ICCJ. Decizia nr. 1156/2014. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1156/2014
Dosar nr. 4010/99/2013
Şedinţa publică din 01 aprilie 2014
Deliberând, asupra recursului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 375 din 10 septembrie 2013 Tribunalul Iaşi, în baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat inculpatul M.F.S., la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de "loviri sau vătămări cauzatoare de moarte".
În baza art. 71 C. pen. inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a obligat inculpatul, după rămânerea definitivă a hotărârii, la prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 1381 şi urm. din Legea nr. 287/2009, cu referire la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a obligat inculpatul M.F.S. la plata către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi a sumei de 687 RON cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 2396,78 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă care include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu şi care va fi avansat iniţial Baroului Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei potrivit art. 189 C. proc. pen. (Delegaţie nr. 03006 din 17 aprilie 2013).
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că în perioada anilor 2005 - 2006, victima M.A.O., în vârstă de 27 de ani, a avut o relaţie de concubinaj cu martora A.R.G., după care ceasta s-a mutat la locuinţa mamei sale din Iaşi, strada C. Ulterior, s-a mutat într-un alt imobil situat tot pe strada C., împreună cu actualul concubin P.M.V., cu care are un copil.
La sfârşitul lunii octombrie 2011, numitul M.A.O. a fost liberat din penitenciar şi a contactat-o pe numita A.R.G., solicitându-i să se împace. Potrivit declaraţiei martorei A.R.G. aceasta s-a întâlnit cu M.A.O. şi chiar a întreţinut raporturi sexuale cu acesta, însă a refuzat să reia relaţia de concubinaj. De menţionat faptul că la acea dată concubinul actual al sus-numitei era încarcerat în Penitenciarul Botoşani. Deranjat, probabil, de refuzul martorei de a se împăca şi de a se mai întâlni cu el, numitul M.A.O. a început, conform declaraţiilor martorei, să o sune zilnic şi să o ameninţe că o va mutila şi că îi va da foc la casă. Ultima dată a sunat-o în ziua de 19 noiembrie 2011, înjurai orelor 15:30 - 16:00, când M.A.O. i-a spus că dacă nu se întâlneşte cu el seara va veni la locuinţa ei.
În acest context, alertată fiind de spusele numitului M.A.O., martora A.R.G. a povestit despre situaţia ivită martorului P.C.D., fratele concubinului său. Potrivit declaraţiilor celor doi martori, această discuţie s-a purtat în locuinţa martorei A.R.G. - în ziua de 19 noiembrie 2011, înjurai orelor 16:30 - 17:00, în prezenţa inculpatului M.F.S. şi a martorilor M.G.I., U.R. şi G.Ş.M., care au auzit discuţia şi toţi s-au oferit să o apere. Ulterior, toate persoanele menţionate s-au deplasat la locuinţa unei vecine. În faţa porţii acesteia s-au întâlnit cu martorul B.C., zis S. (persoană audiată în calitate de învinuit pe parcursul urmăririi penale şi faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală), care la data comiterii faptei locuia fără forme legale tot pe strada C., la familia M. B.C. avea o sticlă de 2 l cu vin şi a fost chemat de către inculpatul M.F.S. să intre în locuinţa vecinei, pe nume L., unde toţi au consumat vinul adus de către acesta.
Intenţionând să consume în continuare băuturi alcoolice, martorul B.C. a propus celorlalţi tineri să îl însoţească în oraş pentru a-şi amaneta telefonul mobil iar din banii obţinuţi să cumpere ţigări şi vin. Astfel, martorul B.C. împreună cu inculpatul M.F.S., precum şi martorii P.C.D., M.G.I., U.R. şi G.Ş., au plecat în cartierul Dacia din Iaşi, unde B.C. şi-a amanetat telefonul şi a cumpărat vin şi ţigări, după care toţi s-au întors spre casă.
