ICCJ. Decizia nr. 1271/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1271/2014

Dosar nr. 5976/101/2012

Şedinţa nepublică din 10 aprilie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 53 din data de 8 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 5976/101/2012, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen. a fost condamnat inculpatul V.D. la o pedeapsă principală de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen., pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din C. pen.

În temeiul art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 - 1000 C. civ. a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea vătămată R.D. şi a fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente V.I.M. şi V.L., să plătească acesteia sumele de 3.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri morale.

În temeiul art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 au fost admise acţiunile civile formulate de Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin şi a fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente V.I.M. şi V.L., să plătească sumele de 7.910,77 RON şi, respectiv, de 779 RON cu titlu de cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată victimei R.D.

În baza art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) şi art. 7 din. Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea, de la inculpat, de probe biologice în vederea introducerii profilurilor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, urmând ca, în baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială a corpului delict - cuţit cu lungimea lamei de 10 cm, cu mâner din lemn de 10 cm, în teacă din piele - înaintat la Tribunalul Mehedinţi, odată cu dosarul cauzei, constituind proba nr. 1.

În temeiul art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente V.I.M. şi V.L., să plătească statului suma de 2.024,04 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând: 1.424,04 RON cheltuieli stabilite prin rechizitoriu pentru faza de urmărire penală, din care suma de 600 RON a fost reprezentată de onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu la urmărirea penală, sumă acordată prin rechizitoriu, 100 RON - cotă parte din onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului pentru judecata în primă instanţă, conform delegaţiei din 24 august 2012 eliberată de Baroul Mehedinţi pentru av. R.G., sumă acordată prin încheierea din data de 19 septembrie 2012, iar diferenţa de 500 RON reprezintă cheltuielile efectuate la judecarea cauzei în primă instanţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că la data de 27 iunie 2012 s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe, sub numărul de mai sus, Rechizitoriul nr. 648/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului V.D., pentru săvârşirea infracţiunii de "tentativă la infracţiunea de omor", faptă prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen.

Ca stare de fapt, s-a reţinut că la data de 15 septembrie 2011, în jurul orei 14,00, partea vătămată R.D. s-a deplasat împreună cu părinţii săi R.I. şi R.B., pe un teren situat în extravilanul comunei Gârla Mare, pentru a aduna ştiuleţi de porumb, care au rămas pe câmp în urma treieratului.

Pe acel teren se aflau răspândite mai multe persoane care adunau, de asemenea, ştiuleţi de porumb. Printre aceştia se afla şi inculpatul V.D. împreună cu părinţii săi V.L. şi V.M., cu oile la păscut.

După ce a umplut căruţa cu ştiuleţi de porumb, partea vătămată R.D. i-a lăsat pe părinţii săi lângă căruţă şi a plecat pe jos să mai adune porumb.

La un moment dat, câinii ce păzeau turma inculpatului V.D. au sărit la partea vătămată, iar acesta a aruncat cu ştiuleţi de porumb în câini, fapt care a deranjat-o pe V.L., mama inculpatului V.D. şi i-a reproşat părţii vătămate că loveşte câinii.

Între partea vătămată R.D. şi martora V.L. s-a iscat un conflict, în care V.L. a vrut să-i aplice o lovitură cu un par părţii vătămate, dar aceasta i-a smuls parul din mână.

În ajutorul martorei V.L. a sărit fiul său, care i-a aplicat o lovitură cu cuţitul, în abdomen, părţii vătămate R.D.

Imediat în conflict au intervenit şi fraţii părţii vătămate, respectiv R.C. şi L.I., precum şi tatăl inculpatului, V.I.M., care au început să se lovească reciproc.

Martorii D.Z. şi R.C. au aşezat-o pe partea vătămată în căruţă, iar ulterior aceasta a fost transportată în comuna Gârla Mare cu un autovehicul condus de către P.P.C., de unde a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean din Drobeta-Turnu Severin.

Din raportul medico-legal din 17 octombrie 2011, întocmit de S.M.L. Mehedinţi, s-a reţinut că R.D. a prezentat leziuni produse prin lovire cu sau de corp tăietor-înţepător, care pot data din 15 septembrie 2011 şi necesită pentru vindecare 50 - 52 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, leziunile punându-i în primejdie viaţa victimei.

S-a reţinut că, în drept, fapta inculpatului V.D. care, în data de 15 septembrie 2011, în jurul orei 14,00, în timp ce se aflau pe un teren situat în extravilanul Comunei Gârla Mare, în punctul numit "F.B." i-a aplicat o lovitură cu un cuţit în abdomen părţii vătămate R.D., în urma loviturii primite acesta suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 50 - 52 zile îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni de tentativă la omor faptă prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. art. 99 şi urm. C. pen.

