ICCJ. Decizia nr. 1143/2014. SECŢIA PENALĂ. Violul (art.197 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1143/2014
Dosar nr. 829/85/2012
Şedinţa publică din 31 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 99/2013 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 829/85/2012 s-au dispus următoarele:
Au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat.
În baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.I. la 4 ani închisoare pentru infracţiunea de viol şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani, care constituie termen de încercare.
Pe durata termenului de încercare condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;
A fost încredinţată supravegherea executării măsurilor stabilite în sarcina inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării pedepsei sub supraveghere;
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile R.D. suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale şi 50 RON daune materiale.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Partea vătămată R.D. este născută la 4 februarie 1997 şi în data de 15 mai 2011, după amiază, martora C.A. a invitat-o să o însoţească într-o plimbare până în localitatea Brateiu, cu scopul de a se întâlni cu o rudă de-a sa, G.I., de la care trebuia să primească nişte bani.
Ajunse în Brateiu, în jurul orei 15:00, cele două au făcut o vizită familiei L.D., pentru a-i vedea copilul nou născut. Au intrat apoi toţi în locuinţa inculpatului L.I., fratele lui L.D., unde inculpatul consuma băuturi alcoolice şi asculta muzică.
După scurt timp, L.D. a plecat la oi, în casa inculpatului rămânând, în afara acestuia, partea vătămată şi martora C.A.
Inculpatul a dansat cu C.A., apoi observând că partea vătămată R.D. are un telefon mobil, i l-a cerut, motivând că vrea să vadă ce marcă este, după care a refuzat să i-l mai restituie.
A vrut să danseze şi cu partea vătămată, aceasta a refuzat, apoi a invitat-o în camera fratelui său, L.T., unde i-a propus acesteia să întreţină raporturi sexuale, şi întrucât minora a refuzat, inculpatul s-a enervat şi i-a dat o palmă.
Din această cauză, C.A. şi R.D. au părăsit imediat casa inculpatului, la care a rămas telefonul mobil al părţii vătămate, cele două mergând la locuinţa martorei G.M., unde se mai afla şi fiica acesteia, G.C.
C.A. a plecat în sat să-l întâlnească pe G.I., de la care trebuia să primească nişte bani, iar partea vătămată a rămas în locuinţă la G.M.
La scurt timp după aceasta, inculpatul a venit cu ATV-ul la poarta familiei G. şi prin intermediul martorei G.C., care se afla la poartă, a chemat-o pe R.D. afară, motivând că doreşte să îi restituie telefonul mobil, care rămăsese la el. Ieşind în stradă, R.D. a fost invitată de inculpat să urce pe ATV-ul acestuia.
Întrucât partea vătămată a refuzat, a prins-o, cu forţa, în braţe şi a aşezat-o pe ATV-ul său, pornind apoi motorul şi deplasându-se împreună la marginea satului, cu toată opoziţia pe care a avut-o aceasta.
Inculpatul a dus-o pe câmp, în apropierea stânei pe care o avea acesta, în locul numit Gura Şipotului şi ajunşi acolo a avut cu ea raport sexual.
După aproximativ o oră inculpatul s-a întors cu ATV-ul în sat, aducând-o cu el şi pe partea vătămată.
Când inculpatul şi partea vătămată s-au întors de pe câmp, după comiterea faptei, aceştia s-au întâlnit în sat cu C.A. şi G.C., care îi căutau pe cei doi, iar minora R.D. le-a povestit celor două martore ce i s-a întâmplat, acestea observând tricoul rupt al minorei, starea de agitaţie şi urmele de roşeaţă de la faţă.
C.A. şi R.D. s-au înapoiat în aceeaşi seară acasă la ele, în satul Buzd.
În acea perioadă, mama minorei - R.D. se afla la muncă în Spania şi minora se afla în grija bunicilor.
Fiindu-i frică, după propriile-i afirmaţii, atât de inculpat cât şi de modul cum ar fi reacţionat bunicii aflând ce i s-a întâmplat, minora nu a spus acestora, imediat, ce a păţit.
După comiterea faptei, minora R.D. a povestit, în schimb, ceea ce i s-a întâmplat martorei R.M., mama lui L.I.M., care a trăit în concubinaj, câteva luni cu inculpatul.