În momentul în care au ajuns în zona podului ce face legătura între cartierul Dacia şi zona "D.", grupul de tineri s-a întâlnit cu martorii M.V., zis L., şi B.G., zis G., care locuiesc tot pe strada C. Martorul B.G. i-a spus inculpatului M.F.S. că, anterior, în cursul aceleaşi seri, în timp ce se deplasa spre un magazin din cartierul D., tot în apropierea acestui pod, s-a întâlnit cu doi tineri necunoscuţi care înjurau şi ameninţau, îndreptându-se în acelaşi timp spre casele de pe strada C. Martorul a avertizat pe inculpatul M.F.S. că este posibil ca unul dintre tineri să fie P.V.I., fostul concubin al numitei M.P. - actuala concubină a inculpatului, acesta realizând că celălalt tânăr poate fi M.A.O., cei doi fiind prieteni.
Pentru că acesta din urmă o ameninţase pe martora A.R.G., toţi din grup s-au hotărât să-i prindă pe cei doi, cu intenţia declarată de a sta de vorbă cu ei şi de a afla ce caută la ei în zonă. În acest sens grupul s-a despărţit în două, pe de o parte inculpatul M.F.S. şi martorul B.C., iar pe de altă parte martorii P.C.D., M.G.I., U.R. şi G.Ş., fiecare grup plecând în direcţii diferite. Martorii B.G. şi M.V. au plecat în aceeaşi direcţie cu inculpatul, deplasându-se însă la locuinţele lor.
Potrivit declaraţiilor martorului B.C. şi ale inculpatului M.F.S., acesta din urmă a fost cel care a văzut primul pe martorul P.V.I. şi pe victima M.A.O. şi a alergat după ei. Mai întâi inculpatul a prins de haine pe martorul P., însă acesta a reuşit să scape şi a fugit de la locul conflictului. Apoi, inculpatul a prins pe numitul M.A.O., cei doi lovindu-se reciproc. La locul altercaţiei a ajuns şi martorul B. care a încercat să prindă de mână pe M.A.O., însă acesta a tras mâna şi a lovit înspre martor, împrejurare în care acesta a fost tăiat la mâna dreaptă; martorul a avertizat pe inculpat că victima are cuţit, strigând "Vezi că are cuţit!". De altfel, cu ocazia cercetării la faţa locului s-a constatat ca victima M.A.O. avea în mâna dreaptă, în podul palmei, un cuţit de mici dimensiuni, legat în jurul palmei cu o bucată de material textil.
Potrivit declaraţiilor martorului B.C. şi ale inculpatului, victima M.A.O. a reuşit să se smulgă din mâna inculpatului M.F.S. şi s-a întors către martor căruia i-a aplicat două lovituri cu piciorul în zona capului şi a abdomenului, precum şi o lovitură cu cuţitul în zona organelor genitale. Urmare a acestei lovituri, martorul B.C. a căzut la pământ, şi, conform şi declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză şi care au reuşit să ajungă la faţa locului, acesta acuza dureri în zona organelor genitale, spunând că a fost lovit de victimă.
Martorul B.C. a observat însă că în acest timp inculpatul M.F.S. şi victima M.A.O. au început din nou să se lovească reciproc, context în care, la un moment dat, inculpatul a prins victima cu braţul stâng de după gât şi a trântit-o la pământ, căzând peste aceasta. Imediat însă inculpatul M.F.S. s-a ridicat, constatând că şi el a fost lovit de victimă cu cuţitul ce-l avea legat de mână în partea stângă a corpului (umăr, picior şi zona coastelor, conform procesului-verbal şi Raportului de constatare medico legală nr. 2037 din 23 noiembrie 2011), după care a părăsit locul faptei.
La locul faptei au sosit şi o parte dintre martorii audiaţi în cauză. Conform declaraţiilor acestora, victima M.A.O. era întinsă la pământ, cu faţa în sus, cu braţele întinse pe sol şi nu mai mişca, ci doar horcăia. Martorul G.Ş.M. s-a apropiat de victimă, i-a fixat cu piciorul braţul în care ţinea briceagul de sol, apoi a atins-o uşor cu piciorul, constatând că nu reacţiona în niciun fel, motiv pentru care i-a luat pulsul, verificând dacă mai trăieşte. în jurul orelor 1930, la faţa locului au venit organele de poliţie şi salvarea, echipajul medical constatând decesul victimei M.A.O.