Cu privire la latura civilă, fiind audiat, R.D. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 50.000 RON, dintre care 40.000 RON ce reprezintă daune morale şi 10.000 RON, daune materiale, respectiv cheltuieli cu spitalizarea.

Fiindu-i aduse la cunoştinţă dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 211/2004, R.D. a arătat că doreşte acordarea de către stat a unor compensaţii financiare.

Starea de fapt reţinută prin rechizitoriu a rezultat din următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare; proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşe foto; proces-verbal ridicare corp delict - cuţit; proces-verbal predare obiective de îmbrăcăminte purtate de victimă; proces-verbal predare-primire mijloace de probă; declaraţii învinuit V.D.; declaraţii parte vătămată/civilă R.D.; proces-verbal de aducere la cunoştinţă dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 211/2004; declaraţii martor I.I.; declaraţie martor O.L.; declaraţie martor L.I.; declaraţii martor C.I.; declaraţii martor R.I.; declaraţii martor I.I.; declaraţii martor D.Z.; declaraţii martor R.C.; declaraţii martor V.L.; declaraţie martor V.I.M.; raport medico-legal din 17 octombrie 2011; proba nr. 4 DVD + R, ce conţine planşe foto efectuate cu ocazia cercetării la faţa locului, sigilată cu ştampila Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

În urma înregistrării dosarului la instanţă, până la începerea cercetării judecătoreşti, a fost ataşat Dosarul cu nr. 6637/101/2011 al Tribunalului Mehedinţi, privind pe inculpatul V.I.M., în care s-a respins propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi în baza art. 145 C. proc. pen., s-a dispus luarea faţă de acesta a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea pe o durată de 29 de zile, rămasă definitivă prin Încheierea nr. 194 din 23 septembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, în termenul legal prev. de art. 15 alin. (2) C. proc. pen., partea vătămată R.D. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 RON reprezentând daune materiale derivând din diminuarea capacităţii de muncă, cheltuieli privind susţinerea numeroaselor intervenţii chirurgicale, tratamente de recuperare, monitorizarea clinică şi regim igieno-dietetic pe o lungă perioadă de timp, în scopul refacerii sănătăţii şi vieţii, cheltuielile ocazionate cu eliberarea certificatului medico-legal, costurile diverselor consultaţii pe care le-a efectuat ulterior agresiunii, costurile medicamentaţiei prescrise precum şi alte cheltuieli zilnice necesare în perioada refacerii şi 40.000 RON, reprezentând daune morale, care includ durerile fizice cât şi suferinţele psihice care au fost de natură a determina modificări majore, esenţiale în structura psihică cât şi în trăirile de ordin interior.

De asemenea, Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin s-a constituit parte civilă cu suma de 779 RON reprezentând 4 zile de spitalizare în Secţia de Chirurgie Generală, iar Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara s-a constituit parte civilă cu suma de 7.910,774 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare, cheltuieli pentru hrană, cheltuieli pentru medicamente pe perioada spitalizării, cheltuieli pentru materiale sanitare, analize de laborator şi late investigaţii ocazionate cu îngrijirea părţii vătămate R.D.

În dovedirea laturii civile, partea vătămată a depus deconturi cu cheltuielile efectuate, bilete de ieşire din spital şi s-a solicitat proba cu martorii.

De asemenea, partea civilă Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara a depus la dosar deconturi cu cheltuielile de spitalizare a părţii vătămate R.V.

După înregistrarea dosarului la tribunal, s-a verificat din oficiu regularitatea actului de sesizare în conformitate cu dispoziţiile art. 300 alin. (1) C. proc. pen., după care a fost audiat inculpatul V.D., acesta declarând că nu doreşte ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., ci conform procedurii de drept comun, declaraţia scrisă a acestuia fiind ataşată la dosar.

A fost solicitat şi a fost întocmit referatul de evaluare pentru inculpat, de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

Au fost audiaţi martorii I.I., L.I., C.I., O.L., R.I., I.I., R.C., V.I.M., V.L., U.L.C., D.V., S.G.

Analizând întregul material probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti prima instanţă a constatat şi reţinut că starea de fapt reţinută prin actul de sesizare a instanţei este conformă probelor administrate.

Astfel, în data de 15 septembrie 2011, în jurul orei 14.00, partea vătămată R.D. s-a deplasat împreună cu părinţii săi - R.I. şi R.B. -, pe un teren situat în extravilanul comunei Gârla Mare, pentru a aduna ştiuleţi de porumb, care au rămas pe câmp în urma treieratului.

