanatogeneratoaxe atât prin modul cum este conceput special pentru a fi mânuit în vederea lovirii, cât şi având în vedere că a fost folosit cu forţă de inculpat, care astfel cum s-a arătat anterior are o constituţie atletică, cu o forţă mare a braţelor, ceea ce a condus la aplicarea unor lovituri puternice ce a vizat în mod direct zona capului, folosit într-un moment când partea vătămată nu se putea apăra întrucât era concentrată să-l ajute pe prietenul său căzut la pământ, având membrele superioare ocupate pentru a-l ridica pe acesta de la sol.
Pentru toate aceste aspecte analizate Curtea a reţinut că inculpatul B.N. a prevăzut faptul că aplicarea unei lovituri puternice directe la nivelul capului cu un obiect contondent, bâtă de baseball poate avea ca efect inclusiv, decesul părţii vătămate, câtă vreme organul vizat este un organ vital (capul).
Faţă de faptul că inculpatul a aplicat multiple lovituri cu bâta, cu intensitate mare, iniţial martorului F.O. în zona gambei şi capului, iar ulterior părţii vătămate B.E. în zona capului şi hemitoracefui stâng - coapsa stângă, după care a părăsit locul altercaţiei cu autoturismul din care a coborât, fără a se preocupa nici un moment de starea sănătăţii celor două persoane lovite, conduce la concluzia că inculpatul a acceptat posibilitatea producerii decesului părţii vătămate, ca urmare a loviturii aplicate în zona capului.
Declaraţiile martorilor audiaţi în faţa instanţei de prim control judiciar nu aduc elemente noi în cauză. Din declaraţia .martorului A.C.P., gazda persoanelor vătămate B.E. şi F.O., la care aceştia au înnoptat la data de 15 februarie 2012, rezultă că în dimineaţa zilei de 16 februarie 2012, cei doi s-au sculat şi au plecat la piaţă întorcându-se după vreo 10 minute şi relatându-i că au fost luaţi de bătaie de un bărbat care coborâse dintr-o maşină, fără a preciza că acesta era şoferul autoturismului. Martorul a relatat că l-a văzut pe B. cu buza spartă, iar pe F. cu gamba unui picior lovită, umflată. Această declaraţie confirmă în parte declaraţiile părţii vătămate şi ale martorului F.O.
Martorul B.F., a declarat în faţa instanţei de apel că s-a urcat la volanului Jeep-ului în dimineaţa zilei de 16 februarie 202 cunoscând că posesorul acestuia, inculpatul B.N. nu are permis de conducere, iar când a ajuns în zona pieţei de la C.E.T. a observat două persoane care traversau strada, una mai în faţă, iar cea din spete gesticulând fără a-l înţelege pentru ce anume. Mai arată că, la un interval scurt de timp a oprit, iar inculpatul a coborât din maşină, după. care a revenit spunându-i că s-a certat cu două persoane, fără să dea explicaţii. Martorul susţine că a văzut că, o persoană era pe jos, în spatele maşinii, iar o alta încerca să se ridice, fără însă a observa semnalmentele celor doi pietoni implicaţi în incident întrucât prietenul său inculpatul B.N. i-a cerut imediat să plece de la faţa locului. Relatează că, în acel moment trecând prin un taxi prin faţa maşinii staţionate a preferat să plece fără a-l anunţa telefonic pe inculpat să vină să-şi ia maşina. îşi motivează faptul că nu a dat declaraţie la prima instanţă şi la urmărire penală, întrucât i-a cerut inculpatului să nu-l implice în acest incident deoarece este om de afaceri, are o firmă de transport şi nu dorea să aibă probleme. A acceptat însă, să se prezinte în faţa acestei instanţe, în urmă cu 2 săptămâni, când inculpatul i-a cerut-o.
Curtea a reţinut că declaraţia martorului audiat în apărarea inculpatului este subiectivă, nereală, având drept scop neantrenarea răspunderii penale a inculpatului, în condiţiile în care celelalte probe din dosar susţin acuzarea - probă care urmează a fost respinsă ca nerelevantă.
Constatând că faptele de care este acuzat inculpatul există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de acesta, întemeiat instanţa de fond a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1). 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 86 alin. (1) din O.U.G.nr 195/2002
Având în vedere că, în cauză, s-a făcut dovada fără echivoc că inculpatul B.N. este autorul faptei de tentativă la omor calificat, prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-175 alin. (1) lit. i) C. pen. nu se justifică achitarea sa, aşa cum acesta a solicitat prin primul motiv de apel invocat.
Curtea a mai constatat că şi al doilea motiv de apel care vizează schimbarea încadrării juridice din art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în art. 181 C. pen. nu este întemeiat.
Astfel, a arătat că faţă de intensitatea loviturilor aplicate de inculpat părţii vătămate, zona vitală vizată, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, astfel cum a fost analizată anterior, nu se justifică aplicarea art. 334 C. proc. pen. în sensul solicitat de inculpat, ţinând seama că fapta săvârşită de acesta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea a constatat că Tribunalul Constanţa a făcut o just interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen.
Pedepsele aplicate pentru infracţiunile concurente au corespondent în realitatea gradului de pericol social al faptelor, iar pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare este atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare - în regim privativ de libertate - aptă să îndeplinească cerinţele impuse de art. 52 C. pen. privind scopul şi finalităţile pedepsei, acelea de măsură reală de constrângere, de reeducare a inculpatului şi de prevemrea săvârşirii de noi infracţiuni de către acesta
Pentru aceste argumente, alături de cele avute în vedere de prima instanţă şi cuprinse în considerentele hotărârii ce a făcut obiectul controlului judiciar, pe care Curtea şi le însuşeşte, instanţa de apel a constatat că sentinţa penală nr. 543 din 07 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa este legală şi temeinică, neexistând motive de reformare a acesteia nici chiar sub aspectul celor care pot fi invocate din oficiu în favoarea inculpatului.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpatul B.N.
În recursul formulat de Ministerul Public se invocă motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, cu referire la achitarea inculpatei L.N.
În recurs se arată că din declaraţia dată de partea vătămată B.E. în cursul urmăririi penale reiese că, la spital a fost vizitat de verişoara sa, martora S.L.M., însoţită de o femeie, care s-a prezentat ca fiind naşa lui B.N. şi care i-a spus că va vorbi cu finul ei, inculpatul B.N., astfel încât să se împace, promiţându-i o sumă de bani pentru acoperirea cheltuielilor de spitalizare, dar că a refuzat-o. „. I-am spus că a venit poliţia la mine şi am dat declaraţii, să nu mă sune pentru că am telefonul ascultat, iar la domiciliul meu voi fi. păzit de poliţie. După aceasta, ea a plecat rămânând să vadă cum voi rezolva eu cu poliţia".
