ICCJ. Decizia nr. 1157/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Traficul de influenţă (art.257 C.p.), favorizarea infractorului (art. 264 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1157/2014
Dosar nr. 1028/90/2012
Şedinţa publică din 01 aprilie 2014
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 328 din data de 26 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 11 pct 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. coroborat cu art. 181 C. pen., a fost achitat inculpatul N.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen. rap. la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, în legătură cu infracţiunea prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 181 alin. (3) C. pen. rap. la art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului N.C. amendă administrativă în cuantum de 1000 RON.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 2200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul din 11 octombrie 2011, întocmit în Dosarul nr. 96/P/2011 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului N.C., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, faptă prev. şi ped. de art. 264 C. pen. rap. la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 în legătură cu săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
S-a reţinut că Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Infracţiunilor de corupţie Săvârşite de Militari a înaintat cu adresa nr. 51/P/2010 din 16 mai 2011 la D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti, Rechizitoriul nr. 51/P/2010 din data de 10 mai 2011, prin care s-a dispus printre altele şi disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti pentru continuarea cercetărilor faţă de făptuitorul comisar şef N.C. din cadrul Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Piteşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 264 C. pen. în ref. la art. 17 din Legea nr. 78/2000, constituindu-se la nivelul Serviciului Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Dosarul nr. 96/P/2011.
Prin Rezoluţia nr. 96/P/2011 din data de 16 septembrie 2011, ora 15:00, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de N.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului în legătură directă cu infracţiunea de trafic de influenţă, faptă prev. şi ped. de art. 264 C. pen. rap. la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 în legătură cu săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Pentru a se dispune începerea urmăririi penale, s-a reţinut că, învinuitul N.C. pe parcursul urmăririi penale efectuate de către Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor de Corupţie Săvârşite de Militari, în Dosarul nr. 51/P/2010, fără o înţelegere prealabilă, a făcut demersuri pentru a-l ajuta pe inculpatul B.V. din cadrul Garnizoanei Piteşti, cercetat, printre altele şi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, scopul fiind acela de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală faţă de sus-numit. Din Rechizitoriul nr. 51/P/2010 al D.N.A., Secţia de Combatere a Infracţiunilor de Corupţie Săvârşite de Militari a rezultat că B.V., având calitatea de comandant al Garnizoanei Piteşti, cu gradul de colonel, în luna august 2010, pe filieră directă şi indirectă, a ajutat mai mulţi candidaţi pentru a fi admişi la concursul pentru ocuparea unor posturi de subofiţeri la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre "B." ce poartă indicativul UM X1 Piteşti prin fraudarea concursului, în sensul că la intervenţia sus-numitului li s-au pus la dispoziţie candidaţilor grilele de răspuns la examenul susţinut. Astfel, s-a reţinut că inculpatul colonel B.V. a intervenit în mod repetat la colonel D.V. pentru susţinerea unui număr de 8 candidaţi ce au concurat la unul dintre examenele susţinute în luna august pe filieră directă, concurs care s-a desfăşurat în prima parte a lunii august 2010 la U.M. X1 Piteşti, aceşti candidaţi primind grila de răspuns numai pentru proba de limbă engleză şi, de asemenea, pe filieră indirectă a susţinut prin intervenţii repetate la acelaşi colonel D.V. un număr de 18 candidaţi. Printre candidaţii ajutaţi de către colonel B.V. a fost şi învinuitul caporal Z.M.I., intervenţia efectuându-se pentru acesta de către inculpatul plutonier G.I. Pentru