Pe acel teren se aflau răspândite mai multe persoane care adunau, de asemenea, ştiuleţi de porumb. Printre aceştia se afla şi inculpatul V.D. împreună cu părinţii săi - V.L. şi V.I.M. -, cu oile la păscut şi de asemenea, adunau ştiuleţi.

După ce a umplut căruţa cu ştiuleţi de porumb, partea vătămată R.D. i-a lăsat pe părinţii săi lângă căruţă şi a plecat pe jos să mai adune porumb.

Între partea vătămată R.D. şi martora V.L. s-a iscat un conflict, în care V.L. a vrut să-i aplice o lovitură cu un par părţii vătămate, dar aceasta i-a smuls parul din mână.

În conflictul dintre cei doi a intervenit inculpatul V.D., care i-a aplicat o lovitură cu cuţitul, în abdomen, părţii vătămate R.D. care a căzut la pământ. Inculpatul a fugit spre turma de oi.

Imediat, în acel loc au venit şi fraţii părţii vătămate, respectiv R.C. şi L.I., precum şi tatăl inculpatului, numitul V.I.M., între soţii V. şi fraţii părţii vătămate iscându-se un nou conflict în care s-au lovit reciproc.

Ulterior, partea vătămată a fost internată la Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, unde s-a reintervenit chirurgical.

În drept, s-a apreciat că fapta comisă de inculpatul V.D., în condiţiile şi împrejurările mai sus arătate, constând în aceea că în data de 15 septembrie 2011, în timp ce se afla pe un teren agricol, a aplicat părţii vătămate R.D. o lovitură cu cuţitul, producându-i leziuni care i-au pus în primejdie viaţa şi au necesitat 50 - 52 de zile de îngrijiri medicale întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) şi alin. (2) C. pen.

Întrucât la data săvârşirii faptei inculpatul nu avea 18 ani, i-au fost aplicate dispoziţiile privind minoritatea - art. 99 şi urm. C. pen.

În rezolvarea acţiunii penale, prima instanţă a avut în vedere următoarele probe: proces-verbal de sesizare; proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşe foto; proces-verbal ridicare corp delict - cuţit; proces-verbal predare obiective de îmbrăcăminte purtate de victimă; proces-verbal predare-primire mijloace de probă; declaraţii inculpatului V.D.; declaraţii parte vătămată/civilă R.D.; declaraţii martor I.I.; declaraţii martor O.L.; declaraţii martor L.I.; declaraţii martor C.I.; declaraţii martor R.I.; declaraţii martor I.I.; declaraţii martor D.Z.; declaraţii martor R.C.; declaraţii martor V.L.; declaraţii martor V.I.M.; declaraţie martor U.L.C.; declaraţie martor D.V.; declaraţie martor S.G.; raport medico-legal din 17 octombrie 2011 eliberat de S.M.L. Mehedinţi.

Cu privire la forma de vinovăţie s-a constatat că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, în condiţiile art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. pen., în sensul că a prevăzut rezultatul faptei sale şi deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.

S-a constatat că în momentul în care inculpatul s-a hotărât să intervină în altercaţia dintre mama sa şi partea vătămată R.D. şi să-l lovească pe acesta din urmă cu cuţitul - mijloc apt de a produce decesul unei persoane -, într-o zonă vitală a corpului care adăposteşte organele interne - abdomenul -, cu o intensitate suficientă pentru ca lovitura să fie penetrantă şi să intereseze organele interne - printre constatările medicale figurând: plagă prin înjunghiere abdominală, cu penetrare diafragmatică stg., plagă hepatică, plagă lob inferior stg. pulmonar, plagă gastrică, leziuni care au pus în pericol viaţa victimei -, acesta a prevăzut că acţiunile sale pot provoca decesul persoanei lovite şi a acceptat posibilitatea ca prin acţiunile sale să suprime viaţa persoanei respective.

Faptul că nu s-a produs decesul părţii vătămate este unul exterior acţiunii inculpatului, fiind realizate condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1) teza finală din C. pen.

Cum vinovăţia inculpatului pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor a fost cert dovedită de probele administrate în cauză, acesta a fost condamnat.

Nu au fost reţinute ca întemeiate aspectele invocate de inculpat, prin apărătorul ales, referitoare la reţinerea legitimei apărări ori, în subsidiar, reţinerea circumstanţei atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen., respectiv depăşirea limitelor legitimei apărări.

S-a constatat de asemenea că se contestă starea de fapt, ajungându-se, prin trunchierea unor declaraţii, la conturarea unei aşa-zise stări de fapt care nu are suport în probele administrate.

