ICCJ. Decizia nr. 1153/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Actul sexual cu un minor (art. 198 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1153/2014
Dosar nr. 9573/3/2013
Şedinţa publică din 01 aprilie 2014
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 300/F din data de 15 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 9573/3/2013, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 198 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat inculpatul M.M. la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, în formă agravată şi continuată.
În temeiul art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod.
În temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit cele două pedepse principale şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an închisoare, acesta urmând să execute astfel pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat, alături de această pedeapsă rezultantă, pedeapsa complementară constând în interzicerea, pe o durată de 5 ani, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod.
În. temeiul art. 357 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei rezultante, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării acelei pedepse.
În temeiul art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 88 alin. (1) C. pen. , a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 12 decembrie 2012 până la zi.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14, art. 17 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. cu aplicarea art. 1349 alin. (1) şi (2) şi art. 1357 din noul C. civ., a admis acţiunea exercitată de partea civilă L.F., prin reprezentantul legal L.D. şi a obligat pe inculpat să plătească acesteia suma de 7.500 lei, cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 163 C. proc. pen., a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în instituirea unui sechestru asupra bunurilor mobile ale inculpatului, până la concurenţa sumei de 7.500 lei, în vederea reparării daunelor morale.
În temeiul art. 255 alin. (4) rap. la art. 254 alin. (3) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 1.500 lei, dată de acesta cu titlu de mită, consemnată la dispoziţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti la C.E.C. Bank, Unitatea V., conform recipisei din data de 13 decembrie 2012.
În temeiul art. 357 alin. (2) Iit. e) C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpat a sumei de 700 lei, găsită asupra sa cu ocazia percheziţiei corporale din data de 12 decembrie 2012, consemnată la dispoziţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti prin recipisa din data de 13 decembrie 2012, emisă de C.E.C. Bank, Unitatea V.
În temeiul art. 349 rap. la art. 189 şi art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat (5.000 lei, pentru faza de urmărire penală şi 200 lei, pentru faza de judecată).
În temeiul art. 349 rap. la art. 193 C. proc. pen., a luat act că partea civilă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin Rechizitoriul nr. 5445/P/2012 din data de 06 martie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor concurente de act sexual cu un minor, în formă continuată şi dare de mită, prevăzute de art. 198 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 41alin. (2) C. pen. şi respectiv de art. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în raport cu următoarea situaţie de fapt:
1. În perioada iulie - noiembrie 2012, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a întreţinut acte sexuale (vaginale, orale şi anale) cu partea vătămată L.F., de 13 ani, cunoscând vârsta acesteia. Unele acte sexuale au fost determinate prin darea de bani şi alte foloase (obiecte de îmbrăcăminte, încălţăminte, telefon mobil) de către inculpat minorei.
În urma acestor acte sexuale, minora a rămas însărcinată şi a făcut întrerupere de sarcină, la data de 23 noiembrie 2012, după 14 săptămâni de evoluţie.
Prin raportul de expertiză medico-legală genetică din 2012, întocmit de I.N.M.L. „M.M.", s-a stabilit că, între caracterele genetice din profilul de referinţă al inculpatului şi cele ale produsului de concepţie, de sex feminin, al minorei L.F., există cel puţin o corespondenţă la nivelul fiecărui marker genetic şi că inculpatul este genitorul patern al acelui produs de concepţie, prelevat prin chiuretaj de la minoră, cu o probabilitate de 99,99983%.
În aceeaşi perioadă, inculpatul a dus-o pe minoră la hotelul V., unde a oferit-o, în schimbul unor sume de bani, altor bărbaţi, pentru ca aceştia să întreţină cu ea acte sexuale.
Din raportul de evaluare psihologică, întocmit de un expert din cadrai Organizaţiei „Salvaţi Copiii", rezultă că, la abuzul sexual suferit de minoră, au contribuit o serie de factori. Din declaraţiile acesteia, în câteva situaţii, inculpatul a folosit forţa, pentru a face sex cu ea şi a plesnit-o peste faţă. Consecinţele abuzului sexual prin care a trecut minora se manifestă şi în prezent prin treziri repetate în timpul nopţii, coşmaruri, scăderea poftei de mâncare şi tendinţe depresive. Consecinţele pe termen mediu şi lung se pot manifesta prin dispoziţie depresivă, tulburări de somn şi alimentare, implicare în relaţii sexuale cu risc de îmbolnăvire sau/şi o nouă sarcină, comportamente de risc, prin expunere la situaţii cu potenţial traumatic (violenţă fizică, exploatare sexuală, trafic de fiinţe umane). Probabilitatea ca aceste consecinţe să se manifeste este crescută.
În declaraţiile iniţiale, inculpatul a recunoscut că, în perioada respectivă, a întreţinut relaţii sexuale cu minora şi că i-a dat acesteia cadouri şi sume de bani, negând însă scopul în care i-a oferit acele lucruri şi faptul că ar fi avut cunoştinţă de vârsta ei reală. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a recunoscut ambele infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată.
Afirmaţiile sale din declaraţiile iniţiale au fost contrazise de următoarele mijloace de probă:
Din plângerea reprezentantului legal al minorei, L.D., rezultă că, în cursul lunii septembrie 2012, a aflat de la vecina sa, G.C., despre faptul că fiica lui, L.F., avea o relaţie cu inculpatul, iar, la data de 17 noiembrie 2012, a fost anunţat că aceasta se afla internată la maternitatea Polizu, deoarece era însărcinată în 3 luni şi 3 săptămâni. Cu ocazia vizitării fiicei sale la spital, a aflat de la aceasta că, de aproximativ 6 luni, întreţinea relaţii sexuale cu inculpatul, care a obligat-o să aibă raporturi sexuale cu alţi patru bărbaţi, care îl plăteau pentru acest lucru.