Din Raportul de necropsie medico-legală nr. 2017 din data de 08 martie 2012 rezultă că moartea numitului M.A.O. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecinţa traumatismului cervical obiectivat prin echimoze şi fractura cornului tiroidian superior drept cu infiltrat hemoragie în ţesuturile moi adiacente, între această leziune şi deces existând legătură directă de cauzalitate; restul leziunilor de violenţă constatate la examenul necroptic, echimoze, excoriaţii, tumefacţii, plăgi confuze) s-au putut produce prin loviri active cu obiecte/mijloace contondente, posibil urmate de cădere, nu au avut rol tanatogenerator iar în caz de supravieţuire ar fi necesitat 7 - 8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Iniţial, inculpatul M.F.S. a susţinut că a prins victima cu mâna stângă de după gât şi a lovit-o de câteva ori cu podul palmei în cap, după care i-a dat drumul, victima fiind lovită în continuare de către martorul (învinuit în cursul urmăririi penale) B.C. care i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în faţă până ce victima a căzut la pământ şi chiar după ce victima a căzut la pământ, a continuat să o lovească cu pumnii şi cu picioarele în cap şi peste corp. Aceste afirmaţii contravin însă concluziilor raportului de necropsie din care rezultă că inculpatul M.F.S. a torsionat gâtul victimei, provocându-i acesteia fractura cornului tiroidian superior drept.
De altfel, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul M.F.S. a recunoscut faptul că a strâns victima cu braţul stâng de după gât şi a făcut o mişcare mai bruscă pentru a o face pe victimă să se aplece, acceptând că în această împrejurare este posibil să fi rupt gâtul victimei M.A.O.
Această declaraţie, menţinută în faţa instanţei de judecată, se coroborează cu declaraţiile martorului B.C. care a arătat că, însoţindu-l pe inculpatul M.F.S., acesta din urmă a alergat după victima M.A.O. şi martorul P.V.I. reuşind să o prindă pe victimă de haine şi că, după ce s-au lovit reciproc, inculpatul a prins victima cu gâtul sub braţul lui şi a trântit-o la pământ, inculpatul căzând peste victimă. Martorul a susţinut că după ce a căzut pe spate, victima nu s-a mai ridicat, afirmaţie susţinută de concluziile medico-legale din raportul de necropsie, nefiind posibil ca o persoană cu fractură de corn tiroidian să continue o altercaţie, cum a susţinut iniţial inculpatul în declaraţiile date.
Deşi în altercaţia avută cu victima M.A.O. şi inculpatul a fost rănit, acesta nu a acţionat în legitimă apărare sau, măcar, în stare de provocare.
Aceasta întrucât iniţiatorul conflictului în contextul căruia inculpatul a fost rănit iar victima a decedat nu a fost altul decât inculpatul M.F.S. care a alergat după victimă şi a prins-o, acţiunea sa ilicită fiind cea care a determinat riposta victimei. Anterior acţiunii inculpatului probatoriile cauzei nu demonstrează că ar fi existat vreo provocare din partea victimei, simpla sa prezenţă în cartierul în care locuia inculpatul neputând avea acest caracter.
În drept, fapta inculpatului M.F.S. care, în seara de 19 noiembrie 2011, în contextul unei altercaţii ce a avut loc pe Şesul Bahlui de pe raza Municipiului Iaşi în zona denumită "D.", a acţionat violent asupra victimei M.A.O. pe care a prins-o cu braţul de gât şi i-a răsucit gâtul, cauzându-i acesteia un traumatism cervical obiectivat prin echimoze şi fractura cornului tiroidian superior drept infiltrat cu hemoragie în ţesuturile moi adiacente, leziune ce a dus la decesul victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de " lovituri cauzatoare de moarte " prev. şi ped. de art. 183 C. pen.
