ICCJ. Decizia nr. 119/2014. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Apel

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 119/A/2014

Dosar nr. 744/33/2007

Şedinţa publică din 30 aprilie 2014

Asupra apelurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 37 din 29 martie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a dispus condamnarea inculpatei L.E., fără antecedente penale pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. c) teza a II-a, respectiv a dreptului de a exercita profesia de avocat.

A aplicat art. 71 C. pen., art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata reţinerii şi arestului preventiv începând cu 11 septembrie 2006 şi până la data de 13 octombrie 2006.

A dispus confiscarea de la inculpată a echivalentului în monedă naţională a sumei de 50 euro.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatei L.E. pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută şi pedepsită de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

A dispus anularea din Contractul de asistenţă juridică nr. 75 din 3 iulie 2006 a menţiunii privind suma de 15.000 euro ca onorariu de succes.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul K.V.P., fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.

A revocat măsura obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de inculpatul K.V.P. prin Încheierea penală f.n. din 25 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 3668/112/2006 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, definitivă prin Decizia penală nr. 625 din 31 octombrie 2006 a Curţii de Apel Cluj.

A dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa din 13 septembrie 2006 asupra sumei de 50 euro ridicată de la inculpatul K.V.P.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul C.C., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.

A dispus menţinerea la camera de corpuri delicte a unei pungi de culoare galben-portocalie identificată cu ocazia percheziţiei efectuate la biroul inculpatului K.V.P.

A obligat inculpata L.E. să plătească 7.500 RON cheltuieli judiciare către stat, iar restul cheltuielilor au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara emis în Dosarul nr. 46/P/2006 din 19 octombrie 2006 s-a dispus:

a) trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- K.V.P., fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- C.C., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- L.E., fără antecedente penale pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

b) punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatei L.E. sub aspectul comiterii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută şi pedepsită de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;

c) neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii G.G. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, G.M.S., I.V., M.R.V. sub aspectul comiterii infracţiunii de luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, D.D. sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, L.E. şi K.V.P. sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

S-a reţinut, în esenţă, prin actul de sesizare că în data de 1 septembrie 2006 inculpata L.E., avocat în cadrul Baroului Timiş, a pretins de la denunţătorul G.G. suma de 15.000 euro, afirmând că prin influenţa avută asupra membrilor completului de judecată de la Curtea de Apel Timişoara învestit cu judecarea recursului denunţătorului, îi poate determina să dispună o soluţie favorabilă acestuia, respectiv să menţină soluţia de achitare sau să-i aplice o amendă penală, primind de la denunţător, în scopul enunţat, sumele de 5.000 euro şi 7.000 euro în zilele de 9 septembrie 2006 şi 11 septembrie 2006.

Faţă de aceeaşi inculpată s-a mai reţinut că a falsificat Contractul de asistenţă juridică nr. 75 din 3 iulie 2006 în sensul inserării nereale a menţiunii „onorariu de succes 15.000 euro” în scopul ascunderii faptei de trafic de influenţă, urmată de încredinţarea acestuia către apărătorul ales al inculpatei spre a fi depus în dosarul în care s-a soluţionat propunerea de arestare preventivă a sus-numitei.

În sarcina inculpaţilor K.V.P. şi C.C. s-a reţinut că aceştia, cunoscând faptul că inculpata L.E. a pretins o sumă de bani de la denunţător în scopul obţinerii unei soluţii favorabile acestuia prin pretinsa influenţă avută asupra membrilor completului de judecată, i-au acordat ajutor în vederea preluării şi ascunderii banilor astfel obţinuţi, respectiv: inculpatul K.V.P. a promis că va tăinui banii, iar apoi a primit prin intermediul inculpatului C.C. sau direct de la inculpata L.E. suma totală de 13.500 euro pentru ca banii să nu se afle asupra inculpatei şi a efectuat activităţi de supraveghere a zonei unde inculpata urma să se întâlnească cu denunţătorul; inculpatul C.C. a efectuat acte de supraveghere a zonei domiciliului inculpatei în data de 7 septembrie 2006, în timp ce denunţătorul se afla la locuinţa acesteia, iar în data de 9 septembrie 2006 a însoţit-o pe inculpată la Timişoara şi, după ce a preluat din maşina inculpatei suma de 5.000 euro remisă de denunţător acesteia, a predat-o inculpatului K.V.

Prin Încheierea nr. 5688 din 2 octombrie 2006 a ICCJ s-a admis cererea formulată de DNA - Serviciul Teritorial Timişoara şi s-a dispus în temeiul art. 61¹ alin. (3) C. proc. pen. desemnarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud ca instanţă care să fie sesizată în vederea judecării cauzei.

Ulterior, urmare a modificărilor art. 27¹ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. prin Legea nr. 79 din 26 martie 2007, prin Sentinţa penală nr. 85/F din 16 aprilie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 3668/112/2006 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj.

În cursul urmăririi penale inculpaţii au uzat de dreptul la tăcere.

Audiaţi de către instanţă în procedura luării măsurii aretului preventiv, dar şi în cursul soluţionării fondului cauzei, inculpaţii au negat comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina lor.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: denunţul şi declaraţiile denunţătorului G.G., declaraţiile martorei P.O., acte procesuale referitoare la judecarea denunţătorului la Judecătoria Reşiţa, copia Deciziei penale nr. 971/R din 11 septembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara privind pe denunţător, procese-verbale de percheziţie domiciliară, procese-verbale de confruntare a seriilor bancnotelor, declaraţii de martori, procese-verbale de redare a convorbirilor efectuate în mediul ambiental de către denunţător şi inculpata L.E., procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice inculpaţilor, planşe fotografice privind principalele momente ale întâlnirii inculpaţilor L.E. şi C.C. cu denunţătorul.