De asemenea se arată că în declaraţia" părţii1 vătămate B.E. în faţa instanţei de judecată (filele 130-133 dos. Tribunalul Constanţa), acesta a revenit asupra poziţiei exprimate în faza de urmărire penală şi a arătat că nu-şi mai aduce aminte să fi vorbit direct cu. inculpata L.N. şi a negat că a purtat discuţii cu aceasta în scop de împăcare, mai mult decât atât aceasta nici nu i-a făcut propuneri de împăcare.
Ministerul Public arată că relevante pentru aprecierea poziţiei subiective a inculpatei L.N. sunt declaraţiile marto"rei S.L.M., date pe parcursul urmăririi penale, care a arătat că a luat legătura cu partea vătămată B.E. şi i-a spus că a vorbit cu inculpata L.N., iar dorinţa acesteia era ca cei doi să se împace. De asemenea în data de 19 februarie 2012 a însoţit-o pe inculpata L.N. la spital şi a lăsat-o pe aceasta în salon să stea de vorbă cu partea vătămată. Depoziţia acestei martore a suferit modificări în faţa instanţei de fond, în sensul că a arătat, contrar celor susţinute la urmărirea penală, în declaraţia aflată la filele 97 - 99 dosar Tribunalul Constanţa, faptul că a asistat la discuţia dintre inculpata L.N. şi partea vătămată B.E. şi nu a fost nicio discuţie referitoare la împăcarea acesteia cu inculpatul B.N.
Având în vedere aceste probe certe care se regăsesc în dosarul cauzei, se apreciază că în mod eronat instanţa de fond, dar şi instanţă de apel au reţinut că singura discuţie directă dintre inculpata L.N. şi partea vătămata B.E. s-a referit la posibilitatea generică a împăcării părţilor în această cauză, împăcare care presupunerea doar plata cheltuielilor de spitalizare şi eventual a unei sune de bani în plus, neexistând nici un mijloc de probă din care să rezulte că inculpata L.N. a solicitat ca împăcarea să presupună ca partea vătămată să facă declaraţii mincinoase la organul de urmărire penală, care să-l disculpe pe inculpatul B.N.
Se consideră că această interpretare a probelor administrate în cauză este eronată, iar în cauză este evident că s-a făcut o greşită, aplicare a legii, în condiţiile în care partea vătămată B.E., dar şi martora S.L.M. şi-au schimbat depoziţiile în faţa instanţei de fond şi, mai mult decât atât, partea vătămată B.E. a dat o declaraţie notarială autentificată - fila 10 dos Tribunalul Constanţa, în care a prezentat o altă situaţie de fapt în altercaţia cu inculpatul B.N. şi astfel, este evident că acţiunile întreprinse de inculpata L.N. au căpătat şi finalitate.
L.N. nu s-a rezumat doar la discuţiile pe care le-a avut cu partea vătămată B.E. la spital" în vederea atingerii scopului propus ci, s-a deplasat împreună cu martora S.L.M. la domiciliul acesteia din localitatea Băltăgeşti. Din analiza probelor, se constată că în mod nelegal instanţa de fond, dar şi instanţa de apel au arătat că inculpata L.N. a urmărit doar intermedierea împăcării lui B. cu B., deşi în realitate, presiunile exercitate de inculpata L.N. atât la spital, la scurt timp după săvârşirea faptei, dar şi în ziua imediat următoare externării părţii vătămate B.E. constituie un ajutor evident dat inculpatului B.N., finul său pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală şi judecata acestuia pentru cele două infracţiuni ce au făcut obiectul cercetărilor penale.
Astfel, în acest sens, la ora 1715 martora S.L.M. i-a transmis un SMS lui B., în care i-a spus „vezi că o să venim, că a spus că o să-ţi facă ea o ofertă". în acest context, rezultă că martora s-a referit la deplasarea la Băltăgeşti şi la o „ofertă" ce urma a fi făcută de inculpata L.N.. Inculpata şi martora s-au deplasat cu un autoturism condus de un prieten al lui B.N., în timp ce inculpatul B.N. a rămas la domiciliul inculpatei L.N.. în afara autoturismului de teren în care s-au aflat cele două, s-a mai deplasat un autoturism cu mai mulţi bărbaţi, prieteni cu B.N.
În cursul convorbirii telefonice dintre S.L.M. (care se afla în maşină) şi L.N. (care se afla într-un local din apropiere) se aude o discuţie colaterală dintre mai mulţi bărbaţi care se referă la situaţia lui B.N., astfel confîrmându-se că L.N. se afla la momentul convorbirii în compania mai multor bărbaţi şi deci confirmându-se declaraţia martorei S.L.M., în sensul că au fost însoţite, într-o altă maşină, de alte persoane. în localitatea Nicolae Bălcescu cele două maşini au oprit, iar persoanele din cealaltă maşină l-au contactat pe un anume „M." care îl cunoştea pe B., acesta deplasându-se în continuare împreună cu ei. Numitul M. i-a telefonat lui B.E. la ora 1735 şi a susţinut că este văr cu B.N.. Din contextul convorbirii interceptate a rezultat că B.E. şi M. se cunosc foarte bine şi sunt prieteni. M. a propus să se întâlnească cu B., pentru a discuta despre incidentul petrecut, oferindu-se să se deplaseze chiar în seara respectivă, însă B. nu a acceptat, motivând în esenţă că este supravegheat, că telefonul este ascultat („telefonul acesta-i ascultat (...), nu ştiu care-i treaba şi nu vreau să cădeţi în altceva" - adică să fie surprinşi, descoperiţi, ceea ce presupune că existau în apropiere persoane ce îi puteau surprinde).
Raportat la aceste elemente de fapt, Tribunalul Constanţa a reţinut că şi partea vătămată B.E. manifesta intenţia de a colabora în favoarea inculpatului B.N. şi împotriva organelor de urmărire penală, însă se temea că va descoperi acest fapt, lucru care parţial s-a realizat în prezenta cauză în faţa instanţei de fond, însă contribuţia majoră în realizarea acestui fapt revine inculpatei L.N.
Din conţinutul acestei discuţii rezultă că M. îl cunoştea pe naşul lui B. („îţi dau eu un semn, sau lui naşu" - ceea ce presupune că naşul lui B. ţinea legătura cu M.). De asemenea, B.E. i-a comunicat lui M. despre încadrarea juridică de tentativă la omor. Or, aşa cum rezultă dintr-o convorbire ulterioară dintre S.L.M. şi B.E., M. se afla împreună cu L.N., fiind astfel evident că şi pe această cale i s-a confirmat inculpatei despre încadrarea juridică dată în cauză. In discuţia cu S.L.M., B.E. cere ca întâlnirea cu L.N. să fie amânată pentru a doua zi, iar motivul neprecizat „nu pot, nu e bine în seara asta", nu poate fi decât în legătură cu teama acestuia de a fi surprins sau interceptat de organele de urmărire penală că are o întâlnire cu inculpata.