Aşa cum a reţinut instanţa anterior, raportul medico-legal de necropsie stabileşte dincolo de orice dubiu că între acţiunea agresivă a inculpatului şi decesul victimei există raport direct de cauzalitate, celelalte leziuni constatate la cadavru şi care ar fi putut fi produse de acţiunea violentă în care şi martorul B.C. a fost antrenat împreună cu victima neavând caracter tanatogenerator.
După cum a reţinut şi procurorul în actul de sesizare a instanţei, este cert că inculpatul M.F.S. a acţionat cu intenţie în lovirea victimei, atunci când a urmărit victima, a alergat după ea şi a prins-o de haine, însă din materialitatea probelor rezultă că a dorit vătămarea integrităţii corporale a victimei şi nu producerea rezultatului letal, astfel că moartea victimei M.A.O. s-a produs ca urmare a culpei, prin depăşirea intenţiei cu care inculpatul a comis agresiunea.
În speţă, inculpatul a acţionat cu praeterintenţie. Praeterintenţia (sau intenţia depăşită) presupune că făptuitorul îşi dă seama şi vrea să lovească victima pentru a-i produce o vătămare corporală, dar se produce un rezultat mai grav, respectiv moartea acesteia, rezultat pe care acesta fie l-a prevăzut, dar a crezut că nu se va produce, fie nu l-a prevăzut, deşi putea şi trebuia să-l prevadă. Cu alte cuvinte, praeterintenţia presupune că făptuitorul acţionează cu intenţie în ceea ce priveşte rezultatul mai puţin grav (neletal), dar este în culpă în ceea ce priveşte rezultatul mai grav (decesul) produs.
Aşa cum rezultă din declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză intenţia cu care toţi, inclusiv inculpatul, s-au deplasat după cei doi tineri, dintre care unul a devenit victimă, a fost de a-i prinde pentru a le aplica o corecţie, dovadă stând şi declaraţia martorului P.V.I., persoană faţă de care inculpatul putea nutri sentimente mai puternice decât faţă de victimă, dar şi agresiunea comisă de martorul B.C. asupra aceleiaşi victime.
Însăşi martorul P.V.I., prietenul victimei, a perceput că tinerii care-i urmăreau aveau intenţia de a-i bate, cum rezultă din declaraţia acestuia.
De aceea instanţa reţine că inculpatul a dorit să agreseze victima, în scopul cel mai probabil de a-i aplica o corecţie pentru acuzele formulate de martora A.R.G., însă torsionarea gâtului şi căderea peste victimă i-au cauzat leziuni grave, care au produs decesul, rezultat pe care inculpatul - date fiind condiţiile concrete, starea de ebrietate (grupul consumase băuturi alcoolice), lipsa unui obiect vulnerant, zona corporală vizată şi existenţa unei proporţii fizice între cei doi (victima fiind şi o persoană pregătită în orice moment să facă faţă unei agresiuni, dovadă felul în care era înarmată, cu un trecut infracţional, fiind liberată de scurt timp din penitenciar, umblând prin locuri publice înarmat cu arme albe ascunse) - l-a prevăzut, dar a crezut, fără temei, că nu se va produce.
Reţinând că în cauză sunt întrunite condiţiile prev. de art. 345 alin. (2) C. proc. pen. în sensul că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există, constituie infracţiune şi a fost comisă de inculpat în modalitatea şi cu contribuţia anterior descrise, instanţa a dispus condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare, gradul de pericol social al faptei săvârşite, relevat de modalitatea de comitere - inculpatul a acţionat în baza susţinerilor martorei A., dintr-un sentiment de protecţie a unei persoane în aceeaşi situaţie socială ca şi el (ambii locuind în zona D.), cu intenţia de vătămare corporală a victimei şi nu a urmărit rezultatul letal cauzat, dovadă că între cei doi a avut loc un schimb de lovituri iniţial, după care victima a intrat în conflict cu martorul B., iar după agresarea martorului între inculpat şi victimă s-au reluat ostilităţile, context în care şi inculpatul a fost agresat de victimă - dar şi persoana inculpatului M.F.S.