În cursul judecăţii au fost audiaţi denunţătorul G.G., inculpaţii L.E., K.V.P. şi C.C., martorii B.Gh., L.I., D.R., K.D., L.V., V.A., P.O.D., M.R.S., P.A., V.I., B.M., s-a depus copia antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între martora P.O.D. şi numita L.C.A., copia chitanţei anulate nr. 5224253 din 9 septembrie 2006 emisă de Cabinet de Avocat L. pentru suma de 5.000 euro şi a fost vizionată înregistrarea video a întâlnirii inculpatei L.E. cu denunţătorul din data de 9 iunie 2006.

În baza acestor probe, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În cursul anului 2004 denunţătorul G.G. a fost cercetat împreună cu fratele său, G.I., de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, fiind trimişi în judecată. Denunţătorul a fost condamnat de Judecătoria Reşiţa la o pedeapsă de 4 ani închisoare, însă în urma apelului declarat, denunţătorul a fost achitat de Tribunalul Caraş-Severin. Această decizie a fost recurată atât de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, cât şi de denunţătorul G.I.

Fiindu-i recomandată de către avocatul avut la Tribunalul Caraş-Severin, denunţătorul a apelat la serviciile inculpatei L.E., avocat din Baroul Timiş. La începutul lunii iulie 2006 acesta a contactat-o pe inculpată la numărul de telefon primit de la persoana care i-a recomandat-o şi s-au întâlnit în ziua următoare în faţa Primăriei din Lugoj, ocazie cu care i-a relatat acesteia despre obiectul procesului. Inculpata i-a solicitat să-i aducă actele pe care le deţinea referitoare la proces şi au convenit să se întâlnească în ziua următoare la domiciliul ei din Lugoj. În ziua următoare denunţătorul s-a prezentat la adresa indicată împreună cu concubina sa, martora P.O., i-a dat inculpatei şi restul de acte, apoi au convenit asupra onorariului, potrivit denunţătorului şi martorei P.O., de 500 € pentru care inculpata nu a eliberat chitanţă.

Deşi aceştia au susţinut că au înmânat această sumă de bani, inculpata a recunoscut primirea doar a sumei de 100 euro, echivalentul la acea dată a sumei de 350 RON şi reprezentând onorariu pentru prezentarea la primul termen de judecată şi deplasarea acesteia la Timişoara. De altfel, pentru suma de 300 RON inculpata a prezentat instanţei originalul chitanţei din 3 iulie 2006 având aplicată ştampila cu menţiunea „L.E., avocat, Baroul Timiş”, având următorul conţinut: „am primit de la G. suma de 300” şi în litere „trei sute lei” reprezentând onorar avocat.

Deoarece inculpata se afla în concediu de odihnă, i-a cerut denunţătorului ca la primul termen de judecată de la Curtea de Apel Timişoara să se prezinte doar concubina sa, care să solicite un nou termen pentru acest motiv. Denunţătorul şi martora au procedat conform celor convenite, astfel că judecarea cauzei s-a amânat pentru data de 4 septembrie 2006.

Inculpata a arătat că în data de 1 septembrie 2006 l-a sunat pe denunţător deoarece se apropia termenul de judecată stabilit pentru 4 septembrie 2006 şi l-a întrebat dacă înţelege să-i mai susţină cauza întrucât acesta nu a luat contact cu ea. Totodată, inculpata a confirmat că împreună cu denunţătorul au stabilit să se întâlnească în aceeaşi zi la jumătatea distanţei dintre localităţile Caransebeş şi Reşiţa.

Atât denunţătorul, cât şi inculpata au confirmat că cei doi s-au întâlnit la locul stabilit, fără a mai fi de faţă şi vreo altă persoană şi că discuţiile s-au purtat în autoturismul inculpatei. Deşi denunţătorul a afirmat că inculpata i-a cerut să-şi lase telefonul mobil în autoturismul lui, unde şi-a lăsat şi ea telefoanele mobile pretinzând că ar putea fi ascultate, acest fapt nu a fost confirmat şi de către inculpată, dubiul asupra acestei afirmaţii a denunţătorului urmând a fi valorificat în favoarea inculpatei.

Denunţătorul a arătat că, în timp ce se afla în maşină cu inculpata, aceasta i-a pretins suma de 15.000 euro pentru a menţine soluţia de achitare prin influenţa avută asupra membrilor completului de judecată, afirmând că urma să dea aceşti bani celor care se ocupau de dosar, la completul de judecată şi că, dacă nu remite aceşti bani, se va menţine soluţia de condamnare. În declaraţia dată în faţa instanţei, denunţătorul a afirmat că „inculpata mi-a spus că cei 15.000 euro trebuie daţi la completul de judecată, la procuror care participa la soluţionarea dosarului meu”.

În data de 4 septembrie 2006 la judecarea recursului s-au prezentat doar inculpata şi martora P.O., care a auzit-o pe inculpată solicitând menţinerea achitării.

În data de 5 septembrie 2006 denunţătorul a verificat în condica de recursuri penale soluţia pronunţată, ocazie cu care a constatat că s-a dispus amânarea pronunţării soluţiei cu o săptămână, până în data de 11 septembrie 2006.

Denunţătorul şi martora P.O. au arătat că deoarece nu au dat banii solicitaţi de inculpată, că fosta avocată le-a spus că nu este posibilă o sentinţă de achitare pentru infracţiunea de ultraj, iar prietenii i-au avertizat asupra unei posibile înşelătorii, soluţia de amânare a pronunţării le-a format convingerea că inculpata a negociat, într-adevăr, cu judecătorii soluţia şi că denunţătorul va fi condamnat dacă nu va plăti suma pretinsă. Pentru aceste considerente denunţătorul a decis să sesizeze Direcţia Naţională Anticorupţie.

