ICCJ. Decizia nr. 1193/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1193/2014

Dosar nr. 4566/108/2013

Şedinţa publică din 3 aprilie 2014

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 173 din 15 aprilie 2013 a Tribunalului Arad, în baza art. 20 rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., prin completarea încadrării juridice din rechizitoriu şi art. 320¹ C. proc. pen., au fost condamnaţi inculpaţii O.O., O.P., O.A.F., O.C., la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., prin completarea încadrării juridice din rechizitoriu şi art. 320¹ C. proc. pen., au fost condamnaţi aceiaşi inculpaţi la câte două pedepse de 2 ani şi 6 luni închisoare fiecare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., prin completarea încadrării juridice din rechizitoriu şi art. 320¹ C. proc. pen., au fost condamnaţi aceeaşi inculpaţi, la 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violenţe.

În baza art. 20 rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320¹C. proc. pen. şi art. 99, 109 C. pen., prin completarea încadrării juridice dată faptelor, a fost condamnat inculpatul minor O.V., la 2 ani şi 5 luni închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 99, 109 C. pen., prin completarea încadrării juridice din rechizitoriu, a fost condamnat acelaşi inculpat, la câte două pedepse de 1 an şi 3 luni închisoare fiecare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 99, 109 C. pen., prin completarea încadrării juridice din rechizitoriu, a fost condamnat acelaşi inculpat, la 1 lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violenţe.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpaţilor O.O., O.P., O.A.F. şi O.C. în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, pe care fiecare inculpat o va executa fără aplicarea vreunui spor.

Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen., s-a interzis inculpaţilor menţionaţi exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), cu excepţia dreptului de a alege şi lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1), (2) C. pen., s-a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), cu excepţia dreptului de a alege şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus reţinerea din 19 martie 2013 şi prevenţia de la 20 martie 2013, până la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor O.O., O.P., O.A.F. şi O.C.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului O.V. în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 5 luni închisoare, pe care acesta o va executa fără aplicarea vreunui spor.

Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului O.V. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), cu excepţia dreptului de a alege şi lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei aplicate inculpatului O.V., sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, iar în baza art. 86²C. pen., s-a fixat un termen de încercare de 5 ani şi 6 luni.

În baza art. 86³C. pen., dispune ca inculpatul O.V. să se supună următoarelor măsuri:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune;

- să anunţe schimbarea domiciliului sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă;

- să respecte celelalte măsuri dispuse de Serviciul de Probaţiune, în limitele legii.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86⁴C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de încercare, ori pentru neîndeplinirea măsurilor de supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 1349 alin. (1), (2) art. 1357, art. 1370 şi art. 1372 C. civ. s-a admis acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi au fost obligaţi pe inculpaţii O.O., O.P., O.A.F. şi O.C., iar pe inculpatul O.V., în solidar cu părţile responsabile civilmente O.P. şi O.E., să plătească acestuia suma de 506,71 RON, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părţii vătămate N.N., cu titlu de daune materiale, actualizată cu majorări, dobânzi legale şi penalităţi, până la plata efectivă a prejudiciului.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 1349 alin. (1), (2) art. 1357, art. 1370 şi art. 1372 C. civ. admite acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara şi obligă pe inculpaţii O.O., O.P., O.A.F. şi O.C., iar pe inculpatul O.V., în solidar cu părţile responsabile civilmente O.P. şi O.E., să plătească acestuia suma de 5.978,7 RON, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părţii vătămate N.N., cu titlu de daune materiale, actualizată cu majorări, dobânzi legale şi penalităţi, până la plata efectivă a prejudiciului.

S-a constatat că în cauză părţile vătămate N.N. şi C.I., nu s-au constituit părţi civile.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii: O.O., O.P., O.A.F. şi O.C., precum şi pe inculpatul O.V., în solidar cu părţile responsabile civilmente O.P. şi O.E., să plătească statului câte 1.500 RON fiecare, cheltuieli judiciare.

Din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, instanţa a reţinut că în cursul cercetării judecătoreşti inculpaţii încunoştinţaţi asupra conţinutului şi efectelor dispoziţiilor art. 320¹C. proc. pen. vizând recunoaşterea vinovăţiei, au înţeles să se prevaleze expres de acestea.

În acest context, probele de vinovăţie evidenţiate pe parcursul derulării cauzei, în sarcina ambilor inculpaţi, raportat la învinuirile aşa cum au fost evidenţiate în rechizitoriu, nu pot fi constatate decât ca fiind întărite de inculpaţi prin care recunosc în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei.

Analizând starea de fapt reţinută, instanţa a apreciat că faptele săvârşite de inculpaţii O.O., O.P., O.A.F. şi O.C., care în seara zilei de 16 ianuarie 2013, în jurul orei 22.30, au lovit cu parii pe partea vătămată N.N., în diferite zone ale corpului, cauzând acesteia multiple leziuni traumatice în zona capului (respectiv traumatism cranio-cerebral grav, afirmativ prin heteroagresiune, hematom extradural temporal stâng operat, hematom subdural acut fronto-temporo-parietal stâng operat, lamă de hematom extradural drept în resorbţie, fractură temporo-parietală dreaptă, multiple contuzii cerebrale fronto-parietale dreapta în resorbţie, hemipareză dreaptă în curs de recuperare, insuficienţă respiratorie acută protezată mecanic remisă, anemie secundară formă uşoară) care au necesitat pentru vindecare un număr de 85-90 zile de îngrijiri medicale şi potrivit criteriologiei medico-legale viaţa i-a fost pusă în primejdie, întrunesc elementele constitutive ale câte unei tentative la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 şi la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. pentru fiecare dintre cei cinci inculpaţi participanţi la agresiune.