La revenirea în ţară, mama minorei, R.D. a aflat ce i s-a întâmplat fiicei sale, formulând imediat, plângere la poliţie şi prezentând-o pe fiica sa D., la medicul legist.
Din Certificatul medico-legal nr. 260/I/c/30.056.2011 al Cabinetului Medico-Legal Mediaş rezultă că minora R.D. a prezentat o deflorare mai veche, completă, a cărei dată nu a putut fi precizată. La data examinării, 30 mai 2011 ţinând cont că au trecut 2 săptămâni de la data comiteri faptei reclamate, nu s-au constatat leziuni traumatice pe corpul minorei.
Instanţa de fond a reţinut că, din probele administrate în cauză reiese fără nici o îndoială că inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată în afara satului, această împrejurare fiind confirmată de ambii protagonişti.
Inculpatul, prin apărarea pe care şi-a formulat-o, a încercat o fragmentare a stării de fapt, în ideea de a susţine că la locul unde s-au produs relaţiile intime nu a existat opoziţia părţii vătămate. Această împrejurare nu este exclusă, dar ea nu poate fi ruptă din întreg contextul faptelor şi să i se dea relevanţă doar de una singură. Este de observat că inculpatul a acţionat de o manieră brutală asupra părţii vătămate atunci când a luat-o în braţe şi a urcat-o pe ATV la poarta martorei G.M., care, cu toate ezitările din declaraţiile repetate, confirmă totuşi împrejurarea. Mai mult decât atât, chiar inculpatul recunoaşte gestul când redă textul în declaraţia de la urmărire penală că a chemat-o să-i dea telefonul, aceasta nu a vrut să vină şi apucat-o de mână şi a tras-o pe ATV.
Or, aceste manifestări violente au fost urmate la puţin timp de întreţinerea raportului sexual, ceea ce realizează latura obiectivă a infracţiunii complexe de viol.
Faţă de această stare de fapt, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de viol în cea de act sexual cu un minor, s-a apreciat că este neîntemeiată şi a fost respinsă.
S-a mai reţinut că, altă împrejurare care se cere a fi lămurită şi care a formulat obiectul unei alte cereri de schimbare a încadrării juridice o constituie faptul dacă inculpatul cunoştea sau nu vârsta părţii vătămate.
Relevantă, în mod decisiv în acest sens, este chiar cererea de schimbare a încadrării juridice din viol în act sexual cu un minor prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., incriminare care are în vedere ca subiect pasiv tocmai minorul care nu a împlinit vârsta de 15 ani, circumstanţă care realizează în acelaşi timp şi forma agravată a infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (3) teza I.
Cererea de schimbare a încadrării juridice, care are în vedere vârsta, trebuie coroborată şi cu declaraţia dată de martora C.A. în faţa procurorului la 13 iunie 2012 unde arată că inculpatul şi-ar fi putut da seama de minoritatea părţii vătămate întrucât o cunoştea din iarna anterioară chiar de la martoră din casă.
În acest sens este de observat că cererea pentru schimbarea încadrării juridice din forma agravată a infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. în forma de bază prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. este neîntemeiată şi a fost, de asemenea, respinsă.
Aşa fiind, instanţa de fond a concluzionat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
La individualizarea pedepsei, s-a avut în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, a avut o atitudine relativ sinceră, îşi câştigă existenţa în mod onest prin muncă şi are doi copii minori în întreţinere.
Din depoziţiile martorilor audiaţi în apărare şi din caracterizările scrise ale autorităţilor locale reiese buna sa comportare anterioară comiterii infracţiunii, în familie şi în societate, împrejurare ce a fost reţinută ca o circumstanţă atenuantă în conformitate cu art. 74 lit. a) C. pen.
Faţă de toate aceste considerente, inculpatul a fost condamnat la 4 ani închisoare şi un an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. S-a reţinut că interzicerea tuturor acestor drepturi (dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; drepturile părinteşti; dreptul de a fi tutore sau curator) în totalitatea lor are în vedere infracţiunea comisă sub aspectul naturii ei, care atrage nedemnitatea exercitării lor.
În acelaşi timp, s-a interzis conform art. 71 C. pen. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe durata executării pedepsei.