Deşi inculpata a afirmat că suma de 15.000 euro a fost solicitată cu titlu de onorariu de succes în legătură cu care l-a asigurat pe denunţător că dacă soluţia vizată nu va fi cea dorită de denunţător îi va returna onorariul, Curtea a reţinut că această afirmaţie este nesinceră fiind infirmată de declaraţia denunţătorului şi a martorei P.O. Totodată, din dialogurile purtate între denunţătorul G.G., martora P.O. şi inculpata L.E. înregistrate potrivit autorizaţiilor date de judecător, rezultă cu certitudine elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă comisă de către inculpata L.E. în data de 1 septembrie 2006.

Astfel, denunţătorul a arătat constant că inculpata i-a solicitat suma de 15.000 euro pentru ca să o remită judecătorilor în vederea obţinerii unei soluţii prin care să se menţină decizia pronunţată în apel sau o soluţie constând în amendă, susţinerea denunţătorului fiind confirmată de martora P.O. în prezenţa căreia s-au purtat discuţiile ulterioare legate de predarea banilor şi scopul acestei acţiuni.

La fel, din procesul-verbal de redare a convorbirilor efectuate în mediul ambiental din data de 5 septembrie 2006 la locuinţa inculpatei L.E., convorbiri interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiei nr. 232 din 5 septembrie 2006 emisă de Tribunalul Timiş, aceasta le dă asigurări celor doi că situaţia le este favorabilă, dat fiind că au primit o amânare de pronunţare (e spre bine! Oricum, deci faptul că aţi mai primit o săptămână de graţie .. ca să puteţi ..”), iar când denunţătorul îi dă asigurări va aduce o parte din bani („cu 13.000 sâmbătă”), inculpata a insistat să aducă măcar o parte din bani potrivit înţelegerii („auziţi, dar veniţi măcar să, să pot să mă duc. Deci trebuie să înţelegeţi, pentru că ei trebuie să, să, săăă .., na!”).

La fel, în convorbirea din 7 septembrie 2006, înregistrată potrivit Autorizaţiei nr. 232 din 5 septembrie 2006 a Tribunalului Timiş, când martora P.O. îşi exprima temerea că de „dacă dau suma asta, deci, dacă el, plătim 15.000 de euro, bani .., totuşi denunţătorul ar putea fi încarcerat („mi-e, mi-e că el pică la închisoare”), inculpata le-a dat asigurări: „eu deci.. (neinteligibil) dacă m-aţi cunoaşte, eu .. dacă nu sunt sigură nu mă bag ..” şi „eu am spus un lucru .. Dacă credeţi că-i ok, îi ok”, „dacă vreţi să înţelegeţi ce am spus”.

În cursul aceleaşi discuţii, denunţătorul şi martora au arătat că nu au banii, afirmând că „luni dimineaţa dacă ar fi aş face 13.500”, inculpata a arătat că nu poate să meargă la prima oră pentru că are procese şi că „cine vine aici ca să rezolvăm problema, credeţi că vine cineva …. Nu! Nu …”. De asemenea, când denunţătorul a afirmat că dacă nu va veni persoana din Germania care i-a promis că îi va da banii, va apela la cămătari, inculpata a afirmat că „luaţi de la ăla, cât este, dă-l dracului, nu vreţi să înţelegeţi că ceva tră" să să vadă” şi „luaţi de la acela cât are şi restul vi-l dă după aia”.

Inculpata a motivat cerinţa deoarece se impune a-şi onora măcar parţial promisiunea, afirmând că „oamenii trebuie să, să vadă .. Şi atunci să vedem dacă pot luni dimineaţă (neinteligibil) să vadă (neinteligibil) mână .. (neinteligibil) ceva, nu vreţi să pricepeţi ..” şi că „altfel e când eu tot zic ajung mâine, mâine nu .. (neinteligibil) păi, zice, ce dracu" faci cu mine aicea?"; în acelaşi sens este şi afirmaţia „oamenii, deci, am promis ceva. Ei au promis ceva, da" şi noi am promis ceva. De aia spun, faceţi cumva să se vadă .." şi „io am promis ceva. Deci, io am promis ceva. Io sâmbătă la şase, am spus că sunt acolo. Şi asta am zis (neinteligibil) da? Deci, v-aş ruga sâmbătă la cinci. Măcar.”.

În continuare, inculpata a insistat a i se aduce cât mai mult din suma pretinsă pentru că, în caz contrar demersul va eşua („da" până sâmbătă la cinci să fie car, cât e. Cât, cât mă, cât mai mult. Cât mai mult, altfel, (neinteligibil) deci, credeţi-mă n-o să meargă, unţaţi şi de aia ne o să spună am renunţat şi cu asta, basta”) şi „că mă duc cu mâna în fund, ce spun? Domne" mai aşteaptă?, invocând pretinse reproşuri cu privire la amânarea predării banilor („şi aşa, şi aşa deja, de ieri, alaltăieri o fost discuţii că ce-i cu, cu păsuiala asta?”).

În final, când denunţătorul a afirmat că poate aduce sâmbătă seara doar „cinci mii” şi că restul de bani îi va aduce luni dimineaţa, inculpata a arătat că „auziţi .. Eu atunci îmi, atunci mai pot să negociez un pic ..".

Împrejurarea că banii vizau o soluţie a instanţei rezultă din afirmaţiile inculpatei făcute în aceeaşi împrejurare şi care lasă să se înţeleagă că sentinţa ar fi fost condiţionată de predarea banilor: ”o să se scrie în momentul în care, ok, o să se scrie, dar asta e. Numai că ei intră în sală, şi asta este chestia, dacă intră în sală, atunci … la rând” şi „nimeni nu scrie în registru acela de dimineaţă. Toţi scriu la prânz. Registrele se găsesc la loc acolo şi la prânz vin şi-l iau, atunci scriu. Dar, dacă găsim, v-am spus modalitatea, nu ştiu cât de repede …. v-am spus eu nu pot să ajung la prima oră, pentru că dacă ajungeam la prima oră, nu era nicio problemă”.