Faptele aceloraşi inculpaţi de a o agresa în aceeaşi seară, în acelaşi mod şi acelaşi context pe partea vătămată C.I., producându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 9 zile de îngrijiri medicale, iar potrivit criteriologiei medico-legale viaţa nu i-a fost pusă în primejdie (comoţie cerebrală, agresiune, echimoze, escoriaţii scalp, escoriaţii şi echimoze multiple faciale, contuzie maxilar superior cu fractură coronară 22, contuzie toracică, contuzie parieto-abdominală, contuzie membre inferioare bilateral, contuzie coloană dorso-lombară), întrunesc elementele constitutive ale câte unei infracţiuni de loviri sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. pentru fiecare din inculpaţii O.O., O.P., O.A.F., O.C. şi O.V.

Tentativa la infracţiunea de omor a fost săvârşită de inculpaţi, sub aspectul laturii subiective, cu intenţie indirectă, aceştia neurmărind să o ucidă pe partea vătămată N.N., dar prin intensitatea loviturilor aplicate, multitudine acestora şi zona vizată, prevăzând rezultatul agresiunii exercitate şi acceptând posibilitatea producerii lui (moartea părţii vătămate), dar care din fericire nu şi-a produs efectul datorită intervenţiei prompte a medicilor.

Faptele aceloraşi cinci inculpaţi care ulterior agresiunii ce a avut loc, contrar voinţei părţilor vătămate, i-au târât pe aceştia din urmă până în curtea locuinţei inculpaţilor, pe o distanţă de aproximativ 70 metri, continuând apoi să exercite agresiuni asupra lor după ce în prealabil au procedat la imobilizarea acestora, întrunesc elementele constitutive a câte două infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. pentru fiecare din inculpaţii O.O., O.P., O.A.F., O.C. şi O.V.

De asemenea, la data de 17 ianuarie 2013, inculpatul O.O. a formulat o plângere penală împotriva celor două părţi vătămate sub aspectul comiterii de către aceştia a infracţiunilor de violare de domiciliu, prev. şi ped. de art. 192 alin. (2) C. pen., loviri sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., respectiv ameninţare, prevăzută de art. 193 C. pen. susţinând că faptele au fost comise de N.N. şi C.I. în seara zilei de 16 ianuarie 2013, atunci când au pătruns fără drept în curtea locuinţei sale, l-au ameninţat şi agresat atât pe el, cât şi pe fraţii săi O.P. şi O.A.F., după care i-au bătut. În ziua următoare, 18 ianuarie 2013, atât O.O. şi fraţii săi O.P. şi O.A.F., s-au prezentat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad unde au fost examinaţi de către un medic legist. Cu această ocazie au fost găsite pe corpul acestora câte o leziune traumatică la fiecare, după cum urmează: O.O. - parieto-temporal dreapta părţi moi pericraniene uşor tumefiate şi indurate cu tegument echimotic, de culoare brun-gălbui-albăstrui palid, pe suprafaţă de 3,5/5 cm care necesită pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale; O.P. - antebraţ drept, treime proximală şi medie, bord cubital, echimoză de formă alungită, orientată în axul lung, de culoare galben-verzuie, cu dimensiuni de 17/2-4 cm care necesită pentru vindecare un număr de 1-2 zile de îngrijiri medicale; O.A.F. - acuză dureri la nivelul hemitoracelui stâng, faţă posterioară, regiune scapulară, fără leziuni traumatice la acest nivel la momentul examinării medico-legale însă are nevoie tot de 1-2 zile de îngrijiri medicale.

În ziua următoare comiterii infracţiunilor, respectiv în data de 17 ianuarie 2013, pe locul numit de săteni „ogradă” şi unde părţile vătămate au fost agresate de inculpaţi, respectiv lângă imobilul martorei L.T.S., au fost găsite de martorul minor T.I.L. lanţul de culoare galbenă purtat la gât în seara anterioară de partea vătămată C.I., certificatul de naştere şi cartea de identitate a acestuia. Aceste bunuri au fost apoi predate de mama martorului organelor de poliţie.

În cursul urmăririi penale, părţile vătămate N.N. şi C.I. nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara au formulat cereri, la care s-au ataşat fişele de observaţie şi decontul de cheltuieli prin care s-au constituit părţi civile, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, modificată prin O.U.G. nr. 72/2006 şi art. 14, 15 C. proc. pen.

Împotriva sentinţei Tribunalului Arad au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi inculpaţii O.O., O.P., O.A.F. şi O.C.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitatea pedepselor stabilite, cu referire la cuantumul acestora calculat prin prisma incidenţei disp. art. 320¹ C. proc. pen., pe de o parte, iar pe de altă parte, al modului în care au fost aplicate disp. art. 86³ C. pen., faţă de inculpatul minor O.V., cu referire la sintagma „să respecte celelalte măsuri dispuse de Serviciul de Probaţiune în limitele legii”.