această intermediere, candidatul învinuit caporal Z.M.I. i-a oferit inculpatului colonel B.V., prin circuit bancar, prin plutonier G.I. suma de 5.500 RON. La data de 20 octombrie 2010, după ce B.V. a relatat că se fac cercetări faţă de acesta în legătură cu fraudarea examenelor pentru ocuparea unor posturi de subofiţeri la Şcoala de Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri Piteşti, N.C. a făcut demersuri pentru a îngreuna şi a zădărnici urmărirea penală faţă de sus-numit, determinând şi influenţând pe G.I. să nu se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală la data când a fost citat, sugerându-i să motiveze neprezentarea prin diferite pretexte în sensul că nu a primit citaţia sau a primit-o prin alte persoane şi, în acelaşi sens, l-a determinat pe G.I. să-i sugereze şi numitului Z.M.I. să nu se prezinte la audieri sau să facă o declaraţie necorespunzătoare adevărului. De asemenea, la aceeaşi dată, N.C. a efectuat demersuri pentru a-l determina pe G.I. să îşi schimbe cartela telefonică, respectiv numărul de telefon, să-şi procure o cartelă prepay, sfătuindu-l de asemenea, să ia legătura cu Z.M., astfel încât să nu fie identificat de organele de urmărire penală, iar în cazul în care acesta din urmă va fi audiat, să se informeze ce întrebări i-au fost puse de organul de urmărire penală, pentru ca mai apoi informaţiile să fie transmise colonelului B.V., astfel încât acesta să ştie să-şi facă apărarea. Scopul pentru care N.C. a efectuat demersurile asupra lui G.I., cât şi a sfaturilor pe care i le-a dat colonelului B.V. a fost acela de a îngreuna şi zădărnici urmărirea penală în ceea ce-l priveşte pe B.V., respectiv pentru a nu se putea administra probe privind vinovăţia acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Analizând cele expuse, în coroborare cu probele administrate şi în raport cu dispoziţiile legale incidente în cauză, tribunalul a constatat că din cuprinsul proceselor-verbale de redare în formă scrisă a înregistrărilor dialogurilor ambientale purtate în data de 20 noiembrie 2010 şi 03 noiembrie 2010, a declaraţiilor martorilor audiaţi în faza de urmărire penală şi în instanţă, ca şi al declaraţiilor date de inculpat a rezultat că acesta a săvârşit faptele arătate în cuprinsul rechizitoriului, respectiv a sfătuit pe martorul G. să nu se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală la data când a fost citat, sugerându-i să motiveze neprezentarea prin diferite pretexte în sensul că nu a primit citaţia sau a primit-o prin alte persoane, să-i sugereze şi numitului Z.M.I. să nu se prezinte la audieri sau să facă o declaraţie necorespunzătoare adevărului, să îşi schimbe cartela telefonică, respectiv numărul de telefon, să-şi procure o cartelă prepay, să se informeze ce întrebări i-au fost puse numitului Z. de organul de urmărire penală, pentru ca mai apoi informaţiile să fie transmise colonelului B.V., astfel încât acesta să ştie să-şi facă apărarea. S-a constatat că scopul pentru care N.C. a sfătuit pe G.I., cât şi al sfaturilor pe care i le-a dat colonelului B.V. a fost acela de a îngreuna şi zădărnici urmărirea penală în ceea ce-l priveşte pe B.V., respectiv pentru a nu se putea administra probe privind vinovăţia acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Instanţa de fond a reţinut că această faptă aduce o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de către legea penală, cele referitoare la activitatea de înfăptuire a justiţiei, conţinutul său concret fiind vădit lipsit de importanţă, neavând, evident, gradul de pericol social al unei infracţiuni. Prima instanţă a apreciat că sfaturile date de către inculpat martorului G. sau martorului B., de a cărui favorizare s-a susţinut că ar fi vinovat inculpatul, având cunoştinţă de săvârşirea de către acesta a infracţiunii de trafic de influenţă, au fost date cu intenţia de a îngreuna urmărirea penală, însă nu trebuie omis faptul că prin sfaturile respective nu s-a urmărit zădărnicirea, ci doar îngreunarea urmăririi penale, inculpatul sfătuindu-l pe martorul G. nu să nu se prezinte la solicitarea DNA, ci doar să se prezinte la un termen ulterior, pentru ca în răgazul de timp să aibă posibilitatea să îşi organizeze o apărare mai eficientă în cazul existenţei unei posibile acuzaţii îndreptate împotriva sa sau a numitului B.