În acelaşi sens, a justificării faptului că banii ar fi trebuit daţi înainte de a se scrie soluţia în condica de şedinţă, inculpata a afirmat că „păi asta este, de aia eu trebuie să ajung înainte, trebuie să ajung şi să văd şi atunci … să văd sau poate ajung sâmbătă la prima oră, acesta, duminică” şi „după aia, poate, nu ştiu, …. nu ştiu, nu ştiu cum fac, Asta după ce vorbesc, atunci pot să spun”, iar când martora afirmă „după ce îi daţi suma aia”, inculpata răspunde „după ce …”

Faptul că ziua de luni este cea a pronunţării deciziei în cauza în care era judecat denunţătorul rezultă din conţinutul înregistrărilor ambientale din data de 11 septembrie 2006 purtate de inculpată, denunţător şi martora P.O. din cuprinsul cărora rezultă că la data arătată cei trei aşteptau pronunţarea deciziei, inculpata arătând că îi va apela pe cei doi când soluţia este scrisă în condică („când e aici condica, ca s-a vedeţi! Să nu ziceţi că nu scrie”, „primesc apel când ajunge condica napoi”). Totodată, inculpata le-a dat asigurări celor doi în momentul în care timpul de aşteptare s-a prelungit şi îşi manifestau îngrijorarea („inclusiv astăzi s-a confirmat că să stăm liniştiţi, că este în regulă”).

Împrejurarea că inculpata a pretins că poate obţine o soluţie favorabilă denunţătorului rezultă şi din cuprinsul afirmaţiilor făcute tot în ziua de 11 septembrie 2006. Astfel, când denunţătorul a întrebat dacă „cu frate-meu tot aşa a rămas? Cum a dat … a … Reşiţa!”, inculpata a răspuns „deci aia nu mai era resortul meu”, „şi nu ne-am mai băgat acolo”, „acolo nu ne-am mai băgat că … asta este! Oricum, la ăia opt ani care-i are … asta e un mezelic deja!”. La fel, când denunţătorul şi-a exprimat temerea cu privire la soluţie dat fiind concluziile formulate de reprezentatul parchetului, inculpata îl asigură că va primi o amendă: „de ce credeţi că primiţi amendă? Tocmai ca să închidă gura parchetului. Că altfel rămânea tot aşa şi …”, „dar ca să închidă gura parchetului primiţi o amendă” şi că „nu aia hotărăşte, dar dacă, nu ai alte chestii, trebuia făcută aşa. Că altfel nu era în vorbă nici termenu, dar nu aveau cum că era prea vehementa şi trebuia … v-am spus, să-i închidă gura cât de cât”.

Faptul că banii au fost solicitaţi de inculpată pentru obţinerea soluţiei favorabile rezultă şi din afirmaţia acesteia, făcută în aceeaşi împrejurare, când denunţătorul a arătat că se aştepta la o sumă mai mică, aceasta îi răspunde că “niciodată! Niciodată … deci sunt … deci sumele de … de la Curtea îs peste 10 tot timpu” şi “sumele de la Curte nu …. peste zece şi vreau să vă spun că este bine aşa fiindcă a dat o soluţie cu dechis şi plus că …. de curând s-a mai modificat de nu ştiu câte ori legea şi aţi văzut că s-a mai … ăla şi …”

În final, nu a fost omis faptul că inculpata, pentru a ascunde caracterul ilicit al pretinderii sumei de 15.000 euro a menţionat în data de 5 septembrie 2066, în contractul de asistenţă juridică nr. 75 din 3 iulie 2006, că această sumă reprezintă onorariu de succes, deşi ştia că în materie penală această formă de onorariu nu este permisă.

Astfel, potrivit art. 134 din Statutul profesiei de avocat din 25 septembrie 2004 publicat în M. Of. nr. 43 din 13 ianuarie 2005 în cauzele penale, onorariul de succes nu poate fi practicat decât în legătură cu latura civilă a cauzei.

Potrivit înţelegerii avute, denunţătorul a predat inculpatei o primă tranşă de 5.000 euro în data de 9 iunie 2006, în maşina sus-numitei, iar a doua tranşă de 7.000 euro în data de 11 septembrie 2006, pe holurile Judecătoriei Lugoj, sumă pe care denunţătorul a introdus-o între coperţile unui dosar aflat asupra inculpatei.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatei L.E., care în data de 1 septembrie 2006 a pretins 15.000 euro de la denunţătorul G.G., afirmând că are influenţă asupra membrilor completului de judecată de la Curtea de Apel Timişoara învestit cu soluţionarea recursului, pentru a-i determina să dispună o soluţie favorabilă denunţătorului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Referitor la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 s-a apreciat că nu este îndeplinită cerinţa unui element al laturii obiective, respectiv nu s-a probat că inculpata ar fi folosit înscrisul falsificat sau l-ar fi încredinţat altei persoane spre a-l folosi, astfel că s-a dispus achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., anulându-se contractul fals de asistenţă juridică, în temeiul art. 357 alin. (2) lit. f) C. proc. pen.

Cu privire la inculpaţii K.V.P. şi C.C. prima instanţă a apreciat că nicio probă administrată nu a dovedit că aceştia au cunoscut că inculpata L.E. a pretins denunţătorului bani pentru a-i obţine o soluţie favorabilă, astfel că nu se poate reţine în sarcina acestora o complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, motiv pentru care a dispus achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru inculpatul C.C. şi în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru inculpatul K.V.P., pentru acesta din urmă reţinându-se că fapta sa de a primi de la inculpata L.E. o sumă de bani se circumscrie unui raport juridic civil.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpaţii L.E. şi C.C.