Inculpaţii au solicitat reducerea pedepselor, făcând aplicarea prevederilor art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) şi c), art. 76, art. 81 C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 140/A din 08 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, împotriva sentinţei penale nr. 173 din 15 mai 2013.

A fost desfiinţată sentinţa apelată şi rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă de câte 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), cu excepţia dreptului de a alege, şi lit. b) C. pen., aplicate de prima instanţă inculpaţilor apelanţi, în pedepsele componente.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 320¹C. proc. pen., a condamnat inculpaţii O.O., O.P., O.A.F. şi O.C. la câte două pedepse de 5 ani, fiecare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit aceste pedepse cu celelalte pedepse individuale stabilite de prima instanţă, aplicând pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, urmând ca inculpaţii O.O., O.P., O.A.F. şi O.C. să execute pedeapsa rezultantă de câte 5 ani închisoare ani închisoare fiecare, şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), cu excepţia dreptului de a alege, şi lit. b) C. pen.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 5 luni aplicată inculpatului minor O.V., în pedepsele componente.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 109 C. pen. şi art. 320¹C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul O.V. la câte două pedepse de 2 ani şi 4 luni, pentru săvârşirea a două infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 20 rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 109 C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul O.V. la pedeapsa de 2 ani şi 5 luni pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit aceste pedepse cu cealaltă pedeapsă stabilită de prima instanţă, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 5 luni închisoare, urmând ca inculpatul O.V. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 5 luni închisoare.

A înlăturat dispoziţia, în cazul inculpatului O.V., „să respecte celelalte măsuri dispuse de Serviciul de Probaţiune, în limitele legii”.

A menţinut în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În baza art. 381 alin. (2), art. 383 alin. (1¹) şi (2) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor durata arestului preventiv de la 15 mai 2013 la zi, şi a menţinut starea de arest a inculpaţilor O.O., O.P., O.A.F. şi O.C.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii O.O., O.P., O.A.F. şi O.C. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Pentru a decide astfel, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

Instanţa de prim control judiciar a arătat că starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţiile martorilor, ale părţilor vătămate şi recunoaşterea inculpaţilor, care au cerut judecata simplificată, pe baza recunoaşterii probatoriului de la urmărirea penală, şi au beneficiat de aplicarea dispoziţiilor art. 320¹C. proc. pen.

De asemenea, încadrările juridice date faptelor sunt corecte, având în vedere că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, respectiv inculpaţii O.O., O.P., O.A.F. şi O.C., pentru săvârşirea unei infracţiuni de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi două infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. şi o infracţiune de loviri şi alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., şi inculpatul minor O.V., pentru săvârşirea a unei infracţiuni de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi câte două infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. şi o infracţiune de loviri şi alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Inculpaţii apelanţi au arătat că prima instanţă ar fi trebuit să reţină în favoarea lor ca circumstanţe atenuante faptul că sunt persoane tinere, nu au antecedente penale şi au avut o atitudine sinceră în faza de judecată.

În ceea ce priveşte reţinerea de către prima instanţă a circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., instanţa de apel a reţinut că acestea sunt circumstanţe judiciare, care nu operează automat, fiind lăsate la aprecierea judecătorului.

Recunoaşterea anumitor împrejurări ca fiind circumstanţe atenuante nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei sau caracterizează de o aşa manieră persoana inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special este în măsură să corespundă unei juste individualizări. În acest context, lipsa antecedentelor penale dovedeşte un grad mai redus de periculozitate al inculpatului, însă nu suficient pentru a determina reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., ci doar orientarea spre minimul special al pedepsei aplicate, ceea ce s-a şi întâmplat în speţă.

De asemenea, prezentarea în faţa organelor judiciare reprezintă un comportament normal, neputându-i-se atribui în mod automat sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. Răspunderea penală nu poate fi atenuată în situaţia în care inculpaţii au încercat să suprime viaţa părţilor vătămate N.N. şi C.I., iar conduita procesuală a fost parţial necorespunzătoare (iniţial, inculpaţii au îngreunat aflarea adevărului în cauză, încercând să inducă în eroare organele de urmărire penală, susţinând că au intrat în curtea lor doi indivizi care i-au luat la bătaie, vrând să intre peste ei în casă, şi că au fost astfel provocaţi de părţile vătămate).

O asemenea stare de fapt nu este corespunzătoare adevărului, inculpaţii revenind apoi în faza judecăţii, şi solicitând judecata pe baza celor reţinute în rechizitoriu, şi în funcţie de materialul probator de la urmărirea penală, beneficiind astfel de prev. art. 320¹C. proc. pen., şi de reducerea limitelor de pedeapsă prev. de alin. (7) al aceluiaşi articol.