S-a arătat că iniţial au existat indicii că autorul faptei a fost tatăl inculpatului - numitul V.I.M. -, faţă de acesta propunându-se arestarea preventivă şi că ulterior, după ce propunerea nu a fost admisă, toate declaraţiile martorilor au fost într-un sens contrar, inculpatul fiind apreciat ca autor al faptei.

Raţionamentele expuse în concluziile formulate, s-a reţinut că au suport doar în ultimele declaraţii ale inculpatului şi ale părinţilor săi.

La aceste declaraţii s-a încercat "alipirea" certificatelor medico-legale care atestă că în urma derulării conflictului din 15 septembrie 2011 au suferit leziuni de violenţă şi părinţii inculpatului - V.I.M. şi V.L. -, acreditându-se ideea că partea vătămată împreună cu fraţii săi şi alte persoane de etnie romă au declanşat conflictul cu soţii V., încercând să-i izgonească de pe tarla, prin folosirea violenţelor, iar în timp ce conflictul era în desfăşurare, inculpatul a intervenit în ajutorul părinţilor săi, lovind cu cuţitul pe unul dintre agresori.

Declaraţiile martorilor cuprind nuanţe diferite, în funcţie de momentul procesual la care au fost consemnate şi de "cursul" anchetei din momentele respective.

S-a reţinut că trebuie însă avut în vedere, în principal, că toate aceste inadvertenţe pornesc de la atitudinile personale ale inculpatului şi ale părinţilor săi.

S-a reţinut că V.I.M. a intenţionat să obstrucţioneze ancheta, declarând că el este autorul faptei, faptă pe care a intercalat-o ca fiind comisă în timpul derulării conflictului cu cetăţenii de etnie romă.

La această atitudine au participat şi V.L. şi V.D., însă tocmai pentru că variantele rezultate din declaraţiile acestora nu se coroborau cu declaraţiile date de celelalte persoane audiate s-a apreciat, cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, că există un dubiu cu privire la comiterea faptei de către V.I.M. şi că declaraţiile sunt contradictorii.

Ulterior, procedându-se la reaudierea persoanelor implicate s-a stabilit, în cursul urmăririi penale, că autorul faptei este inculpatul, toate celelalte declaraţii ale martorilor fiind concordante.

Pe baza acestor ultime declaraţii s-a reţinut starea de fapt şi s-a dispus trimiterea în judecată.

Administrarea probelor în faţa instanţei de judecată, în mod direct şi nemijlocit, în condiţii de contradictorialitate a condus la reţinerea aceleiaşi stări de fapt.

Declaraţiile inculpatului s-a reţinut că sunt evident nesincere - atât cele iniţiale, când a fost audiat ca martor şi a declarat că a participat la conflict şi că tatăl său a fost cel care a lovit victima cu cuţitul -, cât şi cele ulterioare, în care atestă că el este autorul faptei, dar că fapta a fost comisă pentru a-şi ajuta părinţii în timp ce aceştia erau agresaţi de cetăţenii de etnie romă.

De asemenea, s-a reţinut şi că declaraţiile soţilor V. sunt nesincere, fiind în evidentă contradicţie cu toate celelalte declaraţii.

A fost avut în vedere şi faptul că partea vătămată a fost audiată abia la data de 13 octombrie 2011 şi apoi, în amănunt, la data de 7 decembrie 2011, aceasta fiind persoana care a avut declaraţii constante şi în conformitate cu starea de fapt reţinută.

În condiţiile în care probele nu au o valoare prestabilită, iar ultimele declaraţii date de martori sunt concordante, rezultă că nu sunt realizate condiţiile legitimei apărări.

Înlăturând declaraţiile apreciate ca nesincere, nu există probe care să ateste că victima sau fratele acesteia ori alt cetăţean din grupul de romi a atacat vreunul din membrii familiei V.

Dimpotrivă, conflictul a pornit de la atitudinea mamei inculpatului - situaţie care a determinat reacţia victimei, iar mama inculpatului a continuat să aibă o atitudine agresivă.

Conflictul între soţii V. şi rudele părţii vătămate a izbucnit după ce inculpatul a lovit victima cu cuţitul, iar leziunile prezentate de cei doi soţi V. s-au produs în timpul acestui conflict.

Nefiind realizate condiţiile legitimei apărări, nu a fost reţinută nici o eventuală depăşire a limitelor acesteia.

La alegerea sancţiunii au fost avute în vedere dispoziţiile art. 100 C. pen. şi, raportat la gradul ridicat de pericol social al faptei, la starea fizică normală a inculpatului, la dezvoltarea intelectuală şi morală a acestuia, la comportamentul inculpatului şi la condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit, precum şi la celelalte elemente rezultate din referatul întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea inculpatului.