Din declaraţiile părţii vătămate L.F., rezultă că, în vara anului 2012, s-a împrietenit cu inculpatul, patronul frizeriei „S.D." într-una din zile, acesta i-a luat cu maşina pe ea şi pe „A.C." Cel din urmă s-a oprit în Piaţa .i, iar inculpatul şi cu partea vătămată şi-au continuat drumul cu maşina. Inculpatul i-a cerut minorei să îl însoţească la hotelul V., unde acesta a plătit o cameră. Acolo, inculpatul i-a cerut să se dezbrace. Deoarece partea vătămată a refuzat, inculpatul a dezbrăcat-o cu forţa, a trântit-o pe pat şi a întreţinut cu ea, fără voia acesteia, un act sexual vaginal. După consumarea actului respectiv, inculpatul i-a solicitat părţii vătămate să nu povestească cele întâmplate, spunându-i că, altfel, îl va concedia pe „A.C." Totodată, i-a promis că va avea grijă de ea, în sensul că îi va da bani şi tot ce îşi doreşte. In lunile următoare, partea vătămată a întreţinut, în mai multe rânduri, acte sexuale (vaginale, orale şi anale) cu inculpatul, atât la hotelul V., cât şi în frizeria acestuia, după închiderea programului. Majoritatea acestor acte procesuale s-au desfăşurat cu acordul său, însă au existat şi situaţii în care actele sexuale au fost prestate de inculpat fără voia ei. Partea vătămată a precizat că motivele pentru care a continuat relaţia cu inculpatul sunt diverse, de la frica ca acesta să nu dezvăluie cele întâmplate, până la primirea de la el a diferite sume de bani, cuprinse între 20 şi 50 lei şi cadouri (încălţăminte, îmbrăcăminte, un telefon mobil). Intr-una din zile, când s-au dus împreună la hotelul V., inculpatul a lăsat-o în cameră cu doi bărbaţi necunoscuţi, spunându-i să fie cuminte şi să aibă grijă de ei. Cei doi bărbaţi au întreţinut cu partea vătămată acte sexuale (vaginale, orale şi anale) contra voinţei sale. După finalizarea acestora, cei doi bărbaţi i-au înmânat inculpatului o sumă de bani. Ulterior, inculpatul i-a dat bani părţii vătămate, spunându-i să nu relateze cele întâmplate. La câteva zile de la acest incident, inculpatul a condus-o din nou pe partea vătămată la hotelul V., unde a lăsat-o în cameră cu un alt bărbat necunoscut, care a întreţinut cu aceasta, împotriva voinţei sale, acte sexuale (vaginale şi orale). După finalizare, bărbatul respectiv i-a lăsat părţii vătămate suma de 100 lei. în cameră, a intrat apoi un al doilea bărbat necunoscut, care a întreţinut, la rândul său, acte sexuale (vaginale şi orale) cu partea vătămată, împotriva voinţei acesteia. Ulterior, partea vătămată l-a văzut pe acesta cum îi înmâna inculpatului o sumă de bani. Doi dintre bărbaţii la care s-a referit partea vătămată au fost identificaţi ca fiind N.S. şi D.I., ceilalţi doi bărbaţi rămânând neidentificaţi. La data de 17 noiembrie 2012, când tatăl său a aflat că este însărcinată, i-a aplicat mai multe lovituri. în urma acestor agresiuni, partea vătămată a fost internată la Spitalul „G.A.", unde i s-a spus că este însărcinată în 3 luni şi 2 săptămâni. După aproximativ o săptămână, a suferit operaţia de întrerupere de sarcină. La data de 25 noiembrie 2012, inculpatul a vizitat-o pe partea vătămată la spital, unde a rugat-o să nu depună plângere la poliţie şi i-a băgat cu forţa suma de 200 lei în buzunar. La data de 27 noiembrie 2012, inculpatul a vizitat-o din nou pe partea vătămată la spital, ocazie cu care i-a reproşat că a depus plângere penală şi i-a cerut să declare ce îi va spune el, dictându-i în acest scop o declaraţie, scrisă de ea pe un carneţel.
Martorul G.P., agent de pază la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Polizu, a declarat că, în noaptea de 25/26 noiembrie 2012, în jurul orei 2300, s-a prezentat acolo o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 40 de ani, care a cerut să i se permită accesul în spital, recomandându-se a fi unchiul părţii vătămate. Martorul l-a recunoscut, din planşa fotografică, pe inculpat, ca fiind acel bărbat. Deoarece inculpatul cunoştea foarte multe date despre partea vătămată, martorul 1-a lăsat să intre în spital şi l-a însoţit până la salonul unde era internată aceasta. Acolo, cei doi au stat de vorbă circa 3 minute, fără ca martorul să poată auzi ce au discutat.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 31 ianuarie 2012, întocmit de D.G.P. a Municipiului Bucureşti, Serviciul Criminalistic, Compartimentul de Detecţie a Comportamentului Simulat, rezultă că răspunsurile inculpatului la întrebările relevante ale cauzei, la care acesta a răspuns „Nu" (Rl. Pe durata în care ai întreţinut relaţii sexuale cu L.F., ai ştiut vreun moment că are vârsta de 13 ani?; R2. Pe durata în care ai întreţinut relaţii sexuale cu L.F., ai cunoscut vârsta ei reală?; R3. În intervalul în care ai întreţinut relaţii sexuale cu L.F., ai ştiut că are 13 ani?; R4. în afară de ceea ce ai declarat, i-ai mai dat bani şi cadouri lui L.F., pentru a întreţine cu tine relaţii sexuale?), au provocat modificări specifice comportamentului simulat.
Martorul B.A.M. a declarat că, în vara anului 2012, a efectuat practica la coaforul „S.D.", unde inculpatul este patron. în acest interval de timp, a cunoscut-o pe F., care a venit să îl viziteze la coafor. Cu această ocazie, a observat că inculpatul o cunoştea deja pe F., ştiind despre aceasta şi despre familia ei mai multe amănunte (unde se află casa ei, că mama fetei este plecată în străinătate, că familia este săracă). Inculpatul i-a mărturisit martorului, în aceeaşi împrejurare, precum şi ulterior, că întreţine cu F. relaţii sexuale. F. a venit, în mai multe rânduri, la frizerie, pentru a se întâlni cu inculpatul, ceea ce i-a oferit ocazia martorului să observe că, dacă la început partea vătămată venea prost îmbrăcată, ulterior aceasta venea la salon machiată şi bine îmbrăcată, luându-şi şi un telefon mobil. într-una din zile, a văzut-o pe F. că a plecat cu inculpatul în maşina acestuia, întorcându-se 2 ore mai târziu cu o pungă în care se aflau haine şi cu suma de 400 lei, oferindu-se să-i dea martorului o parte din bani. In altă zi, inculpatul l-a invitat pe martor la o plimbare cu maşina sa, în care se afla şi F. După ce martorul a coborât la Piaţa C., F. şi inculpatul şi-au continuat deplasarea, cu maşina celui din urmă. F. i-a mărturisit martorului că întreţinea cu inculpatul şi cu alţi bărbaţi relaţii sexuale, la hotel V. şi că aceştia îi dădeau bani şi o îmbrăcau. Inculpatul i-a spus martorului că se duce şi cu alte femei la hotelul V., unde are o cameră pentru care plăteşte între 30 şi 50 lei. Având în vedere vizitele foarte dese ale părţii vătămate la frizeria inculpatului, martorul a putut observa că, de fiecare dată când F. pleca cu acesta, se întorcea apoi cu diferite lucruri, bani şi haine. In luna august 2012, F. i-a spus martorului că este însărcinată, fără a preciza cine este tatăl copilului. La data de 28 noiembrie 2012, martorul a fost sunat de inculpat, care l-a chemat la frizerie, unde se aflau soţia acestuia, D. şi trei angajaţi, A., C. şi A. Inculpatul i-a spus că a venit poliţia, că toţi au dat declaraţii şi că va fi şi el chemat în acest scop, cerându-i să declare că F. a fost iubita lui, că a întreţinut cu ea relaţii sexuale şi că acel copil este al martorului. Inculpatul i-a mai spus să nu declare poliţiei că el a întreţinut relaţii sexuale cu F. De asemenea, inculpatul i-a cerut să îl anunţe când va fi căutat de poliţie, pentru a şti şi el ce să facă în continuare. Cei prezenţi i-au spus că şi ei au declarat în acelaşi sens.