Prin raportul de constatare medico-legală cu examinarea persoanei din 25 februarie 2013 s-a arătat că partea vătămată N.N. a fost externată din Spitalul Clinic Judeţean Timişoara - Clinica de Neurochirurgie cu diagnosticul: traumatism cranio-cerebral grav, afirmativ prin heteroagresiune, hematom extradural temporal stâng operat, hematom subdural acut fronto-temporo-parietal stâng operat, lamă de hematom extradural drept în resorbţie, fractură temporo-parietală dreaptă, multiple contuzii cerebrale fronto-parietale dreapta în resorbţie, hemipareză dreaptă în curs de recuperare, insuficienţă respiratorie acută protezată mecanic remisă, anemie secundară formă uşoară. A fost apoi internat la Arad până în data de 02 februarie 2013. Conform acestui act medico-legal, leziunile traumatice arătate anterior pot data din noaptea de 16/17 ianuarie 2013, au necesitat pentru vindecare un număr de 85-90 zile de îngrijiri medicale şi potrivit criteriologiei medico-legale, viaţa părţii vătămate a fost pusă în primejdie.

Prin raportul de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei din 20 martie 2013 s-a arătat că partea vătămată C.I. a fost externat din Spitalul Clinic Judeţean Arad cu diagnosticul: comoţie cerebrală, agresiune, echimoze, escoriaţii scalp, escoriaţii şi echimoze multiple faciale, contuzie maxilar superior cu fractură coronară 22, contuzie toracică, contuzie parieto-abdominală, contuzie membre inferioare bilateral, contuzie coloană dorso-lombară. Aceste leziuni traumatice au necesitat pentru vindecare un număr de 9 zile de îngrijiri medicale, iar potrivit criteriologiei medico-legale, viaţa părţii vătămate nu a fost pusă în primejdie, în acest context, la data de 17 ianuarie 2013 şi 02 aprilie 2013, partea vătămată C.I. a declarat că înţelege să formuleze plângere prealabilă împotriva inculpaţilor O.O., O.P., O.A.F., O.C. şi O.V.

Prin urmare, instanţa de apel a înlăturat susţinerile inculpaţilor, pentru reţinerea circumstanţelor atenuante şi a reapreciat cuantumul pedepselor ţinând cont de limitele prevăzute de lege, precum şi de reducerea acestora, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 320 ¹alin. (7) C. proc. pen.

Astfel, s-a considerat că o pedeapsă în cuantumul minim prevăzut de lege, pentru infracţiunile deduse judecăţii, comise de aceşti inculpaţi, este proporţională cu periculozitatea faptelor şi a făptuitorilor.

În ceea ce priveşte pedepsele aplicate inculpaţilor majori sub aspectul săvârşirii celor două infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, s-a constatat că acestea au fost stabilite în mod nelegal, sub limita minimă prevăzută de lege, precum şi sub această limită, pentru inculpatul minor, în ce priveşte infracţiunile de tentativă la infracţiunea de omor calificat şi două infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal.

Prin urmare, în lipsa unor împrejurări care să fie reţinute drept circumstanţe atenuante ce ar impune reducerea pedepselor sub limitele minime prev. de textele de lege încriminatorii, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, împotriva sentinţei penale nr. 173 din 15 mai 2013. S-a desfiinţat sentinţa apelată şi, rejudecând, s-a dispus în consecinţă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara invocând motivul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat Parchetul a învederat că decizia instan ţei de apel este nelegală în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului minor O.V. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen.

Astfel, s-a susţinut că, potrivit dispozi ţiilor art. 175 C. pen., pedeapsa pentru infracţiunea de omor calificat este de la 15 la 25 ani. Practica judiciar ă şi jurisprudenţa a statuat că, în cazul în care sunt aplicabile mai multe cauze de reducere a pedepsei, respectiv art. 320¹ C. proc. pen., tentativa şi minoritatea, ordinea este următoarea: se aplică întâi dispoziţiile art. 320¹C. proc. pen., întrucât textul de lege foloseşte sintagma „reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege”, iar dispoziţiile art. 141¹C. pen. arată că „prin pedeapsa prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care încriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei”, apoi se aplică reducerea prevăzută pentru tentativă şi, în final, reducerea pentru starea de minoritate.

În spe ţă, inculpatul O.V. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 rap. Ia art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., întrucât este minor.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptei re ţinută în sarcina sa prin actul de inculpare şi a beneficiat de aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. astfel încât limitele de pedeapsă la care instanţa trebuia să se raporteze, înainte de a aplica reducerea prevăzută pentru tentativă şi starea de minoritate, sunt între 10 ani şi 16 ani şi 8 luni.

Aplic ând ulterior reducerea prevăzută de lege pentru tentativă şi starea de minoritate, minimul „prevăzut de lege pe care instanţa putea să îl aplice inculpatului O.V. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă Ia infracţiunea de omor calificat era de 2 ani şi 6 luni închisoare (5 ani reducerea ca urmare a reţinerii tentativei şi 2 ani şi 6 luni urmare a reţinerii stării de minoritate).

Instan ţa de apel, deşi nu a reţinut în favoarea inculpatului o circumstanţă atenuantă care să justifice coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, a aplicat o pedeaps ă de 2 ani şi 5 luni închisoare, sub limita minimă prevăzută de lege.