Parchetul a criticat hotărârea invocând următoarele motive:

1. greşita achitare a inculpatei L.E. pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;

2. greşita achitare a inculpatului K.V.P. pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în forma complicităţii, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000;

3. greşita achitare a inculpatului C.C. pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Inculpata L.E., în motivarea scrisă a recursului, a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât hotărârea instanţei nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă şi, în subsidiar, achitarea sa pentru această infracţiune în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. În susţinerea orală s-a solicitat doar achitarea inculpatei pentru infracţiunea de trafic de influenţă în baza art. 16 lit. b) teza I din Noul Cod de procedură penală.

Inculpatul C.C. a criticat sentinţa sub aspectul greşitei menţineri a controlului judiciar instituit în faza de urmărire penală. Având în vedere că prin Încheierea din 6 noiembrie 2013 Înalta Curte a dispus ridicarea controlului judiciar, inculpatul nu a mai susţinut această critică, precizând în acelaşi timp că nu are alte critici de formulat dar nici nu doreşte să-şi retragă calea de atac formulată.

Odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură penală Înalta Curte a făcut aplicarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 conform căruia recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluţionează conform dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel.

În apel s-a procedat la ascultarea inculpaţilor, conform art. 420 alin. (4) C. proc. pen., a fost reaudiat martorul denunţător G.G. şi s-a administrat proba cu înscrisuri, conform art. 420 alin. (5) C. proc. pen.

Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a probelor administrate în apel, Înalta Curte apreciază că aceasta este legală şi temeinică, apelurile formulate în cauză de parchet şi inculpaţii L.E. şi C.C. fiind nefondate.

Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara este nefondat sub toate cele trei critici formulate privind soluţiile de achitare pronunţate în cauză pentru următoarele considerente:

Critica privind soluţia de achitare a inculpatei L.E. în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 este nefondată.

În rechizitoriu se reţine că inculpata ar fi săvârşit această infracţiune prin aceea că a falsificat Contractul de asistenţă juridică nr. 75 din 3 iulie 2006, urmată de încredinţarea acestuia apărătorului ales spre a fi depus la Dosarul nr. 3119/30/2006 al Tribunalului Timiş, având ca obiect soluţionarea propunerii de arestare preventivă a inculpaţilor în vederea producerii de consecinţe juridice.

Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpata L.E. a falsificat contractul de asistenţă juridică prin completarea menţiunii „onorariu de succes 15.000 euro” ulterior momentului întocmirii şi semnării acestuia de către denunţător.

Pentru ca acţiunea de falsificare să constituie elementul material al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., trebuie să îndeplinească mai multe condiţii.

O primă condiţie este aceea ca acţiunea de falsificare să privească un înscris sub semnătură privată. Prin înscris sub semnătură privată, în sensul legii penale, se înţelege orice act ce emană de la o persoană fizică sau juridică (altele decât cele la care se referă art. 145 C. pen. anterior), poartă semnătură şi este apt să producă consecinţe juridice.

Din acest punct de vedere, această condiţie este îndeplinită, contractul de asistenţă juridică fiind un înscris sub semnătură privată.

Pentru a constitui elementul material al laturii obiective a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată este necesar, de asemenea, ca după falsificarea înscrisului, făptuitorul să-l folosească sau să-l încredinţeze altei persoane spre folosire, în scopul producerii de consecinţe juridice.

Instanţa de fond, în mod corect, a constatat că această condiţie nu este îndeplinită, neprobându-se în cauză că inculpata ar fi încredinţat acest înscris avocatului său, aşa cum se reţine în actul de inculpare, spre a fi folosit în procesul în care se soluţiona cererea de arestare preventivă formulată de parchet împotriva sa.

În apelul parchetului, în susţinerea acestui motiv, nu se argumentează în nici un mod de ce soluţia instanţei ar fi netemeinică sub acest aspect, arătându-se doar că: „este evident că acel contract de asistenţă juridică conţinând date nereale referitoare la onorariul de succes a sumei de 15.000 euro a fost încredinţat de inculpată altei persoane „spre folosire”.

„Evidenţa” susţinută de parchet nu este însă susţinută de nicio probă, în vreme ce instanţa, în motivarea soluţiei de achitare, face trimitere la declaraţia martorului M.R.S., avocatul inculpatei la data soluţionării propunerii de arestare preventivă, care a arătat că înscrisul i-a fost încredinţat de către tatăl inculpatei şi l-a prezentat personal instanţei în apărare, decizia fiind luată în urma consultării cu celălalt avocat al inculpatei, dl. A.

Convingerea instanţei pentru a pronunţa o soluţie de condamnare nu poate pleca de la presupunerea susţinută de parchet că tatăl inculpatei a primit contractul de la inculpată.

La momentul la care s-a soluţionat propunerea de arestare preventivă inculpata, în mod obiectiv, nu avea cum să încredinţeze acest înscris tatălui său, dar chiar şi dacă ar fi făcut-o anterior, probele dosarului la care s-a făcut referire mai sus (declaraţia martorului M.R.S.) au arătat că hotărârea de a folosi contractul de asistenţă ca probă în dosar, deci în scopul de a produce consecinţe juridice, a fost luată de către cei doi avocaţi aleşi ai inculpatei, după ce s-au consultat pe acest aspect.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că soluţia de achitare dispusă de prima instanţă pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. (anterior) este legală şi temeinică, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni (lipsind, sub aspectul elementului material al laturii obiective cerinţa ca înscrisul să fie încredinţat de inculpată altei persoane spre folosire).