Martorul M.C. a declarat că, în vara anului 2012, la frizeria în care lucrează şi unde inculpatul este patron, a efectuat practică martorul B.A.M. , pe care îl cunoştea sub numele de C.A. Acesta avea o prietenă, pe nume F., în vârstă de 13-14 ani, care venea la frizerie în mod constant, inclusiv atunci când A. nu era prezent. In perioada respectivă, martorul a aflat că patronul său întreţinea relaţii sexuale cu acea fată, despre care inculpatul ştia că are 13 ani. Martorul a mai declarat că inculpatul o ducea pe F. la hotelul V., în vederea întreţinerii de relaţii sexuale cu ea, oferind-o, totodată, şi altor bărbaţi, în acelaşi scop. După ce fata a efectuat avortul, inculpatul le-a spus atât lui, cât şi martorului B.A.M. să declare la poliţie că tatăl copilului este A. şi că inculpatul nu a întreţinut niciodată relaţii sexuale cu ea.
Martora G.C. a declarat că, în vara anului 2012, a văzut-o pe partea vătămată coborând din autoturismul inculpatului, pentru ca, în perioada următoare, să observe că aceasta frecventa frizeria inculpatului, care o lua cu maşina, în mai multe rânduri. De la copiii din cartier, a aflat că cei doi sunt împreună. în urma unor discuţii pe care le-a avut cu partea vătămată şi cu inculpatul, martorei i-au fost confirmate suspiciunile privind existenţa unei relaţii între cei doi şi faptul că inculpatul cunoştea vârsta reală a victimei.
Martorul P.D. a declarat că îl cunoaşte pe inculpat sub numele de „M.F." de aproximativ 7-8 ani, deoarece acesta are o frizerie pe Calea G., în apropierea locuinţei prietenului său din copilărie, L.D. în vara anului 2012, se afla împreună cu L.D., în apropierea domiciliului său, când a observat-o pe fiica acestuia, L.F., stând de vorbă cu „M.F." După ce i-a atras atenţia lui L.D. despre acest lucru, tatăl părţii vătămate s-a dus la inculpat, cerându-i să o lase în pace pe fiica sa, pentru că nu are decât 13 ani şi nu este normal să aibă o relaţie cu aceasta. Inculpatul a negat că ar fi avut vreo relaţie cu partea vătămată, spunând că are şi el o fiică şi înţelege anormalitatea unei eventuale astfel de relaţii. Martorul a mai arătat că L.D. i-a spus că inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa, pe care a obligat-o să aibă relaţii de acest tip şi cu alţi bărbaţi.
Martorul L.D.l. a declarat că, în seara de 17 noiembrie 2012, a văzut-o pe sora sa, L.F., coborând din autoturismul inculpatului, pe care îl cunoaşte drept „M.F." Pe acesta, îl cunoaşte din cartierul în care locuieşte, deoarece deţine o frizerie în apropierea locuinţei sale.
Cercetarea la faţa locului a relevat că cele două locaţii în care a fost situată frizeria inculpatului se află pe Calea C., în apropierea imobilului de pe strada M., unde locuieşte partea vătămată, pe care inculpatul o cunoştea dinainte de vara anului 2012, încă de când aceasta era un copil, fiind în relaţii de bună vecinătate cu tatăl său. De asemenea, şcoala generală cu clasele I-VIII la care învaţă partea vătămată este poziţionată în imediata apropiere a celor două locaţii.
Astfel cum rezultă şi din harta topografică, locuinţa părţii vătămate se află în imediata apropiere a clădirilor unde a funcţionat (până în vara anului 2012) şi funcţionează în prezent frizeria SC S.D. SRL (având ca asociaţi şi administratori pe M.M.D. şi pe inculpatul M.M.), iar cele două locaţii se află vizavi una de cealaltă. Tot în aceeaşi arie geografică restrânsă, se află şi unitatea şcolară în care partea vătămată urmează cursurile gimnaziale.
Din declaraţiile martorilor I.M., S.E.P., C.A.M. şi L.A.G., angajaţi ai hotelului V. şi respectiv patron al stabilimentului, rezultă că aceştia îl cunosc pe inculpat de mai mulţi ani. Despre acesta, martorii au declarat că merge la hotel de circa 2 ori pe lună, însoţit de diverse persoane de sex feminin, două dintre acestea fiind angajate ale frizeriei. Niciodată, inculpatul nu a stat mai mult de 3 ore în camera hotelului. Niciunul dintre martori nu a putut preciza dacă partea vătămată l-a însoţit pe inculpat, într-una din aceste vizite.
Având în vedere aceste probatoriu, declaraţiile martorelor T.A. şi l.A.C. au fost înlăturate ca nesincere.
Potrivit fişei de cazier judiciar, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare, pentru infracţiunile de viol şi perversiune sexuală, prevăzute de art. 197 alin. (2) şi respectiv de art. 201 alin. (2) C. pen., de către Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 107/1995. Persoana vătămată în acea cauză era minoră, iar inculpatul, împreună cu alţi şase bărbaţi, au violat-o. Cel care a iniţiat săvârşirea faptelor a fost chiar inculpatul, care „pusese ochii pe fată". Autorii faptelor respective au încercat să rezolve situaţia, prin oferirea unei sume de bani persoanei vătămate, pentru a o „recompensa". După executarea unei fracţiuni din pedeapsă, inculpatul a fost liberat condiţionat şi, în decurs de numai câteva luni, a mai săvârşit o infracţiune de viol, fiind cercetat cu privire la aceasta în Dosarul nr. 1497/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, finalizat cu o soluţie de încetare a urmăririi penale, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către partea vătămată. Această retragere a fost determinată de ameninţările primite de partea vătămată şi familia sa din partea familiei inculpatului, precum şi de oferirea unei sume de bani de către acesta din urmă, astfel cum rezultă din declaraţia persoanei vătămate H.S. În cauza respectivă, la data săvârşirii faptei, partea vătămată împlinise vârsta de 18 ani numai de câteva zile.
S-a evidenţiat, citându-se literatura de specialitate, că acest tip de infractor nu se opreşte niciodată, până nu este prins şi încarcerat. Cea mai mare repetabilitate a recidivei se întâlneşte la agresorii sexuali. Diferenţa dintre cei încarceraţi şi cei supuşi unei complete game de tratament de recuperare este, din punct de vedere statistic, neglijabilă.
2. La data de 12 decembrie 2012, inculpatul a dat suma de 1.500 lei subinspectorului I.M.C. din cadrul Secţiei 20 Poliţie din Bucureşti, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu şi pentru a face acte contrare acestor atribuţii. Astfel, fiind cercetat în Dosarul nr. 14743/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6 Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată (fapta de la pct. 1), inculpatul a dai lucrătorului de poliţie care efectua cercetări penale în acel dosar suma anterior menţionată, pentru ca acesta să nu mai audieze martori, să nu mai administreze alte mijloace de probă şi să realizeze ancheta astfel încât, în sarcina lui, să nu fie reţinute toate învinuirile aduse.
Astfel, în data de 10 decembrie 2012, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a fost înregistrat Dosarul nr. 5445/P/2012, privind denunţurile formulate de subinspectorul I.M.C. şi subcomisarul R.L.I., ambii din cadrul Secţiei 20 Poliţie. în acele denunţuri, s-a arătat că, la nivelul secţiei respective, se află înregistrat Dosarul nr. 14743/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, privind săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de act sexual cu un minor. în acel dosar, au efectuat activităţi procedurale ambii poliţişti, subcomisarul R.L.I. audiindu-l pe inculpat, la data de 06 decembrie 2012, iar subinspectorul I.M.C. efectuând alte activităţi procedurale.