Procedând în acest fel, decizia pronunţată de instanţa de apel în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului minor O.V. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen., este nelegală, pedeapsa fiind în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Fa ţă de aceste motiv, s-a solicitat admiterea recursului declarat, casarea hotărâri atacate şi, în rejudecare, pronunţarea unei noi hotărâri, legale şi temeinice, prin care se aplice inculpatului O.V..

La termenul din 20 martie 2014, reprezentantul Ministerului Public a precizat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a formulat recurs împotriva deciziei penale nr. 140/A din 8.07.2013, cazul de casare invocat fiind art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. că la momentul declarării recursului şi redactării acestuia, soluţiile pronunţate de către instanţele anterioare cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului minor pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat erau nelegale, în sensul că i-a fost aplicată inculpatului o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni.

Având în vedere modificările legislative, reprezentantul Ministerului Public a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen., susţinând că fapta inculpatului (infracţiunea de tentativă la omor) se încadrează în disp. art. 32 din noul C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) din noul C. pen. cu ref. la art. 113 şi art. 300 din noul C. pen. şi art. 320¹din vechiul C. proc. pen., situaţie în care limitele de pedeapsă, urmare a aplicării cauzelor de reducere, respectiv 1/3 pentru tentativă în minoritate, sunt între 1 an şi 8 luni - 3 ani şi 4 luni închisoare.

De asemenea, având în vedere dispoziţiile art. 114 din noul C. pen. referitoare la sancţiunile ce pot fi aplicate minorului, acesta având aplicate deja o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere, se impune admiterea recursului, casarea parţială a hotărârilor, numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul O.V. şi aplicarea acestuia a sancţiunii prev. de art. 114 alin. (2) lit. b) din noul C. pen., pe un termen de 6 luni.

Recursul este fondat doar sub aspectul incidenţei în cauză a legii penale mai favorabile faţă de inculpatul O.V.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de intimatul-inculpat, instanţa de recurs urmează să analizeze, influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care este acuzat, (situaţie în care instanţa verifică dacă fapta mai este încriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică), consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului (situaţie în care instanţa are în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei), precum şi instituţiile autonome în raport de încriminarea şi de sancţiunea decurgând din încriminare, respectiv dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen. anterior, art. 86¹ C. pen. anterior şi dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. anterior, în cauza dedusă judecăţii.

În ceea ce priveşte influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpatul O.V. este acuzat, instanţa de recurs relevă următoarele:

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezîncriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire Ia sancţiune.

Este neîndoielnic faptul că pedeapsa decurge din norma care încriminează fapta, iar unitatea dintre încriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina încriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege.

Tot astfel, aceeaşi unitate împiedică combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte încriminarea şi se individualizează sancţiunea penală.

Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din încriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Astfel, potrivit art. 189 alin. (2) C. pen. anterior „În cazul în care fapta este săvârşită prin simularea de calităţi oficiale, prin răpire, de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună sau dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum şi în cazul în care victima este minoră sau este supusă unor suferinţe ori sănătatea sau viaţa îi este pusă în pericol, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.”

Conform dispoziţiilor art. 205 din noul C. pen. „ Lipsirea de libertate în mod ilegal

(1) Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 7 ani.

(2) Se consideră lipsire de libertate şi răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra.

(3) Dacă fapta este săvârşită:

a) de către o persoană înarmată;

b) asupra unui minor;

c) punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei, pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 şi 10 ani.

(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte.”

Având în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. (limite de pedeapsă de la 7 ani la 15 ani) cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen. anterior şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior, limitele de pedeapsă avute în vedere de instanţă la stabilirea pedepsei erau de la 3 ani şi 6 luni la 7 ani şi 6 luni închisoare, respectiv 4 luni şi 2 ani şi 4 luni cu aplicarea şi reţinerea dispoziţiilor art. 99 şi art. 109 C. pen. anterior şi cu reţinerea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior.

În cazul infracţiunii prev. de 205 din noul C. pen. limitele, minimă şi maximă, de pedeapsă sunt între 1 an şi 7 ani.

Comparând conţinutul reglementărilor menţionate, instanţa de recurs constată că modificarea textelor de lege cu privire la conţinutul constitutiv al infracţiunilor a operat doar sub aspectul elementului material al laturii obiective, de aceea stabilirea legii penale mai favorabile se va face în raport de conţinutul noii reglementări şi de sancţiunea prevăzută de aceasta, care are limite mai favorabile în legea nouă (de la 1 la 7 ani).

În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel către minim, mediu, sau maximul special, în raport de limitele prevăzute de legea nouă.

Tot astfel,instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa după cum nici situaţia inversă nu este posibilă.

În concret, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului pedepsei aplicate, instanţa de recurs constatând diferenţa dintre minimul şi maximul special din legea nouă, de la 1 la 7 ani închisoare, şi de la 7 la 15 ani în cazul legii vechi, având în vedere aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen. anterior şi reţinerea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior urmează a stabili un cuantum de pedeapsă pentru această infracţiune just proporţionalizat, în raport de considerentele sus-menţionate.

Astfel, din actele dosarului rezultă că, potrivit legii vechi, inculpatul a primit o sancţiune de 2 ani şi 4 luni pentru această infracţiune cu aplicarea dispoziţiilor art. 99 şi art. 109 C. pen. anterior şi cu reţinerea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior.