Inculpata L.N., martora S.L.M., numitul M. şi alte persoane neidentificate s-au deplasat în continuare până în localitatea Crucea, unde l-au contactat la domiciliu pe martorul P.C.C., agent al postului de poliţie local, acesta fiind naşul lui B.E.. Din declaraţia martorului P.C.C. fila 159 dos. Tribunalul Constanta, naşul părţii vătămate B.E. reiese că, în data de 20 februarie 2012, s-a deplasat la domiciliul finului său unde se aflau toate persoanele menţionate anterior, a stat de vorbă cu acesta, iar la ieşire a comunicat inculpatei L.N., care se afla cu P.M. şi nepoata lui B.E., martora S.L.M. că „nu am cum să intervin în această problemă a lor şi nu am cum să-l forţez pe B.E. să se împace".
Pe fondul eşecului demersului său de a ajunge la o înţelegere frauduloasă cu B.E. în localitatea Băltăgeşti, scop în care s-a deplasat acolo, inculpata L.N., cunoscând faptul că organele de poliţie sunt în alertă în ceea ce priveşte fapta comisă de către inculpat, a înlesnit discuţiile dintre acesta şi soţul ei L. M., în acest sens fiind concludente convorbirile urgente dintre inculpată şi B.N. şi dintre aceasta şi soţul ei, în scopul de a-i pune pe aceştia în legătura pentru a stabili detaliile plecării lui B.N. în Germania, la locuinţa soţului său L. M. Intenţia inculpatei L.N. de a înlesni sustragerea lui B.N. de la urmărirea penală prin părăsirea ţării este confirmată de martora S.L.M. care, în declaraţia dată în faza de urmărire penală la data de 21 februarie 2012 (filele 50 şi urm.) a arătat că în timpul deplasării în localitatea Băltăgeşti la data de 20 februarie 2012, inculpata L.N. a spus că ar fi bine ca B.N. să plece în Germania.
Ministerul Public mai arată că sunt relevante convorbirile telefonice pe care inculpata L.N. le-a avut cu soţul ei LazârM. în seara de 20 februarie 2012 (procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice din 21 februarie 2012, filele 63 şi urm. dos. urmărire penală), cu ocazia cărora inculpata îl anunţă pe soţul ei „uite sunt cu băiatul acesta,. cu .finul! Vezi că e la noi acasă, te sună de pe fix, să-ţi spună el!", „da, că e . nu e bine!", „E rău ! Hai! Pa!". De asemenea, la întrebarea soţului ei „A! Bine! El trebuie să plece? Nu ? (din ţară, n.r.), inculpata L.N. a răspuns „Da! Urgent"!, „Vine la tine?". Faptul că s-au efectuat numeroase demersuri pentru a convinge partea vătămată B.E. să declare în favoarea inculpatului B.N., aşadar scopul avut în vedere de inculpată a şi fost atins, rezultă cu evidenţă din declaraţia notarială autentificată dată de partea vătămată B.E. fila 10 dos. Tribunalul Constanţa, în cuprinsul căruia acesta a arătat că nu inculpatul B.N. a condus autoturismul şi că acesta l-a lovit doar cu pumnii nu şi cu o bâtă, cum a precizat în faza de urmărire penală, în scopul evident de a se putea dispune o eventuală schimbare de încadrare juridică îritr-o infracţiune mai uşoară decât tentativa la omor calificat şi de exonerarea răspunderii penale pentru cealaltă irifracţiune.
În motivele de recurs se apreciază că instanţa de fond, dar şi instanţa de apel, în mod greşit au reţinut că activităţile inculpatei L.N. referitoare la discuţiile despre plecarea lui B.N. în Germania, fără a fi fost concretizate într-o activitate efectivă care să aibă drept rezultat un ajutor dat inculpatului pentru îngreunarea urmăririi penale, constituie o tentativă la infracţiunea de favorizare a infractorului, care însă nu este prevăzută de C. pen. Ajutorul dat unui infractor trebuie să fie" în scopul prevăzut de legea penală, să aibă o anumită aptitudine de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, nefiind necesar să fie uri ajutor care în sine ar fi suficient pentru a se atinge unul din scopurile menţionate mai sus. A „îngreuna" înseamnă a face dificultăţi, a face greutăţi, a provoca întârzieri, amânări sau complicitate, a pune piedici, a căuta să inducă în eroare sau să abată atenţia de la o anumită împrejurare sau lucru, a deruta. Urmarea imediată a favorizării infractorului constă în crearea unei stări de pericol pentru normala desfăşurare a activităţii de înfăptuirea justiţiei.
Demersurile inculpatei L.N., care ştia despre încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul B.N. era cercetat, de a lua legătura cu partea vătămată B.E., direct sau indirect, în scopul de a se ajunge la o înţelegere frauduloasă cu acesta, respectiv să dea declaraţii în favoarea inculpatului B.N., aşa cum tribunalul a şi reţinut în hotărârea pronunţată, constituie un ajutor dat făptuitorului în lumina dispoziţiilor art. 264 C. pen. Faptul că nu s-a probat că inculpata L.N. i-a propus lui B.E. în mod expres, nemijlocit sau prin intermediari să se ajungă la o înţelegere, nu poate să anihileze rezultatul demersurilor clare ale acesteia de a ajunge la o astfel de înţelegere, pe care B.E. le-a perceput ca atare, aşa cum tribunalul a şi reţinut de fapt. Prin urmare, aspectul că nu s-a ajuns la un consens sau nu s-au stabilit detaliile înţelegerii nu poate atrage concluzia că actele materiale ale inculpatei L.N. de a contacta partea vătămată, direct şi indirect, în scopul menţionat mai sus, reprezintă doar o tentativă a infracţiunii prev. de art. 264 C. pen., întrucât acesta este o infracţiune de pericol, nu una de rezultat. în consecinţă, prin faptul că inculpata L.N. şi-a făcut cunoscute intenţiile către persoana vătămată şi s-a deplasat în localitatea Băltăgeşti unde aceasta locuia în scopul de a ajunge la o înţelegere frauduloasă, aceasta a acţionat în mod activ în vederea acordării unui sprijin inculpatului B.N., astfel încât să fie îngreunată sau zădărnicită urmărirea penală. Refuzul persoanei vătămate B.E. cauzat de starea de temere pe care o avea la acel moment de a stabili termenii înţelegerii, deşi acesta „e dispus să se împace", nu poate constitui o cauză de impunitate a inculpatei L.N., care şi-a dat tot concursul în ceea ce priveşte stabilirea unei înţelegeri frauduloase.