La aceeaşi dată anterior menţionată, s-a procedat la reţinerea inculpatului, adus la sediul secţiei de poliţie cu mandat de aducere. La data de 07 decembrie 2012, inculpatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă. în timp ce se aflau la sediul parchetului, în vederea soluţionării propunerii respective, inculpatul i-a cerut subinspectorului I.M.C. să îl ajute, întrebându-l dacă poate discuta cu procurorul, deoarece „nu va fi degeaba", lăsându-i impresia că îi va oferi o sumă de bani.
După respingerea propunerii de arestare preventivă de către Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, pe drumul spre secţia de poliţie, inculpatul i- a spus subinspectorului I.M.C. că îl va căuta, iar acesta i-a replicat că mai sunt activităţi de efectuat în dosar, care necesită prezenţa lui şi că va fi citat când trebuie să se prezinte. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul i-a spus subcomisarului R.L.I. şefule, o să te caut. ", uitându-se direct în ochii lui, moment în care a făcut un semn distinctiv cu ochii, ridicând din sprâncene, în sensul oferirii de bani.
În zilele de 08 şi 10 decembrie 2012, inculpatul l-a căutat la secţia de poliţie pe subinspectorul I.M.C., însă cel din urmă a aranjat, în prealabil, ca, într-o astfel de situaţie, acesta să primească răspunsul că el nu se afla în secţie, pentru a avea astfel posibilitatea să formuleze un denunţ. Cei doi lucrători de poliţie au fost de acord să colaboreze cu organele de urmărire penală, pentru a proba săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de dare de mită.
La data de 12 decembrie 2012, s-a organizat acţiunea de prindere în flagrant, după ce, prin Autorizaţia din data de 11 decembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, s-a autorizat interceptarea şi înregistrarea convorbirilor purtate în mediul ambiental de subinspectorul I.M.C., subcomisarul R.L.I. şi inculpat, atât între ei, cât şi cu alte persoane, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 10 decembrie 2012 până la data de 08 ianuarie 2013.
Din pro cesul-verbal de prindere în flagrant, rezultă că, la data de 12 decembrie 2012, în jurul orei 1000, denunţătorul I.M.C. l-a citat telefonic pe inculpat, în vederea lămuririi aspectelor care făceau obiectul cercetărilor în Dosarul nr. 14743/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, stabilind de comun acord că acesta să se prezinte la sediul Secţiei 20 Poliţie în aceeaşi zi, în jurul orei 12. În acest context, la ora 12, subinspectorul I.M.C. s-a întâlnit cu inculpatul, la sediul secţiei de poliţie, în biroul nr. 4. La ora 1240, după ce, în prealabil, organele de urmărire penală şi-au declinat calitatea, s-a procedat la legitimarea celor două persoane aflate în încăperea respectivă. In prezenţa martorului asistent, persoanele au declarat verbal că se numesc M.M. şi subinspector de poliţie I.M.C.. Inculpatul a fost întrebat cu privire la motivul prezenţei sale în sediul secţiei de poliţie, iar acesta a declarat verbal că a venit acolo la solicitarea ofiţerului de poliţie, pentru a discuta aspecte din dosarul penal în care era cercetat. De asemenea, a precizat că i-a dat poliţistului suma de 1.500 lei, pe care acesta i-o împrumutase anterior, pentru a plăti onorariul apărătorului ales care l-a asistat juridic în Dosarul nr. 14743/P/2012, banii fiind puşi în interiorul dosarului aflat pe birou. S-a procedat la verificarea sumei de bani la care inculpatul a făcut referire, constatându-se că era compusă din 15 bancnote a câte 100 lei.
Din procesul-verbal de redare a dialogului ambiental, rezultă că, în timpul discuţiilor cu lucrătorul de poliţie, inculpatul i-a propus acestuia ca, în schimbul unei sume de bani, să nu efectueze acte de urmărire penală în Dosarul nr. 14743/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, în care el era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor. In acelaşi context, inculpatul i-a înmânat subinspectorului I.M.C. suma de 1.500 lei, spunându-i că doreşte ca, în dosarul pe care acesta îl instrumenta, să audieze mai puţini martori, astfel încât acuzaţiile să fie mai puţin grave. Din ansamblul conversaţiei, rezultă că suma de bani înmânată de inculpat lucrătorului de poliţie nu era singura pe care acesta era dispus să o dea, în vederea instrumentării dosarului de violenţă sexuală în sensul atenuării răspunderii lui penale şi că darea de bani avea să fie urmată, săptămânal, de alte vizite ale inculpatului, în acelaşi scop.
Situaţia de fapt prezentată a fost confirmată şi prin declaraţiile martorilor l.M.C. şi R.L.I.
La rândul său, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în modalitatea anterior menţionată.
După sesizarea instanţei, Tribunalul a procedat la ascultarea inculpatului, care a solicitat ca judecata să se desfăşoare conform procedurii simplificate prevăzute de art. 3201C. proc. pen., sens în care a declarat că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, în modalitatea prezentată în rechizitoriu.
În aceste condiţii, analizând probatoriul administrat în faza de urmărire penală, Tribunalul a apreciat că faptele imputate inculpatului, astfel cum au fost descrise în acrul de sesizare, există, fiind pe deplin dovedite, constituie infracţiunile de act sexual cu un minor, în formă agravată şi continuată şi respectiv dare de mită (în încadrările juridice menţionate în dispozitivul sentinţei) şi au fost săvârşite de către inculpat.
La individualizarea pedepselor principale (5 ani închisoare, pentru prima infracţiune şi respectiv 3 ani închisoare, pentru cea de-a doua infracţiune), Tribunalul a dat eficienţă dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (în sensul reducerii cu o treime a limitelor speciale din normele de incriminare) şi a avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., reţinând gravitatea sporită a faptelor şi, mai ales, periculozitatea deosebită a inculpatului.
În acest sens, Tribunalul a constatat că, potrivit fişei de cazier judiciar (fila 64, vol. l, d.u.p.), inculpatul a fost condamnat anterior la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi perversiune sexuală, prevăzute de art. 197 alin. (2) şi respectiv de art. 201 alin. (2) C. pen., aspect care evidenţiază o anumită predilecţie a acestuia pentru comiterea de infracţiuni privitoare la viaţa sexuală. Din executarea pedepsei respective, inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 12 noiembrie 1997, cu un rest rămas neexecutat de 1850 zile închisoare, care s-a împlinit la data de 07 decembrie 2002, de când a început să curgă termenul de reabilitare de 9 ani şi 6 luni, acesta împlinindu-se la data de 06 iunie 2012, mai înainte de săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii, situaţie care exclude existenţa stării de recidivă.
Tribunalul a ţinut seama, la conturarea personalităţii inculpatului, şi de atitudinea cinică de care a dat dovadă pe parcursul cercetărilor, astfel cum rezultă din interceptarea în mediul ambiental a convorbirii purtate între acesta şi denunţătorul l.M.C. (spre exemplu, inculpatul s-a oferit să aştepte ca victima să împlinească 18 ani şi să o ia de nevastă, deşi, pe de o parte, legea nu mai prevede această cauză de impunitate, iar, pe de altă parte, el este deja căsătorit; de asemenea, inculpatul şi-a exprimat dorinţa ca instanţa „să dea ceva cu suspendare, adică să fie ceva mai, ceva ce să nu apese în instanţă"; totodată, referindu-se la partea vătămată, inculpatul a afirmat „m-am culcat cu ea de două ori, ce dracu, doar nu m-o face tată la copil?").