Este de precizat că reglementarea cuprinsă în art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) din noul C. proc. pen. (art. 320¹ C. proc. pen. anterior) nu a fost modificată în conţinutul său.

În aceste condiţii, făcând aplicarea acestor dispoziţii legale, în raport de limitele minimă şi maximă de pedeapsă stabilite după reducerea la jumătate a acestora urmare a aplicării art. 99 şi art. 109 C. pen. anterior instanţa de recurs va reduce proporţional sancţiunea stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. anterior ( art. 205 din noul C. pen.) la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare.

În ceea ce priveşte tentativa la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap la art. 174 -175 lit. i) C. pen. anterior cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen. anterior şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior, pentru care inculpatul O.V. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 5 luni închisoare, instanţa de recurs observă următoarele:

Potrivit vechii reglementări art. 174 - 175 lit. i) C. pen. „Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepseşte. Omorul săvârşit în public, se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepseşte.”

Potrivit art. 188 din noul C. pen. „(1) Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Tentativa se pedepseşte.”

Comparând reglementările menţionate constată că încriminării din textul de lege anterior îi corespunde sub aspectul reglementării activităţii infracţionale, dispoziţiile art. 188 din noul C. pen. Sub aspectul limitelor sancţiunii penale, este de observat că limitele de pedeapsă prevăzute de lege în vechea reglementare sunt de la 15 ani la 25 ani, iar în reglementarea actuală sunt între 10 şi 20 ani.

Mai este de remarcat faptul că în ceea ce priveşte tentativa, conţinutul acesteia este identic în vechea şi în actuala reglementare, dispoziţiile art. 20 C. pen. anterior au ca şi corespondent în noua reglementare dispoziţiile art. 32 C. pen.

În concret, referitor la această infracţiune, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului pedepsei aplicate, instanţa de recurs constatând diferenţa dintre minimul şi maximul special din legea nouă, de la 10 la 20 ani închisoare respectiv de la 15 la 25 ani în cazul legii vechi, având în vedere aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen. anterior şi reţinerea dispoziţiilor art. 320¹alin. (7) C. proc. pen. anterior, urmează a stabili un cuantum de pedeapsă pentru această infracţiune just proporţionalizat.

Astfel, din actele dosarului rezultă că, potrivit legii vechi inculpatul a primit o sancţiune de 2 ani şi 5 luni închisoare pentru această infracţiune cu aplicarea dispoziţiilor art. 99 şi art. 109 C. pen. anterior şi cu reţinerea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior.

În aceste condiţii, făcând aplicarea acestor dispoziţii legale, în raport de limitele minimă şi maximă de pedeapsă stabilite după reducerea la jumătate a acestora, urmare a aplicării art. 20 C. pen. anterior (art. 32 din noul C. pen.), apoi a reducerii la jumătate a limitelor astfel rezultate conform art. 99 şi art. 109 C. pen. anterior, instanţa de recurs va reduce proporţional sancţiunea stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. anterior făcând, totodată, şi aplicarea dispoziţiilor art. 320¹alin. (7) C. proc. pen. anterior, la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare.

Ca urmare a stabilirii legii noi ca lege mai favorabilă, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

În ceea ce priveşte pedeapsa complementară sau accesorie aplicată în baza C. pen. anterior, aceasta trebuie să aibă corespondent în legea nouă, urmând a se executa, potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012 cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.

Potrivit hotărârii de condamnare recurate, inculpatului O.V. i s-a interzis ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. în art. 64 alin. (1) lit. a) cu excepţia dreptului de a alege şi lit. b) C. pen. anterior. Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) cu excepţia dreptului de a alege şi lit. b) C. pen. anterior are corespondent în art. 65 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. Ca urmare, pedeapsa accesorie se va execute în acest conţinut în condiţiile şi pe durata prev. de art. 65 C. pen., însoţind pedeapsa principală aplicată inculpatului.

În ceea ce priveşte instituţiile autonome în raport de încriminare şi de sancţiunea decurgând din încriminare [în speţă art. 33 lit. a) C. pen., art. 86¹ C. pen. anterior şi art. 320¹alin. (7) C. proc. pen.], instanţa de recurs relevă următoarele aspecte:

Principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile presupune examinarea în concret a efectelor celor două coduri cu privire la instituţiile autonome.

Doctrina a statuat că aplicarea legii penale mai favorabile în cadrul fiecărei instituţii autonome nu contravine principiului legalităţii şi nu este creată o lex tertia.

Tot în doctrina de specialitate s-a statuat că „lex tertia” apare atunci când sunt preluate condiţiile de existenţă ale unei instituţii dintr-o lege, iar efectele aceleiaşi instituţii sunt preluate dintr-o altă lege. „Lex tertia” presupune combinarea dispoziţiilor de favoare în cadrul aceleiaşi instituţii juridice din legi diferite. Prin „lex tertia” se au în vedere acele situaţii prin care condiţiile unui fapt juridic sunt separate de efectele aceluiaşi fapt juridic, nu şi aplicarea unor legi diferite cu privire la instituţii juridice diferite (fapte juridice diferite), dar în mod unitar cu privire la condiţiile de existenţă ale unei instituţii (faptul juridic) şi efectele acelei instituţii (faptul juridic).

În aplicarea principiului constituţional că legea penală mai favorabilă retroactivează, nu trebuie ca legea nouă să devină sub nici un aspect una defavorabilă, întrucât legea penală mai favorabilă se apreciază în raport de situaţia persoanei acuzată într-o cauză penală.

În cazul concursului de infracţiuni se consideră că principiul legii penale mai favorabile trebuie aplicat atât cu ocazia stabilirii pedepsei pentru fiecare infracţiune în parte, cât şi cu prilejul aplicării pedepsei rezultante pentru concurs.

Astfel, mai întâi se va stabili pedeapsa pentru fiecare infracţiune concurentă în baza principiului legii penale mai favorabile, iar apoi se va aplica pedeapsa pentru concurs pe temeiul aceluiaşi principiu, respectându-se în acest mod mecanismul de determinare a pedepsei rezultante pentru concursul de infracţiuni.

În cazul succesiunii de legi penale în timp, cu privire la tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni se va aplica legea penală mai favorabilă independent de legea determinată ca fiind mai favorabilă în raport de fiecare dintre infracţiunile concurente fără a se putea spune că astfel s-ar crea o lex tertia.

Determinarea legii penale mai favorabile cu privire la tratamentul sancţionator al concursului se va face în concret, contopind pedepsele stabilite mai întâi - potrivit legii vechi şi apoi potrivit legii noi.

Teoretic este posibil ca noul C. pen. să fie unei legi penale mai favorabil, dat fiind că algoritmul prevăzut de C. pen. anterior permite ca pedeapsa rezultantă să ajungă până la totalul aritmetic al pedepselor stabilite, în vreme ce Noul C. pen. limitează sporul aplicabil la 1/3 din suma celorlalte pedepse (în afara celei de bază).

Procedând astfel, fără a se aplica un spor de pedeapsă, instanţa de recurs constată că legea penală mai favorabilă este cea conţinută în reglementarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, sens în care, urmând regulile concursului de infracţiuni urmează a contopi pedepsele principale de 1 an şi 8 luni, 1 an şi 8 luni, 1 an şi 8 luni şi 1 lună închisoare stabilite prin prezenta decizie şi a dispune să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni închisoare şi pedeapsa accesori a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Cât priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului O.V., instanţa de recurs, făcând referire şi la concluziile procurorului sub acest aspect, în evaluarea legii penale mai favorabile reţine următoarele aspecte:

Noul C. pen. modifică într-o manieră substanţială regimul sancţionator aplicabil minorilor, renunţând complet la aplicarea de pedepse în favoarea măsurilor educative. În aceste condiţii, în cauzele privind infracţiuni comise de minori anterior intrării în vigoare a noului C. pen. se pune în mod necesar problema identificării legii penale mai favorabile. Tocmai de aceea, legea pentru punerea în aplicare a noului C. pen. consacră un capitol aspectelor legale de aplicarea în timp a legii penale în cazul faptelor comise de minori.

Este de remarcat faptul că majoritatea acestor dispoziţii privesc sancţiunile deja aplicate minorilor la momentul intrării în vigoare a noilor reglementări, fără a fi incluse mai multe criterii pentru alegerea legii mai favorabile în această materie.

Alegerea legii mai favorabile se va face şi de această dată „in concreto”, având în vedere sancţiunea spre care se orientează instanţa şi nu sancţiunile prevăzute in abstracto de lege.

Astfel, faptul că, potrivit prevederilor C. pen. în vigoare, unui minor îi puteau fi aplicate şi pedepse, nu conducea „de plano” la concluzia că legea nouă este întotdeauna mai favorabilă. Tocmai de aceea, în doctrină se face trimitere la principii la alegere a reglementării mai favorabile, în funcţie de diferitele sancţiuni prevăzute de cele două reglementări succesive:

a) Dacă potrivit C. pen. în vigoare instanţa se orientează spre măsura educativă a mustrării, legea penală mai favorabilă va fi acest cod, mustrarea fiind mai puţin severă decât oricare dintre măsurile educative prevăzute de codul nou;

b) Dacă potrivit C. pen. în vigoare instanţa s-ar orienta spre măsura libertăţii supravegheate, pentru determinarea legii penale mai favorabile se va avea în vedere corespondenţa acestei măsuri cu supravegherea prevăzută de noul C. pen., respectiv locul ocupat de măsura supravegherii în ierarhia măsurilor educative neprivative de libertate reglementate de noul C. pen.

Astfel, între libertatea supravegheată prevăzută de C. pen. în vigoare şi supravegherea prevăzută de noul C. pen. va fi mai favorabilă supravegherea, întrucât are o durată mai mică şi nu poate fi însoţită de obligaţia prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii.

Tot astfel, dacă potrivit legii noi instanţa s-ar opri asupra stagiului de formare civilă, legea mai favorabilă va fi tot noul C. pen., întrucât potrivit acestuia stadiul de formare civilă este o măsură mai uşoară decât supravegherea.