În ceea ce priveşte actele materiale ale inculpatei L.N. de a-l ajuta pe B.N. să părăsească ţara, apreciem că demersurile acesteia de a-i pune în legătură pe inculpatul B.N. cu soţul ei L. M., cunoscând că se va discuta despre plecarea inculpatului în Germania, constituie elementele infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 Cod penai. Relevante în acest sens sunt convorbirile pe care aceasta le-a avut cu soţul ei L. M. în seara de 20 februarie 2012 (proces verbal de redare a convorbirilor telefonice din 21 februarie 2012, filele 63 şi urm. dos. urmărire penală), cu ocazia cărora inculpata îl anunţă pe soţul ei „uite, sunt cu băiatul acesta,. cu. finul! Vezi că e la noi acasă, te sună de pe fix, să-ţi spună el!", „Da, că e. Nu e bine!", „E rău! Hai! Pa!". De asemenea, la întrebarea soţului ei „A! Bine! El trebuie să plece? Nu? (din ţară, n.r.), inculpata L.N. a răspuns „Da! Urgent!", „Vine la tine?".
Ministerul Public arată că este cert că inculpata L.N. cunoştea mai bine situaţia juridică a lui B.N. avertizându-l şi pe soţul ei „că e . nu e bine!", i-a spus lui B.N. pe un ton imperativ să nu mai vorbească la telefonul mobil şi să-l sune pe soţul ei din Germania de pe telefonul ei fix, i-a comunicat soţului ei că e urgent ca inculpatul B.N. să plece în Germania, astfel încât şi sub acest aspect sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 264 C. pen. Aşa cum am menţionat mai sus, aceste demersuri sunt suficiente pentru a fi pusă în pericol înfăptuirea justiţiei, întrucât sunt de natură a acorda un sprijin făptuitorului pentru a se realiza unul din scopurile prevăzute la art. 264 C. pen., în speţă de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei.
În recursul declarat de inculpatul B.N. se solicită aplicarea legii mai favorabile sau casare cauzei cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Constanţa.
Recursul inculpatului nu a negat existenţa faptelor, iar dintre cele două acuzaţii, doar pentru cea de tentativă de omor a fost solicitată schimbarea semnificaţiei faptei din tentativă de omor calificat în vătămare corporală (cu consecinţa încetării procesului penal prin împăcarea părţilor), casarea eu trimitere pentru administrarea ca probă a unei expertize medico legale, respectiv aplicarea legii mai favorabile şi aplicarea unei pedepse pentru tentativa la omor în formă simplă şi nu calificată.
Apărarea arată că de la 01 februarie 2014 a intrat în vigoare Noul C. pen. respectiv Noul Cod de Procedură Penală, iar atât tentativa la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cât şi infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr 195/2002 au fost săvârşite la data de 16 februarie 2012 .
Apărarea solicită instanţei să constate incidenţa în cauză a Codului Penal din 1968 anterior modificării survenite prin Legea nr 2/2013. Ca temei juridic, se invocă art. 5 din C. proc. pen. cu privire la aplicarea legii mai favorabile cât şi art. 12 din Legea nr 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010.
În acest sens, sub aspectul săvârşirii tentativei de omor calificat, se au în vedere concluziile raportului de constatare medico-legală 20 februarie 2012 întocmit de către S.J.M.L. Constanţa, din care rezultă că B.E., prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, cu suprafaţa mare, pe data de 16 februarie 2012, leziuni care necesita 50-55 zile de îngrijiri medicale. Leziunile nu i-au pus victimei viaţa în pericol. "Acest act medical întocmit de un specialist în domeniu, contrazice formal şi în baza probatoriului, toate argumentele clasice ale instanţelor de judecată cu privire la zona vizată, ignorând totalmente concluziile raportului de constatare medico-legală.
Apărarea consideră că instanţele de judecată au ignorat latura subiectivă, atitudinea inculpatului faţă de elementele obiective ale infracţiunii. Este de notorietate, în cazul infracţiunilor de violenţă (ex. omor, vătămare corporală gravă, lovituri cauzatoare de moarte) că instanţele subapreciază elementul subiectiv, nivelul intenţiei, forma acesteia, în săvârşirea infracţiunii. în cazul de faţă instanţele,trebuiau să analizeze dacă, în mod direct sau indirect inculpatul a urmărit suprimarea vieţii-victimei. Acesta este elementul esenţial care trebuie dovedit în cauză. Apărarea arată că recurentul nu a acţionat direct sau indirect cu intenţia de a ucide. Dincolo de argumentele de factb, învederează instanţei elemente de practica judiciară decurgând din Decizia 361 din 18 ianuarie 2005 Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia penala.
Apărarea arată că este evident ca din punct de vedere subiectiv nu a existat intenţia de săvârşire a infracţiunii de omor "întrucât, obiectiv dacă s-ar fi dorit această consecinţă, inculpatul ar fi acţionat ca atare, prin continuarea violentelor sau prin punerea în imposibilitate: a martorului de a acţiona în maniera în care victima putea să beneficieze de asistenţă.
Apărarea susţine că în cauză-este incidenţă infracţiunea de vătămare corporală şi solicită să se ia act de declaraţia dată de către B.E. în faţa Tribunalului Constanţa la data de 12 noiembrie 2012 prin care precizează că este de acord să se împace în mod necondiţionat cu recurentul B.N., iar în bază art. 10 lit. i) raportat la art. 11 pct 2 lit. b) C. proc. pen. cu referire la art. 181 alin. (3) C. pen. să se dispună încetarea procesului penal. Manifestarea de voinţă a părţii vătămate este susţinută şi de declaraţia notarială a acestuia (fila 10 Tribunal Constanta) din care rezultă că nu a fdsţ agresat cu o bâtă, ci cu pumnii sau cu o creangă şi că nu are niciun fel de pretenţie materială," civilă sau penală, faţă de inculpat.
O a doua solicitare, în subsidiar are:în vedere aplicarea C. pen. din 1968 în vigoare până la modificarea survenită prin Legea nr. 2/2013 şi în baza art 3859 pct 172 C. proc. pen., casarea cu trimitere a cauzei, spre rejudecare Tribunalului Constanta, deoarece în cauză s-a dispus efectuarea unei constatări medico-legale concretizate în raportul din 20 februarie 2012, întocmit de un medic primar legist din cadrul S.J.M.L. Constanţa privind pe B.E.