Tribunalul a avut în vedere şi faptul că inculpatul a săvârşit cea de-a doua infracţiune (darea de mită) în încercarea de a ascunde sau, cel puţin, de a-şi crea o situaţie procesuală mai blândă cu privire la prima infracţiune (actul sexual cu un minor).
Tribunalul a reţinut, sub acelaşi aspect şi consecinţele care s-au produs deja asupra persoanei victimei (apariţia unei sarcini, ulterior întreruptă şi traumele psihice pe care aceasta le suportă, manifestate prin treziri repetate în timpul nopţii, coşmaruri, scăderea poftei de mâncare, tendinţe depresive), precum şi cele previzibile pe termen mediu şi lung (predispoziţia depresivă, posibila implicare în comportamente de risc, constând în expunere la situaţii cu potenţial traumatic).
În cazul infracţiunii de act sexual cu un minor, Tribunalul a aplicat inculpatului, ţinând seama de specificul faptei şi de vârsta victimei şi pedeapsa complementară constând în interzicerea, pe o perioadă de 5 ani, a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, a drepturilor părinteşti şi a dreptului de a fi tutore sau curator. Constatând că infracţiunile deduse judecăţii se află în concurs real, Tribunalul a dispus contopirea pedepselor stabilite pentru acestea şi a aplicat inculpatului, în vederea executării, pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an închisoare, pe care l-a apreciat necesar, atât pentru a nu crea acestuia senzaţia de impunitate, în raport cu infracţiunea mai puţin gravă, cât şi pentru sancţionarea situaţiei de antecedenţă penală explicată anterior.
Întrucât pedeapsa aplicată presupune o executare efectivă, într-un loc de detenţie, Tribunalul a apreciat că se impune menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului.
Referitor la acţiunea .civilă, Tribunalul, constatând că L.D., în calitate de reprezentant legal al părţii vătămate minore L.F., a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu o sumă pe care o va preciza ulterior (fila 142 verso, vol. l, d.u.p.) a apreciat ca fiind neîndoielnică producerea de suferinţe de ordin moral victimei iar pentru repararea acestor suferinţe, a considerat că suma de 7.500 lei este suficientă, astfel că l-a obligat pe inculpat să plătească părţii civile suma respectivă, iar, pentru garantarea acestei plăţi, a dispus instituirea unui sechestru asupra bunurilor sale mobile.
Împotriva sentinţei Tribunalului, a declarat apel în termenul legal (la data de 18 aprilie 2013) inculpatul M.M. (printr-o cerere formulată personal, transmisă primei instanţe de către administraţia locului de detenţie, Penitenciarul Rahova şi respectiv printr-o cerere formulată, în numele său, de apărătorul ales).
Cererile de apel astfel formulate (ambele nemotivate) au fost înaintate de Tribunal şi înregistrate pe rolul acestei Curţi la data de 10 iunie 2013.
Prin încheierile de la termenele intermediare din datele de 11 iunie 2013, 02 august 2013 şi respectiv 02 septembrie 2013 (toate rămase definitive), Curtea, în temeiul art. 3002 rap. la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
Conform motivelor scrise de apel înregistrate la Curte în data de 08 iulie 2013 (filele 31-34, da.) şi dezbaterilor orale de la termenul de astăzi (consemnate în practîcaua acestei decizii), inculpatul, care a beneficiat de asistenţa juridică a apărătorului său ales, a criticat sentinţa penală atacată numai sub aspectul individualizării pedepsei principale stabilite spre executare, solicitând reducerea pedepselor principale aplicate pentru ambele infracţiuni concurente, înlăturarea sporului de pedeapsă şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei principale rezultante într-una neprivativă de libertate.
Inculpatul nu a dorit să dea o nouă declaraţie în faţa instanţei de apel, precizând însă, la întrebarea Curţii, că îşi menţine poziţia procesuală de recunoaştere a faptelor de care este acuzat.
La cererea inculpatului, a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia acesta a depus la dosar (filele 68-72, d.a.) acte din care rezultă plata integrală a daunelor morale, în sumă de 7.500 lei, impuse în sarcina sa prin sentinţa penală apelată (fapt confirmat, în faţa Curţii, şi de reprezentantul legal al intimatei parte civilă) şi achitarea parţială, în limita sumei de 500 lei, a cheltuielilor judiciare stabilite prin aceeaşi sentinţă.
Prin Decizia penală nr. 229/A din 30 septembrie 2013 Curtea de Apel Bucureştia admis apelul inculpatului numai sub aspectul greşitei deduceri a prevenţiei, dispunând astfel deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului şi durata reţinerii din data de 31 ianuarie 2006 (dispusă în Dosarul nr. l497/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti), precum şi durata reţinerii din data de 06/07 decembrie 2012 (dispusă în Dosarul nr. 5445/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti). Totodată instanţa de apel a constatat că inculpatul a plătit părţii civile L.F., prin reprezentant legal L.D., suma de 7.500 lei, stabilită prin sentinţa penală apelată cu titlu de daune morale şi, drept consecinţă, a înlăturat dispoziţia privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale inculpatului, până la concurenţa acestei sume. A constatat că inculpatul a plătit suma de 500 lei, din suma de 5.200 lei, stabilită prin sentinţa penală apelată cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a stabilit o situaţie de fapt conformă probatoriului administrat în faza de urmărire penală, însuşit, fără rezerve, de inculpat, pe care l-a evaluat în mod just, inclusiv prin raportare la declaraţia acestuia, care, optând pentru desfăşurarea judecăţii potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., a declarat că recunoaşte săvârşirea faptelor imputate, în modalitatea descrisă în actul de sesizare (fila 27, d.f), poziţie procesuală pe care inculpatul a reiterat-o întocmai şi în faţa instanţei de apel.
Astfel, Curtea a constatat ca fiind dovedite cu certitudine faptele inculpatului care, în perioada iulie - noiembrie 2012, prin mai multe acţiuni săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întreţinut în mod repetat acte sexuale (vaginale, orale şi anale) cu partea vătămată L.F., cunoscând vârsta de 13 ani a acesteia şi determinând-o să consimtă la unele dintre acele acte prin darea de bani şi alte foloase (mâncare, obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte şi un telefon mobil), iar, la data de 12 decembrie 2012, pentru a influenţa ancheta desfăşurată împotriva lui cu privire la fapta anterior menţionată, în vederea exonerării sale de răspunderea penală, i-a dat subinspectorului I.M.C. din cadrul Secţiei 20 Poliţie, care efectua acte de cercetare penală în cauza respectivă, suma de 1.500 lei, fiind prins în flagrant, ca urmare a denunţului formulat de către acesta din urmă.