La stabilirea şi aplicarea pedepsei, prima instanţă a avut în vedere criteriile de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 alin. (1) din C. pen., reţinând următoarele: limitele pedepsei prevăzută de lege, aşa cum sunt reduse prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la minoritate şi la tentativă, sunt între 2 ani şi 6 luni şi 5 ani închisoare; fapta săvârşită prezintă un grad ridicat de pericol social, fiind o infracţiune contra vieţii persoanei; inculpatul nu are antecedente penale însă a fost sancţionat administrativ de mai multe ori, pentru săvârşirea unor fapte penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar; recunoaşterea - în faţa instanţei de judecată - a comiterii faptei nu poate fi apreciată ca o atitudine sinceră, nefiind suficiente temeiuri pentru a da acestei recunoaşteri efecte juridice corespunzătoare circumstanţelor atenuante; referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi conţine date care atestă că inculpatul poate reitera conduita infracţională.

Faţă de cele de mai sus, prima instanţă a apreciat că scopul prevăzut de art. 52 din C. pen. poate fi atins prin stabilirea unei pedepse principale de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

Cu privire la pedeapsa accesorie, văzând dispoziţiile art. 414⁵ alin. (4) C. proc. pen., raportate la Decizia nr. 74/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, ţinând seama de natura şi gravitatea infracţiunilor şi de împrejurările cauzei, aşa cum au fost mai sus menţionate - criterii prevăzute de art. 71 alin. (3) C. pen., în baza art. 71 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) din C. pen.

Referitor la acţiunile civile, s-a arătat că în termenul legal prevăzut de art. 15 alin. (2) C. proc. pen., în cauza penală s-au constituit părţi civile Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin şi partea vătămată R.D.

În temeiul art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 - 1000 C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea vătămată R.D. şi a fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente V.I.M. şi V.L., să plătească părţii civile sumele de 3.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri morale.

A fost avut în vedere că deşi au existat numeroase cheltuieli efectuate pentru rezolvarea problemelor medicale, cu certitudine a fost dovedită doar suma de 3.000 RON, nefiind depuse alte dovezi care să completeze declaraţia martorului S.G. Cealaltă sumă de bani la care face referire acest martor nu poate fi reţinută ca prejudiciu, ci reprezintă un ajutor benevol pe care martorul susţine că l-a primit familia părţii civile.

Referitor la sumele de bani pe care partea civilă le-ar fi obţinut dacă ar fi putut merge la muncă s-a constatat că nu s-a dovedit că în mod cert, curent, obişnuit, partea civilă presta diverse activităţi în urma cărora obţinea 1.500 - 1.700 RON lunar.

S-a reţinut ca fiind evident că partea vătămată a suferit traume fizice şi psihice şi este îndreptăţită la despăgubiri morale, instanţa apreciind că suma de 5.000 RON este corespunzătoare suferinţelor şi privaţiunilor relative la numărul de zile de îngrijiri medicale şi nu reprezintă o îmbogăţire fără just temei a părţii civile.

În temeiul art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, au fost admise acţiunile civile formulate de Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin.

Inculpatul a fost obligat, în solidar cu părţile responsabile civilmente V.I.M. şi V.L., să plătească sumele de 7.910,77 RON şi, respectiv, de 779 RON cu titlu de cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată victimei R.D.

În baza art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) şi art. 7 din. Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea, de la inculpat, de probe biologice în vederea introducerii profilurilor genetice în S.N.D.G.J., urmând ca, în baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a corpului delict - cuţit cu lungimea lamei de 10 cm, cu mâner din lemn de 10 cm,, în teacă din piele - înaintat la Tribunalul Mehedinţi, odată cu dosarul cauzei, constituind proba nr. 1.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea civilă R.D. şi inculpatul V.D.

În motivarea apelului formulat, partea civilă R.D. a arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere probele administrate din care rezultă că prejudiciul material este de 3.000 RON reprezentând sumă împrumutată şi restituită şi suma de 1.000 euro, sumă împrumutată dar nerestituită în contul căreia familia părţii civile a fost nevoită să presteze munci fizice.

S-a mai arătat că nici cuantumul daunelor morale nu a fost corect apreciat suma de 5.000 RON fiind mult prea mică în raport cu urmările grave produse de fapta inculpatului, având în vedere şi împrejurarea că partea vătămată nu a mai putut să muncească pentru a-şi întreţine familia.

Daunele morale cuantifică suferinţele fizice şi psihice, acordarea lor înlăturând consecinţele delictului iar suma stabilită nu poate acoperim prejudiciul reprezentat de imposibilitatea fizică a părţii civile de a munci şi de a-şi întreţine familia din data de 15 septembrie 2011 şi până în prezent.