În cauză, la solicitarea recurentului şi cu acceptul instanţei s-a formulat o opinie medico-legală a dr. G.G.Ş., expert medico-legal gr. 1, medic primar medicină legală, doctor în ştiinţe medicale. Conform acestei opinii întrucât din datele reţinute în raportul de constatare nu au reieşit elemente obiective pe baza cărora să se poată susţine o eventuala analogie lezională- corp vulnerant prezumat, traseologie lezionară, (concluzii generic contestate de opinia menţionată) se sugerează că se impune reevaluarea medico-legală în cadrul unui raport de nouă expertiză medico-legală, act cu valoare probatorie şi complexitate metodologic- procedurală superioară
În subsidiar se opinează pentru „avizarea actului primar medico-legal de către Comisia de Avizare şi Control din Cadrul I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti în sensul precizării explicite a mecanismului de producere a leziunilor cu aprecieri generice/particulare asupra caracteristicilor obiectului care a produs leziunile, în scopul stabilirii unei eventuale traseologii cu potenţiale corpuri vulnerante incriminante şi topografia leziunilor".
Apărarea invocă drept temei legal Ordinul nr. 1134 din 25 mai 2000, care în art. 49 pct. 3 se arată că „noua expertiză medico-legală, constă în reluarea sau/şi refacerea investigaţiilor medico-legale în cazul în care se constată deficienţe, omisiuni sau/si aspecte contradictorii la expertizele precedente. Concluziile se redactează pe baza constatărilor, a probelor din dosarul cauzei, a aspectelor specifice spetei, a probelor noi precum şi a obiecţiunilor formulate de organele judiciare.
Potrivit H.G 774 din 07 septembrie 2000 „comisiile de avizare şi control ale actelor medico- legale.) analizează şi vizează din punct de vedere ştiinţific, conţinutul şi concluziile diverselor acte medico-legale realizate de serviciile de medicină legale judeţene".
În ambele ipoteze, o noua evaluare medico-legală sau o avizare este necesară întrucât, dincolo de concluziile raportului medico-legal conform căruia viaţa lui B.E. nu a fost pusă în pericol, există contradicţii flagrante între declaraţiile date la urmărirea penală şi cele din faza de cercetare judecătorească privind obiectul cu care s-au produs leziunile (aspect considerat esenţial de către instanţe) precum şi mecanismul de producere al leziunilor.
Apărarea arată că, dacă iniţial, sub presiunea organelor de urmărire penală, persoana vătămată a descris obiectul ca fiind o bâtă metalică, ulterior retractează acest aspect. De altfel, faţă de Constituţia atletica a inculpatului şi a potenţialităţii presupusei bate de metal, o lovitură ca cea descrisa la urmărirea penală (şi negată ulterior) ar fi produs consecinţe letale asupra victimei. In acest sens apărarea arată că un studiu sumar al planşelor foto (fila 21-23 d.u.p) demonstrează indubitabil leziunile relativ superficiale prezentate de partea vătămată.
Apărarea mai arată că, din experienţa tuturor celor implicaţi în soluţionarea acestei cauze se poate trage concluzia că o lovitură ca cea prezumată, ar fi avut drept consecinţă, cel puţin, înfundarea osului parietal. Chiar şi martorul A.C.P. (fila 57 dosar C.A. Constanta) prieten al victimei pe care o găzduise, arată că l-a văzut pe B.E., cu buza spartă şi la interpelarea sa, i-a răspuns că a fost bătut, fără alte precizări sau comentarii suplimentare.
Solicitarea de casare cu trimitere spre rejudecare este motivata în mod suplimentar dar absolut necesar de respectarea principiului aflării adevărului în cauză, mai ales în contextul sancţionator dat.
Apărarea susţine şi aplicarea în cauză a legii mai favorabile. In acest context Noul C. pen. , cu privire la omorul calificat nu mai prevede ca şi calificare fapta săvârşita în public. Ca o consecinţă, sub acest aspect, se impune în baza art. 386 Noul C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. în art. 32 Noul C. pen. raportat la art. 188 alin (1) şi (2) Noul C. pen.
În consecinţă, dacă se reţine vinovăţia inculpatului se solicită să se aibă în vedere şi considerentele pentru care instanţele anterioare au aplicat o pedeapsă orientată către minimul posibil în condiţiile în care limitele pedepsei pentru tentativă de omor calificat se situau între 7 ani şi 6 luni, respectiv 12 ani şi 6 luni închisoare pedeapsa rezultantă aplicată fiind de 8 ani închisoare. Drept urmare şi în situaţia expusă solicită admiterea recursului şi aplicarea unei pedepse situate la minimul special prevăzut de textul mcrrminator.
Analizând recursurile declarate instanţa reţine următoarele:
O primă evaluare a motivelor de recurs formulate de apărarea inculpatului indică faptul că în prima parte a criticilor scrise se solicită aplicarea legii penale mai favorabile în sensul aplicării C. pen. din 1968 (fila 1 din motivele de recurs, fila 33 dosar recurs), pentru ca în ultima parte a concluziilor apărării să se solicite aplicarea, ca lege mai favorabilă, a C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 (fila 4 motive de recurs, fila 36 dosar de recurs).- Totodată instanţa constată că motivele de recurs redactate de inculpat se referă strict la înlăturarea acuzaţiei privind tentativa la infracţiunea de omor (apărarea consideră că în speţă a fost comisă o infracţiune contra sănătăţii victimei care permitea împăcarea părţilor şi încetarea procesului penal cu privire, la această faptă), casarea cu trimitere pentru administrarea ca probă a unei expertize medico legale, şi în subsidiar la aplicarea legii mai favorabile pentru aceeaşi infracţiune.
În drept se invocă motivul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 Cprpen
Nu au fost formulate critici privind conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi nici nu au fost formulate critici cu privire la existenţa faptei contra lui B.
Astfel, în recursul declarat de inculpatul B.N. se solicită să se constate:
- incidenţa în cauză a C. pen din 1968 anterior modificării survenite prin Legea nr 2/2013 susţinerea fiind întemeiată pe art. 5 din C. proc. pen. cu privire la aplicarea legii mai favorabile cât şi art. 12 din Legea nr 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr 135/2010.
- ignorarea de către instanţe a laturii subiective, atitudinea inculpatului faţă de elementele obiective ale infracţiunii (recurentul nu a acţionat direct sau indirect cu intenţia de a ucide);
- incidenţa în cauză a infracţiunii de vătămare corporală faţă de care operează împăcarea părţilor
- aplicarea C. pen. din 1968 în vigoare până la modificarea survenită prin Legea nr. 2/2013 şi în baza art. 38 59 pct 172 C. proc. pen., şi casarea cu trimitere a cauzei, spre rejudecare Tribunalului Constanta, deoarece în cauză s-a dispus efectuarea unei constatări medico-legale concretizate în raportul din 20 februarie 2012, întocmit de un medic primar legist din cadrul S.J.M.L. Constanţa privind pe B.E.