În schimb, măsura consemnării la sfârşit de săptămână şi asistarea zilnică sunt considerate măsuri mai severe decât supravegherea, dar se pune întrebarea dacă ele trebuie considerate ca fiind mai severe şi faţă de libertatea supravegheată. Considerăm că răspunsul este afirmativ, din cel puţin două considerente: în primul rând, aşa cum se poate constata din ansamblul prevederilor Legii de aplicare a C. pen., principiul urmat de legiuitor este acela potrivit căruia, în evaluarea severităţii unor măsuri sau sancţiuni neprivative de libertate, conţinutul prevalează faţă de durată.

În al doilea rând se observă că potrivit art. 18 alin. (1) Legea de aplicare a C. pen., măsura educativă a libertăţii supravegheate pronunţată în baza C. pen. anterior se execută în continuare şi după intrarea în vigoare a noului C. pen.

Această prevedere conduce la concluzia că măsura analizată nu este mai severă decât toate măsurile neprivative de libertate prevăzute de noul C. pen., în caz contrar fiind necesară înlocuirea ei cu una dintre acestea.

c) Dacă potrivit uneia dintre legi instanţa s-ar orienta către o măsură educativă neprivativă de libertate, iar potrivit celeilalte ar aprecia că se impune o măsură privativă de libertate, va fi, în mod evident, mai favorabilă legea care permite aplicarea măsurii neprivative de libertate;

d )Potrivit art. 18 din Legea de aplicare a C. pen., în aplicarea dispoziţiilor referitoare la legea penală mai favorabilă intervenită în cursul procesului, o pedeapsă cu suspendarea executării, aplicabilă potrivit C. pen. anterior, este considerată mai favorabilă decât o măsură educativă privativă de libertate prevăzută de noul C. pen.

Din această perspectivă se apreciază că aceeaşi ierarhie va exista şi între pedeapsa amenzii executabilă şi măsurile educative privative de libertate.

f) Între măsura educativă a internării într-un centru de reeducare şi cea a internării în centrul educativ, va fi considerată mai favorabilă măsura prevăzută de noul C. pen., având în vedere atât durata nedeterminată a măsurii prevăzute de C. pen. în vigoare, cât şi posibilitatea prelungirii acesteia.

Un argument în plus în acest sens, este dat de prevederile art. 19 alin. (1) din Legea de aplicare a C. pen., potrivit cărora „măsura educativă a internării într-un centru de reeducare dispusă în baza C. pen. din 1969 se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru educativ, pe o durată egală cu timpul rămas din momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a luat măsura internării în centrul de reeducare şi până la majoratul celui în cauză, dar nu mai mult de 3 ani.”

g) Între pedeapsa închisorii executabilă şi măsura educativă a internării în centrul de detenţie va fi întotdeauna mai favorabilă măsura educativă.

Aşa fiind, pentru considerentele arătate, văzând disp. art. 385¹⁵ alin. (1) lit. d) C. proc. pen. urmează a admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 140/A din data de 07 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Va casa în parte decizia penală atacată şi în parte sentinţa penală nr. 173 din data de 15 mai 2013 a Tribunalului Arad şi, rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 5 luni închisoare aplicată inculpatului minor O.V. prin decizia penală atacată în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 2 ani şi 4 luni închisoare stabilită prin decizia penală atacată pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 99, art. 109 C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.;

- 2 ani şi 5 luni închisoare stabilită prin decizia penală atacată pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 99, art. 109 C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.;

- 1 lună închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 173 din 15 mai 2013 a Tribunalului Arad pentru săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) şi art. 99, art. 109 C. pen.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului O.V. de la 2 ani şi 4 luni închisoare la 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 205 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 113 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 374 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Va menţine pedeapsa de 1 lună închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 99, art. 109 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 374 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului O.V. de la 2 ani şi 5 luni închisoare la 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 113 C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 374 alin. (4) C. pen. raportat la art. 4 C. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. va contopi pedepsele de: 1 an şi 8 luni, 1 an şi 8 luni, 1 lună şi 1 an şi 8 luni şi va dispune ca inculpatul O.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni închisoare.

Va menţine modalitatea de executare a suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare stabilită prin prezenta decizie pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 8 luni stabilit conform art. 110 C. pen. anterior.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat O.V., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Celelalte cheltuieli judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 140/A din data de 07 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Casează în parte decizia penală atacată şi în parte sentinţa penală nr. 173 din data de 15 mai 2013 a Tribunalului Arad şi, rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 5 luni închisoare aplicată inculpatului minor O.V. prin decizia penală atacată în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului O.V. de la 2 ani şi 4 luni închisoare la 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 205 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 113 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 374 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Menţine pedeapsa de 1 lună închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 99, art. 109 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 374 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului O.V. de la 2 ani şi 5 luni închisoare la 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 113 C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 374 alin. (4) C. pen. raportat la art. 4 C. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. contopeşte pedepsele de: 1 an şi 8 luni, 1 an şi 8 luni, 1 lună şi 1 an şi 8 luni şi dispune ca inculpatul O.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni închisoare.

Menţine modalitatea de executare a suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare stabilită prin prezenta decizie pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 8 luni stabilit conform art. 110 C. pen. anterior.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat O.V., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 aprilie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 855/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 330/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

ICCJ. Decizia nr. 1193/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1193/2014. Penal