Raportat la faptele anterior menţionate, Curtea a constatat că şi încadrarea juridică a fost legal stabilită de către prima instanţă, acestea întrunind, în drept, elementele constitutive ale infracţiunilor de act sexual cu un minor, în formă agravată şi continuată şi dare de mită, prevăzute de art. 198 alin. (1) şi (3) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. şi respectiv de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, săvârşite în concurs real (în forma conexităţii consecvenţionale), potrivit art. 33 lit. a) C. pen.
Critica inculpatului cu privire la individualizarea pedepselor principale stabilite de către prima instanţă pentru cele două infracţiuni a fost apreciată ca nefondată, întrucât pedepsele de 5 ani închisoare, pentru prima infracţiune şi respectiv 3 ani închisoare, pentru cea de-a doua infracţiune, sunt, atât legale, prin raportare la limitele speciale menţionate în normele de mcriminare corespunzătoare reduse cu o treime, conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cât şi just proporţionalizate, în raport cu gravitatea concretă a faptelor, cu consecinţele acestora şi cu datele personale ale inculpatului.
Raportat la modalitate de individualizare a duratei pedepselor respective Curte a constatat că este justă, întrucât faptele săvârşite de inculpat prezintă o gravitate deosebită, acesta, profitând de lipsa de discernământ a victimei (în vârstă de 13 ani) şi de vulnerabilitatea materială şi emoţională a acesteia (minora provine dintr-o familie dezorganizată, cu o situaţie materială precară şi este lipsită de suport afectiv, în condiţiile în care mama sa este plecată la muncă în străinătate, iar tatăl manifestă faţă de ea o atitudine distantă, astfel cum rezultă din raportul de evaluare psihologică, ataşat la filele 128-130, vol. I, d.up.), a determinat-o să accepte a întreţine cu el acte sexuale, fireşti şi nefireşti, timp de câteva luni, fără protecţie (situaţie care a şi condus la apariţia unei sarcini ulterior întrerupte), prin acordarea unor mici foloase materiale (sume de bani cuprinse între 20 şi 50 lei, mâncare, câteva obiecte de vestimentaţie, un telefon mobil), după care, fiind anchetat în legătură cu această faptă, a încercat să scape de răspundere, prin mituirea lucrătorului de poliţie judiciară care efectua acte de cercetare penală în cauza respectivă.
Totodată, faptele inculpatului, îndeosebi cea săvârşită asupra minorei L.F. , au produs consecinţe grave şi de durată, concretizându-se, potrivit aceluiaşi raport de evaluare psihologică anterior citat, în traume de natură psihică suferite de victima abuzului sexual, care prezintă tendinţe depresive accentuate şi un risc ridicat de a se expune în viitor altor situaţii cu potenţial traumatic, precum exploatarea sexuală.
Nu în ultimul rând, inculpatul este o persoană cu predispoziţie spre săvârşirea de infracţiuni de natură sexuală, comise cu violenţă asupra adolescentelor, sens în care Curtea a constatat că, prin sentinţa penală nr. 107/1995 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, secţia a II-a penală ,(filele 66-71, vol. I, dup.), acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare (cu privire la care, la momentul săvârşirii faptelor deduse judecăţii, se împlinise deja termenul de reabilitare), pentru săvârşirea, între altele, a infracţiunilor de viol şi perversiune sexuală, având ca victimă o minoră virgină. De asemenea, inculpatul a mai fost cercetat, în Dosarul nr. 1497/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, pentru săvârşirea unei alte infracţiuni de viol, având ca victimă o tânără în vârstă de 18 ani, în acea cauză dispunându-se o soluţie de încetare a urmăririi penale, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către partea vătămată (fila 5, vol. III, d.u.p.). Partea vătămată din acel dosar, H.S.I., audiată ca martor în prezenta cauză (filele 72-73, vol. I, d.u.p.), a declarat că şi-a retras plângerea penală formulată împotriva inculpatului din cauza ameninţărilor primite de ea şi de mama sa din partea familiei acestuia, dar şi ca urmare a faptului că i-a fost plătită o sumă de bani (2.000 - 3.000 dolari SUA). Ţinând seama de toate aceste împrejurări (care împiedică acordarea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.), dar şi de faptul că, şi în prezenta cauză, partea vătămată L.F. a susţinut că, uneori, a fost constrânsă de către inculpat, prin violenţă, să întreţină cu el acte sexuale (filele 22-27, vol. II, dup.), afirmaţie credibilă chiar dacă nu s-a reuşit probarea ei cu certitudine, Curtea constată că numai aplicarea unei pedepse severe este aptă să asigure, pe lângă scopul punitiv, şi pe acela de reeducare şi prevenţie, la care face referire art. 52 C. pen., în lipsa realizării căruia există un risc major ca inculpatul să reitereze acelaşi tip de comportament infracţional.
Împrejurarea că, la data de 30 septembrie 2013, inculpatul a achitat reprezentantului legal al minorei parte vătămată întreaga sumă (7.500 lei) la plata căreia a fost obligat, prin sentinţa penală apelată, cu titlu de daune morale, conform înscrisurilor prezentate Curţii (filele 70-71, d.a.), nu poate fi reţinută, în favoarea sa, drept circumstanţă atenuantă judiciară, potrivit art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. în acest sens, Curtea a avut în vedere că plata respectivă s-a realizat ulterior pronunţării, în primă instanţă, a hotărârii de condamnare şi de obligare la despăgubiri, după ce, în perioada anterioară, inculpatul nu a întreprins niciun demers pentru înlăturarea consecinţelor faptei sale, ci, dimpotrivă, a încercat să o determine pe partea vătămată L.F., chiar în perioada în care aceasta se afla internată în spital, pentru întreruperea de sarcină, să facă în faţa organelor de urmărire penală declaraţii care să îl exonereze de răspundere, indicându-l pe un alt bărbat ca autor al produsului de concepţie, astfel cum a arătat partea vătămată (filele 139-140, vol. I, d.u.p.), demersuri similare fiind făcute de inculpat şi pe lângă martorul B.A.M., care a precizat că acesta i-a cerut să declare organelor de poliţie că el nu a avut nicio legătură cu partea vătămată şi că martorul ar fi tatăl copilului cu care aceasta era însărcinată (filele 143-144, vol. I, d.u.p.). Astfel fiind, Curtea a constatat că plata daunelor morale, realizată de inculpat în condiţiile anterior menţionate, nu dovedeşte nicidecum o atitudine de căinţă în raport cu fapta săvârşită şi nici conştientizarea gravităţii acesteia, ci urmăreşte un scop meschin (diminuarea răspunderii penale), probând totodată cinismul său, întemeiat pe convingerea (deja exersată în cauza în care a beneficiat de încetarea urmăririi penale) că banii pot şterge orice consecinţă a unei fapte grave, prin care a încălcat nu doar legea penală, dar şi morala şi convenienţele sociale general acceptate.
Referitor la conduita procesuală a inculpatului, Curtea a constatat că aceasta nu a fost constant sinceră şi cooperantă, pentru a justifica acordarea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. Astfel, în faza de urmărire penală, inculpatul a adoptat multă vreme o atitudine necorespunzătoare, fie refuzând să dea declaraţii, fie chiar încercând să influenţeze probatoriul cauzei şi însuşi mersul anchetei (prin presiuni asupra părţii vătămate L.F. şi a martorului B.A.M., dar şi prin mituirea poliţistului judiciar). Recunoaşterea faptelor din partea inculpatului a intervenit numai cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală şi, apoi, la momentul audierii lui de către prima instanţă, fiind determinată, cu certitudine, de împrejurarea punerii sale în faţa unui probatoriu consistent, care îi dovedea, în afara oricărui dubiu, vinovăţia, excluzând astfel, în mod raţional, orice altă poziţie procesuală.