- existenţa de contradicţii flagrante între declaraţiile date la urmărirea penală şi cele din faza de cercetare judecătorească privind obiectul cu care s-au produs leziunile (aspect considerat esenţial de către instanţe) precum şi mecanismul de producere al leziunilor.
- aplicarea în cauză a legii mai favorabile şi schimbarea încadrării juridice în art. 32 raportat la art 188 C. pen. actual.
- Din cele ce preced rezultă că speţa de faţă pune în discuţie în primul rând natura uneia dintre faptele pentru care a fost condamnat, infracţiune contra vieţii sau infracţiune contra sănătăţii şi integrităţi corporale, iar în subsidiar stabilirea legii penale mai favorabile cu privire la tentativa de omor.
Examinarea hotărârii recurate este condiţionată de exercitarea căii de atac "în condiţiile legii, iar soluţiile din recurs decurg din cazurile de casare incidente. Astfel, omisiunea motivării recursului în termenul prevăzut de lege împiedică instanţa să analizeze cazurile de casare ce nu pot fi invocate din oficiu (cum este şi cazul art. 385 pct. 17 C. proc. pen.), cazul de casare permite evaluare aplicării legii şi nu permite schimbarea situaţiei de fapt, iar soluţiile de casare cu trimitere sunt permise de lege în alte cazuri decât cele invocate de recurentul inculpat. Cazul de casare invocat ort. 385 pct. 1 7" Cprpen, nu permite una dintre soluţiile solicitate, casarea cu trimitere, Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată, se dispune în cazurile prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 3-6 Cprpen. şi rejudecarea de către instanţa competentă, în cazul prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 1.C. proc. pen.
Pentru a evita aplicarea regulilor decurgând din aplicarea art. 385 9 pct. 17 2C. proc. pen. (nu a fost invocat în termen cu consecinţa imposibilităţii examinării criticilor, nu permite decât evaluarea aplicării legii, iar recurentul solicită reţinerea unei alte situaţii de fapt, nu permite casare cu trimitere), recurentul a solicitat aplicarea legii mai favorabile în materie de procedură penală (deşi recurentul se referă la C. pen., în realitate solicită aplicarea altor cazuri de casare), respectiv să se stabilească faptul că în speţă recursul este guvernat de reguli abrogate la data pronunţării deciziei.
Cu privire la aplicarea C. pen. anterior Legii nr. 2/2013 instanţa constată că legea invocată nu are consecinţe asupra codului penal, şi ca urmare nu poate fi considerată ca lege penală mai favorabilă. Legea nr. 2/2013 reglementează cazurile de casare, iar decizia din prezenta speţă a fost pronunţată sub incidenţa acestei legi, la cinci luni de la abrogarea cazurilor de casare care permiteau reexaminarea faptelor de către instanţa de recurs. Deşi apărarea solicită aplicarea legii penale mai favorabile, din indicarea textelor de lege referitoare la situaţii tranzitorii în materie procesual penală rezultă că se are în vedere aplicarea C. proc. pen. în forma anterioară atât C. proc. pen. actual cât şi Legii nr. 2/2013.
Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 2/2013, dispoziţiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului. Cauza de faţă nu se află în situaţia tranzitorie reglementată de Legea nr. 2/2013, având în vedere că hotărârea din apel a fost pronunţată la cinci luni după intrarea în vigoare a acestei legi.
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs -de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. Prin lege veche se înţelege legea în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, iar nu o lege abrogată cu cinci luni anterior pronunţării deciziei, astfel cum solicită apărarea, şi cum este Legea nr. 2/2013. în consecinţă, instanţa urmează să analizeze atât respectarea termenul de declarare a căii de atac cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior în vigoare la 27 iunie 2013, data deciziei din apel, respectiv art. 385, art. 3853 C. proc. pen. anterior.
Recurentul nu a invocat nici un caz de împiedicarea a motivării recursului în termen, astfel că instanţa va examina doar posibilitatea ca modul de reglementare a căii de atac a recursului, prin Legea nr. 2/2013, la data pronunţării deciziei din apel, să îi afecteze dreptul la un dublu grad de jurisdicţie (apel şi fond) sau să îl discrimineze pe recurent.
Apărarea solicită ca recursul să examineze faptele astfel cum a făcut şi instanţa de apel. După intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, faptele sunt evaluate în cadrul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond şi cea de apel, în cadrul cărora apărarea are posibilitatea să administreze probe atât cu privire la caracterul fondat al acuzaţiei, cât şi cu privire la caracterul legal al modului în care s-a ajuns la acuzaţie. Recursul are ca obiect soluţionarea criticilor referitoare la aplicarea legii de către instanţa de fond şi cea de apel.
Regulile procesului echitabil nu presupun obligativitatea parcurgerii, în materie penală, a unui număr de trei grade de jurisdicţie. Legea garantează dublul grad de jurisdicţie. Anterior, în anul 2010, într-o situaţie similară, atunci când a fost eliminată calea de atac a apelului în cazul tuturor hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă (cu consecinţa posibilităţii atacării lor doar într-o singură cale de atac, devolutivă), chestiunea dublului grad de jurisdicţie (în loc de triplu grad) a format obiectul controlului de constituţionalitate, iar excepţia a fost respinsă (Decizia nr. 230 din 15 martie 2012, publicată în M. Of. al României nr. 287 din 2 mai 2012 sau Decizia Curţii Constituţionale nr. 612/2012, publicată în M. Of. nr. 437 din 30 iunie 2012). în Decizia nr. 230 din 15 martie 2012, s-a statuat, de exemplu, că prevederile din Legea nr. 202/2010 privind eliminarea apelului nu aduc nicio atingere dispoziţiilor constituţionale întrucât stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, inclusiv reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Totodată, Curtea a constatat că nu se încalcă nici dreptul la un proces echitabil, reglementat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea inculpaţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi. stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Totodată, dreptul la un proces echitabil nu presupune obligativitatea parcurgerii, în materie penală, a unui număr de trei grade de jurisdicţie. Astfel, textele de lege criticate asigură dreptul la două grade de jurisdicţie (judecata în primă instanţă şi cea în calea de atac) în materie penală, drept reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Existenţa unei căi de atac devolutive în materie penală (în cauza de faţă apelul) se conformează atât cerinţelor constituţionale de acces la justiţie cât şi art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de consolidare a caracterului de excepţie a căilor extraordinare de atac (de exemplu recursul, ca în speţa de faţă).
Prin Decizia nr. 523 din 12 decembrie 2012, Curtea Constituţională a constatat că legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, cei interesaţi având posibilitatea neîngrădită de. a utiliza aceste proceduri în formele şi modalităţile instituite de lege, ei putându-se prevala de toate garanţiile care condiţionează procesul echitabil.
Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie (egalitatea în faţa legii), prin Decizia nr. 506 din 5 decembrie 2013 Curtea a apreciat că instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv cu privire la căile de atac, nu creează discriminare atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare. In aceeaşi decizie s-a arătat că, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că principiul dublului grad de jurisdicţie prevăzut de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie este recunoscut numai în materie penală şi doar dacă obiectul judecăţii îl formează raportul penal de conflict.
În această situaţie modificările aduse prin Legea nr. 2/2013 privind cazurile de casare, circumscrise strict problemelor de drept, nu aduc atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate.de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din C.E.D.O., întrucât nu înlătura posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil.
În consecinţă, problemele de drept referitoare la prezentul recurs pot fi examinate în lnriitele art. 38510 alin. (3) C. proc. pen. anterior (motivarea recursului cu cinci zile anterior primului termen de judecată), respectiv în limitele cazurilor de casare în vigoare la data pronunţării deciziei din apel.
Primul termen de judecată în cauză a fost fixat la data de 04 februarie 2014, iar inculpatul a fost înştiinţat cu privire la acest termen precum şi cu privire la obligativitatea motivării recursului sub sancţiunea neluării în considerare a cazurilor de casare care nu pot fi examinate din oficiu, la data de 21 octombrie 2013, conform citaţiei de la dosar (fila 14 dosar recurs). La data de 21 ianuarie 2014 recurentul B.N. a depus o cerere prin care a solicitat amânarea cauzei de la data de 04 februarie 2014 pentru a putea să îşi angajeze un avocat ales. Cauza a fost judecată la data de 18 martie 2014. Memoriul cuprinzând.motivele de casare fost depus la data de 11 martie 2014, conform datei de înregistrare (fila 33 dosar de recurs). Memoriul de recurs depus de către avocatul ales contravine datei prevăzute de art. 38510 C. proc. pen., indicată pe procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare trimis recurentului, şi anume cu cel puţin cinci zile înaintea primului termen de judecată stabilit în cauză termenul de la 04 februarie 2014. Nu a fost invocat, în scris sau oral, nici un caz de împiedicare a depunerii motivelor în termenul prevăzut de lege.
Conform art. 38510 C. proc. pen. anterior, în vigoare la data declarării căii de atac, recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. în cazul în care nu sunt respectate condiţiile referitoare la motivarea în termen, instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior.
Legea prevedea, la data deciziei din apel, următoarele cazuri de casare (art. 3859 C. proc. pen.):
1. În cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei;
2. Abrogat
3. Instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. pen. sau a existat un caz de incompatibilitate;
4. Şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
5. Judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
6. Judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezenţa acestuia era obligatorie;
7. Abrogat
8. Abrogat
9. Abrogat
10. Abrogat
11. Abrogat
12. Când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334 - 337C. proc. pen.;
13. Când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;
14. S-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;
15. Nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată condamnatului a fost graţiată;
16. În mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;
17. Abrogat
17 1. Când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii;
17 2. Când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
18. Abrogat
19. Abrogat
20. Abrogat
21. Abrogat
În ceea ce priveşte cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, Codul prevede expres că se iau în considerare întotdeauna din oficiu cazurile prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 1, 3 - 6, 13 şi 14, iar cel de la pct. 15 se ia în considerare din oficiu numai când a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.
În consecinţă faţă de data depunerii motivelor de recurs, 11 martie 2014, instanţa urmează să analizeze cazurile de casare formulate de către avocatul ales doar în măsura în care se pot încadra în motivele ce pot fi analizate din oficiu.
În ceea ce priveşte cazurile de casare invocate
Recurentul a invocat:
- ignorarea de către instanţe a laturii subiective, atitudinea inculpatului faţă de elementele obiective ale infracţiunii (recurentul nu a acţionat direct sau indirect cu intenţia de a ucide);
- incidenţa în cauză a infracţiunii de vătămare corporală faţă de care operează împăcarea părţilor.
- aplicarea C. pen. din 1968 în vigoare până la modificarea survenită prin Legea nr. 2/2013 şi în baza art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., şi casarea cu trimitere a cauzei, spre rejudecare Tribunalului Constanta, deoarece în cauză s-a dispus efectuarea unei constatări medico-legale concretizate în raportul din 20 februarie 2012, întocmit de un medic primar legist din cadrul S.J.M.L. Constanţa privind pe B.E.
- existenţa de contradicţii flagrante între declaraţiile date la urmărirea penală şi cele din faza de cercetare judecătorească privind obiectul cu care s-au produs leziunile (aspect considerat esenţial de către instanţe) precum şi mecanismul de producere al leziunilor.
- aplicarea în cauză a legii mai favorabile şi schimbarea încadrării juridice în art. 32 raportat la art. 188 C. pen. actual
Deşi recurentul a încadrat juridic motivele de casare doar în art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., iar acest caz de casare nu poate fi examinat, dată fiind omisiunea motivării căii de atac în termenul prevăzut de lege, instanţa constată că una dintre critici se încadrează în art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., când nu sunt mtrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni (cu referire la natura faptei comise tentativă de omor sau infracţiune contra vieţii), iar o alta în art. 3859 pct. 15 C. proc. pen., aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (cu referire la legea penală mai favorabilă).
Doar aplicarea legii penale mai favorabile poate fi examinată din oficiu.
În ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile, instanţa găseşte apărarea fondată şi va evalua influenţa modificărilor legislative cu privire la conţinutul infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei raportate la legea aflată în vigoare la data săvârşirii ei, respectiv încadrarea juridică pentru care inculpatul a fost condamnat cu reţinerea circumstanţelor atenuante şi .consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.
Examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte.de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.
Art. 175 C. pen. anterior Omorul calificat. (i) Omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări: (ii) în public, se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani:şi interzicerea unor drepturi. (2)Tentativa se pedepseşte.
Art. 188 C. pen. actual, Omorul. (1) Uciderea unei persoane se pedepseşte cu. închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Fapta este incriminată ca infracţiune în. ambele legi, însă legea nouă este mai favorabilă având în vedere că este reţinută doar forma simplă. Odată stabilită legea mai favorabilă în raport de conţinutul" infracţiunii, instanţa va avea în vedere această lege la aplicarea sancţiunii.
Faţă de cele ce preced limitele sancţiunii în legea nouă, apreciată mai favorabilă în raport de încadrarea juridică sunt între 5 ani şi 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Susţinerea apărării este corectă şi în ceea ce priveşte caracterul de lege mai favorabilă a Noului C. pen. referitor la infracţiunea privind cu regimul circulaţiei rutiere, urmând a fi făcută aplicarea art. 335 alin. (1) C. pen.
Conform art. 12 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. în cazul succesiunii de legi penale intervenite până-la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi. complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.