2. Critica privind soluţia de achitare a inculpatului C.C. pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă este de asemenea, nefondată.

În apelul D.N.A. se susţine că inculpatul C.C. a efectuat acte de supraveghere la domiciliul inculpatei în data de 7 septembrie 2007 şi în data de 9 septembrie 2006 şi a luat punga cu cei 5.000 de euro predaţi de denunţător inculpatei remiţându-i inculpatului K.V.P. la biroul acestuia, iar în data de 11 septembrie 2006 a efectuat acte de supraveghere a zonei unde urma să fie preluată a doua tranşă de bani.

Parchetul face trimitere, în susţinerea acestor acuzaţii, la conţinutul convorbirilor purtate de acesta în perioada 7 - 11 septembrie 2006 cu inculpatul K.V.P., cu inculpata L.E. şi cu soţul acesteia, L.V., convorbiri interceptate şi redate în Procesul-verbal din 17 octombrie 2006, la înregistrarea video a întâlnirii din 9 septembrie 2006 între denunţător şi inculpata L., precum şi la declaraţiile denunţătorului şi ale martorilor P.O. şi L.I.

Instanţa de fond a analizat toate aceste probe, apreciind, corect, că niciuna nu este suficient de concludentă astfel încât să creeze convingerea fermă că inculpatul a cunoscut că inculpata L.E. a pretins denunţătorului bani pentru a-i obţine o soluţie favorabilă în schimbul pretinsei influenţe avute asupra judecătorilor cauzei denunţătorului.

Cu prilejul reaudierii în apel, martorul denunţător G.G. afirmă, pentru prima dată, că discuţiile pe care le-a avut cu L.E. referitoare la pretinderea sumei de bani şi remiterea ei în scopul menţionat au fost purtate atunci când a mers la domiciliul inculpatei din Lugoj şi la aceste discuţii a fost prezent şi C.C.

Această afirmaţie, însă, nu poate fi luată în considerare, întrucât este înlăturată de toate probele administrate: în denunţul iniţial şi declaraţiile ulterioare nu se face nici o afirmaţie în sensul că inculpatul C. ar fi fost prezent la vreo discuţie dintre martorul denunţător şi inculpata L.E. privind remiterea şi scopul sumei date de denunţător, martora P.O., de asemenea, nu face astfel de precizări şi, mai presus de aceste depoziţii, înregistrările dialogurilor dintre L., P. şi G. din data de 7 septembrie 2006, din domiciliul inculpatei L., nu atestă prezenţa inculpatului C. în acel loc.

Inculpatul C. nu a negat că a trimis un mesaj de atenţionare inculpatei L.E. în data de 7 septembrie 2006, când denunţătorul şi martora P.O. se aflau la domiciliul inculpatei, legat de o maşină suspectă aflată în zonă (o stradă cu case puţine, unde persoanele se cunosc între ele), inculpatul susţinând însă că s-a îngrijorat de faptul că inculpata era singură acasă şi primise vizita unor străini. Nicio o probă nu atestă însă că inculpatul C.C. cunoştea identitatea celor doi sau scopul prezenţei lor la domiciliul inculpatei, că ar fi cunoscut că inculpata ar fi pretins bani de la denunţător în scopul arătat pentru ca astfel mesajului de atenţionare i se poată atribui valenţe infracţionale.

În ceea ce priveşte actele de supraveghere ale zonei unde inculpata urma să încaseze a doua tranşă de bani, discuţiile la care se face referire sunt eliptice şi, în lipsa altor probe, nu conferă posibilitatea de a stabili conţinutul şi sensul acestora, cel puţin în maniera dată în actul de sesizare. Astfel, inculpatul C. i-a spus inculpatei că „îs la N. în faţă”, că „eu stau aici la R.” şi a răspuns pozitiv atunci când inculpata i-a spus „atunci îţi spun să pleci”, fără a se relata unde şi în ce scop.

Referitor la contribuţia inculpatului în preluarea sumei de 5.000 euro şi predarea către inculpatul K., instanţa de fond a reţinut că în urma vizionării înregistrării video din data de 9 septembrie 2006, în nicio secvenţă nu se observă persoana inculpatului C. ori că ar fi preluat acea pungă portocalie cu banii şi că apoi ar fi coborât din maşină având-o asupra lui. De altfel, nici planşele fotografice realizate pe baza acelor înregistrări nu confirmă aceste aspecte, în nicio fotografie din cele existente la nefiind evidenţiate prezenţa inculpatului ori acţiunile reţinute în sarcina sus-numitului.

Pe de altă parte, probele administrate au infirmat că inculpatul C. ar fi predat banii inculpatului K. În acest sens, inculpata L.E. a arătat că ea fost cea care în data de 9 septembrie 2006 i-a dus cei 5.000 euro inculpatului K. la biroul acestuia, afirmaţie susţinută şi de acesta din urmă. Situaţia a fost confirmată şi de martorul L.I. care a arătat că în data de 9 septembrie 2006, în timp ce se afla la biroul inculpatului K.V.P., a venit un tânăr care i-a înmânat acestuia o pungă şi la scurt timp inculpatul a pus într-un fişier un dosar, că după un anumit interval de timp inculpatul a mai primit vizita unei femei (fără a se uita cine este) şi imediat a observat că inculpatul a pus în fişier o sumă de bani cu privire la care a afirmat că reprezintă prima tranşă dintr-un împrumut acordat anterior.

Faţă de acest probatoriu neconcludent, Înalta Curte constată că în mod corect s-a dat prevalenţă principiului „in dubio pro reo” şi prima instanţă a pronunţat o soluţie de achitare a inculpatului C.C. în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), neputându-se reţine în sarcina acestuia complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă în contextul în care nu s-a probat dincolo de orice dubiu că acesta avea cunoştinţă despre înţelegerea ilicită dintre inculpata L.E. şi denunţător.