Instanţa nu a avut în vedere declaraţia martorului care a arătat că s-au împrumutat sumele de 3.000 RON şi 1.000 euro strânsă de membrii comunităţii.

La stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avut în vedere şi numărul mare de zile de îngrijiri medicale - 52 zile, gravitatea vătămărilor care au diminuat aproape în totalitate capacitatea de muncă a părţii civile. Din declaraţiile martorilor rezultă că partea civilă s-a aflat în comă timp de trei săptămâni la Spitalul de Urgenţă Timişoara.

Cu privire la cheltuielile zilnice în perioada refacerii martorii U.L. şi S.I. au arătat că au împrumutat sume de bani părţii vătămate.

În motivarea apelului formulat de inculpatul V.D. s-a arătat că instanţa de fond a dispus în mod greşit condamnarea pentru tentativa la infracţiunea de omor. Starea de fapt reţinută de instanţa de fond nu este conformă realităţii întrucât au fost înlăturate declaraţiile unor martori cheie care au arătat că inculpatul a săvârşit fapta în legitimă apărare. V.I. şi V.L. au arătat că au fost atacaţi de un grup de cinci - şase persoane înarmate cu furci şi bucăţi de lemn iar inculpatul temându-se pentru viaţa părinţilor a intervenit aplicând o singură lovitură părţii vătămate ce nu a vizat o zonă vitală. Aceste împrejurări sunt confirmate de martorii C.I. şi L.I.

S-a arătat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 44 C. pen. întrucât din declaraţiile martorilor rezultă că altercaţia dintre inculpat şi partea vătămată a fost ulterioară celei dintre partea vătămată şi părinţii inculpatului. Singura modalitate de a înlătura atacul direct, imediat şi injust asupra familiei inculpatului a fost acela de a acţiona aşa cum a reţinut instanţa de fond. S-a mai arătat că datorită circumstanţelor în care s-a comis fapta inculpatul nu a avut posibilitatea de a prevedea consecinţele acesteia întrucât se afla într-o stare de profundă tulburare, ce atrage reţinerea în cauză a depăşirii limitei legitimei apărări.

Într-o ultimă teză a solicitat reducerea pedepsei aplicate şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau 86¹ C. pen.

În privinţa laturii civile a solicitat reducerea sumelor la care a fost obligat către partea vătămată şi părţile civile Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin întrucât o parte din cheltuielile ocazionate cu îngrijirile medicale sunt în raport de cauzalitate directă cu fapta dedusă judecăţii. În perioada 4 octombrie 2011 - 12 octombrie 2011 partea vătămată a fost internată datorită unei alunecări, situaţie care nu este imputabilă inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 320 din 28 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori, au fost respinse apelurile declarate de partea civilă R.D. şi inculpatul V.D. împotriva Sentinţei penale nr. 53 din data de 8 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 5976/101/2012, ca nefondate.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel, a reţinut că din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat că, la data de 15 septembrie 2011, aflându-se pe un teren aflat în extravilanul comunei Gârla Mare în punctul numit "F.B.", inculpatul i-a aplicat o lovitură cu un cuţit părţii vătămate în zona abdomenului, leziunile produse punând în primejdie viaţa părţii vătămate şi necesitând 50 - 52 zile îngrijiri medicale.

Susţinerile inculpatului în sensul că a săvârşit fapta în stare de legitimă apărare sau cu depăşirea limitelor legitimei apărări au fost apreciate de Curte ca neîntemeiate, întrucât din probele administrate nu a rezultat că la momentul săvârşirii faptei de către inculpat partea vătămată sau persoanele aflate cu acesta ar fi iniţiat un atac direct asupra inculpatului sau părinţilor acestuia.

Martorul L.I. a declarat că mama inculpatului şi partea vătămată s-au înjurat reciproc după care V.L. a luat un par şi s-a îndreptat către partea vătămată. Auzind că partea vătămată a fost tăiată cu cuţitul de către inculpat, martorul şi un alt frate al său, R.C. s-au luat la bătaie cu inculpatul şi cu tatăl acestuia.

Martora O.L. a arătat de asemenea că V.L. a adresat înjurături părţii vătămate având un par în mână şi că aceasta şi partea vătămată s-au luptat pentru a lua acel par, moment în care inculpatul a venit cu un cuţit şi a lovit-o pe partea vătămată.

Martorul R.I. a arătat că V.L. s-a îndreptat spre partea vătămată cu un par pe care l-a ridicat vrând să o lovească iar aceasta a prins parul cu mâinile, moment în care inculpatul a lovit-o cu cuţitul.