Potrivit hotărârii de condamnare inculpatului i s-au interzis ca pedeapsă complementară interzicerii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 2 ani şi şase luni, după executarea pedepsei principale, iar ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei, a interzicerii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, respectiv: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Aceste pedepse au corespondent în art. 66 lit. a) şi b) C. pen., respectiv: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este strict legată de aplicarea legii. în consecinţă, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanţa de recurs nu poate examina în cauza de faţă critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. anterior. Nici chiar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către rninimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu este posibilă nici situaţia inversă.
În speţă instanţa de recurs a stabilit o sancţiune orientându-se către aprecierea faptei ca având o periculozitate concretă minimă astfel încât instanţa de recurs va proceda la individualizarea sancţiunii către minimul prevăzut de legea nouă.
Instanţa de recurs va face aplicarea dispoziţiilor referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei având în vedere că faptele din cauză au fost comise în timpul termenului de încercare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului B.N. prin sentinţa penală nr. 957 din 19 august 2009 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 1226 din 25 noiembrie 2009 a Tribunalului Constanţa.
De asemenea vor fi aplicate în speţă dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni.
În ceea ce priveşte recursul Ministerului Public, instanţa poate examina criticile formulate, pentru motive ce ţin de caracterul căii de atac a recursului, luând de asemenea în considerare situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel.
Criticile Ministerului Public tind, în mod similar criticilor inculpatului, la evaluarea situaţie de fapt din perspectiva unui caz de casare abrogat. Instanţa de recurs nu poate examina cauza decât în ceea ce priveşte corectitudinea soluţie de achitare în raport de situaţia de fapt reţinută.
Instanţa a precizat că nici convorbirile telefonice pe care le-a purtat inculpata la data de 20 februarie 2012, ce au fost interceptate şi înregistrate între orele 19, 58 şi 20,14 minute, nu pot constitui elemente care să fie incluse în conţinutul infracţiunii de favorizare a infractorului deoarece acestea vizează intenţii ale inculpatei cu privire la acţiunii viitoare fără însă, a fi confirmată materializarea vreuneia din ele.
Deşi lipsa materializării intenţiilor nu.are relevanţă cu privire la reţinerea favorizării infractorului care reprezintă o infracţiune de pericol şi nu de rezultat, în recurs se apreciază că elementele de fapt reţinute de cercetarea judecătorească nu pot conduce la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie:
- discuţiile purtate de:inculpată cu B.N. prin care i se cerea să rămână în apartamentul ei, precum şi faptul că B.N. a fost găsit în noaptea de 20/21 februarie 2012 la orele 23,45 de către organele de urmărire penală în apartamentul inculpatei au fost considerate de instanţă ca o probă a faptului că cei doi s,-au întâlnit pentru a sta de vorbă, inculpatul B. urmând să plece ulterior la locuinţa partenerei sale;
- faptul că i-a cerut lui B.N. sa nu mai vorbească la telefon, nu constituie un ajutor dat în sensul îngreunării urmăririi penale;
- demersul de a lua legătura cu un avbcat se circumscrie dreptului la apărare;
- împăcarea părţilor era un demers legitim, faţă de încadrarea juridică iniţială, astfel că fapta persoanei acuzate mr avea caracter penal. La data de 19 februarie 2012 se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală de către inculpatul B., motiv pentru care era posibilă împăcarea"" chiar şi în ceea ce priveşte latura penală. în consecinţă, vizita din data de 19 februarie 2012, astfel cum a reţinut instanţa de apel, nu putea reprezenta un ajutor material sau moral acordat în mod fraudulos unui infractor.
Faţă de cele ce preced, va admite recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva Deciziei penale nr. 90/P din 27 iunie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va casa în parte decizia penală recurată şi în parte sentinţa penală nr. 543/2012 a Tribunalului Constanţa şi rejudecând:
1). Va schimba încadrarea juridică din infracţiunea prevăzute de art. 20 C. pen. anterior raportat, la art. 174.alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. anterior cu aplic.art. 37 lit. b) C. pen. anterior, reţinută în sarcina inculpatului B.N., infracţiunea prevăzută de art. 32 raportat, la art. 188 C. pen. cu aplica art. 5 C. pen.
În-baza art. 32 raportat, la art. 188 C. pen. cu aplic, art. 5 C. pen., va condamna pe inculpatul B.N. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 66 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 1 an după executarea pedepsei.
În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. anterior raportat, la, art. 83 C. pen. anterior, va dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului B.N. prin sentinţa penală nr. 957 din 19 august 2009 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 1226 din 25 noiembrie 2009 a Tribunalului Constanţa, pe care o adiţionează la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, dispunând ca inculpatul să execute în total.pedeapsa de 6 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
2). În baza art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 5 C. pen., va condamna inculpatul B.N. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 864 alin. (1) C. pen. anterior raportat, la art. 83 C. pen. anterior,, va dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului B.N. prin sentinţa penală nr. 957 din 19 august 2009 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 1226 din 25 noiembrie 2009 a Tribunalului Constanţa, pe care o adiţionează la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, dispunând ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, va contopi pedepsele aplicate şi va dispune ca inculpatul B.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale.
Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva aceleiaşi decizii penale.
Cheltuielile - judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B.N. şi pentru intimata L.N., în sumă de câte 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva Deciziei penale nr. 90/P din 27 iunie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte sentinţa penală nr. 543/2012 a Tribunalului Constanţa şi rejudecând:
1). Schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzute de art. 20 C. pen. anterior raportat, la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. anterior cu aplic.art. 37 lit. b) C. pen. anterior, reţinută în sarcina inculpatului B.N., infracţiunea prevăzută de art. 32 raportat, la art. 188 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.
În baza art. 32 raportat, la art. 188 C. pen. cu aplic, art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul B.N. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 66 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 1 an după executarea pedepsei.
În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
În baza art. 864 alin. (1) C. pen. anterior raportat, la art. 83 C. pen. anterior, dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului B.N. prin sentinţa penală nr. 957 din 19 august 2009 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 1226 din 25 noiembrie 2009 a Tribunalului Constanţa, pe care o adiţionează la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, dispunând ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 6 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
2). În baza art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul B.N. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 864 alin. (1) C. pen. anterior raportat, la art. 83 C. pen. anterior, dispune. revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului B.N. prin sentinţa penală nr. 957 din 19 august 2009 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 1226 din 25 noiembrie 2009 a Tribunalului Constanţa, pe care o adiţionează la pedeapsa.de 1 an închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, dispunând ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, contopeşte pedepsele aplicate şi dispune ca inculpatul B.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva aceleiaşi decizii penale.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpatul B.N. şi pentru intimata L.N., în sumă de câte 100 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunţată în sentința publică, azi 31 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1153/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 1119/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