Potrivit fişei de cazier judiciar ataşate la dosarul cauzei, inculpatul nu a mai fost anterior condamnat definitiv. Deşi lipsit de antecedente penale, instanţa nu a reţinut în favoarea inculpatului conduita bună în sensul prev. de art. 74 lit. a) C. pen. Faţă de redactarea textului corespunzător C. pen. anterior (art. 157 alin. (1) - "infractorul n-a mai săvârşit o altă infracţiune") întrucât din declaraţiile martorului M.G.I. rezultă că anterior faptei ce face obiectul prezentei cauze inculpatul mai lovise pe un alt frate, deci avea un comportament agresiv chiar faţă de proprii membri ai familiei, iar la data faptei nu avea un loc de muncă sau o ocupaţie anume, având un trai parazitar, fapta ce face obiectul cauzei de faţă fiind comisă pe fondul consumului de alcool şi al unui anturaj format din persoane cu preocupări în sfera ilicitului penal.
De asemenea, la individualizarea pedepsei instanţa a dat eficienţă dispoziţiilor art. 3201 al.7 C. proc. pen.
Prin raportare la datele ce caracterizează în ansamblu persoana inculpatului M.F.S., astfel cum sunt ele relevate de probele administrate în cauză (inculpatul avea la data faptei un trai parazitar, abia în cursul procedurii de faţă făcând demersuri pentru găsirea unui loc de muncă, un comportament agresiv pe fondul consumului de alcool, fond pe care a şi luat decizia de a agresa victima în "apărarea" martorei A.R.G.), dar şi la circumstanţele comiterii infracţiunii (inculpatul a acţionat violent pe fondul unei stări de excitaţie nervoasă provocată de existenţa unui grup de persoane cu acelaşi scop - prinderea şi aplicarea unei corecţii corporale victimei; deşi inculpatul este cel care a alergat şi a prins victima, şi aceasta a reacţionat violent, lovind pe inculpat cu cuţitul, ulterior acesta prinzând victima de gât, răsucind-o şi căzând ambii la pământ, context în care s-a produs fractura cornului tiroidian), instanţa consideră că aplicarea unei pedepse principale de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru inculpat, egală cu minimul special prevăzut de lege, corespunde unei juste individualizări a pedepsei.
Instanţa apreciază că în raport de gravitatea faptei comise, faptă ce a avut ca urmare moartea unei persoane, şi datele personale ale inculpatului, se impune executarea efectivă a pedepsei aplicate, într-un cuantum redus, pentru a fi atins scopul de reeducare şi de prevenţie a acesteia.
Este adevărat că inculpatul pare să fi conştientizat gravitatea faptei comise şi că la acest moment are un loc de muncă, dar această conştientizare a intervenit tardiv, în primele declaraţii date la debutul cercetărilor acesta prezentând o altă desfăşurare a evenimentelor, abia la finalul urmăririi penale, pus în faţa probelor, inculpatul recunoscând comiterea faptei. În plus, în faţa instanţei de judecată inculpatul s-a prezentat abia la momentul aducerii lui cu mandat, deşi a fost legal citat pe parcursul întregii proceduri.
Mai mult, instanţa nu poate să nu aibă în vedere rezultatul letal al acţiunilor inculpatului, ca şi faptul că acesta a plecat de la locul faptei, deşi victima era în agonie şi fuseseră anunţate organele de poliţie şi ambulanţa, considerând că rolul pedepsei de prevenţie generală şi specială a acţiunilor infracţionale nu poate fi atins în cazul de faţă decât prin executarea ei efectivă. Pedeapsa aplicată inculpatului, prin cuantum şi mod de executare, trebuie să fie aptă să prevină reluarea comportamentului infracţional de către inculpat, pentru a face dreptate unor persoane pretins aflate în situaţii constrângătoare, ca şi încurajarea grupului de prieteni ai inculpatului în sensul că a face legea în cartier reprezintă o situaţie de normalitate; aceste persoane trebuie să conştientizeze că acţiunile ilicite, chiar dacă se comit într-un scop pretins licit, sunt sancţionate de lege şi de organele judiciare chemate să o aplice.