Prima instanţă a constatat că inculpatul nu a avut intenţia de a îngreuna înfăptuirea justiţiei, ci doar şi-a ajutat şi liniştit un prieten, prin sfaturi care se pot numi fireşti, caracteristice naturii umane, relaţiile dintre aceştia împiedicându-l în mod evident pe inculpat să refuze dialogul.
De altfel, instanţa a reţinut că sfaturile inculpatului au rămas fără rezultat, martorul G. prezentându-se la Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală la data când a fost citat şi nu i-a sugerat numitului Z.M.I. să nu se prezinte la audieri sau să facă o declaraţie necorespunzătoare adevărului. Mai mult martorul G. a colaborat cu organele de urmărire penală, întâlnindu-se cu numitul B., pentru a colecta informaţii suplimentare cu ajutorul aparaturii electronice de înregistrare pe care o avea asupra sa, pusă la dispoziţie de către organele judiciare.
În acest context instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului este lipsită de gradul de pericol social al unei infracţiuni şi în consecinţă, dat fiindcă prin acţiunile sale s-a urmărit îngreunarea înfăptuirii justiţiei, acesta a fost sancţionat administrativ.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel inculpatul N.C. şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti a criticat sentinţa pentru greşita achitare a inculpatului N.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului, întrucât în mod greşit prima instanţă a considerat că fapta săvârşită de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Apelantul-inculpat N.C. a criticat sentinţa pentru temeiul juridic greşit al achitării reţinut de către prima instanţă, susţinând că fapta reţinută în sarcina sa prin actul de sesizare nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului şi prin urmare, solicită achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Apelantul a arătat că nu a avut cunoştinţă de împrejurarea potrivit căreia martorul B.V. a comis o faptă penală.
Prin Decizia penală nr. 82/A din 28 iunie 2013 Curtea de Apel Piteşti a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Piteşti, împotriva Sentinţei penale nr. 328 din data de 26 septembrie 2012, pe care a desfiinţat-o în parte, şi, în rejudecare a condamnat inculpatul N.C., la 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 264 C. pen. rap. la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, în legătură cu infracţiunea prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 4 luni, stabilit conform art. 82 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen. şi aplică art. 71 alin. (5) C. pen.
A fost menţinută în rest sentinţa atacată.
De asemenea a fost respins ca nefondat apelul inculpatului N.C., pe care l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a avut în vedere că situaţia de fapt a fost corect reţinută de către prima instanţă în raport cu probele administrate în cauză.
N.C. a avut calitatea de coordonator regional al Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Piteşti, având gradul de comisar şef. Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Infracţiunilor de Corupţie săvârşite de militari a început urmărirea penală în Dosarul nr. 51/P/2010 împotriva inculpatului B.V. din cadrul Garnizoanei Piteşti, cercetat printre altele şi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată. La data de 20 octombrie 2010, inculpatul N.C. l-a ajutat pe B.V. pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală. În acest scop l-a influenţat pe numitul G.I. să nu se prezinte la audieri în această cauză şi i-a solicitat totodată să-l determine şi pe numitul Z.M.I. pentru a nu se prezenta la audieri. A dat indicaţii celor doi să-şi schimbe numerele de telefon pentru a putea lua legătura, cu scopul ca organele de urmărire penală să nu poată intercepta convorbirile acestora. Totodată i-a sfătuit pe cei doi să nu declare adevărul în cazul în care vor fi audiaţi şi, totodată să-l informeze pe B.V. în legătură cu declaraţiile date.
Faptele descrise în esenţă mai sus sunt demonstrate cu probele administrate în cauză: declaraţiile martorilor G.I., Z.O.V. şi B.V.; Procesul-verbal nr. 680/II-l/2010 din 8 noiembrie 2010, de redare în formă scrisă a conţinutului dialogului ambiental purtat la data de 20 octombrie 2010; procese-verbale de redare în formă scrisă a conţinutului dialogului ambiental purtat la data de 3 noiembrie 2010; declaraţiile olografe ale numiţilor B.V. şi G.I., la care se adaugă şi declaraţiile inculpatului.