Martorul R.C. a precizat că după ce partea vătămată a fost înjunghiată ceilalţi fraţi ai părţii vătămate au lovit pe inculpat sau pe tatăl acestuia. În declaraţia dată la urmărirea penală a arătat că după ce a văzut că fratele său partea vătămată a fost lovit, a luat o scândură şi a lovit pe tatăl inculpatului respectiv pe numitul V.I.M.

Martorul I.I. a arătat că se afla la o distanţă de 20 m de mama inculpatului şi că aceasta a ridicat un par intenţionând să îl lovească pe R.D. - partea vătămată, aceasta a prins parul şi în acel moment inculpatul i-a aplicat o lovitură cu cuţitul lui R.D., după care fraţii părţii vătămate şi părinţii inculpatului au început să se lovească.

Împrejurările relatate de martor au fost confirmate şi de declaraţiile lui D.Z. care a arătat că mama inculpatului a vrut să lovească cu un par partea vătămată şi în acel moment inculpatul a lovit cu cuţitul în abdomen partea vătămată după care a fugit, iar ulterior părinţii inculpatului şi fraţii părţii vătămate s-au luat la bătaie.

În privinţa mijloacelor de probă indicate de inculpat Curtea a constatat că V.L. a prezentat în mod diferit împrejurările în care s-a săvârşit fapta, în declaraţia de la urmărirea penală arătând că partea vătămată avea un par iar în declaraţia dată la instanţa de fond a arătat că avea o furcă iar declaraţiile date de V.L. şi V.I.M. nu au fost confirmate de celelalte probe administrate în cauză.

Martorul C.I. în declaraţia dată la instanţa de fond a arătat că a văzut cum unii din cetăţenii rromi au luat scânduri, unul având şi o furcă însă nu a văzut dacă vreunul din aceştia a lovit sau nu pe membrii familiei V.

Legitima apărare presupune în mod necesar săvârşirea faptei pentru a respinge o agresiune ce trebuie să îndeplinească condiţiile prev. de art. 44 alin. (2) C. pen., respectiv un atac material ce vizează un pericol fizic nemijlocit, imediat şi injust.

Din probele administrate în cauză a rezultat că V.L. a încercat să lovească partea vătămată cu un par, moment în care inculpatul a lovit partea vătămată în abdomen cu un cuţit.

Din declaraţiile martorilor ascultaţi în cauză a rezultat că leziunile pe care le-au avut V.L. şi V.I.M. au fost produse după ce partea vătămată a fost lovită cu cuţitul de inculpat, astfel că nu este îndeplinită condiţia preexistenţei unei agresiuni care să fi fost săvârşită de partea vătămată sau de fraţii ori de persoane apropiate acestuia.

Instanţa de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite nici condiţiile art. 44 alin. (3) C. pen., întrucât excesul justificat asimilat legitimei apărări presupune de asemenea săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ca urmare a unui atac.

În privinţa individualizării judiciare a pedepsei Curtea a constatat că instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv starea de minoritate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei, datele ce caracterizează persoana inculpatului, astfel că pedeapsa aplicată este de natură să contribuie la realizarea scopului educativ şi preventiv al pedepsei.

În raport cu aceleaşi criterii de individualizare, instanţa de apel a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea acesteia având în vedere în special gradul ridicat de pericol social al faptei.

Totodată, Curtea a apreciat că instanţa de fond a dispus, în mod corect, obligarea inculpatului în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 3.000 RON despăgubiri materiale constatând că probele administrate în cauză dovedesc cheltuielile efectuate în acest cuantum, în privinţa daunelor morale apreciind de asemenea în mod just că suma de 5.000 RON este suficientă în raport cu suferinţele fizice şi psihice cauzate părţii civile ca urmare a faptei săvârşite de inculpat.

În privinţa despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul către Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin, Curtea a apreciat criticile formulate de inculpat ca neîntemeiate, întrucât suma a fost stabilită ca urmare a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către părţile civile privind cheltuieli de spitalizare necesare îngrijirilor medicale în legătură cu fapta acestuia,

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpatul V.D. şi partea civilă R.D.

Reiterând întocmai criticile formulate în apel prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² din C. proc. pen., recurentul inculpat V.D. a susţinut, atât în cuprinsul motivelor scrise (depuse la dosar prin apărătorul desemnat din oficiu în şedinţa publică din data de 10 aprilie 2014) cât şi cu ocazia dezbaterilor, că a acţionat în stare de legitimă apărare, solicitându-se, în principal, achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen.