În baza art. 71 C. pen. instanţa va aplica inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În raport de prevederile art. 71 alin. (2) C. pen., instanţa a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., reţinând că natura faptei săvârşite conduce la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de textul de lege menţionat.
Prin raportare la natura infracţiunii comisă de inculpat - infracţiune de violenţă care face parte din anexa la Legea nr. 76/2008, având în vedere dispoziţiile art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) şi art. 7 din Legea nr. 76/2008, instanţa a dispus ca inculpatul, după rămânerea definitivă a hotărârii, să se supună prelevării de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Aceste probe biologice recoltate vor fi utilizate exclusiv pentru obţinerea şi stocarea în SNDGJ a profilului genetic al inculpatului.
Referitor la latura civilă a cauzei instanţa a luat act de achiesarea inculpatului la pretenţiile formulate în cauză de partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi şi în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 1381 şi urm. din Legea nr. 287/2009 cu referire la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a obligat inculpatul M.F.S. la plata către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi a sumei de 687 RON cu titlu de despăgubiri civile.
Pretenţiile formulate încă din cursul urmăririi penale de partea civilă M.A.C., precizate în faţa instanţei de judecată, pretenţii cu care inculpatul a declarat că nu este de acord, vor fi apreciate în cauza disjunsă din prezenta.
În termenul prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea primei instanţe a fost apelată de inculpatul M.F.S. şi partea civilă M.A.C.
Inculpatul a solicitat suspendarea executării pedepsei aplicate motivat de faptul că nu a intenţionat să omoare victima, aceasta având asupra sa un cuţit şi, nu este cunoscut cu antecedente penale.
Partea civilă nu a motivat apelul.
Prin Decizia penală nr. 200 din 26 noiembrie 2013 Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul M.F.S. şi partea civilă M.A.C., împotriva Sentinţei penale nr. 375 din 10 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 4010/99/2013 şi a obligat părţile la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că din analiza coroborată a materialului probator administrat în faza de urmărire penală pe care inculpatul şi l-a însuşit conform prevederilor art. 3201 C. proc. pen., respectiv procesul-verbal de cercetare la faţa locului, Raportul de necropsie medico-legal nr. 2017 din 8 martie 2012, Raportul de constatare medico-legal nr. 2037 din 23 noiembrie 2012, declaraţiile martorilor A.R.G., P.C.D., G.Ş.M., B.G., M.G.I., M.V., U.R., M.M., P.V.I. şi B.C. şi declaraţia de recunoaştere a acestuia a rezultat că, în mod judicios şi temeinic argumentat, instanţa de fond a stabilit vinovăţia inculpatului în comiterea faptei, în raport de situaţia de fapt reţinută.
În cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, fiind evidenţiate aspectele concordante ce susţin vinovăţia inculpatului, stabilindu-se corect că fapta acestuia de a acţiona violent în seara de 19 noiembrie 2011, în contextul unei altercaţii ce a avut loc în Şesul Bahlui de pe raza municipiului Iaşi, în zona denumită "D.", asupra victimei M.A.O. pe care a prins-o cu braţul de gât şi i l-a răsucit, cauzându-i acesteia un traumatism cervical obiectivat prin echimoze şi fractura cornului tiroidian superior drept infiltrat cu hemoragie în ţesuturile moi adiacente, leziune ce a dus la decesul victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "lovituri cauzatoare de moarte" prev. şi ped. de art. 183 C. pen.