3. Înalta Curte apreciază că soluţia de achitare a inculpatului K.V.P. pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă este, de asemenea, legală şi temeinică.

Susţinerile parchetului că acesta i-a promis inculpatei că va tăinui banii proveniţi din comiterea infracţiunii, având în acest sens loc o înţelegere între inculpaţii L. şi K., urmată de primirea, în două tranşe, a banilor luaţi de inculpată de la denunţător s-a apreciat că nu au suport probator.

În actul de sesizare s-a reţinut, ca şi acte de complicitate, că inculpatul K.V.P. a efectuat activităţi de supraveghere a zonei în care urma inculpata L. să se întâlnească cu denunţătorul, precum şi din apropierea sediului firmei sale şi că i-a comunicat inculpatei L. că ar fi fost sunat de o persoană care i-ar fi transmis că "minuta a fost scrisă", că "situaţia e clară" că "persoana e foarte liniştită" şi că "totul decurge conform înţelegerii", aspecte care relevă faptul că inculpatul K.V.P. a avut o înţelegere prealabilă cu inculpata L. cu privire la pretinderea şi remiterea sumelor de bani care constituie obiect al infracţiunii.

Inculpatul K.V.P. nu a negat că în data de 9 septembrie 2006 inculpata i-a cerut să vadă dacă în parcarea restaurantului H. s-ar afla parcat un autoturism mai vechi, cu numere genoveze, fapt care s-a şi realizat şi probat cu procesul verbal de transcriere a convorbirilor telefonice, însă nicio altă probă nu atestă faptul că inculpatul menţionat ar fi cunoscut cui aparţine autoturismul sau cine se află în acea maşină ori scopul pentru care inculpata urma să se întâlnească cu ocupanţii acesteia.

S-a afirmat în actul de sesizare că după ce a verificat zona, la ora 17:31 K.V.P. a sunat-o pe inculpată şi i-a comunicat, folosind un limbaj disimulat, că în apropierea biroului său este o maşină suspectă, un O. de culoare albastră şi că inculpatul K. cunoştea faptul că în seara de 7 septembrie 2006, în timpul cât denunţătorul s-a aflat la domiciliul inculpatei, în apropierea locuinţei acesteia a fost observat un autoturism suspect şi dorea să verifice, cu această ocazie dacă autoturismul care i se părea lui suspect nu era acelaşi cu cel remarcat de inculpatul C.

În cauză nu s-a probat însă că discuţia la care s-a făcut referire ar fi avut un conţinut ascuns, după cum nu s-a probat că inculpatul K. a cunoscut despre întâlnirea inculpatei cu denunţătorul în data de 7 septembrie 2006 sau despre existenţa acelei maşini albe, afirmaţiile din actul de sesizare constituind simple prezumţii, fără valoare probantă.

Nu s-a confirmat afirmaţia din actul de sesizare potrivit căreia inculpatul K.V.P. i-ar fi atras atenţia inculpatei asupra faptului că suspectează că în autoturismul marca O. parcat în zona biroului său se afla un poliţist, în conţinutul redat al convorbirilor purtate de cei doi neregăsindu-se o atare afirmaţie; faptul că inculpatul K. vorbeşte despre uniformă albastră, în lipsa altor probe sau elemente nu poate conduce automat la concluzia că sensul termenilor folosiţi ar fi altul decât cel indicat de inculpat în declaraţia sa, respectiv uniforma angajaţilor firmei O.

De asemenea, în cauză nu s-a probat că minuta la care s-a făcut referire în dialogul invocat ar fi cea privind pe denunţător, cu atât mai mult cu cât între inculpaţii K. şi L. exista o colaborare îndelungată în materia litigiilor comerciale, iar la data respectivă inculpata a afirmat că a mai avut şi alte cauze. La fel, simpla afirmaţie că „totul decurge conform înţelegerii", în lipsa altor probe, nu poate conduce automat la concluzia indubitabilă că între cei doi inculpaţi ar fi avut loc o înţelegere frauduloasă de natura celei descrise în actul de sesizare.

Referitor la pretinsa supraveghere cu autoturismul personal, atât denunţătorul, cât şi martora P.O. au susţinut că autoturismul care i-ar fi urmărit era marca M., de culoare argintie, marcă care nu se regăseşte printre cele folosite de inculpat sau familia acestuia şi nu l-au identificat pe inculpatul K. ca fiind cel care era şoferul acelei maşini. Mai mult, ambii au susţinut că organele de urmărire penală le-au spus că şoferul este inculpatul K. astfel că declaraţiile acestora, sub acest aspect, prezintă un grad de ridicat de sugestionare, urmând a fi înlăturate.

Referitor la suma de bani identificată la biroul inculpatului K.V.P., acesta nu a negat că i-a primit de la inculpata L.E., însă în cauză nu s-a probat că sus-numitul ar fi cunoscut că inculpata ar fi dobândit banii prin comiterea unei infracţiuni.

Pe de altă parte, inculpatul K.V.P. a probat că în data de 5 septembrie 2006, între acesta şi inculpată s-a realizat un contract de împrumut pentru suma de 10.000 euro, dovadă fiind declaraţiile martorilor K.D. care a fost persoana care a înmânat inculpatului suma de bani necesară acordării împrumutului şi B.Gh. în prezenţa căruia s-au dat aceşti bani. Despre faptul că împrumutul a fost acordat pentru scurt timp, câteva zile, vorbeşte atât inculpata, cât şi martorul L.I. care, la rândul său i-a cerut un împrumut inculpatului, acesta afirmând că urmează să i se restituie un alt împrumut şi abia atunci îl poate ajuta.