Din ansamblul probelor administrate în această cauză şi, în mod deosebit din procesele-verbale de redare în formă scrisă a dialogurilor ambientale purtate la data de 20 octombrie 2010 şi, respectiv 3 noiembrie 2010, coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, rezultă fără echivoc că N.C. a cunoscut calitatea de inculpat a numitului B.V. în Dosarul nr. 51/P/2010 şi a făcut demersuri de a-l ajuta, în sensul celor arătate mai sus.
Cu privire la apelul declarat de Ministerul Public instanţa de apel a apreciat că este întemeiat sub aspectul greşitei achitări a inculpatului N.C. privind infracţiunea de favorizarea infractorului pentru că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Instanţa de apel a arătat că legiuitorul a prevăzut în conţinutul infracţiunii de favorizarea infractorului mai multe alternative, una dintre acestea fiind îngreunarea înfăptuirii justiţiei, respectiv a crea dificultăţi, întârzieri, complicaţii pentru a nu se stabili adevărul judiciar în cauză sau de a încerca să se orienteze cercetarea penală într-o altă direcţie decât cea impusă de realitate. O altă variantă a laturii obiective a infracţiunii este aceea de a zădărnici înfăptuirea justiţiei, în concret, de a împiedica şi de a face imposibilă în tot sau în parte urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei.
Ajutorul inculpatului a fost dat în scopul îngreunării urmăririi penale, urmarea imediată a acţiunilor inculpatului N.C. constând în crearea unei stări de pericol pentru înfăptuirea justiţiei penale. Pe parcursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii.
Raportat la disp. art. 181 C. pen., instanţa de prim control judiciar a reţinut că acestea nu sunt întrunite în cauză, deoarece activitatea infracţională a inculpatului N.C. a fost de natură să aducă o atingere importantă relaţiilor şi valorilor sociale privind înfăptuirea justiţiei.
Pentru aceste considerente Curtea a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 264 C. pen. rap. la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, în legătură cu infracţiunea prev. de art. 257 C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
La individualizarea judiciară a pedepsei Curtea a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei comisă de inculpat, determinat de împrejurările şi consecinţele acesteia, precum şi atitudinea nesinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, reţinând în favoarea apelantului conduita bună anterioară, respectiv lipsa antecedentelor penale.
Curtea a apreciat că scopul pedepsei va putea fi realizat dacă se va dispune suspendarea condiţionată a executării în condiţiile art. 81 C. pen., fixându-se termen de încercare potrivit art. 82 C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul N.C., cale de atac nemotivată în termenul legal prev de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze respectarea termenului de declarare a căii de atac, cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele Codului de procedură penală anterior.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., instanţa constată că recurentul nu a motivat în termen recursul, drept urmare, instanţa de recurs examinează cauza numai cu privire la cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu.
Recursul, ca a doua cale ordinară de atac, nu devoluează integral cauza ci într-o măsură limitată, exclusiv în ceea ce priveşte problemele de drept şi nu cu privire la chestiunile de fapt.
Analizând criticile formulate de inculpat din perspectiva cazurilor de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, se constată că nu se circumscriu disp. art. 3859 pct. 1 - care vizează nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei; pct. 3 - care se referă la situaţia în care instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. (2) sau a existat un caz de incompatibilitate; pct. 4 - când şedinţa de judecată nu a fost publică; pct. 5 - când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului când aceasta a fost obligatorie; pct. 6 - când judecata a avut loc în lipsa apărătorului, dacă prezenţa acestuia era obligatorie; pct. 13 - când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; pct. 14 - când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; pct. 15 - dacă nu s-a constatat graţierea.
Sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile instanţa de recurs reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen. în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidenţă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării recursului şi instituţiile incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă).
Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezenţa unei dezincriminări, urmare a abrogării unor texte de lege, precum şi sub aspectul situaţiei premisă pentru analiza, în concret, a consecinţelor privind regimul sancţionator.
Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul comiterii infracţiunii de favorizarea infractorului în legătură directă cu infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 264 C. pen. rap. la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, în legătură cu infracţiunea prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Potrivit dispoziţiilor art. 264 C. pen. anterior constituie infracţiunea de favorizarea infractorului ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. Sancţiunea pentru această infracţiune este închisoarea de la 3 luni la 7 ani.
Dispoziţiile art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 prevăd că în înţelesul prezentei legi, următoarele infracţiuni sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie sau cu infracţiunile asimilate acestora, prevăzute la art. 10 - 13:
a) tăinuirea bunurilor provenite din săvârşirea unei infracţiuni prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a, precum şi favorizarea persoanelor care au comis o astfel de infracţiune.
Noua incriminare a infracţiunii de favorizarea infractorului, preluată în dispoziţiile art. 269 C. pen. sub denumirea favorizarea făptuitorului, constă în ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, fiind sancţionată cu închisoarea de la 1 an la 5 ani sau cu amendă.
Potrivit art 79 pct. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal articolele 14, 17 şi 18 din Legea nr. 78/2000 se abrogă.
Abrogarea art. 17 din Legea nr. 78/2000 nu echivalează, însă, cu o dezincriminare a faptei reţinute în sarcina inculpatului ci, reprezintă o modificare a textului de lege incident în cauză, fiind un element circumstanţial care dădea faptei în legea veche un caracter calificat, cu trimitere expresă la forma de bază (alin. (1) al art. 264 C. pen. anterior), care este şi în prezent incriminată (art. 269 alin. (1) C. pen.).
Astfel, - se reţine că inculpatul este acuzat că, în calitatea sa de comisar şef l-a ajutat pe numitul B.V., cercetat în Dosarul nr. 51/P/2010 al DNA pentru infracţiuni de corupţie, în sensul că prin acţiunile sale a îngreunat urmărirea penală şi a încercat să zădărnicească aflarea adevărului în dosarul anterior menţionat.
Sub aspectul incriminator se observă că fapta inculpatului este prevăzută ca infracţiune şi în legea nouă, incriminarea nefiind influenţată de înlăturarea dispoziţiilor art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Drept urmare, fapta va fi în continuare încadrată în disp. art. 264 C. pen. rap. la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, iar potrivit legii noi, în dispoziţiile ce incriminează forma tip, prev. de art. 269 C. pen., urmând ca, în situaţia în care se apreciază că legea veche este mai favorabilă, să se aplice în integralitate vechile dispoziţii de incriminare.
Aprecierea unei legi ca fiind mai favorabilă se face in concreto prin compararea dispoziţiilor cuprinse în legi succesive, fiind interzisă combinarea dispoziţiilor mai favorabile din legi succesive, în caz contrar încălcându-se caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la încadrarea juridică a faptei, respectiv aplicarea pedepsei şi a modalităţii de executare.
Cum sub aspect incriminator se constată că infracţiunea de favorizarea infractorului este preluată în dispoziţiile art. 269 C. pen., instanţa de recurs urmează să determine legea penală mai favorabilă comparând limitele speciale ale pedepsei potrivit legii vechi, cu limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă.
Din punct de vedere sancţionator dispoziţiile art. 269 C. pen. prevăd o majorare a minimului de pedeapsă, de la 3 luni (potrivit art. 264 C. pen. anterior) la 1 an închisoare, micşorându-se maximul pedepsei prevăzut de lege, de la 7 ani (potrivit art. 264 C. pen. anterior) la 5 ani închisoare, fiind vorba despre o modificare asimetrică a limitelor de pedeapsă. De asemenea, legiuitorul a prevăzut ca modalitate alternativă de sancţionare a infracţiunii de favorizarea făptuitorului, amenda.
În doctrina penală este stipulat faptul că în caz de asimetrie, a limitelor maxime şi minime, legea mai blândă este aceea care, în complexul dispoziţiilor ei, în aplicarea ei cu privire la toate circumstanţele personale ale infractorului şi toate împrejurările cauzei, creează acestuia o situaţie mai favorabilă.