În subsidiar, dacă se va aprecia că au fost depăşite limitele legitimei apărări, s-a solicitat reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. a) C. pen. (1969) şi reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, atât din punct de vedere al cuantumului, cât şi al modalităţii de executare [prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. (1969)].

Sub aspectul laturii civile a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale la care a fost obligat şi exonerarea sa de la plata despăgubirilor către Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, întrucât partea vătămată a fost internată de mai multe ori pentru alte afecţiuni care nu au legătură cu fapta săvârşită.

Recurenta parte civilă R.D. a susţinut în cuprinsul motivelor scrise (depuse la dosar prin apărătorul ales la data de 6 noiembrie 2013), fără însă a invoca vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) din C. proc. pen., că hotărârile pronunţate de instanţele inferioare sunt netemeinice şi nelegale sub aspectul cuantumului despăgubirilor ce i-au fost acordate, solicitând majorarea acestuia la 10.000 RON în cazul daunelor materiale şi la 40.000 RON pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a faptei comis de inculpat.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul declarat de partea civilă R.D. ca fiind nefondat, iar recursul declarat de inculpatul V.D. ca fiind întemeiat, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:

1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 385¹ - art. 385¹⁹ din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

2. Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. (2¹), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind .necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că recurentul inculpat V.D. şi-a motivat în scris recursul în ziua judecăţii, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumeră printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce o priveşte pe recurenta parte civilă R.D., Înalta Curte constată că, deşi aceasta nu a invocat niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., susţinerile sale, în sensul majorării despăgubirilor civile la 10.000 RON daune materiale şi 40.000 RON daune morale, vizează, în concret, greşita stabilire a situaţiei de fapt, pe baza interpretării eronate a probatoriului, iar acestea nu reprezintă şi nu pun în discuţie chestiuni de legalitate, putând eventual constitui cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 din C. proc. pen., în reglementarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, singurul care permitea instanţei de ultim control judiciar să repună în discuţie starea de fapt stabilită de instanţele de fond, dar numai în ipoteza existenţei unei erori grave de fapt. Însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menţionat, motiv pentru care aspectele invocate de recurenta parte civilă nu mai pot fi supuse analizei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

3. Examinând cauza din perspectiva dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen., Înalta Curte reţine că inculpatul V.D. a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţele inferioare pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. (1969), sancţionată ca urmare a aplicării celor două cauze de reducere a pedepsei (tentativă şi minoritate) cu închisoarea de la 2 ani şi 6 luni la 5 ani.

Această infracţiune îşi găseşte corespondent în noua reglementare în dispoziţiile art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen. şi este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, nemaifiind reglementată vreo cauză de reducere a pedepsei pentru infractorii minori din moment ce legiuitorul a optat în privinţa acestora doar pentru măsuri educative.

În consecinţă, C. pen. anterior este mai favorabil sub aspectul regimului sancţionator reglementat pentru tentativa la infracţiunea de omor, fiind prevăzute limite ale pedepsei mai reduse decât cele stabilite de actuala codificare.

4. Ca urmare, având în vedere acest aspect, precum şi prevederile art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., din a căror interpretare rezultă, că, pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza C. pen. din 1969 pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii, cum este cazul în speţă, se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii, fiind, astfel, consacrată, pe cale legislativă, o situaţie de excepţie în care este permisă combinarea dispoziţiilor din legi penale succesive, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. (1968), va admite recursul declarat de inculpatul V.D., va casa, în parte, hotărârile instanţelor inferioare, iar, în rejudecare, în baza art. 21 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 125 C. pen. şi art. 134 alin. (1) C. pen. va înlocui pedeapsa închisorii de 2 ani şi 6 luni aplicată inculpatului V.D. pentru tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 99 C. pen. (1969) cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni şi va înlătura pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

De asemenea, având în vedere motivele expuse pe larg la pct. 1 şi 2 din considerente, Înalta Curte va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate, urmând ca, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968), să respingă, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă R.D.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurentei părţi civile la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul V.D. împotriva Deciziei penale nr. 320 din 28 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 53 din 8 aprilie 2013 a Tribunalului Mehedinţi, secţia penală şi rejudecând:

În baza art. 21 din Legea nr. 255/2013 cu referire la art. 125 C. pen. şi art. 134 alin. (1) C. pen. înlocuieşte pedeapsa închisorii de 2 ani şi 6 luni aplicată inculpatului V.D. pentru tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 99 C. pen. (1969) cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni.

Înlătură pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă R.D. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 aprilie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1273/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175...		ICCJ. Decizia nr. 1269/2014. Penal. Lovirile sau vătămările... →

ICCJ. Decizia nr. 1271/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1271/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs