ICCJ. Decizia nr. 1104/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1104 /20 14
Dosar nr. 1676/2/2014
Şedinţa publică din 27 martie 2014
Asupra contestaţiei penale de faţă:
La data de 13 martie 2014, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost înregistrată sesizarea nr. 372/II-5/2014 formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind arestarea provizorie pe baza semnalării în Sistemul de Informaţii Schengen şi în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 11 februarie 2011 de Tribunalul Torre Annunziata - Italia, precum şi predarea persoanei solicitate M.R.F., cetăţean român.
Persoana solicitată a fost prezentată în faţa procurorului la data de 12 martie 2014, procurorul dispunând măsura reţinerii acesteia în cauză pe o perioadă de 24 de ore, de la data de 12 martie 2014, până la data de 13 martie 2014, persoanei solicitate fiindu-i aduse la cunoştinţă existenţa mandatului şi infracţiunile care au determinat emiterea acestuia de către autorităţile italiene şi a fost prezentată instanţei de judecată la termenul de 13 martie 2014.
Curtea a adus la cunoştinţă persoanei solicitate conţinutul semnalării şi faptul că se reţine în cuprinsul acesteia existenţa mandatului european de arestare emis de autorităţile italiene împotriva sa la data de 11 februarie 2011 şi dispoziţiile art. 99, 100 şi 104 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Curtea a procedat la audierea persoanei solicitate şi a consemnat poziţia acesteia şi reţinând că urmează a se depune mandatul european de arestare, a pus în discuţie luarea măsurii arestării faţă de persoana solicitată.
Curtea a dispus la data de 13 martie 2014 arestarea provizorie în vederea predării persoanei solicitate şi a acordat termen pentru prezentarea mandatului european de arestare, mandat care a fost depus la acest termen.
Prin sentinţa penală nr. 177 din 20 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 11 februarie 2011 de către judecătorul de investigaţii preliminare de la Tribunalul din Torre Annunziata privind persoana solicitată M.R.F., cetăţean român.
S-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile de la data de 20 martie 2014 până la data 18 aprilie 2014 inclusiv şi predarea în stare de arest a acesteia în vederea efectuării urmăririi penale şi judecării de către autorităţile italiene cu privire la infracţiunile ce fac obiectul prezentului mandat, cu respectarea regulii specialităţii.
Constată că persoana solicitată a fost arestată în vederea predării în baza mandatului european de arestare la data de 12 martie 2014 până în prezent.
S-a dispus comunicarea hotărârii prezente către autoritatea emitentă, Ministerului Justiţiei şi Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului de Interne şi Reformei Administrative.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a constatat că împotriva persoanei solicitate a fost emis mandatul european de arestare de către autorităţile italiene la data de 11 februarie 2011, reţinându-se săvârşirea infracţiunilor de asociere cu mai multe persoane în scopul săvârşirii de infracţiuni de obţinere ilegală de coduri PIN ale cărţilor de credit/debit, precum şi donarea şi folosirea ilegală a acestora, activitate comisă prin intermediul unei organizaţii complexe de mijloace şi oameni, în cadrul asociaţiei S.E.I., S.D. şi S.A.C. fiind promotori şi organizatori, ceilalţi participanţi, printre care persoana solicitată, contribuind fiecare pe cont propriu şi conştienţi de relevanţa cauzală a propriului aport unit cu al celorlalte persoane. Prin folosirea de echipamente tehnice au obţinut în mod fraudulos datele referitoare la fiecare card în parte ca şi codurile pin introduse de clienţii care nu aveau cunoştinţă, datele fiind ulterior elaborate pentru a crea clone şi folosite ilegal pentru ridicarea de numerar de la ATM. Din informaţiile cuprinse în mandatul european de arestare rezultă toate informaţiile obligatorii care sunt necesare, mandatul fiind emis în lipsa persoanei solicitate pe baza ordonanţei de aplicarea măsurii arestării preventive dispuse de judecător la data de 11 februarie 2011, în vederea urmăririi penale.
Curtea a reţinut că faptele pretins săvârşite, care fac obiectul mandatului european de arestare, pentru care persoana este urmărită au fost săvârşite în cursul anului 2009 şi până la data de 27 aprilie 2010, când persoana solicitată a fost surprinsă în flagrant, în oraşul Roma, Lido di Ostia, şi în alte oraşe din Italia şi au constat în esenţă în aceea că persoana solicitată a făcut parte dintr-un grup infracţional organizat care utiliza dispozitive electronice de citire şi donare de carduri pentru a obţine şi stoca codurile unor carduri de credit care erau instalate pe bancomate, descrierea faptelor fiind menţionată anterior aşa cum rezultă din mandat.
De asemenea, Curtea a reţinut din cuprinsul mandatului că durata maximă a pedepsei pentru infracţiunea ce constituie obiectul mandatului, respectiv art. 416 alin. (1), (2), (3) şi (5) art. 110, 55 alin. (9) din Legea nr. 231/2007 este închisoarea de până la 7 ani şi respectiv de până la 5 ani.
S-a reţinut din cuprinsul mandatului că persoana solicitată nu a participat personal la momentul al care s-a emis mandatul european de arestare, că nu s-a pronunţat o decizie a unei instanţe de judecată împotriva acesteia, că s-a emis un ordin de detenţie provizorie în închisoare împotriva sa, fiind menţionate garanţiile prevăzute, Curtea apreciind că acestea sunt suficiente, astfel încât persoana solicitată să poată beneficia de efectuarea unei apărări efective şi concrete în cadrul procesului care va avea loc.
Faţă de aceste menţiuni explicite din cuprinsul mandatului, care sunt perfect concordante cu cele menţionate în cuprinsul ordonanţei de arestare, care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare, Curtea a constatat că nu este incident în cauză nici un impediment la predare.
Curtea a reţinut aşadar că faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate, astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului european de arestare, care sunt prevăzute în C. pen. italian în dispoziţiile art. 416 alin. (1), (2), (3) şi (5), respectiv art. 110 şi 55 din Legea nr. 231/2007 şi pedepsite conform acestor texte cu pedepse de până la 7 ani închisoare, se încadrează în dispoziţiile art. 96 alin. (1) pct. 1 (participare la un grup criminal organizat şi falsificare de mijloace de plată) din Legea nr. 302/2004 republicată, predarea nefiind subordonată în acest caz condiţiei ca faptele să constituie infracţiuni şi potrivit legii române, acestea având însă corespondent şi în legislaţia penală română în dispoziţiile art. 367, 364, 365 C. pen.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că în raport de aceste infracţiuni pentru care persoana solicitată nu a fost condamnată, nu este incidenţă vreuna dintre situaţiile care, conform dispoziţiilor art. 98 alin. (1) sau alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, constituie motiv obligatoriu sau opţional de refuz al executării mandatului european, iar persoana solicitată nu a formulat obiecţiuni la identitate, chiar dacă aceasta a precizat că nu a săvârşit faptele reţinute în cuprinsul mandatului european de arestare şi a arătat că nu este de acord cu predarea sa.
Nerecunoaşterea săvârşirii infracţiunilor nu .este un motiv obligatoriu sau opţional de refuz al executării mandatului european, prevăzut de Legea nr. 302/2004 republicată, aceasta fiind de altfel o chestiune ce vizează fondul cauzei şi asupra căreia autorităţile judiciare române, învestite exclusiv cu punerea în executare a mandatului european de arestare, nu se pot pronunţa în nici un mod.
S-a arătat că mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autorităţile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, acesta executându-se pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, instanţele naţionale neputându-se pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei solicitate.
Reţinând că în cauza de faţă Curtea nu a constatat incidenţa niciunui motiv de refuz privind punerea în executare a mandatului european de arestare, că mandatul cuprinde toate informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din lege şi nu se impun alte informaţii suplimentare, Curtea a apreciat că se poate dispune punerea în executare a mandatului european de arestare pentru infracţiunile menţionate cu respectarea aşadar a principiului specialităţii, Curtea apreciind că nu se impune şi condiţia ca, dacă persoana va fi găsită vinovată şi condamnată la pedeapsa cu privarea de libertate, aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei, faţă de împrejurările învederate de persona solicitată în sensul că familia sa se află pe teritoriul Italiei, Curtea apreciind că această garanţie este stipulată în favoarea persoanei solicitate, iar în cauza de faţă nu se impune, dispunând, totodată, arestarea şi predarea acesteia în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare.