Cu privire la tratamentul sancţionator aplicat de prima instanţă şi criticat de inculpat prin apelul declarat, Curtea a constatat că prima instanţă a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate, orientate spre minimul special în condiţiile reţinerii art. 3201 C. proc. pen., atât sub aspectul cuantumului acesteia, cât şi a modalităţii de executare, ţinând cont de gradul de pericol social ridicat al faptei comise, de consecinţa produsă constând în moartea victimei, poziţia procesuală de recunoaştere a inculpatului, precum şi împrejurările comiterii faptei. De asemenea, corect a reţinut instanţa de fond că, în raport de gravitatea faptei comise, faptă ce a avut ca urmare moartea unei persoane şi, datele personale ale inculpatului, se impune executarea efectivă a pedepsei aplicate. Faptul că inculpatul nu a avut intenţia de a omorî victima ci de a-i aplica o corecţie, infracţiunea săvârşindu-se cu praeterintenţie, nu poate duce la aprecierea că scopul pedepsei poate fi atins şi prin neexecutarea acesteia.
Comportamentul inculpatului după lovirea victimei, părăsirea locului faptei în timp ce victima se afla în agonie, deşi fusese anunţată salvarea şi organele de poliţie, a condus la concluzia că numai executarea pedepsei în regim de detenţie este în măsură să corecteze atitudinea inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni, dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul solicitând, în esenţă, schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, respectiv în condiţiile art. 861 C. pen.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze respectarea termenului de declarare a căii de atac, cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele Codului de procedură penală anterior.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se apreciază că inculpatul a motivat în termen recursul, cu respectarea obligaţiilor impuse de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte critica referitoare la schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, circumscrisă de inculpat cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, instanţa constată că, în realitate, vizează procesul de individualizare judiciară a pedepsei. Ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului ca a doua cale de atac, Înalta Curte nu are însă posibilitatea de a examina hotărârile din perspectiva criticii invocate, - întrucât aceasta nu se circumscrie cazului de casare mai sus menţionat şi, nici cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. potrivit căruia "hotărârile sunt supuse casării "când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", astfel cum a fost modificat după data de 15 februarie 2013, prin Legea nr. 2/2013. Individualizarea pedepsei, chiar şi numai în ce priveşte modalitatea de executare a acesteia, este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea elementelor de cuantificare şi de stabilire a sancţiunii şi nu verificarea aplicării pedepselor în limitele prevăzute de lege.
Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept. În acelaşi sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este, aşadar, strict legată de aplicarea legii.
În consecinţă, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanţa de recurs nu poate examina, în cauza de faţă, critica referitoare la individualizarea pedepsei în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior.
În ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 5 C. pen., instanţa de recurs constată că potrivit Codului penal anterior infracţiunea prev. de art. 183 este sancţionată cu închisoarea cuprinsă între 5 - 15 ani, iar în noua incriminare, respectiv art. 195 C. pen., cu închisoare de la 6 la 12 ani.
Se constată, aşadar, o modificare asimetrică a limitelor de pedeapsă, în sensul că deşi maximul special din noua incriminare este mai scăzut, minimul special este mai mare faţă de cel prevăzut de legea veche.
În acelaşi timp, instanţa de recurs constată că, în speţă, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii egală cu minimul special al pedepsei, redus cu o treime ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior.
Respectând principiul proporţionalităţii pedepsei, în cazul schimbării încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 183 C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 195 C. pen., instanţa de recurs ar fi obligată să aplice o pedeapsă egală cu minimul special al noii incriminării redusă cu o treime ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior, rezultând o pedeapsă de executat de 4 ani închisoare, faţă de pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, agravându-se astfel situaţia inculpatului în propria cale de atac.
Ca atare, legea penală mai favorabilă o constituie Codul penal anterior.
Faţă de aceste considerente, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F.S. împotriva Deciziei penale nr. 200 din 26 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.F.S. împotriva Deciziei penale nr. 200 din 26 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, 1 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1157/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 1154/2014. Penal. Trafic internaţional de... → |
|---|