Instanţa de recurs constată că, în speţă, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii orientată spre minimul special, respectiv 4 luni închisoare, iar ca modalitate de executare instanţa de apel a dispus ca pedeapsa să fie suspendată condiţionat pe durata unui termen de încercare stabilit conform dispoziţiilor art. 82 C. pen. anterior.
Respectând principiul proporţionalităţii pedepsei, în cazul schimbării încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. art. 264 C. pen. rap. la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 269 C. pen., instanţa de recurs ar fi obligată să aplice o pedeapsă orientată spre minimul special al noii incriminări, rezultând o pedeapsă de executat de cel puţin 1 an închisoare, faţă de pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată de instanţa de apel, agravându-se astfel situaţia inculpatului în propria cale de atac.
Mai mult decât atât, modalitatea de executare a pedepsei, suspendarea condiţionată, nu mai este prevăzută de noul C. pen., iar schimbarea acesteia în propria cale de atac ar duce la încălcarea principiului non reformatio in pejus, în condiţiile în care dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 privind legea de punere în aplicare a noului C. pen., normă imperativă, consacră expres extraactivitatea legii vechi până la epuizarea raporturilor juridice legate de suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată conform Codului penal anterior, fiind apreciată ca lege penală mai favorabilă.
Apărătorul inculpatului, precum şi procurorul au apreciat că dispoziţiile art. 269 C. pen., sunt mai favorabile sub aspectul modalităţii alternative de sancţionare.
Chiar dacă aparent noua incriminare ar fi mai favorabilă sub aspectul tratamentului sancţionator, din perspectiva posibilităţii instanţei de judecată de a aplica sancţiunea amenzii (legiuitorul, prevăzând modalităţi alternative de sancţionare, închisoare/amendă), instanţa de recurs constată că legea penală mai favorabilă rămâne Codul penal anterior, întrucât în recurs, instanţa nu poate schimba sancţiunea aplicată de instanţa de apel, din închisoare cu suspendare condiţionată în amendă, sancţiunea aplicată fiind rezultatul aprecierii situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat în cauză, recursul fiind limitat doar la chestiuni de drept.
Tot sub aspectul individualizării pedepsei, instanţa de recurs este datoare, faţă de solicitarea inculpatului de a se renunţa la aplicarea pedepsei ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, să facă următoarele precizări:
Renunţarea la aplicarea pedepsei constă în dreptul recunoscut instanţei de judecată de a renunţa cu titlu definitiv la aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de comiterea unei infracţiuni, pentru îndreptarea căreia, ţinându-se seama de infracţiunea concret săvârşită, persoana infractorului şi de alte condiţii se consideră suficientă aplicarea unui avertisment, deoarece stabilirea, aplicarea sau executarea unei pedepse ar risca să producă mai mult rău decât să ajute la recuperarea inculpatului. Legiuitorul a considerat că această dispoziţie trebuie să fie corelată cu principiul oportunităţii, motiv pentru care renunţarea nu poate opera în cazul în care pedeapsa legală pentru fapta comisă este închisoarea mai mare de 5 ani.
Renunţarea la aplicarea pedepsei este, aşadar, o măsură de individualizare a pedepsei care poate fi dispusă de instanţa de judecată atunci când constată că infracţiunea săvârşită de inculpat prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit. Individualizarea pedepsei este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea elementelor de cuantificare şi de stabilire a sancţiunii şi nu verificarea aplicării pedepselor în limitele prevăzute de lege.
Or, în prezenta cauză, instanţa de recurs nu poate analiza solicitarea referitoare la renunţarea la aplicarea pedepsei întrucât, pe de o parte, cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. vizează doar legalitatea pedepsei aplicate, nu şi temeinicia acesteia, iar, pe de altă parte, aşa cum am arătat anterior, dispoziţiile imperative ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 prevăd, în mod expres, faptul că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva Deciziei penale nr. 82/A din 28 iunie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva Deciziei penale nr. 82/A din 28 iunie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 650 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1158/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1156/2014. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