Toate aceste probe au determinat instanţa în a aprecia că fapta inculpatului K.V.P., de a primi de la inculpata L.E. suma respectivă de bani se circumscrie unui raport juridic civil, astfel că, în mod corect s-a dispus achitarea acestuia în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen. (anterior).

Înalta Curte apreciază că şi apelul declarat de inculpata L.E. nu este fondat.

Prima critică formulată în scris de inculpată (care, de altfel, nici nu a mai fost dezvoltată în susţinerea orală a apelului), care se referă la nemotivarea hotărârii de către instanţa de fond, dar numai sub aspectul soluţiei de condamnare, nu este fondată.

În cuprinsul sentinţei se răspunde, argumentat, tuturor excepţiilor şi apărărilor formulate de inculpaţi, este prezentată pe larg situaţia de fapt cu trimitere la probatoriul administrat, precum şi analiza elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei.

În ceea ce priveşte temeinicia soluţiei de condamnare, Înalta Curte constată că, în mod corect şi temeinic argumentat, s-a reţinut comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în sarcina inculpatei.

La fel, din procesul-verbal de redare a convorbirilor efectuate în mediul ambiental din data de 5 septembrie 2006 la locuinţa inculpatei L.E., convorbiri interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiei nr. 232 din 5 septembrie 2006 emisă de Tribunalul Timiş, aceasta le dă asigurări celor doi că situaţia le este favorabilă dat fiind că au primit o amânare de pronunţare (e spre bine! Oricum, deci faptul că aţi mai primit o săptămână de graţie .. ca să puteţi ..”), iar când denunţătorul îi dă asigurări va aduce o parte din bani („cu 13.000 sâmbătă”), inculpata insistă să aducă măcar o parte din bani potrivit înţelegerii („auziţi, dar veniţi măcar să, să pot să mă duc. Deci trebuie să înţelegeţi, pentru că ei trebuie să, să, săăă .., na!”).

La fel, în convorbirea din 7 septembrie 2006, înregistrată potrivit Autorizaţiei nr. 232 din 5 septembrie 2006 a Tribunalului Timiş, când martora P.O. îşi exprima temerea că de „dacă dau suma asta, deci, dacă el, plătim 15.000 de euro, bani .., totuşi denunţătorul ar putea fi încarcerat („mi-e, mi-e că el pică la închisoare”), inculpata le dă asigurări: „eu deci .. (neinteligibil) dacă m-aţi cunoaşte, eu .. dacă nu sunt sigură nu mă bag ..” şi „eu am spus un lucru.. Dacă credeţi că-i ok, îi ok”, „dacă vreţi să înţelegeţi ce am spus”.

Împrejurarea că inculpata a pretins că poate obţine o soluţie favorabilă denunţătorului rezultă şi din cuprinsul afirmaţiilor făcute tot în ziua de 11 septembrie 2006. Astfel, când denunţătorul întreabă dacă „cu frate-meu tot aşa a rămas? Cum a dat … a … Reşiţa!”, inculpata răspunde „deci aia nu mai era resortul meu”, „şi nu ne-am mai băgat acolo”, „acolo nu ne-am mai băgat că…asta este!Oricum, la ăia opt ani care-i are … asta e un mezelic deja!”. La fel, când denunţătorul îşi exprimă temerea cu privire la soluţie dat fiind concluziile formulate de reprezentatul parchetului, inculpata îl asigură că va primi o amendă: „de ce credeţi că primiţi amendă? Tocmai ca să închidă gura parchetului. Că altfel rămânea tot aşa şi …”, „dar ca să închidă gura parchetului primiţi o amendă” şi că „nu aia hotărăşte, dar dacă, nu ai alte chestii, trebuia făcută aşa. Că altfel nu era în vorbă nici termenu, dar nu aveau cum că era prea vehementa şi trebuia … v-am spus, să-i închidă gura cât de cât”.

Faptul că banii au fost solicitaţi de inculpată pentru obţinerea soluţiei favorabile rezultă şi din afirmaţia acesteia, făcută în aceeaşi împrejurare, când denunţătorul arată că se aştepta la o sumă mai mică, aceasta îi răspunde că “niciodată! Niciodată … deci sunt … deci sumele de la Curtea îs peste 10 tot timpu” şi “sumele de la Curte nu …. peste zece şi vreau să vă spun că este bine aşa fiindcă a dat o soluţie cu dechis şi plus că …. de curând s-a mai modificat de nu ştiu câte ori legea şi aţi văzut că s-a mai … ăla şi …”

Tot acest probatoriu face ca solicitarea inculpatei de achitare să nu poată fi primită.

Cât priveşte apelul declarat de inculpatul C.C., Înalta Curte constată că acesta a avut în vedere un singur motiv, cel privind greşita menţinere a controlului judiciar, dar prin Încheierea din 6 noiembrie 2013 Înalta Curte a dispus ridicarea acestei măsuri, astfel încât apelul său a rămas fără obiect.

Verificând şi din oficiu hotărârea primei instanţe, Înalta Curte nu reţine alte motive de desfiinţare a acesteia, astfel încât, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelurile declarate de parchet şi inculpaţii L.E. şi C.C. vor fi respinse ca nefondate.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii L.E. şi C.C. vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru aceştia se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul K.V.P. se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj şi de inculpaţii L.E. şi C.C. împotriva Sentinţei penale nr. 37 din 29 martie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind şi pe inculpatul K.V.P.

Obligă apelanţii inculpaţi L.E. şi C.C. la plata sumei de câte 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat K.V.P., în sumă de 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1287/2014. Penal. Omorul deosebit de grav...		ICCJ. Decizia nr. 1189/2014. Penal. Luare de mită (art. 254... →

ICCJ. Decizia nr. 119/2014. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Apel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 119/2014. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Apel