Nefondată a fost apreciată şi critica inculpatului referitoare la sporul de pedeapsă de 1 an închisoare, întrucât aplicarea acestuia este atât legală, în raport cu dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen., cât şi justificată şi, totodată, necesară.
Sub acest aspect, Curtea a reţinut că inculpatul a săvârşit, cu intenţie, în decurs de numai câteva luni, două infracţiuni grave, aflate în conexitate consecvenţională, deoarece ultima dintre ele (darea de mită) a fost comisă pentru a împiedica angajarea răspunderii lui penale pentru prima infracţiune (actul sexual cu un minor). în aceste condiţii, s-a apreciat că pedeapsa principală rezultantă, trebuie să reflecte în mod corespunzător, inclusiv prin aplicarea unui spor moderat la pedeapsa cea mai grea, ansamblul activităţii infracţionale desfăşurate. Lipsa sporului de pedeapsă ar conduce, în fapt, la acordarea impunităţii pentru infracţiunea care a atras stabilirea pedepsei mai blânde (darea de mită), lăsând inculpatului impresia, falsă, că aceasta nu a prezentat nicio gravitate, încurajându-l astfel să-şi rezolve orice problemă de ordin juridic prin acte de mituire a persoanelor cu atribuţii în domeniu.
Critica inculpatului cu privire la modalitatea de executare a pedepsei principale rezultante a fost apreciată, la rândul său, nefondată, întrucât durata pedepsei de 6 ani închisoare nu permite o altă formă de executare decât aceea a detenţiei efective, prin privare de libertate, nefiind îndeplinite condiţiile art. 81 alin. (2), art. 861 alin. (2) sau art. 867 alin. (2) C. pen., pentru acordarea suspendării sale, condiţionată ori sub supraveghere sau pentru dispunerea executării ei la locul din muncă.
În schimb, Curtea a constatat, din oficiu, că se impune desfiinţarea parţială şi reformarea corespunzătoare a sentinţei penale apelate, în primul rând, sub aspectul perioadelor care trebuie deduse din pedeapsa principală rezultantă stabilită spre executare, prima instanţă omiţând să deducă, din pedeapsa principală rezultantă de 6 ani închisoare, durata reţinerii dispuse în Dosarul nr. l497/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, respectiv data de 31 ianuarie 2006 (fila 40, vol. III, dup.). Fapta respectivă a fost săvârşită de inculpat la data de 30 ianuarie 2006, astfel cum rezultă din ordonanţa procurorului de încetare a urmăririi penale (fila. 5, vol.III, dup.), fiind, prin urmare, concurentă, potrivit art. 33 lit. a) C. pen., cu faptele care fac obiectul judecăţii în prezenta cauză. Potrivit art. 88 alin. (1) teza a II-a C. pen., din durata pedepsei închisorii, trebuie scăzută şi durata reţinerii sau a arestării preventive dispuse faţă de condamnatul urmărit ori judecat, în acelaşi timp sau în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire penală, s-a încetat urmărirea penală, a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reţinerea sau arestarea lui preventivă, situaţie, care, pentru motivele anterior expuse, este valabilă şi în speţă.
De asemenea, Curtea a constatat că prima instanţă a omis să deducă, din pedeapsa principală rezultantă de 6 ani închisoare, şi una dintre duratele reţinerii dispuse în prezenta cauză (care, în faza de urmărire penală, a făcut obiectul Dosarului nr. 5445/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti). În acest sens, Curtea a menţionat că infracţiunea de act sexual cu un minor, în formă continuată, a fost cercetată iniţial în Dosarul nr. 14743/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, conexat, în data de 21 decembrie 2012, la dosarul anterior menţionat (fila 92, vol. I, d.u.p.), iar, cu privire la această infracţiune, s-a dispus reţinerea inculpatului, pentru 24 de ore, la data de 06/07 decembrie 2012 (fila 158, vol. II, d.u.p.), procurorul de caz apreciind însă, la acel moment, că nu se impune sesizarea instanţei cu propunere de arestare preventivă şi dispunând punerea lui în libertate, la expirarea măsurii reţinerii (fila 2, vol. II, du.p.). Astfel fiind, întrucât măsura respectivă a fost dispusă cu privire la una dintre infracţiunile concurente care fac obiectul judecăţii în prezenta cauză, se impune ca durata acesteia să fie dedusă din pedeapsa principală rezultantă, conform art. 88 alin. (1) teza I C. pen.
Întrucât, în cursul judecării apelului, inculpatul a plătit părţii civile L.F., prin reprezentantul ei legal, L.D., întreaga sumă (7.500 lei) stabilită, cu titlu de daune morale, prin sentinţa primei instanţe (necontestată de aceasta), astfel cum deja s-a evidenţiat, Curtea a luat act de situaţia respectivă şi, drept consecinţă, constatând, în aplicarea dispoziţiilor art. 163 alin. (1) C. proc. pen., că nu mai există temei pentru luarea vreunei măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpatului (care, în prezent, nu mai datorează părţii civile nicio sumă de bani, întregul prejudiciu moral apreciat a fi fost suferit de aceasta fiind deja reparat), va înlătura dispoziţia privind instituirea sechestrului asigurător.
De asemenea, Curtea a constatat că, tot în cursul judecării apelului, inculpatul a plătit, conform chitanţei din data de 27 septembrie 2013 emisă de Trezoreria sectorului 1 Bucureşti (filele 68-69, d.a.), suma de 500 lei, din suma totală de 5.200 lei, stabilită prin sentinţa penală apelată, în sarcina sa, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul solicitând, în esenţă, aplicarea legii penale mai favorabile, reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 75 lit. b) C. pen. şi redozarea pedepsei.
Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale înalta Curte constată că este fondat sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile:
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. în consecinţă, instanţa urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac, cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. , se apreciază că recurentul a motivat în termen recursul, cu respectarea obligaţiilor impuse de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Referitor la primul caz de casare invocat, cel prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, instanţa reţine că recurentul a criticat decizia instanţei de apel, apreciind că s-a făcut o greşită aplicare a legii, prin nereţinerea circumstanţei atenuante privind stăruinţele inculpatului de a repara prejudiciul cauzat părţii civile(art. 74 lit. b) C. pen. anterior), care ar fi avut drept consecinţă redozarea pedepselor, solicitând reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 75 lit. d) C. pen., redozarea pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare în muncă neremunerată conform art. 91 C. pen.
Instanţa constată că solicitarea inculpatului de a se reţine circumstanţe atenuante în favoarea sa se fundamentează pe împrejurarea că a plătit în totalitate daunele morale, în sumă de 7.500 lei către partea civilă, prin aceasta apreciind că a depus eforturi pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune.