Pentru aceste considerente, având în vedere că nu există nici un alt motiv de refuz la predare, în pofida poziţiei de refuz exprimată de către persoana solicitată, ţinând seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare în virtutea principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 11 februarie 2011 de către judecătorul de investigaţii preliminare de la Tribunalul din Torre Annunziata privind persoana solicitată M.R.F.
S-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile de la data de 20 martie 2014 până la data 18 aprilie 2014, inclusiv, şi predarea în stare de arest acesteia în vederea efectuării urmăririi penale şi judecării de către autorităţile italiene cu privire la infracţiunile ce fac obiectul prezentului mandat, cu respectarea regulii specialităţii.
S-a constatat că persoana solicitată a fost arestată în vederea predării în baza mandatului european de arestare la data de 12 martie 2014 până în prezent.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie persoana solicitată M.R.F., susţinând că nu este de acord să fie predat autorităţilor italiene, iar în subsidiar a solicitat măsura arestului la domiciliu sau cercetarea sa în stare de libertate.
Examinând hotărârea atacată în raport de contestaţia formulată, Înalta Curte constată că aceata este nefondată.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că la data de 11 februarie 2011, Tribunalul Torre Annunziata - Italia, a emis un mandat european de arestare împotriva persoanei solicitate M.R.F., iar la data de 13 martie 2014, prin sesizarea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Ministerul Public a solicitat arestarea provizorie a persoanei solicitate şi predarea acesteia către autorităţile italiene.
Din cuprinsul mandatului european de arestare rezultă că persoana solicitată M.R.F. este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere cu mai multe persoane în scopul săvârşirii de infracţiuni de obţinere ilegală de coduri PIN ale cărţilor de credit/debit, precum şi donarea şi folosirea ilegală a acestora, iar prin folosirea de echipamente tehnice au obţinut în mod fraudulos datele referitoare la fiecare card în parte ca şi codurile PIN introduse de clienţii care nu aveau cunoştinţă, datele fiind ulterior elaborate pentru a crea clone şi folosite ilegal pentru ridicarea de numerar de la ATM.
S-a mai reţinut că măsura arestării preventive a persoanei solicitate s-a dispus în lipsa acesteia la data de 11 februarie 2011.
Din examinarea mandatului european de arestare rezultă că acesta a fost emis în lipsa persoanei solicitate pe baza ordonanţei de arestare preventivă emisă de judecător la data de 11 februarie 2011 în vederea urmăririi penale.
Totodată, se constată că faptele care fac obiectul mandatului european de arestare, care se presupun a fi săvârşite pe persoana solicitată, respectiv art. 416 alin. (1), (2), (3) şi (5), art. 110, art. 55 alin. (9) din Legea nr. 231/2007 au corespondent în C. pen. român în infracţiunile prev. de art. 364, 365 şi 367 şi se încadrează în dispoziţiile art. 96 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Fiind audiată, persoana solicitată M.R.F. nu a formulat obiecţiuni cu privire la identitate, susţinând, însă că nu este vinovată de săvârşirea faptelor pentru care este acuzată de autorităţile italiene şi refuză predarea în vederea cercetării penale.
Procedând la examinarea mandatului european de arestare emis de autorităţire judiciare italiene, Înalta Curte constată că acesta cuprinde toate informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, iar faţă de faptul că persoana solicitată a precizat că familia sa se află pe teritoriul Italiei nu se impune condiţia ca dacă va fi găsită vinovată şi condamnată, să fie transferată în România în vederea executării pedepsei.
În ce priveşte susţinerea persoanei solicitate că nu se face vinovată de săvârşirea faptelor menţionate în mandatul european de arestare, autorităţile judiciare române nu se pot pronunţa asupra acestui aspect întrucât vizează fondul cauzei şi nu constituie un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare.
Întrucât în cauză nu au fost constatate motive care să conducă la refuzul executării mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene, astfel cum sunt prevăzute în dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar contestaţia formulată de persoana solicitaă este nefondată, urmând a fi respinsă.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată contestatoarea persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGE
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată M.R.F. împotriva sentinţei penale nr. 177 din 20 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1105/2014. Penal. Alte cereri privind judecata... | ICCJ. Decizia nr. 1103/2014. Penal. Verificare măsuri... → |
|---|