Tribunalul a constatat, totodată, că sunt îndeplinite condiţiile art. 861 C. pen., pentru ca scopul sancţionator şi educativ al pedepsei să fie atins şi fără privarea inculpatului de libertate, care nu poate fi privit ca unul periculos, mai ales dacă se au în vedere circumstanţele comiterii infracţiunii, respectiv şi atitudinea necorespunzătoare a părţii vătămate, chiar provocatoare.
Relevante în acest sens sunt declaraţiile martorilor L.D. şi C.A., care atestă că partea vătămată s-a comportat în casa inculpatului de o manieră inadecvată vârstei. Nu trebuie omis nici faptul că aceasta avea începută viaţa sexuală, ceea ce reiese din depoziţiile unor martori şi chiar din propriile-i relatări, coroborate cu concluziile certificatului medico-legal care atestă o deflorare veche.
În consecinţă, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani ce constituie termen de încercare.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă prin intermediul Ministerului Public cu suma de 50.000 RON reprezentând daune morale, iar prin intermediul mamei sale (care nu a pretins daune morale pentru fiică) cu suma de 5.000 RON reprezentând contravaloarea certificatului medico-legal şi a cheltuielilor de transport ocazionate de proces.
În ceea ce priveşte daunele morale s-a apreciat, că acestea nu pot depăşi suma de 10.000 RON, faţă şi de comportamentul părţii vătămate anterior arătat şi în totală discordanţă cu vârsta fragedă.
Referitor la daunele materiale, acestea nu au fost dovedite decât pentru suma de 50 RON, contravaloarea certificatului medico-legal.
Având în vedere dispoziţiile art. 1349 şi urm. C. civ., inculpatul a fost obligat la plata acestor sume.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a Sistemului Naţional de Date genetice Judiciare.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi inculpatul L.I.
Prin apelul formulat, parchetul a criticat sentinţa penală atacată, privind individualizarea judiciară a pedepselor, solicitând majorarea acestora, inclusiv a pedepsei complementare, executarea pedepsei închisorii în detenţie, majorarea cuantumului daunelor morale, luând în considerare că victima era minoră sub 15 ani, precum şi comportamentul inculpatului, care a ademenit-o şi a dus-o pe minoră în afara localităţii unde a violat-o.
Inculpatul a criticat sentinţa penală atacată, solicitând achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susţinând că victima a consimţit la întreţinerea raportului sexual, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei şi a daunelor morale, apreciind că a fost provocat de victimă, precum şi suspendarea executării pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 156/A din 26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva Sentinţei penale nr. 99/2013 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 829/85/2012.
S-a desfiinţat sentinţa penală atacată sub aspectul laturii penale, privind cuantumul pedepsei complementare, şi, sub aspectul laturii civile, privind cuantumul daunelor morale şi procedând la o nouă judecată în aceste limite:
S-a majorat cuantumul pedepsei complementare la 2 ani şi cuantumul daunelor morale la 30.000 RON.
S-au menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată.
S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.I. împotriva aceleiaşi sentinţei penale.
A fost obligat inculpatul apelant să plătească statului suma de 400 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, examinând hotărârea atacată prin prisma cererilor şi temeiurilor invocate de apelanţi şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit caracterului devolutiv integral al apelului, prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a apreciat că apelul parchetului este parţial fondat, iar apelul inculpatului este nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a administrat probele necesare elucidării laturii obiective şi subiective a cauzei, reţinând corect starea de fapt din care rezultă că în data de 15 mai 2013, prin constrângere fizică şi morală, inculpatul L.I. a avut raporturi sexuale cu minora R.D. în vârstă de 14 ani.
Raportat la starea de fapt reţinută, prima instanţă a făcut o justă încadrare juridică a faptei, potrivit art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
Luând în considerare pedeapsa principală, instanţa de apel a apreciat că durata pedepsei complementare se impune a fi majorată la 2 ani.
Având în vedere vârsta minorei, prejudiciul moral cauzat prin săvârşirea faptei de către inculpat, s-a apreciat că se impune majorarea daunelor morale acordate victimei la 30.000 RON, această sumă fiind de natură a asigura o satisfacţie echitabilă acesteia.