Insă, reţinerea unei asemenea împrejurări drept circumstanţă atenuantă cu efecte asupra cuantumului pedepsei aplicate de instanţa de apel, presupune ca instanţa de recurs să depăşească limitele controlului judiciar instituit prin Legea nr. 2/2013. Instanţa de apel în urma analizării situaţiei de fapt reţinute de instanţa de fond şi a aprecierii probatoriului administrat în faza de urmărire penală, în cursul cercetării judecătoreşti şi, completat în calea de atac, a stabilit că nu se impune reţinerea niciunei circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.
Finalitatea unei asemenea solicitări este, evident reducerea pedepsei, însă, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior, permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept. în acelaşi sens Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii.
În consecinţă, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanţa de recurs nu poate examina în cauza de faţă critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior.
Nici chiar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu este posibilă nici situaţia inversă.
Ca atare, critica inculpatului sub acest aspect este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile, instanţa de recurs constată că este în prezenţa situaţiei descrise de art. 5 C. pen. şi anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.
Astfel inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior, sancţionată cu pedeapsa închisorii între 3 şi 12 ani şi interzicerea unor drepturi şi, dare de mită, prev. de art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, sancţionată cu închisoarea între 6 luni -5 ani majorată cu 2 ani, ca urmare a calităţii speciale a subiectului pasiv al infracţiunii.
Noua incriminare a infracţiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 220 alin. (1) C. pen., exclude varianta prev de art. 198 alin. (3) C. pen. anterior, iar, sub aspect sancţionator, pedeapsa este de la 1 la 5 ani închisoare.
Este de subliniat faptul că abrogarea unora din textele de lege care au stat la baza acuzaţiilor formulate în cauză (alin. (3) al art. 198 C. pen. anterior) nu este echivalentă cu dezincriminarea faptelor, întrucât dezincriminarea operează in rem, înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiţie care dădea faptei în legea veche un caracter calificat, însă cu trimitere expresă la forma de bază (alin. (1) al art. 198 C. pen. anterior), care este şi în prezent incriminată (art. 220 alin. (1) C. pen.). Ca urmare, se va reţine varianta tip a infracţiunii de act sexual cu un minor.
În ce priveşte infracţiunea de dare de mită, în forma reţinută de instanţele anterioare, are acelaşi conţinut, însă, sub aspect sancţionator se constată că limitele de pedeapsă sunt mai aspre, respectiv închisoare de la 2 la 7 ani, limite care se majorează cu 2 ani.
Ca atare, se constată că legea penală mai favorabilă pentru infracţiunea de act sexual cu un minor, este noul C. pen., în timp ce, pentru infracţiunea de dare de mită, Codul penal anterior.
Cu privire la reţinerea formei de săvârşire a faptei, în forma continuată prevăzută în art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, se observă că legea nouă este mai favorabilă, deoarece există o identitate a subiectului pasiv, iar conform art. 35 alin. (1) C. pen. tratamentul sancţionator ce ar fi putut fi aplicat potrivit legii anterioare (art. 41 alin. ( 2), art. 34 C. pen. anterior - spor facultativ de până la 5 ani) este mai aspru decât cel al legii penale în vigoare.
Aşa fiind, instanţa de recurs, pentru infracţiunea prev de art. 220 alin. (1) C. pen., va reduce proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel, în raport de limitele prevăzute de legea nouă, ţinând cont şi de împrejurarea că inculpatul a fost judecat şi condamnat în procedura simplificată prev.de art. 3201 C. proc. pen. anterior, astfel că, în urma descontopirii pedepsei rezultante în pedepsele componente, va stabili o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev de art. 220 alin. (1) C. pen.
Întrucât inculpatul M.M. a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen. anterior, înalta Curte apreciază că nu există diferenţe între art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) din Noul C. proc. pen., ambele texte prevăd reducerea limitelor sancţiunii cu o treime.
Cu privire la concursul de infracţiuni, reglementat de art. 33 lita, art. 34 lit. b) C. pen. anterior, se observă că instanţa de fond a aplicat un spor de 1 an.
Art. 39 lit. b) din noul C. pen. stipulează că în cazul în care s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Sporul aplicat de instanţa de fond este de 1 an, conform art. 34 lit. b) C. pen. anterior.
Faţă de împrejurarea că pedeapsa pentru infracţiunea de dare de mită se va menţine în cuantumul stabilit de instanţa de fond, respectiv 3 ani închisoare, se constată că pedeapsa de 2 ani înschisoare careva sta la baza stabilirii sporului de pedeapsă conform dispoziţiilor art. 39 lit. b) C. pen. va genera un spor de 8 luni, mai mic decât cel stabilit de C. pen. anterior.
În aceste condiţii instanţa va face aplicarea dispoziţiilor noului C. pen., ca lege penală mai favorabilă, în ce priveşte concursul real de infracţiuni.
Cu privire la modalitatea de executare se constată că nu poate interveni o reevaluare din perspectiva unei noi individualizări în recurs, astfel încât modalitatea de executare cu privare de libertate este intrată în puterea lucrului judecat şi nu poate face obiectul unei reevaluări cu reţinerea incidenţei textelor referitoare la munca neremunerată în folosul comunităţii, respectiv art. 91 C. pen., astfel cum a solicitat inculpatul.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva Deciziei penale nr. 229/A din 30 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, va casa, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 300/F din 15 aprilie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi, în rejudecare, va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, b), d) şi e) C. pen. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor:
- 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (2) Legea nr. 78/2000 şi, sporul de 1 an.
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de 198 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 220 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 220 alin. (1) C. pen. cu aplicarea, art. 35 alin. (1) C. pen. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., va condamna inculpatul M.M. la pedeapsa închisorii de 2 ani.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., va contopi această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 255 C. pen. anterior cu aplicarea art. 7 alin. (2) Legea nr. 78/2000 şi va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare la care adaugă un spor de 8 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 8 luni.
Conform art. 45 C. pen. va aplica pedeapsa accesorie stabilită pentru art. 255 C. pen. anterior şi va interzice conform art. 71 C. pen. anterior drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei pronunțate.
Va deduce din pedeapsa aliată reţinerile din,.2006, respectiv 2012 şi reţinerea şi arestarea preliminară la 12 decembrie 2013.
Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielire judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu pentru recurentul inculpat în cuantum de 50 lei, se v-a plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva Deciziei penale nr. 229/A din 30 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează în parte decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 300/F din 15 aprilie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi, rejudecând:
I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor:
- 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,b), d) şi e) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (2) Legea nr. 78/2000 şi, sporul de 1 an,
II. Î n baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de 198 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 220 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 220 alin. (1) C. pen. cu aplicarea, art. 35 alin. (1) C. pen.,art. 3201 C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., condamnă inculpatul M.M. la pedeapsa închisorii de 2 ani.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., contopeşte această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 255 C. pen. anterior cu aplicarea art. 7 alin. (2) Legea nr. 78/2000 şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare la care adaugă un spor de 8 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 8 luni.
Conform art. 45 C. pen. aplică pedeapsa accesorie stabilită pentru art. 255 C. pen. anterior şi interzice conform art. 71 C. pen. anterior drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată reţinerile din 31 ianuarie 2006, respectiv 6/7 decembrie 2012 şi reţinerea şi arestarea preventivă de la 12 decembrie 2013 la 01 aprilie 2014.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 50 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 01 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1154/2014. Penal. Trafic internaţional de... | ICCJ. Decizia nr. 1133/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