Instanţa de fond nu a comis o eroare gravă de fapt, care să fi avut drept consecinţă greşita condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de viol, deoarece declaraţia victimei, care afirmă că nu a consimţit la raporturile sexuale şi la deplasarea cu ATV-ul împreună cu inculpatul, se coroborează cu declaraţia martorei G.C. care afirmă că victima a refuzat să îl însoţească pe inculpat, dar acesta a coborât de pe ATV şi a luat-o cu forţa, pe sus, punând-o pe ATV, .., iar după ce s-a întors, victima i-a spus că a fost forţată de Inculpat să întreţină relaţii sexuale fără voia ei şi că a fost şi bătută, precum şi cu declaraţia inculpatului care a afirmat că victima a refuzat în prima fază în camera fratelui său să întreţină relaţii sexuale .. iar ulterior a prins-o de mână şi a tras-o pe ATV.
Fapta reţinută de prima instanţă întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., nefiind incidente disp. art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., constând în lipsa antecedentelor penale, corelată cu integrarea socială a inculpatului, care are un loc de muncă, este justificată, fiind şi de natură a asigura o bună proporţionalizare a pedepsei.
S-a apreciat că susţinerile inculpatului în sensul că a fost provocat de victimă, care era îmbrăcată într-un tricou şi pantaloni scurţi, sunt neîntemeiate, nefiind de natură a reduce cuantumul despăgubirilor civile, neexistând o culpă concurentă a victimei, cu atât mai mult cu cât acesta cunoştea starea de minoritate a părţii civile.
De asemenea, s-a mai apreciat că în cauză nu se impune a se da o eficienţă mai mare circumstanţelor atenuante, reducerea pedepsei aplicate şi suspendarea acesteia, în temeiul art. 81, 82 C. pen.
Împotriva Deciziei penale nr. 156/A din 26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în termen legal, a declarat recurs inculpatul L.I.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză, în raport cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac şi cazurile de casare în conformitate cu normele Codului de procedură penală anterior.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se constată că recurentul inculpat nu a motivat recursul în scris, încălcându-şi obligaţia ce-i revenea, potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Examinând cauza, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că nu este incident niciunul din cazurile de casare care ar putea fi analizate de instanţă din oficiu.
Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat şi în raport de intrarea în vigoare a noului C. pen. la data de 1 februarie 2014, nefiind incidente dispoziţiile art. 5 din noul C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, până la judecarea definitivă a cauzei.
În determinarea legii penale mai favorabile, în situaţii tranzitorii, Înalta Curte are în vedere că, nu pot fi combinate dispoziţii din legile succesive considerate mai favorabile inculpatului cu privire la fiecare instituţie aplicabilă, fiind posibilă doar aplicarea globală a uneia dintre legi, care permite o soluţie mai favorabilă situaţiei concrete a inculpatului, în raport cu instituţiile aplicabile.
Astfel, sub aspectul incriminării, fapta de viol, astfel cum a fost săvârşită de inculpat, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior îşi găseşte în prezent corespondent în infracţiunea de viol prev. de art. 218 alin. (1) şi 3 lit. c) C. pen.
În condiţiile noului C. pen., se constată că limitele de pedeapsă pentru această infracţiune sunt de la 5 la 12 ani închisoare, spre deosebire de cele din legea veche, care sunt de la 10 la 25 de ani închisoare, însă reducerea limitelor de pedeapsă în noua reglementare pentru infracţiunea săvârşită de inculpat, este lipsită de relevanţă.
Pedeapsa principală de 4 ani închisoare, aplicată de instanţa de fond inculpatului, a fost stabilită prin coborârea sub minimul special prevăzut de lege pentru această infracţiune (10 ani închisoare) ca efect al dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, întrucât în favoarea inculpatului s-a reţinut circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.
În situaţia aplicării dispoziţiilor noului C. pen., circumstanţa atenuantă prevăzută de 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, reţinută de instanţa de fond, nu mai poate produce efecte, întrucât nu mai are corespondent în dispoziţiile art. 75 C. pen., referitoare la circumstanţele atenuante.
În concluzie, prin aplicarea dispoziţiilor noului C. pen. s-ar ajunge la stabilirea unei pedepse într-un cuantum majorat faţă de pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului de instanţa de fond, astfel că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veche, respectiv Codul penal anterior.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva Deciziei penale nr. 156/A din 26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva Deciziei penale nr. 156/A din 26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 750 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat şi suma de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă R.D., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1141/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174... | ICCJ. Decizia nr. 1219/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... → |
|---|
